Cum a luptat primarul trifund din Bora ca Maramureul istoric s nu fie ocupat de sovietici 5 martie 1945

Puini tiu c, n martie 1945, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale ncorporarea Maramureului istoric la Ucraina subcarpatic comunist. Comunitii sovietici controlai de ucraineanul Hrusciov au ncurajat aciunile separatiste ale avocatului rutean Ion Odoviciuc din Sighet pentru a organiza o diversiune: o adunare general n zon, care s proclame unirea Maramureului istoric cu URSS. Trupele maghiare care s-au retras din Maramure au lsat un vacuum politic de care au profitat sovieticii, ce blocau reinstaurarea administraiei romneti i funcionarea Comitetului Naional Romn. Situaia se agraveaz foarte grav i n Maramureul istoric, cnd un grup de ucrainieni condui de aventurierul Ion Odoviciuc proclam la Sighet unirea Maramureului cu mama Ucraina Sovietic i Comitetul Naional Romn este alungat, instituindu se un Comitet Popular. Limba romn a fost interzis i, paradoxal, pengo-ul unguresc este declarat moned oficial. Primarul Borei, legendarul trifund, adun ranii romni revoltai i iau cu asalt manu militari oraul Sighet. S-au dat lupte cu mori i rnii. Romnii, repliai n rezistena naional n faa unei ciudate coaliii ntre comunitii rui i fotii hortyti convertii sub flamurile FND ului. Ocazional i temporar, romnii au avut i zone de auto administrare (Maramure, Nsud, Bistria), toate aparent limitate la luna ianuarie 1945. Puterea central de la Bucureti a administrat ase judee (prin Prefecturi i Jandarmerie) i cteva instituii (CFR, Pota,) pentru perioade cuprinse ntre cteva zile i ceva peste o luna, persistena unor entiti administrative romneti (potale) dup 13 noiembrie 1944 fiind excepional, dar documentat. Au existat i excepii. Singurul jude din cele 11 n care administraia militar ruseasc nu a putut fi instalat este Maramureul. Oraul Sighet a fost eliberat la data de 17 octombrie 1944 de ctre Armata 40 Sovietic. n aceeai zi comandantul sovietic a ndrumat pe unii dintre romnii care suferiser persecuii n timpul administraiei ungare, s preia administraia local, pn la venirea autoritilor de la Bucureti, fiind organizat un Mare Sfat Naional, cu delegai din partea fiecrei comune. Se constituie cu acea ocazie un Consiliu Naional Romn (C.N.R.), preedinte fiind ales Dr. Ioan Biliu Dncu (ce primete i delegaie de primar al oraului Sighet). C.N.R v a lua masuri de organizare democratic a ntregului jude, sub conducerea prefectului dr. Petru Mihali i va intra n scurt timp n divergen cu Consiliul Ruteno Maghiar din Maramure. La 28 ianuarie 1945 aventurierul Ion Odoviciuc, eful parchetului n C.N.R., proclama unirea Maramureului cu mama Ucraina Sovietic, iar de a doua zi, 29 ianuarie 1945 administraia local este preluat de la romni de ctre Comitetul Poporului din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect. Ca urmare primarul Biliu fuge i se refugiaz la Bucureti. Ceilali romni sunt arestai de I. Odoviciuc i dui la Ujgorod (vor fi eliberai de abia n octombrie 1945!). Insurecia comunist reuise aadar i aici (pe filiera ucraineano maghiar), chiar dac nu existau autoriti militare sovietice de ocupaie. n 4 februarie 1945, Comitetul Poporului, condus de Odoviciuc, hotrte eliminarea limbii romne ca limb oficial, nlocuind o cu ce ucrainean. Se hotrte dizolvarea Comitetului Naional Romn. Paradoxal moneda local rmne cea a statului maghiar: peng. La 5 martie 1945 este semnalat un atac nereuit al romnilor din comunele nvecinate asupra Sighetului ucrainian, soldat cu mori i rnii. Instalarea administraiei romneti centrale n Maramure a avut loc oficial doar la 9 aprilie 1945 (n urma ordinului Marealului Stalin). n mprejurrile create, Consiliul Naional Romn a hotrt inerea unei adunri a romnilor la Sighet, pe data de 5 martie 1945. La Bora, primarul Gavril Mihil Strifund (reprezenta comuna, mpreun cu preotul Eugen Boto, n Consiliul Naional Romn) i a mbrbtat oamenii s plece n numr mare la Sighet. S-au adunat oameni pe traseu, circa 10.000, din comune. Oamenii lui Ion Odoviuciuc, mbrcai n uniforme sovietice, au tras n

mulime de pe malul Vii Izei. Au czut multe victime. Totui, dup aceast micare, sovieticii nu l mai sprijin pe Odoniuciuc, care fuge dup 7 aprilie 1945 n Ucraina. Fostul primar trifund este arestat de securitate i moare n 1961, n nchisoarea Botoani. La Conferina administrativ din 17 octombrie 1945, noul prefect al guvernului, Iulian Chitta afirma, pentru a combate zvonurile alarmante ce nc circulau cu privire la situaia judeului: Maramureul a fost ncadrat definitiv n statul romn, la Patria Mama. Istoriografia comunist a evitat s vorbeasc despre ncercarea marelui frate prieten comunist de a anexa Maramureul istoric. Nici dup 1990 nu s-a fcut mai nimic n amintirea eroicei lupte de meninere a Maramureului istoric n graniele rii de ctre legendarul primar Gavril Mihil Strifund. Dac nu ar fi fost acest primar omul potrivit la locul potrivit astzi noi, romnii, am fi mers cu paaport la Sighet i Spna. Faptul c autoritile locale i naionale nu comemoreaz i nu-l cinstesc pe acest primar patriot, care a salvat de la ocupaie o parte din trupul rii, spune multe despre indiferen, uitare i trdare la contemporani. Ionu Sursa: www.napocanews.ro ene

* Sighetu Marmatiei a fost moneda de schimb pentru Bastroe! Blestemul istoriei Incalcand legislatia internationala, Ucraina construieste canalul Bastroe. Considerentele economice si geostrategice sunt extrem de importante, dar cel mai grav e ca lucrarea oamenilor lui Kucima va distruge ecosistemul unui patrimoniu UNESCO unic. Ucrainienii au facut posibil dezastrul de azi prin actul semnat in urma cu 60 de ani, cand in schimbul Sighetului, granita sovieto-romana a fost trasata pe senalul navigabil al canalului Sulina. In plin scandal international starnit de ucraineni prin construirea canalului Bastroe, GAZETA isi aminteste de momentul care a facut posibil acest conflict. Pentru a intelege cum a ajuns Ucraina sa se invecineze cu Romania in inima Deltei, trebuie sa privim spre trecut. Pohta lui Stalin In noaptea de 25-26 septembrie 1940, militari ai NKDV au debarcat din patru nave la gurile Chiliei. Dupa ce au ucis sase graniceri romani, sovieticii au ocupat insulele romanesti Tataru Mare, Dareru Mic si Maican de la sud de bratul Chilia (situate in zona Bastroe), ocupand practic intreaga micro-delta a Chiliei (cel mai mare brat al Dunarii, pe care se scurg 70% dintre apele fluviului). Romanii au protestat formal, prin Grigore Gafencu, ministru plenipotential al Romaniei la Moscova, dar raspunsul bolsevic a fost ferm: cele cateva insule nau importanta pentru Romania. Apoi a venit razboiul. Dupa rusinosul act de la 23 august, la Moscova, delegatia romana a incercat din nou sa revendice cele trei ostroave in cadrul Conventia de Armistitiu cu Natiunile Unite. Era 12 septembrie 1944, o zi care s-a dovedit a fi neagra: ministrul plenipotentiar sovietic V. Molotov a refuzat categoric. Apoi, la sedinta din 6 septembrie 1945 a CC al PCUS s-a consemnat: S-a decis sa se convina cu guvernul roman, ca granita sovieto-romana sa treaca pe senalul navigabil al canalului Sulina. Drept compensatie pentru aceasta concesie (sic!) sa nu fie prezentata guvernului roman revendicarea de alipire a orasului Sighet la RSS Ucraineana (!). Asadar, se implinise pohta ce-a pohtit tatukul Stalin, inca din decembrie 1941 cand, in dialogul cu ministrul britanic Anthony Eden, emitea pretentia ca sovieticii sa acapareze si Gurile Deltei. Sa explicam: Sulina este bratul mijlociu al Dunarii, cel care taie practic Delta in doua, iar daca ceri mult, ai sanse de a primi mai mult decat ai merita. Secesiunea Cu cateva luni inaintea compensatiei, Maramuresul istoric a fost la un pas sa fie alipit Uniunii Sovietice. Toata mascarada a fost generata de diversiunea Odoviciuc. Ce s-a intamplat? In ianuarie-aprilie 1945, Maramuresul istoric s-a transformat intr-o enclava sovieto-ucraineana, judetul fiind la un pas de a

