VIZITA DOMNITORULUI CAROL I ÎN VRANCEA – APRILIE 1869

Horia Dumitrescu

În noaptea de 10 / 11 (22 / 23) februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice.
S-a format o Locotenenţă Domnească, compusă din Lascăr Catargiu, generalul Nicolae Golescu
şi colonelul Nicolae Haralambie, precum şi un guvern provizoriu condus de Ion Ghica
(preşedinte şi ministru de externe).
Pentru că Unirea era în primejdie, în aceeaşi zi, la iniţiativa lui Ion Ghica 1, Locotenenţa
Domnească şi guvernul au convocat Senatul şi Camera în şedinţă comună, care, la propunerea lui
Ion Ghica, au desemnat ca viitor domnitor al Principatelor Unite pe Filip, conte de Flandra şi
duce de Saxonia 2 (fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei din familia de Orlèans pretendentă
la tronul Franţei), sub numele de Filip I 3.
1
Ion Ghica (12 august 1816, Bucureşti – 22 aprilie 1897, Ghergani – Dâmboviţa). Părinţii săi au fost: banul
Dimitrie Scarlat Ghica şi Maria Scarlat Câmpineanu. A făcut studii de gramatică română cu Ion Heliade –
Rădulescu şi de franceză cu J. A. Vaillant, după care a urmat Colegiul „ Sf. Sava” din Bucureşti. În 1836 şi-a luat
bacalaureatul în Litere la Sorbona, frecventând apoi Şcoala Centrală de Arte şi Manufacutră din Paris. În 1838 şi-a
trecut bacalaureatul în Ştiinţe matematice la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Paris. A absolvit Şcoala de
Mine din capitala Franţei (1840). A audiat şi cursuri de Economie Politică la Collège de France şi pe cele ale
Conservatorului de Arte şi Meserii din Paris. S-a întors în ţară, în 1841, şi a fost numit de către Mihail Sturdza
(aprilie 1834 – iunie 1849), profesor de Economie Politică, Geometrie descriptivă, Geologie şi Mineralogie la
Academia Mihăileană din Iaşi (până în 1843). Părăsind profesoratul, a revenit în Bucureşti. A fost unul dintre
fondatorii societăţii secrete „Frăţia” (1843); a contribuit la apariţia revistei „Propăşirea” (1844); a participat la
Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind numit agent al guvernului provizoriu la Constantinopol; s-a
numărat printre fondatorii Partidului Naţional Liberal (1875). Rămas în exil, a fost guvernator (1854) şi apoi bei
(prinţ) de Samos (1856). Revenit în ţară (1858) a ocupat diferite funcţii: preşedinte al Consiliului de Miniştri şi
ministru de Interne (8 marie – 27 aprilie 1859) al Moldovei şi al Ţării Româneşti (11 octombrie 1859 – 28 mai
1860), vicepreşedinte al Adunării Legislative, director în Departamentul Lucrărilor Publice (1861), membru în
Consiliul Superior al Instrucţiunii Publice (1862), preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe (11
februarie – 10 mai 1866), preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne (15 iulie 1866 – 21 februarie
1867 şi 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871), trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Londra (1 iulie 1881 –
1 martie 1891). A colaborat la ziarele „Progresul” (1844) şi „Opiniunea Constituţională”. Ideile sale politice le-a
expus într-o serie de borşuri apărute la Paris între anii 1835 – 1853. A publicat: „Reorganizarea României”,
„Convorbiri economice”, „Vade mecum al inginerului şi comerciantului”, „Amintiri din pribegie”, „Scrisori către
Alecsandri” ş.a. Membru titular (13 august 1874) al Societăţii Academice Române; preşedinte (18 septembrie 1876
– 29 martie 1879) al Societăţii Academice Române; preşedinte al Academiei Române (2 iulie 1879 – 21 martie
1882, 5 aprilie 1884 – 28 martie 1887, 27 martie 1890 – 24 martie 1893 şi 13 aprilie 1894 – 29 martie 1895). La 28
martie 1880, în cadrul discursului de recepţie, a vorbit despre „Ioan Câmpineanu” (Dim. R. Rosetti, Dicţionarul
Contimporanilor, Ediţia I a, Editura Lito – Tipografie „Populara”, Bucureşti, 1897, p. 87 – 88; Dr. Dorina N. Rusu,
Membrii Academiei Române 1866 – 1996. Mic Dicţionar, Fundaţia Academică „Petre Andrei”, Editura A 92, Iaşi,
1996, p. 140; Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995,
Editura MACHIAVELLI, Bucureşti, 1995, p. 14, 19, 39 – 40, 46).
