Adolf Hitler

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a

fost un om politic, lider alPartidului Muncitoresc German Naţional-
Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934conducător absolut (Führer) al
Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat ţara într-o dictatură monopartid bazată pe
ideologia totalitaristă şiautoritaristă a naţional-socialismului. Politica sa expansionistă agresivă
este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu
pierderi omeneşti colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanităţii,
printre care punerea în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă
a evreilor şi altor „indezirabili” din Europa, precum şi lichidarea adversarilor politici dinGermania.
Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către revista americană.

Origini
Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiu ilegitim al lui Maria Anna
Schicklgruber.[8] Deoarece în registrul baptist nu era indicat numele tatălui său, Alois şi-a luat
iniţial numele de familie al mamei sale,Schicklgruber. În 1842, Johann Georg Hiedler s-a
căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul ei din 1847 şi al lui Johann Georg
Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann Nepomuk Hiedler.[9] În
1876, Alois a legitimizat şi în registrul baptist a fost trecut Johann Georg Hiedler drept tatăl lui
Alois (înregistra ca Georg Hitler).[10][11] De atunci Alois a preluat numele de familie Hitler,[11] scris
şi ca Hiedler, Hüttlersau Huettler.
Mai târziu, oficialul nazist Hans Frank ar fi sugerat că mama lui Alois a fost angajată în casa
unei familii de evrei dinGraz şi că fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl
lui Alois.[12] Deoarece nimeni cu numele de familie Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în
acea perioadă şi nu au fost găsite documente care să ateste existenţa lui Leopold
Frankenberger,[13] istoricii infirmă afirmaţia că tatăl lui Alois era evreu.[14][15][16][17]

Copilăria şi tinereţea
Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austro-
Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de graniţa cu Imperiul German.[18] Adolf a fost al
patrulea din cei şase copii ai lui Alois Hitler şi Klara Pölzl (1860–1907). Fraţii mai mari ai lui
Adolf—Gustav, Ida şi Otto — au murit în copilărie.[19] La vârsta de trei ani, familia lui s-a mutat
înPassau, Germania.[20] Aici el a căpătat distinctivul accent bavarian, în locul celui austro-
german.[21][22][23] În 1894 familia lui s-a mutat la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a
retras pe un mic latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă şi albine. Hitler
a absolvit Volksschule (o şcoală de stat) de lângă Fischlham.[24][25]
Eforturile lui Alois Hitler în menţinerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eşec şi, drept urmare, în
1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua lecţii de cântat şi cânta în
corul bisericesc.[26] În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding. Moartea fratelui său mai
mic în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe Hitler.[27]
Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal şi a dorit ca fiul său să-i urmeze calea.[28][29][30]
[31]
 Ignorând visul fiului de a termina o şcoală clasică şi să devină artist, în septembrie 1900,
Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[32] Ulterior, înMein Kampf, Hitler era să dezvăluie
că intenţionat a învăţat prost la şcoală, sperând că tatăl său era să observe aceasta şi să-l lase
să-şi urmeze visul său.[33]
Ca şi mulţi alţi germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naţionaliste germane încă din
tinereţe.[34] El şi-a exprimat loialitatea doar faţă de Germania, dispreţuind Monarhia
Habsburgică care se afla în declin şi dominaţia ei asupra unui imperiu pestriţ etnic.[35][36] Hitler şi
prietenii săi foloseau salutul "Heil" şi cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul imperial
austriac.[37]
După decesul neaşteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la şcoală s-a
deteriorat şi mama sa i-a permis să plece.[38] El s-a înscris în Realschule dinSteyr în septembrie
1904, unde comportamentul şi performanţele sale au prezentat unele îmbunătăţiri.[39] În 1905,
după ce a susţinut repetat examenul final, Hitler a părăsit şcoala fără ambiţii de continuare a
studiilor sau planuri clare pentru o carieră.[40]
Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de şase ani a dus o viaţă mizeră boemiană în cele mai
sărace cartiere ale oraşului, singura sursă de venit fiindu-i ilustratele cu diferite clădiri din Viena,
pe care le picta şi vindea în cafenele. Hitler a încercat să intre la Academia de Arte Frumoase
din Viena în 1907 şi apoi în 1908, dar a fost respins de fiecare dată.[41][42]
Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.
La Viena, Hitler a făcut cunoştinţă cu concepţiile extremiste pe care avea să le pună în aplicare
după ce a devenit cancelar al Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai unor teorii şi
discursuri şovine, antisemite, rasiste care l-au influenţat au fost ideologul antisemit, rasist,
ocultist şi escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer, liderul
„Mişcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher Verband), o grupare politică
naţionalist-şovină,[43] şi primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul unui partid creştin de orientare
virulent antisemită.[44] Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena o „babilonie
de rase”, a emigrat în Germania, în mai 1914, stabilindu-se la München, pe care îl considera
oraş „cu adevărat german”.

În Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata germană.[45]

Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franţa şi Belgia,[46] în regimentul bavarez Reserve,

în calitate de furier al regimentului.[47][45] A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care
prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme,Bătălia de la Arras şi Bătălia de la
Passchendaele.[48] Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fierde
clasa a doua în 1914[48] şi Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decoraţie acordată
foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal (Gefreiter).[49][50] Pe 18 mai 1918, el a
primit Insigna „Pentru rănile suferite”(Verwundetenabzeichen).[51] Întrucât comandanţii
regimentului au considerat că nu avea abilităţi de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul
de Unteroffizier („subofiţer”).

Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen şi pictură. A
avut contribuţii grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost
rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme.[52]El a petrecut două luni în spitalul
din Beelitz şi s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.[53] Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit
temporar de un atac cu iperită (gaz muştar) şi a fost spitalizat în Pasewalk.[54] În timp ce se afla
aici, Hitler a aflat despre înfrângerea Germaniei,[55] care l-a şocat.[56]

Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experinţă a sa” şi a fost lăudat de ofiţerii săi pentru
vitejie.[57]

Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui.[58] Ca şi alţi naţionalişti
germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul cuţitului înfipt în spate), care susţinea că armata
germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost „înjunghiată în spate” de marxişti şi civili, mai
târziu numiţi „criminalii din noiembrie”.[59]

Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunţe la mai multe din teritoriile sale şi
să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancţiuni economice şi a perceput reparaţii grele de
război pentru ţară. Mulţi germani au perceput tratatul ca o umilire, în special articolul 231, care
declara Germania responsabilă pentru război.[60] Tratatul de la Versailles şi condiţiile economice,
sociale şi politice din Germania de după război au fost ulterior exploatate de Hitler cu scop
politic.[61]
După Primul Război Mondial

După război, Hitler şi-a schiţat în minte ceea ce urma să devină naţional-socialismul. O gândire
bazată pe un antisemitismvirulent şi o concepţie rasistă despre societate şi a valorilor ei
(Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era agent al departamentului politic al
armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formaţiune politică radicală,
obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul
era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaţionalist, antisemit şi anticapitalist. Hitler s-a
înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al comitetului executiv. Energia şi
talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat
programul politic în februarie 1922. A fost decisă totodată adoptarea unui nume nou: Partidului
Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei,
abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al
lui Hitler.

Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susţinători, să ajungă în
fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această tentativă nereuşită a rămas in istorie sub
numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului că principalii complotişti au pus la cale
planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eşuat) a fost inspirat de „Marşul asupra
Romei”, reuşit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu alţi complici)
la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare şi condamnat la cinci ani detenţiune,
dintre care a executat însă numai nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici
a scris celebra sa carte "Mein Kampf".

