GREGOR MENDEL SI GENETICA

Manea Camelia- profesor de biologie

Liceul Teoretic “Brâncoveanu Vodă”Urlaţi

Educaţia şi cercetarea ştiinţifică

Gregor Mendel a descoperit legile eredităţii, aşa că putem spune că preotul ceh Mendel este la fel de
important pentru biologie, cum este Newton pentru fizică.

Cum se face că un obscur călugăr dintr-o mănăstire pierdută la marginea Carpaţilor,în Moravia, a realizat
o descoperire fundamentală în ştiinţă? Pare surprinzător, având în vedere că biologia s-a dezvoltat în marile
universităţi din Europa Occidentală.Si totuşi, dacă patrundem în epoca lui Mendel şi înţelegem mai bine pe omul
şi savantul G.Mendel, aura legendei lui va fi mai puţin densă.
Mendel s-a născut în 1822 în Heizendorf (Silezia) dintr-o familie de ţărani săraci.
În școala elementară, a descoperit abilități matematice remarcabile și, la insistența profesorilor săi, și-a continuat
educația la gimnaziul din micul oraș din apropiere Opava.
Viitorul om de știință a primit într-o școală din sat, unde erau 80 de copii în clasă. Johann și-a ajutat tatăl
cu treburile casnice, dar a continuat tradiţia părinţilor. Sensibil din punct de vedere natural și slab în sănătate, a
fost unul dintre cei mai buni elevi din școală. A fost trimis să studieze în continuare la școala Ordinului
Piaristilor din Lipnik nad Bechiva, după care a intrat la gimnaziul din Opava.
În sat și printre creștini, educația era gratuită. Dar în Opava avea deja nevoie de bani. In 1838 tatăl lui
Johann, a fost rănit în timp ce lucra în pădure. In acea situaţie s-a manifestat pentru prima dată instabilitatea lui
Mendel de a se stresa. Era atât de emoțional încât, în dificultatea situațiilor de viață s-a îmbolnăvit. A fost
afectat de depresie și nevroză. Dar primele dificultăți, când la vârsta de 16 ani a rămas fără sprijin familial, au
fost depășite. Mendel a început să studieze cu studenți mai slabi, pentru care primea câțiva bani pentru mâncare.
Cu toate acestea, familia nu avea destui bani pentru educația ulterioară a lui Mendel. Sora mai mică Teresa a
venit în ajutor: a donat zestrea pe care o acumulase pentru ea.
Cu aceste fonduri, Mendel a reușit să studieze încă ceva timp la cursurile de pregătire universitară. După
aceea, fondurile familiei s-au epuizat complet.In ciuda dificultăţilor financiare şi a unor îmbolnăviri repetate,
fiind un tânăr înzestrat, a urmat cursurile Universităţii din Olociar, între anii 1840-1843.In 1843, strâmtorat
financiar, a intrat în mănăstirea Sfântul Toma din Brunn( azi Brno). De reținut că intrarea în mănăstire nu era o
simplă formalitate, ci presupunea cunoștințe solide din partea candidaților, Johann Mendel concurând în 1843 pe
4 locuri cu alți 12 aspiranți. Mănăstirea augustină avea un statut deosebit. Departe de a duce o viaţă
contemplativă, călugării mănăstirii aveau şi sarcini universitare: ei predau ştiinţele : matematică, fizică, istorie
naturală)la Institutul Filozofic şi la Colegiul Teologic, deci mulţi călugări făceau cercetare ştiinţifică.
La acea vreme era condusă de starețul Cyril Napp, un om cu minte deschisă, care încuraja domeniul
științei. Cyril Napp era un entuziast al ştiinţei, care depunea eforturi susţinute în dezvoltarea atât a ştiinţelor în
Brno, cât şi în promovarea cercetării ştiinţifice în mănăstire cu accent special pe cercetarea agronomică.
