HHHHHHHHHHHHHreHHHHHHHHHHHHHHHHHHH

Hoțul de cărți a fost publicat în 2005, iar temele sale centrale sunt:
al Doilea Război Mondial, moartea și Germania nazistă. În 2007 a fost
distins cu premiul Michael L. Printz. Doi ani mai târziu, a avut isprava de a
fi petrecut 105 săptămâni pe lista celor mai bine vândute New York Times.
Un film bazat pe roman a fost filmat în 2013. Caseta a fost regizată și
scrisă de Brian Percival. Deși filmul a primit în mare parte recenzii
pozitive din partea experților și a publicului, are unele diferențe
importante de scenariu față de intriga cărții. Printre aceste discrepanțe se
numără aspectul protagonistului și relația dintre unele dintre personaje.

Rezumatul Hoțul de cărți
Această poveste este povestită din perspectiva morții, care este
prezentată ca personaj în piesă. Totul începe în ianuarie 1937, când Liesel
Meminger, o fetiță de 10 ani, călătorește cu trenul împreună cu
mama ei., Paula, Și fratele său minor, Werner. trioul Se îndreaptă spre
Molching, un oraș mic din afara Munchenului, Germania. Planul constă în
a merge să locuiască cu cei care vor deveni părinții adoptivi ai copiilor:
Hans și Rosa Hubermann.

Moartea, sărăcia, furtul primei cărți și ignoranța

Sin embargo, Werner moare pe drum din cauza unor probleme legate de
sărăcia familiei. În acel moment se discută subiecte precum foamea,
malnutriția, lipsa asistenței medicale și frigul. Înainte de a ajunge la
destinație, Liesel trebuie să participe la înmormântarea fratelui ei.
Cimitirul este acoperit de zăpadă din ianuarie și tocmai în acest context
protagonista îi fură prima carte. Este despre Manualul groparului.

Problema cu această ispravă comisă de fată este că nu știe să citească.

Ajunsă la casa familiei Hubermann, situată pe strada Himmel, Liesel refuză să
intre înăuntru. În final, Hans, tatăl ei adoptiv, se ocupă de a o convinge, ceea ce
generează simpatie între ambele personaje. Cu toate acestea, afacerea cu mama
lui adoptivă este diferită.
Sosirea lui Rudy la școală și prietenie
Fata nu se simte sigură de sentimentele ei față de Rosa, iar femeia pare
să treacă prin aceeași dilemă. Când protagonista începe școala, ea
se confruntă din nou cu conflictul ei cu lectura și suferă ca
urmare. În noua ei instituție de învățământ, tânăra îl întâlnește pe
Rudy Steiner, care îi devine cel mai apropiat prieten, precum și
partenerul ei în furtul de alimente și cărți.

Defalcarea ignoranței: lumina citirii și scrisului

Liesel are adesea coșmaruri cu privire la moartea fratelui ei în
tren. Într-o noapte, după unul dintre aceste evenimente, Hans
descoperă Manualul groparului ascuns sub saltea. Inspirat de acțiunea
fiicei sale adoptive și de interesul ei pentru cuvinte, bărbatul
decide să-l învețe să citească.

Din acele lecții Liesel învață să scrie, Așadar începe să compună

scrisori pentru Paula. Misiunile lui Liesel către mama ei nu primesc
niciodată răspuns. În cele din urmă, cititorul află că Paula a dispărut.

Trăind sub stăpânire nazistă

Timp după, protagonistul înțelege ce înseamnă să trăiești în
Germania nazistă când vede cum se organizează o ardere de carte. Acest
eveniment este conceput pentru a comemora ziua de naștere a lui Adolf
Hitler, care are loc pe 20 aprilie 1940. Pentru protagonista,
ceea ce a văzut este tulburător și fascinant.

În timp ce privești flăcările ard, protagonistul ascultă un purtător de

cuvânt al naziștilor chemarea la moartea comuniștilor evrei, care
provoacă o schimbare în fată. Lumina care se stinge în ea ține de tatăl ei
biologic, despre care nu cunoaște decât înclinațiile lui către
comunism. Este în acel moment unde își dă seama că liderul
naziștilor ar putea fi în spatele destrămarii familiei sale.

