GIMNAZIUL CUCUIEȚII VECHI

REFERAT: Legitățile eredității

Efectuat:Mogoreanu Mădălina,
elevă în clasa a IX - a
Coordonat:Lascu Silvia,profesor
de biologie

Anul de studii: 2019-2020

Plan:

1.Monohibridarea si legea puritatii gameti;

2.Legea segregarii independente a carcterelor;

3.Dihibridarea si legea segregarii independente a perechilor de
caractere ereditare;
4. Gregor Mendel;
5.Variabilitatatea caracterelor;
 =1=
1.Monohibridarea si legea puritatii gametilor

Monohibridarea reprezintă încrucişarea între două organisme care diferă între ele printr-
un singur caracter ereditar. Pentru descoperirea acestei prime legi, Mendel a încrucişat
două tipuri de mazăre: unul cu bob neted şi unul cu bob zbârcit. În prima generaţie el a
obţinut doar plante cu bob neted.
De ce s-au obţinut doar plante cu bob neted? Să presupunem că fiecare caracter
ereditar este determinat de două litere de acelaşi fel (NN pentru bob neted şi zz pentru
bob zbârcit). În nucleul fiecărei celule din corpul plantei se găsesc perechi de litere
pentru fiecare caracter. Fiecare literă poartă numele de factor ereditar sau genă.
Gameţii, celulele sexuale, vor moşteni doar unul din cei doi factori ereditari ai unei
celule somatice. Fiecare gamet al uneia dintre cele două plante se uneşte cu un gamet
al celeilalte plante.
Deci, un gamet provenind de la planta cu bob neted şi având o genă N (care determină
formarea de boabe netede) se uneşte cu un gamet de la planta cu bob zbârcit şi având
o genă z (care determină formarea de boabe zbârcite). Deci prin fecundaţia (fuziunea) a
doi gameţi se formează o celulă cu o genă N şi o genă z (Nz).

 
Dar ce culoare ar trebui să aibă bobul plantei dacă fiecare genă determină altă culoare?
Precum a observat şi Mendel, planta nou formată va avea boabele verzi, acest lucru
însemnând că dintre cele două gene şi-a transmis caracteristica gena N. Spunem
despre gena N că este genă dominantă, iar despre z că este genă recesivă.
Întotdeauna prin unirea a doi gameţi unul conţinând gena z şi unul gena N îşi va
transmite caracterul ereditar gena N, astfel că se vor naşte plante cu boabe verzi.
Dar aceste legii nu se aplică doar acestei caracteristici (culoare) şi doar mazării, ci se
aplică şi altor caracteristici ale altor organisme vii. De exemplu, prin încrucişarea
plantelor de mazăre cu tulpina înaltă (TT) cu cele cu tulpină scundă (tt), în prima
generaţie se obţin doar plante cu tulpina înaltă; concluzionăm astfel că gena T pentru
tulpină înaltă este dominantă, iar gena t este recesivă.
 
 
Înainte de a prezenta cea de-a doua lege a lui Mendel voi explica aceşti doi termeni şi
anume, homozigot şi heterozigot, termeni utili geneticii. Zigotul este celula-ou, formată
prin fuzionarea a doi gameţi (fecundaţie). Homozigotul este zigotul care prezintă două
gene de acelaşi fel (exemple de homozigoţi NN, TT, tt, zz etc.). Heterozigotul este
zigotul care prezintă două gene diferite (exemple de heterozigoţi Nz, Tt etc).
 =2=

2. Legea segregarii independente a caracterelor

Acum să reluăm experienţa efectuată de Mendel şi să încrucişăm plantele obţinute anterior

(Nz). Fiecare plantă de acest tip va forma gameţi de tipul N şi z. Se observă faptul că de
această dată se obţin atât plante cu bob neted cât şi plante cu bob zbârcit.

De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece fiecare plantă formând atât gameţi N cât şi z, există
posibiltatea ca doi gameţi z să se unească şi să formeze o celulă zz, cu bob zbârcit. Prin unirea
gameţilor se formează trei tipuri de celule NN , Nz şi zz. Dintre cele trei tipuri de celule
observăm că doar un singur tip va forma boabe zbârcite. Procentul de plante care prezintă
caracterul determinat de gena recesivă este de 25 %. După cum bine aţi observat, acest
fenomen este posibil datorită separării caracterelor dominante de cele recesive. Această
separare poartă numele de segregare.

