George Emil Palade

1912 – 2008
Surse: nobelprize.org; jbc.org
S-a născut la Iași în 1912, într-o familie de profesori, tatăl
fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu.
Familia sa locuia pe strada Sărărie.
La vârsta de 7 ani, el și-a început pregătirea școlară la
Școala nr.33 „Mihail Kogălniceanu” din Iași unde a
învățat timp de trei ani (1919-1922). Clădirea școlii
datează din 1895 și este monument istoric. Pe peretele
școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială
cu următorul text:
„În această școală, între 1919 - 1922, și-a început drumul
spre știință GEORGE EMIL PALADE, medic de origine
română, născut la Iași, pe stradela Sărărie, la
19.XI.1912.Descoperirile sale reprezintă eforturile
susținute în domeniul cercetării fundamentale în biologie
și medicină, eforturi apreciate de Comunitatea științifică
internațională, prin acordarea în 1974 a Premiului Nobel,
ceea ce conferă un prestigiu strălucit științei și culturii
românești.”

Surse: nobelprize.org; jbc.org

Anii de studenţie

Inspirat de profesorii de anatomie şi

biologie din studenție – Francisc
Rainer și André Boivin – dezvoltă un
interes puternic pentru ştiinţele
biomedicale de bază. Începe să lucreze
în laboratorul de anatomie încă din
timpul facultăţii. Timp de 6 ani
studiază medicina internă, însă teza sa
de doctorat are ca subiect anatomia
microscopică, tema fiind
„nefronul unui cetaceu (Delphinus
delphi)”. Prin intermediul acestei
lucrări, George Emil Palade a încercat
să înţeleagă modul de adaptare al unui
mamifer la viaţa marină. În anul 1940
a absolvit facultatea, obținând titlul
de doctor în medicină.

Surse: nobelprize.org; jbc.org

 Studiile lui George Emil Palade

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat în corpul medical al

Armatei Române, iar după război pleacă în Statele Unite, pentru a-şi
aprofunda studiile. Ajuns acolo, lucrează câteva luni în Laboratorul de
biologie al lui Robert Chambers de la Universitatea din New York și, în acest
timp, îl întâlnește pe Albert Claude care venise să susțină un seminar despre
munca sa în microscopia electronică. George Emil Palade este fascinat de
perspectivele deschise de descoperirile lui Claude și după o scurtă discuție în
urma seminarului, Albert Claude îi propune să lucreze la Institutul
Rockefeller pentru Cercetări Medicale. Împreună cu George Hogeboom și
Walter Schneider dezvoltă „metoda zaharozei” – pentru omogenizarea și
fracționarea țesutului hepatic.

Surse: nobelprize.org; jbc.org

Membru al Academiei de Ştiinţe
SUA

Redactează împreună cu Keith Porter Revista de Biologie Celulară, o

publicație științifică foarte importantă. În 1961, Emil Palade devine
membru al Academiei de Științe din SUA. Părăseşte Institutul
Rockefeller în 1973, şi se transferă la Universitatea Yale, iar în 1990
începe să lucreze la Universitatea din San Diego, California.
Victor Babeş, părintele medicinei moderne din ţara noastră
În 1974 este laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină,
împreună cu Christian de Duve şi Albert Claude pentru descoperirile cu
privire la „organizarea funcțională a celulei ce a avut un rol esențial în
dezvoltarea biologiei celulare moderne”. Discursul pe care George Emil
Palade l-a ţinut în cadrul ceremoniei oficiale a Premiului Nobel, cu tema
„Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor” a fost
publicat de Fundația Premiului Nobel în anul 1992.

Surse: nobelprize.org; jbc.org

Succesul lui George Emil Palade

Pe lângă Premiul Nobel, George Emil Palade a

mai primit numeroase premii – Premiul Lasker
(1966), Premiul special Gairdner (1967) și
Premiul Hurwitz – împărtășit cu Albert Claude
și Keith Porter (1970). În anii de liceu, acesta a
fost pasionat de istorie, în special de istoria
romană, subiect pe care l-a studiat intens. În
plus, el a studiat şi latina care s-a dovedit utilă,
deoarece a fost nevoit să ofere denumiri
ştiinţifice termenilor descoperiţi de în biologia
celulară. George Emil Palade a avut o fiică –
Georgia Palade Van Duzen și un fiu – Philip
Palade, dintr-o primă căsătorie cu Irina
Malaxa. În 1970 s-a recăsătorit cu Marilyn
Gist Farquhar.

Surse: nobelprize.org; jbc.org