Monohibridarea si dihibridarea

După cum este bine ştiut, multă vreme a persistat teoria moştenirii directe a
caracterelor, care a avut adepti şi sustinători până la sfârşitul secolului al XIX – lea.
În plus, ea a fost modificată şi adaptată la unele teorii corpusculare ale ereditătii, în
sensul că toate particulele materiale din diferite părti ale organismului migrează în
gameti prin care apoi, se transmit la urmaşi. Deşi hibridarea se practică de foarte
multă vreme ( practic odată cu introducerea în cultură a plantelor), iar cercetările de
hibridare dirijată la numeroase specii s-au înmultit în secolele al XVIII – lea şi al XIX –
lea, nu s-a reuşit schimbarea profundă a conceptiilor despre ereditate. Uneori,
cercetătorii au efectuat hibridări chiar la mazăre cu mult timp înaintea lui Mendel, dar
nu au putut explica şi interpreta rezultatele experientelor, rezumându-se la simple
constatări.

Această metodă a permis lui Gregor Mendel să formuleze principalele legi ale
ereditătii şi să pună bazele geneticii, ca ştiintă biologică.

Hibridarea reprezintă metoda care permite obtinerea de plante hibride (hibrizi).

Ea constă în principal, în două operatii: castrarea formei mamă şi polenizarea cu
polen de la forma tată.

Hibridul reperezintă un organism rezultat prin hibridarea (încrucişarea) a doi sau

mai multi genitori (părinti) diferiti prin anumite caractere.

Hibridul întruneşte caractere de la părinti folositi la 7 încrucişare. Părintele mamă

se notează cu ♀, iar părintele tată cu ♂. Părintii se notează cu P1 şi, respectiv P2, iar
generatiile hibride (filiatiile) cu F0, F1, F2,......, Fn. Încrucişarea unor forme parentale
care se deosebesc printr-o singură pereche de caractere se numeşte monohibridare,
iar încrucişarea unor indivizi care se deosebesc prin două sau mai multe perechi de
caractere se numeşte dihibridare şi, respectiv, polihibridare .

Deci, un gamet provenind de la planta cu bob neted şi având o genă N (care

determină formarea de boabe netede) se uneşte cu un gamet de la planta cu bob
zbârcit şi având o genă z (care determină formarea de boabe zbârcite). Deci prin
fecundaţia (fuziunea) a doi gameţi se formează o celulă cu o genă N şi o
genă z (Nz).

Dar ce culoare ar trebui să aibă bobul plantei dacă fiecare genă determină altă
culoare? Precum a observat şi Mendel, planta nou formată va avea boabele verzi,
acest lucru însemnând că dintre cele două gene şi-a transmis caracteristica gena N.
Spunem despre gena N că este genă dominantă, iar despre z că este genă
recesivă. Întotdeauna prin unirea a doi gameţi unul conţinând gena z şi unul gena N
îşi va transmite caracterul ereditar gena N, astfel că se vor naşte plante cu boabe
verzi.

Înainte de a prezenta cea de-a doua lege a lui Mendel voi explica aceşti doi
termeni şi anume, homozigot şi heterozigot, termeni utili geneticii. Zigotul este
celula-ou, formată prin fuzionarea a doi gameţi (fecundaţie). Homozigotul este zigotul
care prezintă două gene de acelaşi fel (exemple de homozigoţi NN, TT, tt, zz etc.).
Heterozigotul este zigotul care prezintă două gene diferite (exemple de heterozigoţi
Nz, Tt etc).
Acum să reluăm experienţa efectuată de Mendel şi să încrucişăm plantele obţinute
anterior (Nz). Fiecare plantă de acest tip va forma gameţi de tipul N şi z. Se observă
faptul că de această dată se obţin atât plante cu bob neted cât şi plante cu bob
zbârcit.

De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece fiecare plantă formând atât gameţi N

cât şi z, există posibiltatea ca doi gameţi z să se unească şi să formeze o celulă zz,
cu bob zbârcit. Prin unirea gameţilor se formează trei tipuri de celule NN , Nz şi zz.
Dintre cele trei tipuri de celule observăm că doar un singur tip va forma boabe
zbârcite. Procentul de plante care prezintă caracterul determinat de gena recesivă
este de 25 %. După cum bine aţi observat, acest fenomen este posibil datorită
separării caracterelor dominante de cele recesive. Această separare poartă numele
de segregare.

Dihibridarea este hibridarea organismelor care diferă precum spune şi numele,

prin două caractere ereditare, la fel cum trihibridarea sau penthibridarea reprezintă
hibridarea între organisme care diferă prin trei sau cinci caractere ereditare.

Pentru descoperirea celei de-a treia legii, Mendel s-a folosit de dihibridare. El a
încrucişat două tipuri de mazăre: un tip cu bob neted şi galben (NNGG) şi un tip cu
bob zbârcit şi verde (zzvv). Prima plantă formează gameţi de tipul NG, iar a doua de
tipul zv.
În prima generaţie se formează plante cu bobul neted şi galben (NzGv).

În a doua generaţie se formează plante de patru tipuri: cu bob neted şi galben, cu

bob neted şi verde, cu bob zbârcit şi galben şi cu bob zbârcit şi verde. Raportul
numeric dintre cele patru tipuri de plante este 9 3 3 1. Acest raport poartă numele de
raport de hibridare.
 Legea segregării independente a perechilor de caractere ne arată că fiecare
pereche de gene de segregă în mod independent celelalte.

Fenotipul şi genotipul
Înainte de a încheia acest articol consider că este necesar să definesc doi
termeni importanţi din genetică. Fenotipul reprezintă aspectul exterior al unui
organism, trăsăturile sale, caracteristicile sale, iar genotipul reprezintă genele unui
organism. De exemplu, în cazul unei plante de mazăre cu bob neted (NN), faptul că
bobul este neted ţine de fenotip, iar prezenţa în ADN-ul acestei plante a celor două
gene N reprezintă genotipul.