=3=
3.Dihibridarea si legea segregarii independente a perechilor de
caractere eriditare
Dihibridarea este hibridarea organismelor care diferă precum spune şi numele, prin
două caractere ereditare, la fel cum trihibridarea sau penthibridarea reprezintă
hibridarea între organisme care diferă prin trei sau cinci caractere ereditare.

Pentru descoperirea celei de-a treia legii, Mendel s-a folosit de dihibridare. El a
încrucişat două tipuri de mazăre: un tip cu bob neted şi galben (NNGG) şi un tip cu bob
zbârcit şi verde (zzvv). Prima plantă formează gameţi de tipul NG, iar a doua de tipul zv.
În prima generaţie se formează plante cu bobul neted şi galben (NzGv).

În a doua generaţie se formează plante de patru tipuri: cu bob neted şi galben, cu bob
neted şi verde, cu bob zbârcit şi galben şi cu bob zbârcit şi verde. Raportul numeric
dintre cele patru tipuri de plante este 9 3 3 1. Acest raport poartă numele de raport de
hibridare.

Legea segregării independente a perechilor de caractere ne arată că fiecare pereche de

gene de segregă în mod independent celelalte.

Fenotipul şi genotipul
Înainte de a încheia acest articol consider că este necesar să definesc doi termeni
importanţi din genetică. Fenotipul reprezintă aspectul exterior al unui organism,
trăsăturile sale, caracteristicile sale, iar genotipul reprezintă genele unui organism. De
exemplu, în cazul unei plante de mazăre cu bob neted (NN), faptul că bobul este neted
ţine de fenotip, iar prezenţa în ADN-ul acestei plante a celor două gene N reprezintă
genotipul.

=4=
 4.Gregor Mendel
Johann Gregor Mendel (n. 20 iulie[3] 1822 — d. 6 ianuarie 1884) a fost călugăr augustinian și
cercetător științific, cunoscut ca fondator al geneticii.

Cuprins

 1Primii ani
 2Studenția
 3Activitatea
 4Decesul și recunoașterea postumă
 5Metoda fecundarii artificiale folosită de Gregor Mendel.
 6Note

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Gregor Mendel s-a născut la Heizendorf (astăzi cartier din Vražné) Odrau (astăzi Odry, în Cehia),
într-o familie vorbitoare de limbă germană și a fost botezat la două zile după naștere. A fost fiul lui
Anton și Rosine Mendel și a avut o soră mai mare și una mai mică. Trăiau și lucrau la o fermă aflată
de circa 130 ani în posesia familiei Mendel. De mic, Gregor își ajuta părinții la grădinărit și apicultură.
Înclinațiile pentru cercetare au fost remarcate de preotul satului, care l-a încurajat să urmeze studiile
superioare.

Studenția[modificare | modificare sursă]
Astfel, după absolvirea, în 1840, a gimnaziului din Troppau, Mendel este înmatriculat la Institutul de
Filozofie din Olmütz (Olomouc). La recomandarea profesorului de fizică Friedrich Franz, în 1843,
Mendel intră în viața monahală la abația augustină St. Thomas din Brünn (Brno) și își schimbă
prenumele din Johann în Gregor. Este trimis la Universitatea din Viena în 1851. Aici
studiază fizica, botanica, entomologia și paleontologia. După doi ani se reîntoarce la abație ca
profesor de fizică. La mănăstire, beneficiind de un mediu favorabil aspirațiilor sale științifice, își
continuă cercetările începute la Viena privind hibridizarea plantelor.

Activitatea[modificare | modificare sursă]
Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost îndrumat de ambii săi profesori de la
universitate și de colegii de la mănăstire să studieze variația plantelor, executându-și cercetările în
grădina mănăstirii. Între 1856-1863 a cultivat și a studiat plante de mazăre, experiențele sale ducând
la generalizările ce ulterior au devenit cunoscute ca „Legile eredității ale lui Mendel”:

 prima lege: legea uniformității hibrizilor în prima generație (F1);

 a doua lege: legea segregării caracterelor în generația a doua (F2) sau legea purității gameților;
 a treia lege: legea asortării independente a caracterelor în generația a doua (F2).
Mendel și-a citit lucrarea „Versuche über Pflanzen-Hybriden” („Experiențe asupra hibridizării
plantelor”), în 1865, la două întruniri ale Societății de Istorie Naturală din Moravia. Publicarea lucrării
sale în 1866 în jurnalul societății[4][5][6] a avut un impact slab, fiind citată doar de trei ori în următorii 35
ani.
După ce și-a completat lucrarea despre mazăre a revenit la experiențele cu albine în scopul
dezvoltării cercetărilor sale privind genetica animalelor. El a produs o rasă hibridă de albine, dar nu a
reușit să redea un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albine, din cauza

