EVOLUTIONISM

Evoluția este fenomenul prin care o populație de organisme vii își

transformă treptat caracterele fizice și comportamentul, pierzând
anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere și obiceiuri noi,
ceea ce modifică specia, și uneori creează, dintr-o populație unică, două
populații diferie. Presupune schimbarea caracteristicilor ereditare ale
populațiilor biologice de-a lungul generațiilor succesive. Aceste
caracteristici sunt expresiile genelor care sunt transmise de la părinte la
urmași în timpul reproducerii. Caracteristici diferite tind să existe în
cadrul oricărei populații ca urmare a mutației, recombinării genetice și a
altor surse de variație genetică.  Evoluția are loc atunci când procesele
evolutive, cum ar fi selecția naturală (inclusiv selecția sexuală) și deriva
genetică acționează asupra acestei variații, ceea ce duce la anumite
caracteristici mai comune sau mai rare în cadrul unei populații. Acest
proces de evoluție a dat naștere biodiversității la toate nivelurile de
organizare biologică, inclusiv la nivelurile speciilor, organismelor
individuale și moleculelor. 
Notiunea de evolutie biologica a prins contur odata cu scrierile naturalistului francez
Jean-Baptiste de Monet, cavaler de Lemarck ( 1744-1829), reprezentativa in acest sens
fiind Filosofia zoologica, aparuta in anul 1809. Ideile, vagi si imprecise ale
predecesorilor, nu pareau sa fi influentat deloc conceptia evolutionista a lui Lamarck.
Savantul francez a creat primul sistem evolutionist de clasificare a animalelor si a
plantelor. El admitea ca fiintele sunt repartizate de-a lungul unei serii unice. Lamarck
admitea influenta climatului ( imprejurarilor) si a mostenirii caracterelor dobandite. El
mai admitea ca animalul care simte o nevoie isi poate dezvolta un organ care sa-i
permita satisfacerea nevoii. Insa, dupa Lamarck, motorul esential al evolutiei este o
tendinta spontana a vietii de a dezvlta forme mai complexe de organizare. Actionand
singura, aceasta tendinta ar produce succesiv toate fiintele seriei, de la cea mai simpla
fiinta, pana la cea mai complexa. Imprejurarile tulbura aceasta dezvoltare liniara si
sunt raspunzatoare de complexitatea cvasidezordonata a multimii de forme vii.
Combatuta si impiedicata de Georges Cuvier ( 1769 - 1832), zoolog si paleontolog
francez, partizan al invariabilitatii speciilor, teoria biologica a lui Lamarck nu a
avut succes. In anul 1858, doi naturalisti englezi, Charles R. Darwin ( 1809-1882),
de 49 de ani, si Alfred R. Wallace ( 1823 - 1913), de 35 de ani, dupa efectuare
unor lungi voiaje dincolo de tropice, au propus, independent unul de altul, o teorie
care explica generarea de noi specii atat animale, cat si vegetale, prin descendenta
directa si continua. Din indivizii care-si modifica insusirile nu raman decat cei mai
bine adaptati intamplator conditiilor; selectia naturala este agentul formator al
noilor specii. Savantii englezi Ch. Lyell ( 1797-1875) si J. Hooker ( 1817-1911) au
prezentat, la Linnean Society of London, un text redactat in comun de Darwin si
Wallace, intitulat On the Tendancy of Species to Form Varieties and the
Perpetuation of Varieties and Species by Natural Selection ( Tendinta speciilor de
a forma varietati si perpetuarea varietatilor si speciilor prin selectie naturala).
Deoarece Wallace, dand dovada de o modestie exemplara, s-a plasat pe lucrare ca
autor, dupa Darwin, ultimul a ramas pentru toata lumea si pentru posteritate
parintele evolutionismului.
Charles Darwin si Alfred Russel Wallace
 In 1859, Darwin a publicat prima editie a cartii On the Origin of Species by
Means of Natural Selection, on the Preservation of Favoured Races in the
Struggle for Life ( Originea speciilor prin selectie naturala sau pastrarea raselor
favorizate in lupta pentru existenta), cunoscuta mai apoi sub numele prescurtat
Originea speciilor. In ea propunea mecanismul care permite explicarea istoriei
vietii fara vitalism si fara finalitate; selectia naturala.
La aparitia cartii, succesul a fost enorm, iar din diverse motive si scandalul
pe masura. In ciuda precautiilor luate, era combatuta teoria creationosta.
Darwin contrazicea Bibila, in care sta scris ca Dumnezeu a creat plantele si
animalele, fiecare cu specia sa, cartea avand in acest fel, fara intentie, valoare
anti-religioasa. Aplicand ceva mai tarziu, aceleasi idei si asupra originii
omului, el contrazicea legenda creatiei lui Adam si a Evei. Atacat de teologii
crestini, aparat de liberi-cugetatori, evolutionismul a devenit o doctrina atee,
condamnata si dezaprobata ca atare. Inca si azi rar sunt opuse una alteia
transformismul si crestinismul.
Apraritia mai multor teorii, printre care si cea a biologului german August Weismann (
1834-1914), in 1892, care nega posibilitatea transmiterii prin ereditate a caracterelor
dobandite, redescoperirea, in 1900, a legii lui Mendel ( Gregor Johann Mendel: 1822-
1884, monah si botanist austriac), care descoperise ca transmiterea
caracterelorereditare se face potrivit dominantei, segregarii si asortarii independente a
caracterelor, enunatarea teoriei mutatiilor , de catre botanistul olandez Hugo de Vries (
1848- 1935), in 1901, care sustinea ca mutatiile se produc fara interventia selectiei,
toate acestea au tulburat profund acel echilibru instabil, divizand biologii in multe
scoli si provocand o criza a transformismului, care a durat pana in preajma celui de al
doilea razboi mondial.
Ulterior, nenumarate probe dovedeau veridicitatea teoriei evolutioniste. Asa ca
evolutionismul nu mai constituie de mult o ipoteza, ci este un fapt. Nici un biolog nu
mai neaga teoria, mai sunt numai unele secte religioase care n-o accepta. Probele
paleontologice ( paleontologia este stiinta care se ocupa cu studiul organismelor fosile
- resturi sau urme de organisme animale ori vegetale, conservate in roci), care dau o
imagine asupra ceea cea fost evolutia reala de-alungul timpului, sunt cele mai
importante. Fizicienii si chimistii au oferit paleontologilor tehnicile care permit sa
dateze fosilele. S-a constatat ca in general cele doua regnuri, atat animal cat si vegetal,
sunt plasate in straturi succesive, de la forme simple, la forme din ce in ce mai
complexe. Sunt si alte genuri de probe.