2
Dimitrie, Onciul, Alegerea regelui Carol I al României. Conferinţă ţinută la 9 Aprilie 1906 în Ateneul Român,
Bucureşti, Atelierele grafice Socec & Co., Bucureşti, 1906, p. 23.
3
Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României în date, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2010, p. 213 – 214.

1
 La 14 / 26 martie, contele Filip de Flandra, fără explicaţii, înştiinţează autorităţile
guvernamentale române, prin consulul belgian la Bucureşti, că nu poate primi Coroana
României 4.
Conferinţa de la Paris a Puterilor garante (26 februarie / 10 martie – 23 mai / iunie 1866)
a cerut Locotenenţei Domneşti alegerea unui Domnitor pământean în temeiul art. 3 al Convenţiei
de la Paris (1858). Guvernul român a trimis la Paris ca delegaţi pe Scarlat Fălcoianu şi Ion
Brătianu 5. În ziua de 19 / 31 martie 1866, la Düsseldorf, Ion C. Brătianu s-a întâlnit cu
principele Carol Anton de Hohenzollern 6, guvernatorul Renaniei şi cu cel de-al doilea său fiu
Carol, propunându-i acestuia din urmă să primească tronul României. Carol s-a declarat în
principiu de acord, cu condiţia că răspunsul să fie dat după consultarea suveranilor Prusiei şi
Franţei.
La 30 martie / 11 aprilie 1866, Locotenenţa Domnească, într-o proclamaţie către popor
recomanda alegerea principelui Carol Ludovic de Hohenzollern ca Domnitor al României sub
numele de Carol I:
„Români ! Inalta Locotenenţă, prin proclamaţiunea sa, v’a dat în cunoştinţă că dela voi
numai depinde acum fericirea României şi, putem zice, fiinţa ei.
„Sunt zece ani de când, în trei rânduri şi în cele mai mari şi mai solemne ocaziuni, aţi
declarat, aţi votat în unanimitate, că cunoaşteţi că împrejurările politice şi poziţiunea noastră
geografică cer imperios: sau să fim o naţiune unită şi tare, sau să pierim, şi că nu vom putea fi o
naţiune de nu vom avea pe tronul României un Domnitor care să fie membru al uneia din
familiile domnitoare în Occident. Astăzi dorinţa voastră e împlinită mai mult încă decât cea mai
mare ambiţiune naţională ar fi putut pretinde … .
„Carol I, al Românilor, este el însuşi unul dintre cei mai stimaţi şi iubiţi principi ai
Europei, pătruns de cele mai nobile şi liberale principii, modest, cum este totdeauna virtutea, şi
tare ca credinţa când are o datorie de împlinit.
„Români ! Cu mâna pe conştiinţă, în acest moment sacru în care în adevăr cerul se
deschide pentru România spre a înregistra nemurirea ei ca naţiune, jurăm înaintea voastră,
înaintea lui Dumnezeu şi a Europei, că avem asigurarea că Carol I al Românilor va conduce
România pe calea dreptăţii, a virtuţii, a libertăţii, şi că numai cu El şi prin El ea va putea fi şi îşi
va putea îndeplini misiunea ce i-a însemnat Provedinţa. In picioare, dară, Români ! Ora
mântuirei a sunat. Cartea vieţei României s’a deschis înainte-vă; cu o mână pe ranele voastre
cele sângerânde şi cari erau în ajun de a cangrena, şi în cealaltă cu pana vieţei, mergeţi şi
scrieţi în plebiscit: Carol I Domn al Românilor. Providenţa, voind a ne lumina prin semne chiar,
a făcut că în ziua de 8 (20) Aprilie, în care se închide plebiscitul, Carol I împlineşte 27 ani.

4
Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866 – 1947), Volumul I, Carol I, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001, p. 25 – 26.
5
Dimitrie Onciul, op. cit., p. 25.
6
Carol Anton de Hohenzolern (7 septembrie 1811 – 2 iunie 1885). Căsătorit în anul 1834 cu principesa
Josephine (născută în 1813), fiica marelui duce Carl de Baden. Au avut şase copii: Leopold (1835 – 1905),
Stephanie (1837 – 1859), Carol (1839 – 1914), Anton (1841 – 1866), Friedrich (1843 – 1904) şi Maria (1845 –
1905) [Vezi, Vasile Docea, Carol I şi monarhia constituţională. Interpretări istorice, Presa Universitară Română,
Timişoara, 2001, p. 44].

