ARMISTIŢIUL DE LA FOCŞANI

Horia Dumitrescu

Strălucitele victorii româneşti de la Mărăşti (11 / 24 iulie – 19 iulie / 1 august), Mărăşeşti

(24 iulie / 6 august – 6 / 19 august) şi Oituz (26 iulie / 8 august – 9 / 22 august) au fost singurele
repurtate de către Aliaţi pe Frontul de Est. Cu toate acestea, niciunul dintre cei doi beligeranţi nu
îşi atinsese obiectivele strategice propuse la declanşarea ostilităţilor, în iunie 1917.
Pentru trupele ruse, aceste bătălii au fost „cântecul lebedei”. Sub influenţa ideilor
pacifiste promovate de bolşevici şi de propaganda germană, trupele ruse aflate pe frontul român
vor fi tot mai greu de ţinut sub control: „Actele de dezordine şi nesupunere faţă de comandanţi,
contestarea autorităţii acestora, refuzul de a îndeplini ordinele şi dezertările au devenit
frecvente, astfel încât cooperarea cu aceste trupe devenea practic imposibil de realizat, în pofida
eforturilor pe care le-a făcut generalul Scerbacev şi alţi comandanţi de mari unităţi ruse,
contestatari ai puterii bolşevice de la Petrograd” 1.
Imaginea soldatului rus din acea perioadă a rămas în amintirea celor ce au trăit zilele
amare din Moldova:
„Soldaţii ruşi nu mai visau decât pacea şi înapoierea acasă; ei renunţaseră la orice
mândrie, la orice ţinută. La tot pasul se întâlneau mutre sălbatece, cu priviri ori cinice, ori
duşmănoase, cu faţa înconjurată de păr lăţos şi bărbi încâlcite. Cu veşnicul muc de ţigară în
colţul gurii, cu mâinile înfundate în buzunare, cu şapca pe-o ureche, lăsând să iasă de sub
cozoroc cârlionţul tras pe ochi, aveau mai mult aerul unor bande de tâlhari, decât a unei armate
de cetăţeni care-şi apărau patria.
Prezenţa şefilor de gradele cele mai înalte chiar, nu-i tulbura, nici intimida. Ba din
potrivă. Intenţionat şi ostentativ, luau atunci atitudinile cele mai libere, ronţăind seminţe de
floarea soarelui şi scuipând cojile cu obrăznicie” 2.
La 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 a izbucnit la Petrograd revoluţia bolşevică; în mai
puţin de o săptămână, Kerenski 3 se recunoaşte înfrânt şi fuge.

1
Vasile Popa, Cezar Mâţă, O soluţie controversată: Armistiţiul de la Focşani, în Omagiu istoricului Dan Berindei,
Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura D. M. Press, Focşani, 2001, p. 136 – 137.
2
Const. Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916 – 1919, Ediţia a II-a, Refăcută în întregime
şi mult adăogită. În 3 volume, Volumul III, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, p. 14 – 15.
3
Alexandr Fedorovici Kerenski [22 aprilie / 4 mai 1881, Simbirsk (azi Ulianovsk) – 11 iunie 1970, New York,
SUA]. S-a născut în Simbirsk, ca fiu al lui Flodor, directorul şcolii. Aici s-a născut şi Lenin, iar tatăl lui Kerenski a
fost profesorul şi directorul lui Lenin. Licenţiat în Drept al Universităţii din Sankt Petersburg (1904). Deputat în cea
de-a patra Dumă (1912 – 1917) ca membru al Trudovicilor (un partid moderat liberal). În februarie 1917 – ales
vicepreşedinte al Sovietului din Petrograd. Ministru al Justiţiei (martie – mai 1917), apoi ministru de Război (mai –
iulie 1917). După eşecul ofensivei în Galiţia (iunie – iulie 1917), prezidează al doilea şi al treilea guvern de coaliţie,
dar nu poate să-şi exercite puterea într-o societate în plină descompunere. Din august 1917, s-a autoinvestit şi în
funcţia de comandant suprem al armatei. Răsturnat de insurecţia din octombrie, Kerenski a fugit în Franţa – unde a
trăit până în 1940 şi apoi a fugit în SUA unde a şi decedat în anul 1970 (Grand Larousse en 10 volumes. Tome 6:
incapacité / marbrure, Librairie Larousse, Paris, 1993, p. 1.749.