ramane subordonat Uniunii Sovietice. Totul a irupt in 18 ianuarie, cand Ivan Odoviciuc, fostul jurist al Episcopiei Ortodoxe de Maramures, a organizat o adunare populara in Sighet, in urma careia s-a proclamat o motiune sustinuta de populatia ucraineana din regiune. Aceasta motiune pronunta alipirea Maramuresului la Ucraina Sovietica. In aceeasi perioada a aparut si ziarul Poporul, pe al carui frontispiciu scria: Traiasca unirea Maramuresului cu Ucraina Sovietica. La 28 ianuarie a avut loc o noua adunare populara unde, in prezenta ofiterilor sovietici, s-a votat rusinoasa unire. Apoi, cu ajutorul violent al Armatei Rosii, s-au strans circa 8.000 de semnaturi de sustinere si s-au organizat bande de sustinere, compuse din ucraineni fanatici veniti de la nord de Tisa. De partea opusa, Sfatul National Roman n-a stat cu mana in san, anuntand Bucurestiul si strangand circa 70.000 de contrasemnaturi. Pe 3 februarie, Ion Biltiu Dancus (profesor si ziarist, membru al adunarii intelectualilor sigheteni), fuge in tara (Ardealul de Nord era administrat atunci de sovietici), fiind in pericol de a fi arestat, si ajunge la Lucretiu Patrascanu. In 4 februarie, in Maramuresul istoric de astazi s-a introdus oficial limba ucraineana in administratie, militia ucraineana a preluat autoritatea, iar Odoviciuc a devenit prefect al judetului ucrainean. Razboiul si schimbul La 5 martie, romanii maramureseni au incercat organizarea unei manifestatii gigantice pentru schimbarea situatiei. Circa 30.000 de patrioti au pornit spre Sighet, multi inarmati cu mitraliere si chiar cu tunuri. La podul de la Vadu Izei, Armata Rosie a blocat drumul. A izbucnit lupta in urma careia doi romani au fost ucisi, alti cativa fiind impuscati de militia ucraineana. Apoi, ai nostri s-au retras sub privirile a doi militari ai Comisiei Aliate de Control (un american si un englez). La 6 martie, la Bucuresti s-a instalat guvernul condus de dr. Petru Groza, iar in saptamanile urmatoare, mai multi conducatori comunisti au venit in Maramures incercand sa solutioneze diferendul. Tentativele au esuat. La 9 aprilie 1945, in Maramures a sosit celebrul comunist Vasile Luca, cel care i-a pus in vedere lui Odoviciuc sa stearga putina, pentru ca intre timp, Stalin se razgandise. Urmarea? Romanii au pus din nou stapanire pe Maramures, iar Luca a devenit cetatean de onoare al Sighetului. In 1947, la conferinta de pace de la Paris, marinimosii sovietici si-au redus pretentiile de acaparare a jumatate din Delta, pastrandu-si doar bratul Chilia si gurile acestuia, prin care azi se sapa senalul Bastroe. Considerente economice De ce construiesc ucrainenii canalul? Vom avansa doua piste. 1) Pentru ca au nevoie de un canal propriu pentru transportul fierului la Galati si accesul fluvial la porturile lor dunarene: Ismail si Reni. Aceasta ruta se estimeaza ca le va aduce economii de 4-5 milioane de dolari pe an. 2) Va mai amintiti de nava ucraineana Rostock (scufundata in canalul Sulina prin anii 90)? Romanii i-au acuzat atunci pe ucraineni de sabotaj si ca au periclitat voit circulatia pe fluviu (desi, din cate se pare, la bord se afla un pilot roman). Ucrainenii au replicat ca romanii au rezolvat ca nava sa se scufunde, pentru a-i obliga pe toti sa apeleze la ecluzele canalului Dunare-Marea Neagra, canal care cam soma. Ceva adevar poate fi in aceasta varianta: azi, la atatia ani de la accident, circulatia pe Sulina se desfasoara dificil, pentru ca ai nostri n-au avut timp sa scoata vaporul de pe fundul apei, ori sa-l arunce in aer, daca altfel nu se putea! Dar cui ii mai pasa de asta? Important este ca acela care va domina gurile Dunarii, stapaneste fluviul. Numai ca, pana la urma, si noi, sighetenii, suntem indirect vinovati ca Ucraina distruge azi Delta Dunarii! S-a decis sa se convina cu guvernul roman, ca granita sovieto-romana sa treaca pe senalul navigabil al canalului Sulina. Drept compensatie pentru aceasta concesie (sic!) sa nu fie prezentata guvernului roman revendicarea de alipire a orasului Sighet la RSS Ucraineana (!). Extras din sedinta din 6 sept. 1945 a CC al PCUS Teofil Ivanciuc

