Adolf Hitler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Adolf Hitler

Adolf Hitler în 1933

Date personale

Nume la
Adolf Hitler 
naștere

Născut 20 aprilie 1889[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12] 
Braunau am Inn, Austria[13][14] 

Decedat 30 aprilie 1945 (56 de ani)[1][15][2][3][4][5][16][7][8]

[9][10][11][12]
 
Führerbunker, Berlin, Germania
Nazistă[17] 

Cauza
sinucidere[18] (plagă împușcată[*][18]) 
decesului

Părinți Alois Hitler[19]

Klara Hitler[19] 

Frați și Ida Hitler[*][19]

surori Paula Hitler[*][19]
Gustav Hitler[*][19]
Edmund Hitler[*][19]
Otto Hitler[*][19]
 Alois Hitler, Jr.[*][19]
Angela Hitler[19] 

Căsătorit cu Eva Braun (c. 29 aprilie 1945)

Copii Jean Marie Loret 

Cetățenie  Austro-Ungaria
 Republica de la Weimar
 Austria Germană
 Republica Austriacă
 Germania Nazistă 

Etnie german
Austrieci 

Religie Lapsed Catholic[*] 

Ocupație om de stat 

Führer al Germaniei

În funcție
2 august 1934 – 30 aprilie 1945

Precedat de Paul von Hindenburg

(ca președinte)

Succedat de Karl Dönitz

(ca președinte)

Cancelar al Germaniei

În funcție
30 ianuarie 1933 – 30 aprilie 1945

Precedat de Kurt von Schleicher

Succedat de Joseph Goebbels

Premii Crucea de Fier (2 decembrie 1914)

Insigna Răniților[*] (1918)
Honorary citizen of Sankt
Andreasberg[*] (4 aprilie 1933)
honorary citizenship of Goslar[*] de
la Goslar
Collar of the Imperial Order of the Red
Arrows[*] (1937)
Insigna de aur a Partidului Nazist[*]
The Honour Cross of the World War
1914/1918[*]
 Blood Order[*]
honorary citizen of Trier[*] de
la Trier (1933)

Partid politic NSDAP

Ideologie nazism 

Alma mater Lambach Abbey[*]

Realschule of Linz[*]

Semnătură

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text 

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a

fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-
Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut
(Führer) al Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată pe
ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa expansionistă
agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război
Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate
numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui
plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili”
din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici din Germania. Hitler a fost ales
„omul anului” în 1938 de către revista americană Time.[20]

Cuprins

 1Viața timpurie
o 1.1Origini
 1.1.1Originea numelui
o 1.2Copilăria și tinerețea
 2În Primul Război Mondial
 3După Primul Război Mondial
 4Ideologia național-socialismului
 5Ascensiunea la putere
 6Antisemitismul
 7Prăbușirea celui de-al Treilea Reich
 8Moartea lui Hitler - varianta general acceptată
 9Sănătatea
 10Familia
 11Premiul Nobel pentru Pace
 12Referințe
 13Bibliografie
 14Lectură suplimentară
 15Legături externe

Viața timpurie
Origini
Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiul ilegitim al Mariei Anna
Schicklgruber.[21] Deoarece în registrul baptist de natalitate nu era indicat numele tatălui
său, Alois și-a luat inițial numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În
1842 Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul
ei din 1847 și al lui Johann Georg Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui
lui Hiedler, Johann Nepomuk Hiedler.[22] În 1876 Johann Georg Hiedler a fost menționat
în registrul baptist de natalitate (înregistrat ca Georg Hitler) drept tatăl lui Alois.[23][24] De
atunci, Alois a preluat numele de familie Hitler, scris și
ca Hiedler, Hüttler sau Huettler[24].
Oficialul nazist Hans Frank a lansat zvonul că mama lui Alois ar fi fost angajată ca
femeie de serviciu în casa unei familii de evrei din Graz și că fiul de 19 ani al
familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl lui Alois.[25] Deoarece nimeni cu numele
de familie Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au fost
găsite documente care să ateste existența lui Leopold Frankenberger, [26] istoricii infirmă
afirmația că tatăl lui Alois era evreu.[27][28][29][30]
Originea numelui
Există două ipoteze:
- „Hitler” ar fi o derivație a vechiului nume „Hiedler” [31] care, la rândul său, conține
termenul bavarez și austriac „Hiedl” (curs subteran de ape, care inundă periodic
pivnițele). Oamenii care trăiau în preajma unui „Hiedl” erau numiți „Hiedler”.
- Numele ar proveni de la „Hütte” („colibă“).
Copilăria și tinerețea
Adolf Hitler (1890)

Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austro-
Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița cu Imperiul German.[32] Adolf a
fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai
mari ai lui Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie. [33] La vârsta de trei ani,
familia lui s-a mutat în Passau, Germania.[34] Aici el a căpătat distinctivul accent
bavarian, în locul celui austro-german.[35][36][37] În 1894 familia lui s-a mutat
la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un mic latifundiu din
Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a
absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[38][39]
Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și, drept
urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua lecții de
cântat și cânta în corul bisericesc.[40] În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding.
Moartea fratelui său mai mic în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe
Hitler.[41]
Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze
calea.[42][43][44][45] Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică și să devină artist, în
septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[46] Ulterior, în Mein
Kampf, Hitler era să dezvăluie că intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl
său era să observe aceasta și să-l lase să-și urmeze visul său. [47]
Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste germane
încă din tinerețe.[48] El și-a exprimat loialitatea doar față de Germania,
disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin și dominația ei asupra unui
imperiu pestriț etnic.[49][50] Hitler și prietenii săi foloseau salutul "Heil" și cântarea
"Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac.[51]
După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală s-a
deteriorat și mama sa i-a permis să plece.[52] El s-a înscris în Realschule din Steyr în
septembrie 1904, unde comportamentul și performanțele sale au prezentat unele
îmbunătățiri.[53] În 1905, după ce a susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit
școala fără ambiții de continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră. [54]
Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră boemiană în
cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit fiindu-i ilustratele cu diferite
clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în cafenele. Hitler a încercat să intre
la Academia de Arte Frumoase din Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de
fiecare dată.[55][56]
Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.
La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în
aplicare după ce a devenit cancelar al Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai
unor teorii și discursuri șovine, antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul
antisemit, rasist, ocultist și escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von
Schönerer, liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher
Verband), o grupare politică naționalist-șovină, [57] și primarul Vienei, Karl Lueger,
fondatorul unui partid creștin de orientare virulent antisemită. [58] Exasperat de ceea ce
el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena o „babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în
mai 1914, stabilindu-se la München, pe care îl considera oraș „cu adevărat german”.

În Primul Război Mondial

Adolf Hitler (primul din dreapta, șezând) alături de combatanți în timpul Primului Război Mondial (1915)

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata

germană.[59]
Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia,[60] în regimentul
bavarez Reserve, în calitate de furier al regimentului.[61][59] A fost prezent la un număr de
bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la
Arras și Bătălia de la Passchendaele.[62] Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A
primit Crucea de Fier de clasa a doua în 1914[62] și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4
august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal
(Gefreiter).[63][64] Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna „Pentru rănile
suferite” (Verwundetenabzeichen).[65] Întrucât comandanții regimentului au considerat că
nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier
(„subofițer”).
Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și
pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie
1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme.[66] El a
petrecut două luni în spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.[67] Pe
15 octombrie 1918, a fost orbit temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost
spitalizat în Pasewalk.[68] În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre înfrângerea
Germaniei,[69] care l-a șocat.[70]
Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experiență a sa” și a fost lăudat de ofițerii
săi pentru vitejie.[71]
Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui. [72] Ca și alți naționaliști
germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt în spate), care susținea că
armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost „înjunghiată în spate” de marxiști
și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”. [73]
Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din teritoriile
sale și să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancțiuni economice și a
perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani au perceput tratatul ca o
umilire, în special articolul 231, care declara Germania responsabilă pentru război.
[74]
 Tratatul de la Versailles și condițiile economice, sociale și politice din Germania de
după război au fost ulterior exploatate de Hitler cu scop politic. [75]

După Primul Război Mondial

Adolf Hitler alături de Erich Ludendorff și alți ințiatori ai puciului de la berărie

Articol principal: Puciul de la berărie.

