PREZENŢA MILITARĂ ROMÂNEASCĂ ÎN BUCOVINA

ÎN TOAMNA ANULUI 1918

Col. (r) prof. univ. dr. Ion GIURCĂ

∗
Parafrazând titlul unei lucrări istorice „Toamna pătimirii noastre” , cu
referire la situaţia dramatică a României şi armatei sale în anul 1916, se poate
aprecia că pentru 1918 putem utiliza, fără nicio reţinere expresia acoperită de
realitate „Toamna Unirii noastre”.
Fără îndoială, anul 1918 rămâne în istoria românilor, indiferent unde s-au
aflat pe mapamond, momentul crucial existenţei lor, când, pe fondul unei situaţii
geopolitice şi geostrategice favorabile, abil valorificată către partenerii Unirii
teritoriilor care fuseseră ocupate s-au răpite în veacurile anterioare, s-a realizat
obiectivul pentru care România s-a angajat în prima conflagraţie mondială –
ÎNTREGIREA NEAMULUI.
După ce în primăvară la 27 martie/7 aprilie 1918, la Chişinău Sfatul Ţării
hotărâse că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei
dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia
acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului
istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele (popoarele n.n.)
singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu
mama sa România”1 în toamnă, începând cu luna octombrie, românii transilvăneni
şi bucovineni şi-au intensificat acţiunile pentru Unire.
În timp ce în Transilvania acest moment a fost marcat la 29 septembrie/12
octombrie 1918 prin „Declaraţia de la Oradea”, redactată de către Vasile Goldiş,
în care se arată că „naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acum
uz de acest drept (nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi
care se referă la situaţia politică a naţiunii române n.n.) şi reclamă în consecinţă şi
dreptul pentru ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea
ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu
celelalte naţiuni libere”2, în Bucovina procesul s-a declanşat cu două săptămâni
mai târziu.
La 14/27 octombrie 1918, după ce la 11/24 octombrie un grup de
intelectuali bucovineni, în frunte cu Sextil Puşcariu au elaborat şi publicat în ziarul
„Glasul Bucovinei”, programul luptei naţionale a românilor din acest teritoriu aflat
încă sub administraţie austriacă, intitulat „Ce vrem”, întruniţi la Cernăuţi,

Vartan Arachelian, Toamna pătimirii noastre, Editura RAO, Bucureşti, 2004.
1
Apud, Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Ed. III, Cernăuţi, 1923, p. 425.
2
Apud, Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la Statul geto-dac la statul român unitar, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 607.
reprezentanţii partidelor politice româneşti din Bucovina, au hotărât, în cadrul unei
adunări solemne, proclamarea acesteia ca Adunare constituantă.
Moţiunea adoptată în acea zi a prevăzut „Unirea Bucovinei cu celelalte ţări
româneşti într-un stat naţional independent şi va proceda în acest scop, în deplină
solidaritate cu Românii din Transilvania şi Ungaria şi doreşte să se înţeleagă cu
popoarele conlocuitoare”3, formarea unui Consiliu Naţional, prezidat de Iancu
Flondor, care trebuia să ia conducerea Bucovinei, deşi la acea dată contele Joseph
von Etzdorf îndeplinea încă funcţia de guvernator al acestei provincii româneşti.
La 16/29 octombrie 1918, din împuternicirea Comitetului Executiv al
Consiliului Naţional Român – format din membri ai Adunării Constituante, Iancu
Flondor, George Grigorovici şi Gheorghe Sârbu, au solicitat contelui Joseph von
Etzdorf să predea puterea autorităţilor româneşti constituite, cerere respinsă de
către funcţionarul austriac sub pretextul lipsei unei aprobări în acest sens de la
Viena. Mai mult, contele Joseph von Etzdorf îl înştiinţa pe Iancu Flondor că
ucrainenii pretind partea de nord a Bucovinei, propunând chiar o împărţire a
teritoriului pe care îl administra în trei zone – la nord de Prut sub administraţie
ucraineană, între Prut şi Siret cu statut de Condonium, iar la sud de Siret teritoriul
să fie administrat de către români.
Propunerea funcţionarului austriac, cu siguranţă pe fondul unor discuţii
anterioare cu reprezentanţii ucrainenilor, a fost categoric respinsă de către Iancu
Flondor care, pe fondul dezordinelor provocate de ucraineni la Cernăuţi şi în alte
zone ale Bucovinei, îl înştiinţa pe Joseph von Etzdorf despre solicitarea pe care o
făcuseră Guvernului român de la Iaşi prin care se cerea intervenţia armatei române
pentru restabilirea ordinii şi liniştii, grav afectate de atitudinile ostile.
Situaţia la Cernăuţi s-a agravat în zilele următoare, astfel că la 21
octombrie/3 noiembrie 1918, aşa cum rezultă dintr-un raport operativ al
comandamentului Diviziei 8 infanterie din 31 octombrie/13 noiembrie 1918,
„Contele Etzdorf, Guvernatorul Bucovinei din partea fostei împărăţii Austro-
Ungare, s-a văzut într-o bună zi în faţa a 3 aşa zişi reprezentanţi ai guvernului
ucrainean, care i-a spus că la poartă se află fortă armată şi îl somează să depună
puterea. În faţa ameninţării, contele Etzdorf a încheiat un protocol în care spune
că ameninţat de forţă n-a avut altă posibilitate decât să cedeze, aşa că în ziua de
21 octombrie s-a demis din funcţiune, cedând conducerea celor patru între care şi
D-l. Onciu”.4
Aurel Onciu, un politician democrat, promotor al programului „Tovarăşi
Ţărănişti”, încheiase un pact politic cu ucrainenii, germanii şi evreii din Bucovina,
era autor al conceptului de „homo bucovinensis”, a promovat o politică nefastă
pentru interesele politice şi naţionale ale românilor bucovineni, fapt ce l-a situat pe
o poziţie opusă naţionalistului Iancu Flondor.

