Genetica (din greac: genetikos, genitiv i genesis, origine) este o ramur a biologiei care studiaz fenomenele i legile ereditii

ii i ale variabilitii organismelor.

Genetica studiaz structura molecular i funcional a genelor, comportamentul genelor n contextul unei celule sau organism (de exemplu dominana i epigenetica), modul de transmitere a caracterelor de la prini la urmai, distribuirea genelor i variaia i schimbarea populaiilor. tiind faptul c genele sunt universale pentru organismele vii, genetica poate fi aplicat la studiul tuturor sistemelor vii, de la virusuri i bacterii la plante i animale domestice i apoi la om (n genetica medical).

Genetica n timpurile strvechi Omul ncepe s realizeze cteva lucruri eseniale i universale despre ereditate cnd are loc n mezolitic, cnd se cultiv intens plantele i se observ combinaiile dintre acestea. *6+ Unele simboluri ale ereditii se gsesc n mitologia hindus; acum 13 000 de ani, sumerienii polenizau plantele n mod artificial i creeau rase de animale. *6+ Cea mai veche observaie asupra transmiterii caracterelor ereditare de la prini la urmai s-a gsit pe o tabl de piatr veche de peste 6.000 de ani. Piatra, descoperit n localitatea Elam situat la est de oraul Ur din Chaldeea, reprezint genealogia a 5 generaii de cai. Pe tablet sunt inscripionate indicaii referitoare la modul cum se transmit la urmai forma capului i a copitelor. Aceste mrturii demonstreaz c n Chaldeea, acum ase milenii, se practica hibridizarea cailor. *7+*8+ Odat cu evoluia societii umane i datorit creterii necesarului de materii prime pentru industrie, s-au acumulat cunotinele despre ereditate. Apariia geneticii ca tiin Desi stiinta geneticii a inceput cu lucrarile aplicate si teoretice ale lui Gregor Mendel la mijlocul secolului al 19-lea, alte teorii de mostenire i-au precedat lui Mendel. O teorie populara in timpul lui Mendel a fost asa numitul concept al mostenirii prin amestecare: faptul ca indivizii mostenesc un amestec de trasaturi de la parintii lor. Lucrarile lui Mendel au furnizat exemple in care trasaturile erau cu siguranta neamestecate dupa hibridizare, aratand ca trasaturile se produc in urma unei combinari a unor gene distincte mai degraba decat a unui amestec continuu. Amestecul de trasaturi este explicat astazi de actiunea unor gene multiple cu ajutorul geneticii cantitative. O alta teorie care a fost sustinuta la timpul acela a fost mostenirea caracteristicilor dobandite: convingerea era ca indivizii mostenesc trasaturi consolidate de parintii lor. Aceasta teorie (asociata cu Jean-Baptiste Lamarck) a fost dovedita ca fiind gresita, experienta indivizilor nu afecteaza genele transmise copiilor lor.[10]. Alte teorii includ pangenesis a lui Charles Darwin (care cuprindea ambele aspecte:

dobandite si mostenite) si reformularea lui Francis Galton a pangenesis ca fiind particulara si mostenita. LEGILE MENDELIENE Gregor Mendel este fondatorul geneticii ca stiinta. El a studiat transmiterea caracterelor ereditare in descendenta si a fundamentat legile ereditatii. Marea importanta a legilor mendeliene consta in: 1. demonstrarea faptului ca, transmiterea ereditara a caracterelor se realizeaza prin intermediul unor factori ereditari , prezenti in toate celulele organismului. Prin combinarea probabilistica a acestor factori ereditari, de origine materna si paterna, rezulta segregarea caracterelor in descendenta. 2. studiile lui Mendel au dovedit ca factorii ereditari recesivi pot sa nu se manifeste la descendenta , ramanand in stare ascunsa. Aceasta inseamna ca transmiterea factorilor ereditari nu este afectata de prezenta caracterului respectiv, ei mostenindu-se la urmasi numai pe baza combinarii probabilistice a factorilor ereditari.

Mendel a lucrat in special pe mazare, planta ce se reproduce prin autopolenizare.Soiurile folosite prezentau caractere distincte si constante, produceau descendenti similari si se puteau hibrida prin polenizare artificiala si incrucisata. Hibridarea este procesul de incrucusare intre indivizi deosebiti genetic.Descendentii se numesc hibrizi.Cand indivizii se deosebesc printr-o pereche de caractere ereditare este vorba de monohibridare, iar cand se deosebesc prin doua perechi de caractere ereditare ,de dihibridare. Ulterior s-a dovedit ca legile mendeliene sunt valabile si la animale. Un exemplu il constituie incrucisarile intre tipul salbatic de cobai de culoare gri, cu cel cu blana alba, de tip albinos. Prin hibridarea intre o femela alba cu un mascul gri,puii au fost toti de culoare gri . Gena pentru culoarea gri este dominanta, iar pentru coloarea alba este recesiva. Puii hibrizi mostenesc ambele gene, dar nu o manifesta decat pe cea dominanta (F1). In F2 s- a produs segregarea: trei sferturi dintre pui au fost de culoare gri si un sfert de culoare alba. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca legile mendeliene au valabilitate si la om.Mendel fiind si matematician , a cautat sa aplice calculul probabilitatilor in interpretarea rezultatelor obtinute la hibridarea plantelor.

