George Emil Palade s-a născut la Iași în 1912, într-o familie de profesori, mama sa

fiind profesoară de liceu, iar tatăl său fiind profesor de filosofie. La vârsta de 7 ani, George
Emil Palade și-a început pregătirea școlară la o școală din Iași unde a studiat doar 3 ani. În
1923 se stabilește în Buzău unde își continuă studiile. În anii de liceu, acesta a fost pasionat
de istorie, în special de istoria romană, subiect pe care l-a studiat intens. În plus, el a studiat
şi latina care s-a dovedit utilă, deoarece a fost nevoit să ofere denumiri ştiinţifice termenilor
descoperiţi de el în biologia celulară. George Emil Palade a luat premiul I în clasa I. Şi-apoi
în clasa a II-a. Şi în clasa a III-a. Şi tot aşa, până a terminat şcoala.
S-a înmatriculat ca student la Falcultatea de Medicină a Univesității din București în
1930. Deşi tatăl său a sperat ca el să urmeze, ca şi părintele său, filosofia în mediul
universitar, a preferat să urmeze un domeniu specific de care se simţea atras, şi cu sprijinul
altor membri ai familiei a ales medicina.

Tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat în tot ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat şi cu
ochii pătrunzători, foarte deschis, cu mult umor, George Emil Palade a fost şi un student
excepţional, care a luat nota 10 la toate examenele date la Medicină, de la admitere şi până la
licenţa de absolvire, în anul 1936. Inspirat de profesorii de anatomie şi biologie din studenție
– Francisc Rainer și André Boivin – dezvoltă un interes puternic pentru ştiinţele biomedicale
de bază. Începe să lucreze în laboratorul de anatomie încă din timpul facultăţii. Timp de 6 ani
studiază medicina internă, însă teza sa de doctorat are ca subiect anatomia microscopică,
tema fiind „nefronul unui cetaceu (Delphinus delphi)”. Prin intermediul acestei lucrări,
George Emil Palade a încercat să înţeleagă modul de adaptare al unui mamifer la viaţa
marină. În anul 1940 a absolvit facultatea, obținând titlul de doctor în medicină. La Catedra
de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer a devenit, pe rând, preparator, asistent şi
şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern şi intern prin
concurs.

Interesantă este o întâmplare din anul 1939, când Palade a făcut parte din echipa
medicală care îl trata pe Tudor Arghezi, care suferea de o sciatică dureroasă, care nu ceda la
niciun tratament. Atunci, Palade a decis, cu sprijinul puternic al soţiei scriitorului, Paraschiva
Arghezi, să oprească administrarea morfinei şi să treacă la un tratament de detoxifiere a
pacientului, care a adus rezultate notabile. După ce s-a recuperat, Arghezi a scris poezia
„Seringa“, în care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit.
În 1940 a absolvit universitatea și-a susținut teza de doctorat cu subiectul “tubul
urinifer al delfinului”, teorie revlouționară pentru nivelul cercetării din acea perioadă.
 În 1941 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, cu care a avut doi copii. În timpul celui de-al
Doilea Război Mondial a lucrat în corpul medical al Armatei Române, având gradul de
locotenent, tratând aviatorii răniți în război și în aceasta se rezumă practica lui medicală cu
pacienții.

După război, devine cetățean american în anul 1952 și pleacă în Statele Unite cu un
vas de marfă recondiționat, pentru a-şi aprofunda studiile, unde a fost angajat pe post de
cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude,
omul de știință care i-a devenit mentor. Acesta lucra la Rockefeller Institute for Medical
Research și l-a invitat pe Palade să lucreze alături de el în departamentul de patologie
celulară. În toate demersurile sale de studii medicale a fost susținut de Dimitrie Bagdasar și
Grigore T. Popa, personalități medicale remrcabile ale perioadei respective.

George Emil Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a

biochimiei în studiile de citologie. Nefiind biochimist, a inițiat o colaborare cu Philip
Siekevitz în care au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică,
producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a
fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un
component major producător de energie.

Cel mai important element al celrcetătorilor lui Palade a fost explicația mecanismului
celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în
ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozoni sau “corpusculii
lui Palade”. Alături de Keith Porter a editat revista “The Journal of Cell Biology”, una dintre
cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.

În 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA. În 1973 a

părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Universitatea Yale, iar din 1990 a lucrat la
Universitatea din San Diego (California).

În 1974 dr. Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună
cu Albert Claude și Christian de Duve for discoveries concerning the functional organization
of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology (în
traducere: „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol
esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”), cu referire la cercetările sale medicale
efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale.

Prezentarea făcută de Palade la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel a avut

loc la 12 decembrie 1974, cu tema Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion ,
(„Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”). Textul a fost publicat în 1992
de Fundația Premiului Nobel.

George Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. În
1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA)
la Universitatea din California.

La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia
Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri
complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice.

În 2007, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul național „Steaua

României” în grad de Colonel.

După moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Marilyn Gist Farquhar, expertă în biologie.

George Emil Palade a murit în Statele Unite la vârsta de 96 de ani.

Pe lângă Premiul Nobel, George Emil Palade a mai primit numeroase premii – Premiul
Lasker (1966), Premiul special Gairdner (1967) și Premiul Hurwitz – împărtășit cu Albert
Claude și Keith Porter (1970).

