Introducere

Energia sa clocotitoare, activitatea neobosită, vastele sale cunoștințe, acumulate în

lecturile nesfârșite, l-au impus tuturor, începând cu comisarii politici atașați
armatei, dintre care unul era Augustin Robespierre, fratele temutului iacobin
Maximilien Robespierre.

Zi și noapte în mijlocul soldaților, era iubit și apreciat de aceștia, care în ziua

atacului l-au urmat cu elan și, aplicând cu vigoare planul întocmit de el, au înfrânt
trupele engleze, au eliberat orașul și au izgonit flota dușmană din zonă. Bătălia de
la Toulon, acest succes a creat o breșă în frontul coaliției dușmane și a adus
micului căpitan gradul provizoriu de general; avea atunci vârsta de 24 de ani.
Gradul său provizoriu de general de brigadă este confirmat și, la 26 decembrie
1793, el este însărcinat să inspecteze litoralul mediteranean de la Marsilia până la
Nisa.

La 4 ianuarie 1794 îi scrie o scrisoare ministrului de război în care îi recomandă

acestuia să readucă la stare de funcționare fortul Saint-Nicolas pentru a fi folosit
pentru a domina orașul Marsilia. La citirea scrisorii Comitetul Salvării Publice
ordonă îndată arestarea acestui general, prea agitat, care vorbea de bombardarea
Marsiliei și aducerea acestuia la închisoarea de la Conciergerie din Paris. Totuși,
protejat de Augustin Robespierre și de Salicetti va fi doar arestat la domiciliu, sub
paza unui jandarm, iar Maximilien Robespierre dispune a fi eliberat[7].

La 7 februarie Napoleon este numit comandatul artileriei din armata din Italia, iar
la 16 februarie primește diploma sa de ofițer general. Solda lui se ridica la 15.000
de livre și șase rații de hrană[8]. Păstrându-și funcțiile de inspector al litoralului,
trebuie să își ocupe însă postul la armata de Italia, astfel Bonaparte se instalează la
Nisa. De la numirea sa la armata din Italia, Napoleon a lucrat la un plan de operații
care "ar deschide Piemontul armatelor republicii". Planul îl entuziasmează pe
Augustin Robespierre și pe colegul său Ricord, și cei doi îl impun generalului
comandant al armatei din Italia. La 6 aprilie, divizia Massena ocupă Ventimilie. A
treia zi, părăsind provizoriu bateriile sale, Bonaparte trece în fruntea a trei brigăzi
de infanterie și atacă fortul Onegalia. Soldații piemontezi și englezi sunt decimați.
La 9 aprilie, în fruntea oamenilor săi, el pătrunde în Onegalia și câteva zile mai
târziu ia parte la cucerirea orașului Ormea.

În timp ce Masséna îi bate pe austrieci la Muriato și începe marșul victorios spre

pasul Tende, Bonaparte se întoarce la 25 aprilie spre Nisa. El face presiuni pe
lângă bolnăviciosul Dumerbion pentru a obține întăriri. Pentru a cunoaște și a
aprecia forțele de care dispune Genova și fortificațiile ei, Augustin Robespierre și
Ricord îl trimit la 11 iulie pe Bonaparte la Genova. Misiunea este îndeplinită, căci
vorbind perfect italienește reușește să studieze amănunțit poziția civică și politică a
ministrului Republicii Franceze la Genova, Tilly. La 27 iulie, 9 thermidor după
calendarul revoluționar, pe când Napoleon sosește la Nisa, Maximilien Robespierre
este declarat în afara legii, Augustin i se alătură de bunăvoie, iar a doua zi cei doi
frați sunt ghilotinați.

Comitetul Salvării Publice crezându-l pe Napoleon compromis, din cauza relației

acestuia cu Robespierre, trimite la Nisa trei comisari, în frunte cu Salicetti, care îl
suspendă provizoriu din funcțiile sale și este pus în stare de arest la domiciliu.
Ancheta care urmează îl dezvinovățește și îl eliberează pe Bonaparte. Generalul
Dumberbion, comandantul armatei de Italia, îi cere sa întocmească un plan de
campanie, pe care îl va pune însuși în acțiune cam peste un an și jumătate și care
va da Franței Italia. Dar Lazare Carnot la Paris și Salicetti în sud nu se gândesc
decât la recucerirea Corsicii, predată de Paoli englezilor. În consecință, la sfârșitul
anului 1794 și la începutul anului 1795, Bonaparte este obligat împotriva voinței
sale, să pregătească expediția împotriva Corsicii. La 2 martie flota franceză
părăsește Toulounul cu direcția Corsica. În dreptul capului Noli, escadra întâlnește
flota anglo-napolitană, iar după o scurtă luptă, francezii pierd 2 vase și se grăbesc
să se întoarcă la Toulon. Expediția a eșuat.
Bonaparte și camarazii săi sosesc în capitală la 25 mai 1795, Parisul este cuprins de
foamete, la 1 prerial mulțimea îl masacrează pe deputatul Feraud, este o perioada
de neliniște socială. Adresându-se ministrului de război Aubry, Napoleon primește
o vagă funcție la statul-major, până la plecarea sa în vest, în calitate de general de
infanterie al armatei din Vendeea. El refuză în repetate rânduri sa le prezinte la
armata din vest, socotind ca putea acționa mai bine în armata de Italia. Se prezintă,
la 18 august 1795, la Comitetul Salvării Publice, își expune din nou planul de
campanie pentru Italia dar este atașat la biroul topografic al Comitetului. Acest
lucru nu-i face deloc plăcere și chiar se gândește să se expatrieze la
Constantinopol, lucru care nu se va întâmpla. El începe să poarte o viață mondenă,
saloane de modă, spectacole, plimbări, biblioteci. Un decret de serviciul cadrelor
armatei, îl radiază de pe lista ofițerilor generali utilizați, dat fiind refuzul său de a
se prezenta la postul care îi fusese desemnat. Decretul este semnat de Cambaceres,
care va fi cândva al doilea consul și apoi arhicancelarul imperiului.