In cazul incrucisarii intre organisme care difera printr-o pereche de caractere (AA si aa) se obtin in prima generatie , exclusiv heterozigoti (Aa ) la care se manifesta caracterul dominant, aceste organisme heterozigote produc doua tipuri de gameti ( A si a ) in proportie egala. La incrucisarea intre organisme heterozigote ( Aa * Aa ), prin combinarea probabilistica gametilor , se obtin urmatoarele tipuri de organisme :tipurile de organisme AA (25%) si Aa (50%) sunt identice fenotip, asa ca in F2, segregarea dupa fenotip este de 75% cu caractere dominante si 25% cu cele recesive. In cazul incrucisarii intre plante de mazare , care se deosebesc prin doua perechi de caractere, Mendel a observat ca in F2 aproximativ din boabe erau netede si erau zbarcite.Referitor la culoare,a obsrevat , de asemenea, ca aproximativ 3/4erau galbene si erau verzi.Pe baza calculului probabilitatilor, sansa aparitiei concomitente a doua fenomene independente este egala cu produsul probabilitatilor lor separate.Astfel, G. Mendel a prevazut ca: 9/16 (3/4*3/4) din boabe vor fi netede si verzi, 3/16 (3/4*1/4) vor fi netede si verzi, 3/16 (1/4*3/4) vor fi zbarcite si galbene, 1/16 (1/4*1/4) vor fi zbarcite si verzi.

El a gasit in realitate urmatorul numar de boabe : 315 netede si galbene, 108 netede si verzi, 101 zbarcite si galbene, 32 zbarcite si verzi. Raport 9:3:3:1. Noi combinatii de gene la hibrizi. Cunoasterea legilor mendeliene a creat posibilitatea realizarii de organisme care prezinta noi combinatii de gene diferite de cele ale genitorilor. In primul rand , trebuie subliniat ca ,prin incrucisarea unor organisme homozigote, de pilda AA x aa , prima generatie este heterozigota (Aa) in proportie de 100%, iar in F2 se produce segregarea , astfel ca 50% dintre descendenti sunt homozigoti (AA sau aa) si 50% sunt heterozigoti (Aa) .In generatia a treia (F3) obtinuta prin autofecundare ,numai 25% dintre descendenti sunt heterozigoti (Aa); in generatia a patra (F4), obtinuta tot prin autofecundare , numai 12,5% etc. Aceasta inseamna ca in fiecare generatie de dupa incrucisare se mareste frecventa organismelor homozigote si se reduce cea a organismelor heterozigote . Cunoasterea acestui fenomen prezinta importanta practica , deoarece soiurile de plante si rasele de animale trebuie sa prezinte un anumit grad de homozigotie care le da posibilitatea sa-si transmita caracterele utile cat mai fidel la urmasi. De asemenea ,prin cunoasterea modului in care se combina si segrega caracterele la hibrizi, se pot realiza noi combinatii de gene , utile pentru practica.Astfel daca se hibrideaza doua linii homozigote care se deosebesc prin doua perechi de caractere (AABB x aabb) , in F1 descendenta va fi dublu heterozigota (AaBb), iar in generatiile urmatoare se va reduce heterozigotia si va creste gradul de

