Mândru că sunt român

Când vine vorba de dragostea de țară, părerile sunt împărțite în rândul românilor. Unii se declara
nemulțumiți de aspectele economice, sociale și așa mai departe, iar alții decid să ignore aceste lucruri și
să se concentreze pe ceea ce este frumos în România. Eu mă mândresc că fac parte din România
deoarece trăiesc într-o ţară frumoasă, cu un relief bogat şi diversificat , cu o istorie bogată, cu domnitori
viteji şi iubitori de ţară.Printre marile personaliatati care ne-au făcut mândri să fim români se numără și
Nicolae Paulescu.

Nicolae Constantin Paulescu a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la

Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat
de pancreas, numit mai târziu insulină.

Nicolae Paulescu a beneficiat de o educaţie aleasă la Bucureşti, ajungând în perioada liceului să

cunoască limbile franceză, greacă şi latină. A studiat fiziologia, literatură, artă, domenii spre care a
arătat interes până la sfârșitul carierei.

Încă din adolescenţă, Nicolae a arătat un interes aparte pentru fizică şi chimie, dar şi pentru
studierea limbilor străine. Studiază medicină la Paris, facultate pe care o termină în 1897, obţînând
titlul de doctor în medicină cu lucrarea ,, Recherches sur la structure de la rate “ (Cercetări asupra
structurii splinei) . În acelaşi an, ia şi Certificatul de studii superioare în chimie biologică din partea
Facultăţii de Știinţe din Paris. În perioada 1897-1898 a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” şi „Notre Dame
du Perpétuel-Secours”, dar şi pentru revista „Journal de Médecine Interne”. Paulescu obţine în 1899
titlul de Doctor în ştiinţe, publicând două lucrări, că mai apoi în 1901 să îl obţînă pe cel de al doilea .
Cu toate că are numeroase oferte atrăgătoare de a-și exercită vocația de medic , ca urmare a
performanțelor strălucite , în Franţa, Elveţia sau Statele Unite ale Americii, el preferă se se întoarcă în
1900 în ţara natală. Paulescu înfiinţează Catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti,
pe care o conduce până la sfârşitul vieţii. Tot de atunci, el a ocupat funcţia de Director al Clinicii de
Medicină internă, de la spitalul St. Vincent de Pauldin Bucureşti, astăzi Spitalul de Endocrinologie.

Acesta îşi deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generaţia spontanee şi darwinismul în faţa
metodei experimentale” iar în 1905 ţine trei lecţii faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”,
„Suflet şi Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Naţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în fiziologie, publicat
în acelaşi an şi reeditat în 1944 şi 1999. Concepţiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă
polemică cu Nicolae Leon şi Dimitrie Voinov în paginile revistelor Convorbiri literare şi Spitalul.

Cercetările sale au început încă din anul 1899, pe când se află în Franţa, încercând să izoleze
produsul activ al secreţiei interne pancreasului. Activitatea să în domeniul fiziologiei este una
remarcabilă, acest domeniu ocupându-se cu studiul funcţiilor mecanice, fizice şi biochimice ale
organismelor vii. În 1916 face publică cercetarea să, nefinalizată, în privinţa pancreasului şi a bolii care
îl afectează, diabetul. Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe Nicolae Paulescu să
oprească cercetarea, pe care o va relua imediat după încetarea războiului.

În ziua de 23 iulie 1921, în cadrul unei ședințe a Societății de Biologie, medicul Nicolae Paulescu
a expus în patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare. El a găsit în interiorul pancreasului un
produs activ antidiabetic, pe care el l-a numit pancreină, substanţă ce este este cunoscută că fiind
insulină. Descoperirea a fost făcută că urmare a unor teste pe câini și a fost publicată în august 1921 în
publicaţia de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă care apărea simultan în
Franţă şi Belgia.

După un an , Paulescu primea de la Ministerul Industriilor şi Comerţului din România brevetul de

invenţie Pancreina și procedura fabricației sale.În acest act oficial se preciza: „Dau acest nume
substanţei active descoperite de mine în extractul de pancreas. Această substanţă are proprietatea
remarcabilă că, atunci când este injectată unui animal diabetic, să producă o diminuare sau chiar o
suprimare trecătoare a hiperglicemiei...” şi „ Pentru că pancreina să fie întrebuintată cu folos în
tratamentul diabetului la om, ea trebuie să fie preparată în mari cantităti, ceea ce necesitează un mare
capital. Revendic inventiunea produsului organic pancreanina, care, injectată în sânge, produce o
diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”.

