Charles Darwin

Charles Robert Darwin

Date personale
Nume la Charles Robert
naștere Darwin 
Născut 12 februarie 1809
Shrewsbury, Anglia, R
egatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei 
Decedat 19 aprilie 1882 (73 de
ani)
Down
House, Anglia, Regatul
Unit al Marii Britanii și
Irlandei 
Înmormâ Catedrala
ntat Westminster 
Părinți Robert Darwin
Susannah Darwim
Frați și Erasmus Alvey Darwin
surori Caroline Darwin
Marianne Darwin
Emily Darwin
Susan Darwin 
Căsătorit Emma Wedgwood 29
cu ianuarie 1839
Copii William Erasmus
 Darwin
Anne Elizabeth Darwin
Mary Eleanor Darwin
Henrietta Emma "Etty"
Darwin
George Howard
Darwin
Elizabeth "Bessy"
Darwin
Francis Darwin
Leonard Darwin
Horace Darwin
Charles Waring
Darwin
Naționali
Englez
tate
Cetățenie  Regatul Unit al
Marii Britanii și
Irlandei 
Religie anglican, deși provenea
dintr-o
familie unitariană, Agn
ostic după 1851.
Ocupație geolog
explorator
memorialist de
călătorie
etolog
entomolog
botanist
carcinologist
apicultor
naturalist
filozof
scriitor 
 Activitate
Rezidenț
Anglia
ă
Domeniu naturalist
Instituție Societatea Regală de
Geografie din Marea
Britanie  
Alma Christ's College,
Mater Cambridge
University of
Edinburgh Medical
School
Shrewsbury School
Universitatea
Cambridge
Universitatea din
Edinburgh  
Organiza Societatea Regală din
ții Londra
Academia Leopoldină
Academia Regală
Suedeză de Științe
American
Philosophical Society
Academia Maghiară de
Științe
Silesian Society for
Patriotic Culture
Academia Americană
de Arte și Științe
Academia Regală
 Neerlandeză de Arte și
Științe
Accademia Nazionale
dei Lincei
Zoological Society of
London
Academia Franceză de
Științe
Academia Rusă de
Științe
Academia de Științe
din Berlin
Societatea Regală de
Geografie din Marea
Britanie
Bavarian Academy of
Sciences and
Humanities
Academia de Științe
din Torino 
Cunoscut
Originea speciilor
pentru
Premii Royal Medal (1853)
Medalia Copley (1864)
Ordinul pentru Merit în
domeniul Științei și
Artelor
Pour le Mérite (1868)
Fellow of the Linnean
Society of London
Fellow of the Royal
Geographical Society
Membru al Societății
Regale
Baly Medal (1879)
Fellow of the
 Geological Society
Premio Bressa (1875)
Honorary doctor of
Leiden
University (1875)
Medalia
Wollaston (1859) 