Pe urmele lui Vasile Soimaru

Novoignatovca, sat romanesc in regiunea Donet Romanii din jurul Romaniei Vreme de 5 ani de zile, un profesor basarabean a dat ocolul lumii ca sa-si gaseasca fratii de neam si de limba, dusi de destin in toate colturile pamantului. Obtuzitatea oficialilor de la Bucuresti nu l-a impiedicat sa-si implineasca visul: o calatorie documentara, soldata cu mii de fotografii, dar si o calatorie initiatica, pe urmele sufletului romanesc Intr-o lume tot mai insensibila la chemarile si zvacnirile sufletului, este greu de imaginat un pelerin modern, care timp de 5 ani fuge de acasa cu permisiune, face peste o suta de mii de kilometri, viziteaza toate tarile din vecinatatea apropiata si indepartata a Romaniei, se avanta prin intinderile nesfarsite ale Rusiei si Ucrainei, apoi revine la Chisinau, isi trage sufletul, isi vede cateva zile familia si catedra unde este profesor, isi umple iarasi traista cu merinde si o ia in alta directie. Spre Balcani, de exemplu, trecand dintr-o tara in alta, dintr-o localitate la alta, notand cate ceva din mers, mai intrebandu-i pe localnici ba una, ba alta, dar cel mai des "mitraliind" cu aparatul de fotografiat, adunand pe film mii si mii de locuri, peisaje, localitati, chipuri, monumente, biserici, oameni... Apoi iarasi revine la Chisinau, alearga de la un cunoscut la altul, cauta si imprumuta bani, isi umple tolba cu filme foto si o apuca in alta directie. Spre Bucovina, Pocutia, Galitia, Polonia carpatina. Cand captureaza cate o imagine-trasnet, pe un varf de munte, sau la izvoarele Nistrului, uita de ultimii banuti si trimite un SMS prin care striga de bucurie, iar noi descoperim pe ce paralela se afla neobositul calator basarabean. Dar este el oare un calator pur si simplu, indragostit de drumuri si zari albastre, sau calatoria este un mijloc de-a ajunge la altceva, la un tel mai inalt? Raspunsul l-am primit pe 27 martie 2008, in ziua in care intreaga suflare romaneasca din Basarabia aniversa 90 de ani de la Unirea din 1918, iar profesorul Vasile Soimaru, inconjurat de o multime de romani de pretutindeni, cunoscuti, colegi, prieteni, oaspeti, jurnalisti adunati la Academia de Studii Economice de la Chisinau, a prezentat superbul album fotografic "Romanii din jurul Romaniei in imagini". Romania, repetenta la problema nationala - Sunt ani de zile de cand duceti in suflet acelasi vis: proiectul unei carti despre romanii din jurul Romaniei. Ati batut la mai multe usi oficiale, dar nici una nu s-a lasat deschisa, desi existau numeroase argumente despre cat de importanta ar fi o lucrare in care sa-i gasim adunati pe romanii din afara frontierelor actuale ale Romaniei. Ati fost tratat cu indiferenta, purtat cu vorba si amanat, pana cand ati inteles ca autoritatile si milionarii ghiftuiti de pe Dambovita nu vor tresari niciodata la ideea unui

proiect romanesc. In cele din urma, ati decis sa porniti singur la drum. Nu v-a speriat nici o clipa dimensiunea uriasa a calatoriei?

Casa veche romaneasca in satul Moldavanskoe Caucaz - Fireste, astazi, cand mi-am vazut 5 ani de viata adunati in albumul "Romanii din jurul Romaniei in imagini", am acelasi sentiment ca si parintii mei cand se reintorceau acasa de la un seceris bogat. Oricat ar fi fost de obositi, aveau o lumina pe fata, izvorata dintr-o bucurie launtrica, ce mi-a ramas printre amintirile cele mai dragi. Sunt nascut la Cornova, Ungheni, vatra straveche de razesi, care a fost invrednicita inca in perioada interbelica de o monografie exceptionala, gandita si facuta de o echipa de exceptie, in frunte cu marele sociolog Dimitrie Gusti. Impreuna cu studentii si colaboratorii sai de la Bucuresti, profesorul a cercetat in anii '30 Cornova, lasand cornovenilor si Basarabiei un monument pe care nici o Siberie, nici o ideologie nu a fost in stare sa-l demoleze sau sa-l smulga din constiinta bastinasilor. Acea monografie, ca si filmul din 1931 despre Cornova, mi-au marcat viata, facandu-ma sa inteleg ce inseamna continuitate si ce valoare uriasa poate avea un document, o marturie, o fotografie, pentru o comunitate si pentru un neam. Nu o singura data am vazut inaintea ochilor zeci si sute de localitati romanesti pierdute printre straini, care se micsorau de la un deceniu la altul si se topeau lent, fara sa-si perpetueze sau sa-si invesniceasca identitatea in monumente scrise, in documente nemuritoare. Ma gandeam cum as putea sa le invesnicesc trecerea prin timp si identitatea daruita de Dumnezeu. Documentele pastrate peste ani iti confera legitimitate in toate. Sunt cele mai adanci radacini, pe care nici o furtuna nu le poate smulge, nici un imperiu nu le poate falsifica, nici o putere a raului nu le poate distruge sau arde pentru totdeauna, fiindca ele isi gasesc in timpuri de restriste, ca un ultim adapost, memoria colectiva. - Oare sacii pe care i-ati luat in spinare acum 5 ani nu au fost prea grei pentru un singur om? - Ideea proiectului despre romanii din jurul Romaniei o vedeam cam dupa modelul monografiilor complexe despre satele romanesti, facute de discipolii din scoala lui Gusti. Iti imaginezi, daca eu as fi facut parte dintr-o echipa de 5-10 specialisti din diferite domenii (sociologie, lingvistica, etnologie, istorie, folclor, etnografie, religie, arhitectura, TV, presa etc.), cu ce materiale ne alegeam timp de 5 ani?

In Caucaz se vorbeste inca romaneste Comunitatile romanesti din tarile vecine si apropiate Romaniei ar fi simtit ca Patria istorica nu i-a abandonat definitiv, ca nu sunt uitati pentru totdeauna, ca pot primi un ajutor concret de la specialistii din institutiile statului roman, ajutor manifestat legitim pe directiile recensamantului, ale drepturilor minoritatilor nationale in context european, ale invatamantului in limba romana, conservarii identitatii nationale si traditiilor, crearii de biblioteci si muzee etnografice, furnizarii de literatura si materiale in limba romana si multe altele, fiindca numai in timpul vizitelor de lucru si a cercetarilor pe teren apar la suprafata problemele adevarate, de a caror rezolvare depinde supravietuirea sau dezvoltarea unor comunitati de romani dintr-o tara sau alta. Apoi una e cand te duci la comunitatile romanesti ca persoana privata, si cu totul alta e cand ai mandatul statului roman sau al institutiilor stiintifice din Romania. O buna documentare pe teren efectuata de specialistii romani s-ar putea finaliza cu incheierea unor

acorduri bilaterale dintre Romania si tara respectiva, privind protejarea grupurilor etnice, in conformitate cu standardele europene. Mai ales ca toate celelalte tari cu importante comunitati romanesti, cu exceptia Serbiei, Ucrainei si Rusiei, urmau sa devina, iar astazi sunt, membre ale Uniunii Europene. Acestea erau argumentele proiectului meu inainte de a porni la drum, acum 5 ani. Crede-ma, e dureros si umilitor sami amintesc de vorbele unor pretinsi patrioti de la Bucuresti. Cand i-am auzit ce cred ei despre romanii din afara frontierelor de azi ale Romaniei, am inteles cat de actuala a ramas "Scrisoarea III" a lui Eminescu, pentru clasa politica de la Bucuresti. Ascultandu-i mi-a fost clar ca daca nu pornesc singur la drum, o sa ma transform in navetist Chisinau-Bucuresti si o sa pierd banii si timpul in van. Bine ca au trecut zilele cand tresaltam la vederea oricarui demnitar de pe malurile Dambovitei. Deja e limpede ca e nevoie de o alta relatie si atitudine a Romaniei fata de romanii din tarile vecine si apropiate, ca se cere o strategie concreta pe termen scurt, mediu si lung cu toate comunitatile sedentare de romani, care, vorba lui Eminescu, "nu sunt nicaieri colonisti, viituri, oamenii nimanui, ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie nepomenit de veche, mai veche decat toti conlocuitorii lor". Mandria de-a fi roman mai exista - Ce trasee a cuprins odiseea dvs. derulata timp de 5 ani? - Am avut ca puncte de pornire, dar si ca puncte de solid reper - impresionantele scrieri ale marilor nostri inaintasi, Teodor Burada si Anton Golopentia, ca sa ma limitez la numai doua nume, la doua personalitati cu care trebuie sa se mandreasca si se pot apara romanii din afara frontierelor Statului Roman.

