ADOLF HITLER

“DACĂ LIBERTATEA ESTE LIPSITĂ DE ARME, TREBUIE SĂ COMPENSĂM

PRIN PUTEREA VOINŢEI.”
 DIN ADOLF HITLER (5 NOIEMBRIE 1925)
 Origini
 Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiul ilegitim al Mariei Anna Schicklgruber.[9] Deoarece în
registrul baptist de natalitate nu era indicat numele tatălui său, Alois și-a luat inițial numele de familie al mamei
sale, Schicklgruber. În 1842 Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul
ei din 1847 și al lui Johann Georg Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann
Nepomuk Hiedler.[10] În 1876 Johann Georg Hiedler a fost menționat în registrul baptist de natalitate (înregistrat
ca Georg Hitler) drept tatăl lui Alois.[11][12] De atunci, Alois a preluat numele de familie Hitler, scris și
ca Hiedler, Hüttler sau Huettler[12].
 Oficialul nazist Hans Frank a lansat zvonul că mama lui Alois ar fi fost angajată ca femeie de serviciu în casa
unei familii de evrei din Graz și că fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl lui Alois.[13]
 Deoarece nimeni cu numele de familie Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au
fost găsite documente care să ateste existența lui Leopold Frankenberger,[14] istoricii infirmă afirmația că tatăl
lui Alois era evreu.[15][16][17][18]
 Originea numelui
 Există două ipoteze:
- „Hitler” ar fi o derivație a vechiului nume „Hiedler”[19] care, la rândul său, conține termenul bavarez și
austriac „Hiedl” (curs subteran de ape, care inundă periodic pivnițele). Oamenii care trăiau în preajma unui
„Hiedl” erau numiți „Hiedler”.
- Numele ar proveni de la „Hütte” („colibă“).
 Copilăria și tinerețea
Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austro-Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița cu 
Imperiul German.[20] Adolf a fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai mari ai lui Adolf—Gustav,
Ida și Otto — au murit în copilărie. [21] La vârsta de trei ani, familia lui s-a mutat în Passau, Germania.[22] Aici el a căpătat distinctivul accent
bavarian, în locul celui austro-german. [23][24][25] În 1894 familia lui s-a mutat la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un mic
latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[26][27]
Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și, drept urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de
opt ani, Adolf lua lecții de cântat și cânta în corul bisericesc. [28] În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding. Moartea fratelui său mai mic
în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe Hitler.[29]
Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze calea. [30][31][32][33] Ignorând visul fiului de a termina o școală
clasică și să devină artist, în septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[34] Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să dezvăluie că
intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl său era să observe aceasta și să-l lase să-și urmeze visul său. [35]
Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste germane încă din tinerețe. [36] El și-a exprimat loialitatea doar față
de Germania, disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin și dominația ei asupra unui imperiu pestriț etnic. [37][38] Hitler și prietenii săi
foloseau salutul "Heil" și cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac.[39]
După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală s-a deteriorat și mama sa i-a permis să plece. [40] El s-a înscris
în Realschule din Steyr în septembrie 1904, unde comportamentul și performanțele sale au prezentat unele îmbunătățiri. [41] În 1905, după ce a
susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit școala fără ambiții de continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră. [42]
Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră boemiană în cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit
fiindu-i ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în cafenele. Hitler a încercat să intre la  Academia de Arte Frumoase din
Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de fiecare dată. [43][44]
Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.
La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în aplicare după ce a devenit  cancelar al Germaniei. Printre
precursorii ideologici, autori ai unor teorii și discursuri șovine, antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul antisemit, rasist, ocultist și
escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer, liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher
Verband), o grupare politică naționalist-șovină, [45] și primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul unui partid creștin de orientare virulent antisemită. [46]
 Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena o „babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în mai  1914, stabilindu-se la München,
pe care îl considera oraș „cu adevărat german”.
 În Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata germană.[47]
Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia,[48] în regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al
regimentului.[49][47] A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, 
Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele.[50] Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de
clasa a doua în 1914[50] și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu
gradul de caporal (Gefreiter).[51][52] Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna „Pentru rănile suferite” (Verwundetenabzeichen).[53]
 Întrucât comandanții regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de
Unteroffizier („subofițer”).
Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A avut contribuții grafice, de
ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme.[54] El
a petrecut două luni în spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.[55] Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit
temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost spitalizat în Pasewalk.[56] În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre
înfrângerea Germaniei,[57] care l-a șocat.[58]
Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experiență a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi pentru vitejie. [59]
Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui. [60] Ca și alți naționaliști germani, el credea
în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost
„înjunghiată în spate” de marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”. [61]
Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din teritoriile sale și să demilitarizeze Renania.
Tratatul a impus sancțiuni economice și a perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani au perceput tratatul ca o
umilire, în special articolul 231, care declara Germania responsabilă pentru război. [62] Tratatul de la Versailles și condițiile
economice, sociale și politice din Germania de după război au fost ulterior exploatate de Hitler cu scop politic. [63]
 După Primul Război Mondial
După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul: o gândire bazată pe un antisemitism
 virulent și o concepție rasistă despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era
agent al departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formațiune politică
radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în ciuda
numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic, devenind după
câteva zile membru al comitetului executiv. Energia și talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul
partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. A fost decisă totodată adoptarea unui nume
nou: Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei,
abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al lui Hitler.
Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susținători, să ajungă în fruntea Germaniei printr-
o lovitură de stat. Această tentativă nereușită a rămas în istorie sub numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului
că principalii complotiști au pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat) a fost inspirat de „
Marșul asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu alți complici) la 11
noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a executat însă numai
nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".
Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a devenit un naționalist german.
Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea
Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare și
ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la spate”
(Dolchstoßlegende), care, în esență, acredita ideea că acea capitulare ar fi fost opera forțelor politice de stânga, de
orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor),
oamenii politici germani care s-au decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în
Germania, îndeosebi social-democrații, au fost porecliți „criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).
 Ideologia național-socialismului

 Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști care, la sfârșitul 
secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritate rasială. Conform acelor idei, omenirea
ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viața reprezenta numai „supraviețuirea
adaptabililor”. Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina de
a menține puritatea rasei și de a subordona rasele inferioare: evreii, țiganii, slavii și rasele de culoare.
Hitler considera comunitatea evreiască drept un cancer care distrugea trupul Germaniei.
 Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât și de condițiile foarte grele de despăgubiri de război
impuse prin Tratatul de la Versailles, Germania a intrat într-o criză economică gravă. Firava
democrație (Republica de la Weimar) nu îi putea face față, populația devenind din ce în ce mai
pauperizată și nemulțumită. După o scurtă redresare, situația s-a agravat din nou prin declanșarea în 
1929 a crizei economice mondiale. Numărul șomerilor a ajuns la circa șase milioane. Pentru evoluția
ulterioară, puterile învingătoare în Primul Război Mondial nu au fost capabile să înțeleagă că o țară
umilită nu putea fi pol de stabilitate. Condițiile impuse Germaniei, ca reparații de război, nu aveau
cum să fie acceptate de o populație flămândă, sătulă de război, dar foarte mândră. Efectele s-au
dovedit fatale. Din această situație, mișcarea nazistă, condusă de Hitler, a reușit să obțină un capital
politic important prin voturile care i-au fost acordate, până în 1932.
 Ascensiunea la putere
Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de capacitatea de influență a propagandei. În aprilie 1930
 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca șef al aparatului de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziștii au folosit cu
succes noile tehnici moderne de îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată perioada dintre puciul
lui Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate avioane și automobile de lux
pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă
naziștii au obținut rezultatele scontate în alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul obținut în alegerile pentru 
reichstag din 6 noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930,
a avut printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de marea criză economică
(cu peste șase milioane de șomeri), precum și politica deflaționistă cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning
 (1930-1932) a reacționat la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din vara lui 
1932, după care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în Reichstag după grupul social-democrat, l-a
încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar. Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg
 vizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30
ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern făcea parte și Franz von Papen, cancelar
între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4
decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise, acceptat de președintele Hindenburg, pentru
însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.
În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (Reichstag) și cele regionale, cât
și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de împuternicire (
Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii depline 
cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulțimii adunate în stradă și a
terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA (Sturmabteilung) și a celeilalte organizații paramilitare, SS (
Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost adoptată cu 444 de voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis astfel
calea spre dictatura totalitară.
 Prăbușirea celui de-al Treilea Reich

 Datorită victoriilor remarcabile ale „războiului fulger” (Blitzkrieg) dintre anii 1939-1941, Hitler și
conducerea militară a Germaniei au făcut greșeala de a-și subestima inamicii, Marea Britanie și Uniunea
Sovietică, precum și de a începe un război pe două fronturi cu aceste două puteri. Hitler a dat semnalul 
Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o campanie rapidă, înainte de
venirea iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește o nouă lovitură în luna decembrie a
aceluiași an prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. Înverșunarea sovieticilor, noroiul, apoi
nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală era posibilă,
ceea ce dovedește că-și pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943,
armata germană se afla în defensivă, pierzând inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit, lăsând
în urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.
 În mai 1945 Germania era complet ruinată, și nicidecum o „Germanie mare” în stare să distrugă Rusia
bolșevică sau să creeze o nouă ordine mondială bazată pe supremația „rase ariene”.
 Moartea lui Hitler

Dintre diversele teorii pe temă, varianta general acceptată este că la 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte
în Berlin, pe când trupele sovietice se aflau la mică distanță de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis.[71][72][73]
[74]
 Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se cununase în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan) au fost
depuse în craterul unei bombe,[75][76] stropite cu benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din 
Führerbunker și li s-a dat foc[77] când Armata Roșie se apropia și continuau bombardamentele. [78] Înainte de a
se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.
La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat necondiționat Berlinul sovieticilor. Când au ajuns la
cancelarie, forțele sovietice au găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie folosind amprente dentare pentru
identificare. Rămășițele lui Hitler și ale Evei Braun au fost îngropate în secret de SMERȘ (organizația rusă
„Smert Șpionam”) la sediul acesteia din Magdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un
fragment de craniu uman păstrat în arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din rămășițele
lui Hitler totuși, autenticitatea craniului este pusă sub semnul întrebării de mai mulți istorici și cercetători. [79]
Rămășițele a 10 persoane, Adolf Hitler, Eva Braun-Hitler și 8 membri ai familiei Goebbels (părinți + 6 copii [80]
), au fost îngropate și dezgropate de mai multe ori, în diferite locuri din Germania, în 5 cutii de lemn. Odiseea
lor a luat sfȃrșit la 5 aprilie 1970, cȃnd cele 5 cutii îngropate în Magdeburg, în grădina casei din strada
Westendstr.32 (azi Klausenerstr.23) au fost dezgropate pentru ultima dată de sovietici și arse cu benzină sub
cerul liber. Cenușa lor, transportată într-un singur sac, a fost aruncată în aceiași zi de pe podul Schweinebrücke
în pȃrȃul Ehle din satul Biederitz, localitate situată lȃngă Magdeburg.