Sunteți pe pagina 1din 13

Partea ritmică - poezii -

Că-i dulce şi bun.


În fiecare dimineaţă
Să avem gândul bun pe faţă, ♥
Către soare să privim, Din cireşe fac cercei.
Iubire să dăruim, Mândri sunt cerceii mei,
De gând rău să ne ferim, Bile roşii la urechi,
Să adunăm doar bucurie Legănându-se perechi.
Şi în lume s-o răspândim; Dar n-ajung podoabe vechi.
Şi-atunci orişice copil Ce te miri? Aşa cercei,
În fiecare dimineaţă Cât mănânci şi tot mai vrei.
Are gândul bun pe faţă.

♥ Uite-o vulpe şi-o găină.
O coroană să formăm, Sunt prietene la toartă.
Încet să ne aşezăm, Lupul, cavaler, se-nclină,
Mâinile cu toţi să dăm Oaia-n dans rotat o poartă.
Şi să salutăm: BUNĂ DIMINEAŢA!
Iată iar ne-am întâlnit,
Soarele a răsărit,
O zi nouă-ncepe-acum,
Nu mai stăm, pornim la drum,
Taine noi să descifrăm,
Lucruri bune să-nvăţăm
Iar întâi ar fi mai bine,
Ca să mă privesc pe mine.


Două fete la fântână
Merg ţinându-se de mână.
Doi băieţi ca să le-ncurce
Încep vorbe să le-ndruge;
Mătuşica îi zăreşte
De la geam îi dojeneşte.


Nenea Nae are-un nai
Şi un nepoţel Mihai:
Măi, nepoate, măi, Mihai,
Nu ai vrea să cânţi la nai?
Dar nepotul n-are nai,
Cum să cânţi la ce nu ai.
Na-ţi-l nepoate Mihai,
N-are nenea Nae nai.


Nuca e căsuţa,
Ce se dă huţa
Pe-o creangă de nuc,
Când cântă un cuc;
Şi-n nucul din curte
Căsuţe sunt multe;
Din dese frunzoare
Cad toamna-n cărare;
Din casa cea mică
De lemn şi pitică
Eu miezul adun,

1
Partea ritmică - poezii -

♥ Dar de-acuş,
Să ne prindem mâinile, 1, 2, 3 Zise el cu glas sfârşit,
Să mişcăm picioarele, 1, 2, 3 Ridicând un picioruş,
Să batem şi palmele, 1, 2, 3 Dar de-acuş s-a isprăvit…
Către dreapta să plecăm, 1, 2, 3
Înspre stânga ne-ndreptăm, 1, 2, 3 Cri-cri-cri
Capul tot să îl rotim, 1, 2, 3 Toamnă gri,
Trupul tot să-l arcuim, 1, 2, 3 Tare-s mic şi necăjit!
Înainte să pornim, 1, 2, 3
Şi la loc să revenim, 1, 2, 3. ♥
Ce mai ger! Ce mai ger!
♥ Parcă am în ochi piper.
Balada unui greier mic Geruieşte rău de ieri.
Peste dealuri zgribulite, Geme Crivăţu-n copaci.
Peste ţarini zdrenţuite, Gerule, aşa nu-mi placi!
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată. ♥
Iepuraşul, fără frică,
Lungă, slabă şi zăludă, La ogar se tot încruntă,
Botezând natura udă Pe când ursul şi-o furnică
C-un mănunchi de ciumafai, În orchestră veseli cântă.
Când se scutură de ciudă, Puiul ia un şoim în gheare
Împrejurul ei departe Şi toţi râd şi spun: Halal!
Risipeşte-n evantai. Ce vedeţi, nu-i de mirare,
Doar suntem la carnaval!
Poli mărunte,
Frunze moarte, ♥
Stropi de tină, Tata taie lemnul tare.
Guturai… Trunchiul este biruit.
Toată curtea s-a albit
Şi cum vine de la munte, De atâtea aşchioare.
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,


Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunte cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fin’că nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată,
Că m-am dus şi i-am cerut…