Vasile Soimaru In afara de scrierile mentionate, ma documentasem si din revista de mare popularitate si simtire romaneasca "Formula AS", in privinta comunitatilor romanesti din tarile europene, dar aveam si multe marturii orale de la basarabeni, despre localitatile de moldoveni din Rusia, stiam destul de multe despre romanii din Bucovina si Maramuresul istoric, fiindca aveam colegi de studii de acolo si pe timpuri mai trecusem pe la ei. Am fost de mai multe ori in Basarabia de Sud si Transnistria. Hotarasem sa fac un album fotografic insotit de texte rezumative despre romanii din R. Moldova, Bucovina, Maramuresul istoric, Transnistria, Basarabia de sud si, poate, o vizita in Balcani. Cam asa ceva imi schitasem la inceput. Dar cel mai important a fost ca am pornit la drum si am simtit ca merg pe drumul care imi place! De la primele intalniri cu fratii de mai departe, s-a aprins in mine o mare pasiune si fascinatie pentru felul de a fi al romanului din strainatate, descopeream multa, chiar foarte multa intelepciune in fiecare casa de gospodar, ma impresiona sufletul deschis si cald, pofta de viata si bucuria de a comunica macar cateva cuvinte in limba romana, mandria ca este vizitat de un frate de sange. Iata o sumara lista a drumetiilor mele. Maramuresul istoric (sau: "Maramuresul Mic", "Maramuresul de Nord", actualmente regiunea Transcarpatica a Ucrainei); partea de nord a Bucovinei si localitatile din nordul Basarabiei (din fostul judet Hotin), precum si Tinutul Herta - fosta parte componenta a judetului Dorohoi, toate alcatuind astazi numita regiune Cernauti; Basarabia propriu-zisa (numita si "Basarabia de Sud", "istorica", Bugeacul), acum in regiunea Odesa, si aceasta aflata in componenta Ucrainei. Actuala R. Moldova,

incluzand si cinci raioane ale Transnistriei. Teritoriile populate de moldoveni/ romanii dintre Nistru si Bug, dintre Bug si Nipru, mai la est de Nipru, pana in Crimeea si Caucazul de Nord. Cadrilaterul, cu cele doua foste judete romanesti, Durostor si Caliacra; Valea Timocului - partea bulgareasca si cea sarbeasca; Sudul Banatului (zis si Banatul Sarbesc). Au urmat calatorii in Grecia, Macedonia ex-iugoslava si Albania, peninsula Istria din Croatia, regiunea friulana din Nordul Italiei, revenind in Banatul Unguresc si Tinutul Debretin din Ungaria. Mai departe am mers in Cehia si Slovacia, apoi in Polonia carpatina, precarpatina si in Podolia, inclusiv Pocutia. (Se stie ca Podolia se afla pe teritoriul fostei tari a Bolohovenilor de prin sec. XII-XIII). Nu am putut sa nu trec si prin frumosul oras Istanbul, Constantinopolul de altadata, capitala crestinatatii rasaritene, unde se afla importante vestigii ale prezentei romanesti. Aceste drumuri, de-a lungul a cinci ani, in total ar alcatui 100.000 (o suta de mii) de kilometri, ce echivaleaza cu inconjurul de doua ori si jumatate al Terrei la ecuator. In perioada respectiva, pe aceste distante, am facut circa 1.000 (o mie) de filme foto, multe alte mii de cadre pe aparatul digital, sute de CD-uri si DVD-uri cu imprimari, scanari ale acestor locuri, sfinte pentru Neamul nostru. Un neam tare, cu radacini adanci - Dupa sute de intalniri cu fratii romani care v-au primit in casele si sufletul lor, credeti ca exista, cu adevarat, un miracol romanesc? - In ciuda indepartarii de matca si a trecerii anilor, uneori de ordinul sutelor, in ciuda cruzimii metodelor la care au recurs strainii pentru a-i dezradacina, in ciuda asimilarii, foarte multi conationali si-au pastrat totusi demnitatea si harnicia de gospodar - pur romanesti, si-au pastrat religia si obiceiurile de nunta, cumetrie, hramul bisericii satului, portul, traditiile de familie, folclorul si, intr-o oarecare masura - chiar si graiul, cel mai mult expus pericolelor.

Cetatea Camenita, fostul judet Hotin In acest sens, elocvent este exemplul prietenului Pepo (Josip) Glavina din Susnievita istro-romana (Croatia), la intrarea in casa cea mare a caruia am fost placut surprins sa citesc inscriptia: "Hvala ce govorite vlaski!", adica "Va multumesc ca vorbiti in vlaha (romaneste)!". Sau, in zona Vidinului (Bulgaria), mi-a fost dat sa aud un mare si trist adevar: "In timpul razboiului pentru independenta, din 1877-1878, noi, romanii de aici, am luptat alaturi de bulgari impotriva turcilor, pentru independenta Bulgariei, dupa care bulgarii au prins a ne stramtora, pana sa ne lichideze ca etnie, desi noi nu am pretins niciodata, nici un fel de autonomie". In satul Gamzovo, in casa familiei Olga si Simeon Nicov, a fost organizata o clasa de limba romana, pentru ca in scoala sateasca nu exista decat clase bulgare. In aceeasi zona, la Borilovet, in casa romanului Ludmil Raducanov, a fost organizat un muzeu etnografic romanesc, cu exponate ce ilustreaza clar dainuirea milenara a romanilor aici. Este iesit din comun exemplul din satul Malainita (Valea Timocului, Serbia), unde preotul Boian Alexandrovici a zidit, in taina, pe pamantul sau o biserica romaneasca, despre care oficialitatile clericale sarbesti au aflat doar la sfintirea lacasului, manifestandu-si deschis furia, pana la amenintari de a darama ori incendia aceasta biserica ortodoxa, intr-o tara ortodoxa! Si doar interventia Consiliului Europei a temperat agresivitatea ierarhilor sarbi. Un alt caz, dintr-un sat moldovenesc din Caucazul de Nord (sudul Rusiei). Il surprind pe presedintele sovietului satesc (primarul), un barbat frumos, de vreo 40 de ani, vorbind romaneste cu locuitorii satului. La intrebarea mea: "Ati invatat limba materna la scoala?", mi-a raspuns: "De pe vremea lui Stalin, nu mai avem scoala moldoveneasca. Scoala imi este casa, familia in care am crescut. Avem un principiu: sa vorbim numai moldoveneste, ca sa lasam si generatiilor viitoare ce am pastrat de la strabunii nostri veniti din Codrii Basarabiei". O vasta activitate culturala a dezvoltat, in satul

romanesc Uzdin din Serbia, poetul Vasile Barbu, care - pe langa sustinerea scolii romanesti din localitate, organizarea unor festivaluri folclorice si de poezie, deschiderea Casei limbii romane si a Muzeului etnografic, dezvelirea monumentului lui Mihai Eminescu - sprijina energic activitatile economice ale consatenilor, inclusiv colectarea roadelor muncii de la micii producatori locali.