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul: o
gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate și a
valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era agent al
departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact
cu o formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc
German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de
extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a înregimentat
politic, devenind după câteva zile membru al comitetului executiv. Energia și talentul
oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat
programul politic în februarie 1922. A fost decisă totodată adoptarea unui nume
nou: Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche
Arbeiterpartei, abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul
ascensiunii spre putere al lui Hitler.
Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susținători, să
ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această tentativă nereușită a
rămas în istorie sub numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului că principalii
complotiști au pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat)
a fost inspirat de „Marșul asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie
1922). Arestat (împreuna cu alți complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat
pentru trădare și condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a executat însă numai
nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte
"Mein Kampf".
Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a
devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost
elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie
1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de orientare
conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut
ferm în „legenda înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care, în esență, acredita
ideea că acea capitulare ar fi fost opera forțelor politice de stânga, de
orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui Hitler și al
național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-au decis pentru
capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în Germania,
îndeosebi social-democrații, au fost porecliți „criminalii din
Noiembrie” (Novemberverbrecher).

Ideologia național-socialismului
Articol principal: Mein Kampf.
Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști care, la
sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritate rasială.
Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor,
iar viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”. Poporul german era considerat
superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina de a menține puritatea rasei și de
a subordona rasele inferioare: evreii, țiganii, slavii și rasele de culoare. Hitler
considera comunitatea evreiască drept un cancer care distrugea trupul Germaniei.
Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât și de condițiile foarte grele de
despăgubiri de război impuse prin Tratatul de la Versailles, Germania a intrat într-o
criză economică gravă. Firava democrație (Republica de la Weimar) nu îi putea face
față, populația devenind din ce în ce mai pauperizată și nemulțumită. După o scurtă
redresare, situația s-a agravat din nou prin declanșarea în 1929 a crizei economice
mondiale. Numărul șomerilor a ajuns la circa șase milioane. Pentru evoluția ulterioară,
puterile învingătoare în Primul Război Mondial nu au fost capabile să înțeleagă că o
țară umilită nu putea fi pol de stabilitate. Condițiile impuse Germaniei, ca reparații de
război, nu aveau cum să fie acceptate de o populație flămândă, sătulă de război, dar
foarte mândră. Efectele s-au dovedit fatale. Din această situație, mișcarea nazistă,
condusă de Hitler, a reușit să obțină un capital politic important prin voturile care i-au
fost acordate, până în 1932.

Ascensiunea la putere

Adolf Hitler în 1933

Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de capacitatea de

influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca șef al
aparatului de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile
tehnici moderne de îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată
perioada dintre puciul lui Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat în
1933. Au fost închiriate avioane și automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui
Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă naziștii
au obținut rezultatele scontate în alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul
obținut în alegerile pentru reichstag din 6 noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea
mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut printre cauze slaba
prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de marea criză
economică (cu peste șase milioane de șomeri), precum și politica deflaționistă cu care
guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-1932) a reacționat la criza economică,
amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din vara lui 1932, după
care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în Reichstag după grupul social-
democrat, l-a încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar.
Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au
dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30
ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern făcea
parte și Franz von Papen, cancelar între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase
împreună cu generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28
ianuarie 1933, la aranjamentul din culise, acceptat de președintele Hindenburg, pentru
însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.
În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central
(Reichstag) și cele regionale, cât și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să
propună noului parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care
prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii
depline cancelarului și guvernulu