2
Partea ritmică - poezii -


Sora soarelui Zăboveşte şi priveşte:
Sora soarelui frumoasă, frunza moare, frunza creşte,
vino şi la noi acasă, viaţa peste tot răzbeşte.
că te-aşteaptă în cărare
zarzărul cel mic în floare, Zăboveşte şi ascultă:
că te-aşteaptă la fântână toate-n felul lor cuvântă
ciutura noastră bătrână despre truda care-i sfântă.
şi salcâmii toţi te-aşteaptă,
să-ţi sărute mâna dreaptă… Fiecare-şi află rost:
cuib, gropiţă, adăpost,
♥ scorbură, bârlog, desiş-
Pic-Pic-Pic! pe de-a dreptul, pe furiş…
Pic-Pic-Pic! Ca din ibric
Cade ploaia câte-un pic ♥
Mai întâi pe-un stog pitic. O mamă iubitoare
- E cam tristă! spun bondarii
Pic-Pic-Pic! După tipic, despre salcia din drum.
Cu arginturi pe ilic, - Ce mă fac? plânge albina,
Fuge apoi şi pe colnic. n-are nici măcar parfum!

Pic-Pic-Pic! Ca un popic Uite, n-a ştiut să crească


Şi pe-un strat de arpagic decât nişte mâţişori
Şi pe-o blană de pisic. care tremură pe ramuri
fără noimă. Astea-s flori?
Pic-Pic-Pic! Din alambic
Şi pe-un arbore voinic Dar răchita nu-i ia-n seamă.
Şi pe-o gâză de nimic. Mici? Urâţi? Sunt puii ei.
În iubirea sa de mamă,
Pic-Pic-Pic! Cu şiretlic Ea şi-i creşte cu temei.
Şi în barbă la bunic
Şi la mine pe batic.

Pic-Pic-Pic! Din polonic


S-a prelins şi pe un cric
Şi apoi pe-un bob de spic.

Pic-Pic-Pic! Să tac chitic,


Să mai pună un pupic
Şi pe nasul meu cel mic.

Râul
Alunecă râul
Nici stânci nu-l opresc,
Doar apele line
Comoară-n adânc zămislesc.
E viaţa un râu care curge mereu
Dar unde în drum e locul cel bun,
În care seară
Se naşte-o comoară?


Zăboveşte şi priveşte
În excursie-n pădure
n-alerga doar după mure,
după zmeură şi fragi,
hăulind printre copaci.

3
Partea ritmică - poezii -

♥ fără umbră de fărâmă.


Ghici cine este? Ce să facă?…Hai să ceară
Ia priviţi-mă cum sunt la Furnică, pân’ la vară,
De sus, din cer, până-n pământ: niscai boabe de secară.
Eu, pe iarba moale, - Pe cuvânt de lighioană,
Calc cu două picioare. voi plăti cinstit, cocoană,
cu dobânzi, cu tot ce vrei!…
Merg cu stângul, apoi cu dreptul Dar Furnica, harnică,
Stâng-drept, stâng-drept, are un ponos al ei:
De mă-ntorc, la fel alerg, stop! nu-i din fire darnică,
Ele-s lungi şi subţirele, şi-i răspunse cam răstit:
- Astă vară ce-ai păzit?…
Dar puternice mi-s ele. - Dacă nu e cu bănat,
Ele seamănă-ntre ele. zi şi noapte am cântat
Şi pe ele-i aşezat pentru mine, pentru toţi…
Trunchiul meu cel minunat. - Joacă astăzi, dacă poţi!

Pe călcâi apăs tare, ♥


Dar pe vârfuri sunt mai mare. Prietenul
De îndoi genunchii-un pic, Un prieten, ştiţi voi care?
Iată-mă-s cât un pitic! E comoara cea mai mare !
Omul fără de prieteni
Eu în spate pot să duc E ca bradul fără cetini,
Un sac bine umplut. Ca ogorul fără apă
Iar aici în faţă, în piept, Si ca stânga fără dreaptă.
Bate inima încet. Un prieten, ia aminte,
Nu se cumpără, nici vinde !

Şi-năuntru am în el
Cald şi dulce sufleţel.
Iar de corp sunt atârnate
Două mâini foarte curate:

Asta-i dreapta harnică


Stânga-i bună slujnică.
Cu dreapta eu scriu şi cos,
Dar şi stânga-i de folos
La-mbrăcat şi la spălat
Şi cu mama fac curat.