Charles Darwin :(n. 12 februarie 1809,Shrewsbury, Anglia, Regatul

Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 19 aprilie 1882, Down
House, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) este cel mai
celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul
teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A
observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul
timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe
care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea
mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică
și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției
naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției
abia prin anii 1930, iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.
Opera sa tratează evoluția umană și selecția sexuală în
lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni
și animale.
Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți,
iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora
asupra solului.
Darwinismul a atras după sine o gamă largă de consecințe sociale iar
controversa a devenit una dintre trăsăturile ei permanente și
definitorii. Charles Darwin a revoluționat cercetarea științifică și
cunoașterea propriilor noastre origini, ca și a relației fizice cu natura și
universul.
Biografia Lui Darwin:
Interesul lui Darwin pentru științele naturale s-a dezvoltat în perioada
studiilor de medicină (neterminate) la Universitatea din Edinburgh și
de teologie la Universitatea Cambridge.
Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa,
provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora
devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea argumente pentru
teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării
„Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular.
Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de
viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838 celebra sa
teorie a selecției naturale.
Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună
perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora
domeniul geologiei ocupă un loc important
Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea
lumii vii și susțin originea animală a omului ("Originea omului și
selecția sexuală", 1871). Concepția sa evoluționistă (darvinismul)
aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare
influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui Darwin stau la
baza biologiei moderne, ca o explicație a biodiversității.
Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci
persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate
prin doliu național și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături
de John Herschel și Isaac Newton..
Anii petrecuți la Edinburgh:
În octombrie 1825, la presiunile tatălui, începe studiile la Facultatea
de Medicină din Edinburgh, în Scoția unde se afla și fratele său,
Erasmus, care mai studiase și la Cambridge.
Din cauza faptului că la acea vreme operațiile erau efectuate fără
anestezie, Charles a înțeles că medicina nu era chemarea lui. De altfel,
în repetate rânduri, el se declară dezgustat de orele de disecție pe
cadavre. În schimb, este atras de orele de chimie ale profesorului
Alexander Pope.
De la John Edmostone, fost sclav de culoare devenit liber, deprinde
meșteșugul împăierii animalelor (taxidermia, care se va dovedi foarte
utilă în cercetările sale ulterioare) și află lucruri interesante
despre pădurile ecuatoriale sud-americane. Discuțiile pe care le-a avut
cu Edmonstone îi insuflă lui Darwin dorința de a explora
zona ecuatorială.
Charles Darwin își dă seama că oamenii de culoare sunt asemănători
cu europenii, în ciuda diferențelor de aspect exterior.
În 1826, după încheierea primului an de studii la medicină, Darwin își
petrece vara călătorind prin pădurile din regiunea natală. Citește cu
interes cartea lui Gilbert White, The Natural History of Selborne, de
unde învață să aprecieze formele de viață din sălbăticie. Începe să
efectueze observații asupra păsărilor, notând într-un carnețel
comportamentul și obiceiurile acestora.
În toamna aceluiași an, 1826, Darwin intră la Plinian Natural History
Society, formată dintr-un grup entuziast de studenți în științele
naturii,unde Darwin îl asistă pe profesorul Robert Edmund Grant în
cercetările sale privind anatomia și ciclul de viață la animalele marine
prezente în estuarul scoțian Firth of Forth.
Dezbaterile care au loc în cadrul acestui for științific,care promovau
investigația științifică bazată pe studiul cauzelor naturale, fără a
considera existența vreunei intervenții divine, îl pun pe Darwin pentru
prima data în situația de a alege între a fi religios sau antireligios.
În martie 1827, Darwin își expune, în cadrul acestei societăți
științifice, propria sa descoperire conform căreia sporii negri prezenți
în cochiliile scoicilor nu erau altceva decât ouă de lipitoare.
Cambridge:
Slabul interes manifestat de Darwin pentru studiul medicinei, îl face
pe tatăl său să-l înscrie la Facultatea de Teologie, la Christ
College din Cambridge în 1828,cursuri pe care Darwin începe să le
urmeze din luna ianuarie a acelui an. Această schimbare nu a fost pe
placul lui Charles. Pe el îl interesa doar botanica și geologia, iar
acestea nu aveau nimic în comun cu teologia. De aceea, în loc să
frecventeze aceste cursuri, preferă călăria și vânătoarea.
În cadrul cursurilor profesorului Grant, erau expuse teoria
evoluționistă lui Lamarck privind moștenirea caracterelor dobândite,
precum și ideile, cu aceeași tentă evoluționistă, ale lui Erasmus
Darwin (bunicul lui Charles). Grant prezintă și faptul că asemănarea
organelor similare ale diferitelor specii, organe care diferă doar prin
complexitate, dovedește faptul că acestea au avut un strămoș comun.
Lui Darwin nu i se păreau prea interesante cursurile de științele
naturii ale profesorului Robert Jameson. Acestea conțineau mai mult
geologie, precum și polemica dintre neptunism și plutonism.
Darwin studiază cu deosebit interes taxonomia plantelor și aduce
contribuții substanțiale în cadrul vastelor colecții ale Muzeului Royal
Museum, unul dintre cele mai mari muzee europene ale acelei
perioade.
Împreună cu vărul său, Wiliam Darwin Fox, era pasionat de
colecționarea insectelor, iar multe din descoperirile sale le-a publicat
în Illustrations of British Entomology a entomologului James Francis
Stephens (1792 - 1852).
Darwin devine nu numai asistentul, dar și prietenul botanistului,
geologului și reverendului John Stevens Henslow (1796 - 1861), față
de cursurile căruia manifestă un deosebit entuziasm.
La apropierea examenelor, Darwin studiază sârguincios, fiind
îndrumat de către profesorul Henslow prin lecții private.
La încheierea studiilor sale, în ianuarie 1831, trece cu succes
examenele la teologie, limbi clasice, matematică și fizică fiind al
zecelea din 178 de absolvenți.
Darwin a mai rămas la Cambridge până în luna iunie.
Studiază Natural Theology a lui Paley, lucrare ce aducea argumente
ale existentei divinității, încercând să explice adaptarea ca fiind o
consecință a acțiunii lui Dumnezeu asupra legilor naturii.[37] Darwin
citește și noua carte a lui William Herschel care prezenta scopul
suprem al filozofiei naturale ca fiind ințelegerea acestor legi prin
raționament inductiv, bazat pe observație.
Alexander von Humboldt cu al său Personal Narrative îl stimulează
pe Darwin să întreprindă călătorii științifice.
Darwin plănuiește să viziteze Tenerife cu foștii săi colegi pentru a
studia științele naturii pe viu, în zona ecuatorială. Ca pregătire,
urmează un curs de geologie al reverendului Adam Sedgwick, apoi
întreprinde cu acesta o cartografiere a straturilor geologice în Țara
Galilor.
După două săptămâni petrecute, alături de colegii săi, în orășelul
scoțian Barmouth, Darwin se înapoiază urmând ca, acasă, să
primească vestea că va trebui să se pregătească pentru marea călătorie
a vieții sale.
Elaborarea teoriei evoluției:

