Negocierile pentru aducerea

lui Carol de Hohenzollern

iect realizat de: Marchidan Raul-Adrian
Neacșu Fabian-Petrișor
 Între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866,
s-a desfăşurat plebiscitul prin
care populaţia din
Principatele Române a fost
consultată asupra aducerii pe
tronul ţării a unui prinţ străin:
Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen - Carol I, viitorul
rege al României (1866-1914).

 Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23
februarie 1866, a determinat o acutizare a
crizei politice din ţara noastră, între
grupările opoziţiei existând mari frământări
în legătură cu succesiunea la domnie.
 Raţiunile reactualizării problemei prinţului
străin, cerinţă formulată încă din anul 1857,
în cadrul Divanurilor ad-hoc, aveau drept
obiectiv menţinerea stabilităţii interne, a
coeziunii şi unităţii naţionale, consolidarea
autonomiei şi pregătirea terenului pentru
dobândirea mai rapidă a independenţei,
pentru modernizarea statului.
 Pentru coaliţie n-a fost deloc uşor să aducă un principe străin. În plan
extern, turcii aduseseră trupe la Dunăre şi puneau în pericol Unirea
(firmanul din noiembrie 1861 aprobase Unirea numai pe durata
domniei lui Al.I. Cuza).
 Între Prusia şi Austria stătea să izbucnească un război şi atenţia Europei
era concentrată asupra acestuia. Pe de o parte, putea fi un lucru bun
pentru tânărul stat român, care ar fi fost lăsat în pace (Austria tocmai
manifestase o atitudine ameninţătoare faţă de România), dar, în
aceeaşi măsură, putea fi şi un lucru rău pentru că nu avea cine să
oprească Imperiul Otoman. În acelaşi timp, în interior, o mişcare
separatistă izbucnea la Iaşi, la 3 aprilie 1866, organizată de
diplomaţia rusă, care găsise momentul potrivit pentru a destrăma
unirea celor două Principate.
 Mişcarea condusă de boierul rusofil Nicolae Rosetti-Roznovanu a fost
înfrântă de Locotenenţă în aceeaşi zi.
 Iniţial,Locotenenţa Domnească, care a
preluat conducerea ţării după înlăturarea
lui Cuza, a adresat propunerea de a urca
pe tronul României contelui Filip de
Flandra, din dinastia domnitoare a
Belgiei. Desemnarea contelui de Flandra
ca domn al Principatelor Române a
provocat nemulţumiri în rândul unora
din Puterile garante, precum Prusia,
Austria, Rusia, dar mai ales Franţa, ceea
ce a determinat guvernul belgian să
comunice delegaţiei române prezente la
Bruxelles, refuzul contelui Filip de a
primi coroana Principatelor Române.
 În aceste condiţii, Ion C. Brătianu aflat
la Paris cu prilejul Conferinţei
Puterilor garante şi noul agent
diplomatic din capitala Franţei, Ioan
Bălăceanu, au propus guvernului Ion
Ghica candidatura principelui Carol
de Hohenzollern-Sigmaringen. Având
aprobarea guvernului, Ion C.
Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf
(19/31 martie 1866) unde a fost
primit în audienţă de tatăl principelui,
Carol-Anton de Hohenzollern,
guvernatorul Rhenaniei, şi a avut
apoi o întrevedere şi cu fiul acestuia.
 Răspunsul a fost considerat pozitiv de
Brătianu, care a anunţat imediat
guvernul de la Bucureşti. Principele
Carol a avut consultări cu Napoleon
al III-lea, care aprobase acest demers
cu mult timp înainte, şi cu Otto von
Bismarck, cancelarul Prusiei, care de
asemenea, îl sfătuise să accepte, şi a
hotărât să primească propunerea fără
aprobarea prealabilă a Marilor Puteri,
ai căror reprezentanţi se aflau în
conferinţă. La 25 aprilie/7 mai, Carol
l-a informat pe Ion C. Brătianu asupra
deciziei sale.
 Pentru a pune Puterile garante în
faţa faptului împlinit,
Locotenenţa Domnească a
publicat o "proclamaţie către
popor", la 30 martie/11 aprilie
1866, prin care recomanda
alegerea printr-un plebiscit a
principelui german Carol -
Ludovic de Hohenzollern ca
domnitor al Principatelor
Române sub numele de Carol I.
 Decretul pentru organizarea plebiscitului chema
poporul român să se pronunţe dacă "voieşte
să se suie pe tronul ereditar al Principatelor
Unite Române principele Carol-Ludovic de
Hohenzollern, sub numele de Carol I".
 În acest scop, toţi românii în vârstă de peste 25
de ani, care se bucurau de drepturi civile şi
politice, întrunind condiţiile de alegători
pentru consiliile comunale urbane şi rurale,
urmau să-şi înscrie votul, pentru sau contra,
într-unul dintre cele două registre separate
aflate la cancelariile comunale.
 În proclamaţia, semnată de
Locotenenţa Domnească şi de
membrii guvernului, era
exprimată convingerea că
astfel se va pune frâu "tuturor
intrigilor şi uneltirilor ce au
drept scop sugrumarea
naţionalităţii noastre", că "d-
astă dată voinţa naţiunii va fi
încoronată cu cea mai deplină
izbândă", arată lucrarea
"Istoria românilor în timpul
celor patru regi (1866-1947).
Carol I" (Vol. I, Ioan Scurtu,
Editura Enciclopedică, 2004).
 Plebiscitul, organizat între 2/14 şi
8/20 aprilie 1866, s-a încheiat
oficial cu un rezultat favorabil
aducerii pe tronul României a
principelui Carol de
Hohenzollern: 685.869 voturi
"pentru", 12.837 "abţineri" şi 224
"contra". În condiţiile externe de
atunci, caracterizate prin
încercarea unor mari puteri
(Imperiul Otoman, Rusia) de a
obţine separarea Principatelor şi
anularea Unirii din 1859,
rezultatul plebiscitului avea mai
curând semnificaţia apărării
statului naţional.
 În urma alegerilor parlamentare din 9/12-17/29 aprilie 1866 (Locotenenţa
Domnească şi guvernul anunţaseră la 17/29 martie, dizolvarea corpurilor
legiuitoare în vederea organizării unor noi alegeri parlamentare), Adunarea
Deputaţilor şi Senatul au deschis lucrările noii sesiuni la 28 aprilie/10 mai
1866. După dezbateri privind chestiunea alegerii domnitorului (109 deputaţi
s-au pronunţat pentru alegerea principelui Carol, iar şase s-au abţinut),
Adunarea a adoptat o declaraţie în care se afirmă: "înaintea lui Dumnezeu şi
înaintea oamenilor, că voinţa nestrămutată a Principatelor Unite este de a
rămânea ceea ce sunt, o Românie una şi nedespărţită, sub domnia ereditară
a unui principe străin, luat dintr-una din familiile suverane ale Occidentului
şi că principele ereditar al României una şi nedespărţită este principele
Carol-Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen, pe care şi Adunarea la rândul
său îl proclamă sub numele de Carol I.", arată "Enciclopedia şefilor de stat
şi de guvern ai României" (Editura Meronia, 2011).