Darul lui Jonas

Intri cu ajutorul lui Jonas într-o lume aproape perfectă. Jonas, un băieţel pe care-l
aşteaptă o decizie importantă odată cu accederea în ultima grupă de vârstă a şcolarilor
(urmează să fie Doişpar), nu ştie dacă se simte înfricoşat sau temător în privinţa acelei
decizii, şi asta tocmai pentru că lumea sa aproape perfectă a aplatizat orice nuanţă.

Nu există culori sau zăpadă şi totul e planificat până la detaliu. Sub control permanent,
nici bolile nu îşi fac loc, iar singura fereastră pentru amintiri este existenţa unei
persoane cu misiunea de a le păstra. Chestiunile fascinante legate de această lume nu se
opresc aici: copiii sunt concepuţi de Născătoare şi sunt repartizaţi în luna decembrie a
fiecărui an, lună când, de altfel, se ia şi decizia legată de viitorul tinerilor care termină
şcoala. Apoi, a avea o bicicletă este o recompensă care vine odată cu vârsta şi cu
rezultatele bune. Cine eşuează în respectarea cu fidelitate a regulilor este eliminat. Bine,
noţiunea este „punere pe liber” şi se aplică inclusiv bătrânilor care devin inutili…

Jonas va fi următorul Primitor de Memorie şi va prelua de la Dăruitor tot felul de

amintiri şi imagini incompatibile cu lumea în care trăieşte, ceea ce îl va determina să
caute o fisură şi să spargă utopia. Imposibilitatea alegerilor şi limitarea liberului arbitru
în numele unei fericiri false îl intrigă şi îl determină să plece în căutarea Altundeva-ului,
a lumii în care lucrurile sunt aşa cum au fost ele făcute şi nu cum le-au „vopsit” oamenii.

„Dar mai mult ca sigur că şi părinţii mei au avut părinţi! Nu m-am gândit la asta pân-
acum. Cine sunt părinţii părinţilor mei? Şi unde sunt?”
Accentul este unul de basm, iar scriitura, excelentă. Mi-a amintit de Michael Ende şi de
a sa „Poveste fără sfârşit” şi cred că romanul nu este bun doar pentru cei din categoria
„young adult”, ci cam pentru toţi cei care au impresia că orice fel de limită impusă poate
face bine.

Finalul este deschis şi a stârnit numeroase comentarii, dar cred că şi în asta, sau mai
ales în asta, stă forţa unui scriitor: să aşeze lucrurile astfel încât povestea să poată avea
mai multe interpretări. Romanul a avut parte şi de o ecranizare (2014), cu Meryl Streep
şi Jeff Bridges, şi este una dintre cărţile elementare pentru un copil de liceu. Iar dacă
încă nu ai citit-o, dar ai absolvit liceul hăt departe în timp, nu dispera: rezervă-ţi două
ceasuri şi vei intra în lumea lui Jonas, una cuceritoare şi memorabilă.

Pe mine, unul, m-a convins numele traducătorului (Radu Paraschivescu) şi

recomandarea unei fetiţe surprinse să afle că încă nu citisem „Darul lui Jonas”. În plus,
mi s-a părut potrivit faptul că, la final, autoarea a explicat cum anume s-a legat viaţa ei
de ficţiunea din acest roman ori cum momente aparent nesemnificative din realitate au
ajuns, prelucrate, secvenţe de carte.