homozigotie.Homozigotii aparuti vor fi insa de patru tipuri : doi de tip parental (AABB si aabb) si doi de tip recombinat (Aabb si aaBB) . Ca urmare prin incrucisarea a doua linii homozigote , rezulta in cele din urma 4 linii homozigote ,din care jumatate reprezinta noi combinatii de gene . G. Mendel in elaborarea legilor sale , a pornit de la ipoteza ca in celulele somatice factorii ereditari se gasesc sub forma de perechi, iar in celulele sexuale sub forma simpla. Cercetarile ulterioare efectuate la nivel celular au demonstrat ca celulele somatice au un numar dublu de cromozomi (2n) comparativ cu cele sexuale (n) .Genele dispuse pe cromozomii perechi se recombina in cazul hibridarii sexuate pe baza legilor mendeliene . In felul acesta s-a demonstrat ca factorii ereditari mendelieni au o existenta reala , materiala , ei fiind plasati pe cromozomi si prezentand independenta in procesul de recombinare . Legile ereditatii descoperite de G. Mendel au o mare insemnatate pentru ca arata modul cum se realizeaza segregarea caracterelor la hibrizi si in general , cum se transmit ele de-a lungul generatiilor . Aceste legi constituie baza teoretica si practica a cercetarilor de ameliorare a plantelor si animalelor . Hibrizii heterozigoti din F1 au o vigoare sporita , ceea ce le cofera un avantaj in productie . Prin combinarea factorilor ereditari ai genitorilor se pot produce soiuri si rase noi . In genetica umana , cunoscand modul de transmitere a unor caractere normale sau patologice , ce poate interveni prin sfaturi genetice pentru reducerea frecventei unor maladii ereditare , datorate , in majoritatea cazurilor , unor gene recesive care ajung in stare homozigota . Urmarind statistic cum se transmit anumite insusiri la diferite generatii, G. Mendel a formulat primele legi ale ereditatii. Acestea au ramas insa necunoscute pana in anul 1900, cand trei botanisti : Hugo de Vries in Olanda, E. Tschermak in Austria si C. Correns in Germania le-au redescoperit independent , pe baza unor experiente similare cu cele mendeliene..Apare astfel genetica ca stiinta. Cercetarile in domeniul geneticii continua, la inceputul sec. al XX-lea se elaboreaza teoria cromozomiala a ereditatii, apoi se descopera rolul genetic al acizilor nucleici, iar in 1953 cercetatorii au reusit sa descifreze structura intima a macromoleculei de AND. Dupa 1970 a aparut ingineria genetica, stiinta care se ocupa cu sinteza artificiala de gene, cu transferul de gene de la o specie la alta, cu hibridarea celulara, cu obtinerea de plante intregi, etc. Cercetarile de inginerie genetica au implicatii in rezolvarea unor probleme importante din agricultura, industria alimentara, industria farmaceutica, profilaxia si tratamentul unor boli ereditare,etc. ACIZI NUCLEICI STRUCTURA SI FUNCTII Acizii nucleici reprezinta moleculele care pastreaza, transporta si manipuleaza informatia in orice celula vie. Codul de scriere a acestei informatii este universal valabil iar mecanismele biochimice implicate sunt pe de o parte complexe si pe de alta parte foarte precise. Unitatile de baza din compozitia acizilor nucleici sunt reprezentate de nucleotide - structuri care contin pentoze ( riboza sau deoxiriboza ), acid fosforic si baze azotate cu nucleu purinic sau pirimidinic:

Acizii nucleici pot fi impartiti in 2 mari clase, intre care exista diferente structurale si functionale: acizii ribonucleici (ARN sau RNA) si acidul dezoxiribonucleic (ADN sau DNA). Ambele macromolecule prezinta din punct de vedere chimic o structura polinucleotidica, construita cu ajutorul legaturilor fosfodiesterice si avand in componenta pentoze facand din ADN si ARN molecule inrudite. Exista insa diferente nete la nivelul structurii: pentoza din ARN este reprezentata de riboza iar in ADN de deoxiriboza, o riboza in care gruparea hidroxil de la carbonul 2 lipseste fiind, inlocuita cu hidrogen.

ARN are o structura predominant monocatenara iar ADN are o structura bicatenara. Timina din ADN este inlocuita cu uracilul in molecula de ARN.

ADN-ul, structura polinucleotidica dublu catenara, formeaza genomul unui organism, cu alte cuvinte, totalitatea genelor care poarta informatia acelui sistem biologic. ADN-ul este prezent in nucleul celulelor (si in mitocondrii) sub forma de cromatina sau cromozomi pentru animalele eucariote.Pentru procariote exista un cromozom circular in citoplasma, compactat -prin formarea unor superhelixuri cu ajutorul unei enzime numita ADN giraza. Plasmidele sunt unitati mici de ADN specifice bacteriilor (exemplu: plasmidele care codifica rezistenta la antibiotice). La eucariote cromatina apare in nucleul celulelor in perioadele de repaus. In momentul inceperii mitozei cromatina se organizeaza in cromozomi, complexe ADN-proteine cu numar diferit de la specie la specie (la om 44xy sau 44xx). Lungimea de aproximativ 2m a ADN-ului eucariotelor face necesara o supercompactare a acestei molecule care trebuie sa incapa intr-un nucleu cu dimensiuni de ordinul micronilor. Aceasta superhelicare se realizeaza cu ajutorul unor proteine speciale numite histone. Exista 5 clase de histone (H1, H2a, H2b, H3, H4) care realizeaza un miez proteic pe care ADN-ul se infasoara de aproximativ doua ori. Histona H1 nu intra in structura miezului dar are un rol in stabilizarea structurii. Celelalte histone formeaza un octamer(2H2a-2H2b-2H3-2H4) care impreuna cu 2 spire de ADN formeaza un nucleozom. Deci cu ajutorul histonelor ADN-ul eucariot este impachetat de mai multe ori formandu-se o structura super spiralata.