2
Providenţa, voind a ne de ştepta, a făcut ca Dunărea, acest fluviu căruia datorim protecţiunea
Europei, să ia naştere, să aibă isvorul în ţara chiar unde s’a născut Carol I, Domnul României.
Votaţi, dar, Români, cu vechea voastră credinţă, votaţi cu tăria voastră românească, votaţi în
unanimitate şi fără nici un minut de şovăire, şi intrigile toate se vor nimici, şi cu proclamarea
votului vostru se va proclama, se va afirma fiinţa Patriei române” 7.
A fost organizat un plebiscit pentru alegerea ca domnitor al României a prinţului Carol
din dinastia de Hohenzollern – Sigmaringen (2 / 14 – 8 / 20 aprilie 1866).
Rezultatul a fost favorabil (685.969 voturi pentru şi numai 224 contra) prinţului Carol,
care, la 10 / 22 mai 1866 a depus în faţa Adunării Constituante, Locotenenţei Domneşti şi
Guvernului jurământul de credinţă.
Trei ani mai târziu, la 5 / 17 aprilie 1869, domnitorul Carol, însoţit de prim – ministrul
Dimitrie Ghica 8 până la Buzău şi de Mihail Kogălniceanu până la Iaşi, a plecat spre vechea
capitală a Moldovei, unde dorea să petreacă Paştele ortodox 9.
La Buzău, în ziua de 6 / 18 aprilie 1869 „inaugurare solemnă a marelui pod de fer, lung
de 500m, peste periculosul şi marelui râu cu acelaşi nume. Podul e iniţiativa prinţului care
asistă la inaugurare”.
Carol I mai vizitase Buzăul în zilele de 9 / 21 şi 10 / 22 august 1866. Plecând din Buzău
spre Iaşi, într-o trăsură la care erau înhămaţi 8 cai, Domnitorul a trebuit să suporte disconfortul
cauzat de starea proastă a căilor de comunicaţii: „…drumul trece mai întâi cu oarecare greutăţi
7
Dimitrie Onciul, op. cit., p. 30 – 31.
8
Dimitrie Ghica (31 mai 1816 – 18 februarie 1897), fiul domnului Ţării Româneşti Grigore IV Ghica (septembrie
1822 – aprilie 1828). Studii militare la Viena şi Berlin şi, la întoarcere, intră ca ofiţer în garda imperială rusă.
A părăsit Curtea ţarului şi a făcut o lungă călătorie în Europa, de unde nu s-a întors în ţară decât în 1846. Intră în
magistratură (1854) ca membru al Curţii de Apel pentru o scurtă perioadă, apoi a fost numit prefect de poliţie în
Bucureşti. În 1857, primar al Capitalei şi, peste puţin timp, ales membru în Divanul ad – hoc, ca deputat de Ilfov.
S-a asociat la cerinţele naţionale pentru Unire, stat constituţional şi principe străin. În 1859 a fost numit membru
al Curţii de Apel şi curând, ales primar al Capitalei. Deputat în Cameră şi ministru al Cultelor (17 octombrie –
23 noiembrie 1860) în guvernul Manolache Costache Epureanu. Până în 1862 a fost de mai multe ori ministru în
guvernele de scurtă durată de atunci: ministru de Finanţe în guvernul Barbu Catargiu (30 aprilie – 12 mai 1861),
preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne (19 iulie 1861 – 22 ianuarie 1862). După 1864, face
opoziţie guvernului lui Cuza şi în 1866 ia parte la răsturnarea acestuia. Ministru de Interne (11 februarie – 11 martie
1866) în guvernul Ion Ghica, preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Externe şi ad-interim la Lucrări
Publice (16 noiembrie 1868 – 27 ianuarie 1870). Preşedinte al Camerei Deputaţilor (26 mai 1871 – 16 ianuarie 1875
şi 24 mai 1875 – 17 februarie 1876) sub guvernul Lascăr Catargiu şi apoi preşedinte al Senatului (17 noiembrie 1879
– 5 martie 1883, 13 mai 1883 – 23 septembrie 1884, 17 noiembrie 1884 – 8 septembrie 1888; 9 decembrie 1895 –
15 februarie 1897). Cea mai constantă activitate a sa a fost ca efor al spitalelor civile (1868 – 1888). De la el datează
noua construire a unui mare spital în Bucureşti, reconstruirea azilului Elena Doamna, palatul Băilor Eforiei şi o mare
parte a înfrumuseţării Sinaiei. Opera: Prefectura poliţiei, Bucureşti, 1856 (şi editura fr. 1856); Amicilor şi inamicilor
mei, 1856; Quelques pages de ma vie,1856 (şi editura Rom., 1856); Articles publiés dans les journaux valaques,
f. an; Réponse au Morning et à l’Etoile du Danube; Prefectura poliţiei, proiect de reformă (1856), f. an (şi ed. fr.);
Partidul naţional - liberal (cu alţii), Bucureşti, 1888 (Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea Material
românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ediţie anastatică, Editura Saeculum I. O., & Editura Vestala, Bucureşti, 1999,
p. 354; Dinu R. Rosetti, Dicţionarul Contimporanilor, Ediţia I a, Editura Lito – Tipografiei « Populara », Bucureşti,
1897, p. 85 – 86; Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre – 1995,
Editura MACHIAVELLI; Bucureşti, 1995, p. 25, 27, 39, 44; Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României în date,
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007, p. 927, 929).
