Adolf Hitler

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a

fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-
Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut
(Führer) al Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată pe
ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa expansionistă
agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război
Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate
numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui
plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili”
din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici din Germania. Hitler a fost ales
„omul anului” în 1938 de către revista americană Time.[20]

Viața timpurie
Origini
Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiul ilegitim al Mariei Anna
Schicklgruber.[21] Deoarece în registrul baptist de natalitate nu era indicat numele tatălui
său, Alois și-a luat inițial numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În
1842 Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul
ei din 1847 și al lui Johann Georg Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui
lui Hiedler, Johann Nepomuk Hiedler.[22] În 1876 Johann Georg Hiedler a fost menționat
în registrul baptist de natalitate (înregistrat ca Georg Hitler) drept tatăl lui Alois.[23][24] De
atunci, Alois a preluat numele de familie Hitler, scris și
ca Hiedler, Hüttler sau Huettler[24].
Oficialul nazist Hans Frank a lansat zvonul că mama lui Alois ar fi fost angajată ca
femeie de serviciu în casa unei familii de evrei din Graz și că fiul de 19 ani al
familiei, Leopold Frankenberger, ar fi fost tatăl lui Alois.[25] Deoarece nimeni cu numele
de familie Frankenberger nu a fost înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au fost
găsite documente care să ateste existența lui Leopold Frankenberger,[26] istoricii infirmă
afirmația că tatăl lui Alois era evreu.[27][28][29][30]
Originea numelui

Există două ipoteze:

- „Hitler” ar fi o derivație a vechiului nume „Hiedler”[31] care, la rândul său, conține
termenul bavarez și austriac „Hiedl” (curs subteran de ape, care inundă periodic
pivnițele). Oamenii care trăiau în preajma unui „Hiedl” erau numiți „Hiedler”.
- Numele ar proveni de la „Hütte” („colibă“).
Copilăria și tinerețe
Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a Austro-
Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița cu Imperiul German.[32] Adolf a
fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai
mari ai lui Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie.[33] La vârsta de trei ani,
familia lui s-a mutat în Passau, Germania.[34] Aici el a căpătat distinctivul accent
bavarian, în locul celui austro-german.[35][36][37] În 1894 familia lui s-a mutat
la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un mic latifundiu din
Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a
absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[38][39]
Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și, drept
urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua lecții de
cântat și cânta în corul bisericesc.[40] În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding.
Moartea fratelui său mai mic în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe
Hitler.[41]
Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze
calea.[42][43][44][45] Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică și să devină artist, în
septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[46] Ulterior, în Mein
Kampf, Hitler era să dezvăluie că intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl
său era să observe aceasta și să-l lase să-și urmeze visul său.[47]
Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste germane
încă din tinerețe.[48] El și-a exprimat loialitatea doar față de Germania,
disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin și dominația ei asupra unui
imperiu pestriț etnic.[49][50] Hitler și prietenii săi foloseau salutul "Heil" și cântarea
"Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac.[51]
După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală s-a
deteriorat și mama sa i-a permis să plece.[52] El s-a înscris în Realschule din Steyr în
septembrie 1904, unde comportamentul și performanțele sale au prezentat unele
îmbunătățiri.[53] În 1905, după ce a susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit
școala fără ambiții de continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră.[54]
Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră boemiană în
cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit fiindu-i ilustratele cu diferite
clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în cafenele. Hitler a încercat să intre
la Academia de Arte Frumoase din Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de
fiecare dată.[55][56]
Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.
La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în
aplicare după ce a devenit cancelar al Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai
unor teorii și discursuri șovine, antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul
antisemit, rasist, ocultist și escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von
Schönerer, liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher
Verband), o grupare politică naționalist-șovină,[57] și primarul Vienei, Karl Lueger,
fondatorul unui partid creștin de orientare virulent antisemită.[58] Exasperat de ceea ce
el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena o „babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în
mai 1914, stabilindu-se la München, pe care îl considera oraș „cu adevărat german”.

Benito MussoliniBenito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29

iulie 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como)
a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. Un socialist Italian celebru,
[13]
 membru marcant al Partidului Socialist Italian (Partito Socialista Italiano)[14] a creat un
stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total
al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare
existent. Intrarea sa în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf
Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea
dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea
mare italian într-un sondaj de opinie TV.

[1]Biografie timpurie[modificare | modificare sursă]