Exista si proteine nehistonice in nucleu, mai mult de 1000 de tipuri, cu functii diverse: diferiti factori de transcriptie, polimeraze, receptori hormonali, etc. Hertonele, de exemplu, au rol in modificarea structurii hipercompactate a ADN-ului in vederea citirii genelor existente la acest nivel.

Nu toate nucleotidele din lantul ADN (numarul lor total fiind de aproximativ 3,5 miliarde de perechi) codifica informatia necesara sintezei de proteine. Exista 3 tipuri de portiuni in aceasta molecula: Zone inalt repetitive construite din 6-10 perechi de baze ce se repeta de sute de mii de ori. Zone moderat repetitive

Zone non-repetitive, portiuni corespunzatoare genelor, detinatoare de informatii ce sunt stocate prin insiruirea intr-o anumita ordine a celor 4 litere ale alfabetului genetic: A, T, C, G. La eucariote, o gena apare doar o singura data in tot genomul, exceptie facand doar cateva gene care se pot repeta, de exemplu genele care codifica histonele sau ARN-ul ribozomal.

Tot in cazul eucariotelor, s-a observat in ADN prezenta unor portiuni nepurtatoare de informatie chiar in interiorul genelor. Acestea poarta numele de introni si, in procesul de biosinteza proteica vor fi copiate pe ARN mesager dar vor fi apoi excizate. Doar genele pentru histone si genele procariotelor nu prezinta introni. Lantul unei catene de ADN este format prin insiruirea celor 4 tipuri de nucleotide care se unesc intre ele cu ajutorul acidului fosforic. Astfel, se formeaza legaturi fosfodiesterice intre deoxiriboza unui nucleotid si o deoxiriboza a urmatorului, in pozitiile 5 si 3. Scheletul va fi deci construit dintr-o succesiune deoxiriboza-acid fosforic, de fiecare pentoza fiind legata cate o baza azotata. Legaturile 5-3 vor conferi un sens pentru fiecare dintre cele 2 catene care se infasoara una in jurul celeilalte deci se poate vorbi de o catena cu sens 5-3 si de o catena cu sens invers, 3-5 numita si catena antisens (catene antiparalele). S-a demonstrat ca ADN-ul adopta aceasta conformatie dublu helicoidala din ratiuni de stabilitate energetica. Structura este stabilizata astfel prin interactiunea dintre bazele azotate care se plaseaza in interiorul dublului helix. Aici apar legaturi de hidrogen intre bazele de pe o catena si bazele de pe cealalta catena conform unui principiu al complementaritatii. Acest principiu postuleaza ca intotdauna adenina se leaga de timina prin 2 legaturi de hidrogen si guanina se leaga de citozina prin 3 legaturi de hidrogen.

Cele 2 catene pot fi despartite in anumite conditii (de exemplu temperatura si pH) prin desfacerea legaturilor de hidrogen. Acest fenomen se numeste denaturare si este reversibil, prin revenirea la conditiile initiale, procesul numindu-se renaturare. S-a observat ca zonele cu o cantitate mai mare de guanina si citozina sunt mai greu de denaturat din cauza legaturii de hidrogen in plus dintre acestea. Hibridizarea reprezinta procesul de renaturare a doua catene provenind de la 2 acizi nucleici diferiti, tehnica prin care se poate aprecia de exemplu, gradul de potrivire a acizilor nucleici provenind de la specii diferite.

Exista mai multe posibilitati de structurare a dublului helix (A,B,Z), cea mai raspandita fiind forma B. Aceasta forma se prezinta ca o elice formata din doua lanturi antiparalele, stabilizata prin legaturile de hidrogen din interior. Diametrul este de 20 A, pasul elicei (distanta pentru o rotatie completa de 360) este de 34 A si cuprinde o spira cu 10 perechi de nucleotide. Deci distanta dintre 2 nucleotide de pe acelasi lant este de 3,4 A. Exista doua zone numite jgeaburi (unul mare si unul mic), importante penru ca aici se poat face un contact mai intim intre diferite substante (medicamente, proteine) si molecula de ADN. Se poate vorbi deci de mai multe posibilitati de abordare structurala a ADN-ului: Structura primara, care ne arata insiruirea bazelor azotate pe scheletul format din pentoze unite prin punti fosfodiesterice. (vezi figura 2) Structura secundara, care ne arata forma de dubla elice stabilizata de puntile de hidrogen dintre bazele azotate complementare.