In 1830 a înfiinţat o grădină experimentală, iar în 1844, o seră.
În 1843 Mendel a intrat în această mănăstire și a primit numele Gregor (la naștere i s-a dat numele
Johann). Mendel își va desăvârși pregătirea teologică (1844-1848) la Institutul Teologic din Brno, dar în paralel
(din 1846) a frecventat și cursuri de agricultură, pomicultură și viticultură la Institutul de filozofie din același
oraș.
 Între 1851 și 1853 Mendel urmează o serie de cursuri la Universitatea din Viena, pentru a căpăta dreptul
de a preda fizica și istoria naturală (la gimnaziul din Znaim), unde a avut o serie de profesori renumiți ai vremii
în domeniul fizicii, matematicii, anatomiei și fiziologiei plantelor, zoologiei, chimiei etc. Aici Mendel a întâlnit
pentru prima dată lucrări științifice. După absolvirea universității, a încercat din nou să promoveze examenul
pentru a obține diploma de profesor şi din nou, nu a reușit. Era atât de agitat încât a leșinat. Dar chiar și fără
această diplomă, a fost dus să predea la Școala Politehnică Superioară de Stat din Brno, unde a predat cu succes
timp de 14 ani.
Într-o lucrare dedicată genezei operei marelui savant (publicată în 1984 în ”La Recherche”), J. L. Serre
consideră că o înrâurire specială asupra lui Mendel au avut probabil profesorii Franz Unger – adept al metodei
reducționiste și analitice în cercetare (spre deosebire de doctrina la modă, promovată de Lorenz și susținută de
Goethe și Hegel, care era antireducționistă, ne-transformistă), și Christian Doppler - în privința manierei în care
și-a conceput experiențele de hibridare și a explicării segregării caracterelor în generația a doua (fenomen ce ar
semăna cu trecerea luminii albe printr-o prismă, care asigură separarea ei pe componente). În epocă domnea
ideea eredității prin amestec la hibrizi. Or, tocmai un prelat (ce ironie a sorții!), înarmat cu altă metodă de lucru
și foarte exact în cuantificarea rezultatelor obținute în hibridări, vine și arată că trăsăturile contrastante ale unui
caracter se reunesc în hibrid, dar se separă, segregă la descendenți. Același J. L. Serre consideră că este posibil
ca anii petrecuți la Viena să-l fi înarmat pe Mendel și cu alte informații utile, cum ar fi cele furnizate de citologii
Hoffmeister și Amici, care arătau că polenul și ovulul au rol strict egal în fecundare la plantele cu flori.
Un episod important în evoluţia ştiinţifică a lui Mendel s-a petrecut la examenul dat cu profesorul Fenzl.
Mendel susţinea că polenul şi ovulul au roluri egale în dezvoltarea ulterioară a fructului.Fenzl ,care admitea
teoria eronată potrivit căreia toată zestrea genetică este adusă de polen, l-a trântit la examen.Incă de
atunci ,Mendel şi-a pus problema realizării unor experimente de hibridare pentru a demonstra adevărul susţinut
de el.
În plus, cum am amintit deja, Mendel era la curent cu toate lucrările de hibridologie publicate până la el de
către botaniști, agronomi, hibridologi și în special cu rezultatele obținute de J. G. Kölreuter și de K. F. Gärtner,
pe care îi citează adeseori în lucrarea sa, care i-au servit în conceperea experiențelor sale de hibridare și l-au
orientat pe Mendel inclusiv asupra materialului biologic principal pe care a experimentat – mazărea.

Mendel se află în primul rând, al doilea din dreapta.

