I S TO R I E ULTIMA ORĂ

România nu a atacat Uniunea

Sovietică în 1941, ci a răspuns la
agresiunea sovietică începută în 28
iunie 1940
Timpul.md • 28 iunie 2023  9  6.804

Istoriografia românească a declarat ziua de 22 iunie 1941 drept ziua

în care țara noastră a început bătălia pentru eliberarea Basarabiei și
a Bucovinei de Nord, teritorii care fuseseră răpite României prin
ultimatumul sovietic de la 28 iunie 1940. Mai mult, istoriografia a
reținut ordinul viitorului Mareșal Antonescu drept începutul unei
bătălii juste, atât din punct de vedere moral, cât și juridic, pentru
recuperarea unor teritorii pierdute prin forță și abuz.

Cu toate acestea, în Rusia și în spațiul ex-sovietic, dar și în Occident,

se susține o variantă a istoriei în care România este portretizată ca un
stat care a comis o agresiune împotriva unui stat suveran, asociindu-
se în acest sens cu Germania nazistă. Această teorie a ajuns să fie
vânturată și prin spațiul public românesc, mai ales după apariția
fenomenului „demitizării” istoriei, dar și pe fondul avansului în
societate a ideologiei stângiste, internaționaliste.

Dar care este adevărul? A fost România un stat agresor prin actul de
la 22 iunie 1941? Pentru a lămuri cititorii în privința acestui aspect
https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 foarte important, am ales să cităm un fragment din volumul
„Armata, Mareșalul și evreii”, semnat de Alex Mihai Stoenescu, Ediția
1, Editura Rao, 1998. Pentru ușurința lecturii am eliminat explicațiile
notelor de subsol, păstrând doar referința la acestea.

„Împrejurările geopolitice ale raptului teritorial comis de U.R.S.S.

împotriva României în iunie 1940 sînt de notorietate. Se impune însă
ca acestea să fie amintite – fără a cerceta în profunzime mecanismul
complex creat de diplomația Pactului din 23 august 1939 în scopul
izolării complete a României – pentru a explica acel context încare
s-au derulat evenimentele ce fac obiectul prezentului
studiu.Pregătirile diplomatice începuseră cu multă vreme în urmă.
Un moment „cheie” în evoluțiile politice a fost semnarea primului
Protocol adițional secret la Pactul sovieto-german de neagresiune
(23 august 1939), în cuprinsul căruia „Partea Sovietică accentuează
interesele sale în Basarabia”.(1)

Pe fundalul victoriilor germane înFranța, la 23 iunie 1940 – a doua zi

după capitularea Franței -, Molotov îi comunică lui Schulenburg
pretențiile Moscovei în legătură cu Basarabia și îi menționează că
guvernul sovietic intenționează „soluționarea pe cale pașnică, însă
este decis să întrebuințeze forța în caz că guvernul român refuză o
înțelegere pașnică”. Pretențiile sovietice se extindeau „și asupra
Bucovinei, care are o populație ucraineană”.(2)

Concomitent cu activitatea diplomatică, U.R.S.S. desfășura ample

dislocări de trupe la frontierele române, în ultima decadă a lunii
iunie, în districtele militare Liov, Kiev și Odessa se aflau dislocate —
conform datelor serviciilor de specialitate ale armatei române – 3-5
divizii infanterie, 10-11 divizii cavalerie, 10-11 brigăzi C.L., 9-10
brigăzi aviatice. Situația era de natură să îngrijoreze guvernul român,
drept pentru care ambasadorul României la Moscova a primit
instrucțiuni, în ziua de 26 iunie, să comunice ambasadorului
Reichului că „în cercurile militare românești situația este considerată
ca foarte serioasă, căci nimeni nu-și poate explica prezența a 24
divizii sovietice la granițele noastre și nici pregătirea efectuată pe
teren de aceste trupe”, astfel de pregătiri nefăcîndu-se„decît în
ajunul unor operații ofensive”(1).

