Sunteți pe pagina 1din 7

VIATA SI OPERA

PROFESORULUI ION CANTACUZINO


Ion Cantacuzino (cunoscut si ca Ioan Cantacuzino n. 25
noiembrie 1863, Bucuresti; d. 14 ianuarie 1934, Bucuresti ) a fost un
academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman,
fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala.
A fost profesor universitar si membru al Academiei Romane.

Biografie:
Tatal sau, Ion Cantacuzino, a fost jurist, ministru sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, iar mama sa, Maria Cantacuzino, era fiica
generalului Mavros, secretarul si ajutorul lui Kiseleff si guvernatorul
Tarilor Romane. De la varsta de opt ani a inceput sa invete limba
latina, de la noua ani greaca veche, apoi franceza si germana. Mama
sa a fost si cea care a observat calitatile intelectuale desavarsite ale
fiului sau si l-a indemnat sa-si continue studiile la o scoala renumita
din Paris.
Ioan Cantacuzino urmeaza atat studiile liceale (Liceul "Louis le
Grand"), cat si cele superioare (Filosofie, 1882-1886; Stiinte Naturale,
1886-1891; Medicina, 1887-1894) la Paris.
In 1895 obtine titlul de Doctor in Medicina cu teza:
"Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholrique dans
l'organisme" (in limba romana, "Cercetari asupra modului de
distrugere a vibrionului holeric in organism"). Dupa terminarea
studiilor, lucreaza in Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilija
Mecinikov in domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Intors in tara, este numit profesor de Medicina experimentala la


Facultatea de Medicina din Bucuresti (1901) si Director general al
Serviciului Sanitar din Romania (1907). Vocatia sa de fondator si
organizator a fost demonstrata prin infiintarea unor institutii ca
"Institutul de Seruri si Vaccinuri" (1921), care astazi ii poarta numele,
a Laboratorului de "Medicina Experimentala" (1901) din cadrul
Facultatii de Medicina, precum si a unor reviste de specialitate,
"Revista Stiintelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) si
"Archives roumaines de pathologie exprimentale et de
microbiologie".
Printre mentorii sai se numara Maurice Nicolle si Ilia Mecinikov.
Daca primul l-a initiat in tainele tehnicii de laborator, element esential
in dezvoltarea cercetarilor sale bacteriologice anterioare, sub
indrumarea lui Mecinikov isi va desavari formaia stiintifica.
In 1896 se casatoreste cu Elena Bals.
Profesorul Cantacuzino se stinge din viaa in 1934, in urma
unei bronhopneumonii.

Viata profesionala - performante stiintifice ale lui Ion


Cantacuzino:
Academicianul Ion Cantacuzino este cunoscut in special pentru
descoperirea vaccinului antiholeric, insa activitatea sa profesionala
este mult mai vasta.
In primul rand, inventatorul roman este cunoscut pentru
activitatea sa didactica, calitatea de profesor i-a adus recunostinta din
partea studentilor sai, fiind considerat unul dintre cei mai mari dascali
pe care i-a avut universitatea romaneasca.
In 1894 a fost numit profesor suplinitor de morfologie animala la

