Joseph Goebbels

(29 octombrie 1897-1 mai 1945)

 Dr. Paul Joseph Goebbels a fost un politician german si Ministru al
Propagandei Publice in timpul regimului nazist din Germania din anul 1933
pânǎ in 1945. Fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori si cei mai devotaţi
adepţi ai dictatorului german Adolf Hitler, el era cunoscut ca fiind zelos, un
orator energetic si un anti-semit virulent. A fost capul iniţiator al atacului
denumit “Kistallnacht” asupra evreilor germani , act care este considerat de
catre istorici ca fiind inceputul “Soluţiei Finale”, conducând spre genocid în
perioada Holocaustului.
Goebbels a devenit Doctor în Filosofie la Universitatea Heidelberg în
1921 după care a continuat ca jurnalist, funcţionar la o bancă şi apoi angajat la
bursă. Deasemenea, acesta a scris nuvele şi piese de teatru care însă au fost
refuzate de editori. Goebbels a intrat în contact cu Partidul Nazist în 1923 în
timpul ocupaţiei franceze a Ruhr-ului devenind membru în 1924 si fiind numit
„Gauleiter” (lider regional de partid) al Berlinului. În acestă funcţie, îşi
foloseşte atributele propagandiste pentru a combate partidele locale socialiste şi
comuniste folosindu-se de documentele Nazitste şi organizaţia paramilitara a
Partidului Nazist „Sturmabeilung” (SA, fiind cunoscutǎ şi sub numele de
„Cǎmǎşile Brune”. Pânǎ în 1928 a fost continuu avansat în ierarhia partidului
devenind unul dintre cei mai proeminenţi membri.
Goebbels împreunǎ cu Hitler şi Partidul Nazist au ajuns la putere în anul
1933, el primind funcţia de Ministru al Propagandei.
Unul dintre primele sale acte a fost să ordoneze arderea cǎrţilor anti-
naziste. El a exercitat control totalitar asupra mediei, artei si informaţiei in
Germania. In aceasta poziţie el a perfecţionat o metodǎ de propagandǎ denumitǎ
„marea minciuna”, care se baza pe principiul ca: o minciunǎ va fi crezuta de
populaţie dacǎ este îndeajuns de indrǎzneaţǎ si repetatǎ de mai multe ori.
De la începutul carierei sale de politician, Goebbels a organizat atacuri
asupra evreilor nazişti, începând cu boicotul din 1933. Atacurile sale asupra
populaţiei au fost adunate in asaltul „Kristallnacht” din 1938, un feroce si
nestǎpânitor pogrom declanşat de nazişti în întreaga Germanie, unde o mulţime
de sinagogii au fost arse si sute de evrei au fost asasinaţi.
Goebbels a folosit metode de propagandǎ moderne în a pregǎti psihologic
oamenii germanii pentru rǎzboiul agresiv si nimicirea populaţiei civile ce vor
urma. Printre alte tehnici de propagandǎ, el a acuzat multe minoritǎţi etnice si
naţionale din Germania, precum polonezi, evrei, francezi, de încercarea de a
distruge Germania, afirmând cǎ acţiunile militare ale Germaniei au fost luate pe
motiv de aparare.
In timpul celui de al doilea rǎzboi, Goebbels şi-a mǎrit puterea sa de
influenţare prin schimbul de alianţe cu alti conducǎtori nazişti. Spre sfârşitul
anului 1943, războiul se îndrepta înspre un dezastru pentru Puterile Axei, însă
acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe
germani să accepte ideea războiului şi mobilizarii totale. Goebbels a rămas cu
Hitler în Berlin până la sfârşit, iar după sinuciderea Führer-ului a devenit
Cancelarul celui de-al Treilea Reich - însă doar pentru o zi. În ultimele ore ale
vieţii, i-a permis soţiei sale, Magda, să îi omoare pe cei şase copii, după care, la
scurt timp cei doi s-au sinucis.