1
 Cel de-al doilea Congres al Sovietelor de deputaţi (25 – 26 octombrie / 7 – 8 noiembrie
1917) a adoptat Decretul asupra păcii care propunea pacea generală, ca soluţie care să pună capăt
tuturor ororilor generate de „războiul imperialist” 4.
Rusia bolşevică „debutează prin călcarea civică a tuturor tratatelor şi angajamentelor
politice şi prin crimă. Legăturile şi convenţiile încheiate cu aliaţii sunt rupte imediat, foştii
miniştri şi alte înalte personalităţi sunt arestate şi asasinate în închisori” 5.
Prevăzând viitoarea catastrofă a armatei ruse, premierul român Ion I. C. Brătianu a
înaintat Aliaţilor un memoriu încă din 16 / 29 noiembrie 1917, în care analiza starea în care se
găsea România ca urmare a ieşirii separate din război a Rusiei, nu numai în plan militar
(degringolada de pe front, imposibilitatea pentru armata română de a prelua apărarea tuturor
sectoarelor părăsite de către armata rusă), dar şi prin anularea tuturor legăturilor ei cu Aliaţii ce
se făceau exclusiv pe teritoriul Rusiei, imposibilitatea aprovizionării cu muniţii, alimente şi alte
materiale, imposibilitatea folosirii bazelor de aprovizionare aflate la est de Prut. Prim – ministrul
demonstra că România se afla în faţa pericolului iminent de a fi ocupată în întregime de Puterile
Centrale dacă nu va accepta formula unui armistiţiu cu acestea din urmă 6.
Actele de insubordonare ale trupelor ruse s-au înmulţit. S-a ajuns la trista situaţie că
„soldaţii încep să-şi destituie, să-şi degradeze şi să-şi aresteze ofiţerii, înlocuindu-i cu alţi
comandanţi, aleşi dintre ei. Ofiţerii inferiori sau simpli soldaţi analfabeţi sunt înălţaţi
comandanţi de corpuri de armată, de divizii şi de regimente” 7.
Însuşi generalul Aleksandr Ragoza 8, comandantul Armatei a 4-a ruse, este arestat de
propriile sale trupe.
În fruntea unităţilor au fost puse comitete revoluţionare.
La 18 noiembrie / 1 decembrie 1917, regele Ferdinand I a convocat Consiliul de Coroană
– la care au participat premierul Brătianu, generalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu,
Eremia Teofil Grigorescu, Constantin Iancovescu şi comandantul Misiunii Militare franceze
Henri Mathias Berthelot – , în cadrul căruia s-au discutat starea nou creată ca urmare a revoluţiei
socialiste, cât şi relaţiile dintre unităţile armatei ruse şi cele ale armatei române. Principalele
măsuri, cu caracter militar, stabilite de către Consiliul de Coroană au fost:
- comandamentele române să închidă breşele create ca urmare a părăsirii frontului de
către trupele ruseşti, mai ales că este iminentă încheierea Armistiţiului de către Rusia Sovietică
cu Puterile Centrale
- nicio provocare inamicului, nicio fraternizare cu trupele ruseşti sau alte trupe;
respingerea oricărui atac inamic
- părăsirea totală de către ruşi (a zonei frontului)
4
Vasile Popa, Cezar Mâţă, op. cit., p. 137.
5
Const. Kiriţescu, op. cit., p. 18.
6
General de brigadă (r) dr. Nicolae Ciobanu, Armistiţiul din 9 decembrie 1917 dintre armatele română şi cele ale
Puterilor Centrale, în Gândirea Militară Românească, nr. 1 / 2008, p. 153 – 154.
7
Const. Kiriţescu, op. cit., p. 18.
8
Alexandr Ragoza (8 iunie 1858, Vitebsk, Imperiul Rus – 29 iunie 1919, Kiev). Ucrainean de origine, după
separarea Ucrainei de Rusia în urma Revoluţiei din Octombrie, a devenit ministru al Apărării şi s-a opus invaziei
bolşevice. În anul 1919, după ce bolşevicii au cucerit Odesa, el a fost capturat şi executat de către aceştia.

2
 - retragerea şi stabilirea unui nou aliniament al frontului în faţa Iaşului; sprijinit cu aripile
pe râul Prut
- adoptarea unor măsuri de protecţie în faţa jafurilor trupelor ruse în zonele de retragere 9.
Într-o radiogramă adresată „către toţi”, iscălită de către Lenin – preşedintele Sovietului
Comisarilor poporului şi Lev Troţki – comisarul pentru Afaceri Străine, se propunea
beligeranţilor încheierea armistiţiului general şi începerea tratativelor de pace.
Generalul Duhonin 10, comandantul suprem al armatei ruse, - începând cu 1 / 14
noiembrie 1917 -, a refuzat să încheie armistiţiul umilitor, insubordonare pe care a plătit-o cu
viaţa.
La 19 noiembrie / 2 decembrie 1917, delegaţia Sovietelor, în frunte cu Joffe 11 şi
Kamenev 12 a început la Dvinsk convorbirile preliminare cu reprezentanţii Puterilor Centrale, iar
a doua zi, la Brest – Litovsk debutau tratativele pentru semnarea Armistiţiului, după ce Krâlenko
anunţase suspendarea ostilităţilor pe întregul front de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe timp
de zece zile, începând cu 24 noiembrie / 7 decembrie 1917 13.
În ziua de 22 noiembrie / 5 decembrie 1917, la Brest – Litovsk (în Ucraina), Krâlenko 14,
asasinul lui Duhonin, înălţat la gradul de generalissim al armatei ruse, a încheiat Armistiţiul cu
Germania şi aliaţii ei 15.
Semnarea Armistiţiului de către Rusia Sovietică a pus România într-o situaţie deosebit de
dificilă, mai ales că se aflase despre documentul adoptat la Viena în data de 16 / 29 martie 1917,
de către cancelarul german Theobald von Bethmann Hollweg şi ministrul de Externe al Austro –
Ungariei, contele Ottokar Kzernin, prin care se cădea de acord că, în cazul unei victorii a
Puterilor Centrale, Austro – Ungariei îi revenea întregul teritoriu al României 16.
Rusia bolşevică era grăbită să încheie pacea, ca să aibă mână liberă în interior, spre a-şi
desăvârşi şi opera de consolidare a revoluţiei sociale.
Lenin propunea, la 23 noiembrie 1917, angajarea tratativelor de pace cu toate ţările, fără
nicio excepţie, în virtutea lozincii „mai bine o pace rea decât un război bun” 17.