ACIZI NUCLEICI PROCESE BIOCHIMICE GENETICE Dogma centrala a geneticii postuleaza urmatoarea transformare: ADN ARN proteine sau O GENA UN ARN MESAGER O PROTEINA. Descoperirile din ultimii ani nu au contrazis transformarile clasice care sunt fundamentul acestei stiinte ci au completat in mod fericit dogma centrala, facand-o mai

complexa si mai apropiata de adevar.

Exista 3 procese esentiale in manipularea informatiei genetice pentru orice celula vie: 1. Replicarea ADN - reprezinta procesul prin care cantitatea de ADN dintr-o celula se dubleaza si se regaseste practic neschimbata in fiecare dintre celulele fiice. 2. Transcriptia - reprezinta procesul prin care o parte din informatia de pe ADN este copiata pe ARN (o genaun ARN mesger). 3. Translatia reprezinta procesul prin care informatia din ARN este folosita la sinteza unei proteine in ribozomi.

REPLICAREA ADN

Toate celulele se divid in timpul vietii, unele dintre ele sufera mai multe diviziuni si altele se divid de un numar limitat de ori. In timpul diviziunii celulare informatia prezenta la nivelul ADN-ului se conserva de la o generatie la alta din punct de vedere cantitativ si calitativ. Acest proces care se numeste replicare este semiconservativ deoarece in celulele noi constituite se regaseste o structura a ADN-ului construita dintr-o catena mama si o catena noua, complementara. Replicarea semiconservativa a fost demonstrata clar la bacterii: administrandu-se ca unica sursa de azot, clorura de amoniu marcata cu azot radioactiv sa observat ca dupa prima diviziune bacteriana azotul radioactiv s-a regasit doar in procent de 50%. La urmatoarea diviziune acest procent scade inca odata la jumatate, s.a.m.d.. Replicarea ADN necesita un sistem biochimic si enzimatic complex format din: ADN matrita (ADN-ul mama) Deoxinucleotidele necesare sintezei (dATP, dGTP, dCTP, dTTP)

Ribonucleotidele necesare sintezei unui ARN care va folosi ca punct de plecare pentru sinteza ADN (ATP, GTP, CTP, UTP) Ioni de magneziu

a.

Un sistem multi enzimatic compus din: topoizomeraze enzime care detensioneaza elicea ADN-ului in timpul replicarii.

b. ADN primaza enzima care produce mici fragmente de ARN, necesare inceperii procesului de replicare. c. ADN polimeraza ADN dependenta si care are o serie de caracteristici: sintetizeaza ADN in directia 5`-3`, are si activitate exonucleazica pentru ca elimina unele nucleotide in timpul replicarii, are o inalta fidelitate pentru ca exercita un control strict al replicarii. La procariote existe 3 ADN polimeraze. d. ADN ligaza enzima care reuneste fragmentele de ADN rezultate in timpul replicarii.Intregul complex de factori care participa la acest proces se mai numeste replizom.Exista diferente in replicarea la procariote si eucariote. Replicarea la procariote ADN-ul procariotelor este compus dintr-un singur cromozom circular. Replicarea incepe in puncte bine determinate numite regiuni de origine (ori). La unele bacterii exista o singura regiune de origine (punct de plecare). De aici procesul se desfasoara pa ambele catene ale ADN-ului circular astfel incat la un moment dat un ADN bacterian poate lua forma literei grecesti theta. Initierea replicarii incepe prin desfacerea legaturilor de hidrogen dintre nucleotidele de pe cele doua catene ale ADN-ului mama, in punctul de origine (reamintim ca adenina se leaga de timina prin 2 legaturi de hidrogen si guanina de citozina prin 3 legaturi de hidrogen, conform principiului complementaritatii;A=T, G=C). Enzimele implicate in acest proces se numesc helicaze. Astfel pe catenele eliberate se poate construi o noua catena de ADN. Deci in fata enzimelor care realizeza replicarea se afla aceste helicaze care separa cele 2 catene. Prin separarea celor 2 catene dubla elice a ADN-ului devine din ce in ce mai tensionata. Aceasta situatie ar putea duce la oprirea replicarii daca nu ar exista topoizomerazele care detensioneaza ADN-ul. Topoizomeraza 2 numita si ADN giraza poate induce tensionari negative, inverse tensionarilor produse de helicaza permitand continuarea procesului. Astfel se poate explica actiune antimicrobiana a acidului nalidixic (negram) care inhiba ADN giraza si blocheaza deci diviziunea bacteriana. Topoizomeraza 1 detensioneaza ADN-ul suprahelicat pentru ca poate sa desfaca o legatura fosfodiesterica de pe o catena a ADN-ului permitand relaxarea elicei (catena rupta se roteste in jurul celelalte catene). Dupa detensionare catena desfacuta se poate reface deoarece fenomenul este reversibil, mai mult decat atat neavand nevoie de energie pentru ca aceasta energie este conservata cu ajutorul unui rest de tirozina din enzima. Odata desfacut si detensionat, pe ADN-ul mama se poate incepe construirea celor 2 catene a noului ADN. Pentru aceasta este nevoie de mici molecule de ARN numite primeri sau initiatori (au 5-10 nucleotide). Acestea sunt realizate cu ajutorul ADN primazei. De la capatul 3` al ARN-ului initiator pleaca sinteza ADN-ului propriu zis prin adaugarea succesiva a deoxinucleotidelor care se unesc prin legaturi fosfodiesterice. Molecula fiica nou constituita respecta cu strictete ADN-ul matrita astfel incat daca pe ADN