Nistrul in tinutul Hotinului In Maramuresul istoric, in satele Apsa de Jos si Apsa de Mijloc, unde in pofida presiunilor din partea ultranationalistilor ucraineni, au supravietuit scolile si bisericile romanesti, activeaza colective folclorice, au fost deschise muzee etnografice; mai mult - in Apsa de Jos, un asemenea muzeu a fost deschis in casa unui mare patriot, Ion Botos, caruia i se datoreaza si revenirea, acum, la denumirea romaneasca a satului. La Jeiani, sat istro-roman din Croatia, intr-o zona in care limba romana practic a disparut, activeaza un minunat grup folcloric - Zvonciarii ("Clopotarii"), conducator artistic Mauro Doricici, ale carui spectacole romanesti trezesc admiratia intregii Europe, la fel ca si ansamblul folcloric din Slatina, Valea Timocului sarbesc, condus de marele patriot Draghi Dimitrievici (Carcioaba), pana la moartea sa prematura, in toamna anului 2007. As putea aduce inca multe alte exemple de sacrificiu si zbatere in totala singuratate, de lupta pentru supravietuirea fiintei romanesti, in conditii vitrege de tot, cand fratii nostri nu mai vad orizontul si cerul de atata strainatate, dar o sa ma limitez sa afirm ca suntem un neam tare, avem radacini necrezut de adanci, care ma fac sa cred ca exista cu adevarat un miracol romanesc. Un miracol care ne-a ajutat secole la rand sa nu disparem, dar e pe cale de epuizare. In mileniul III, se cere o alta abordare si viziune asupra pastrarii comunitatilor romanesti autohtone din afara frontierelor Romaniei actuale. Ura oarba fata de tot ce-i romanesc - La 27 martie 2008, de Ziua Unirii Romaniei cu Basarabia, dupa cum s-a exprimat sugestiv o liceana de la Tiraspol, albumul dvs. a fost primit cu multa dragoste si recunostinta. Sunt convins ca dincolo de cele peste 800 de imagini rascolitoare cuprinse in el, ati adunat mai multe lucruri ce merita sa fie auzite de cei care simt romaneste. - Pornind la drum, nu mi-am propus sa fac un ghid sau o enciclopedie despre comunitatile romanesti. In mare, obiectul preocuparilor mele l-au constituit locurile de trai sedentar al romanilor, in diferite perioade ale istoriei, si nicidecum romanii imprastiati de soarta in lumea larga, mai ales in epoca actuala. Constatarile la care am ajuns sunt roadele experientei personale, ale observatiilor mele adunate timp de 5 ani, care nu ambitioneaza la adevarul de ultima instanta. Prima constatare pe care tin sa o fac se refera la faramitarea, intr-un hal fara de hal, a etniei romane, inclusiv la nivelul etnonimului si al glotonimului, altfel zis - al denumirii poporului si limbii noastre. Diferiti cotropitori, dar si unii vecini "binevoitori", au facut tot posibilul ca reprezentantii aceleiasi natiuni, fii si fiice ale acelorasi parinti, sa fie numiti in mod diferit, aceasta facandu-se de cele mai multe ori intentionat, din ratiuni strategice, pentru justificarea politicilor de cotropire, de asimilare, iar in ultima instanta - si de genocid al romanilor. Cel mai graitor ar fi cazul pamanturilor dintre Nistru si Prut, si am inceput de aici, pentru ca tot ce s-a intamplat in Basarabia sub tarii rusi, apoi in RSS Moldoveneasca, sub regim bolsevic, apoi in R.Moldova, pentru a carei independenta (asa credeam atunci) am votat si eu - imi este cel mai bine cunoscut. Nu e cu nimic mai buna situatia din actuala Ucraina, nici din Ungaria, nici din Valea Timocului (Bulgaria, Serbia), nici in Albania, Grecia... Reprezentantii aceleiasi natiuni sunt divizati in romani si moldoveni (in R. Moldova, Ucraina, Rusia); sunt numiti dupa bunul plac al "stapanilor" actuali: moldoveni (R. Moldova, Ucraina), vlahi (Serbia,

Bulgaria), "latinofoni" (Grecia); sunt inscrisi in documentele de identitate ca si locuitorii majoritari (istro-romanii sunt considerati croati) sau nu sunt recunoscuti ca minoritate etnica (aromanii din Grecia, Albania), aceasta, pentru a-i lipsi de orice drepturi, pentru a-i asimila mai usor, definitiv. De asemenea, in fel si chip este numita si limba romana din tarile sus-amintite; in Rusia/URSS si in Serbia, limbii noastre mai impunandu-i-se, decenii la rand, alfabetul chirilic.

Catedrala din Balta, Transnistria Divizarea, dezbinarea aceasta dementa, se facea si se mai face, nu numai pentru a-i rupe de la matricea romaneasca, dar si pentru a crea, a stimula complexe de inferioritate etnico-minoritara, de populatie "straina", "nesemnificativa", "inapoiata" : cel mai concludent exemplu fiind cu vlahii din Serbia si Bulgaria, insa nu mai putin strigator la cer este si "modelul moldovenist" promovat de Chisinau, dar si de Kiev. Moldovenismul primitiv de la Chisinau sau alte forme de dezmembrare etno-glotonimica, paguboase din toate punctele de vedere, au un numitor comun ce s-ar rezuma la ura oarba fata de tot ce-i romanesc si ingenuncherea neconditionata fata de stapanul actual. Apologetii si promotorii mai marunti ai "moldovenismului" sau "vlahismului", niste veritabili deznationalizati, ieniceri, lupta cu incrancenare exclusiv pentru comoditatea lor sociala, pentru avantajele oferite de regimurile locale, ce au un pronuntat demers antinational, romanofob, pe cand, din randul celor care lupta ca sa-si pastreze fiinta romaneasca - fie ei din R. Moldova sau din Nordul Bucovinei, fie din Serbia, Bulgaria, sau chiar aromani din Grecia, Macedonia slava, Albania -, foarte multi sunt gata sa-si dea si viata pentru aceasta cauza, pentru adevarul istoric si lingvistic romanesc. Alta constatare ce se impune e ca institutele de specialitate din Romania zilelor noastre nu au cercetat niciodata majoritatea spatiilor romanesti la care m-am referit, ca, de exemplu, cele opt sate pana astazi locuite preponderent de romani (chiar daca ei isi zic moldoveni), din tinutul Krasnodar - sudul Rusiei. Localitatile romanesti de la est de Bug nu au mai fost studiate si datele nu au fost reactualizate de nici un specialist de la Bucuresti, dupa exhaustiva cercetare efectuata de echipa lui Anton Golopentia in anii celui de al doilea razboi mondial. Dar nici la vest de acest fluviu, localitatile dintre Nistru si Bug nu au fost rasfatate de atentia specialistilor bucuresteni.

Bugul la Cantacuzinca, fosta mosie a Cantacuzinilor din Transnistria Ce sa mai vorbesc despre comunitatile romanesti din Kazahstan si Kirghistan, de dincolo de Ural, pana la Amur si Sahalin? Nici macar in Pocutia, pamant pentru care au varsat sange ostasii lui Stefan cel Mare, nu au catadicsit sa mearga in expeditii persoane investite cu aceasta misiune profesionala. Ne intrebam, totusi, de ce si dupa 1990 se prelungeste aceeasi atitudine? Ce sa fie la mijloc: indiferenta, iresponsabilitatea istorica, defetismul, sau poate totusi frica de a nu supara strainii, prin simplul efort de

a-ti cauta fratii de sange, ramurile rasfirate ale Neamului nostru? E bine sa se stie ca pana in prezent, in pofida rusificarii/ ucrainizarii masive si agresive a acestei populatii romanesti de la Est, un cercetator onest si bun patriot ar avea de cules adevarate perle ale romanismului arhaic, dar inca neperimat. Ca sa nu mai spun ca in aceste zone trebuie sa se mearga nu numai cu microbuzul si cu microfonul, dar si cu ceva suvenire din tara, asa cum procedau, foarte generos, marii carturari si patrioti Teodor Burada, Anton Golopentia si inca vreo cativa, in niste ani extrem de vitregi pentru toti romanii. Cand spun "suvenire", nu am in vedere bani, produse alimentare s.a. asemenea, ci CD-uri si casete cu muzica populara, manuale, carti, burse pentru tinerii doritori de a invata in Romania, ba chiar, pur si simplu, niste discutii de la om la om, de la roman la roman.

