Viața lui

Napoleon
Bonaparte
REALIZAT DE ALEXANDRINA BUZU

01
 ÎNCEPUTUL VIEȚII

ÎNCEPUTUL
STUDIILOR
21 iulie 1771, LA ȘCOALA 1784 ADMITEREA
Catedrala Ajaccio TEOLOGICĂ LA ÉCOLE
NAȘTEREA DIN AUTUN MILITAIRE

15 august 1769 ianuarie 1779 1784

Ajaccio, Corsica ÎNCHEIEREA
BOTEZUL CATOLIC STUDIILOR
LA BRIENNE

02
ÎNCEPUTURILE CARIEREI

ABSOLVEȘTE, EVADAREA
ESTE NUMIT DIN FRANȚA
SUBLOCOTENENT CONTINENTALĂ
ÎN REGIMENTUL La Fère ÎMPREUNĂ
iulie 1792 CU FAMILIA

1785 A FOST iunie 1793

PROMOVAT
LA GRADUL
DE CĂPITAN

03
 DIRECTORATUL

PUBLICAREA INSPECȚIA PREGĂTIREA ESTE AVANSAT

PAMFLETULUI LITORALULUI EXPEDIȚIEI ÎN GRADUL
PRO-REPUBLICAN 1796 DE LA MARSILIA ÎMPOTRIVA 25 mai 1795 DE GENERAL
"Le Souper de Beaucaire" PÂNĂ LA NISA 1794 DE DIVIZIE
CORSICII

PRIMEȘTE
iulie 1793 CĂSĂTORIA CU 26 decembrie 1793 DIPLOMA 1975 REÎNTOARCEREA 16 octombrie 1795
Joséphine DE OFIȚER ȘI LA PARIS,
de Beauharnais SE INSTALEAZĂ FOAMETEA
LA NISA

04
 Prim Consul al Republicii (1799-1804)

Napoleon I - Împăratul francezilor (1804-1815)

Încoronarea lui Napoleon (2 decembrie 1804)

Exilul în Insula Elba (octombrie 1813)

Cele o sută de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena (mai 1821)

Decesul (5 mai 1821 )

05
 Napoleon Bonaparte, o
personalitate care
dovedește că de la geniu
la genocid nu e decât un
pas

06
 Pentru unii, Napoleon e unul dintre
cei mai străluciți oameni care au
trăit vreodată, un legislator
vizionar și un cuceritor îndrăzneț.
Pentru alții, Corsicanul a fost doar
un tiran nemilos, a cărui obsesie
pentru război și putere a produs un
genocid estimat la 6 milioane de
morți. Nu doar francezii îi cultivă
amintirea. Un muzeu îi este dedicat
și la Roma. Italia a fost prima
cucerire importantă, pentru cel
care a avut Cezarul și Roma drept
modele ale imperiului său, care
avea sa facă din Franța națiunea
dominantă a Europei acelui timp.
Exponatele sunt adunate de
Giuseppe Primoli, un admirator
local al lui Napoleon, care a strâns
tablouri, desene, obiecte
vestimentare, cărți și piese de
mobilier, legate într-un fel sau altul
de viața lui Bonaparte și a familiei
07 lui.
Când Napoleon Bonaparte se năștea,
pe insula mediteraneană Corsica, pe
tronul Franței se afla succesorul lui
Ludovic al XIV-lea, Regele Soare.
Nimeni nu ar fi putut prezice că, într-o
întorsătură a destinului, Franța va fi
scena decapitării primului monarh
european (în timpul domniei) de către
Revoluția Franceză, în vreme ce tânărul
corsican se va încorona împărat al țării
care îi ocupase micuța insulă italiană.
Dar evenimentele declanșate de
Revoluția Franceză au luat o turnură
neprevazută. După o perioadă de mari
speranțe, incertitudini și teroare,
francezii au restaurat monarhia într-o
formă absolutistă, prin Napoleon, deși
acesta a pretins întotdeauna că e
încarnarea spiritului Revoluției.
Napoleon nu era străin nici
de perioada turbulentă de
după Revoluție. Ca tânăr
ofițer, a condus reprimarea
unei revolte populare, fiind
primul militar care a
ordonat să se tragă cu
tunurile în parizieni. Acest
masacru i-a adus gradul de
general la doar 26 de ani,
și i-a înlesnit încredințarea
următoarelor campanii, în
Italia și Egipt.