Facultatea de Stiinte din Iasi, unde ramane pana in 1896, cand se


casatoreste cu Elena Bals si revine la Institutul Pasteur, ca asistent in
laboratorul lui Ilia Mecinikov. Intre anii 1896 si 1901, principala
activitate a lui Ion Cantacuzino s-a desfasurat in laboratorul lui
Mecinikov de la Institutul Pasteur.
La 38 de ani Ion Cantacuzino este numit profesor la Bucuresti,
unde se crease o catedra de medicina experimentala in cadrul
Facultaii de Medicina. In 1908 este numit director general al
Serviciului sanitar, post pe care-l accepta pentru a incerca sa indrepte
starea deplorabila a sanatatii populatiei, izvorata atat din conditiile
economice precare, cat si din lipsa unei solicitudini reale a
conducatorilor fata de problemele de asistenta sociala si sanitara.
Profesorul Cantacuzino este intemeitorul medicinei
experimentale la noi in tara. Sustinand colaborarea clinicii cu
laboratorul a infiintat, in afara de Institutul de medicina experimentala,
un serviciu spitalicesc.
Opera cea mai de pret, pentru care este cunoscut Ion
Cantacuzino este descoperirea vaccinului antiholeric, cunoscut si sub
denumirea de marea experienta romana. In anul 1913, trupele
romane s-au contaminat cu holera, iar raspunderea pentru stavilirea
epidemiei i-a revenit profesorului Cantacuzino. In acest caz, acesta a
trimis o echipa de medici in Bulgaria, in zona afectata, de unde au
fost aduse tulpini de vibrioni holerici. Cu ajutorul acestora, Ion
Cantacuzino a dat nastere remediului impotriva holerei. Aplicarea
acestei vaccinari antiholerice s-a bucurat de un real succes, trupele
romane fiind salvate de o epidemie care putea oricand sa se extinda.
Profesorul Ion Cantacuzino a avut o contributie deosebita si in
Primul Razboi Mondial, timp in care i-a revenit responsabilitatea de a
combate epidemiile de holera, febra tifoida, tifos exantematic si febra
recurentacare amenintau armata. Cantacuzino a pus la punct o
metoda de vaccinare antiholerica, numita "Metoda Cantacuzino",
metoda folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de

holera. Datorita lui Ioan Cantacuzino, Romania a fost a doua tara din
lume, dupa Franta, care a introdus in 1926 vaccinul BCG ("Bacilul
Calmette-Gurin"), avand germeni cu virulenta atenuata, pentru
vaccinarea profilactica a nou-nascutilor impotriva tuberculozei.
In1912 creeaza vaccinul antitific.
Tot meritul lui Cantacuzino este si schimbarea legii sanitare din
1910, care ii poarta numele si care prevede ca medicii sa fie
selectionati prin concurs si numiti definitiv numai dupa un anumit
stagiu in locul pe care il ocupau. Tot prin aceasta lege, retributia
salariatilor a fost marita, au fost prevazute pensiile si a fost introdusa
igiena in industrie. Era cunoscut ca un maniac al curateniei, facand
personal vizite la locuintele bolnavilor mizeri in vederea imbunatatirii
conditiilor sanitare si igienice. Ca director general al Serviciului
Sanitar (1908-1910) lupta impotriva tuberculozei, organizeaza servicii
sanitare model in opt judete si laboratoare de bacterilogie in
principalele orase ale tarii. Sintetizeaza ideile moderne de medicina
curativa si preventiva pe care le raporteaza la nevoile si posibilitatile
tarii din acea perioada in legea sanitara din 1910 (legea
"Cantacuzino").
Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Romane
din anul 1925, membru in Comitetul de Igiena al Ligii Natiunilor, al
societatilor de Biologie, de Patologie Exotica si al Academiei de
Stiinte din Paris. Numeroase universitati i-au acordat titlul de Doctor
honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930),
Atena (1932) si Bordeaux (1934).
Ioan Cantacuzino a desfasurat o bogata activitate de cercetare
privind vibrionul holeric si vaccinarea antiholerica, imunizarea activa
impotriva dizenteriei si febrei tifoide, etiologia si patologia scarlatinei.
Incepind cu anul 1896 publica lucrari despre sistemele si
funcTiile fagocitare in regnul animal si despre rolul fenomenelor
electrofiziologice in mecanismele imunitare.

Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si


umorale, sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de
scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si vaccinoterapiei.
In spiriloza gistelor, I. Cantacuzino arata ca distrugerea spirililor
nu survine in singe, ci in splina, anume in macrofagele acestui organ.
A facut cercetari si asupra unui spirochet termofil al apelor din Dax,
atunci cind s-a dus pentru o cura in aceasta localitate.
Relativ la resorbtia celulelor hepatice injectate in organism, a
demonstrat rolul macrofagelor (celulele Kupffer din ficat) si al
celulelor gigantice din splina in acest proces.
A facut lucrari si asupra morvei cu profesorul P. Riegler. A
cercetat boala toxica provocata de injectarea intrastomacala de bacili
omoriti, determinind caile prin care bacilii ajung in circulatia generala.
A studiat posibilitatea introducerii pe cale gastrica a vaccinurilor,
avind in vedere implicatiile practice ale acestei cai de administrare
care au ramas de actualitate.
A descris epidemia de icter infectios din 1917, a facut incercari
de seroterapie antiexantematica, lucrari asupra epidemiologiei
antiexantematice, a elaborat o punere la punct a starii sanitare a tarii
in 1922, a cercetat efectele vaccinarii antitifice pe cale orala in
comparatie cu cea pe cale subcutanata, a sustinut rapoarte la Oficiul
international de igiena asupra malarioterapiei in sifilisul nervos,
asupra epidemiei de poliomielita in Romania, asupra rezultatelor
bune ale seroterapiei in Romania, asupra unei epidemii de febra
exantematica la Constanta, asupra uneia de exantem miliariform
infantil la Bucuresti.
Printre ultimele lucrari se numara cele legate de transmiterea
leprei la sobolanl alb ( in colaborare cu Tchekirian ) precum si cele
privind modificarile citologice care se produc in tegument la Astacus
fluviatilis in momentul napirlirii (in colaborare cu Aristia
Dimboviceanu).

A intemeiat "Revista stiintelor medicale" (1905). Impreuna cu


prof. Ioan Athanasiu infiinteaza o revista stiintifica, publicata in limba
franceza, "Archives de Biologie", fiind a doua mare revista medicala
romaneasca in miscarea stiintifica internationala. In 1906 fondeaza,
alaturi de C. Stere si G. Ibraileanu revista "Viata romaneasca".

Omagierea lui Ion Cantacuzino:


Institutul Naional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie i
Imunologie Cantacuzino poarta numele savantului Ion
Cantacuzino.
Banca Naionala a Romaniei a pus in circulaie, la 25
noiembrie 2013, in atenia colecionarilor, un set de
doua monedede argint, pentru sarbatorirea a 150 de ani de la
naterea savanilor Ion Cantacuzino i Gheorghe Marinescu.
Fiecare moneda are valoarea nominala de 10 lei. Monedele sunt
rotunde, au cantul zimat, au diametrul de 37 mm, iar greutatea de
31,103g. Titlul aliajului este de 999. Intregul tiraj de cate 500 de
exemplare al setului de monede a fost emis de calitate proof.
Calitatea proof se obine prin contrastul, deosebit de frumos,
dintre campul lucios al monedei i gravura mata.

Bibliografie:
Site-ul Institutului Cancacuzino: Viaa i opera profesorului Ion
Cantacuzino
Vaccinurile lui Ioan Cantacuzino, 21 martie 2006, Oana
Antonescu, Jurnalul Naional
Constantin B. - Ion Cantacuzino i artele plastice, Revista
Medicala Romana vol. LIV, nr.4, an 2007, pg 242-249

Destinul, 18 octombrie 2004, Cristian Petru, Jurnalul Naional


Geniile Romaniei care au schimbat lumea: Nicolae Paulescu,
romanul care merita Nobelul, i Ion Cantacuzino, descoperitorul
vaccinului
antiholeric,
17
aprilie
2013,
Madalina
Mihalache, Adevarul
Valori ale culturii naionale: 146 ani de la naterea lui Ioan
Cantacuzino, 25 noiembrie 2009, Amos News
Barbulescu C. - Medicina din Romania la congresele si
conferinTele medicale internaTionale in ultimul deceniu al
secolului al XIX-lea si in primii ani ai secolului al XX-lea, Clujul
Medical 2012 Vol. 85 - nr. 1, 116-120
Revista StiinTe medicale 1936, N. Iorga, in memoria lui I.
Cantacuzino

S-ar putea să vă placă și