Introducere

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-
socialismul: o gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție rasistă
despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În
1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea
căruia a intrat în contact cu o formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul
Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în
ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și anticapitalist.
Hitler s-a înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al comitetului
executiv. Energia și talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul
partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. A fost
decisă totodată adoptarea unui nume nou: Partidului Muncitoresc German
Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviat
NSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre
putere al lui Hitler.

Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susținători,
să ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această tentativă nereușită
a rămas în istorie sub numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului că
principalii complotiști au pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din
München. Puciul (eșuat) a fost inspirat de „Marșul asupra Romei”, reușit de Benito
Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu alți complici) la 11
noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și condamnat la cinci ani
detențiune, dintre care a executat însă numai nouă luni în închisoarea din
Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".

Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale,
a devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A
fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în
noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de
orientare conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști,
Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care,
în esență, acredita ideea că acea capitulare ar fi fost opera forțelor politice de
stânga, de orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui
Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-au
decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în
Germania, îndeosebi social-democrații, au fost porecliți „criminalii din Noiembrie”
(Novemberverbrecher).