Iar deasupra tuturor


Gâtul meu cel subţirel
Mişcând capul rotunjel.

La cap eu am ochi şi nas,


Gură şi frunte, urechi şi obraji
Şi cu toate învăţăm
Să cântăm şi să jucăm.


Greierele şi furnica
Petrecuse cu chitara toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi,
când viforniţa porni,
Greierele se trezi,
fără muscă, fără râmă,

4
Partea ritmică - poezii -

♥ Jupânul Corb, pe-o creangă cocoţat,


Somnoroase păsărele ţinea în clonţ un boţ de caş furat.
Somnoroase păsărele Ademenită de mirosul caşului,
Pe la cuiburi se adună, cumătra Vulpe-i spuse-aşa borfaşului:
Se ascund în rămurele – - Să ne trăiţi mulţi ani, Măria Voastră,
Noapte bună! că sunteţi, zău, ca din cutie scos!
Iar de-aţi avea şi glasul mlădios
Doar izvoarele suspină pe cât v-arată penele frumos-
Pe când codrul negru tace; mă prind c-aţi fi vreo Pasăre Măiastră!
Dorm şi florile-n grădină – Ci Corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai şade.
Dormi în pace! Deschide ciocul. Prada cade.
Şi Vulpea, înghiţind-o, îl dăscăleşte: -Bade,
Trece lebăda pe ape linguşitorii- nu ştiai, se pare-
Între trestii să se culce – trăiesc pe seama cui le dă crezare.
Fie-ţi îngerii aproape, Dar lecţia pe care o-nvăţaşi
Somnul dulce! o fi făcând cât boţul tău de caş!…
Înmărmurit, croncanul juratu-s-a cumplit
Peste-a nopţii feerie că n-o să se mai lase de-acuma păcălit.
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!


Coarnele cerbului
Cum venise să se-adape
în cleştarul unei ape,
aplecându-se să bea,
Cerbul s-a zărit în ea.

Bolţi de frunze să răstoarne


cu frumoasele lui coarne!
Dar picioarele, - ce fuse!-
tare-s slute şi aduse…

Cam aşa-şi jelea amarul,


când ţâşni din lan ogarul.
Cerbul meu cu ochi de mure
o tuleşte spre pădure.

Coarnele nu-l apără,


ci-n hăţişuri se încurcă
şi îi dau mereu de furcă,
dar copita scapără!

Tot picioarele, cum pot,


din primejdie îl scot…
Vraja unui chip frumos
este drept, pe mulţi îi roade…

O fi el, pomul, arătos,


dar grădinarul cumsecade
ştiind ce-i bun şi de folos
îl judecă doar după roade!


Corbul şi vulpea

5
Partea ritmică - poezii -

Norul şi câmpia Se-nviorau viile,


…Apăru pe cer Huzureau câmpiile,
Un nor Şi cântau cu miile
Călător… Toate ciocârliile…
Cum venea,
Şi cum trecea, Veselie pe ogor,
Soarele se-ntuneca… Spor în casa tuturor…
Dar pe boltă
Iar de jos, Nici un nor…
Cum se usca,
Jalnic
Pământu-l ruga:

– Norule,
Măria-ta,
Numai tu mă poţi salva!
Arşiţa m-a dogorât,
Seceta m-a prăpădit,
Mă usuc şi nu mai pot,
Iarba-i arsă peste tot.
Ameţite-parcă-s bete-
Îmi mor vitele de sete.
Şi în fiecare floare
Jeleşte o bocitoare…
Grâul,
Falnicul,
Voinicul,
Ofilit îşi pleacă spicul,
Şi oricât mi l-aş păzi,
Se tot stinge
Zi cu zi…

Dragule, odorule,
Adu-mi ploaie,
Norule!
Şi udă-mi cămpiile,
Şi salvează-mi viile,
Să cânte -cu miile-
Toate ciocârliile…

– Te-aş uda,
Şi te-aş salva,
Dar,
Cum piere noaptea-n hăuri –
Când apare dimineaţa –
Tot aşa eu,
Dându-ţi ploaia,
Îmi dau viaţa…

Şi porni din cer


O ploaie,
În şiroaie…
Şi din apa ei –
Cu sete –
Bea pământul
Să se-mbete…

6
Partea ritmică - poezii -

Frământări de limbă ♥
Ciubotarul  are o ciubotărie  unde ciubotăreşte 
Chiţ-Chichiţ stătea-ntr-o ladă ciubote şi ciuboţele. 
Lungă, lungă, lată, lată
Şi-aştepta din zori să poată ♥
Pe la noapte să o roadă.  Hangiul şi hangiţa 
Au un han cât un an! 