9
General de brigadă (r) dr. Nicolae Ciobanu, op. cit., p. 153.
10
Nikolai Nikolaevici Duhonin (1 / 13 decembrie 1876, Smolensk – 20 noiembrie / 3 decembrie 1917) – ultimul
comandant - şef al armatei imperiale ruse. Asasinat în gara Moghilev de un detaşament comandat de către
praporcicul Krilenko. Trupul i-a fost tăiat în bucăţi şi aruncat afară din terenul Marelui Cartier General.
11
Adolf Abramovici Joffe (10 octombrie 1883, Simferopol – 16 noiembrie 1927, Moscova). Ambasador al URSS
în China (1922 – 1924) şi în Austria (12 decembrie 1924 – 29 iunie 1925).
12
Lev Borisovici Kamenev, născut Rozenfeld (18 iulie 1883 – 25 august 1936). A fost unul din cei şapte membri ai
primului Birou Politic, alcătuit din Lenin, Zinoviev, Troţki, Stalin, Sokolnikov şi Bubnov).
13
Vasile Popa, Cezar Mâţă, op. cit., p. 140.
14
Nikolai Vasilievici Krâlenko (2 mai 1885, sat Behteevo, gubernia Smolensk – 29 iulie 1938, Moscova). Comisar
al Poporului pentru Justiţie (20 iulie 1936 – 15 septembrie 1937), Procuror General al URSS (mai 1929 – 5 mai
1931).
15
Istoria militară a poporului român. Volumul V, Evoluţia organismului militar românesc de la cucerirea
Independenţei de Stat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. România în anii Primului Război Mondial, Editura
Militară, Bucureşti, 1988, p. 657.
16
General de brigadă (r) dr. Nicolae Ciobanu, op. cit., p. 153.
17
Nicolae Ciobanu, Eugen Bădălan, Cronologia Primului Război Mondial. 1914 – 1919, Editura Academiei de
Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2001, p. 122.

3
 Pe frontul românesc, Scerbacev 18 refuză să recunoască autoritatea lui Krâlenko, a
guvernului sovietic de la Petrograd şi a Armistiţiului încheiat de ei. Anarhia ce domnea în
rândurile armatei ruse se accentua. Deja, comitetul militaro – revoluţionar se declarase autoritate
supremă şi convocase un Congres al tuturor unităţilor de pe front. Congresul s-a ţinut la Roman,
iar rezultatul lui a fost bolşevizarea armatei. Soldaţii au cerut încheierea imediată a păcii şi
demobilizarea; în caz contrar, ei au anunţat că vor părăsi frontul 19.
Pus în faţa acestei situaţii catastrofale, Scerbacev a declarat Regelui şi guvernului român
că nu mai e în stare să-şi impună voinţa sa armatei pe care continua să o comande nominal şi că,
în cazul când nu încheie el Armistiţiul, l-ar încheia armata, trecând peste el 20.
Într-un memoriu adresat lui Clémenceau – 29 noiembrie 1917, prim – ministrul Brătianu
arăta situaţia dramatică în care se găsea ţara şi-i cerea ca să aibă toată încrederea în România şi
intenţiile ei 21.
În cele din urmă, Armistiţiul de pe frontul rus şi hotărârea generalului Scerbacev de a-l
încheia şi pe frontul românesc au rezolvat problema şi a pus, atât pe români, cât şi pe puterile
aliate, în faţa inevitabilului.
La 20 noiembrie / 3 decembrie 1917, Scerbacev a trimis din Iaşi o telegramă
feldmareşalului August von Mackensen şi arhiducelui Iosif, propunându-le începerea tratativelor
pentru „încheierea unui armistiţiu cu trupele ruse şi române de pe frontul român”, sugerând ca
acestea să se desfăşoare în oraşul Focşani 22.
Această hotărâre a transmis-o şi comandanţilor de armate ruse şi Marelui Cartier român
arătându-le că „în perfectă înţelegere cu comitetul revoluţionar a decis să încheie, subt anumite
condiţiuni, un armistiţiu pe tot frontul armatelor ruse şi române, aşteptând încheierea păcii dela
guvernul central” 23.
La 21 noiembrie / 4 decembrie 1917, Consiliul de Miniştri prezidat de către regele
Ferdinand, la care au asistat şi principele Carol, şeful Marelui Stat Major - generalul Constantin
18
Dmitri Grigorievici Scerbaciov / Scerbacev (6 / 18 februarie 1857, Orlov, Imperiul Rus – 18 ianuarie 1932,
Nisa, Franţa). Născut într-o familie nobiliară. A absolvit Liceul Militar din Orel (1873), Şcoala Militară de Ofiţeri de
Artilerie „Mihailovskaia” din Sankt Petersburg (1876), Academia Statului Major General „Nicolaevskaia” din Sankt
Petersburg (1882 – 1884). În momentul declanşării Primului Război Mondial, se afla la comanda Corpului 9
Armată. Participă la luptele din Galiţia şi ocupă Lvovul. Comandă Armatele a XI-a (aprilie – octombrie 1915) şi a
VII-a (octombrie 1915 – aprilie 1917) în ofensiva din Galiţia şi participă la marea ofensivă a generalului Alexei
Brusilov (iunie – august 1916). Cariera militară: locotenent (1881), căpitan (1884), maior (1887), locotenent –
colonel (1890), colonel (1894), general maior (1903), general – locotenent (1908), general de infanterie (1917).
Comandant al trupelor ruse de pe frontul românesc (11 aprilie 1917 – 25 martie 1918). După preluarea puterii de
către bolşevici, a refuzat să recunoască noul guvern, alăturându-se forţelor albe contrarevoluţionare. A înfiinţat chiar
o agenţie la Paris (aprilie 1918) pentru a recruta voluntari. Participă la luptele din zona Donului, după care, în 1920,
s-a mutat la Nisa, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, din pensia asigurată de statul român. A decedat la 18 ianuarie
1932. La funeralii au participat şi mareşalul Constantin Prezan şi generalul Vari [Stănel Ion (coord.), Personalităţi
străine în istoria României. Dicţionar biografic, Cuvânt – înainte: Acad. Dan Berindei, Editura Meronia, Bucureşti,
2011, p. 226 – 227].
19
Const. Kiriţescu, op. cit., p. 18.
20
Ibidem, p. 19.
21
Ibidem, p. 20.
22
Ioan Scurtu, Personalităţile Marii Uniri din 1918. Regele Ferdinand, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2016,
p. 101.
23
Const. Kiriţescu, op. cit., p. 19.