Tăcerea necesară pentru a supraviețui

Această nouă concepție, împreună cu confirmarea ei de către Hans, îl face pe
Hitler să devină unul dintre cei mai mari dușmani pentru
protagonist. Tatăl ei adoptiv o îndeamnă să-și ascundă părerile, iar
acest conflict o face pe Liesel să-i fure a doua carte, Omul care a ridicat din
umeri, pe care îl salvează dintr-un foc de tabără aprins.

Prietenii noi
apoi, Hans o vizitează pe văduva unui evreu care i-a salvat viața, și
decide să-și ajute fiul, Max, care fuge de naziști. Hubermann îl
ascunde în casa lui, ceea ce produce o schimbare pozitivă în Rosa, care dă
dovadă de curaj și tandrețe. Tânărul refugiat se împrietenește cu
Liesel.

La egalitate, protagonistul menține o prietenie cu Ilsa Hermann, sotia

primarului care vă oferă biblioteca lor pentru a vă bucura de lectură.

Schimbări drastice
Cu toate acestea, lucrurile se schimbă când Hans este recrutat pentru că a oferit
pâine unui evreu, iar Alex Steiner, tatăl lui Rudy, este forțat să intre în
armată. Fără prezența lui Max și Hans, Liesel trebuie să treacă înainte
cu Rudy și Rosa. In orice caz, după câteva luni își vede din nou tatăl
și prietenul, deși nu în cea mai bună stare.

Cartea goală: propria istorie și tragedie

Mai târziu Liesel încetează să mai viziteze Biblioteca Herman, dar Ilsa îi dă o
carte goală. în care fata începe să-și scrie propria poveste: Hoț de
carte. În timp ce tânăra scrie la subsol, strada Himmel este bombardată,
Și toți cei dragi mor.

În disperarea lui, protagonista scăpa de cartea ei, dar este recuperată de

Moarte. Când rămâne din nou orfană, Ilsa Hermann îi propune să petreacă ceva
timp la ea acasă. Apoi Alex Steiner se întoarce și Liesel rămâne cu el
câteva luni. Piesa se încheie când, după o viață lungă alături de
soțul și copiii ei, Moartea îi întoarce cartea lui Liesel în schimbul că-
i ia sufletul.

Despre autor, Markus Zusak

Markus Zusak s-a născut în Sydney, Australia, în 1970. A studiat la
Universitatea din New South Wales și a devenit scriitor
pentru literatura pentru copii și tineret. Tânărul Zusak a crescut
ascultând poveștile Germaniei naziste, precum și anecdotele
părinților săi din Austria și Germania. Autorul a vrut să scrie
o carte care să reflecte maltratarea evreilor, ceea ce l-a
inspirat să scrie bestsellerul Hoț de carte.

Pe lângă a lui lucrare laureată a scris Markus Scrisori încrucișate -

Mesagerul— (2002), pentru care a primit mai multe premii, precum
Publishers Weekly Best Books of the Year-Children (2003) sau Cartea de
onoare a premiului Michael L. Printz (2006).

”Dar se vede că trecutul trebuie să rămână, în viețile noastre, la fel de

plin de posibilități ca viitorul. Depinde de fiecare pe ce cale a viitorului
e în stare să-și plaseze viața și în ce variantă a trecutului, din o mie, e
în stare să-și găsească urma.”

„Inocenții” de Ioana Pârvulescu m-a prins chiar de la primele pagini,

m-a transpus direct în copilărie și m-a făcut să-mi amintesc lucruri pe
care le credeam uitate.

Cartea e o serie de povestiri, o întoarcere în trecut, în vremea

copilăriei și o încercare de a revizita acele vremuri dar prin aceleași
filtre și eventual recreând aceleași sentimente și aventuri trăite atunci.
Naratoarea adultă, Ana, te ia de mână și te poartă în casa copilăriei
dar și pe parcursul unora dintre cele mai pregnante amintiri ale ei,
făcându-ți cunoștință cu oameni care i-au marcat copilăria și modul în
care aceștia și-au lăsat amprenta asupra ei.