3
Arhivele Militare Române, fond M. St. M., Secţia Studii istorice, dosar nr. 835, f. 5.
4
AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f.38.

2
 În contextul atitudinii adoptate în toamna anului 1918, când a promovat
ideea împărţirii Bucovinei între români şi ucraineni, a fost caracterizat de către
Constantin Kiriţescu ca fiind „foarte cunoscut prin activitatea sa antinaţională,
manifestată prin tot felul de încercări de a dezbina pe românii din Bucovina, a
insulta pe cei din Regat, a ponegri ţara mamă şi a lupta împotriva intereselor şi
idealurilor româneşti”.5
Faţă de situaţia creată prin preluarea puterii de către ucraineni, Iancu
Flondor i-a încredinţat lui Vasile Bodnărescu o împuternicire, cât şi documentele
emise de către Consiliul Naţional Român din Bucovina, prin care solicita lui
Alexandru Marghiloman, primul ministru al României, sprijin material şi moral.
Faţă de solicitarea bucovinenilor, care au fost primiţi în ziua de 22
octombrie/4 noiembrie 1918, Alexandru Marghiloman avea să scrie mai târziu:
„Felicitări; ei (bucovinenii n.n.) dau un bun exemplu ardelenilor, care au aşteptat
totdeauna prea mult ca să le vină eliberarea din afară; nu pot să făgăduiesc alt
ajutor decât să dau arme pentru ca să-şi organizeze o jandarmerie sau o gardă
naţională. Armata n-ar putea să intervină decât dacă ar fi chemată să ajute la
reprimarea unei revoluţii ameninţând viaţa şi bunurile naţionalilor noştri; ca
ajutor moral, stabilirea de raporturi zilnice; dau ordin să se furnizeze automobile,
curieri, bani”6
Nemulţumit de răspunsul primului ministru de la Iaşi, a doua zi, la 23
octombrie/5 noiembrie 1918, Iancu Flondor trimite o telegramă lui Sever Zotta cu
următorul conţinut: „Rog comunicaţi imediat următoarele agentului nostru
diplomatic dr. Bodnărescu: Situaţia din ce în ce mai critică reclamă imperios
neîntârziat intervenţia armatei române, ca din contră mişcarea bolşevică
dezlănţuită va avea cele mai grave urmări pentru chestiunea românească”7
Pe fondul temerilor exprimate şi de către Regele Ferdinand I în legătură cu
pericolul mişcărilor bolşevice, Alexandru Marghiloman a dispus ca „Trupele de la
graniţă să ocupe Suceava şi Iţcani. Se vor lua măsuri pentru a se proteja populaţia
contra exceselor. Ulterior se vor întinde cât de repede până la Cernăuţi,8 iar
responsabilii militari au trecut imediat la executarea dispoziţiilor şefului
executivului.
Reacţia autorităţilor militare a fost promptă. În aceeaşi zi Ministerul de
Război (M.St.M.) prin Ordinul nr. 1 a dispus: „Populaţia românească din
Bucovina fiind ameninţată de bande bolşevice, guvernul a hotărât a-i da ajutorul
necesar. Pentru aceasta se ordonă: Generalul Zadik, Comandantul Diviziei a 8-a,
având sub ordinele sale Regimentele 16, 29 şi 37 infanterie precum şi toţi
grănicerii şi jandarmii care se găsesc în prezent cu serviciul de pază pe frontiera
Bucovinei, va ocupa fără întârziere Iţcanii şi Suceava; iar de aici va întinde
5
Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, vol.2, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 392.
6
Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. III, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995, p.212.
7
Ibidem, p.486.
8
Ibidem, p. 214.

3
progresiv ocuparea Bucovinei până la Cernăuţi inclusiv. Se pun la dispoziţie şi
Regimentele 3 şi 8 Roşiori şi câte o baterie din Regimentele de Artilerie ale
∗
Diviziei a 8-a”9. Cele trei regimente puse la dispoziţia generalului Iacob Zadik
erau dislocate la Dorohoi (R. 29 I), Botoşani (R. 37 I) şi Fălticeni (R. 16I/D.7I), în
timp ce celelalte unităţi ale Diviziei 8 infanterie se aflau concentrate la Iaşi (R. 13
I) Vaslui (R. 25 I) şi Bacău (Bg. 8A).
Prin urmare pe unităţile dislocate la Dorohoi, Botoşani şi Fălticeni, aproape
de frontiera României cu Austria, erau cele indicate să fie angajate primele, alături
de jandarmi şi grăniceri, în acţiuni pe teritoriul Bucovinei.
Situaţia era dificilă, având în vedere că la data transmiterii ordinului de
acţiune unităţile aveau efective de pace, în cea mai mare parte răspândite pe
teritoriul judeţelor Dorohoi şi Botoşani pentru munci agricole, rechiziţii, gărzi şi
alte activităţi ordonate.
Având în vedere conţinutul misiunii şi imprevizibilitatea modului de
executare şi îndeplinire a acesteia, la 26 octombrie/8 noiembrie 1918, generalul
Nicolae Petala, comandantul Corpului 4 armată, căruia îi era subordonată Divizia 8
infanterie, raporta Marelui Stat Major că: „cu toată bunăvoinţa pusă de
comandamente şi corpurile de trupă pentru a strânge oamenii, nu poate începe
decât cu efective extrem de reduse din cauza nenumăratelor gărzi şi corvezi şi a
multiplelor detaşări de oameni în serviciul aprovizionării trupelor”.10
Până la 26 octombrie/8 noiembrie, Divizia 8 infanterie reuşise să grupeze şi
să stabilească efectivele care urmau să înceapă operaţiunile în Bucovina.11

