ZEREA RAFAEL-ALEXANDRU

CLASA a-VII-a A
DISCIPLINA: EDUCAȚIE SOCIALĂ

NELSON ROLIHLAHLA MANDELA 

(n. 18 iulie 1918 – d. 5 Decembrie 2013)
președinte și activist sud-african

A fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în

intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales
prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui
Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului
instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al
pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul
Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al
organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.

Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a
urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat
dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al
Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth
League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului
Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în 1952, în
cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (română Campania de nerespectare
a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul
organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of
the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu
ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la
revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu
a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind
cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este
responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost
condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 26 de ani de închisoare, la 11
februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat

autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii
opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria
partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de
jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea
abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze
reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan
internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a
acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul
terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat
în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a
epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat
drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale
pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru
Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris
drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.
ZEREA RAFAEL-ALEXANDRU
CLASA a-VII-a A
DISCIPLINA: EDUCAȚIE SOCIALĂ

OSCAR SCHNEIDER
născut pe 3 iunie 1927 în  Heideck ,este
un politician german si  membru
al Uniunii Sociale Creștine din
Bavaria (CSU).

Federal adjunct al Bavariei în Bundestag - ului de la anul 1969 până la anul 1994 , el a

preluat președinția Comisiei parlamentare pentru Planificare Spațială în 1972 , înainte de a fi
numit ministru federal pentru planificare spațială în coaliția negru-galben de Helmut Kohl zece
ani mai târziu. A părăsit guvernul în 1989 și un an mai târziu a participat la alegerile municipale
din orașul Nürnberg , unde a fost învins de primarul social-democrat ieșit . El este proiectantul
cupolei de sticlă care acum are vedere la Palatul Reichstag .

El a trecut lui Abitur la Eichstätt în 1948 , iar apoi a finalizat studii superioare în drept .

În 1959 , a obținut a doua diplomă juridică de stat, precum și doctoratul , apoi s-a alăturat
funcției publice bavareze , unde a ocupat în special funcția de director general al administrației
trezoreriei. Este căsătorit și este tatăl a doi copii.

S-a alăturat Uniunii Creștine Sociale din Bavaria (CSU) în 1953 , iar patru ani mai târziu
s-a alăturat comitetului executiv al partidului, pe care nu l-a părăsit decât în 1991 . Timp de
mulți ani a condus și federația de partid din regiunea Nürnberg - Fürth .

În 1956 , a fost ales în consiliul orașului Nürnberg , unde a fost președinte al grupului

CSU din 1960 până în 1969 , apoi în 1966 s-a alăturat adunării din districtul Franconiei de
Mijloc , al cărui membru a fost timp de patru ani. . A fost ales deputat federal
al Bavariei în Bundestag în 1969 .
 Președinte al comisiei parlamentare pentru amenajarea teritoriului din 1972 , Oscar
Schneider a fost numit ministru federal pentru amenajarea teritoriului, construcții și urbanism în
prima coaliție negru-galbenă condusă de Helmut Kohl le4 octombrie 1982. În această poziție, el
a conceput în special ideea unei cupole de sticlă care să înlocuiască vechea cupolă a Palatului
Reichstag . Deși arhitectul ales în cele din urmă, Sir Norman Foster , s-a opus inițial, ideea a fost
susținută de parlamentari.

El a părăsit cabinetul în timpul remanierea cabinetului de21 aprilie 1989, iar în 1991

a devenit purtător de cuvânt al grupului CDU / CSU din Bundestag pentru politica culturală. El
nu a participat la realegere în alegerile federale din 1994 și s-a retras din viața politică.