Tinereţea
Goebbels s-a născut în Rheydt, un oraş industrial la sud de
Mönchengladbach , la marginea districtului Rhur. Familia sa era catolică, cu
stare materială modestă, tatăl său, un funcţionar la o fabrică iar mama sa
provenită de la o fermă. A avut 4 fraţi: Konrad (1895-1949), Hans (1893-1947),
Elisabeth (1901-1915) şi Maria (1910, mai târziu Maria Kimmich). Goebbels a
fost educat la o şcoală de gramatică locală, unde şi-a dat şi Abiturul (examen
final, echivalent cu bacalaureatul) în 1916.
În copilărie a avut piciorul drept deformat. A purtat o proteză de metal şi
pantofi speciali pentru piciorul mai scurt, cu toate acestea a şhiopătat toată viaţa.
Din cauza acestui defect, Goebbels a fost refuzat pentru admiterea în serviciul
militar în Primul război mondial. Mai târziu se prezenta ca un veteran de război,
iar deficienţa sa apǎrea ca a ranǎ din rǎzboi. El a acţionat pentru puţin timp ca
soldat la post din Iunie 1917 pana in octombrie 1917.
El a intenţionat să devină preot însă s-a distanţat de credinţa sa catolică,
studiind literatura şi filosofia la universităţile din Bonn, Würzburg, Freiburg şi
Heidelberg, unde şi-a scris şi teza de doctorat depre nuvelistul romantic al
secolului 18, Wilhelm von Schütz. Cei mai influenţi profesori ai săi, Friedrich
Gundolf şi supervizorul de la Heidelberg, Max Freiherr von Waldberg, erau
evrei. Inteligenţa şi iscusinţa sa politică erau apreciate în general chiar şi de
inamicii săi.
După ce şi-a dat doctoratul în 1921, Goebbels a lucrat ca jurnalist,
încercând pentru câţiva ani să publice o serie de cărţi. A scris o nuvelă semi-
autobiografică, Michael, piese de teatru, şi poeme romantice. Goebbels şi-a gǎsit
un alt mod compensare - goana dupa femei- iar jurnalul său demonstrează o
succesiune de relaţii, înainte şi după mariajul său din 1931 cu Magda Quandt cu
care a avut şase copii.
A lucrat mai târziu ca funcţionar bancar şi la bursă. În această perioadă, a
citit foarte mult, perioadǎ in care şi-a format viziunile politice. Influenţele
majore au fost Friedrich Nietzsche, Oswald Spengler şi cel mai important
Houston Stewart Chamberlain, scriitor german, născut în Marea Britanie,
fondatorul anti-semitismului ştiinţific, şi a cărui carte, Bazele secolului al XIX-
lea (1899) a servit drept model pentru extrema dreaptă germană. Goebbels şi-a
petrecut iarna dintre 1919 şi 1920 în München, unde a fost martor si a admirat
reacţia naţionalistǎ violentǎ împotriva incercǎrii de revoluţie comuniste din
Bavaria.
 Primul său erou politic a fost Anton Graf von Arco auf Valley, omul care
l-a asasinat pe liderul socialist Bavarian Kurt Eisner. Hitler era în Munchen în
acelaşi timp şi a intrat în politică datorită unor experienţe similare.

Activist nazist

Ca şi alţii care au fost mai târziu membri proeminenţi în cel de-al treilea
Reich, Goebbels a intrat în contact cu Partidul Nazist în 1923, în timpul
campaniei de rezistenţa împotriva ocupării franceze a Ruhr-ului. Arestarea lui
Hitler după „Beer Hall Putsch” puciul eşuat din noiembrie 1923 a lăsat,
temporar, partidul fără lider. La vârsta de 27 de ani-pe la sfârşitul anului 1924,
Goebbels intrǎ oficial în partid, cea mai importantă influenţă asupra gândirii sale
politice având-o Gregor Strasser, devenind organizator nazist în nordul
Germaniei în martie 1924. Strasser lua partea socialistă din naţional-socialism
mult mai în serios decât o făcea Hitler şi alţi lideri Bavarezi ai partidului.