Ajuns acolo, lucrează câteva luni în Laboratorul de biologie al lui Robert Chambers de
la Universitatea din New York și, în acest timp, îl întâlnește pe Albert Claude care venise să
susțină un seminar despre munca sa în microscopia electronică. George Emil Palade este
fascinat de perspectivele deschise de descoperirile lui Claude și după o scurtă discuție în
urma seminarului, Albert Claude îi propune să lucreze la Institutul Rockefeller pentru
Cercetări Medicale. Împreună cu George Hogeboom și Walter Schneider dezvoltă „metoda
zaharozei” pentru omogenizarea și fracționarea țesutului hepatic.

În 1974 este laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună
cu Christian de Duve şi Albert Claude pentru descoperirile cu privire la „organizarea
funcțională a celulei ce a avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare
moderne”. Discursul pe care George Emil Palade l-a ţinut în cadrul ceremoniei oficiale a
Premiului Nobel, cu tema „Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor” a fost
publicat de Fundația Premiului Nobel în anul 1992.

George Emil Palade a trecut la Domnul la 7 octombrie 2008, la San Diego, California,
la vârsta de 96 de ani, apoi după incinerare, cenuşa i-a fost împrăştiată, de copiii săi, în
Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.

La 19 noiembrie 2012, la 100 de ani de la nașterea savantului, pentru cinstirea

personalității lui George Emil Palade, Banca Națională a României a pus în circulație o
monedă aniversară de argint.

Cercetătoarea Roxana Georgescu – care din 2001 este unul dintre specialiştii de la
Rockefeller University din New York -, despre George Emil Palade: „Este incredibil cât de
importante sunt decoperirile pe care le-au făcut la mijlocul secolului XX, cu o tehnică
departe de ceea ce folosim noi astăzi. Ca să înţelegeţi, până la G.E. Palade, celula era studiată
ca şi cum am privi din spaţiu planeta Pământ. Datorită lui şi colaboratorilor pe care i-a avut,
am început să vedem oraşe, case, familii, până la detalii care înseamnă evoluţie şi observaţii
esenţiale pentru ştiinţă“.

Elementul esenţial al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al

producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la
nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui
Palade.

El a vizitat în mai multe rânduri ţara natală, căci scrisorile de la fraţi, nepoţi, părinţi
nu-l puteau ţine departe prea mult timp. Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o
delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două
academii.

În anul 1969, în timpul altei vizite în România, savantul a făcut un raport consistent,
adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu, prin care îndemna autorităţile comuniste să lase
cercetătorii să plece în străinătate.

Mai apoi, la 1 noiembrie 1971, Palade s-a întâlnit cu şeful statului român şi a reuşit
să-l convingă să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA.

În vara anului 2001, George Emil Palade a oferit un interviu chiar în laboratorul său
de la Facultatea de medicină a Universității La Jolla din California, cu doar cinci luni
înaintea împlinirii vârstei de 90 de ani. În cadrul acestuia, printre altele, Palade făcea o
mărturisire despre statutul savanților laureați cu Nobel în mediul academic și de cercetare:

”M-am născut în noiembrie 1912 în Iaşi, vechea capitală a Moldovei, în estul

României. Educaţia mea a început în acel oraş şi a continuat prin luarea bacalaureatului la
Liceul “Al. Haşdeu” din Buzău. Tatăl meu, Emil Palade, a fost profesor de filozofie, iar
mama mea, Constanţa Cantemir Palade, a fost învăţătoare. Mediul familial m-a ajutat să
capăt, cu timpul, un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie.Tatăl meu a sperat ca eu să
urmez, ca şi el, filozofia în mediul universitar, dar am preferat lucruri tangibile şi mai
specifice – şi astfel, influenţat de rudele de vârsta mea – în 1930 am intrat la Şcoala de
Medicină de la Universitatea din Bucureşti.Încă din primii ani de studenţie am manifestat un
interes crescut pentru ştiinţele biomedicale, ascultându-i şi vorbind cu Francisc Rainer şi
Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie. Ca urmare, am început să lucrez ca
asistent la laboratorul de anatomie, în timp ce eram student” povestea George Emil Palade în
autobiografia pe care a scris-o în 1974 cu ocazia decernării premiului Nobel.”

A fost primul dintre cei patru câșigători români ai premiului Nobel pentru
descoperirea organizării structurată și funcționării celulei. Importanța descoperirii constă în
ușurința identificării originii celulare a bolilor și decoperirea tratamentelor. A depistat rolul și
funcțiile mitocondriilor, uzinele de energie ale celulei și a văzut pentru prima dată robozomii.

Universitatea din Târgu Mureș înființată în 1945 îi poartă numele.

George Emil Palade a dezvoltat metode și tehnici centrifugale și a condus studii de

microscopie a electronului din care au rezultat descoperirea multor structuri celulare.
Laureatul Nobel a depistat rolul şi funcţiile mitocondriilor, „uzinele de energie ale celulei“, şi
a văzut pentru prima oară în interiorul celulei umane nişte mici granule, formate din acid
ribonucleic (ARN) şi proteine, care de-atunci poartă numele de „corpusculii lui Palade“ sau
ribozomi.

Profesorul Laurenţiu Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş“, din Bucureşti îl

numește pe G.E. Palade „Cartograf al lumii invizibile” , mai exact, odată ce lumea medicală
a înţeles bucătăria internă a celulei şi care sunt funcţiile normale ale acesteia, a devenit mult
mai uşor de identificat originea celulară a bolilor şi descoperirea unor tratamente care să
acţioneze direct asupra sursei lor. George Emil Palade a fost explorator al unei lumi noi, al
cărei cartograf a devenit. „Orice desen al celulelor din 1952-1953 până când va pieri
omenirea va fi cu ceea ce a făcut Palade“,