Napoleon

Bonaparte

Cristian Turcanu
 Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769 - d. 5 mai 1821)
cunoscut mai târziu ca Napoleon I, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui
acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în
Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei
Republici Franceze și a condus campanii mari împotriva Primei și celei
de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o
lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a
încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-
lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore
europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii
militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor
alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în
calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state
clientelare franceze.

 Educatia si tinerete
Napoleon s-a născut în Corsica la scurt timp după cedarea insulei în Franța de către
genovezi. A fost al patrulea și al doilea copil supraviețuitor al lui Carlo Buonaparte,
avocat, și al soției sale, Letizia Ramolino. Familia tatălui său, de veche nobilime toscană,
emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea.
Carlo Buonaparte se căsătorise cu frumoasa și voinică Letizia când avea doar 14 ani; în
cele din urmă au avut opt copii de crescut în vremuri foarte grele. Carlo Buonaparte s-a
alăturat partidului lui Paoli, dar, când Paoli a trebuit să fugă, Buonaparte s-a împăcat cu
francezii. Câștigând protecția guvernatorului Corsei, a fost numit asesor pentru districtul
judiciar din Ajaccio în 1771. În 1778 a obținut admiterea celor doi fii mai mari, Iosif și
Napoleon, la Collège d’Autun.
 Perioada Revolutionara
Când în 1789, Adunarea Națională, care se întrunise pentru a stabili o monarhie constituțională,
i-a permis lui Paoli să se întoarcă în Corsica, Napoleon a cerut concediu si în septembrie s-a
alăturat grupului lui Paoli. Dar Paoli nu avea nicio simpatie pentru tânărul, al cărui tată își
părăsise cauza si pe care îl considera străin. Dezamăgit, Napoleon s-a întors în Franța, iar în
aprilie 1791 a fost numit prim-locotenent la regimentul 4 de artilerie, cu garnizoană la Valence.
S-a alăturat imediat Clubului Iacobin, o societate de dezbateri care inițial favoriza o monarhie
constituțională, iar curând a devenit președintele acesteia, ținând discursuri împotriva nobililor,
călugărilor si episcopilor. În septembrie 1791 a primit permisiunea de a se întoarce din nou în
Corsica pentru trei luni. Ales locotenent colonel în garda națională, s-a încurcat curând cu
Paoli, comandantul sef al acesteia. Când nu a reusit să se întoarcă în Franța, a fost listat ca
dezertor în ianuarie 1792. Dar în aprilie Franța a declarat război Austriei, iar ofensa lui a fost
iertată.
Aparitia lui Napoleon în Razboiul civil
Aparent prin patronaj, Napoleon a fost avansat la gradul de căpitan, dar nu s-a alăturat din nou regimentului său. În schimb, s-a întors în
Corsica în octombrie 1792, unde Paoli îsi exercita puteri dictatoriale si se pregătea să separe Corsica de Franța. Napoleon, însă, s-a
alăturat iacobinilor corsicani, care s-au opus politicii lui Paoli. Când a izbucnit războiul civil în Corsica, în aprilie 1793, Paoli a condamnat
familia Buonaparte la „execrație perpetuă si infamie”, după care toți au fugit în Franța.
Napoleon Bonaparte, asa cum ar putea fi numit de acum înainte (desi familia nu a renunțat la ortografia Buonaparte decât după 1796), sa
reînscris în regimentul său la Nisa în iunie 1793. În Le Souper de Beaucaire (Cina la Beaucaire), scrisă în acest moment, el a susținut cu
fermitate o acțiune unitară a tuturor republicanilor adunați în jurul iacobinilor, care deveneau din ce în ce mai radicali, si a Convenției
Naționale, adunarea revoluționară care în toamna precedentă a abolit monarhia.
La sfârsitul lui august 1793, trupele Convenției Naționale cuceriseră Marsilia, dar au fost oprite înainte de Toulon, unde regaliștii
chemaseră forțele britanice. Cu comandantul de artilerie al Convenției Naționale rănit, Bonaparte a obținut postul prin comisarul armatei,
Antoine Saliceti, care era deputat corsican si prieten al familiei lui Napoleon. Bonaparte a fost promovat la gradul de maior în septembrie
si general adjutant în octombrie. A primit o rană de baionetă pe 16 decembrie, dar a doua zi trupele britanice, hărțuite de artileria sa, au
evacuat Toulonul. Pe 22 decembrie, Bonaparte, în vârstă de 24 de ani, a fost promovat general de brigadă ca recunoastere a rolului său
decisiv în capturarea orasului.
 Sfarsitul razboiului civil
Augustin de Robespierre, comisarul armatei, i-a scris fratelui său Maximilien, pe atunci virtual șef al
guvernului și una dintre figurile de frunte ale Regatului Terorii, lăudând „meritul transcendent” al tânărului
ofițer republican. În februarie 1794, Bonaparte a fost numit comandant al artileriei în armata franceză a Italiei.
Robespierre a căzut de la putere la Paris pe 27 iulie 1794. Când vestea a ajuns la Nisa, Bonaparte, considerat
protejat al lui Robespierre, a fost arestat sub acuzația de conspirație și trădare. A fost eliberat în septembrie,
dar nu a fost readus la comanda sa.
În martie următor, el a refuzat o ofertă de a comanda artileria în Armata de Vest, care lupta împotriva
revoluției din Vendée. Postul părea să nu-i aibă niciun viitor și s-a dus la Paris pentru a se justifica. Viața era
grea cu jumătate de salariu, mai ales că avea o aventură cu Désirée Clary, fiica unui bogat om de afaceri din
Marsilia și sora lui Julie, mireasa fratelui său mai mare, Joseph. În ciuda eforturilor sale la Paris, Napoleon nu
a reușit să obțină o comandă satisfăcătoare, deoarece se temea pentru ambiția sa intensă și pentru relațiile
sale cu Montagnards, membrii mai radicali ai Convenției Naționale. Apoi s-a gândit să-și ofere serviciile
sultanului Turciei.
 Multumesc
pentru atentie!