În același timp, Mendel și-a început cercetările asupra plantelor și experimentele cu hibridizarea mazării.
Experienţele prin care a descoperit legile eredităţii au fost făcute între anii 1856 şi 1863, în grădiniţa de 7x35
metri pătraţi din mănăstire, în care a cultivat 27000 de plante (mazăre de 34 de varietăţi) şi a observat foarte
atent 300000 de boabe şi 12000 de plante ( din notiţe)!
Viața în mănăstirea Sfântul Tomas nu se grăbea. De asemenea, Gregor Mendel nu se grăbea; persistent,
atent și foarte răbdător, studiind forma semințelor din plante obținute ca urmare a încrucișărilor, de dragul
înțelegerii tiparelor de transmitere a unei singure trăsături („netede - ridate”), el a analizat plantele de mazăre.
El a examinat fiecare sămânță cu o lupă, comparând forma și făcând note.
 Experimentele lui Mendel au început o altă numărătoare inversă, principalul semn distinctiv care a fost
din nou introdus de Mendel, o analiză hibridologică a eredității trăsăturilor individuale ale părinților la
descendenți. Este dificil de spus la ce anume l-a făcut să se îndrepte naturalistul gândire abstractă, distrage
atenția de la numerele goale și de la numeroase experimente. In urma hibridărilor repetate, a identificarii
caracterelor urmărite la generaţii de descendenţi, a folosirii unor simboluri specific, Mendela descoperit ceva
senzațional pentru el: anumite tipuri de încrucișări între urmași diferiți dau un raport de 3: 1, 1: 1 sau 1: 2: 1.
În 1862, Gregor Mendel și-a prezentat lucrarea „Experimente cu hibridizarea mazării” în Societatea de
Științe Naturale, în care a explicat principiile eredității, dar lucrarea nu a fost acceptată de comunitatea științifică.
Descoperirile păreau foarte noi și incredibile. Mendel și-a trimis lucrarea către diferiți oameni de știință, a
corespondat cu Karl Nagel, profesor de hibridizare a plantelor la Universitatea din München, dar totul a fost în
zadar. Nimeni nu i-a luat legile în serios şi a fost uitat timp de câteva decenii. Abia la începutul secolului al XX-
lea, opera sa a atras atenția oamenilor de știință preocupaţi de botanică, care au confirmat descoperirea de către
Mendel a legilor genetice.
In 1865 a ţinut o serie de conferinţe la Societatea de Istorie Naturală din Brno, comunicând rezultatele
obţinute, iar în anul următor a publicat un articol de 44 de pagini, în” Dările de seamă ale Societăţii”, asupra
comportării ereditare a unor caractere la hibrizi.
Cu mare abilitate, Mendel a folosit un material foarte potrivit pentru evidenţierea fenomenului: varietăţi de
mazăre care nu diferă între ele decât prin caractere clare şi puţine : culoarea florilor, aspectul boabelor. El a
auto-polenizat plantele până când a observat păstrarea caracteristicilor generaţie după generaţie. El a studiat
caracteristicile uşor de distins, cum ar fi culoarea şi conformaţia plantelor, culoarea seminţelor şi florilor precum
şi înălţimea plantelor.
Analizând caracteristicile descendenţilor obţinuţi prin încrucişare a observat că descendenţii păstrează
caracteristicile în proporţie de 3 la 1 la o adoua generaţie. De exemplu, din patru plante, trei sunt înalte şi una
scundă, sau trei au boabe galbene şi una verde. Analiza generaţiile următoare au pus în evidenţă că anumite
trăsături sunt dominante (plantele înalte şi galbene) şi altele recesive (plantele scunde şi verzi). cu alte cuvinte,
anumite trăsături le maschează pe celelalte. Dar trăsăturile nu se amestecă: ele sunt moştenite de la părinţi ca
unităţi discrete şi rămân distincte. Mai mult, anumite trăsături – cum sunt înălţimea şi culoarea seminţelor - sunt
moştenite independent una de cealaltă.
Studiind rezultatele, Mendel a reuşit să le interpreteze într-un mod care a rămas explicit şi azi. El a
enunţat legea purităţii gameţilor şi legea segregării independente a caracterelor, care reprezintă pilonii teoriei
eredităţii şi geneticii moderne.
G.Mendel a fost activ şi la Societatea Moravian-Silezia de Științe Naturale, Societatea Apicultorilor și
Societatea Meteorologică. Deci, nu se poate spune că el s-a ocupat doar de botanică. Timp de câțiva ani a
efectuat cercetări meteorologice, măsurând temperatura aerului, direcția vântului, umiditatea și presiunea
atmosferică de trei ori pe zi. El a fost primul care a descris apariția unei tornade.
Mendel a început o stupină în mănăstire, a studiat albinele, a descris unele dintre bolile lor și chiar a încercat să
reproducă specii noi, dar fără succes.
În 1869, Gregor Mendel a trebuit să se oprească din experimentarea
cu plante, vederea lui a început să scadă incredibil de repede. Și au
fost și alte necazuri. Starețul F. Napp a murit în 1868, iar Gregor
Mendel a fost ales ca următor stareț al mănăstirii augustiniene.
A trebuit să se ocupe și de problemele mănăstirii.
În 1872, împăratul Franz Joseph i-a acordat lui Gregor Mendel,
Crucea Ordinului de slujire pentru societate și Biserică.
În general, în ciuda faptului că activitatea sa în genetică nu a
fost acceptată comunitatea științifică, Mendel s-a bucurat de un mare
prestigiu ca persoană educată, inteligentă și incredibil de decentă. A
ajuns la punctul că în 1881 starețul augustinian Mendel a fost ales
director al Băncii Ipotecare.
 Viața pe pământ a lui Gregor Mendel a fost scurtată în 1884. Pe 6 ianuarie, a
murit din cauza unei infecții . Întregul oraș părea să fi ajuns să-l îngroape pe
omul de știință remarcabil, iubitul stareț al călugărilor și doar o persoană amabilă
și cumsecade. Leoš Janáček a dirijat slujba funerară în catedrala mănăstirii
Vechiul Brno.
Și Gregor Mendel a fost îngropat în același mod în care sunt îngropați toți
călugării augustinieni: într-un mormânt comun din cimitirul central din Brno.