9
Memoriile Regelui Carol I al României (De un martor ocular), Volumul V, Editura Tipografiei Ziarului
„Universul”, Bucureşti, p. 30.

3
peste albia lată, aproape secată a râului Buzău, pe ale cărui maluri, când râul e umflat, călătorii
trebuie să aştepte adesea zile întregi până să poată trece dincolo. De la unirea Principatelor
această piedică atinge adesea interese însemnate de la administraţie sau altele şi ar fi de cea
mai mare importanţă ca să se înlăture prin ridicarea unui pod. Încă de pe timpul domniei
prinţului Cuza s-a însărcinat o societate engleză cu trecere de poduri de fier peste râurile care
taie drumul de la Bucureşti la Iaşi, dar lucrările n-au început încă. Drumul dintre cele două
capitale ale ţării nici nu-i până azi direct, mai multe căi de raliare sunt încă trebuincioase.
Dealul pieziş, care începe de la ţărmul celălalt al Buzăului, se urcă cu greutate, apoi un
drum rău duce peste câmpii, vreme de 4 ceasuri, la Râmnicul - Sărat, un oraş mic, capitala
districtului cu acelaşi nume” 10.
„Monitorul Oficial” a prezentat succint prezenţa Domnului la inaugurarea solemnă a
podului de fier de peste Buzău şi sosirea sa, în aceeaşi zi, la Focşani:
„La 6 Apriliu, Înălțimea Sea Domnul, în miḑlocul unei numeróse asistențe, a deschis, în
persónă, podul de fer de pe râul Buzeu, datorit iniţiativei Înălţimei Séle. …
După săvêrșirea acestei ceremonii, Înălțimea Sea a pornit de la capul podului de fer de
pe râul Buzeu la 10 ore de diminéţă şi a ajuns la améḑă în Râmnicu – Sărat. …
Mărirea Sea a plecat din Râmnicu – Sărat la 2 şi jumĕtate ore şi la 5 ore a făcut intrarea
sea în oraşul Focşani. Tóte autorităţile erau la intrarea oraşului şi la casa D-lui Pruncu, unde
Domnul a petrecut nóptea.
Populaţiunea era coprinsă de cel mai mare entusiasm; căci tóte clasele societăţi aŭ
esprimat, prin vii aclamaţiuni, bucuria de a vedea, pe Domnul Românilor” 11.
„Gazeta de Focşani” din 8 / 20 aprilie prezenta pe larg vizita lui Carol în capitala
judeţului Putna:
„La 6 ale curentei, M. S. Domnul a făcut intrarea sea în oraşul nostru Focşani.
Primirea a fost splendidă şi ca nici nădată. La capul judeţului, în fruntea podului de fer
de pe Milcov, M. S. fu întâmpinat de D. prefect însoţit de D-nii deputaţi, parquetul curţii, mai
mulţi representanţi ai serviciilor publice, cetăţeni veniţi espresamente cu trăsurile lor şi un
numĕr de locuitori rurali bărbaţi şi femei. Un primar rural oferi M. S. pâne şi sare în dreptul
unui frumos arc de triumf ce era înălţat la capul podului, şi D. prefect îl felicită de buna venire
cu un discurs bine simţit, prin care manifesta omagele şi devotamentul judeţenilor pentru Măriea
Sea.