Unitatea Efective
(subunitatea) Ofiţeri Trupă TOTAL
R. 16 I. 27 495 522
R. 29 I. 17 367 384
R. 37 I. 12 231 243
Cp. Gr. Dorohoi 10 449 459
Botoşani, Suceava
Dt. Jd. Dorohoi, 2 80 82
9
AMR, fond Corpul 4 armată, dosar nr. 142, f. 81.

General Iacob Zadic (1867-1970), născut în Brătuleşti, plasa Siret, judeţul Roman. A urmat Şcoala de ofiţeri de
artilerie şi geniu în perioada 1886-1888 şi Şcoala Superioară de război în perioada 1896-1898. Sublocotenent la 1
iulie 1888, locotenent la 10 mai 1891, căpitan la 8 aprilie 1896, maior la 10 mai 1906, locotenent-colonel la 1 aprilie
1911, colonel la 1 aprilie 1914, general de brigadă la 1 februarie 1918, general de divizie la 1 aprilie 1919. Funcţii
îndeplinite: 1 iulie 1889 – 1 noiembrie 1896, în regimentele 3, 4, 11, 12 artilerie; 1 noiembrie 1899 – 8 aprilie 1900
în Regimentul 8 artilerie; 16 aprilie 1900 – 29 aprilie 1906, în statul major al diviziile 5 şi 7 infanterie; 10 mai 1906 –
30 noiembrie 1906, şef de stat major în diviziile 2 şi 7 infanterie; 1 decembrie 1909 comandantul Regimentului 8
artilerie; 10 mai 1910 şef de stat major al Diviziei 7 infanterie; 1 noiembrie 1911 comandantul Regimentului 8
artilerie; 1 aprilie 1914 – şef de stat major al Corpului 4 armată; 14 august 1916 şef de stat major al Armatei de Nord;
1 ianuarie 1917 şef de stat major al Armatei 1; 1 septembrie 1917 Secretar general al Ministerului Muniţiunilor; 1
februarie 1918 comandant al Diviziei 8 infanterie; 1 aprilie 1919 comandantul Corpului 4 armată.
10
AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f. 18.
11
Ibidem, f. 137.

4
 Botoşani, Suceava
Bt. 1/R. 12 A 4 123 127
bt. 4/R. 17 ob. 3 83 86
TOTAL 75 1728 1803

În pofida situaţiei grele în care se aflau unităţile Diviziei 8 infanterie,

generalul Nicolae Petala a emis Ordinul de zi nr. 19/25 octombrie 1918 (Sv.), un
document cu o încărcătură emoţională şi mobilizatoare demnă de a fi adusă în
atenţie la aproape 90 de ani de când a fost transmis ofiţerilor şi trupei din
subordine: „Se împlineşte un an de când prăbuşindu-se Împărăţia Rusească, fraţii
noştri basarabeni ne-au chemat la ei spre a desăvârşi dezordinea începută şi a
încheia unirea întreagă şi veşnică a două ţări surori.
Astăzi ursita neamului românesc mergând spre împlinirea sa, ne cheamă
pentru a doua oară. Bucovina, pământ scump Românesc, smuls de aproape două
veacuri din trupul Moldovei, îşi îndreaptă glasul către noi şi ne cere ajutorul
armelor noastre, spre a o mântui de focul aprins din clipa în care victoria aliaţilor
noştri a prăbuşit pentru totdeauna Împărăţia Austro-Ungară. Regele nostru iubit şi
cârmuitorii ţării au răspuns chemării lor frăţeşti şi v-au ales pe voi, ostaşi ai
Corpului 4 Armată, spre a duce cuvântul de pace şi de unire pe ogorul Românesc
al Bucovinei.
Ostaşi! În clipa în care, purtători ai unei solii atât de înalte şi de sfinte, veţi
păşi în ţara care păstrează moaştele Marelui Ştefan, să fiţi pătrunşi cu toţii de
măreţia faptei pe care o săvârşiţi.
Să ştiţi că de sub porţile Sucevei vă privesc veacuri de jertfă şi de vitejie
Românească, şi că pământul pe care îl veţi călca astăzi sub culorile steagului
României Mari, cuprinde mormintele atâtor eroi, care au luptat şi au murit, pentru
ca să ne facă cu putinţă înfăptuirea visului, pe care voi îl împliniţi azi.
Însufleţiţi de această măreaţă amintire a trecutului, fiţi vrednici, ostaşi, de
înaintaşii voştri, de acei mucenici, care au presărat câmpia cu trupurile lor pe
calea însângerată către acelaşi ideal, care duce de la Şelimberg la Mărăşeşti.
Fiţi vrednici de clipele mari pe care le trăiţi şi aveţi de neclintit în faţa
ochilor voştri credinţa, că numai păstrând în toate împrejurările o disciplină de
fier şi fiind în tot timpul soldaţi ai cinstei, ai legalităţii şi ai ordinii în apărarea
avutului şi onoarei locuitorilor, veţi răspunde cu adevărat înaltei chemări, pe care
providenţa şi încrederea Regelui v-a hărăzit-o vouă. Cântând „Deşteaptă-te
Române” şi înălţând către ceruri Stindardul zdrenţuit în lupte, mergeţi ostaşi ai
Corpului 4, să cuceriţi sufletele fraţilor Bucovineni şi fiţi soldaţi ai înfrăţirii
tuturor Românilor”12.