Introducerea ei în terapia diabetului zaharat reprezintă contribuţia biochimiştilor Collip, MacLeod,

Banting şi Best, dar descoperirea aparţine lui Nicolae Paulescu, care a fost eclipsat de notorietatea
stârnită de cei patru canadieni. Decernarea Premiului Nobel în anul 1923 pentru fiziologie şi medicină a
fost cea mai gravă eroare înregistrată vreodată în istoria instituţiei suedeze. Premiul s-a acordat
canadienilor Banting şi MacLeod, fără a se indică meritele pe care le-au avut în descoperirea insulinei.
I s-a atribuit lui Banting activitatea experimentală desfăşurată de el împreună cu Best, activitatea
publicată într-un articol în februarie 1922, care rezumă concluziile lui Paulescu, în timp ce MacLeod a
fost premiat pentru utilizarea şi introducerea insulinei în practică medicală, deşi principalul merit l-a
avut Collip, deoarece el a reuşit purificarea insulinei pentru a putea fi administrată la om. Protestele lui
Paulescu, venite de la porţile Orientului, au fost rapid reduse la tăcere. După moartea lui Paulescu în
1931, totul a fost dat uitării până în 1969. Redescoperirea contribuţiei lui Paulescu la izolarea insulinei
a fost făcută de diabetologul scoţian Ian Murray, care a scris un istoric al celebrei descoperiri. El a scris
patru articole prin care a reuşit să convingă comunitatea ştiinţifică internaţională că înaintea
canadienilor, Paulescu publicase articole prin care descria amănunţit acţiunea insulinei în organism. În
1996, la celebrarea a 75 de ani de la descoperire, au fost reluate discuţiile despre

contribuţia românului, prin articolul din revista franceză din 1921, ce putea fi considerat un „certificat
de naştere” al insulinei.

Din postura de binefăcători ai medicinei, Banting şi Best au devenit plagiatori lipsiţi de

inspiraţie. Răsturnarea de situaţie din 1996, după 75 de ani, recunoaşte meritul lui Paulescu în
descoperirea insulinei. Astfel el revine în rândul marilor fiziologi ai lumii, cu una dintre realizările
importante ale secolului trecut: descoperirea insulinei.

În anul 1922, împreună cu profesorul Alexandru C. Cuza, savantul Paulescu înființează partidul
"Uniunea Națională Creștină" , primul partid din Europa care a adoptat zvastică drept simbolul său
oficial.

Peste numai un an, cei doi pun bazele ,,Ligii Apărării Naționale Creștine" şi au păstrat zvastică
neagră în mijlocul tricolorului românesc că însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreşedintele
Ligii şi şeful filialei Ilfov.

Paulescu era cunoscut în epocă că fiind un antisemit îndârjit , el fiind de asemenea şi mentorul lui
Corneliu Zelea Codreanu.. Împărtășind idei comune cu legionarul Corneliu Zelea Codreanu, savantul
Paulescu a fost martorul principal al apărării, în procesul acestuia, din ziua de 23 martie 1924. Se
spune că unul dintre factorii care au determinat neacordarea Premiului Nobel lui Paulescu este acela că
numele lui figurează în Raportul privind Holocaustul în România, pe lista antisemiţilor. În 2005,
organizaţia Internațional Diabetes Federation a decis să renunţe la orice afiliere a asociaţiei cu numele
inventatorului român.

A lăsat în urma lui o mulţime de realizări nu numai pentru România,ci si în domeniul

internaţional. Deşi nu i s-au recunoscut meritele decât în 1976 când Ion Pavel aduna într-o carte
documente şi interviuri cu personalităţi care susţin fără tăgadă că descoperirea insulinei a fost făcută
într-adevar de Paulescu,el duce o viaţă demnă de un român genial,o personalitate unică ce va ramâne
negreşit în istorii.

Autor: SOARE DENISA GABRIELA

Clasa : X -C

Şcoala : CNP „Ştefan cel Mare”

Localitate : Bacău

Prof. coordonator : Murariu Tănăsache Ana Cezara

Bibliografie : Nicolae C. Paulescu. Omul și opera sa medicală

http://www.unitischimbam.ro