Fiecare capitol, fiecare povestire, reprezintă un eveniment sau o

anumită interacțiune cu o persoană care într-un fel sau altul au avut o
influență asupra Anei. Deși reperele temporale există și poți să-ți dai
seama în ce perioadă a copilărit naratoarea nu cred că e atât de
relevant acest lucru și nici nu cred că era esențial să fi marcat
contextul istoric mai mult decât a făcut-o.

La urma urmei e vorba despre cum un copil își percepea lumea din jur
și cred că autoarea reușește să recreeze cu succes acest lucru. În
copilărie erau importante misterele și aventurile de zi cu zi pe care le
trăiai cu alți copii de vârsta ta, jocurile învățate, poveștile și explicațiile
despre diverse lucruri ale celor mari întotdeauna adaptate vârstei, dar
care și ele ajutau la modelarea realității din jur.

Ei bine, fiecare povestire surprinde câte ceva din ce am povestit mai

sus și cum copilăria e oarecum universală ca experiență și perioadă
de dezvoltare, nu contează așa de mult perioada în care se petrece
pentru că oricum o să te regăsești în cel puțin una dintre povestiri. Pe
mine m-a făcut să-mi amintesc de lucruri similare, de la jocurile
imaginate, la felul în care imaginația acapara realitatea din jur, cum
poveștile din cărți sau de la TV se transpuneau în jocurile cu alți copii.
Mai apoi, cum adulții care erau dispuși să se pună în pielea ta (cât de
valoroși sunt oamenii aceștia) și povesteau diverse lucruri sau te
învățau lucruri noi în moduri captivante fără ca tu să-ți dai seama
neapărat.

Citită ca adult, mi se pare că „Inocenții” reușeste foarte bine să

sublinieze de ce e bine să nu uiți de copilul din tine și să mai revii
uneori la modul în care gândeai și percepeai lumea atunci și la ce
anume făcea ca lucrurile banale să fie fascinante și lucrurile
inexplicabile să fie magice. Privind retrospectiv, lentilele prin care
percepeai lumea în copilărie parcă au și mai mare valoare ca adult, mi
se pare că îmbogățesc și experiențele actuale dacă faci puțin efort.
Cred că e util din când în când să revenim la inocența copilăriei ca un
soi de meditație pentru că nu degeaba vremurile păreau „mai
frumoase”, iar astfel putem înțelege de ce și ne puteam folosi de asta
pentru o doză de magie updatată și poate o doză benefică de
nostalgie.

A revizui copilăria ca adult, dar prin perspectivă de copil care să fie

credibilă și să pară autentică în scris mi se pare dificilă, însă în cazul
acestei cărți demersul e unul încheiat cu succes. Desigur vine cu
ignorarea reprezentării vieții adulților ca ceva complex și cu ignorarea
contextulului istoric, mai ales în acest caz al copilăriei în dictatură, sau
prezentarea acestuia într-un mod fracturat pentru că părinții și adulții
din jur îi protejează pe cei mici de problemele aferente cât se poate de
mult. Dar nu m-a deranjat deloc acest lucru și cred că a fost alegerea
potrivită.

„Inocenții” de Ioana Pârvuleascu poate fi un bun companion în

perioada sărbătorilor de iarnă sau oricând alegi să o citești. Nu știam
la ce să mă aștept când am luat cartea în mână, dar m-a surprins
foarte plăcut și constituie o motivație în plus să continui să descopăr
scriitoare contemporane de la noi. Dacă vrei să abordezi această
categorie de literatură asta e cartea cu care poți începe.
 Poveste fără sfârșit
            În cartea “Poveste fără sfârșit” de Michael Ende este vorba despre un băiat care la
început este timid și fricos, dar pe parcurs învață să fie încrezător și curajos.

            Bastian Balthasar Bux este un baiețel grăsuț căruia îi place să citească mai mult decât
orice altceva. Într-o zi, când era batjocorit, așa cum se întâmpla deseori, de colegii lui de la
școală, băiatul decide să fugă de acolo. El intră în anticariatul domnului Koreander, un loc
încărcat de magia carților. De acolo, Bastian fură cartea “Poveste fără sfârșit”.