08
 Italienilor, Napoleon li s-a prezentat ca un
eliberator, un ambasador al Revoluției, aducând
cu sine legi progresiste. Deși acum are un
muzeu la Roma, nu a încercat să cucerească și
orașul papal, evitând o reacție populară pe
această temă. Avea să revină în Italia câțiva ani
mai târziu, după o spectaculoasă traversare a
Alpilor, nemaîncercată de pe vremea Imperiului
Roman, când Hanibal trecea munții călărind
elefanți.
După Italia, Napoleon și-a îndreptat atenția către
Orientul Mijlociu, într-o încercare de a lovi
interesele și chiar coloniile britanice. Rezultatul a
fost un succes mai curand științific și
propagandistic, decât geopolitic. O armată de
savanți au călătorit împreună cu Napoleon,
conducând apoi la descifrarea hieroglifelor, la o
înțelegere mai bună a zoologiei și progrese în
arheologie și alte științe. Bonaparte avea să își
facă un obicei din a prăda opere de artă din
Egipt, Italia și alte locuri cucerite, de comori care
încă se pot vedea în muzee precum Louvre,
transformat în muzeu chiar de Napoleon.

09
 Pe lângă geniul militar, Napoleon avea și talentul unui
propagandist, care și-a construit abil propriul mit, ba
chiar s-a îngrijit de felul cum va fi privit de posteritate.
A început să editeze publicații apologetice încă de pe
când era un simplu ofițer. Chiar și faimoasa butadă ”O
imaginea face cât o mie de cuvinte” îi e atribuită, așa
că a comandat numeroase tablouri ale sale și ale
bătăliilor purtate. Iar când realitatea îi era potrivnică,
nu se sfia nici de minciuna sfruntată. În Orientul
Mijlociu, Napoleon nu a reușit să cucerească
fortăreața Acra, dar a trimis vești la Paris că a ras
cetatea din temelii. În realitatea, armata sa era
decimată, așa că a ordonat ca, în timpul retragerii,
răniții și bolnavii de ciumă să fie otrăviți, apoi și-a
abandonat de tot armata din Egipt, pentru a pleca
precipitat la Paris să preia puterea.
Prin intrigi și politica pașilor mărunți, a cucerit
puterea dictatorială asupra Franței. În ciuda
acestei sete de putere, reformele sale i-au adus
susținerea și admirația unor personalități
importante, inclusiv în țări cu care Franța s-a aflat
în război: Ludwig van Beethoven, GF Hegel, Heine.
Codul Civil, a cărui redactare a supravegheat-o, e
încă printre legile fundamentale ale Franței, cu
doar mici modificări, fiind o sursă de inspirație
pentru legislația din cele mai multe țări ale lumii
vestice. Napoleon a adus progresul în organizarea
statului, educația publică și sistematizarea
orașelor.