„Naţional sau socialist! Ce vine mai întâi, şi care vine mai târziu?” a
întrebat Goebbels retoric într-o dezbatere cu Theodore Vahlen şi Gauleiter de
Pomerania în ziarul partidului: National-sozialistische Briefe (Scrisori Naţional-
Socialiste), al cărui editor era în 1925. „Cu noi în vest, nu poate fi nici un dubiu.
Mai întâi repararea socialistă, apoi vine eliberarea naţională ca un vârtej.
Hitler stă între cele două opinii, însă este pe cale să vină înspre noi complet.”
Cu calităţile sale jurnalistice, Goebbels devine un aliat cheie a lui Strasser în
neînţelegerile cu bavarezii asupra programului partidului. Conflictul nu a fost cu
Hitler, asa au crezut ei, ci cu locotenenţii săi, Rudolf Hess, Julius Streicher şi
Hermann Esser care, după cum spuneau ei, administrau prost partidul în lipsa lui
Hitler. În 1925, Goebbels publică o scrisoare deschisă „prietenilor mei de la
stânga”, îndemnând la unitate între socialişti şi nazişti împotriva capitalismului.
„Dumneavoastră şi eu”, scria Goebbels, „luptăm unii împotriva celorlalţi cu
toate că nu suntem cu adevărat duşmani”.
In februarie 1926, după ce a terminat să lucreze la Mein Kampf, Hitler
revine brusc în treburile partidului si imediat le deschide ochii celor din nord
asupra oricǎrei iluzie despre locul unde el se aflǎ acum. A convocat o întâlnire
cu 60 de activisti printre care şi Goebbels la Bamberg, unde a avut un discurs de
două ore în care a respins programul aripii socialiste a partidului. Pentru Hitler
duşmanii adevăraţi ai populaţiei Germaniei erau evreii, nu capitaliştii. Goebbels
s-a simţit deziluzionat: „Mă simt devastat”, scria el. „Ce fel de Hitler? Un
reacţionar?” Era oripilat de caracterizarea lui Hitler a socialismului ca fiind o
creaţie a evreilor, a declaraţiei că Uniunea Sovietică trebuie distrusă şi de
afirmaţia că proprietatea privată nu va fi expropriată de un eventual guvern
nazist: „Nu mai cred în Hitler cu adevăra Acesta este cel mai teribil lucru:
suportul meu interior a fost furat.”
Hitler, oarecum, a recunoscut talentele lui Goebbels. În aprilie 1925 l-a
adus în München trimiţându-i maşina proprie pentru a-l aduce de la gară şi
oferindu-i o lungă audienţă privată. L-a certat pe Goebbels pentru suportul său
pentru linia „socialistă”, însă îi oferǎ ocazia să „şteargă cu buretele totul” dacă
acesta îl va accepta pe Hitler ca lider. Goebbels a capitulat complet, oferindu-i
lui Hitler loialitatea totală –un angajament care era clar sincer si puternic- pe
care a menţinut-o până la moartea sa. „Îl iubesc... S-a gândit la toate lucrurile”
scria Goebbels. „O minte atât de strălucitoare poate fi liderul meu. Mă înclin în
faţa celui măreţ, a geniului politic”. Mai târziu scrie: „Adolf Hitler, te iubesc
pentru că eşti în acelaşi timp măreţ cât şi simplu, ceea ce eu numesc geniu” .

Ministrul propagandei
Când Hitler a fost numit Cancelar al
Germaniei la 30 ianuarie 1933, lui Goebbels nu
i s-a dat iniţial niciun post: cabinetul de coaliţie
pe care Hitler îl conducea, conţinea numai o
minoritate de nazişti, în urma negocierilor pe
care Hitler le-a avut cu preşedintele Paul von
Hindenburg şi cu partidele conservatoare. Pe 13
martie, Goebbels şi-a primit răsplata pentru
rolul său în aducerea partidului la putere, fiind
numit Ministrul pentru Instruirea Populară şi
Propagandă (conform originalului din germană,
Reichsministerium für Volksaufklärung und
Propaganda).