Era vorba, în primul rînd, de capacitarea spionajului și a diversiunii,

încare forța militară sovietică se sprijinea pe ajutorul larg al
https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 minoritarilor din Basarabia.Cu consimțamîntul Germaniei —
Ribbentrop comunicase acceptul german la 25 iunie (2) – și al Italiei,
la 26 iunie,Molotov remite lui Gheorghe Davidescu, ministrul
României la Moscova, după ora 22.00 prima notă ultimativă prin care
„guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:1. să
înapoieze cu orice preț U.R.S.S. Basarabia;2. să transmită U.R.S.S.
partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta
alăturată”(3) , așteptînd răspunsul părții române în cursul zilei de 27
iunie.în ciuda intenselor pregătiri ale sovieticilor – de altminteri,
prompt sesizate de factorii responsabili români -regele Carol al n-lea
nota în jurnalul său că știrea ultimatumului „m-a trăsnit ca o lovitură
de măciucă și m-a revoltat în cel mai înalt grad”.(4)

Dar consemnarea regelui trebuie interpretată ca o meschinărie

ie�ină, pentru că numai de surpriză nu se poate vorbi cu întregul
siste democratic intern prăbușit și cu sistemul de alianțe căzut în
fantasmagorie. Consultarea reprezentanților statelor Axei la
București va genera ideea acceptării ultimatumului sovietic, idee ce
se va adopta la Consiliul de Coroană,convocat în 27 iunie la orele
12.00, datorită conjuncturii externe complet nefavorabile României.
Carol al II-lea notează referitor la aceasta: „Ceea ce face pozitia
noastră mult mai gravă este că n-avem siguranța pe granițele
Ungariei și Bulgariei și riscăm o situație foarte critică dacă vom fi
atacati pe trei fronturi”.(1)

Se impune a adăuga faptul că în aceeași zi guvernul maghiar înainta

directorului Departamentului Politic German un memorandum în
care se arăta că „Ungaria dorește sau mai degrabă intenționează să
realizeze îndeplinirea revendicărilor ei justificate cu privire la
România /..”(2)

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 Tot la 27 iunie ministrul Bulgariei la Berlin prezintă și el un
memorandum prin care dorea să afle punctele de vedere ale
guvernului german „cu privire la satisfacerea ulterioară a
revendicărilor Bulgariei”.(3) În consecință, guvernul român va
formula un răspuns prin care „declară că este gata să procedeze
imediat și înspiritul cel mai larg, la discuțiunea amicală și de comun
acord, a tuturor problemelor emanînd de la guvernul sovietic”. (4)

Răspunsul român nu a fost de natură să mulțumească guvernul

sovietic, în seara zilei de 27 iunie,Gheorghe Davidescu transmitea la
București faptul că Molotov i-a comunicat lui Schulenburg că
„guvernul sovietic nu este dispus a se prelungi termenul și că, în
lipsa unui răspuns pozitiv, trupele sovietice își vor începe
operațiunile la miezul nopții”(5), pentru ca în cursul nopții de 27/28
iunie să-i fie remisă cea de-a doua notă ultimativă prin care se cerea
guvernului român ca „în decurs de 4 zile, începînd de la ora 14.00,
după ora Moscovei, la 28 iunie să se evacueze teritoriul Basarabiei și
Bucovinei de trupe române”, acesta fiind simultan ocupat de Armata
Roșie. De asemenea, se cerea ca încă din prima zi, 28 iunie, „trupele
sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău, Cetatea
Albă. Răspunsul părții române era așteptat „nu mai târziu de 28
iunie, ora 12.00 ziua”.