Născut la Dovia, în Italia, pe 29 iulie 1883, ca fiu al unei învățătoare de țară, Rosa
(născută Maltoni) și al lui Alessandro Mussolini, fierar și hotelier, ce cu greu iși găsea de
muncă datorită controverselor provocate și violențelor asupra adversarilor politici,[15] un
revoluționar socialist cu simpatii Italiano-naționaliste, spre sfârșitul vieții devine alcoolic.
[14][16]
 Prenumele Amilcare și Andrea sunt puse de tatăl său în onoarea socialiștilor
Italieni Andrea Costa și Amilcare Cipriani.
Este educat cu idei socialiste, nume precum Karl Marx sunt des evocate de tatăl său.
[16]
 Școala elementară o face în Dovia. Natura sa rebelă și indisciplina sa "naturală" se
văd încă din timpul frecventării școlii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu
greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi la Faenza,
la un liceu al Călugărilor Silezieni, se revoltă din nou, contra ordinii și disciplinei impuse,
fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceu public din Forlí, îl termină cu
dificultate datorată, din nou, naturii și comportamentului său anarhic. După terminarea
liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o școală elementară.
În 1902, pleacă în Elveția unde trăiește pe apucate, prestând tot felul de munci
necalificate. În timpul șederii sale în Elveția, a intrat deseori în conflicte cu poliția locală
pentru vagabondaj și încăiereri. În 1904 se întoarce în Italia pentru
satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Predă din nou în școli elementare,
între 1907 - 1908. În 1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat
pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în același timp, la câteva din scrierile sale
timpurii.
Are o relație cu Ida Irene Dalser, aceasta îl finanțează pe Mussolini și are un copil cu
el, Benito Albino Mussolini, copil pe care Mussolini nu îl recunoaște, ajungând dictator îi
va interna într-un azil de nebuni, ambii vor fi omorâți aici.[17]
Se căsătorește cu Rachele Guidi, fiică vitregă a tatălui său datorită concubinajului lui
Alesandro Mussolini cu Anna Guidi, cu care va avea 3 băieți și 2 fete.[18] Din nou, intră
în conflict cu autoritățile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru poziția sa public
revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orașului Trent. Ca
urmare, este expulzat din Austria.
După reîntoarcerea în Italia editează un ziar socialist în Forlí, ulterior, devine editor la
un alt ziar socialist, "Avanti!",cu un tiraj de 100.000 exemplare pe zi acesta (Avanti) fiind
cel mai important ziar socialist din Italia.[19]

Scurtă trecere în revistă a dictaturii lui Benito

Mussolini[modificare | modificare sursă]
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi
președinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito
Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii Italiene.
Există mitul[20] că a reușit să reducă șomajul, îmbunătățit serviciile prestate de Căile
Ferate Italiene sau că a distrus mafia,[21] în realitate, propaganda de stat a inventat fraza
că „Mussolini a făcut sa circule trenurile la timp, fără întârzieri”,[22] după 1929 procesele
împotriva mafiei au încetat iar presa controlată de stat[23] nu a mai mediatizat acest
subiect,[21] între 1926-1935 100.000 de afaceri au falimentat, de 4 ori mai mult ca în
decada precedentă, existau 1 milion foști muncitori ce acum erau șomeri.[20]
Economia de piață este înlocuită cu una central planificată, de tip socialist,
[24]
 cu subvenții acordate de stat prin redirecționarea resurselor dela cei ce le produceau
către ramurile preferate de partid (din 1926 devine partid unic),
[23]
 protecționism prin taxe mari la importuri, deficite datorate
cheltuielilor bugetare mari, naționalizari în masă, corupție cauzată de
importanța Partidul Național Fascist ce o avea in redistribuția
resurselor, birocrație, inflație prin mărirea masei monetare de banca centrală în
scopul finanțarii proiectelor guvernului, industrii și bănci falimentare scoase
din faliment prin banii alocați de stat, datorii publice enorme.[20][24]
Se ajunge ca 75%[24] din economia națională sa fie controlată direct de stat, cealaltă
parte fiind puternic reglementată de aparatul birocratic, în fapt (de facto) tot statul
controla și restul activităților economice, numai Uniunea Sovietica se mai compara
cu Italia Fascistă la acest capitol.[25]
Mussolinii devine un susținător al lui John Maynard Keynes, un socialist[26] ale căror idei
sunt aplicate de susținătorii rolului statului în economie,[26][27] acesta (Mussolini)
afirmând: „Fascismul este pe deplin de acord cu domnul Maynard Keynes, [...] cartea
excelentă Sfârșitul Laissez-Faire(1926), ar putea [...] să servească drept o introducere
utilă în economia fascistă. Nu există aproape nimic de obiectat dar sunt multe de
aplaudat”.[24] Încă odată se văd originile socialiste ale fascismului,[13] anume ura
socialiștilor față de capitalism, piața liberă, economia de tip laissez-faire.[28]
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală
a poporului italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga
Națiunilor Unite.
A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1939) de
partea generalului Francisco Franco, fiind în același timp criticat de Marea Britanie și
Franța, ambele puteri coloniale.
Benito Mussolini nu a fost nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor 1920 a
interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit -
într-un fel - relațiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa
Pius al XI-lea, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei este recunoscută
suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat în
Italia. În schimb, Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche
din 1871.
Va avea nenumărate amante de-a lungul vieții sale, atât înainte cât și după casătorie.[29]

Conflicte cu Mișcarea Socialistă Italiană și anii primului

Război Mondial[modificare | modificare sursă]
La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis cu
conducătorii Partidului Socialist Italian pentru poziția sa deschis și vehement exprimată
de intrare a Italiei în război împotriva Germaniei.
Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale față de politica partidului, la 25 noiembrie 1914,
Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.
Imediat, Mussolini înființează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba
română), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea
opiniei publice în sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia să intre în război.
Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată,
devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până
în februarie 1917 când a fost rănit și apoi demobilizat.