Tam tam-tam Hipopotam  ♥
S-a-ngrăşat un kilogram  O găină porumbacă
De la pâine cu salam  În porumbar s-a urcat, 
Tam tam-tam cel dolofan  În porumbar, porumbaca 
A spart cana şi-un borcan.  Tot porumbul a mâncat. 

♥ ♥
Ursu-Leţ si Ursu-Fleţ  Eu mă joc 
Ai mâncare-n săculeţ  În cojoc, 
Ursu-Leţ a scos budinci  Dar deodată aud: poc! 
Ursu-Fleţ a scos vreo cinci  Mi s-a rupt cojocul, 
Ouă fierte şi fierbinţi.  Se vede mijlocul!

♥ ♥
Zece broaşte-n baltă zac  În tâmplăria unui tâmplar s-a întâmplat o întâmplare,
Şi adună apa-n sac.  alt tâmplar care din întâmplare aflase de întâmplarea
Dacă balta o să sece  întâmplată în tâmplăria tâmplarului, s-a dus la
Să rămână saci vreo zece.  tâmplarul cu întâmplarea şi din întâmplare s-a lovit cu
tâmpla de tâmpla tâmplarului în a cărui tâmplărie s-a
♥ întâmplat o întâmplare.
Ursul urseşte; 
Creanga trozneşte;  ♥
Toporul pocneşte;  Un râs s-a luat la întrecere cu alt râs la râs.
Găina cotcodăceşte.  Râsul care a râs mai mult decât celălalt râs l-a luat în
râs pe râs:
♥ - Te-ai făcut de râsul râsului, a zis râsul râsului şi-a
Baba, baba Iarnă râs.
A-nceput să cearnă; 
Rece, foarte rece  ♥
Prin văzduh petrece.  Un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
Albă foarte albă, 
Ca o salbă dalbă,  ♥
Moale se prăvale  Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe
Până colea-n vale.  negândite.

7
Partea ritmică - poezii -

♥ Cling, cling, cling


Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se Cling, cling, cling
desco-costârcăreau şi alţi cocostârci nedesco- Se-nteţesc şi se unesc
costârcăriţi, ca să se descocostâr-cărească de Într-un cânt sărbătoresc.
cocostârcăria lui.
Dan, Ducu şi Dorin
♥ Dau de două ori pe zi
Până când a cărămidărit cărămidarul pe Dura, dura prin grădină
cărămidăriţă, a cărămidărit cărămidă-riţa pe Două mingi portocalii.
cărămidar.
Capra cară coşuri grele
♥ Cu verdeţuri strânse-n ele
Dragă domnule dudar Dumitru, daţi-ne două dude Dar le duce cu răbdare
din dudul dumneavoastră de dincolo de drum, Să dea iezilor mâncare.
deoarece dudele dumneavoastră dau dulceaţă
dulce. Fâs, fâs, fâs,
Ce foşneşte prin frunziş
♥ Şi se-ascunde pe furiş?
Cosaşul Saşa când coseşte,
Cât şase saşi sasul coseşte. Gâşte, gâşte, ga, ga, ga,
Şi-s sus şi-n jos de casa sa, Vreţi la baltă? Da, da, da.
Coseşte sasul şi-n şosea.
Şi şase case Saşa-şi stie. Hora mare, hora mare,
- Ce şansă!… Saşa-şi spuse sieşi… Hai să o jucăm,
Haideţi toţi cu veselie,
♥ Haideţi să cântăm.
A a, a,
Multe vorbe-ncep cu a Ceata lui pitigoi
Apă, aţă, alun, ac Trece mândră prin zăvoi
Albiniţă şi abac. Toţi sunt luptători de soi
Dai într-unul ţipă doi.
Baba, baba oarba,
Unde-ţi este roaba Lângă apa Jijiei
Roaba ici-colea Ne-am jucat mereu toţi trei
Ia-te după ea. Jana, Jucu şi cu mine
Ne-am jucat atât de bine!
Cling, cling, cling Jijia tot vâjâia:
Cling, cling, cling J! J! J! Jijia.
Clinchetele se preling
Sus pe nori, jos pe vânt La, la, la, la, la, la,
Şi pe toate câte sunt, Cântă fetele aşa
La, la, la, la, la, la,
Şi flăcăii tot aşa,
La, la, la.