=5=
 controlului complicat al comportării reginei albinelor. A mai descris noi specii de plante,
supranumite prescurtat „Mendel”.
Promovat la rangul de abate în 1866, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică din cauza
numeroaselor și grelelor responsabilități administrative, îndeosebi în disputa dintre guvernul laic și
instituțiile religioase cu privire la o impozitare specială.

Decesul și recunoașterea postumă[modificare | modificare sursă]

În timpul vieții, rezultatele sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea științifică la
vârsta de 61 de ani de nefrită cronică. La numai câteva zile după moartea sa, abatele care i-a
succedat i-a ars lucrările din bibliotecă.
Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată abia la începutul secolului al XX-lea
când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns în mod independent la
aceleași concluzii, redescoperind astfel legile eredității.

Metoda fecundarii artificiale folosită de Gregor Mendel.

[modificare | modificare sursă]
Pentru a împiedica autopolenizarea florii, el îi tăia staminele lăsându-i doar pistilul. Apoi, lua dintr-o
altă floare polenul cu o periuță și îl transfera pe pistilul florii ale cărei stamine au fost tăiate. În felul
acesta, Mendel combina caracterele a doua flori diferite pentru a scoate în evidență legitățile de
moștenire ale acestora.

=6=
 5. Variabilitatea caracterelor.

 Urmașii întotdeauna seamănă cu părinții și strămoșii lor, dar niciodată nu sunt copia lor exactă. Printre
urmașii unei plante sau perechi de animale nu există doi indivizi identici. Faptul se explică prin însușirea
organismelor vii de a dobândi caractere noi, numite variabilitate. Anume variabilitatea duce la apariția
trăsăturilor de distincție între indivizii unei specii. Variabilitatea, ereditatea și selecția constituie baza
apariției formelor și speciilor noi. Fără variabilitate nu există evoluție.

 Există diferite forme de variabilitate.

 Apariția unor noi însușiri și caractere la un organism, poate fi determinată de modificări în aparatul
ereditar - în nucleul celulei, mai exact - în cromosomi și gene. Schimbările ereditare ale structurii
chimice a unei sau a câtorva gene sub acțiunea unor factori de mediu (temperatura, iradierea, substanțe
chimice) se numește mutație. Genele determină formarea caracterelor individuale ale organismului. La o
anumită modificare a genei (mutației) poate să apară un caracter nou. De exemplu, blana unui iepure
poate căpăta o culoare alb-cafenie sau neagră, iar grâul cu țepi poate să devină grâu fără țepi ș. a. m. d.

 Modificările apărute poate să se transmită de la o generație la alta până se produce o nouă mutație.
Acest fenomen poartă denumirea de variabilitate ereditară.

 Uneori schimbarea particularităților morfologice, fiziologice, biochimice ale unui organism se produce

în procesul dezvoltării individuale. Astfel dacă animalelor care nu sunt de soi, li se creează condiții mai
bune de întreținere și îngrijire, productivitatea lor crește, iar atunci când sunt reduse la condițiile în care
se aflau mai înainte, productivitatea lor scade. O astfel de variabilitate, care depinde în întregime de
condițiile de mediu și nu este determinată de schimbarea genotipului, se numește variabilitate ne-
ereditară sau variabilitate modificativă. Ea nu este moștenită de urmași, pentru că nu se schimbă 
baza ereditară a organismului.

 Datorită variabilității, prin încrucișare se creează noi rase de animale și soiuri de plante cu noi caractere
utile din punct de vedere productiv, iar ereditatea asigură păstrarea acestor caractere la urmași.
 Bibliografie:
1.Biologie,manual,clasa a IX-a,Stiinta,2012;
2.Scientie.ro/biologie/genetica/2414-mendel-legile-
mendaliene;
3.ro.wikipedia.org/wiki/Gregor_Mendel;
4.Enciclopedia.biz/2016/01/variabilitatea.html;