Hitler admirase de mult timp Germania şi, în timpul primei conflagraţii mondiale, a devenit un
naţionalist german. Cetăţenia germană a obţinut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie
pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru
Hitler, ca şi pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare şi ultraconservatoare, un
şoc. Aidoma multor naţionalişti, Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la spate”
(Dolchstoßlegende), care, în esenţă, acredita ideea că acea capitulare ar fi fost opera forţelor
politice de stânga, de orientare marxistă. În jargonul extremiştilor de dreapta, precum şi al lui
Hitler şi al naţional-socialiştilor (naziştilor), oamenii politici germani care s-au decis pentru
capitulare în Primul Război Mondial şi pentru abolirea monarhiei în Germania, îndeosebi social-
democraţii, au fost porecliţi „criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).

Ascensiunea la putere

Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conştient de capacitatea de

influenţă a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca şef al aparatului
de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziştii au folosit cu succes noile tehnici moderne de
îndoctrinare şi propagandă, afişele electorale şi radioul, în toată perioada dintre puciul lui Hitler
eşuat în München (1923) şi acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate avioane şi
automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul
campaniilor electorale. În cele din urmă naziştii au obţinut rezultatele scontate în alegerile din
1930 şi din iulie 1932 (dar procentajul obţinut în alegerile pentru reichstag din 6 noiembrie 1932
s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut
printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de
marea criză economică (cu peste şase milioane de şomeri), precum şi politica deflaţionară cu
care guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-1932) a reacţionat la criza economică,
amplificând-o. Succesul obţinut de partidul nazist la alegerile din vara lui 1932, după care
naziştii au format cel mai mare grup parlamentar în reichstag după grupul social-democrat, l-a
încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcţie decât cea de cancelar(en). Negocierile dintre Hitler
şi preşedintele Hindenburgvizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat
câteva luni de instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcţia
de cancelar. Din noul guvern făcea parte şi Franz von Papen, cancelar între 1 iunie şi 17
noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4
decembrie 1932 şi 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise, acceptat de preşedintele
Hindenburg, pentru însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.
În scurt timp naziştii au preluat toate funcţiile de conducere, atât în parlamentul central
(reichstag) şi cele regionale, cât şi în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună
noului parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea
procedurilor şi legislaţiei parlamentare şi transferul puterii depline cancelarului şi guvernului său,
prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în stradă şi a terorii
instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA (Sturmabteilung) şi a celeilalte organizaţii
paramilitare, SS (Schutzstaffel, „Eşalonul de protecţie”), legea a fost adoptată cu 444 de voturi
favorabile şi 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitară.

Moartea lui Hitler - varianta general acceptată

La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, pe când trupele sovietice se
aflau la mică distanţă de cancelariaReich-ului, Hitler s-a sinucis.[62][63][64][65] Trupul lui şi cel
al Evei Braun (cu care se cununase în ziua precedentă şi care s-a sinucis simultan) au fost
depuse în craterul unei bombe,[66][67] stropite cu benzină de către Otto Günsche şi alte
ajutoare dinFührerbunker şi li s-a dat foc[68] când Armata Roşie se apropia şi continuau
bombardamentele.[69] Înainte de a se sinucide, Hitler îşi otrăvise câinele pentru a testa otrava.
La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat şi a predat Berlinul necondiţionat sovieticilor.
Când au ajuns la cancelarie, forţele sovietice au găsit trupul lui Hitler şi au efectuat o autopsie
folosind amprente dentare pentru identificare. Rămăşiţele lui Hitler şi ale Evei Braun au fost
îngropate în secret de SMERŞ (organizaţia rusă „Smert Şpionam”) la sediul acesteia
dinMagdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman
păstrat în arhivele sale şi expus într-o expoziţie din anul 2000 provine din rămăşiţele pământeşti
ale lui Hitler. Totuşi, autenticitatea craniului este pusă sub semnul întrebării de mai mulţi istorici
şi cercetători.[70]
 În mai 1945 Germania era complet ruinată, şi nicidecum o „Germanie mare” în stare să
distrugă Rusia bolşevică sau să creeze o nouă ordine mondială bazată pe supremaţia aşa-
numitei rase „ariene”.