Mama, mama mare


Mereu, mereu are,
Mere, pere bune,
Mure şi alune.

Nenea Nica şi cu Nicu


N-au văzut nici un pitic,
Numai nenea Nicolae
A văzut pe unul mic.

O, e gura mea când strig


O, e roată, e covrig,

8
Partea ritmică - poezii -

O, e chipul oului U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Şi e gras de felul lui. Trenu-i pregătit în gară
Ca să plece azi prin ţară
Pic, pic, pic, El e gata de plecare
Ploaia cântă-n geam peltic Şi fluieră tot mai tare
Astăzi plouă... nu-i nimic. U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Peste câteva minute
Rică nu ştia să zică Trenul trece iute, iute
Râu, răţuşcă, rămurică U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Dar de când băiatu-nvaţă Când în gară a sosit
Poezia despre raţă, Roţile şi le-a oprit
Rică ştie-acum să zică U, u, u, u, u, u, u, u, u,
Râu, răţuşcă, rămurică. Jocul nostru s-a sfârşit
Fiecare-i mulţumit.
S: ne este foarte drag
S e-n soare şi în steag V: e veveriţa care
Strugure, sanie, sapă, Vara vine la plimbare
Toate vor cu “S” să-nceapă. Verde, verde codrişorul
N-o vânează vânătorul.
Moş, moş, cocoloş
Vino iute dă-mi un coş Zum, zum, zum,
Să pun în el un cocoş, Zum, zum, zum,
Moş, moş, cocoloş. Zumzet vesel de albine
Zumzăie pe câmp
Tata taie lemnul tare Zum, zum, zum,
Trunchiul este biruit Zum, zum, zum.
Toată curtea s-a albit
De atâtea aşchioare. ♥
Şase sape late şi-alte şapte sape late
Ţarca ţopăie Să le duci pe toate-n spate!
Top, Top
Ţinând capul ţeapăn sus. ♥
Şase saşi în şase saci.


Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui
Bucurel când a venit Bucurel bucuros-bucuros de la
Bucureşti.


Prepeliţa-i pestriţă dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei
pestriţe.

9
Partea ritmică - poezii -


Treier fără greier –
Parcă ăsta-i treier?
Greier fără treier –
Parcă ăsta-i greier?


O găină porumbacă
În porumbar s-a urcat,
În porumbar, porumbaca,
Tot porumbul a mâncat


Am o vâjâitoare care vâjâie ca un avion vâjâitor.
Vâjâie tare vâjâitoarea, dar mai tare vâjâie avionul
vâjâitor.


Ursul urseşte,
Creanga trosneşte,
Toporul pocneşte,
Găina coctcodăceşte.


S-a suit capra pe piatră
Şi-a crăpat piatra în patru.
De s-ar sparge capul caprei
Cum s-a spart şi piatra-n patru.


Fluturele stă pe floare, floarea flutură în vânt ca
fluturele pe floare.

10
Partea ritmică - poezii -

Zece mâţe Şi-au rămas pisicii doi.


de Tudor Arghezi
Două mâţe, chipurile,
Zece mâţe-au fost poftite Au bătut nisipurile
La un ceai, pe negândite, Toată ziua, toată luna.
Dar de teamă să n-o plouă, Dar o mâţă, mi s-a spus,
Poate şi de altă frică A zburat şi s-a tot dus
Stă la uşă cea mai mică Şi-a rămas din două una.
Şi-au plecat de-acasă nouă.
O pisică de prigoană,
Nouă mâţe-ascultă-aici S-a văzut că e orfană,
Un concert pentru pisici. Singuratică şi mică
Una sforăie pe nas Şi bolnavă, s-a culcat.
Şi acum doarme dusă Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat.
Mâţe opt au mai rămas.