Pe 1 mai, Goebbels a organizat
demonstraţii şi parade de amploare pentru a
marca Ziua Naţională a Muncii care a precedat preluarea de către nazişti, şi apoi
distrugerea Uniunii Germane de Comerţ. Pe 3 mai, a scris în jurnalul său :
„Suntem stăpânii Germaniei”. Pe 10 mai a supravegheat un eveniment şi mai
simbolic în instituirea puterii culturale a naziştilor: arderea a 20.000 de cărţi
scrise de autori evrei sau anti-nazişti, în piaţa Opernplatz, lângă universitate.
Ambiţiile hegemonice ale ministrului propagandei au fost redate de
diviziile pe care Goebbels le-a instituit imediat: presă, radio, film, teatru,
muzică, literatură şi publicaţii. Pentru toate acestea, s-au creat Camere ale
Reich-ului (Reichskammer) folosite pentru a supraveghea epurarea evreilor,
socialiştilor sau liberalilor din cultura Germaniei.
Controlul asupra artelor şi a mass-mediei nu a fost doar o problemă de
personal. În curând, conţinutul fiecărui ziar, carte, nuvelă, piesă, film sau
concert erau supravegheate de Ministerul Propagandei, lucru ce a dus la un
proces de auto-cenzură care opera în toate aceste domenii, lăsând Ministerul din
Berlin să se concentreze asupra problemelor politice sensibile ca publicaţiile
majore naţionale şi radio-ul de stat.
 Nici un autor nu putea să publice, nici un pictor nu putea să organizeze o
expoziţie, nici un cântăreţ nu putea înregistra, nici un critic nu putea critica decât
dacă erau membrii unei Camere a Reich-ului.
Goebbels putea mitui si de asemenea, el putea şi ameninţa, astfel, a
asigurat un buget substanţial pentru Minister, cu care putea să ofere salarii
generoase celor din artǎ care cooperau cu el. Majoritatea artiştilor, teatrelor şi
orchestrelor –dupǎ o cumnplitǎ luptǎ de a supravieţui depresiei- au gǎsit aceste
tentaţii greu de refuzat. Goebbels nu a făcut o nazificare completă a artelor
pentru că ştia că masele trebuie să aibă şi altceva decât sloganuri şi propagandă.

Goebbels în timpul războiului

Intre anii 1936 -1939, Hitler, propunând dorinţele sale de pace, a condus
Germania hotǎrât şi precaut cǎtre o confrontare. Goebbels a fost unul dintre cei
mai entuziasmaţi susţinători ai revendicării teritoriale agresive a Germaniei,
alături de Heinrich Himmler şi Ministrul de externe, Joachim von Ribbentrop. A
înţeles că este datoria lui să îi facă pe germani să accepte acest lucru şi dacă se
poate, să îl primeascǎ. La semnarea Tratatului din Munchen în 1938, Goebbels
ştia că vasta majoritate a germanilor nu dorea război, folosindu-şi toate resursele
propagandistice pentru a combate cea ce el numea : psihoza de război, făcându-i
pe germani să aibă sentimente de ură faţă de cehi şi simpatie pentru germanii din
Sudeţi (Vestul Cehoslovaciei). După ce puterile vestice au acceptat cerinţele lui
Hitler cu privire la Cehoslovacia în 1938, Goebbles a îndreptat arma
propagandei către Polonia. Din mai, a orchestrat o campanie de ură împotriva
Poloniei, fabricând poveşti despre autrocităţile împotriva germanilor din Danzig
şi alte oraşe. Chiar şi aşa, nu a putut să convingă majoritatea germanilor să
accepte ideea unui război.