4
Prezan -, comandanţii armatei române: generalii Constantin Iancovescu, Constantin Prezan,
Alexandru Averescu şi Eremia Teofil Grigorescu - şi preşedinţii Corpurilor Legiuitoare - Vasile
G. Morţun şi Emanoil Porumbaru -, a hotărât că armata română, constrânsă de necesitate, trebuie
să ia parte şi la tratative, spre a încheia un armistiţiu cu caracter pur militar, excluzând orice
consideraţiuni politice, pe durata cât va ţine Armistiţiul cu ruşii 24. S-a hotărât şi asupra
componenţei delegaţiei pentru tratativele cu reprezentanţii Centralilor.
Generalul Constantin Prezan a fost numit, prin ordin superior, comandant al armatelor
române pe frontul rus. Un parlamentar român a transmis Comandamentului trupelor germane de
pe frontul Siretului următoarea comunicare:
„Guvernul român a hotărât ca armata română să participe la armistiţiul pe care armata
rusă l-a propus. Ca urmare şi din ordinul autorităţilor noastre militare am onoarea a vă face
cunoscut că, până la noi dispoziţiuni, ostilităţile sunt suspendate pe frontul Siretului, pe care
armatele române îl ocupă, cu începere dela 5 Decembrie 1917, opt ore seara.
În timpul armistiţiului, trupele române vor rămâne pe poziţiuni şi vor păzi frontul.
Avioanele române îşi suspendă zborurile. Se va trage însă asupra avioanelor duşmane, care ar
încerca să zboare peste liniile noastre. Delegaţii însărcinaţi cu stabilirea condiţiunilor
armistiţiului vor fi numiţi imediat” 25.
Începând cu data de 22 noiembrie / 5 decembrie 1917, orele 8.00, armatele au trimis
ofiţeri parlamentari 26 care aveau misiunea să înmâneze trupelor adverse o „comunicare tip” şi să
trateze suspendarea locală a ostilităţilor, până la încheierea Armistiţiului general. În aceeaşi zi,
guvernul român a primit o Notă din partea arhiducelui Iosif în care acesta îşi exprima acordul ca
tratativele de Armistiţiu să se desfăşoare la Focşani, aşa cum propusese Scerbacev 27.
Interesele româno – ruse urmau să fie reprezentate de o delegaţie comună alcătuită din
20 de ofiţeri, dintre care doar patru erau români. Delegaţii s-au întâlnit la 22 noiembrie / 5
decembrie 1917 la Tecuci şi au stabilit o serie de reguli şi puncte comune faţă de modalitatea în
care vor susţine interesele generale româno – ruse 28.
Delegaţia Rusiei era condusă de către generalul Kelcewsky, comandantul Armatei a IX-a
ruse, însoţit de 15 membri, printre care şi soldaţi, membri ai comitetelor revoluţionare, unii social
– democraţi, alţii bolşevici. Delegaţia română era condusă de către generalul Alexandru
Lupescu 29, subşeful Marelui Cartier General român, însoţit de 11 ofiţeri, printre care colonei de
24
Ibidem, p. 20.
25
Ibidem, p. 20, 22.
26
La Armata I au fost nominalizaţi următorii ofiţeri parlamentari: colonelul Gheorghe Vlădescu pentru Corpul I
Armată; colonelul Ion Răşcanu pentru Corpul 5 Armată; colonelul Anatol Budeanu pentru Divizia 4 şi maiorul Ion
Piperescu pentru Corpul de Cavalerie. La Armata 2, ofiţerii parlamentari au fost mult mai numeroşi întrucât au fost
numiţi să reprezinte fiecare dintre divizii (Vasile Popa, Cezar Mâţă, op. cit., p. 152).
27
Ibidem.
28
Ibidem.
29
Alexandru Lupescu (24 februarie 1865, Botoşani – 1934, Bucureşti). A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri
Bucureşti (1884 – 1886), Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu (1886 – 1888) şi Şcoala Superioară de Război (1895
– 1897 – şef de promoţie). Cariera militară: sublocotenent (1886), locotenent (1889), căpitan (1894), maior (1902),
locotenent – colonel (1909), colonel (1911), general de brigadă (1915), general de divizie (1917). Cele mai
importante funcţii militare: şef de Stat Major al Armatei I (1916 – 1917), subşef al Marelui Cartier General (1917 –
1918), inspector general al învăţământului militar (1918), comandant al Corpului 6 Armată (1919 – 1920),

5
stat – major Răşcanu şi Condeescu. Şeful delegaţiei militare române avea legături cu Focşanii,
fiind fiul actorului Ioan Lupescu 30, ctitorul primului teatru din oraş.