Sfătuit de miniștrii Axei să cedeze, izolat în plan intemational de

intensa activitate diplomatică sovieto-germană, guvernul român a
fost nevoit să accepte condițiile dure impuse de Moscova. Imediat
după ora 14.00, în ziua de 28 iunie, trapele sovietice au trecut Nistrul
ocupînd – pînă la 3 iulie – Basarabia și nordul Bucovinei. Din primele
zile de la prezentarea notelor ultimative au ieșit în evidență două
aspecte. In primul rînd a fost vorba de ritmul rapid de înaintare al
trupelor sovietice, care atinseseră cu elementele motorizate rîul Prut
la 30 iunie, în loc de 3 iulie, ora 13.00, după cum se convenise.
Trupele sovietice au avut o atitudine ostilă, deschizînd focul,luînd
prizonieri și dezarmînd unitățile române întilnite, capturând material
de război în valoare de 2 750 900 803 lei (3) lei și sechestrind trenurile
de evacuare(4)
.
Un al doilea aspect a avut în vedere depășirea cadrului teritorial fixat
pe harta care însoțea nota ultimativă – „un teritoriu din Vechiul
Regat”.(5)

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 Ministrul român la Moscova i-a arătat lui Molotov că problema Herței
„agravează considerabil situația, dat fiind că trupele sovietice au
intrat adînc în teritoriul Vechiului Regat al României”.(6) Molotov a
replicat că problema va fi în atentia comisiei de la Odessa, deși
„rezolvarea ei i se pare dificilă”.(7) Ulterior – cu toate că Berlinul s-a
declarat de acord cu nemulțumirea României (8) – guvernul sovietic
a precizat că„nu consimte la schimbarea liniei «acceptate» în
Bucovina”.(9)

În consecință, derularea evenimentelor, așa cum a fost ea prezentată

sintetic mai sus, permite formularea uneiconcluzii importante pentru
încadrarea exactă a atitudinii României și a armatei sale în cursul
perioadei 1939-1941: Presiunile și acțiunile militare exercitate de
Moscova s-au constituit într-un act de agresiune, asemănător celor
împotriva Austriei și Cehoslovaciei, făcute de Germania, chiar dacă
au fost acoperite de înțelegeri, acorduri și cedări în fața unui
ultimatum. Gheorghe Tătărescu nota la l mai 1943:„Tactica
Kremlinului a considerat în chip permanent chestiunea Basarabiei ca
un izvor de agitație internațională,ca o problemă destinată să fie
actualizată după nevoile politicii externe a Sovietelor. Guvernul
Uniunii Sovietice recunoscuse totuși unirea Basarabiei în 1929, cînd
semnează la Moscova Protocolul pentru punerea anticipată în
vigoare a pactului Briand-Kellogg, care stabilea renunțarea la actele
de război a statelor semnatare, și în 1933,cînd semnează la Londra
pactele pentru definirea agresorului. El recunoscuse din nou unirea
Basarabiei cu România prin intrarea Sovietelor în Societatea
Națiunilor”.(1)

Mult mai important este însă faptul că între 1918 și 1941, U.R.S.S. a
încălcat în permanență legile internaționale, provocînd 197
incidente de frontieră, cu deschiderea focului, omorând 31 de
https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 grăniceri români și rănind 22(2)

In raportul înaintat de Corpul grănicerilor către Marele Stat Major în

1942 se sublinia: „Nu trebuie uitat și posteritatea (trebuie) să știe că,
timp de 23 de ani, la frontiera cu Uniunea Sovietică nu a fost liniște,
nici pace. Acolo, bravii grăniceri au înfruntat zi de zi provocările
mîrșave și atacurile lașe ale bolșevicilor”.(3)

În timpul procesului său, mareșalul Ion Antonescu a înaintat

Tribunalului Poporului un memoriu (15 mai 1946) în care făcea și
următoarea afirmație:, ,Nu pot fi socotit agresor, fiindcă România era
în stare de război cu U.R.S.S. din 1940 iunie, cînd Rusia a fost
agresorul. Acceptarea ultimatumului nu a fost decît o retragere
strategică și politică la care recurge orice țară, orice om, cînd este
surprins fără sprijin și nu este în măsura de ase apăra”.