Alecu Renita Vreau sa mentionez ca, in eventualitatea ca se va trece de la declaratii goale la fapte si se va porni la drum pentru a face totusi unele cercetari in aceste zone, ar fi recomandabil, ba chiar necesar, ca in componenta echipelor sa fie atrasi si cunoscatori de limba rusa (respectiv, ucraineana, maghiara, sarba, bulgara, greaca etc.) din randul specialistilor din Chisinau, Cernauti, Ujhorod, Vidin, Novi Sad, Szeged, Pola s.a.m.d. Legislatia europeana dupa care se conduce si Romania - membra a UE, permite acest lucru, ba chiar se acorda si fonduri speciale pentru cercetarea minoritatilor etnice din afara granitelor tarii. Poate ca visez, dar as vrea sa vad mai multi romani adevarati la Bucuresti, in institutiile statului, asa cum erau romanii pe care i-am descoperit in afara Romaniei. - Va multumesc din suflet, domnule profesor, pentru raspunsurile sincere si pentru frumosul cadou pe care l-ati facut romanimii, prin albumul dvs. de fotografii. Din 27 martie 2008, oricine va porni la drum spre comunitatile romanesti pe urmele lui Teodor Burada si Anton Golopentia va porni si pe urmele lui Vasile Soimaru. Alecu Renita

ncercarea de maghiarizare a ceangilor n anii 19461947

Dr. Petre urlea (n ANGVSTIA, nr. 8, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2004, p. 217-221) Ceangii populaie de origine romneasc, ce suferise cu secole n urm un nceput de maghiarizare a limbii i, ca s rmn romni se refugiaser peste muni, n Moldova au nfruntat, n perioada contemporan, repetate momente de presiuni pentru a se declara maghiari(1)1. Unul dintre acetia este situat n anii 19461947. n 1946 i 1947, Legiunea de Jandarmi Bacu anuna trimiterea unor emisari din Ungaria n zona locuit de ceangi, aducnd instruciuni pentru maghiarizarea acestora. Totodat, unii dintre ceangii ctigai de ovinismul maghiar erau chemai n Ungaria, unde erau instruii, revenind apoi n Romnia. La 6 februarie 1947, Legiunea anuna Ministerul Afacerilor Interne, cu raportul nr. 44.564, c trimii din Budapesta cutreer satele de ceangi din judeul Bacu, ca reprezentani ai iredentismului maghiar, transmind tiri i instruciuni(2) 2. Astfel de rapoarte urmeaz i n lunile martie, aprilie, mai(3) 3. Legiunea anuna Inspectoratul de Jandarmi Iai, cruia i era subordonat direct, prin nota nr. 1789/21 februarie 1947, c o parte a ceangilor din comuna Grleni ntreine legturi cu centrul iredentist maghiar din Ungaria; de aici primesc instruciuni, prin intermediul unor emisari(4)4. Avizat asupra acestui fenomen, Direcia General a Poliiei, Poliia de Siguran, va cere Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe 8 martie 1947, s i se comunice i ei rezultatele cercettorilor privind activitatea iredentist a Ungariei n zona Moldovei(5)5. Situaia a fost considerat att de alarmant nct, pe 11 martie 1947, I.G.J. trimite o informare i M.A.I..(6) 6. n unele documente apar i numele emisarilor venii de la Budapesta. Unul dintre ei, tefan Dogaru, era menionat n nota nr.2006/26 martie 1947 a Legiunii de Jandarmi Bacu; ajunsese n Romnia dup o edere de patru ani n Ungaria(7) 7. n alt document este prezentat activitatea lui Toth Gheorghe, care a venit cu instruciuni precise de felul cum s acioneze pe teren iredentist(8)8. Mai erau menionai Frncu Gheorghe, Vaidoc Mihai, Duma Gheorghe(9) 9. Dirijarea lor n ar era fcut de ctre Uniunea Popular Maghiar (urma a MADOSZ ului), organizaie creat i condus de PCR. n judeul Bacu, UPM era organizat, la 17-18 august 1946, n comunele Faraoani, Cleja, Luizi Clugra, Lespezi, unde emisarii conducerii centrale au fost ajutai de tefan Dogaru. Populaia, ns, a rspuns nefavorabil doar civa locitori au acceptat s se nscrie n organizaia maghiar. Aciunea va rencepe dup 14 septembrie 1946; de date aceasta, principalul ei conductor va fi Frncu Gheorghe, a venit din judeul Alba, unde fusese cantor la o biseric romano-catolic maghiar; adusese cu el i importante sume de bani, pe care le folosea pentru atragerea ceangilor(10) 10. Toat iarna i primvara lui 1947, Legiunea de Jandarmi Bacu anuna c agenii iredentismului maghiar ndeamn localnicii s nu asculte de preoii i nvtorii romni i s cear nlocuirea lor cu cei de naionalitate maghiar. De asemenea, se cerea nlocuirea limbii romne cu cea maghiar n biserici, coli, primrii. Toate acestea, l-au fcut pe secretarul Episcopiei Catolice din Iai s ntreprind o anchet n zon, referitoare la opunerea populaiei de a se introduce limba maghiar la slujbele religioase. Centrul agitaiei era comuna Grleni, iar principalul ei susintor preotul Minu Ianos. Ancheta a descoperit c preotul avea doar cinci adepi. n alt comun, ns, Parincea, atrase de anunatele avantaje materiale, 14 familii de ceangi ncepuser s-i ntocmeasc actele pentru a emigra n Ungaria; de asemenea, din comuna Snduleni, pn n aprilie 1947 plecaser n Ungaria 31 ceangi(11) 11. La fel ca n Transilvania de Nord-Est, majoritatea propaganditilor iredentismului maghiar i duceau aciunea sub steagul democraiei i, ca s nu fie deranjai de autoriti, cei mai muli se nscriseser nu doar n UPM, ci i n Frontul Plugarilor i, mai ales, n PCR. Faptul era adesea consemnat(12) 12: un raport din 8 martie 1947 meniona elementele iredentiste, membrii ai Partidului Comunist din judeul Bacu; la 4 aprilie se scria despre instigatori venii din Ungaria, unii membrii ai PCR; la 7 mai se scria c cei mai muli instigatori iredentiti sunt nscrii n PCR i FP, i la acest adpost suspecteaz orice intervenie a jandarmilor. Fiind membrii ai PCR, semnalarea activitii lor antistatal era imediat interpretat ca o aciune anticomunist i antidemocratic n viziunea autoritilor din acel moment, democrai fiind doar comunitii i aliaii lor. Aceia care fceau asemenea semnalri erau repede etichetai drept reacionari, fiind pasibili de represalii. De aceea, nsui comandantul Legiunii de Jandarmi Bacu, cpitanul Fie Nicolae, printr-un raport ctre IGJ, din 4 aprilie 1947, se vedea nevoit s ntrebe cum s acioneze: In urma acestor rapoarte, subsemnatul m vd suspectat de Organizaia PCR Bacu. Fa de cele de mai sus, cum i de faptul c ceangii din raza acestui jude susin c sunt romni i nu le trebuie limba maghiar, v rugm s binevoii a dispune s ni se comunice dac aciunea Organizaiei politice MADOSZ (UPM) este legal printre ceangii din acest jude, spre a ti n viitor modul de procedare n aceast privin, pentru a nu fi expui la neplceri 13(13). La 16 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Iai intervine n aceeai problem la IGJ, cernd s se dea ordin de urmrire a UPM, care intensific propaganda iredentist n rndurile ceangilor din judeul Bacu. Solicitm aceasta pentru ca organele de jandarmereti s fie puse la adpost de orice surprize, mai ales c anumii indivizi, sub masca partidelor democrate, activeaz n direcia iredentismului maghiar. IGJ s-a temut s ia singur o hotrre; de aceea, a fcut raport la MAI, pe 7 mai 1947(14) 14. Dar, cum ministrul de Interne era un reprezentant al PCR, Teohari Georgescu, aprobarea urmririi UPM nu a venit. Constatnd faptul c Jandarmeria doar nregistreaz activitatea lor, fr a lua msuri pentru a stopa, propaganditii UPM i-au intensificat aciunile. Un raport al IGJ ctre MAI, din 21 aprilie 1947, semnat chiar de inspectorul general, general I. Alistar, constata c propaganda ovin maghiar din judeul Bacu s-a amplificat, dedndu-se la manifestaii cu caracter rasial, care cauzeaz nemulumiri n rndul masei locuitorilor; ceangilor li se cerea imperativ s intre n UPM; n jude soseau propaganditi maghiari din Transilvania. Cu toate acestea, se aprecia, rezultatele ofensivei erau minore: In ceea ce privete atitudinea ceangilor localnici, parte sunt pentru MADOSZ, ns o majoritate covritoare solicit asimilarea cu poporul romn(15)15. Fr efect a rmas i rspndirea unei brouri de propagand cu titlul Nemzeti Kivansagok (Dorine naionale); printre dorine erau folosirea limbii maghiare n instituiile publice (p.4), la CFR i pot (p.7), n localitile cu 20 copii maghiari s se declare maghiari, UPM-ul nu putea solicita ndeplinirea acestor dorine! De aceea, pentru a-i impulsiona, s-a ajuns chiar la violen fizic. n comuna Lespezi, civa propaganditi maghiari, n frunte cu preotul Minu Ianos, au ptruns n biseric n timpul oficierii slujbei religioase, I-au btut i alungat pe enoriai, pentru c se slujea n limba romn. Acest

