ADOLF HITLER

PREZENTAREA
LUI HITLER:
• Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am
Inn, Austria Superioară, Austria – d. 30 aprilie
1945, Führerbunker, Berlin, Germania) a fost
un politician german de origine austriacă,
lider al Partidului Muncitoresc German
Național-Socialist (NSDAP), cancelar al
Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător
absolut (Führer) al Germaniei.
CE A FACUT AJUNS
LA PUTERE?

• Ajuns la putere în 1933, Hitler a transformat țara într-o

dictatură monopartid bazată pe ideologia totalitaristă
și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa
expansionistă agresivă este considerată principala
cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial,
soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său
sunt legate numeroase crime împotriva umanității,
printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist
și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor
„indezirabili” din Europa, precum și lichidarea
adversarilor politici din Germania. Hitler a fost ales
„omul anului” în 1938, de către revista americană
Time.
 ORIGINI:

• Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiul ilegitim al
Mariei Anna Schicklgruber.[14] Deoarece în registrul baptist de
natalitate nu era indicat numele tatălui său, Alois și-a luat ini țial
numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În 1842 Johann
Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După
decesul ei din 1847 și al lui Johann Georg Hiedler în 1856, Alois a
fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann Nepomuk
Hiedler.[15] În 1876 Johann Georg Hiedler a fost men ționat în
registrul baptist de natalitate (înregistrat ca Georg Hitler) drept
tatăl lui Alois.[16][17] De atunci, Alois a preluat numele de familie
Hitler, scris și ca Hiedler, Hüttler sau Huettler[17].

• Oficialul nazist Hans Frank a lansat zvonul că mama lui Alois ar fi

fost angajată ca femeie de serviciu în casa unei familii de evrei
din Graz și că fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, ar
fi fost tatăl lui Alois.[18] Deoarece nimeni cu numele de familie
Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în acea perioadă și nu
au fost găsite documente care să ateste existen ța lui Leopold
Frankenberger,[19] istoricii infirmă afirmația că tatăl lui Alois era
evreu.
 ORIGINEA
NUMELUI:

• Există două ipoteze:

• - „Hitler” ar fi o derivație a vechiului
nume „Hiedler”[24] care, la rândul său,
conține termenul bavarez și austriac
„Hiedl” (curs subteran de ape, care
inundă periodic pivnițele). Oamenii
care trăiau în preajma unui „Hiedl”
erau numiți „Hiedler”.
• - Numele ar proveni de la „Hütte”
(„colibă“).
 FAMILIA:
• Hitler și-a creat o imagine publică de celibatar fără viață privată, dedicat complet misiunii
sale politice și națiunii.[106][107] Din anul 1929 el a trăit în concubinaj cu Eva Braun, cu
care s-a căsătorit în aprilie 1945, în ajunul sinuciderii [108],[109] În septembrie 1931,
nepoata sa, Geli Raubal s-a sinucis cu pistolul lui Hitler în apartamentul lui din München.
[110] Paula Hitler, ultimul membru viu al familiei lui Adolf Hitler a murit în 1960.[111]

• Cel mai apropiat descendent al lui Hitler a fost Alois, nepotul lui Adolf William Patrick
Hitler, care a locuit împreună cu soția sa, Phyllis, în Long Island, New York, și-a schimbat
numele de familie și a avut patru fii. De-a lungul anilor, diverși reporteri de investigație au
încercat să găsească alte rude îndepărtate ale Führer-ului. Multe sunt acum presupuse a-
și trăi viața în umbră schimbându-și numele lor de familie.

• Klara Pölzl, mama

• Alois Hitler, tatăl[112]
• Alois Hitler junior, frate vitreg
• Angela Hitler Raubal, soră vitregă
• Bridget Dowling, soră
• Eva Braun, amantă și apoi soție
• Geli Raubal, nepoată (fiica Angelei Hitler-Raubal)
• Gretl Braun, cumnată (soră a Evei Braun)
• Heinz Hitler, nepot (luat prizonier de sovietici)
• Hermann Fegelein, cumnat (soțul surorii Evei Braun)
• Ilse Braun, cumnată (soția lui Fegelein)
• Johann Georg Hiedler, bunic prezumtiv (sau unchi)
• Johann Nepomuk Hiedler, străbunic prezumtiv (sau unchi)
• Leo Raubal junior, nepot
• Maria Schicklgruber, bunică
• Paula Hitler, soră
• William Patrick Hitler, nepot (unul dintre cei trei fii ai lui Alois junior; combatant în armata
 TINERETEA LUI HITLER:
• Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a
Austro-Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița cu Imperiul German.
[25] Adolf a fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–
1907). Frații mai mari ai lui Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie.[26] La
vârsta de trei ani, familia lui s-a mutat în Passau, Germania.[27] Aici el a căpătat
distinctivul accent bavarian, în locul celui austro-german.[28][29][30] În 1894
familia lui s-a mutat la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un
mic latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a
absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[31][32]

• Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și,
drept urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua
lecții de cântat și cânta în corul bisericesc.[33] În 1898 familia lui s-a reîntors
definitiv în Leonding. Moartea fratelui său mai mic în 1900, Edmund (cauzată de
pojar) l-a afectat profund pe Hitler.[34]

• Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze
calea.[35][36][37][38] Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică și să devină
artist, în septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[39]
Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să dezvăluie că intenționat a învățat prost la
școală, sperând că tatăl său era să observe aceasta și să-l lase să- și urmeze visul
său.[40]

• Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei na ționaliste
germane încă din tinerețe.[41] El și-a exprimat loialitatea doar față de Germania,
disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin și domina ția ei asupra unui
imperiu pestriț etnic.[42][43] Hitler și prietenii săi foloseau salutul "Heil" și
cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac.[44]
• După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui
Hitler la școală s-a deteriorat și mama sa i-a permis să plece.[45] El s-a
înscris în Realschule din Steyr în septembrie 1904, unde comportamentul
și performanțele sale au prezentat unele îmbunătă țiri.[46] În 1905, după
ce a susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit școala fără ambi ții
de continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră.[47]

• Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră
boemiană în cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit
fiindu-i ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta și vindea
în cafenele. Hitler a încercat să intre la Academia de Arte Frumoase din
Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de fiecare dată.[48][49]

• Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta

de 47 de ani.

• La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care

avea să le pună în aplicare după ce a devenit cancelar al Germaniei.
Printre precursorii ideologici, autori ai unor teorii și discursuri șovine,
antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul antisemit, rasist,
ocultist și escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von
Schönerer, liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau
Alldeutscher Verband), o grupare politică naționalist-șovină,[50] și
primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul unui partid creștin de orientare
virulent antisemită.
O POZA CU ADOLF DIN 1890
 IN PRIMUL RAZBOI
MONDIAL:

• După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca

voluntar în armata germană.[52]

• Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Fran ța și Belgia,

[53] în regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al
regimentului.[54][52] A fost prezent la un număr de bătălii
majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe
Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele.[55]
Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea
de Fier de clasa a doua în 1914[55] și Crucea de Fier de clasa
întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru
un militar cu gradul de caporal (Gefreiter).[56][57] Pe 18 mai
1918, el a primit Insigna „Pentru rănile suferite”
(Verwundetenabzeichen).[58] Întrucât comandan ții
regimentului au considerat că nu avea abilită ți de conducere,
Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier
(„subofițer”).
• Sarcinile lui Hitler la sediul central al
regimentului i-au permis răgazuri pentru
desen și pictură. A avut contribuții grafice, de
ilustrator, pentru o gazetă militară. În
octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa
stângă, în timpul bătăliei de pe Somme.[59] El
a petrecut două luni în spitalul din Beelitz și
s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.[60] Pe
15 octombrie 1918, a fost orbit temporar de
un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost
spitalizat în Pasewalk.[61] În timp ce se afla
aici, Hitler a aflat despre înfrângerea
Germaniei,[62] care l-a șocat.[63]

• Hitler a descris războiul drept „cea mai mare

experiență a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi
pentru vitejie.
DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL:
• După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să
devină național-socialismul: o gândire bazată pe un
antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate
și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”).
În 1919, era agent al departamentului politic al armatei
bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o
formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul
Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat
DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă,
ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a
înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al
comitetului executiv. Energia și talentul oratoric l-au impus,
încât Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a
formulat programul politic în februarie 1922. A fost decisă
totodată adoptarea unui nume nou: Partidului Muncitoresc
German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche
Arbeiterpartei, abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist.
Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al lui
Hitler.
• Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă
de susținători, să ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de
stat. Această tentativă nereușită a rămas în istorie sub numele de
"Puciul de la berărie", din pricina faptului că principalii comploti ști
au pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul
(eșuat) a fost inspirat de „Marșul asupra Romei”, reușit de Benito
Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu al ți
complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și
condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a executat însă numai
nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris
celebra sa carte "Mein Kampf".

• Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei

conflagrații mondiale, a devenit un naționalist german. Cetățenia
germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe
front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918
a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de
orientare conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma
multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la
spate” (Dolchstoßlegende), care, în esen ță, acredita ideea că acea
capitulare ar fi fost opera forțelor politice de stânga, de orientare
marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui Hitler
și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-
au decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru
abolirea monarhiei în Germania, îndeosebi social-democra ții, au fost
porecliți „criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).
 IDEOLOGIA NATIONAL-
SOCIALISMULUI:
• Ideologia nazismului s-a bazat ini țial pe idei preluate de la unii
teoreticieni rasiști care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră
conceptele rasa ariană, puritate rasială. Conform acelor idei, omenirea ar
fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar via ța
reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”. Poporul german era
considerat superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina de a
menține puritatea rasei și de a subordona rasele inferioare: evreii, țiganii,
slavii și rasele de culoare. Hitler considera comunitatea evreiască drept
un cancer care distrugea trupul Germaniei.

• Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât și de condi țiile foarte

grele de despăgubiri de război impuse prin Tratatul de la Versailles,
Germania a intrat într-o criză economică gravă. Firava democra ție
(Republica de la Weimar) nu îi putea face fa ță, popula ția devenind din ce
în ce mai pauperizată și nemulțumită. După o scurtă redresare, situa ția s-
a agravat din nou prin declanșarea în 1929 a crizei economice mondiale.
Numărul șomerilor a ajuns la circa șase milioane. Pentru evolu ția
ulterioară, puterile învingătoare în Primul Război Mondial nu au fost
capabile să înțeleagă că o țară umilită nu putea fi pol de stabilitate.
Condițiile impuse Germaniei, ca reparații de război, nu aveau cum să fie
acceptate de o populație flămândă, sătulă de război, dar foarte mândră.
Efectele s-au dovedit fatale. Din această situație, mi șcarea nazistă,
condusă de Hitler, a reușit să obțină un capital politic important prin
voturile care i-au fost acordate, până în 1932.
 ASCENSIUNEA LA PUTERE:
• Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de
capacitatea de influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe
Joseph Goebbels ca șef al aparatului de propagandă pe tot teritoriul
Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile tehnici moderne de
îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată perioada
dintre puciul lui Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat
în 1933. Au fost închiriate avioane și automobile de lux pentru deplasarea
mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul campaniilor
electorale. În cele din urmă naziștii au obținut rezultatele scontate în
alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul obținut în alegerile
pentru reichstag din 6 noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în
parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut printre cauze
slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de
marea criză economică (cu peste șase milioane de șomeri), precum și
politica deflaționistă cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-
1932) a reacționat la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de
partidul nazist la alegerile din vara lui 1932, după care naziștii au format cel
mai mare grup parlamentar în Reichstag după grupul social-democrat, l-a
încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar.
Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg vizând formarea
guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate
politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de
cancelar. Din noul guvern făcea parte și Franz von Papen, cancelar între 1
iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von
Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la
aranjamentul din culise, acceptat de președintele Hindenburg, pentru
însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.
• În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere,
atât în parlamentul central (Reichstag) și cele regionale, cât
și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună
noului parlament Legea de împuternicire
(Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea
procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii
depline cancelarului și guvernului său, prin asumarea de
prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulțimii adunate în
stradă și a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau
SA (Sturmabteilung) și a celeilalte organizații paramilitare,
SS (Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost
adoptată cu 444 de voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis
astfel calea spre dictatura totalitară.
 ANTISEMITISMUL:
• Axiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea
rasială ariană și antisemitismul. Ura profundă față de evrei a
fost tema dominantă a carierei politice a lui Hitler. S-a
speculat foarte mult pe seama motivelor, dar nimeni nu a
putut găsi un răspuns satisfăcător. Cea mai plauzibilă
explicație o oferă Geoff Layton în lucrarea „Germania: Al
Treilea Reich, 1933-1945”:

