Introducere

Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofițer cu gradul de

sublocotenent în regimentul de artilerie La Fère. A servit în garnizoanele de la
Valence și Auxonne până după izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, deși în
această perioadă a fost în permisie timp de aproape două luni în Corsica și Paris.
Un naționalist corsican fervent, Bonaparte i-a scris liderului corsican Pasquale
Paoli în mai 1789: „Pe când națiunea pierea, m-am născut eu. Treizeci de mii de
francezi au fost vomitați pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de
sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a fost prima ce m-a impresionat.”

A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între
regaliști, revoluționari și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea
revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-colonel și comanda unui
batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă
împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să convingă autoritățile
militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. S-a întors în
Corsica din nou și a intrat în conflict cu Paoli, care hotărâse să se despartă de
Franța și să saboteze un asalt francez asupra insulei sardiniene La Maddalena, unul
dintre liderii expediției fiind chiar Bonaparte. Acesta și familia sa au trebuit să fugă
în Franța continentală în iunie 1793 din cauza înrăutățirii relațiilor cu Paoli.

În iulie 1793, Napoleon a publicat un pamflet pro-republican, Le Souper de

Beaucaire (Cină la Beaucaire), care i-a câștigat admirația și sprijinul lui Augustin
Robespierre, fratele mai mic al liderului revoluționar Maximilien de
Robespierre[5]. Cu ajutorul tovarășului său corsican Antoine Christophe Saliceti,
Bonaparte a fost numit comandantul artileriei forțelor republicane de la asediul
Toulonului. Orașul se răsculase împotriva guvernului republican și a fost ocupat de
trupe britanice. El a adoptat un plan pentru a captura poziția de pe un deal care va
permite tunurilor republicane să domine portul orașului și să forțeze navele
britanice să se retragă. Asaltul poziției, în timpul căruia Bonaparte a fost rănit la
coapsă, a dus la capturarea orașului și la promovarea sa în gradul de general de
brigadă[6]. Acțiunile sale l-au adus în atenția Comitetului de Salvare Publică și a
primit comanda artileriei Armatei franceze a Italiei. S-a logodit cu Désirée Clary, a
cărei soră, Julie Clary, s-a măritat cu fratele mai mare al lui Bonaparte, Joseph, în
1794. Clary era o familie bogată de negustori din Marsilia.