De aici M. S., care avea alăturea sea pe ministrul Kogâlniceanu, precedat de D. prefect,
înconjurat de uă gardă de onóre de dorobanţi cu căpitanul lor, şi urmat de un şir de cetâţeni cu
trĕsurile lor, înaintă spre oraş; aci, la barieră unde erau adunaţi mii de Focşăneni, fu întêmpinat
cu urări frenetice şi cu sunetele musicei, éră gardiştii îi presentară armele. Consiliul comunal
oferi pe uă tavă de argint pâne şi sare, şi D. Voinov, unul din deputaţii oraşului felicită pe M. S.
în modul următor:

10
Ibidem, Volumul II, p. 12.
11
Monitorul Oficial nr. 79, marţi, 8 / 20 aprilie 1869, p. 431.

4
 « Măria Tea, oraşul Focşani, fericit de câte ori Măria Tea vine prin el, vĕ întêmpină şi
acum, dupĕ vechiul obiceiu al Românilor, cu pâne şi sare, urându-vă mulţi ani pe tronul
României una şi nedespărţită.
Trăéscă România ! Să trăesci Măria Ta ! »
Domnul mulţumi cu amabilitate, gustă pânea ce i se oferi şi salutând la urările ce i se
adresau din tóte părţile porni în oraş; în drum, dame de pe la ferestrele caselor ploa flori în
trăsura domnéscă.
Este greu de descris entusiasmul cu care Măria Sa fu primit astă dată în oraşul nostru.
La piaţa Sântul Ion, Măria Sa se opri în aclamaţiile şi urările entusiaste ale unei alte
mulţime de cetăţeni ce aşteptau pe Măria sea; aci suveranul Românilor se coborî la biserică
unde fu primit de cler cu evangelia şi crucea, şi unde se ţinu un Te - Deum pentru fericita
domnie a Măriei Séle. La intrarea bisericei, dómnele profesóre oferiră buquete de florĭ; éră
elevele lor aşternură calea sea cu florĭ. De la biserică ilustrul óspe, traversând uă cale de braḑi
şi stindarde tricolore, cum şi uă adunare numerósă de locuitori într-un neîntrerupt strigăt de
urare, sosi la casa Pruncu, unde uă deputaţiune de 12 comercianţi, în fruntea căria se aflaŭ
D-niĭ Costake Lascar şi Hagi – Dimitrie Ion, primi pe Măria Sea, în numele orăşenilor, şi’l
felicită de buna – venire.
În salon se presintă Măriei Séle deputaţiĭ oraşuluĭ şi acel al colegiuluĭ al duoilea, clerul
român şi catolic, magistraţiĭ curţiĭ şi tribunaluluĭ, alţĭ funcţionarĭ militarĭ şi administrativĭ şi maĭ
mulţĭ cetăţenĭ notabilĭ, cum şi şefiĭ guardeĭ cetăţenescĭ. Măria Sea a schimbat cu fie-care vorbe
graţióse şi apoĭ trecu în iatacul sĕŭ, din care apoĭ eşind, orăşeniĭ I oferĭ uă petiţie acoperită de
sute de semnăturĭ cerênd Măriei Séle uă ramură de drum ferat de 300 fălcĭ din moşia Statuluĭ
Petresciĭ pentru imaş cu plată, şi maĭ multe altele pentru care Măriea Sea graţios a promis a
supune Camereĭ project şi a cere realisarea dorinţelor oraşuluĭ.
După acestea Domnul, însocit de D. ministru Kogâlniceanu, prefectul şi primarul în
aceeaşĭ trăsură, visită casarmele şi maĭ multe strade în miḑlocul unui entusiasm de care a remas
prea mulţumit. Uă cină dată în onórea Măria Sea adună în giurul seŭ pe deputaţĭ, pe primul –
preşedinte al curţeĭ, pe procurorul general, preşedintele tribunaluluĭ, primarul, maĭ mulţĭ din
domniĭ militarĭ, cetăţenĭ notabilĭ şi pe comerciantul Costake Lascar. Séra, tot oraşul a fost
splendid iluminat, şi, décă nu venia ploé, uă serată cu torţe era preparată a felicita pe Măriea
Sea; ploéă însă împedecă serata cu torţe déră înveseli ânima tuturor fiind prevestitóre de mană,
şi dovédă de bunul augur cu care intra Măria Sea şi D. ministru Kogâniceanu în Focşani.