12
AMR, fond Corpul 4 armată, dosar nr. 142, f.81.

5
 În aceeaşi zi, Şeful Marelui Stat Major, generalul Constantin Cristescu, a
transmis Diviziei infanterie „Instrucţiuni asupra felului de conducere a trupelor
române în Bucovina”,13 din care pentru comandanţi şi executanţi rezultă:
− intrarea în Bucovina se va face pe coloane, precedate de patrule de
recunoaştere;
− se va înainta cu prudenţă, evitând orice provocare faţă de trupele
austro-ungare;
− unităţile vor acţiona grupat şi vor fi păstrate întrunit în localităţi mari,
pentru siguranţă fiind trimise patrule de recunoaştere;
− orice subunitate, chiar o patrulă de câţiva oameni va fi pusă sub
comanda unui ofiţer;
− se interzice contactul trupelor române cu cele austriece, aflate în curs
de demobilizare;
− în caz de contact, comandanţilor austrieci şi se va explica scopul
acţiunii trupelor române: ocrotirea populaţiei bucovinene contra jafurilor şi
exceselor bandelor de răufăcători; menţinerea ordinii, precum şi ocrotirea la nevoie,
a ofiţerilor străini; purtarea ofiţerilor şi trupei va fi plină de bunăvoinţă, căutându-se
a se căpăta dragostea şi încrederea locuitorilor din Bucovina, faţă de bandele de
răufăcători, precum şi contra acţiunilor ostile şi anarhice, se vor lua măsurile cele
mai drastice, procedându-se energic şi repede; nu se vor face niciun fel de rechiziţii
forţate, totul se va plăti în bani.
Până la 26 octombrie/8 noiembrie 1918, când a început acţiunea forţelor
Diviziei 8 infanterie, s-au desfăşurat activităţi şi acţiuni care au vizat: gruparea
forţelor în garnizoanele de reşedinţă ale unităţilor, stabilirea concepţiei acţiunilor,
constituirea detaşamentelor de acţiune, transmiterea ordinelor de operaţii şi
pregătirea în vederea îndeplinirii misiunii.
Din forţele la dispoziţie, în acord cu misiunea primită, generalul Iacob
Zadik a constituit trei detaşamente, care urmau să acţioneze astfel:
Denumire Comandant Compunere Misiune
Detaşamentul Colonel Dumitru R. 29 I, Cp. Gr. Dorohoi, Eliberarea localităţii
„Dorohoi” Gheorghiu Dt. jd. Dorohoi, o Siret, restabilirea
fracţiune din R. 8 Ro. un ordinii şi menţinerea
Cp. Mo. Mitr. All. Art. liniştii.
Detaşamentul Colonel Victor R. 37 I, Cp.Gr. De a înainta spre
„Botoşani” Tomoroveanu Botoşani , Dt. Jd. Siret, unde urma să
Botoşani, o fracţiune din primească noi
R. 8 Ro.; un Gp. Mo. ordine.
Mitr., 1 Bt. Art.
Detaşamentul Colonel R. 16 I, gr., jd. rurali din Eliberarea
„Fălticeni„ Alexandru Rotaru judeţul Suceava, R. 3 localităţilor Suceava
Ro., 1 Gp. Mo. Mitr. 1 şi Iţcani, restabilirea
Bt. A. ordinii.
13
AMR, fond MCG, dosar nr.1994, f. 132.