l mama exista timina acolo va veni adenina, pentru citozina va veni guanina, s.a.m.d. , conform principiului complementaritatii. Enzima necesara este ADN polimeraza III.

Virusurile n biologie, un virus este un agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care se reproduce numai n interiorul celulelor vii i provoac diverse boli infecioase numite viroze.*1+ Virusurile sunt parazii intacelulari, lipsii de metabolism propriu, motiv pentru care nu sunt

considerate vii. Ca structur, virusul este o particul submicroscopic, alctuit dintr-o parte central numit genom viral, format din material genetic, care poate fi ADN sau ARN, i o teac sau nveli protector de natur proteic, numit capsid. Capsida i genomul viral alctuiesc nucleocapsida. La virusurile mai complexe mai apare un nveli exterior de natur proteic numit pericapsid, peplos sau anvelop viral. Din punct de vedere al prezenei nveliului pericapsidal, virusurile se mpart n dou categorii: nude i nvelite n peplos. Istoric Existena unor microorganisme invizibile la microscop a fost intuit de Pasteur dup ce toate ncercrile de a pune n eviden agentul turbrii au prut a fi zadarnice. Dup unii precursori geniali (Edward Jenner, Pasteur), progresele n domeniul virologiei au rmas nensemnate i pn la nceputul secolului al XX-lea, s-a vorbit n continuare de acele "fiine imaginare", fr ca ele s fie cunoscute.

Cu ajutorul microscopului optic cu lumin ultraviolet ("ultramicroscopul"), se pot distinge obiecte pn la o finee dimensional de 0,15 m, la mriri de 6.000-7.000 ori. Cu toate acestea, virusurile (inframicrobii), nu se pot observa cu aceste microscoape. Observarea lor cere o mrire de ordinul 10.000-15.000 ori, ceea ce nu se poate obine cu microscopul optic, deoarece astfel de mriri necesit puteri separatoare de 0,2 m. La sfritul secolului al XIX-lea, s-a reuit detectarea lor printr-o metod indirect; dup triturarea esuturilor care le conin, virusurile traverseaz filtrele i prin injectare transmit o anumit boal, astfel c li s-a atribuit denumirea de virusuri filtrante. Lucrrile lui R. Degkwitz (1927) i T. Taniguchi (1935) au demonstrat c rujeola este cauzat de un virus. La fel i rubeola. Aceste dou virusuri vor fi cultivate ulterior de Enders (1962). n 1935, W. M. Stanley izoleaz o protein i demonstreaz c inocularea acesteia unor plante provoac boala numit mozaicul tutunului; de asemenea, arat c proteina pstreaz aceast proprietate i dup cristalizare; Bowden i Pirie i confirm descoperirile n 1937. Ulterior s-a vzut c de fapt era de vorba de un acid nucleic cu un nveli de natur proteic; n cazul virusurilor patogene pentru animale, aceste dou componente pot, n anumite condiii, s se separe. n 1939, G. Kausche, E. Pfankuch i E. Ruska au nceput s studieze virusurile la microscopul electronic. n 1943, Goodpasture este iniiatorul infectrii membranei alantoidiene a oului embrionat de pui (variola aviar, vaccina, herpesul), care va fi dezvoltat de F. M. Burnet i colaboratorii si, iar apoi de muli alii (Levaditi, Myakawa, etc). Dup ce demonstreaz c la baza reproducerii virusului mozaicului tutunului st ARN-ul, Heinz Fraenkel-Conrat arat n 1955 mpreun cu Robley Williams c un virus funcional poate fi obinut din ARN purificat i o protein, acestea dou unindu-se spontan (proteina nvelete materialul genetic), - deci aceasta este cea mai stabil structur (cu energia cea mai mic) -, i este foarte probabil ca acesta s fie i mecanismul de formare a virusului n celula gazd. n 1958, Stanley a stabilit c ceea ce credea a fi proteina virusului mozaicului tutunului are proprietile moleculelor chimice dar dispune i de capacitatea de a se reproduce i de a se transforma.

Proprieti Din punct de vedere chimic, virusurile sunt constituite din nucleoproteide. La un nalt grad de

puritate ele pot cristaliza.