• „Hitler a fost produsul, și nu creatorul unei societă ți deja

infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un
antisemit oarecare. Ura față de evrei era obsesivă și
vindicativă și i-a influențat întreaga filosofie politică. Că el a
fost în stare să o pună în practică, nu poate fi explicat decât
prin circumstanțele specifice ale Germaniei postbelice:
umilința suferită la Versailles și problemele grave de ordin
socio-economic dintre anii 1918-1923 și 1929-1933. Într-o
asemenea situație, Hitler a fost în măsură să exploateze
existența unei ostilități latente împotriva evreilor și să o
transforme într-o politică radicală a urii.”
• Numărul victimelor politicii hitleriste cuprinde: șase milioane
de evrei au fost exterminați în lagărele morții de la
Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka, Sovibor, în ghetoul
din Varșovia,etc., etc. Pretinsa superioritate rasială ariană a
fost introdusă de Hitler în mod treptat, pentru a amăgi opinia
publică internațională. La 15 septembrie 1935 au fost
adoptate primele legi rasiale, Legile de la Nürnberg, care
prevedeau că cetățenia germană putea fi deținută numai de
persoanele de origine germană, au mai fost interzise
căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și
relațiile extraconjugale mixte. La 9 noiembrie 1938 au fost
adoptate măsuri antisemite fizice prin programul generalizat
în toată Germania. În „noaptea pogromului” (Kristallnacht)
au fost distruse case, magazine evreiești și sinagogi; peste o
sută de evrei au fost omorâți și circa 20.000 trimiși în lagăre
de concentrare. Punctul culminant al acestor crime
antisemite a fost atins la Conferința de la Wannsee, în cadrul
căreia înalți funcționari de stat din partidul nazist și guvern
au decis "Soluția finală în chestiunea evreiască", la cererea
expresă a lui Hitler.
• CIA afirma că antisemitismul și ura
profundă și viscerală față de orice e
străin „se datorează propriei sale
sexualități neacceptate sau neînțelese
de sine însuși”. [69][70][71][72][73][74]
Acest lucru a dus, de asemenea, și la
exterminarea și persecutarea multor
persoane născute intersex,
homosexuale, bisexuale, asexuale și
transsexuale.
MOARTEA LUI HITLER:
• Dintre diversele teorii pe temă, varianta general acceptată este că la
30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte în Berlin, pe când trupele
sovietice se aflau la mică distanță de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a
sinucis.[76][77][78][79] Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se
cununase în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan) au fost
depuse în craterul unei bombe,[80][81] stropite cu benzină de către
Otto Günsche și alte ajutoare din Führerbunker și li s-a dat foc[82]
când Armata Roșie se apropia și continuau bombardamentele.[83]
Înainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa
otrava.

• La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat necondiționat

Berlinul sovieticilor. Când au ajuns la cancelarie, for țele sovietice au
găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie folosind amprente
dentare pentru identificare. Rămă șițele lui Hitler și ale Evei Braun au
fost îngropate în secret de SMERȘ (organizația rusă „Smert
Șpionam”) la sediul acesteia din Magdeburg. Potrivit Serviciului
Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman păstrat în
arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din
rămășițele lui Hitler totuși, autenticitatea craniului este pusă sub
semnul întrebării de mai mulți istorici și cercetători.
• Rămășițele a 10 persoane, Adolf Hitler, Eva Braun-
Hitler și 8 membri ai familiei Goebbels (părinți + 6
copii[85]), au fost îngropate și dezgropate de mai multe
ori, în diferite locuri din Germania, în 5 cutii de lemn.
Odiseea lor a luat sfȃrșit la 5 aprilie 1970, cȃnd cele 5
cutii îngropate în Magdeburg, în grădina casei din
strada Westendstr.32 (azi Klausenerstr.23) au fost
dezgropate pentru ultima dată de sovietici și arse cu
benzină sub cerul liber. Cenușa lor, transportată într-un
singur sac, a fost aruncată în aceiași zi de pe podul
Schweinebrücke în pȃrȃul Ehle din satul Biederitz,
localitate situată lȃngă Magdeburg.
ACESTEA SUNT DOUA EXEMPLE DE
STEAGURI FOLOSITE DE HITLER IN
TIMPUL CONDUCERII LUI.
MULTUMESC CA ATI
URMARIT!!!