6
 Tot în această perioadă, subunităţi din Regimentul 3 grăniceri au acţionat,
conform ordinelor generalului Iakob Zadik, în localităţile Suceava şi Iţcani, unde,
până la 25 octombrie/7 noiembrie 1918 au restabilit ordinea.
Premergător intrării trupelor române în Bucovina, generalul Iacob Zadik, în
baza ordinului Marelui Stat Major privind conduita unităţilor, a făcut, la rândul său,
unele precizări14: trupele se vor considera în campanie, deci în marş şi staţie,
precum şi în toate ocaziile vor avea măsurile prevăzute de serviciul în campanie; în
localităţi trupele vor intra cu serviciul de siguranţă – cea dintâi grijă a
comandanţilor trupelor va fi de a lua legătura cu autorităţile locale, primar, notar,
preot şi jandarmi, pentru a lua înţelegere asupra stării de lucruri; unitatea intrată
într-o localitate va fi ţinută întrunită, trimiţând recunoaşteri, cu misiunea de a
obţine şi da informaţii privind starea de lucruri; grija de căpetenie a comandanţilor
trupelor este de a restabili liniştea în localitate; acolo unde este nevoie, pentru
ocrotirea populaţiei şi restabilirea ordinii, se vor trimite detaşamente care, după
îndeplinirea misiunii, se vor înapoia la unitate; în toate localităţile populaţia va fi
somată să depună la primărie armele şi muniţiile de care dispun, s.a.
Conform procedurilor regulamentare şi tradiţiei din armata română, înainte
de începerea operaţiunilor în Bucovina, în dimineaţa zilei de 26 octombrie/8
noiembrie 1918, generalul Iacob Zodik a emis Ordinul de zi nr. 1, în care se arăta:
„Ostaşi! Vouă v-a păstrat soarta norocul de a păşi cei dintâi pe pământul scump
al Bucovinei. Fiţi mândri şi arătaţi-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi. Voi
sunteţi ocrotitorii avutului şi vieţii populaţiei bucovinene. Faceţi ca prin purtarea
voastră în toate ocaziile, să căpătaţi dragostea cu adevărat frăţească a populaţiei
în sprijinul căreia veniţi. Doresc spornicie pasului ce faceţi şi vă zic – Cu
Dumnezeu înainte”15.
Fără a fi de amploarea şi profunzimea ordinului emis de către comandantul
Corpului 4 armată, căruia Divizia 8 infanterie i se subordona, mesajul generalului
Iacob Zodik era simplu, direct, o îmbinare a aspectului mobilizator cu cel al
conţinutului misiunii şi al modului de comportare a trupei într-un teritoriu în care
populaţia suportase, cu toate consecinţele, prezenţa militară rusească şi austriacă.
Poate că acesta a fost şi motivul pentru care s-a simţit nevoia ca intrarea
trupelor române în Bucovina să fie marcată de un prealabil anunţ al populaţiei,
folosindu-se ca mijloc aviaţia, 3 avioane Farman din Escadrila F 9, a Grupului 3
Aeronautic de la Roman, care a lansat în localităţile mai importante din teritoriul ce
urma a fi luat sub control, manifeste tipărite care continuau un mesaj al
comandantului Diviziei 8 infanterie, în care se arăta: „Răspunzând comitetului
bucovinean, armata română, din Înaltul Ordin al Majestăţii S. Regelui Ferdinand
al României, a păşit pe pământul Marelui Voievod Ştefan, pentru a ocroti viaţa,

14
AMR, fond M.St.M., Secţia Studii istorice, dosar nr. 835, f. 10-12.
15
Ibidem, f. 13.

7
avutul şi libertăţile locuitorilor de orice neam şi credinţă, împotriva bandelor de
criminali, care au început opera lor de distrugere în frumoasa voastră ţară.
Trecând hotarul ce s-a pus între noi de o soartă vitregă acum o sută şi mai
bine de ani, hotar care nu a putut să ne despartă niciodată şi inimile, trupele
române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea şi sprijinul lor pentru
libertatea înfăptuirii dorinţelor născute din dreptul legitim al popoarelor, de a
dispune de soarta lor. Stăpâniţi de aceste sentimente şi de credinţa în sinceritatea
cererii voastre de ajutor invităm poporul bucovinean să nu se abată, sub nici un
motiv, de la viaţa şi ocupaţiunile sale normale.
Subsemnatul garantează oricărui locuitor libera executare a drepturilor
sale civice şi face cunoscut în acelaşi timp, că se va reprima cu toată severitatea
cuvenită orice încercare de dezordine, acte de violenţă sau nesupunere la
ordonanţele date de noi”16.
Mesajul generalului Iacob Zadic, mult mai elaborat şi profund în idei, în
raport cu ordinul de zi transmis forţelor din subordine, era în total acord cu
prevederile ordinelor primite de la eşalonul superior, trecut prin filtrul gândirii
responsabile a celui care şi-a legat pentru posteritate numele de Bucovina şi
Pocuţia, teritorii pe care le-a controlat şi administrat pentru o perioadă în care s-au
desfăşurat evenimente importante şi hotărâtoare pentru românii şi polonezii din
acest spaţiu geografic.
La Cernăuţi, unde ucrainenii ocupaseră oraşul, l-au alungat pe contele
Joseph von Etzdorf şi pusese stăpânire pe administraţia Bucovinei, membrii
Consiliului Naţional se aflau într-o stare de nesiguranţă, iar o parte din lideri se
refugiaseră la Mihăileni, pe malul de vest al Siretului, de unde Iancu Flondor
comunica cu autorităţile politice şi militare româneşti. Edificator în acest sens este
un mesaj pe care liderul bucovinean i l-a transmis generalului Iacob Zodik înainte
de declanşarea operaţiunilor de către Divizia 8 infanterie, care era o informare
asupra situaţiei din teritoriul în care urmau să acţioneze trupele române, benefic
pentru liderii militari din perspectiva organizării şi conducerii acţiunilor.
După ce se arată că la 24 octombrie/6 noiembrie 1918 rutenii au preluat
conducerea la Cernăuţi, în mesaj se descrie, suficient de detaliat situaţia existentă:
„În urmă, s-a dezlănţuit pretutindeni o anarhie, s-au format bande cu caracter
bolşevist, ameninţând libertatea, averea şi viaţa locuitorilor acestei nefericite ţări.
Primim ştiri din aproape toată ţara, mai ales din nordul Bucovinei, de volnicii
brutale cu drame ireparabile. Toate prăzile se cară în Galiţia. E neapărat
trebuinţă a stabili cu forţa armată pacea în ţară. Fiecare moment de întârziere
aduce enorme pagube ireparabile pentru ţară şi dificultăţi pentru armată. Vă
rugăm cu toată insistenţa să ocupaţi fără întârziere toată ţara, în primul rând
capitala Cernăuţi, pe drumul cel mai scurt. Aici se vor lua, apoi, toate măsurile
necesare:”17
16
Ibidem, f. 13-14.
17
Ibidem, f. 14-15.