A duoa-ḑi, M. S. visită scólele, curtea şi tribunalul, cum şi onoră cu visita sea prăvăliile
D-lui Vartan Misir, Michaiŭ Asfadur, Costake Lascar şi Hagi – Dimitrie Ion. De la cei ântâiu
cumpără câte uă stofă de vestminte bisericescĭ şi le oferi bisericeĭ Sf. - Ion; de la ceĭ - alţi din
urmă cumpĕrând pânzeturi şi marfă de coloniĭ le oferi soldaţilor de garnisonă şi pompierilor
oraşuluĭ. Nici uă – dată piaţa nóstră n-a fost onorată de visita domnéscă de cât acum, pentru
care comercianţiĭ au fost adânc pătrunşĭ de onórea ce s-a făcut comerciului focşănean. După
acésta M. S. s-a întors la gazda sea unde a luat dejunul încongiurat, pe lêngă D. ministru şi
prefect, de D-niĭ C. A. Cotescu, preşedinte al curţeĭ secţia II, consilierul curţeĭ, D. Cambureanu,
maĭ mulţĭ notabilĭ, şefiĭ de corp, oficiăriĭ de guarda cetăţenéscă şi comerciantul Hagi – Dimitrie
5
Ion, după care, în felicitărĭ şi urări frenatice plecă la Tecuciŭ pe la Furcenĭ, însocit, pe lângă
suita sea, de D. prefect şi de D. deputat Apostoleanu” 12.
Alte amănunte ale vizitei au fost inserate în Monitorul Oficial din 10 / 22 aprilie 1869:
„Înălţimea Sea Domnul, cu ocasiunea trecerii séle prin urbea Focşani, în diua de şése ale
curentei, în virtutea prerogativei ce i se acordă prin art. 93 aliniatul V din constituţiune, a bine
voit a graţia, dintre arestaţii aflaţi în penitenciarul acelui district, 13 condamnaţi şi anume:
Costake Ion Arnăutu, Thoma Oprea, Pascal Vasile Capan, Maria Turculeţ, Nică Oprea, Vasile
Eftimie, Petre Savino, Pavel Grigore, Danilă Braşoveanu, Carp Histenco, Ifrim Velenţă, Nicolae
Theodorov şi Elena Danilescu. …
Domnul a plecat din Focşani Luni, 7 Apriliŭ, la 11 ore înainte de améaḑă şi a sosit în
Tecuciu la 5 ore séra. …
Înălţimea Sea a plecat din Tecuciu, Marţi, 8 Apriliŭ, la 9 ore diminéţa, a dejunat la
Adjud şi a ajuns séra la Bacău. …
Domnul, înainte de a părăsi Focşanii a visitat tóte scólele, supuind personalmente la
esamen câte duoi, trei elevi din fie-care clasă, atât ai scólelor de băeţi şi fete cât şi ai
gimnasiului. Înălţimea Sea a visitat în urmă curtea de apel şi tribunalul şi a binevoit a erta de
rĕmăşiţa osândei un numĕr de condamnaţi.
Domnul s’a transportat apoi la casarma de vênători, de dorobanţi şi de pompieri şi a
încheiat escursiunile sele cu visita a mai multor prăvălii ale neguţătorilor români şi a cumpĕrat
mai multe objecte pe cari le-a lăsat ca dar al magnificenţei Séle.
Aşa, a dăruit bisericei Sf. Ion duoĕ vesminte de uă mare bogăţie pentru preot şi diacon;
pompierilor, câte duoĕ rĕnduri de albituri şi batalionelor de vênători şi tabĕra de la Siret, le-a
trămis mai multe sute de ocale orez şi unt de lemn pentru ultima sĕptĕmână a postului.
Înainte de a pleca, Înălţimea Sea n’a voit a nu visita şi soşeaua judeţénă care conduce de
la Focşani la Odobesci şi a cărei începere şi grabnică săvârşire se datoresce numai energicei
iniţiative a Înălţimei Séle” 13.
La Focşani, în ziua de duminică, 6 aprilie 1869, prin Publicaţia imprimată a Primăriei
nr. 711 din 18 martie 1869, au fost convocaţi alegătorii în vederea alegerii a 13 consilieri
comunali.
