Greierele

şi furnica
de Jean de la Fontaine

Petrecuse cu chitara
Toată vara.
Însă iată că- ntr- o zi - "Pe cuvânt de lighioană,
Când viforniţa porni, Voi plăti cinstit cucoană,
Greierele se trezi Cu dobânzi, cu tot ce vrei!"
Fără muscă, fără râmă, Dar Furnica, harnică,
Fără umbră de fărâmă. Are un ponos al ei:
Nu- i din fire darnică
Ce să facă? Hai să ceară Şi- i răspunde cam răstit:
La Furnică, pân' la vară, - Astă- vară ce- ai păţit?
Niscai boabe de secară. - Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toţi...
- "Joacă astăzi dacă poţi!"
 Greierele
şi furnica
de Jean de La Fontaine
Greierul, hoinar prin ţară,
A cântat întreaga vară;
Iar acum, fără bucate,
S- a trezit cu iarna- n spate.
N- are- n casă o fărâmă,
Nici de muscă, nici de râmă.
A dat fuga, cam cu frică,
La vecina lui furnică,
Şi- a rugat- o să- l ajute,
Cu ceva să- l împrumute,
Câteva grăunţe doară,
Să- i ajungă pân’ la vară.
– Ţi- oi plăti cinstit la treier,
Pe cuvântul meu de greier,
Capitalul cuvenit,
Cu dobândă socotit.
Dar furnica cea bogată
Nu- mprumută niciodată;
Alt cusur mai mic nici n- are.
– Ai venit să te- mprumut?
Astă vară ce- ai făcut?
– Am cântat pentru oricare.
Nu te superi?
– Nicidecum.
– Ai cântat? Hai, joacă- acum!
Greierele
şi furnica
de Marin Sorescu
- Surioară dragă, am...
Am venit să- mi dai şi mie...
Pân’ la primăvară...
- N- am.
- ...un grăunte... ai o mie.
- N- am.
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da’ nu vreau
să- mprumut!
Astă- vară ce- ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c- aş juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că- s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Eşti zgârcită...
- Mă închin.
- da’ o să te- ntind puţin.
Şi- agăţând vioara- n grindă
Greieru- nşfăcă furnica
Şi- ncepu „să o destindă”.
Şi- a bătut- o zdravăn, vere!
Apoi s- au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
- Ei, acuma mă- mprumuţi,
Surioară?
- Cu plăcere.
Balada unui greier mic
de George Topârceanu
Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C- un mănunchi de ciumafai,
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte- n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
 - Cri- cri- cri,
- Nu credeam c- o să mai vii
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe- aripi pudrat cu brumă:
Toamnă gri,
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s- adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu- mi dă niciodată,
Şi- apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i- am cerut…
Dar de- acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de- acuş s- a isprăvit…
Cri- cri- cri,
Toamnă gri,
Tare- s mic şi necăjit!
Greierul si
furnica
de Alexandru Donici

Greierul în desfătare,
Trecând vara cu cântare,
Deodată se trezeşte
Că afară viscoleşte, Furnica l- a ascultat,
Iar el de mâncat nu are. Dar aşa l- a întrebat:
La vecina sa furnică - Vara, când eu adunam,
Alergând, cu lacrimi pică Tu ce faceai?
Şi se roagă să- i ajute, - Eu cântam
Cu hrană să- l împrumute, În petrecere cu toti.
Ca de foame să nu moară, - Ai cântat? Imi pare
Numai pân' la primăvară. bine.
Acum joacă, dacă poţi,
Iar la vară fă ca mine.
 Greierele şi
furnica
de Adrian Erbiceanu
Ca să nu păţească iară
Ca mai an, când pe nimica
A cerut un bob sau două
La vecina sa Furnica,
Iar aceasta, şugubeaţă,
Făr’ prea multe să- i cuvânte
Îl trimise jos, sub grindă,
Pentru- n bob, un an să- i
cânte,
Greierele – fiind făptaşul -
Luă cu sine o desagă,
Bob cu bob muncind s-o umple
Vara- ntreagă, toamna-
ntreagă.
Numai că, ajuns la moară,
- Rost să- şi facă de bucate -
Înlemni văzând că duse
O desagă goală- n spate.
Pasămite, luându- şi sacul
Şi fixându- l strâns la gură
Nu văzuse cum se cască
Dedesubt o crăpătură…
Încolţit de frig şi foame
La Furnică în pridvor
Pentru- o mână de bucate
Cântă- un greiere de zor.
MORALA:
Neglijenţa cu risipa
Adunate dau: Nimica.
Şi- apoi cânţi cum vrea…Furnica!
 Aşa arată!

Greierele
Furnica
 Fabula
 este o povestire din viaţa
animalelor.
 autorul fabulei scoate în
evidenţă defecte omeneşti.
 personifică animale, păsări,
obiecte atribuindu- le
însuşiri omeneşti.
 are următoarea structură:
 povestirea propriu- zisă
 morala.
 de mici dimensiuni
 povestirea este adesea înlocuită cu dialogul


personajele se prezintă singure
se aseamănăcu o scenetă, cu puţine personaje Fabula
 locul şi timpul sunt neprecizate, întărind ideea că asemenea fapte se pot petrece
oriunde şi oricând
 sub vălul personajelor se descoperă lumea oamenilor cu defectele eterne;
 fiecare personaj este simbolic, deoarece redă un anumit tip uman, având mai multe
defecte
 fabulele au rol instructiv, dar, mai ales, educativ (moralizator).
 animalele (plantele, obiectele) sunt alese cu măiestrie, încât să redea cât mai fidel,
trăsăturile personajului pe care- l întruchipează:
 furnica — omul harnic;
 greierele — omul leneş;
 vulpea — omul şiret;
 lupul — omul lacom;
 boul — omul prost;
 căţelul — omul fricos;
 măgarul — omul încăpăţânat
 etc.
Orice asemănare cu realitatea
este întâmplătoare!....?