După ce evoluția a devenit o teorie larg acceptată în anii 1870, au

apărut caricaturi cu Charles Darwin cu trup de maimuță care
simbolizau evoluția.
Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Charles
Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de dezvoltare
al Pământului. În urma discuțiilor cu acesta, Darwin a ajuns la
concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluția în timp
a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele și
jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști celebrii din acea
perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru
în cercurile științifice britanice. O dată cu revenirea în Anglia, pe data
de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și formuleze teoria, pe care
o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează,
adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la
cele mai avansate, deci strămoșii tuturor formelor vii de astăzi au fost
organisme monocelulare.
În anul 1858, primește o scrisoare din partea naturalistului Alfred
Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le formulează, călătorind
prin America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea
proprietăților printre specii, îl fac pe Darwin să grăbească finalizarea
teoriei evoluției. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace
cât și Charles Darwin se prezintă la Linnean Society pentru atestarea
teoriei evoluției. Acest consiliu decide asupra întâietății formulării
teoriei și astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluției.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaștere
a valorii operelor sale științifice, a fost înmormântat în Westminster
Abbey, lângă Isaac Newton.

Teoria darwinistă
Tezele principale sunt :

1. Speciile se transformă treptat unele în altele

prin interacțiunea următorilor factori:
variabilitatea, ereditatea, suprapopulația,
lupta pentru existență și selecția naturală.
2. Variabilitatea individuală oferă material
pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este
rezultatul corelației dintre organism și
mediu, dintre modificările condițiilor de
mediu și acțiunea factorilor interni specifici
organismului.
3. Ereditatea fixează variațiile și face posibilă
acumularea lor în cursul generațiilor.
Darwin admite inconsecvent ereditatea
caracterelor dobândite.
4. Suprapopulația este creșterea excesivă a
numărului de indivizi ai unei specii în
raport cu mijloacele de trai.
5. Lupta pentru mijlocele de trai dintre
indivizii speciilor apropiate (interspecifică)
sau dintre indivizii aceleiași specii
 (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor
mai apți care se reproduc preferențial.
6. Selecția naturală acționează totodată și prin
mijlocirea factorilor abiotici și prin
mijlocirea factorilor biotici. Selecția duce
astfel la trierea formelor mai bine adaptate
și la accentuarea în curs de generații a
caracterelor adaptative; selecția orientează
variațiile neorientate.
Controverse:
Naturalistul englez, autorul "Originea speciilor" în care dezvăluie și
demonstrează că toate speciile s-au dezvoltat de-a lungul timpului
dintr-un strămoș comun prin procesul, numit de el, selecție
naturală contestă, din punct de vedere științific, ideea că Dumnezeu a
creat totul de la bun început.[47]
Fiind conștient de controversele pe care le generează, Charles Darwin
nu a dorit să publice aceste concluzii timp îndelungat deoarece și-a dat
seama de potențialele efecte ale acestei teorii; evoluția subminează
cartea biblică a Facerii, ceea ce putea crea îndoieli asupra existenței
lui Dumnezeu.
Din acest motiv, marele naturalist a fost criticat și acuzat de
necredință. Totuși, numeroși oameni de știință au acordat sprijin
teoriei acestuia despre evoluția speciilor și selecția naturală. Charles
Darwin a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra
schimbărilor speciilor și că cele mai puternice gene sunt transmise
urmașilor. Darwin a argumentat această teză prin faptul că lupta
pentru supraviețuire are loc nu numai între specii, dar și în interiorul
acestora, iar acest lucru asigură transmiterea urmașilor a celor mai
bune trăsături. Acest fenomen a fost intitulat "the survival of the
fittest", adică "supraviețuirea celui mai bun" . Totuși, lipsa anumitor
noțiuni de genetică din zilele noastre, precum "cromozom", legile
lui Gregor Mendel și teoria ereditară a lui Morgan, l-au împiedicat pe
Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. În schimb, a reușit să
explice de ce omul și maimuțele au un strămoș comun, o consecință a
teoriei evoluției care nici până azi nu a fost acceptată de creaționiști și
de conservatorii religioși.