Alegerile au fost suspendate la ora 3 p. m., deoarece membrii Comisiei Interimare, care
erau şi în biroul electoral, au ieşit întru întâmpinarea Domnitorului. Alegerea Consiliului a
continuat şi a doua zi, 7 aprilie 1869. La aceste alegeri, au fost înscrişi 452 cetăţeni, din care
votanţi au fost doar 159. În urma acestor alegeri, au fost aleşi: Dimitrie Tzanu – 159 voturi,
Trifan Boiu – 157, Nicolai Spiridon – 148, Iancu Andrieşu – 145, Iancu C. Chesatu – 149,
Petrache Dimitriu – 145, Ghiţă Popa – 143, Lascăr Zamfirescu – 102, Ignat Dimitriu – 107,
Andrei Neculau – 133, Sarchis Vasiliu – 135 şi Gheorghe Ilie – 106 voturi 14.

12
Monitorul Oficial nr. 84, Marţi, 15 / 27 Apriliu 1869, p. 451.
13
Monitorul Oficial no. 80, joi, 10 / 22 aprilie 1869, p. 435 – 436.
14
Arhiva Muzeului Vrancei (în continuare se va cita: A. M. Vn.), dosar Primari şi Consilieri 1862 – 1912, inv. nr.
22.332, f. 314.

6
 De la Focşani, Carol I a trecut prin Tecuci (luni, 7 aprilie 1869), a dejunat la Adjud şi
seara a ajuns la Bacău (marţi, 8 / 20 aprilie). Era ziua în care Domnitorul împlinea 30 de ani şi la
Bacău, un arc de triumf urează „Bun venit creatorului căilor ferate române” 15.
Domnitorul a ajuns la Iaşi în ziua de 9 / 21 aprilie 1869.
Aici a avut bucuria să se întâlnească cu fratele său, Leopold 16, care i-a adus „o ploae de
veşti şi scrisori de la întreaga familie” 17. La Iaşi, cei doi principi au sărbătorit Paştele, au vizitat
oraşul şi împrejurimile. Au părăsit Iaşii în ziua de 22 aprilie / 4 mai 1869 şi au vizitat Mănăstirea
de maici Agapia. Venind spre Bucureşti, au trecut prin Adjud şi Focşani (26 aprilie / 8 mai) 18.
În arhiva ştiinţifică a Muzeului Vrancei exista o transcriere a unui articol apărut în
„Gazeta de Focşani”, care ne oferă informaţii preţioase cu privire la primirea pe care vrâncenii
au făcut-o celor doi principi:
„Gazeta de Focşani.
N o 19
Din Sâmbătă 3 Maiu 1869
Focşani
3 Maiu
La 26 a trecutei luni, M. S. Domnitorŭ însoţitŭ de Augustulŭ sĕu frate a sosit la Adjudu.
La capulŭ Judeţului spre întâmpinarea Înălţimei Sale şi a princepelui Leopold se găsea D lu
Prefectŭ întovaraşit de D lu Voinov, de Preşedintele Tribunalului, de mai mulţiĭ propetari mari şi
mici din Judeţ, şi de un numĕr considerabilŭ de locuitori rurali barbotaţi şi femei. D. Prefect
felicitând pe M. S. D. de întoarcerea sa prin o mică elocaţiune îl ruga a se demneḑe (decineḑe) a
crede ca locuitoriĭ Putnei confunḑi tot în aceleaşi sentimente de devotament ce aŭ pentru bunul
lorŭ Domnitorŭ şi de iubire pentru Augusta sa familie regală, urând tot-o-dată buna venire
Principelui Leopold. Dl. Voinov delegat din partea oraşului a depus prin un discursŭ călduros la
picioarele Înălţimei sale sentimentele de divotament a le Focşanenilor. De acolea M. S. D.
necontenit întâmpinat de numeroase grupe de oameni, cari cu un entusiasm frenetic saluta
trecerea sa, a ajunsŭ pe la 7 ore în Adjud unde pregătirile făcute de Alecu Balşŭ erau presus de
ori ce discripţiune. A doua - ḑi pe la ora 2 şi jum. Înălţimea sa Domnitorul făcu intrarea sa în
oraş unde toate notabilităţile şi unŭ numĕr prodigios de oameni îl primi cu entusiasmŭ, péntru a
căruia espresiune trebue o pană mai abilă. Îndesuiala era atâtŭ de mare în câtŭ trăsurile n’au
pututŭ cât-va timpŭ înainta de cât la pas. În fine oraşulŭ nostrŭ aŭ fost martor la o serbare din
acele care pe aici de timpŭ imemorabilŭ nu sa mai văḑutŭ” 19.