La virusul herpesului capsida este prevzut cu prelungiri proteinice (capsomeri) care acoper toat suprafaa virionului. Deosebiri fa de bacterii: Virusurile au dimensiuni foarte mici (de la 8 nm pn la 500 nm, astfel c pot traversa filtrele poroase ce rein bacteriile. Reproducerea virusurilor este posibil numai n interiorul celulelor vii, n organisme sau n medii de cultur care conin astfel de celule. Au rezisten mare la glicerin i la solvenii lipoidelor, fa de care sunt sensibili majoritatea microbilor. Virusurile sunt ageni patogeni ai unor boli denumite generic viroze. n general, virusurile dau imunitate, dar infecia poate fi determinat i de acizii nucleici extrai din virusuri; n acest caz nu se obine imunizare, datorit lipsei proteinei. Exemple: virusul variolei, virusul turbrii, virusul encefalitei, HIV, virusul gripal, etc. Exist i viroze ale plantelor, cel mai cunoscut agent fiind Virusul mozaicului tutunului. Clasificare ncrengtura Virophyta cuprinde numai ordinul Virales, mprit n 3 subordine: Subordinul Phytophagineae (virusurile plantelor), cuprinznd ribovirusuri care produc fitoviroze. Subordinul Zoophagineae (virusurile animalelor), grupnd dezoxivirusuri sau adenovirusuri care paraziteaz animalele i omul (virusul gripei, turbrii, poliomelitei, variolei etc.)

Subordinul Fhagineae (virusuri bacteriofage), grupeaz adenovirusuri parazite n celulele bacteriene, distruse prin liz. Dup gazda care i primete, se mpart n patru grupe: virusuri patogene pentru bacterii: bacteriofagi: virusuri patogene pentru vegetalele superioare: virusurile plantelor; virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor; virusuri patogene pentru vertebrate, cuprinznd cinci grupe: virusuri al cror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin, variol), virusuri neurotrope pure (turbare), virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoz veneric la om), virusuri septicemice (rujeol, rubeol), virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze i leucemii transmisibile).

Dup tipul de acid nucleic pe care l conin (clasificarea actual uzual) Virusuri care conin n genomul lor ARN sau ribovirusuri Virusuri care conin n genomul lor ADN sau deoxiribovirusuri

Organizarea si exprimarea materialului genetic la procariote.

Biosinteza proteinelor la eucariote. Organizarea materialului genetic, ADN-ul la procariote, cromosom si plasmide. Materialul genetic aflat sub forma de ADN, se constituie la nivelul cromosomilor si a plasmidelor ca elemente genetice de baza care au proprietatea de a transmite informatia genetica de la ADN spre ribozomi realizindu-se sinteza de proteine in organismele cu nucleu individualizat. La procariote cromosomi au o sturctura circulara sub forma unui inel pe care se pot insera genele intr-o anumita succesiune. La bacterii- organisme cu o structura inferioara, molecula de ADN se afla inpachetata sub forma unei structuri NUCLEOID-, structura nucleolului din corpul bacteriei este sub forma unor bucle radiare, care maresc suprafata nucleoidului astfel incit prin atasarea cromatinei pe aceste bucle, confera bacteriei proprietatea de diviziune. Pe baza acestor structuri a bacterilor se poate intocmi harta genetica a unor procariote iar unele dintre acestea realizeaza si procese de conjugare, un tip primitiv de reproducere- cand cromosomul circular si unic de ADN se poate fragmenta si sa realizeze un proces de diviziune primitiva. Plasmidele- sunt unitati de ADN sub forma unui alt inel mai mic- care se replica in mod autonom pe baza proprietatilor ADN-ului si care se poate sa apara in mai multe copii identice intr-o celula. Fiecare plasmid poate sa contina inserat in structura lui 20-200 ceea ce il acrediteaza ca o forma intermediara de legatura intre cromosom bacterian si organismele eucariote Unele plasmide se pot integra in cadrul unui cromosom si poarta denumirea de epizom

Plasmidele au improtanta practica deoarece pot contine gene care confera rezistenta la antibiotice , gene ce pot fi transferate de la o bacterie la alta bacterie sise poate realiza un proces de inginerie genetica (de inseminare a unor gene de la un organ la un alt organism care primeste calitatile ce au fost transferate in gena.). Reglarea biosintezei proteinelor si reglarea exprimarii genelor. Genele actioneaza in transmiterea informatiei genetice prin 2 procese transcrierea- preluarea informatiei de la nivelul ADN-ului transductia- procesul de transmitere sau de transport ai informatiei genetice spre ribozomi, unde are loc biosinteaza proteinelor, prin rectiile dintre ribozomi si aminoacizi.