8
 Solicitatea liderului bucovinean era pe deplin justificată, dar, în acelaşi
timp, era obiectivă întârzierea declanşării acţiunilor de către Divizia 8 infanterie.
Începerea operaţiunilor în timp scurt, cu structuri organizatorice specifice la
pace, a impus o serie de acţiuni şi activităţi care vizau întărirea forţelor Diviziei 8
infanterie şi măsuri pe linie logistică, între care amintim: mutarea cartierului
diviziei de la Botoşani la Burdujeni; s-a dat ordin batalionului de vânători de
munte, aflat la Târgu Neamţ, să trimită diviziei 8 moto mitraliere; s-a dispus ca
Direcţia 7 intendenţă să formeze un depozit de alimente şi echipament la
Burdujeni; Regimentului Tracţiune Automobilă i s-a ordonat să trimită la Burdujeni
5 autocamioane, 3 automobile şi 3000 l de benzină. Regimentul de căi ferate a
trimis la comandamentul Diviziei 8 infanterie o companie pentru a lua în primire
materialul rulant din Bucovina; Batalionul de specialităţi a trimis o Secţie de
telegrafie fără fir şi 6 motociclete pentru asigurarea legăturilor.
Totodată s-a ordonat trupelor de grăniceri să înainteze împreună cu forţele
Diviziei 8 infanterie, în vederea eventualei instalări pe noua frontieră de nord şi
vest, iar Serviciului Geografic să expedieze harta Bucovinei la structurile acţionale.
Pentru ajungerea în timp optim a bateriilor de artilerie de la Bacău la Dorohoi şi
Botoşani, s-a dispus ca acestea să fie transportate pe calea ferată.
Din cele prezentate, rezultă că intrarea în acţiune a fost precedată de o
amplă şi intensă activitate pentru a trece subunităţile de la starea de pace la cea de
război, deşi Ţara şi armata română se aflau, încă, sub impactul prevederilor
Tratatului de pace de la Bucureşti.
De altfel, serviciile de spionaj germane şi austriece au descoperit pregătirile
ce se făceau pentru intrarea trupelor române în Bucovina, drept pentru care la 23
octombrie/5 noiembrie 1918, Colonelul Otto von Brandenstein, şeful Misiunii
militare germane în România, a solicitat o audienţă la Alexandru Marghiloman
pentru a se informa în legătură cu intervenţia română în Bucovina.
Pe de altă parte decizia lui Alexandru Marghiloman de a interveni în
Bucovina pare să fi avut acordul de principiu al lui August Demblin, reprezentant
diplomatic al Austro-Ungariei în România, fapt ce a atras reacţia reprezentanţilor
Antantei, în special al lui Saint-Aulaire, în contextul măsurilor legate de intrarea în
spaţiul aerian românesc a unui avion francez, care avea la bord pe Victor
Antonescu, deţinător al unui mesaj din partea conducerii Franţei către Rege şi I.I.C.
Brătianu, singurii recunoscuţi ca parteneri de discuţie şi colaborare cu statele
Antantei.
Pe fondul iminentei capitulări a Puterilor Centrale şi a unor viitoare decizii
capitale ale Regelui Ferdinand I, la 26 octombrie/8 noiembrie 1918 trupele Diviziei
8 infanterie au pătruns în Bucovina, ajungând până în seara zilei la Mihăileni,
Vârful Câmpului, Suceava şi Iţcani.
În ziua de 27 octombrie/9 noiembrie, prin ordin al generalului Iacob Zadik,
cele trei detaşamente constituite au primit o nouă denumire „Dragoş”
(Detaşamentul Dorohoi), „Alexandru cel Bun” (Detaşamentul Botoşani) şi
9
„Suceava” (Detaşamentul Fălticeni), au reluat înaintarea pe itinerariile stabilite,
cantonând la Tereşeni, Siret şi Hliboca, pentru a doua zi să ajungă la Ceahor,
Mihalcea şi Ciciurul Mare, situate în apropierea oraşului Cernăuţi.
Concomitent cu trupele din organica Diviziei 8 infanterie, în Bucovina au
pătruns subunităţi de grăniceri, jandarmi şi din Regimentul 3 Roşiori, destinate
organizării teritoriului judeţelor Suceava şi Gura Humor.
În aceeaşi zi în ţară s-au produs evenimente politice şi militare de maximă
importanţă pentru viitorul românilor.
La 24 octombrie/6 noiembrie Regele a cerut demisia guvernului Alexandru
Marghiloman şi l-a numit pe generalul Constantin Coandă în funcţia unui executiv
care a avut o existenţă efemeră, până la 28 octombrie/10 noiembrie, a cărui singur
act consemnat de istorie rămâne declararea mobilizării armatei şi remiterea notei
către mareşalul August von Mackensen de a-şi retrage trupele de pe teritoriul
României.
Ziua de 29 octombrie/11 noiembrie 1918, a marcat, de asemenea, două
evenimente importante: instalarea la Iaşi al unui nou guvern condus de I. I. C.
Brătianu şi intrarea trupelor române în Cernăuţi.
Cel de al doilea eveniment s-a produs în dimineaţa zilei când Detaşamentul
„Alexandru cel Bun” a intrat în Cernăuţi, a traversat oraşul şi s-a grupat la nord de
oraş, a ocupat un cap de pod pe malul stâng al Prutului, cu misiune de siguranţă.
Detaşamentul „Dragoş” a intrat şi rămas în oraş, iar Detaşamentul „Suceava” s-a
concentrat la sud de acesta, în rezervă.
Intrarea şi primirea trupelor române la Cernăuţi a fost minuţios pregătită de
către reprezentanţii Consiliului Naţional din Bucovina.
Îmbrăcaţi de sărbătoare, românii bucovineni a primit cu flori armata
română, iar în oraş a fost arborat tricolorul românesc.
Primirea oficială, a cărei principali actori au fost Iancu Flondor şi generalul
Iacob Zadik a fost de-a dreptul emoţionantă, mai ales prin conţinutul cuvântărilor
rostite cu acel prilej.
La intrarea în oraş generalul Iacob Zadik şi statul major al Diviziei 8
infanterie au fost întâmpinaţi de către Dr. Vasile Botnărescu şi dr. Octavian
Gheorghiu, de ofiţeri români bucovineni din fosta armată austro-ungară, apoi
conduşi spre sala de recepţie a Palatului naţional român.
După o emoţionantă primire pe străzile Cernăuţilor şi în sala de recepţie a
Palatului naţional român, au urmat luările de cuvânt ale lui Iancu Flondor şi
generalului Iacob Zodik, al căror conţinut credem că merită a fi prezentat.
Profund emoţionat de măreţia şi importanţa evenimentului Iancu Flondor s-
a adresat comandantului trupelor române: „Domnule General! Ca preşedinte al
Consiliului Naţional am datoria să binevenez falnica oaste română la intrarea ei
în capitala Bucovinei, acestei ţări care păstrează în sânul ei sfintele moaşte ale
marelui nostru Domn Ştefan.