15
Memoriile Regelui Carol I …, Volumul V, p. 31.
16
Leopold de Hohenzollern – Sigmaringen s-a născut la 22 septembrie 1835. Titlurile sale ereditare erau: principe
de Hohenzollern, burgrav de Nürenberg, conte de Sigmaringen şi Veringen, Conte de Berg, senior de Heigerloh şi
Woehrstein. Din căsătoria sa cu principesa Antonia, infantă de Spania, ducesă de Saxa a avut trei fii: Wilhelm
(născut la 7 martie 1864), principe ereditar de Hohenzollern, Ferdinand (născut la 24 august 1865) şi Carl Anton,
Alteţă Serenisimă, născut la Sigmaringen, în 1868 (Octav – George Lecca, Familiile boiereşti române. Istorie şi
genealogie (după izvoare autentice), Cu adnotări, completări şi desene de Mateiu Caragiale, Editţie de Alexandru
Condeescu, Editura Libra, Bucureşti, p. 677).
17
Memoriile Regelui Carol I …, Volumul V, p. 31.
18
Ibidem, p. 32.
19
„Gazeta de Focşani”, N o. 19, Din Sâmbătă 3 Maiu 1869, Focşani, 3 Maiu.

7
 Pentru primirea Domnitorului, autorităţile focşănene au luat măsurile care se impuneau
într-o asemenea împrejurare. Mai întâi, membrii Comisiei Interimare a Oraşului Focşani au
hotărât, în şedinţa din 1 aprilie 1869, să se pună la dispoziţia consilierului Andrei Nicolau suma
de 1.000 lei noi „spre a cheltui cu pregătirea mesei pentru Ânnălţimea sa, şi altele” 20.
Prin Decretul nr. 882 din 8 mai 1869 s-a confirmat noul Consiliu, rezultat din alegerile
din 6 – 7 aprilie, care şi-a început oficial activitatea din ziua de 9 mai 1869 21. Primar a devenit
Dimitrie Tzanu, iar ajutor de primar, nu mai puţin de patru consilieri: Iancu Andrieşu, Trifan
Boiu, Iancu Chesat şi Petrache Dimitriu 22.
„Casa comunală fiindu în mare deficitu şi ne avându mijloace spre a putea suporta
cheltuelele ce era de atributul comunei a le face” 23, vechiul Consiliu Comunal nu a putut să
acopere decât o mică parte din cheltuielile ocazionate de cele două vizite ale lui Carol I.
Membrii Comisiei Interimare a Oraşului Focşani 24 au hotărât, în şedinţa din 1 aprilie să
se pună la dispoziţie consilierului Andrei Nicolau suma de 1.000 lei noi „spre a cheltui cu
pregătirea mesei pentru Ânnălţimea sa” 25.
Cheltuielile au depăşit suma alocată. Prin referatul din 9 iulie, Andrei Nicolau preciza că
s-au cheltuit 2.115 lei 24 bani „cu supeul Măriei sale precum şi altele……pe cum probează
anexatele aicia două deci şi nouă acte justificative” 26.
În afara dineului, erau plătite steagurile, iluminaţiile etc. 27
Cu Te-Deum-ul de la Biserica „Sf. Ioan” s-au cheltuit 107 lei, birjarul care l-a plimbat pe
locotenentul de primar 23 lei, „banta” (muzicanţii) Huberu – 60 lei 28.

20
S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 13 / 1860, f. 5.
21
A. M. Vn., dosar Primari şi Consilieri …, p. 314.
22
Ibidem.
23
S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 13 / 1869, f. ….. .
24
La acea dată, Comisiunea Interimară a Oraşului Focşani era formată din G. G. Lambrino, Andrei Neculau,
Petrache Dimitriu, Zaharia Vasiliu, Iancu Chesat (Kesat), Dimitrie Beceanu, Costache Săndulescu (A. M. Vn., dosar
Primari şi Consilieri 1862 – 1912, inv. nr. 22.332, f. 313 verso – 314).
25
S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 13 / 1869, f. 5.
26
Ibidem, f. 53.
27
Ibidem, f. 59.
28
Ibidem, f. 52.