În carte este vorba despre un tărâm magic pe nume Fantazia, care se tot micșorează deoarece
Crăiasa Copilă, stăpâna tărâmului, este bolnavă. Nimeni nu știe care este leacul care o poate
vindeca și unde s-ar găsi acesta. Crăiasa îl trimite pe Atreiu, un băiat de aceeași vârstă cu
Bastian doar că din neamul pieilor verzi, în Marea Căutare. Atreiu are parte de o călătorie cu
multe aventuri. După ce a scăpat din ghearele Ygramei Cea Multă împreună cu balaurul-
noroc, Fuhur, acesta își continuă drumul și află că singurul leac este redenumirea Crăiesei
Copile, doar că nimeni din  Fantazia nu poate face acest lucru. Cineva din lumea oamenilor
trebuie să facă acest lucru. Bastian vrea ca el să o redenumească pe Crăiasa Copilă  doar ca nu
știe drumul spre Fantazia. Atreiu vrea ca el să găsească calea spre lumea oamenilor ca să-l
aducă pe salvator, dar află foarte curând că nu este posibil. Când Atreiu ajunge la Turnul de
Fildeș, ca să o vadă pe Crăiasa Copilă încearcă să-l aducă pe salvator în Fantazia. Salvatorul
este Bastian. Lui Bastian îi este frică să se ducă deoarece crede că cei doi vor râde de
înfățișarea lui și că vor fi dezamăgiți că Bastian nu este un cavaler. Crăiasa Copilă este
nevoită să ia măsuri. Ea merge la Bătrânul de pe Muntele Călător. Ea îl pune pe bătrân să-i
povestească totul de la început din nou și din nou pentru a-l convinge pe Bastian să salveze
tărâmul Fantazia. Povestea se repetă de atât de multe ori încât Bastian nu mai suportă. El știe
numele potrivit pentru Crăiasa Copilă și într-un final îl pronunță. Noul nume era Puișorul
Lunii.                                   

Deodată s-a trezit undeva. Nu știa unde. Undeva într-o întunecime caldă. Era acolo și Puișorul
Lunii. Aceasta i l-a dăruit pe AURYN, giuvaierul care te apară de orice. Puișorul Lunii îi
spuse să își pună cât mai multe dorințe pentru a crea din nou Fantazia. Astfel Bastian a  creat
Perelin, Pădurea Nopții, Goab, Deșertul Culorilor și Amarganth, Orașul de Argint. Tot
Bastian a mânuit sabia Sikanda și i-a transformat pe arhai in șlamufe. Bastian s-a împrietenit
cu vrăjitoarea Xayide și a provocat Bătalia de la Turnul de Fildeș. A devenit Marele Înțelept și
aproape l-a omorât pe Atreiu, dar la final s-au împăcat. Dar cu fiecare dorință pe care și-o
punea își mai pierdea o amintire despre lumea oamenilor. Când a ajuns din întâmplare în
Vechiul Oraș al Împăraților, a aflat ce i se va întâmpla dacă nu se astâmpără. A decis să se
întoarcă acasă, dar mai avea doar 3 dorințe. Urma să fie foarte greu să ia deciziile potrivite. A
trebuit întâi să treacă de Marea Pâclelor. Apoi a locuit o vreme la Casa Schimbărilor împreună
cu Aiuola Doamna. A reușit să găseasca un vis pierdut în Cariera Minroud, chiar dacă nu a
reușit să ajungă cu el până la Apele Vieții. Nu mai avea nicio speranță, dar atunci s-a întâlnit
cu Atreiu și Fuhur care l-au ajutat să ajungă la Apele Vieții și să bea din ele.

După ce a băut din Apele Vieții și a ajuns acasă i-a povestit totul tatălui său iar acesta l-a
crezut. S-a dus la anticariatul domnului Koreander să-i ceară scuze pentru că a furat cartea și
apoi a pierdut-o. Cei doi au mai stat de vorbă, iar Bastian i-a povestit tot ce i s-a întâmplat.
Domnul Koreander l-a crezut pentru că și el fusese o dată salvatorul Fantaziei și reușise să se
intoarcă. Bastian a început să fie încrezător și să aibe curajul să-i înfrunte pe cei care îl luau în
râs pentru că păstra în amintire toate aventurile trăite în Fantazia.                                        

Cadoul de Craciun