Odată cu începerea războiului în septembrie 1939, Goebbels a început un
proces lent de extindere a influenţei sale asupra politicii interne. După 1940,
Hitler a avut puţine apariţii publice, şi chiar şi transmisiile radio au devenit mai
putin frecvente, aşa că Goebbles a devenit faţa şi vocea regimului nazist pentru
populaţia Germaniei. Cu Hitler preocupat cu războiul, Himmler concetrându-se
la soluţia finală în problema evreiasca, şi în timp ce poziţia lui Göring era în
declin datorită eşecului forţei aeriene germane (Luftwaffe), Goebbels a simţit un
vid de putere în politica internă, mobiliz-se pentru a-l acapara. Responsabilitatea
sa fiind moralul populaţiei, s-a preocupat intensiv cu probleme ca salariile,
raţionalizarea şi adăpostirea, lucruri care au afectat moralul deci şi
productivitatea. Pentru a-l slǎbi pe Göring, el a pus la cale o alianţǎ cu Hitler,
deşi şeful SS a devenit mai precaut langa el. Un mai folositor aliat a fost Albert
Speer care a fost numit Ministrul Armamentului în Februarie 1942. Goebbels şi
Speer au lucrat în perioada anului 1942 pentru a-l determina pe Hitler sǎ il dea
afarǎ pe Göring si sǎ lase economia internǎ sǎ fie readusǎ de un Cabinet condus
de ei înşişi.
 Cu toate acestea, înfrângerea germanilor în Bătălia de la Stalingrad din
Februarie 1943 a produs o criză în regim. Goebbels a fost nevoit să se alieze cu
Göring pentru a dejuca încercările de creştere în putere ale lui Bormann, şeful
Cancelariei Partidului Nazist şi Secretarul Führer-ului. Bormann s-a folosit de
dezastrul de la Stalingrad şi de accesul său zilnic la Hitler, pentru a-l convinge
pe acesta să creeze o conducere de trei oameni reprezentând statul, armata şi
partidul reprezentate de: Cancelarul Reich-ului Hans Lammers, Mareşalul
Wilhelm Keitel şi Bormann, care controla accesul la Führer. Acest aşa numit
Comitet ar fi trebuit să aibă puteri dictatoriale asupra frontului german.
Goebbels, Speer, Göring şi Himmler vǎzând-o ca pe o ameninţare la puterea lor,
aceştia s-au combinat să blocheze acţiunea.
Goebbels a încercat să-l convingă pe Hitler să îl numească pe Göring ca
şef al guvernului. Propunerea sa avea o logică certă, pentru că Göring (in ciuda
eşecului Luftwaffe şi a corupţiei sale) era încă foarte popular în populaţia
Germaniei, al cărei moral era în cădere de vreme ce Hitler abia mai apărea în
public după înfrângerea de la Stalingrad. Cu toate acestea, propunerea a fost
considerată absurdă de către Hitler, datorită incapacităţii lui Göring şi mai ales
pentru că Führer-ul dorea să îndrepte toată vina eşecului militar spre acesta.
Rezultatul a fost cǎ nu s-a realizat nimic- Comitatul celor Trei a decǎzut în
irrelevanţǎ cauzat de pierderea puterii de cǎtre Keitel şi Lammers şi ascensiunea
lui Bormann, iar situaţia a continuat sǎ se tot rǎstoarne cu haosul administrativ
continuând sǎ slǎbeascǎ sprijinul de rǎzboi. Goebbels ştia foarte bine de
responsabilitatea pentru aceastǎ întorsaturǎ de situaţie cu Hitler, referind-se în
jurnalul sǎu la o „crizǎ de conducere”, dar Goebbels era prea mult sub vraja lui
Hitler pentru a-i provoca puterea.
Goebbels a lansat o nouă ofensivă pentru a se plasa în centrul puterii
politice.Pe 18 Februarie, Goebbels a oferit un discurs pasional „Discurs total de
rǎzboi” la Berlin Sportpalast in care cerea audienţei să se dedice unui război
total, unei mobilizări a economiei Germaniei şi a societăţii germane pentru a
sprijini războiul. Pentru a motiva populaţia Germanǎ sǎ continue efortul, el a
citat trei teze ca baze ale acestui argument:
1. Dacǎ Forţele Armate Germane (Wehrmacht) nu erau in poziţia de a
doborî pericolul din frontul Est, atunci Germania Nazistǎ va cǎdea în
Bolşevism, şi toatǎ Europa va cǎdea imediat dupǎ aceea;
2. Forţele Armate Germane, populaţia Germaniei, si puterile Axei
împreunǎ aveau puterea de a salva Europa de la aceasta ameninţare;
3. Pericolul a fost o forţǎ motivatoare. Germania a trebuit sa acţioneze
repede şi decisiv, sau va fi prea târziu.