sacrilegiu a dus la o nemaintlnit ncordare n comun(17) 17. Protopopiatul romano-catolic din Bacu a fost nevoit s intervin i s-l suspende pe preotul iredentist. Dar, Suspendarea nu s-a efectuat, ntruct n urma interveniilor MADOSZ-ului, a fost meninut mai departe n serviciu. Un reprezentant al conducerii UPM a venit n grab de la Bucureti i, mpreun cu prefectul, au mers la Grleni i Lespezi; au vorbit cu protopopul Tlmcel, cu preotul Dumu, lociitor al protopopului, cu preotul Minu. Amenintor, preotul Dumu este ntrebat de ce s-a opus introducerii limbii maghiare n biseric. Consemnnd ancheta i presiunile ce se fceau dinspre PCR i UPM, comandantul Legiunii de Jandarmi Bacu aprecia; Semnalm aceast aciune ce se duce pentru introducerea limbii maghiare n biseric n mijlocul populaiei ceangieti, ntruct reuita acestei aciuni ntr-o comun ar atrage dup sine introducerea limbii maghiare n toate comunele ceangieti din acest jude i din Moldova, motiv dup aceea de expansiune teritorial n Ardeal, prin schimbul de populaie ceangiasc din Moldova n Ardeal i a populaiei romneti din Ardeal n Moldova, n locul celei ceangieti. De asemenea, ar atrage dup sine i considerarea populaiei ceangieti ca populaie minoritar(18) 18. Cazul a ajuns i n Parlament, unde Eduard Racovi, deputat de Bacu l prezint i-i trimite o telegram ministrului Cultelor i Artelor, ttrescianul Radu Rocule; acesta va rspunde tot printr-o telegram: Am dat ordin cu dispoziiuni ca slujba religioas de la parohia catolic Lespezi-Grleni, Bacu, s se fac n limba romn. n acest sens s-a comunicat Episcopiei Catolice din Iai i Eparhiei Catolice de Bacu(19) 19. Lucrurile nu s-au linitit; aciunea iredentist avusese deja efect. ntr-un raport ctre MAI, din 18 mai 1947, IGJ anuna c ceangii din satul Lespezi, pendinte de comuna Grleni, judeul Bacu, s-au mprit n dou tabere, unii voind a introduce limba maghiar n biseric i coal, iar alii cer cu insisten nlturarea acesteia. S-a ajuns la permanente certuri pe aceast tem i chiar la bti, situaia fiind foarte ncordat; Se ntrevd incidente sngeroase ntr-un viitor foarte apropiat(20) 20. Ambele tabere au trimis Ministerului Cultelor i Artelor cte un memoriu, prin care-i susineau cauza. Dar, dei autorii se certau ntre ei, amndou memoriile demonstrau contiina romneasc a ceangilor]. n memoriul ceangilor care susineau introducerea limbii maghiare, se scria: Posedm toate notele eseniale ale naionalitii romneti, dintre care cel mai caracteristic i fundamental este portul. Aspiraiunile noastre au fost ntotdeauna romneti, sunt i astzi i vor fi i n viitor. n decursul veacurilor am avut coli romneti. () Ar fi cu cale s se foloseasc n serviciile bisericei, pe lng limba rei i limba populaiei ceangieti. () Folosirea acestei limbi nu o cerem ca un drept n baza Statutului naionalitilor, deoarecem ne considerm romni. () Vrem s nu se tirbeasc naionalitatea romneasc a masei catolice care o formeaz ceangii, prin privilegiul ce s-ar acorda prin folosirea limbii ceangieti n biseric. La rndul lor, cei care se opuneau nlocuirii limbii romne scriuau (n numele locuitorilor din comunele i satele judeului Bacu, de religie romano-catolic aadar, nu doar n numele locuitorilor din Lespezi-Grleni): De cnd ne-am cunoscut pe aceste meleaguri, i Istoria arat, am fost socotii de romni i tratai ca atare. Portul, obiceiurile, datinile strmoeti la nuni, nmormntri etc sunt romneti. Aspiraiunile noastre au fost totdeauna romneti. Nu putem ine seam de limba vorbit n familie jargonul ceangiesc, derivat din limba maghiar i care nici o clip n-a putut altera simmntul nostru naional romnesc. Stiut este limba maghiar nu poate fi considerat criteriu al naionalitii. Astfel, n Ardeal sunt sate ortodoxe care vorbesc numai n limba maghiar, totui nu nceteaz a se simi i a fi romni. La fel nu discutm de religia noastr, cci nici confesiunea nu determin naionalitatea i nici nu o condiioneaz. Astfel, un catolic poate fi: romn, italian, belgian, francez, ungur, german, etc.; precum i un ortodox poate fi: romn, bulgar, rus, etc. aa c noi ne considerm romni de naionalitate i origine etnic, ns de religie romano-catolic. S-a dovedit n decursul veacurilor c ceangii s-au distins n rzboaiele cu Ungaria. n baza principiilor democratice, nu putem cere dect libertate deplin pentru intensificarea limbii romne, chiar i n materie de religie. Prin ntietatea ce s-ar da limbii maghiare, pe motiv c e limba noastr de familie, s-ar face mare greeal i aceasta pentru simplul fapt c limba maghiar e departe de jargonul nostru, att literar ct i dialectal. Iar ca s se introduc cri ungureti, putem spune c ni s-ar impune o nou limb, ceea ce nu a fost niciodat. Orice tentativ de acest fel o socotim c ar fi un nceput de deznaionalizare. coliile noastre au fost totdeauna romneti. S nu se neleag c facem aceasta din ur de ras(21)21. n vara lui 1947, aciunile viznd maghiarizarea ceangilor din Moldova au continuat. Expresia folosit de IGJ, n buletinul informativ din 28 august, era: UPM foreaz pe ceangi de a cere introducerea limbii maghiare n toate instituiile publice. n acelai sens erau transmise ndemnuri i din Ungaria: n ultimul timp, postul de radio Budapesta a ameninat, pe calea undelor, c se vor lua msuri mpotriva preoilor catolici din Moldova, care se opun introducerii limbii maghiare n biserici(22)22. Alt emisiune, cu acelai subiect, era transmis de Radio Budapesta la nceputul lui septembrie 1947; de data aceasta era ameninat i personal unul dintre preoi Hajdu, din Cleja(23) 23. Tot asupra preoilor i concentrau atenia i comunitii maghiari din PCR, folosind metoda aducerii acestora n faa unor adunri populare, unde s li se impun voina maselor. La 10 august 1947, secretarul Organizaiei PCR din Plasa Rcciuni, Dogaru tefan, a convocat o astfel de adunare n satul Fundul Rcciuni, judeul Bacu, avnd ca pretext constituirea organizaiei locale a UPM. Invitat la adunare, preotul Susanu Carol a fost somat de reprezentanii PCR s in slujbele n limba maghiar. Preotul a rspuns: Atta timp ct am ordin de la Sfnta Episcopie s svresc slujba n limba romn, sunt obligat de a executa ordinele efilor. A fost susinut de majoritatea populaiei, care nici nu a vrut s se nscrie n UPM. Raportul Legiunii de Jandarmi Bacu concluziona: Ceangii nu vd bine nfiinarea acestei organizaii i nici nu doresc limba maghiar. Constatnd rezistena la procesul de maghiarizare, UPM i-a adus n zon artileria grea: civa deputai unguri, din Parlamentul de la Bucureti, au colindat judeul n vara i toamna lui 1947, nfiinnd organizaii locale i ncercnd s impun limba maghiar n locul celei romne n toate instituiile. Rezultatul a fost contrar ateptrilor. n raportul IGJ ctre MAI, din 17 august 1947, se constatau friciuni ntre locuitorii ceangi din judeul Bacu, n urma propagandei desfurat de diferii ageni i deputai maghiari, pentru introducerea limbii maghiare n bisericii i n coli, i (pentru) formarea organizaiilor politice MADOSZ(25)25. n ultimul timp, datorit influenei propagandei iredentiste maghiare, care se desfoar prin ageni speciali trimii n rndurile ceangilor din Moldova, pentru a-i determina s opteze la cetenia maghiar, acetia s-au desprit n dou tabere n judeul Bacu, majoritatea cernd meninerea limbii romne n coli i biserici, iar o parte infim susinnd limba maghiar. Pe acest considerent, reprezentani ai PCR Maghiar (UPM, care, fiind creat i subordonat de PCR, era identificat cu acesta) cutreer satele de ceangi, ndemnndu-i s cear nlocuirea limbii romne cu cea maghiar n instituiile de Stat. Pe 13 iunie 1947, la Cleja apare la o adunare popular deputatul Farcas Carol, pentru a susine aciunea de maghiarizare; dar, din toi cei prezeni, a obinut numai 20 de semnturi pentru introducerea limbii maghiare ca limb oficial. O alt adunare de acelai tip, pe 23 iunie 1947, n comuna Ferdinand, judeul Bacu, avea loc n prezena deputatului maghiar Sicu (din Sibiu); acesta le-a spus celor adunai: Patria mam a ceangilor este Ungaria, deci toi trebuie s v alipii la Ungaria, pentru a vi se reda drepturile, ntruct suntei persecutai de poporul romn. Ceangii nu s-au lsat amgii: numai 16 s-au nscris n UPM, ceilali