Deși aserțiunea mareșalului era exactă, în coordonatele sale

generale, ea se oprea totuși la jumătatea drumului. Ș ianume,
agresorul a fost indubitabil U.R.S.S. în 1940, dar trecerea Nistrului din
ordinul mareșalului, de data asta împotriva unui stat aflat în alianță
cu Marea Britanie și sprijinit de S.U.A., dincolo de granițele statului,
nu va putea fi niciodată calificată altfel decît ca agresiune. De altfel,
României i s-a declarat război de către maril edemocrații occidentale
numai după acest act. Pînă atunci, România era considerată țară
ocupată, deși ea purta război, însă doar pe teritoriul Basarabiei.

Dar la fel de clară este și situația de stat agresat în care se afla

România în 1940, prin încălcarea prevederilor Convenției pentru
definirea agresiunii (Londra, 3 iulie 1933) și Conventiei pentru
definirea agresiunii, semnată între România, U.R.S.S., Cehoslovacia,
Turcia și Iugoslavia, la 4 iulie 1933. România a ratificat convențiile și a
depus instrumentele de ratificare la Moscova, la 16 octombrie 1933,
primul,și la 17 februarie 1934, al doilea. Atît prima cît și a doua
convenție stipulau la articolul 3: „Nici un considerent de ordin
economic, politic, militar sau de altă natură nu poate servi drept
scuză sau justificare pentru agresiunea prevăzută la articolul 2″, iar
articolul 2, alin. 2, mentiona:„în consecință, va fi considerat drept
agresor într-un conflict internațional, sub rezerva acordurilor în
vigoare între părțile în conflict, statul care, primul, va comite una din
următoarele acțiuni: /…/ 2. invadează cu forțele sale armate, cu sau
fără declarație de război, teritoriul unui alt stat”. Anexele celor două

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 convenții (cu text identic) detaliază astfel articolul 3: (semnatarii –
n.m.) „Declară că nici un act de agresiune în sensul articolului 2 al
zisei Convenții nu va putea fi justificat de vreuna din circumstanțele
următoare:

A. Situația internă a unui stat, de exemplu:Structura politică,

economică sau socială; lipsurile pretinse în organizarea
administrativă; tulburări provenite din cauza grevelor, revoluțiilor,
contrarevoluțiilor sau războiului civil.

B. Comportarea internațională a unui stat, de exemplu: Violarea sau

pericolul de violare a drepturilor sau intereselor materiale sau
morale ale unui stat străin sau ale cetățenilor săi; ruperea relațiilor
economice sau diplomatice; boicoturi financiare sau economice,
controverse cu privire la obligațiile economice, financiare sau de altă
natură fată de statele străine; incidente de frontieră care nu
formează nici unul din cazurile de agresiune prevăzute în articolul 2″.

Citind cu atenție ambele note ultimative trimise României de către

U.R.S.S. se poate constata ușor încălcarea acestor convenții;
termenele fixe de reactie, tonul dur și trecerea la acțiuni
diversioniste, provocări și propagandă pentru război s-au constituit
în amenințare cu folosirea forței, iar prin depășirea prevederilor
înțelegerii convenite sub amenințare, în folosirea efectivă a forței,
ocuparea de teritoriu străin și agresiune. În această privință,
mareșalul Antonescu avea perfectă dreptate, „în dimineața zilei de
29 iunie, cînd rușii au intrat în Herța, comandantul garnizoanei,
căpitanul român Boroș, și-a permis să atragă atentia că sînt într-un
teritoriu din Vechea Românie neprevăzut în ultimatum. Această
«mare îndrăzneală» pe care și-a permis-o bravul căpitan Boroș a fost
«răsplătită» de către ruși cu omorîrea lui, a încă doi ostași și cu
rănirea gravă a sublocotenentului Dragomir. Este momentul să
mentionăm aici că între cei doi ostași ce-au căzut aici, era și
sergentul T.R. Bercovici din Dorohoi./…/ în legătură cu acest
moment, din telegrama nr. 5 871 a Armatei a 3-a expediată la data de
29 iunie 1940, ora 10, mai aflăm că rușii la ora 12 așteptau răspunsul
comandantului de corp de armată de la Cernăuți, unde fusese trimis
un car de luptă după ordine noi”.(2)

Mai mult decît atît, în afară de ocuparea tinutului Herța, care nu era
prevăzută în ultimatum, Uniunea Sovietică a trecut și la alte

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 agresiuni armate, după termenul așa-numitului acord: „Demersurile
făcute de guvernul român la Moscova pentru a obtine retragerea
trupelor sovietice din localitatea Herta, ocupată de tancurile
sovietice la 29iunie 1940, au fost respinse de sovietici.

