Sunteți pe pagina 1din 9

George Emil

Palade
Motto: “Memoria lui (de elefant) devenise subiect de
uimire publică. Traversam Bucureştiul, iar el citea,
din fuga motocicletei mele, firmele negustorilor.
Ajunşi la destinaţie, ba chiar şi a doua zi, ne uluia,
recitându-le exact, în ordinea în care le
văzuse.”(Profesorul Cuti Jurava)

 
Cuprins

Cine a fost George


01 Emil Palade? 03 Descoperiri

02 Biografie 04 Autobiografie

05 Bibliografie
Cine a fost George Emil Palade?
George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iasi – d. 8
octombrie 2008) a fost un medic şi om de ştiinţă american de
origine română, specialist în domeniul biologiei celulare,
Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în
anul 1974. De asemenea, Dr. George E.Palade a fost premiat
în 1986, în Statele Unite, cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă
în biologie (National Medal of Science) pentru: "descoperiri
fundamentale ('pioneering') a unei serii esenţiale de structuri
supercomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate
celulele vii", (inclusiv cele umane).
Biografie
● S-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind
profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial
l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală.
● În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii
din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul de Doctor în
Medicina cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În
perioada 1942 - 1945, George Palade a servit în Corpul Medical al
Armatei Române.
● În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului
Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii, fiind
angajat ca cercetător la New York University.
● În 1961 G. E. Palade a fost ales Membru în
National Academy of Science a SUA. Împreună cu Keith Porter, a
editat revista "The Journal of Cell Biology" (Revista de Biologie
l Nicolae Simionescu (stânga), Cellulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din
l George Emil Palade (centru) şi domeniul biologiei celulare.
ya Simionescu (dreapta), într-unul ● În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, mutându-se la Yale University,
mentele de maximă tensiune iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).
ale colaborării lor, în Statele Unite.
Biografie
● În anul 1974 Dr. George E. Palade primeşte Premiul Nobel
pentru Fiziologie, şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert
Claude şi Christian de Duve, cu referire la cercetările
Dânsului în Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale.
● A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul
1975.
● La 12 martie 1986, Preşedintele SUA, Ronald Reagan, a
premiat Dr. Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă-- în
ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constand
în: ,,descoperiri fundamentale --'pioneering'-- a unei serii
esenţiale de structuri super-complexe cu înaltă organizare
prezente în toate celulele biologice", (inclusiv cele umane).
● În anul 2008, Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu
Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
● În data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade moare la
vârsta de 96 de ani, în SUA.
Descoperiri
o George Emil Palade este singurul om de ştiinţă de origine
română care a luat premiul Nobel. În 1986 i-a fost conferită în SUA
„Medalia Naţională pentru Ştiinţă” în biologie pentru: „descoperiri
fundamentale în domeniul unei serii esenţiale de structuri
supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
o Ribozomii – descoperirea savantului roman George Emil
Palade.

o Ribozomii, supranumiti “corpusculii lui Palade” sunt particule


minuscule (de aproximativ 200 de ori mai mici decat nucleul celulei),
alcatuite din proteine si din ARN (acid ribonucleic).

o Functia ribozomilor: fara contributia ribozomilor, mesajul


genetic nu ar putea fi “citit” si deci proteinele nu ar putea fi
sintetizate.
Autobiografie
,,În anii 1960, am continuat să lucrez în direcţia procesului de secreţie
intracelulară, folosind în paralel sau sucesiv, ambele moduri de abordare a
problemei. Primul mod foloseşte exclusiv metoda fracţionării celulare şi a
fost dezvoltată în colaborare cu următorii colegi: Philip Siekevitz, Lewis
Greene, Colvin Redman, David Sabatini şi Yutaka Tashiro; această abordare
a dus la caracterizarea granulelor de zimogen şi la descoperirea segregării
produşilor de secreţie în spaţiul cisternelor din reticulul endoplasmatic (RE).
Cel de-al doilea mod de abordare a utilizat în principal metode de
radioautoradiografie şi a implicat experienţe pe animale 'intacte', cu
secţiuni din pancreas, care eforturi au avut loc cu colaborarea lui Lucien
Caro şi în special a lui James Jamieson. Această serie de experienţe a dus în
bună parte la ideile actuale privind sinteza şi procesarea intracelulară a
proteinelor pentru exportul în afara celulei. O prezentare critică, de
ansamblu, a acestui mod de abordare se găseşte în textul cuvîntării mele la
Ceremonia de Acordare a Premiului Nobel."
—George Emil Palade
Bibliografie
 https://ro.scribd.com/doc/47260448/GEORGE-EMIL-PALADE

 https://ro.scribd.com/presentation/326069722/George-Emil-Palade

 https://ro.scribd.com/doc/258303868/George-Emil-Palade1
Gratias ago! 

• Bulisca Alexandra-Elena
• Clasa a X-a G

CREDITS: This presentation template was created by Slidesgo, including icons by


Flaticon, infographics & images by Freepik and illustrations by Stories

S-ar putea să vă placă și