10
Napoleon s-a încoronat împărat al Franței într-o
ceremonie oficiată de Papa în catedrala Notre
Dame de Paris. Acest artificiu e încă o ilustrare a
ingeniozității napoleoniene în materie de imagine,
dar și a viziunii cinice pe care o avea asupra
religiei, pe care o privea ca pe o simplă unealtă
de control al maselor în mâna politicienilor. Mult
mai târziu, Napoleon chiar l-a sechestrat pe Papa,
luând în stăpânire și teritorii ale Vaticanului. Alți
clerici importanți au fost întemnițați, chiar și pentru
delicte minore, cum ar fi refuzul de a participa la
nunta imperială.
Bonaparte și-a dus mai departe visul de a îi imita
pe Cezar și pe Carol cel Mare printr-un imperiu
european, după ce a zdrobit Austria și Prusia, și a
obținut acordul Rusiei pentru o blocadă împotriva
Angliei. În acest moment, Franța, care avea o
superioritate demografică față de toți vecinii săi,
devenea stăpânul incontestabil al Europei
continentale. Dar odihna nu era niciodată o
opțiune pentru impetuosul cuceritor.
11
 În ultimele sale zile, Napoleon a
considerat campaniile următoare din
Spania și Portugalia cea mai mare
greșeală a sa, după ce războiul de gherilă
i-a măcinat forțele armate. Dar istoricii
sunt încă și mai critici cu campania
urmatoare, cea de invadare a Rusiei. Deși
trupele franceze au luat în stăpânire o
Moscovă incendiata de ruși înainte de
fugă, Napoleon a fost nevoit să se
predea. Cea mai mare parte a armatei
sale a pierit în cumplita iarnă rusă și
hărțuită de mici grupuri armate de diferite
naționalități. Ca și în deșertul Palestinei,
Napoleon și-a abandonat trupele în gerul
stepelor ruse, fugind din nou la Paris din
rațiuni politice. De această dată, o
minciună nu mai putea acoperi cruda
realitate. Napoleon pierduse în Rusia
peste 90% din armata de 400.000 cu
care plecase.
12
 Fiul său, Napoleon al II-lea, a devenit pentru foarte
scurtă vreme împărat. Napoleon a încercat să creeze
o dinastie, încoronând mai mulți membri ai familiei sale
în diferite regiuni, fără foarte mare succes în timp.
Avea o legătură sentimentală profundă cu mama sa,
care crescuse cu mână de fier cei 8 copii, care
supraviețuiseră celor 14 sarcini avute.
Napoleon și-a petrecut ultimele zile pe insula Sfânta
Elena, scriindu-și memoriile și acordând interviuri, care
i-au consolidat imaginea personală. Era mai presus de
toate un om de spirit, unele dintre cele mai profunde și
mai spirituale aforisme fiindu-i atribuite.

Fondatorul Muzeului Napoleonic din Roma, contele Giuseppe Primoli, era el însuși un descendent al fratelui lui Napoleon, Lucien. Tot ce a adunat
de-a lungul timpului despre șederea la Roma a numeroasei familii Bonaparte a donat în cele din urmă municipalității.

14
 Bonaparte a abdicat de doua ori la tron, de fiecare dată fiind exilat pe
câte o insulă. A încercat să se sinucidă, dar otrava pe care o păstrase nu
și-a făcut efectul. Și-a recuperat rapid moralul, pentru a se comporta ca
un guvernator conștiincios al insulei Elba. În mai puțin de un an a reușit să
evadeze de pe Elba, iar soldații trimiși să-l captureze au sfârșit prin a-l
aclama. În ciuda acestei întoarceri triumfale, a fost o revenire de scurtă
durată, încheiată cu înfrângerea de la Waterloo.
Napoleon Bonaparte a fost căsătorit de două ori, cu Josefina și Marie
Louise, dar a avut și o sumedenie de amante. A divorțat de Josefina
pentru că nu îi putea oferi un urmaș la tron, alegând-o pe Marie Louise, o
reprezentantă a dinastiei Habsburgice, casa imperială a Austriei. Dar
această alianță cu una din cele mai impunătoare familii regale din Europa
nu l-a împiedicat să și lupte cu Austria, când interesele i-au cerut-o. A
existat și o femeie celebră care l-a refuzat pe Napoleon în plină glorie:
sora țarului rus, cu care încercase de asemenea un mariaj din interes,
îinainte de căsătoria cu Marie Louise.

13
 CARTEA "THE MIND OF NAPOLEON"
(1955)

www.webphoto.ro

RO.WIKIPEDIA.ORG

Bibliografie Cartea "Napoleon on Napoleon: an

autobiography of the emperor" (1931)

CARTEA: "NAPOLEON'S MEMOIRS"

(1822)

15