Goebbels a concluzionat cǎ „Douǎ mii de ani de istorie Vesticǎ sunt în
pericol” dând vina pe eşecurile Germaniei asupra evreilor.
A sperat în acest fel să îl convingă pe Hitler să îi acorde lui şi aliatului
sau, Speer, controlul asupra politicii interne a producţiei de armament, pentru a
introduce munca obligatorie, chiar şi pentru femei. Dar Hitler, susţinut de
Göring, a refuzat aceste cereri, pentru că ii era teama sǎ nu slǎbeasca şi mai mult
moralul populaţiei şi sǎ conducǎ la o repetare a dezastrului din 1918, când
armata germanǎ a fost slǎbitǎ de (din punctul de vedere al lui Hitler) o prǎbuşire
a frontului de acasǎ. Și nici Hitler nu voia sa îl lase pe Goebbels sau pe oricine
altcineva sǎ uzurpe propria sa putere ca o ultima soluţie la toate deciziile.
Goebbels s-a plâns în particular de lipsa de direcţii din politica internă a
Germaniei, însă nu a putut sa îl critice direct pe Hitler şi nici nu a acţionat
împotriva voinţei acestuia.

Goebbels şi Holocaustul
Heinrich Himmler, unul dintre „arhitecţii”Holocaustului, a preferat ca
problema evreiască să nu fie discutată în public. Cu toate acestea, într-un
editorial din ziarul sǎu „Das Reich” din noiembrie 1941, Goebbels a citat
„profeţia” din 1939 a lui Hitler că evreii vor fi învinşii din războiul ce va urma.
„Acum, spunea el, „profeţia lui Hitler a devenit realitate: evreii suferă acum
procesul gradual de anhiliare, pe care ei l-au dorit pentru noi. Acum sunt
distruşi după propriile concepte: 'ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!'
În 1939, într-un discurs acordat Rechstag-ului, Hitler spusese:
„Dacǎ finanţele evreieşti internaţionale din interiorul şi din exteriorul
Europei ar reuşi în a împinge naţiunile încǎ o data la un rǎzboi mondial, atunci
rezultatul nu va fi Bolşevizarea Pǎmântului şi cu el, victoria evreilor, ci
distrugerea rasei Evreieşti din Europa.”
Decizia de a deporta evreii germani şi austrieci în locaţii nespecificate, din
est, a fost luată în septembrie. Goebbels a făcut imediat presiuni pentru ca evreii
din Berlin să fie deportaţi primii. A mers la centrul de comandă al lui Hitler de
pe frontul de est, unde s-a întâlnit atât cu Hitler cât şi cu Reinhard Heydrich
pentru a-i convinge să accepte cererile acestuia, în ceea ce priveşte deportarea
evreilor din Berlin. A primit asigurările pe care le-a dorit: „Führer-ul este de
părere”, scria el, „că până la urmă evreii vor trebui să fie mutaţi de pe tot
teritoriul Germaniei. Primele oraşe care vor rămâne fără evrei vor fi Berlin,
Viena şi Praga.. Berlin va fi primul la rând, şi am speranţa ca vom reuşi în
cursul acestui an”
Deportarea evreilor din Berlin în ghetoul Łódź a început în octombrie,
însă transportul şi alte probleme au făcut ca procesul să fie mult mai lent decât
îşi dorea Goebbels. Articolul din noiembrie din Das Reich a fost o parte a
campaniei lui de a avea pace prin accelerarea deportǎrii.