În ziua de 24 noiembrie / 7 decembrie, după ce s-au întâlnit la

Mărăşeşti în jurul orei 13.00, subcomisiile rusă şi română
au depăşit linia reţelelor de sârmă care delimitau zona de
contact fiind întâmpinate de către reprezentanţi ai
comisiei inamice, care le-au preluat şi împreună s-au
deplasat la Focşani.
În casa Apostoleanu 31 din Focşani, la ora 15.05 a început
prima rundă a unor negocieri de la care România nu
comandant al Trupelor de Est (1920 – 1921), inspector al Armatei a 2-a (1921 – 1923), şef al Marelui Stat Major
(1 octombrie 1923 – 21 iunie 1927). Director de studii şi profesor de Istorie militară la Şcoala Superioară de Război
(1904 – 1907). Ministru al Instrucţiunii Publice (27 septembrie – 5 decembrie 1919) în guvernul condus de către
generalul Arthur Văitoianu. Senator de drept (1927 – 1934). Primar al sectorului de Galben al Capitalei. A publicat
şase lucrări: „Istoria Militară”, „Conferinţe asupra campaniilor 1877 – 1878”, „Organizarea militară – generalităţi,
artilerie, mobilizare”, „Principii de strategie şi istorie militară”, „Consecinţele revoluţiei franceze asupra artei
militare”. A aplicat prima mare Lege de reorganizare a oştirii după făurirea unităţii naţional – statale. A fost decorat
cu „Steaua României”, „Coroana României”, „Răsplata muncii pentru învăţământ” şi altele (Teofil Oroian,
Gheorghe Nicolescu, Valeriu – Florin Dobrinescu, Alexandru Oşca, Andrei Nicolescu, Şefii Statului Major General
Român (1859 – 2000), Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, p. 136 – 141; Lucian Predescu, Enciclopedia
României. Cugetarea, Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ediţie anastasică, Editura Saeculum, I. O. – Editura
Vestala, Bucureşti, 1999, p. 501).
30
Ioan Lupescu (1837, Bucureşti – 21 iunie 1893, Focşani). La vârsta de 11 ani asistă la luptele pompierilor cu
turcii din Dealul Spirii. Un an mai târziu urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. Talentul său pentru teatru este
remarcat de către actorii profesionişti care l-au angajat într-o trupă care pleca în Moldova. Printre tovarăşii de
pribegie s-a numărat şi tânărul, pe atunci, Vasile Conta (1845 – 1882). Pentru trupa Lupescu, Vasile Conta a scris
cuplete, a dat – la nevoie – şi replica pe scenă, a fost sufleur. Revine în Iaşi (1868), susţine o stagiune şi la Botoşani,
oraş în care sora sa se căsătorise cu un colonel rus rămas în ţară după ocupaţia rusească. Trupa Lupescu a colindat
Moldova şi Muntenia. Din oraş în oraş, ajunge la Focşani, unde s-a hotărât să construiască un teatru de zid şi să se
stabilească în acest oraş. Teatrul s-a deschis în toamna anului 1873. Peste trei ani s-a căsătorit cu basarabeanca
Angelina (Anghelina) Despot, cu care avea un fiu, Alexandru, născut în Botoşani, la 24 februarie 1867. Începând cu
1 septembrie 1885, în peisajul publicistic din Focşani apare revista „Comicul” (şase numere între 1885 - 1886) –
editată şi redactată de către Ioan Lupescu. Pe scena teatrului Ioan Lupescu au susţinut reprezentaţii cei mai mari
artişti ai timpului: Matei Millo, Artistizza Romanescu, focşăneanca Nini Valéry, fraţii Ion şi Alexandru Vlădicescu,
Fani Tardini, Ştefan Iulian, Grigore Manolescu, Mihail Pascaly, Agatha Bârsescu. În Teatrul Lupescu s-a ţinut
primul congres al studenţilor universitari, sub preşedinţia studentului în medicină, Al. M. Pâcleanu, din Bucureşti (7
– 9 septembrie 1880). La 21 iunie 1893, ora 17.00, inima celui ce a ctitorit întâiul teatru din Focşani a încetat să
bată. Un cancer nemilos i-a grăbit afârşitul la numai 56 de ani. În 1905, teatrul, ajuns o ruină, a fost dărâmat (Horia
Dumitrescu, Ionuţ Iliescu, Ctitori de teatru: Ioan Lupescu şi Gheorghe Pastia, Editura Pallas, Focşani, 2002, p. 20 –
64).
31
Gheorghe Apostoleanu (aprilie 1829, Focşani – 1895, Focşani). A fost elev al Academiei Mihăilene din Iaşi şi a
luat doctoratul în Drept la Berlin, în 1854. Profesor de Economie Politică la Universitatea din Iaşi. Preşedinte al
Curţilor de Apel din Iaşi şi Focşani. Ad - interim la Justiţie (titularul Dimitrie Scarlat Miclescu demisionase) în
guvernul prezidat de către Manolache Costache Epureanu (30 martie – 30 aprilie 1860). Membru al Consiliului de
Stat, înfiinţat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1864. Avocat cu mare vocaţie, preşedinte al
Consiliului Judeţean Putna (1888, 1891), deputat şi senator în mai multe rânduri. Ar fi fost ministru de Justiţie în
guvernul Lascăr Catargiu, dacă sănătatea lui şubredă i-ar fi îngăduit. Colaborator de seamă al Codului Civil şi al
legislaţiei statului român modern. La 18 octombrie 1859, „spătarul şi doctor de legi” Gheorghe Apostoleanu s-a
căsătorit cu Smaranda, fiica spătarului Constantin Gâţă din Panciu. Mirele avea 30 de ani, iar mireasa – 15 ani.
Cununia religioasă a avut loc în biserica cu hramul „Preacuvioasa Paraschiva” din Panciu, fiind oficiată de către