în timp ce la București se făceau eforturi diplomatice pentru

retragerea liniei de demarcatie în această localitate, trupele sovietice
din zonă încercau zilnic să ocupe noi teritorii din nordul Moldovei și
în sudul Bucovinei, dînd naștere la numeroase incidente, așa cum au
fost cele din Covul de Sus și Sadău sau cele din sectorul Siret-
Tereblecea-Sinăutii de Jos – Dersca. Trupele sovietice au provocat un
incident între 26 – 28 octombrie 1940, în urma căruia s-au instalat în
ostroavele Salangic, Dalerul Mare și Dalerul Mic, la sud de brațul
Chilia. Ocuparea acestor ostroave a avut loc în urma unor scurte
lupte în care sovieticii au atacat cu forte superioare și în care românii
au avut morti și prizonieri. La 5 noiembrie trupele sovietice au
ocupat ostrovul format din brațul Măsura și canalul Gura Stari-
Stambul care controla ieșirea la Mare”(1).

Dar chiar documentele sovietice tratează ocuparea teritoriilor

românești drept act de război: Raportul actiunilor trupelor Frontului
de Sud la eliberarea (sic!) Basarabiei și Bucovinei de Nord, întocmit
de mareșalul Timoșenko, la capitolul V se prevedea: „înștiințarea
trupelor despre punerea în stare de război a fost făcută de către
Starul Major al Regiunii în răstimp de 15 minute prin consiliile
militare ale armatelor și prin comandantii marilor unități și unităti
subordonate nemijlocit. Direcțiile privind concentrarea trupelor spre
linia frontierei aufost date pe 10.6.40 de la orele 15.04 pînă la
21.45″.[…]

Prin semnarea Actului final de la Helsinki (1975) și a celui al

Conferinței de la Paris (1990), România a recunoscut statu-quo-ul
frontierelor, dar încadrarea juridică a agresiunii U.R.S.S. v împotriva
României are importanță pentru a delimita exact în timp raportul
agresor-agresat, astfel că istoriografia românească este îndreptățită
să afirme că războiul sovieto-român s-a declanșat la data de 28 iunie
1940 și nu la 22 iunie 1941. Perioade lungi de non beligeranță între
inamici, între agresiune și ripostă au mai existat în istoria modernă a
războaielor, în funcție de capacitatea celui agresat de a riposta.
Japonia a atacat U.R.S.S. în 1938, iar aceasta a ripostat în 1945,
pentru că, dacă nu se acceptă acest interval, înseamnă că, la 8

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...
 august 1945, | U.R.S.S. a încălcat prevederile Tratatului de
neutralitate încheiat la 13 aprilie 1945 cu Japonia și a efectuat un act
de agresiune, ceea ce ar face din Insulele Kurile în mod clar un
teritoriu japonez ocupat ilegal de Rusia!în privința stării de
beligerantă instaurate la sfîrșitul lunii iunie 1940 între U.R.S.S. și
România, Convenția privitoare la deschiderea ostilităților – Haga, 18
X 1907 – articolul l precizează: „Puterile contractuale recunosc că
ostilitățile între ele nu trebuie să înceapă fără un avertisment
prealabil neechivoc, ce va avea forma unei declarații de război
motivată, fie aceea a unui ultimatum cu declarație de război
condiționata”.(2) Rusia era parte semnatară a acestei convenții.

https://timpul.md/articol/romania-nu-a-atacat-uniunea-sovietica-in-22-iunie-1941-ci-a-raspuns-la-agresiunea-sovietica-inceputa-in-28-iunie-194...