În timpul anului 1942 a continuat să preseze ca „soluţia finală pentru
problema evreiască”, să fie dusă mai departe şi cât mai rapid posibil, acum că
Germania a ocupat o porţiune imensă din teritoriul sovietic, unde toţi evreii din
statele controlate de germani ar putea fi deportaţi. Acolo ei ar putea sǎ lucreze la
exterminare în acordanţǎ cu planul acceptat în Conferinţa de la Wannsee
convocatǎ de Heydrich în Ianuarie. Era o iritare constantă a lui Goebbels faptul
că în timp ce Germania lupta din greu pe frontul de est, în Berlin încă mai erau
circa 40.000 de evrei. Ar trebui „căraţi în Rusia”, scria în jurnalul său. „Ar fi
cel mai bine să îi omorâm pe toţi odată". Încă odată, nu existǎ nicio îndoialǎ cǎ
Goebbels ştia ce se va întâmpla cu evreii care erau deportaţi. Cu toate că nu a
fost invintat la Conferinţa de la Wannsee, el ştia ce s-a decis acolo.

Înfrângerea şi moartea
În ultimele luni ale războiului, discursurile şi articolele lui Goebbels au
căpătat un ton tot mai apocaliptic.
La începutul anului 1945, când sovieticii au ajuns pe râul Oder şi aliaţii
lor vestici au trecut Rinul, Goebbels nu mai putea ascunde faptul că înfrângerea
era inevitabilă. Ştia ce va însemna acest lucru pentru el: „Pentru noi”, scria el
„am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar nici nu vrem să dăm înapoi.
Suntem împinşi la extreme şi astfel trebuie să acţionăm cu procedee extreme"
Când ceilalţi lideri nazişti au încercat să-l convingă pe Hitler să
părăsească Berlinul şi să creeze un nou centru de rezistenţă în Bavaria, Goebbels
s-a opus însă, susţinând o ultimă opoziţie în capitala Reich-ului.
Până la acest moment, Goebbels obţinuse deja poziţia pe care o dorea
lângă Hitler, chiar dacǎ era din cauza servilismului sǎu lui Bormann.
Pe 22 aprilie din cauza influenţei lui Goebbels, Hitler a anunţat că nu va
părăsi Berlinul, ci va sta să lupte şi să moară dacă e nevoie pentru a-şi apăra
capitala.
Spre deosebire de alţi lideri nazişti în acest punct, Goebbels a dovedit cǎ
are convingeri puternice, mutându-se împreunǎ cu familia în buncǎrul Führer-
ului, dedesuptul clǎdirii Cancelariei Reich-ului în centrul Berlinului.
La ora 20.00 a serii de 1 mai, Goebbels a aranjat ca un doctor SS, Helmut
Kunz, să-i omoare pe cei şase copii ai săi, injectându-i cu morfină iar apoi, când
sunt inconştienţi să le pună cianură în gură. Comform declaraţiilor lui Kunz,
acesta le-a dat copiilor morfină, însă Magda Goebbels şi Stumpfegger (doctorul
personal a lui Hitler) le-au administrat cianura. La puţin timp după, Goebbels şi
soţia acestuia au mers în grădina Cancelariei, unde s-au sinucis.
Corpurile lui Goebbels şi al soţiei au fost apoi arse, însă din cauza lipsei
de combustibil, acestea au ars numai parţial, fiind uşor identificabile. După
câteva zile, Voss a fost adus în buncăr de către sovietici pentru a identifica
cadavrele familie Goebbels. Rămăşiţele familiei Goebbels au fost îngropate în
secret, lângă Rathenow în Brandenburg. În 1970 au fost arse iar cenuşa rămasă a
fost aruncată în râul Elba.
Joachim Fest scrie: „Ceea ce a parut cǎ se temea mai mult decât orice
altceva a fost o moarte lipsita de efecte dramatice. Pânǎ la sfârşit el a fost ceea
ce a fost mereu: un propagandist penstru sine. Orice a gândit sau a fǎcut s-a
bazat mereu oe aceasta dorinţǎ chinuitoare pentru autoexaltare, şi acelaşi
obiectiv a servit uciderii copiilor sǎi... Ei au fost ultimele victime ale ego-ului
propriu extins şi în adâncurile mormântului. Cu toate acestea, acest act,
deasemenea, a eşuat sǎ îl facǎ principala figurǎ a unui destin tragic la care el a
tot sperat. Sfârşitul sǎu abia a oferit o picǎturǎ de ironie”.

Bibliografie:
http://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Goebbels