6
putea aştepta mai mult decât câştigarea unui răgaz, în speranţa că Aliaţii occidentali vor reuşi să
preia iniţiativa 32.
Delegaţia Centralilor a avut următoarea componenţă: general – locotenent Curt von
Morgen (german) – în calitate de preşedinte, generalul maior – Hranilovici (austriac), colonelul
Förster Streffleur (austriac), maiorul von Hempel (austraic), locotenent – colonelul Popoff
(bulgar) şi maiorul Nassim Bey (turc) – ultimii doi fiind prezenţi doar în ultima zi a negocierilor.
Şeful delegaţiei Centralilor a dorit să ştie dacă partenerii de dialog „recunosc cele ce s-au
petrecut la Brest – Litovsk sau dacă lucrează independent de hotărârile de acolo” 33.
Delegaţii ruşi au propus să nu se ţină seama de cele petrecute la Brest – Litovsk întrucât
atât ei, cât şi ofiţerii români primiseră instrucţiuni precise de la generalii Scerbacev şi Prezan
fundamentate pe alte baze, decurgând din situaţia din zona frontului român. De altfel, delegaţia
ruso – română venise cu un Proiect de Armistiţiu, care a şi fost acceptat ca bază de discuţii 34.
Articolul 1 al Proiectului a fost adoptat aşa cum a fost propus de către Comisia ruso –
română. Articolele 3 – 8 au fost adoptate fără mari dificultăţi, cu excepţia celor apărute pe
marginea prevederilor art. 7 şi 8, care se refereau la categoria lucrărilor de fortificaţie pasageră
permise a se construi pe timpul cât aveau să rămână suspendate ostilităţile.
Articolele 9 şi 10, care impuneau interdicţia transferului de trupe de pe acest front în
scopul de a întări alte teatre militare au generat controverse la masa tratativelor. Intenţia
Centralilor era ca în condiţiile suspendării ostilităţilor pe Frontul Oriental, o mare parte a trupelor
să fie redislocate pe Frontul de Vest, pentru organizarea unei lovituri decisive. Opoziţia comisiei
ruso – române a fost vehementă. La revenirea acestora în sală, partea română a prezentat o nouă
formulare a articolului 9, prin care s-ar fi admis transferul de trupe, dar în limita a 4 sau 2 divizii.
Tensiunea dezbaterilor s-a accentuat şi mai mult în momentul în care s-a pus problema
„fraternizării” trupelor de pe front. În mod paradoxal, în această chestiune, comisia română s-a
situat pe aceeaşi poziţie cu cea a Centralilor, dar în opoziţie cu punctul de vedere rusesc. După
negocieri s-a convenit asupra unei formulări de compromis prin adăugarea prevederii conform
căreia „contra persoanelor fără arme, care totuşi vor circula într-însa în timpul zilei, nu se vor
lua măsuri violente”.

protoereul Districtului Putna. Au avut împreună zece copii, din care au trăit cinci (Vasile Apostoleanu, Eliza
Vârnav, Victoria Bibescu, Elena Manole şi Maria Cincu). Toată averea este disputată şi astăzi. Carol I a fost găzduit
în această casă în 1869, în ziua de 4 octombrie 1889 (împreună cu principele moştenitor Ferdinand) şi în anul 1912.
Smaranda Apostoleanu a fost prezidenta Crucii Roşii din Focşani, a Comitetului Şcolii profesionale, a Societăţii
Ortodoxe a Femeilor Române etc.; a decedat în anul 1925, la vârsta de 81 de ani. În anul 1950, clădirea a fost
naţionalizată şi trecută în patrimoniul Spitalului Judeţean Focşani, care a înfiinţat aici Secţia de Chirurgie. Ulterior,
aici şi-a desfăşurat activitatea Secţia de Reumatologie, până în anul 2000, când a fost retrocedată moştenitorilor
familiei Apostoleanu. Doamna Tatiana Cecilia Apostoleanu, ca unicul reprezentant al familiei Apostoleanu, a donat
„Focşaniului şi judeţului Vrancea”, partea din imobil care îi revenea, cu dorinţa de a se amenaja muzeistic „Casa
Apostoleanu”. Donaţia a fost acceptată în şedinţa Consiliului Judeţean Vrancea din ziua de 31 iulie 2017 (Valeriu
Anghel, Alexandru Deşliu, Vocaţie şi destin. 600 fişe – portret pentru un tablou spiritual – istoric al judeţului
Vrancea, Editura Terra, Focşani, 2000, p. 30 – 31).
32
Vasile Popa, Cezar Mâţă, op. cit., p. 153.
33
Ibidem.
34
Ibidem, p. 154.