În 1910, pe piața din fața mănăstirii, care poartă acum numele lui Gregor Mendel, a fost ridicat un
monument de către Theodore Harlemont. Este adevărat, după cel de-al doilea război mondial, monumentul a fost
îndepărtat în afara porților mănăstirii, apoi nu era obișnuit să reamintim că un om de știință remarcabil,
fondatorul geneticii, era călugăr. Oamenii de atunci au încercat să convingă pe toți că religia și știința sunt
incompatibile. Gregor Mendel rupe complet stereotipurile pe care le au încă mulți oameni.
S-ar părea că acum este posibil să se readucă monumentul la locul său original, dar din anumite motive
administrația orașului nu se grăbește să facă acest lucru. „Acesta este un paradox”, spune starețul mănăstirii
Lukasz Martinec, „cu cât o persoană este mai faimoasă în lume, cu atât este mai puțin interesant pentru orașul în
care a trăit. Când, în cele din urmă, societatea începe să-și respecte istoria și oamenii care au lăsat o amprentă
importantă asupra ei, atunci putem spune că se dezvoltă spiritual și cultural. "

Neobservat de contemporanii săi, Mendel, totuși, nu a ezitat

deloc în neprihănirea sa. El a spus: „Va veni încă timpul”.
Aceste cuvinte sunt mâzgălite pe monumentul său, ridicat în fața
grădinii mănăstirii, unde și-a pus în scenă experimentele.