10
 Suntem pe cale să întregim iarăşi moştenirea lui – România Mare – sufletul
lui nemuritor este în mijlocul nostru.
Dară, nu este dat fiinţei omeneşti de a fixa în grai viu o astfel de simţire.
Numai o rugăciune fără cuvinte, care se înalţă la ceruri, îi poate corespunde
întrucâtva.
Domnule General! Daţi-mi voie să binecuvântez aşa cum o fac doi fraţi
iubitori care după o lungă şi dureroasă despărţire se întâlnesc spre a nu se mai
despărţi niciodată. O fac, deschizând braţele mele şi strângându-vă la piept.”18
Au urmat ovaţii la adresa Regelui Ferdinand I, iar corul „Armonia” a
intonat Imnul regal român.
În cuvântul de răspuns la alocuţiunea lui Iancu Flondor, generalul Iacob
Zadik a spus: „Onoraţi cetăţeni ai Bucovinei! În urma dorinţei Comitetului
naţional bucovinean, M.S. Regele şi România a răspuns chemării şi au adus
ajutorul armatei române, pentru ca liniştea acestei ţări să nu fie turburată.
Sosind, aduc salutul cu iubire frăţească şi pot să spun cu iubire de mamă al
României libere către ţara Bucovinei.
În aceste momente, gândul meu se înalţă către Dumnezeu şi-i adresează
mulţumirile României Mari că a scos sfânta dreptate la suprafaţă.
Pentru despărţirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge şi să cadă un cap de
Domn, pentru reîmpreunarea ei însă n-a curs nici un pic de sânge, căci s-a făcut
totul prin vrednicia voastră şi vrerea dreptăţii”.19
Cel de-a doilea moment al primirii comenzii Diviziei 8 infanterie a avut loc
la Palatul Arhiepiscopal, unde la invitaţia Mitropolitului Vladimir Repta (1842-
1926) a fost stabilit sediul comandamentului, iar generalul Iacob Zadik, împreună
cu Colonelul Constantin Rovinaru, însoţiţi de Arhimandritul Verobchievici au
salutat de la balconul Palatului mulţimea adunată în piaţă.
După momentele emoţionante şi protocolare din ziua de 29 octombrie/11
noiembrie 1918 de la Cernăuţi, a doua zi Divizia 8 infanterie a primit Ordinul de
operaţii nr. 166 al Marelui Cartier General, remobilizat, în fruntea căruia a revenit
generalul Constantin Prezan, care prevedea ca „acţiunea trupelor să continue până
ce scopul va fi atins în tot ţinutul Bucovinei”.20
Inclusă în planul de mobilizare, în zilele care au urmat Divizia 8 infanterie a
primit resursele umane şi materiale prevăzute, astfel că la 11/24 noiembrie 1918
efectivele au ajuns la 261 ofiţeri, 7541 trupă, 2316 cai şi 417 trăsuri21, care asigurau
o capacitate combativă corespunzătoare acestei mari unităţi.
Totuşi, ocuparea completă a Bucovinei, s-a realizat abia la 14/27 noiembrie
1918, datorită prezenţei unei numeroase populaţii ucrainene organizată în bande
înarmate, cât şi afluirii pe la nord de Prut a unităţilor poloneze şi austriece aflate în