7
 Celelalte articole prevăzute în Proiectul româno – rus au fost adoptate cu destulă uşurinţă,
neexistând diferenţe majore faţă de forma în care fuseseră propuse.
Problemele fiind epuizate la ora 22.20, discuţiile au fost încheiate urmând a se reveni a
doua zi, după ce s-ar fi obţinut clarificări asupra problemelor care necesitau consultarea
Comandamentelor superioare 35.
Delegaţii români au rămas la Focşani, iar ruşii s-au întors la Pădureni. În încercarea de a
se informa cu ceea ce s-a întâmplat la Brest – Litovsk, comisia română s-a deplasat la Pădureni,
unde a luat contact cu cea rusă. Tentativa a eşuat, întrucât ruşii nu i-au furnizat (sau nu au vrut)
date în legătură cu ceea ce interesa partea română.
S-a convenit totuşi ca, în ziua de 26 noiembrie / 9 decembrie, în cazul că până la ora
12.00 nu vor primi răspunsul făgăduit de generalul Curt von Morgen, să-i trimită acestuia o
scrisoare prin care să-i solicite precizarea orei la care va sosi acest răspuns, în funcţie de care va
decide dacă vor rămâne sau nu la Focşani 36.
Răspunsul generalului german a sosit la ora 1 noaptea [deci pe 26 noiembrie]
convenindu-se ca reluarea negocierilor să se facă începând cu ora 13.00.
La 26 noiembrie / 9 decembrie 1917, a început cea de-a doua rundă de negocieri, cu
referire directă la articolele 9 şi 10 din Proiect: Discuţiile au fost întrerupte de mai multe ori,
întrucât cele două părţi nu se puteau înţelege asupra cuantumului acestor trupe. În timp ce
comisia româno – rusă s-a fixat pe un număr de 2 – 4 divizii, comisia Centralilor a cerut 10 %
sau în cel mai rău caz, un număr de 8 divizii.
După un şir lung de deliberări s-a ajuns la redactarea acestui articol aşa după cum se vede
în Armistiţiul final 37.
Intervenţia locotenent – colonelului Popov – reprezentantul bulgar – care a susţinut, pe
baza unei argumentaţii ilogice, că teritoriul cuprins între braţul Sf. Gheorghe şi Sulina este
bulgar, a primit replica colonelului Condeescu, diferendul fiind atenuat prin intervenţia
colonelului Hentsch care a apreciat că problema nu prezenta mare importanţă.
S-a convenit în cele din urmă, ca problemele navigaţiei pe Dunăre să fie reluate şi
analizate separat de o comisie specială, care urma să-şi desfăşoare lucrările la Brăila 38.
În legătură cu negocierile de la Focşani, Nicolae Iorga nota: „Negociatorii noştri n’au
avut cel mai elementar simţ de demnitate. S’au arătat extrem de încântaţi de primirea
ceremonioasă a Germanilor, cari i-au întâmpinat la ieşirea chiar din tranşee, printr’un căpitan
de stat - major în mare uniformă. La vila doamnei Apostoleanu, bine păstrată şi păzită de ostaşi
cu chivere, li s’a făcut o cinste deosebită, pe care delegaţii au apreciat-o aşa de mult, încât au
strâns mânile, au luat masa împreună, au ascultat toasturi cu „Hoch die Rumänen” sau chiar
„Hoch Rumänien” şi au şi răspuns, s’au fotografiat în rând cu Nemţii, cu Ungurii, cu Bulgarii şi
Turcii ! Am văzut fotografia. Doar Bulgarilor nu li-au dat mâna, pe care Germanii i-au chemat

35
Ibidem, p. 156 – 157.
36
Ibidem, p. 157 – 158.
37
Ibidem, p. 159 – 160.
38
Ibidem, p. 160.

8
la urmă („să vie Bulgarii”) şi despre cari au spus că, în opera de grea gospodărie pe care au
făcut-o la noi şi pe care vom vedea-o, au avut de lucru cu propriii lor aliaţi.
Ruşii retrăgându-se pentru a discuta asupra punctului 9, Românii au rămas. Au şi dormit
la Focşani, serviţi însă de ordonanţe germane, păziţi de sentinelele germane. Se spune că au fost
şi la teatru ! Şofeurii au fost lăsaţi liberi, şi ei fac reclamă duşmanului cu preţurile reduse, ale
articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Germanii s’au grăbit a expedia scrisorile aduse deschise şi pe care le-au închis fără a le
ceti. În schimb au transmis unui ofiţer dela Cartierul cel mare fotografia unei părechi
căsătorite: sora ofiţerului şi un maior german. Ai noştri au primit să aducă fotografia.
Fiind vorba de lărgirea zonei neutre în Dobrogea, Germanii ne-au sfătuit să nu stăruim,
căci ne-ar prăda Ruşii. Aceştia par jigniţi şi semnalează în raportul lor noaptea petrecută de
Români în Focşani” 39.
Şi mai adăuga: „Ofiţerii cari – aproape – au benchetuit cu Germanii la Focşani, ar fi fost
mustraţi de primul – ministru” 40.
Problemele de conţinut fiind epuizate, şefii delegaţiilor au rostit alocuţiunile de încheiere.
La ora 23.30, membrii Comisiilor şi-au pus semnătura pe actul care, pentru poporul
român, va reprezenta timp de câteva săptămâni, bazele statutului său internaţional:

39
N. Iorga, Memorii. Însemnări zilnice (Maiu 1917 – Mart. 1920). Războiul Naţional. Lupta pentru o nouă viaţă
politică, vol. I-iu, Editura „Naţionala” S. Ciornei, p. 185 – 186.
40
Ibidem, p. 190.

9
 „26 noiembrie / 9 decembrie 1917, Focșani,
Armistițiul încheiat între armatele române și ruse și Puterile Centrale

Astăzi 26 noiembrie / 9 decembrie 1917

Ora 22,30 ora Petrogradului
Ora 10,30 seara ora Europei Centrale
Condiţiile armistiţiului încheiat între armatele ruse şi române de pe frontul român, de o
parte, şi armatele germane, austro-ungare, bulgare şi turce operând pe acelaşi front, de altă
parte:
1. între armatele ruse, care operează pe frontul între Nistru şi Gurile Dunării inclusiv, sub
comanda generalului Stcherbatchef de o parte şi între armatele germane, austro-ungare,

bulgare şi turce, dispuse pe acelaşi front, sub comanda Arhiducelui Iosif şi a feldmareşalului von
Mackensen de altă parte, s-a încheiat convenţiunea următoare, relativă la un armistiţiu
provizoriu, până în momentul când chestiunea războiului sau a păcii va fi decisă de Adunarea
Constituantă a întregii Rusii. Armatele române, care operează sub ordinele generalului Prezan
şi care fac parte din frontul român, încheie şi ele această convenţiune, pentru timpul câtva dura
armistiţiul armatelor ruse, de pe frontul român;
2. ambele părţi sunt reciproc obligate a anunţa reluarea ostilităţilor, cu 72 de ore mai
înainte de reînceperea lor;