Opt pisici se duc la râu


Unde-i apa peste brâu,
Plină-n fund cu frig şi noapte.
Un pisoi cum a călcat,
Că s-a dus! Şi s-a-necat
Şi-au rămas cu toate şapte.

Şapte mâţe s-au jucat


La un joc nemaijucat.
Cărămizile fiind groase,
Au lovit pe una-n cap,
Ca o muchie de dulap,
Şi-au rămas din şapte, şase.

Şase mâţe din grădină


S-au suit într-o maşină,
Şi-n târligi ca în opinci,
Una ne-ncăpând frumos,
Au lăsat-o-n drum, pe jos,
Şi din şase mai sunt cinci.

Cinci pisici s-au rânduit


Sus pe mal, la pescuit,
Hai, mai prinde-l dacă poţi!
Că pe unul l-a furat
Racul cel răscrăcărat.
Şi-au rămas patru din toţi.

Patru mâţe, după peşte,


Vor s-l prindă între deşte
Şi cu mâna, vrei, nu vrei,
Una fuge cu un crap,
Să şi-l facă la proţap,
Şi-au rămas din patru, trei.

Trei pisici precum se ştie


S-au dus la menajerie
Ca să vadă un cotoi.
Însă pe cel mai drăguţ
l-a luat şi l-a dus un struţ

11
Partea ritmică - poezii -

♥ Scărmănat şi cocoloş.
Zece căţei Şi din patru derbedei
de Tudor Arghezi Au rămas acuma trei.

S-au legat zece căţei Crezi că s-au astâmpărat


Să se facă derbedei După tot ce s-a-ntâmplat?
Doritori de-o viaţă nouă. Iată cum au tăbărât
Unul însă s-a retras Pe furtunul de stropit
Şi din zece-au mai rămas Şi l-au tras şi l-au târât
Buni tovarăşi numai nouă. Până ce a izbucnit
Şi pe unul l-a chiorât.
Hotărâţi fără zăbavă Şi din trei căţei vioi
S-au şi dat la o ispravă Am rămas numai cu doi.
Mai cuminte, cel mai copt
S-a pitit sub coşul mare Dar căţeii pe o punte
Şi din nouă, prin urmare Începură să se-nfrunte
Au rămas căţeii opt. Unul din căţei, săracul
Făcând prostul pe nebunul
Opt s-au strecurat tiptil A venit de-a berbeleacul
Într-un automobil Şi-a rămas la urmă unul.
Pe şofer cum l-au zărit,
Ei s-au şi cărăbănit. Singuratic, trist, mâhnit,
Numai unul mai sfios Numai bine-a nimerit:
Şi cu dinţii toţi de lapte Drăgălaşa de copilă
N-a putu să sară jos L-a primit la ea cu milă,
Şi din opt rămas-au şapte. Şi când iar s-au întâlnit,
Toţi căţeii camarazi
Iată-i instalaţi, în fine, A fost şi mai fericit
Cum nu se puteau mai bine: Până-n zilele de azi
Cum veni proprietăreasa, Şi dintr-unul, hai, noroc,
O iau iar la sănătoasa, S-au făcut zece la loc.
Dar pe unu-l înşfăcase
Şi-au rămas din şapte, şase.

Cu al şaselea căţel
S-a-ntâmplat ceva la fel
Ca o fiară care muşcă
A fost prins şi pus în cuşcă
E uşor să te convingi
Cum se face că de-odată
După fusta sfâşiată
Au rămas din şase, cinci.

Însă piază-rea şi-aici


Că au dat de un arici
Cel mai blând şi mai netot
Înţepat a fost în bot.
Şi rănitul ca la teatru
A ieşit schilod din scenă
Şi rămaseră-n arenă
Din toţi cinci căţeii, patru.

Când au dat şi de cocoş


În coteţul cu cuibare,
Altul a scăpat din cheare

12
Partea ritmică - poezii -


Căţeluşul şchiop
de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,


Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii
Şi mă cheamă „Cuciu şchiop”.
Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!
Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acum
Şi tot trist am să trăiesc.
Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-l pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine să-mi dea zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior să mă răzbun.
Dar îl las aşa să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

13

S-ar putea să vă placă și