Redescoperirea operei lui Mendel

Aproximativ patruzeci de oameni de știință au ascultat ,în 1865, cele două conferințe inovatoare ale lui
Mendel, dar se pare că nu au reușit să înțeleagă opera sa. Mai târziu, el a continuat și o corespondență cu Carl
Nägeli , unul dintre principalii biologi ai vremii, dar și Nägeli nu a reușit să aprecieze descoperirile lui Mendel.
Uneori, Mendel trebuie să fi avut dubii cu privire la munca sa, dar nu întotdeauna: „Va veni timpul meu”, i-ar fi
spus unui prieten, Gustav von Niessl.
În timpul vieții lui Mendel, majoritatea biologilor au susținut ideea că toate caracteristicile au fost
transmise generației următoare prin amestecarea moștenirii , în care sunt mediate trăsăturile de la fiecare părinte.
Cazurile acestui fenomen sunt explicate acum prin acțiunea mai multor gene cu efecte cantitative .
Charles Darwin a încercat fără succes să explice moștenirea printr-o teorie a pangenezei . Abia la începutul
secolului al XX-lea s-a realizat importanța ideilor lui Mendel.
Până în 1900, cercetările menite să găsească o teorie reușită a moștenirii discontinue, mai degrabă decât
amestecarea moștenirii, au dus la duplicarea independentă a operei sale de Hugo de Vries și Carl Correns și la
redescoperirea scrierilor și legilor lui Mendel. Ambii au recunoscut prioritatea lui Mendel și se crede că de Vries
nu a înțeles rezultatele pe care le-a găsit până după citirea lui Mendel. Deși ulterior de Vries și-a pierdut interesul
pentru mendelism, alți biologi au început să stabilească genetica modernă ca știință. Toți acești cercetători,
fiecare dintr-o țară diferită, și-au publicat redescoperirea lucrării lui Mendel într-o perioadă de două luni în
primăvara anului 1900. Rezultatele lui Mendel au fost repede reproduse, iar legătura genetică a funcționat rapid.
 Biologii s-au concentrat asupra lucrărilor lui G.Mendel; chiar dacă nu era încă aplicabilă multor
fenomene, a încercat să ofere o înțelegere genotipică a eredității pe care ei au simțit-o lipsită în studiile
anterioare de ereditate, care s-au concentrat pe abordări fenotipice . Cea mai proeminentă dintre aceste abordări
anterioare a fost școala biometrică a lui Karl Pearson și WFR Weldon , care s-a bazat puternic pe studii statistice
ale variației fenotipului. Cea mai puternică opoziție față de această școală a venit de la William Bateson , care
poate a făcut cel mai mult în primele zile ale publicității beneficiilor teoriei lui Mendel (cuvântul „ genetică ” și
o mare parte din celelalte terminologii ale disciplinei, provenind din Bateson).
Această dezbatere între biometricieni și mendelieni a fost extrem de viguroasă în primele două decenii ale
secolului al XX-lea, biometricienii pretinzând rigoare statistică și matematică, în timp ce mendelienii au pretins
o mai bună înțelegere a biologiei. Genetica modernă arată că ereditatea mendeliană este de fapt un proces inerent
biologic, deși nu toate rezultatele experimentelor lui Mendel sunt încă înțelese. În cele din urmă, cele două
abordări au fost combinate, în special prin lucrările efectuate de R.A. Fisher, încă din 1918. Combinația, în anii
1930 și 1940, a geneticii mendeliene cu teoria lui Darwin a selecției naturale a dus la sinteza modernă a biologiei
evoluționiste .

Bibliografie:
1.Spulber V, Popescu M. –Descoperiri ştiinţifice- legendă şi adevăr- Ed. Albatros, Bucuresţi
2. https://ro.qaz.wiki/wiki/Gregor_Mendel
3.https://orlova-center.ru/ro/teatr/mendel-gregor---biografiya-fakty-iz-zhizni-fotografii-spravochnaya/

https://www.youtube.com/watch?v=QmSJGhPTB5E
https://www.youtube.com/watch?v=drMXSi0_fqc&t=23s

https://www.youtube.com/watch?v=2xpTz7SUbnc
cantecul lui Mendel