Reglarea la niveleul transcrierii. Modelul operonului. Primul model care a explicat corect reglarea genetica la nivelul transcrierii sau preluarii informatiei genetice a fost modelul operonului, descoperit la bacterii, de Jacob-Monod-Lwoff. Modelul a fost elaborat pt a explica modelul de inductie sau de propagare sau de represie (incetinire sau stagnare) a unui proces ce se realizeaza cu ajutorul enzimelor- denumit represie enzimatica. Modelul operonului a fost cerceta pornind de la principiul ca exista enzime care sunt sintetizate cu aceeasi viteza indiferent de mediul in care actioneaza- aceasta fiind denumita enzime constitutive. In schimb alte enzime sunt sintetizate numai in prezenta unor substante ce constituie inductorul enzime inductibile- deoarece actiunea lor depinde de activitatea acestor substante (inductorul e un metabolit care are capacitatea ca intr-o anumita reactie sa intervina la o anumita secventa de gena si sa transforma mersul normal intr-o alta reactie. Enzimele constitutive si inductibile actioneaza asupra mediului de cultura si pot sa determine anumite modificari ale valorilor de reglaj la nivelul transcrierii informatiei genetice. Exista inca al III tip de enzime cind activitatea lor descreste la actiunea unor metaboliti enzime represibile- si metabolitul care incetineste activitatea lor corepresor. Cei trei cercetatori distinsi cu premiul Nobel- in adoptarea modului operonului au plecat de la un experiment- inductie beta galactozidazei, sub actiunea lactozei,, a determinat un proces inductibil de crestere (de sinteza marita) a acestei substante, in celula. s-a descoperit ca acest proces de inductie este determinat de enzimele galactozit-permeaza si galactozit-transacetilaza, care impreuna cu betagalactozidaza, determina aparitia unor gene stucturale. Continuind experimentul sa constatat ca pe linga genenle constitutive controlul acestora se realizeaza de alte 2 gene- gena reglatoare (i) si gena operatoare (o). Acestea constituie operonul lactozei (lactoza fiind un metabolit). Gena operatoare este legata de un promotor (p) cu care face o unitate comuna. Mecanismul de functionare a operonului in cazul enzimelor inductibile. Gena reglatoare (i) secreta o proteina represor care inpiedica legarea de gena opertoare si de promotor activitatea genelor constitutive (z, y, g), este represata si nu are loc procesul de transcriere genetica.- lipsa exprimarii operonului (ARNm nu poate functiona).

Mecanismul de functionare a operonului in cazul enzimelor represibile. In cadrul operonului (i) gena reglatoare secreta o proteina represoare- dar proteina represor actioneaza asupra ei un inductor care nu favorizeaza legarea de promotor si gena operatoare genele constitutive actioneaza asupra ARNm si are loc procesul de preluare a materialului genetic si transmiterea lui spre ribozom. In procesul de activitate a operonului dupa exprimarea genelor prin transcrierea genetica prin preluarea ARNm informatia genetica ajunge la ribozom care sunt constituiti tot din ADN, ca sa ajunga la nivelul ribozomilor intervine ARN polimeraza care are rolul de a activa genele. Recombinarea ADN. Technica recombinarii, enzimele de restrictie. Aplicatii medicale. Prin recombinarea ADN-ului se intelege formarea unei molecule noi de ADN din fragmente ce apartin unor molecule diferite, sau prin manipulare genetica (inginerie genetica) in cazul technologiei ADN-ului recombinant. Technologie ADN-ului recombinant se bazeaza pe enzimele de restrictie care au un rol de protectie in sensul ca in noul ADN recombinat sa faca parte numai structuri celulare care sunt compatibile intre ele (ca sa nu se lege si ADN-uri nedorite se intervine cu enzime de restrictie). Technologia ADN-ului recombinat se realizeaza in mai multe etape in felul urmator: integrarea ADN ului strain intr-un nou ADN- printr-un proces de clivare- existind si o clivare si in ADN-ul gazda dupa clivarea ADN-ului strain in ADN-ul nou are loc procesul de inelare, de refacere si integrare prin inserarea genelor ADN-ului strain in noul ADN. rezulta un proces de transformare sau de asimilare a genelor ADN-ului strain in ADN-ul nou formarea unui ADN recombinat, care aduce pe linga specificul ADN-ului initial noi gene ale ADN-ului strain care ii schimba structura genetica.

Aceasta technica deschide perspective mari medininei deoareace permite modificarea mecanismelor de reglare a genelor la mamifere- si la om, dar mai ales permite prepararea in cantitati nelimitate intr-o forma usor de purificat a caror gene pot da produsi noi- se deschide posibilitatea de preparare a unor proteine umante de interes medical (hormoni, factori de coagulare, anticorpi, interferon, vitamine, medicamente, antibiotice).