18
Ibidem, f. 18.
19
Ibidem, f. 19.
20
Ibidem, f. 20.
21
AMR, fond MCG, dosar nr. 1994, f. 139.

11
retragere, pentru a se evita confruntări de amploare şi radicalizarea elementelor
neromâneşti.
Ziua de 31 octombrie/13 noiembrie 1918 a marcat şi prima confruntare a
Regimentului 37 infanterie cu bandele ucrainene înarmate, desfăşurată în zona
localităţii Luzan, soldată pentru trupele noastre cu un mort, 3 răniţi şi 4 dispăruţi.
Până la 6/19 noiembrie trupele noastre au înaintat la nord de Prut până la
Şipeniţi, iar patrulele de recunoaştere până pe aliniamentul Mahala, Sadagura,
Kotzman, Orăşeni.
În teritoriul luat sub control de către trupele române, împărţit în două
sectoare, subunităţile de grăniceri, jandarmi şi roşiori desfăşurau acţiuni pentru
dezarmarea populaţiei, asigurarea ordinii şi liniştii.
Între 7/20 noiembrie şi 14/27 noiembrie 1916, pe măsura primirii de noi
efective, comandantul Diviziei 8 infanterie a procedat la împărţirea spaţiului dintre
Prut şi Nistru în trei sectoare, corespunzător judeţelor Zastavna, Kotzman şi
Văscăuţi, a realizat o nouă repartiţie a forţelor şi mijloacelor, a stabilit misiuni clare
fiecărei unităţi.
Acţionând conform ordinelor primite, până la 14/27 noiembrie regimentele
13, 25, 29 şi 37 infanterie au luat sub control întregul teritoriu al Bucovinei,
obligând bandele înarmate ale ucrainenilor să se retragă la nord de Nistru sau să se
predea.
În toată această perioadă Consiliul Naţional Român din Bucovina a pregătit
Congresul General al Bucovinei, care conform hotărârii din 12/25 noiembrie, a avut
ca ordine de zi „Stabilirea raportului politic între Bucovina şi regatul României”22,
la care au fost prezenţi membrii ai Consiliului Naţional Român (74 de
reprezentanţi), 6 delegaţi ai polonezilor, 7 delegaţi ai germanilor şi 13 reprezentanţi
ai comunelor rutene de peste Prut. Generalul Iacob Zadik, comandantul trupelor
române din Bucovina a participat la Congres în calitate de oaspete, alături
Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Grigore Cazacliu (din Basarabia),
Dr. Crişan Gheorghe, Dr. Delcu Victor şi Osvaldă Vasile (din Ardeal şi Ungaria).
Întruniţi în ziua de 15/28 noiembrie 1918 în Palatul Metropolitan din
Cernăuţi, participanţii la Congresul General al Bucovinei au hotărât „Unirea
necondiţionată pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Cermuş, Colacin
şi Nistru, cu regatul României”.23
Istoricul act din ziua de 15/28 noiembrie 1918, precedat de hotărârea Sfatului Ţării
de la Chişinău din 27 martie/7 aprilie 1918 şi urmat de hotărârea Adunării Naţionale a
Românilor din Transilvania şi Ungaria, din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost
rezultatul voinţei românilor din Bucovina, a căror hotărâre de Unire cu Ţara era fermă
„fiindcă Austria în curs de 144 ani s-a folosit de toate mijloacele pentru a ne desfiinţa ca
neam, bătându-şi joc de drepturile noastre inalienabile asupra acestei frumoase şi
binecuvântate ţări. Ea a desconsiderat sistematic drepturile limbii noastre, ne-a stânjenit în
22
Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 17/1918, f. 3.
23
Ibidem, f. 14.

12
dezvoltarea noastră culturală şi s-a folosit de avutul nostru pentru scopurile ei şi împotriva
intereselor noastre cele mai vitale”24.
Prezenţa armatei române în Bucovina, asemănător situaţiei din Basarabia, a
asigurat libertate de acţiune reprezentanţilor românilor şi celorlalte naţionalităţi de
a se organiza şi decide în privinţa viitorului lor, în contextul mutaţiilor geopolitice
fundamentale din ultima parte a anului 1918.
Acest fapt incontestabil a fost constatat şi subliniat de către Iancu Flondor
la 30 octombrie/12 noiembrie 1918, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Naţional al
Bucovinei, prilej cu care arăta că „îndată ce s-a lăţit ştirea că armata română va
intra în ţară, guvernatorii cei noi au părăsit-o. Am putut să luăm puterea fără
luptă. Şi armata a intrat în ţară şi a ajuns la Cernăuţi fără luptă. Îndată ce armata
română a aflat în ţară o putere, Consiliul Naţional, reprezentat prin prezidiul său,
era situaţiunea clară pentru guvernul român şi pentru armata română.
Comandantul armatei a raportat la Iaşi: am aflat Consiliul Naţional Român la
putere; a cerut informaţii şi răspunsul a fost să ni stea la dispoziţie.”25
Hotărârea Congresului General al Bucovinei de unire cu România, a
nemulţumit profund autorităţile ucrainene de la Kiev, care au întreprins, fără
succes, în perioada următoare, acţiuni militare care vizau ocuparea părţii de nord a
Bucovinei pe care o revendicau.
Prezenţa şi acţiunile Diviziei 8 infanterie în Bucovina şi a Diviziei 1
cavalerie în nordul Basarabiei, au avut ca efect contracararea tuturor acţiunilor
bandelor înarmate ucrainene.
Privită prin prisma prezenţei militare româneşti în Bucovina în toamna
anului 1918, Unirea hotărâtă la Cernăuţi este legată şi de acţiunea Diviziei 8
infanterie, care a fost prezentă în acest spaţiu în toată perioada interbelică.
Evenimentele din vara anului 1940, când Bucovina şi Basarabia au fost
cedate fără luptă, au determinat ca această mare unitate să evacueze un teritoriu de
care era legată prin toate firele existenţei sale, la a cărui aducere la Patria Mamă îşi
adusese un aport însemnat.

24
Ibidem, f. 16.
25
Apud, Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, 1917-1918, Documente, Editura Hyperion, Chişinău, 1995,
p. 269.

13