numindu-i rtci. La fel s-a ntmplat n toate localitile strbtute de propaganditii maghiari(26) 26. De aceea, ndreptit, n finalul raportului IGJ se scria: Cele de mai sus sunt primite cu mare ur din partea majoritii ceangilor, care afirma c nu doresc Partid Comunist Maghiar i nici limba maghiar(27) 27. Dei cu consecven, tot fr succes s-a desfurat aciunea de maghiarizare a ceangilor i n anii urmtori. Un episod caracteristic s-a petrecut n martie 1949 n comuna Fundu Rcciuni: cnd s-a ncercat, din nou, introducerea limbii maghiare n biseric, coru parohiei i-a ntmpinat pe emisarii maghiarizrii cu cntecul Mult e dulce i frumoas limba ce vorbim, / Alt limb armonioas ca ea nu gsim iar la consultarea populaiei, sugerat de Episcopia Catolic, ce a avut loc n aceeai lun, din cei 4096 capi de familie, din 14 sate, au votat pentru limba romn 3731 (91,08%), iar pentru cea maghiar 365 (8,92%)(28) 28. Note 1. Vezi volumul Originea ceangilor din Moldova , de Dumitru Mrtina, Edit. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1958 i volumul Incercri violente de maghiarizare a ceangilor romni (1944-1997), de Bucur Ioan Micu, Edit. Bravo Press, Bucureti, 1997. 2. ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJ), dosar 86/1946, f. 339. 14. Idem, f. 143; IGJ relua cu exactitate formulele din raportul Inspectoratului de Jandarmi Iai, fapt ce demonstreaz c socotea informaia corect i cererea just:Deoarece locitorii ceangi din raza acestui jude n majoritate susin c sunt romni i se opun introducerii limbii maghiare n biseric, este necesar a se dispune dac activitatea Organizaiei politice MADOSZ este legal printre ceangii din judeul Bacu, pentru a nu crea suspiciuni sau reclamaiuni la adresa jandarmilor care urmresc orice activitate de extindere a iredentismului maghiar Idem, f. 141-142. 15. Idem, f. 146-147. ntre ceangii din comuna Lespezi fusese rspndit zvonul c va veni s le vorbeasc despre originea lor maghiar i un ministru din Guvernul de la Budapesta Idem, f. 134. 23. Idem, dosar 71/1947, f. 141 not a Legiunii de Jandarmi Bacu din 5 septembrie 1947. 24. Idem, f. 142 not a Legiunii de Jandarmi Bacu din 27 august 1947. 28. Conform notelor lui V.M. Ungureanu din volumul lui Dumitru Mrtina, op.cit., p. 143 (reluate i de Bucur Ioan Micu, op.cit.p 188-189).