10
 Prezenta convenţiune se anulează de la sine în cazul când forţele germane, austro-ungare,
bulgare sau turce ar relua ofensiva pe un sector oarecare al întregului front cuprins între Marea
Baltică şi gurile Dunării inclusiv - fie chiar şi în afară de frontul român – sau în cazul reluării
ostilităţilor de către armatele ruse sau române; şi în cazul acesta, partea adversă trebuie să fie
prevenită cu 72 de ore mai înainte;
3. toate ostilităţile, pe frontul sus-menţionat la punctul 1, încetează de îndată ce prezenta
convenţiune va intra în vigoare;
4. operaţiunile aeriene încetează de ambele părţi, nu numai asupra liniilor inamice, dar
chiar şi deasupra unei zone de 10 kilometri adâncime, măsurată de la tranşeele de prima linie a
contractanţilor respectivi. În acelaşi timp, încetează cu totul şi activitatea aerostatelor;
5. este inadmisibilă orice trimitere de patrule şi chiar de cercetaşi izolaţi dincolo de
propria lor linie înaintată a reţelelor de sârmă;
6. este interzis avanposturilor ambelor părţi de a trece dincolo de propria lor linie
înaintată a reţelelor de sârmă;
7. ambele părţi se leagă de a nu executa lucrări pregătitoare de ofensivă, precum nici
lucrări în scopul întăririi şi dezvoltării poziţiilor. Sunt admise numai lucrările în scopul
întreţinerii poziţiunilor şi îmbunătăţirii stării materiale a trupelor (aprovizionare, stare
sanitară), precum şi construcţiile de barăci;
8. din momentul ce prezenta convenţiune a intrat în vigoare, cele două părţi se obligă de a
numai da ordine prentru transporturi operative, mişcări şi regrupări, precum şi de a nu mai
executa transporturile şi regrupările pentru care s-ar fi dat ordine după 5 decembrie stil nou
(inclusiv);
Pe tot timpul duratei armistiţiului, este permis schimbul obişnuit al unităţilor în sectoarele
corpurilor de armată, precum şi mişcările de trupe în zona armatelor, executate în scopul
îmbunătăţirii cantonamentelor şi a aprovizionării trupelor.
Nu este permis de a înlocui trupe retrase din zona unui corp de armată decât cel mult prin
trupe de aceeaşi forţă şi luate numai de pe frontul arătat la punctul 1;
9. este interzis de a slăbi unităţile dispuse în prezent pe front, prin retrageri individuale sau
colective, în scopul de a întări alte fronturi;
10. zona neutră pentru timpul armistiţiului se va întinde între liniile reţelelor de sârmă
cele mai înaintate, ale celor două părţi. În caz de lipsă de obstacole artificiale, zona este
cuprinsă între tranşeele cele mai înaintate, sau între 2 linii drepte închipuite de-a lungul
tranşeelor şi indicate prin placarde.
În regiunea Deltei Dunării, zona neutră este braţul Sf. Gheorghe;
11. intrarea în zona neutră este interzisă; dar contra persoanelor fără arme, care totuşi
vor circula într-însa în timpul zilei, nu se vor lua măsuri violente;
12. orice persoană aparţinând părţilor contractante şi care depăşeşte zona neutră e
considerată ca prizonier de război;
13. este interzis de a vinde, de a ceda sau de a consuma băuturi alcoolice în zona neutră;
14. neînţelegerile care ar putea interveni în timpul duratei acestei convenţiuni vor fi
supuse hotărârii delegaţilor ambelor părţi. Locul şi timpul întrunirii delegaţilor vor fi hotărâte
11
pentru fiecare caz în parte, prin intermediul parlamentarilor;
15. cele două părţi vor avea dreptul de a face propuneri complimentare pentru
modificarea stipulaţiunilor prezentei convenţii. În scopul acesta, se va convoca o comisie
împuternicită cu aceleaşi depline puteri, ca şi prezenta;
16. Acest armistiţiu priveşte şi flotilele fluviale militare ale ambelor părţi;
17. prezenta convenţiune intră în vigoare îndată cu semnarea ei;
18. acest armistiţiu pierde valoarea sa, de îndată ce, între Comandamentul Suprem al
Puterilor Centrale Aliate, de o parte, şi între Comandamentul Suprem Rus şi Comandamentul
Suprem Român de acord, de altă parte, se va încheia un armistiţiu, cuprinzând în mod expres
frontul total între Marea Baltică şi Marea Neagră;
19. prin intermediul delegaţilor se va da fiecăreia dintre părţi un exemplar al acestei
convenţiuni, semnat şi redactat franţuzeşte.
Subsemnaţii exprimă dorinţa lor ca chestiunea neutralizării coastei între gurile Dunării şi
navigarea pe Marea Neagră, precum şi pe toate braţele Dunării până la Galaţi, să fie discutată
şi stabilită printr-o comisie mixtă specială.
În numele Arhiducelui Iosif şi al
feldmareşalului von Mackensen:
general leutenant (ss) vonMorgen,
general maior (ss) Hranilovici, oberst (ss) Hentsch,
oberst (ss) Förster Streffleur, maior (ss) von Hempel,
lt. col. (ss) Popoff, maior (ss) Nahsim Bei.
În numele generalului Şcerbacev,
Comandantul Armatei a 9-a ruse:
general (ss) Kolcevski
În numele generalului Prezan:
general (ss) Al. Lupescu, colonel (ss) Baumgarten,
colonel (ss) Raşel, stabs căpitan (ss) Baron Tiserthausen,
colonel (ss) Rakitin, locotenent (ss) Komeiev,
căpitan (ss) Ocesalov, voluntar TR. (ss) V. Belgov,
sub-lt. (ss) Bielov, soldat (ss) Polagîci,
soldat (ss) Vqrobiev. (ss) A. Temicenco, (ss) Pospelov,
(ss) Nichitin, (ss) stabs cap. Arcaş, (ss) locot. Lebel,
colonel (ss) Răşcanu, colonel (ss) I. Manolescu,
colonel (ss) N. Condeescu
Conform cu originalul.
Secretarul Comisiunii Române”.

12
13