Introducere

Obiecțiile adversarilor întronării prințului de Hohenzollern s-au materializat prin

reclamarea respectării articolului XII din Convenția semnată în 9 august 1858, care
cerea ca deputații moldoveni și valahi, în adunare, să fie cei care aleg
conducătorul.[19] Elitele românești n-au întârziat să îndeplinească această cerere,
astfel încât la 10 mai 1866, cu unanimitate de voturi ale deputaților din Camera
Deputaților, prințul prusac a fost ales domn al Principatelor. După sosirea sa la
București, la 22 mai 1866 Carol a depus în fața Camerei jurământul că va domni pe
baze constituționale, va numi ,imediat, un guvern de coaliție avându-l ca prim-
ministru pe conservatorul Lascăr Catargiu.

La presiunile Franței și Marii Britanii, Imperiul Otoman a acceptat păstrarea

unității Principatelor, cu condiția însă ca principele străin să recunoască statutul de
vasalitate în fața Înaltei Porți, ceea ce acesta a și făcut: în 23 octombrie 1866 a fost
emis un firman imperial prin care Carol a fost recunoscut domn ereditar al
Pincipatelor Unite sub suzeranitatea sultanului.[19]

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza, conducătorii loviturii de stat au format un
guvern provizoriu, puterea executivă fiind încredințată unei Locotenențe Domnești,
formată din Nicolae Golescu, ministru de Interne și de Război sub Cuza; Lascăr
Catargiu, unul dintre fruntașii conservatori și generalul Nicolae Haralambie,
prefectul de poliție al Bucureștilor. Ion Ghica, pașoptist și unionist, a devenit prim-
ministru și ministru de Externe. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele
principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea
principatelor Moldovei și Țării Românești, iar acum țara risca să ajungă la
dizolvarea acestei uniri. Ion C. Brătianu, călătorește în Germania și se întâlnește la
Düsseldorf cu Carol și cu tatăl său, obținând acordul acestuia de a deveni principe.
Brătianu a telegrafiat guvernului provizoriu că obținuse acordul lui Carol.

Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze
la experiența dobândită de Brătianu și Rosetti pe parcursul revoluției pașoptiste;
astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta
Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului
care exista între țara sa și Imperiul Austriac. Nici chiar în țara sa de origine nu era
bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul
Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical că va fi nevoit să sărute
"papucul Sultanului", fapt în sine care a fost ocolit de Carol și de predecesorul
acestuia). După ce a pășit pe teritoriul țării, punând prima dată piciorul pe pământ
românesc în localitatea Drobeta-Turnu Severin la 1/12 mai 1866 (prima casă în
care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoțit mai departe cu
trăsura până la podul Mogoșoaiei. Traseul prin țară, de la Turnu Severin la
București, a cuprins orașele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș,
Câmpulung și Târgoviște, vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie drept
„Drumul lui Carol”. În volumul biografic CAROL I (editat în 1906 de Paul
Lindenberg după jurnalul regelui) se menționează cu lux de amănunte alt traseu
parcurs uneori direct peste câmpuri, spre București cu opriri foarte scurte și
schimbări ale cailor, respectiv Turnu Severin - Craiova - Slatina - Pitești, cu
înnoptare numai la moșia boierilor Golești și pornire în dimineața următoare spre
București. Alte surse confirmă semnarea chiar la Golești a primului act de grațiere
a Mitropolitului Moldovei, judecat pentru revolta sa împotriva unirii