Printre cele mai importante 10 invenții românești cunoscute în lume se numără și vaccinul

antiholeric. El a fost creat de microbiologul Ioan Cantacuzino.

Acesta a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Paris. După stagiul militar din țară, se
întoarce în capitala Franței și se înscrie, concomitent, la Facultatea de Științe și la Facultatea de
Medicină. A lucrat la Institutul Pasteur, unde a fost asistentul părintelui imunologiei și laureatului
premiului Nobel – Ilia Mecinicov. Revenit în țară, între 1894 și 1896, va preda la Iași. Tot aici va
amenaja primul laborator de cercetări în microbiologie din România. După o nouă perioadă la
Paris, la Institutul Pasteur, revine în țară, în 1901, ca profesor la Facultatea de Medicină din
București. Înființează un laborator în cadrul Institutului de Bacteriologie, punând, practic, bazele
microbiologiei și imunologiei românești. A înființat șase laboratoare antiepidemice în țară și este
autor al legii sanitare din 1910.
Celălalt părinte al școlii românești de microbiologie este considerat Victor Babeş. El a condus
prima catedră de învăţământ medical de anatomie patologică şi bacteriologică. Victor Babeş a
studiat boli ca turbarea, morva, lepra, holera, tuberculoza, parazitoze şi a introdus în ţara noastră
tratamentul prin serotapie – imunizare cu serul provenit de la animalele vaccinate în prealabil.
Revenind la personalitatea profesorului Cantacuzino, acesta este cunoscut astăzi mai ales pentru
institutul care îi poartă numele. Aici se produc seruri și vaccinuri împotriva bolilor infecțioase și a
constituit centrul școlii de microbiologie create de acesta.
Profesorul Cantacuzino a creat și condus “Laboratorul de Medicină Experimentală” care, pe
lângă activităţile sale didactice si ştiinţifice, avea ca sarcină, în anul 1904, să prepare serul
antistreptococic și, apoi, serul antidizenteric, primele două dintr-o lungă serie de produse
biologice pe care la va produce ulterior Institutul Cantacuzino.
La 16 iulie 1921, la trei ani de la încheierea Primului Război Mondial, regele Ferdinand
înființează, prin mare decret regal, al doilea institut de seruri și vaccinuri din lume. Acesta
primește, de la înființare, numele directorului său, prof. dr. Ioan Cantacuzino.

Ioan Cantacuzino
Anii de viata: 25 noiembrie 1863, București – 14 ianuarie 1934, București

De la 16 ani a studiat în Franța, unde a urmat Facultățile de litere (1882-1885),

de științe (1886-1891) și de medicină (1887-1894). Între 1894-1896 a fost
profesor suplinitor de morfologie animală la Facultatea de Științe din Iași, iar
din 1896 până în 1901 a lucrat la Institutul Pasteur, unde i-a fost mentor dr. Ilia
Mecinikov, un important imunolog și microbiolog rus. Doctoratul în medicină l-a
obținut în 1895, cu o teză despre „modul de distrugere a vibrionului holeric în
organism”. În decembrie 1901 a fost numit profesor de medicină
experimentală la Facultatea de Medicină din București, pe lângă care a
înființat un laborator pentru disciplina predată. Între 1908 – 1910 a fost director
al Serviciului Sanitar din România, în timpul mandatului său fiind adoptată (în
1910) o nouă Lege Sanitară, cunoscută și ca Legea Cantacuzino. Când, în cel
de-al doilea Război Balcanic, armata română s-a confruntat cu o epidemie de
holeră, a preparat un nou tip de vaccin antiholeric, iar sub conducerea lui, în
laboratorul de medicină experimentală s-au pregătit vaccinuri contra tifosului
exantematic, difteriei, meningitei. La inițiativa sa, în 1921 a fost întemeiat un
Institut de Seruri și Vaccinuri, ce îi poartă azi numele. A fost fondator al mai
multor reviste științifice și a făcut cercetări și a scris studii în domeniul
imunologiei și patologiei (în special holeră, scarlatină, tuberculoză). Între
aprilie 1931 – iunie 1932 a fost Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale.

Ion Cantacuzino, cunoscut si ca Ioan Cantacuzino, (n. 25 noiembrie 1863, Bucuresti; d. 14 ianuarie 1934,
Bucuresti ) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de
imunologie si patologie experimentala.
Ion Cantacuzino urmeaza atat studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cat si cele superioare (filosofie, 1882 –
1886, stiinte naturale, 1886 – 1891 si medicina, 1887 – 1894) la Paris. In 1895 obtine titlul de Doctor in Medicina
cu teza: “Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholerique dans l’organisme” (in limba romana,
“Cercetari asupra modului de distrugere a vibrionului holeric in organism”). Dupa terminarea studiilor, lucreaza in
Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov in domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Intors in tara, este numit profesor de Medicina experimentala la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1901) si
Director general al Serviciului Sanitar din Romania (1907). Vocatia sa de fondator si organizator a fost
demonstrata prin infiintarea unor institutii ca “Institutul de Seruri si Vaccinuri” (1921), care astazi ii poarta
numele[1], a Laboratorului de “Medicina Experimentala” (1901) din cadrul Facultatii de Medicina, precum si a unor
reviste de specialitate, “Revista Stiintelor Medicale” (1905), “Annales de Biologie” (1911) si “Archives roumaines
de pathologie experimentale et de microbiologie”.
Activitatea stiintifica
Ion Cantacuzino a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibrionul holeric si vaccinarea antiholerica,
imunizarea activa impotriva dizenteriei si febrei tifoide, etiologia si patologia scarlatinei. Incepand cu anul 1896
publica lucrari despre sistemele si functiile fagocitare in regnul animal si despre rolul fenomenelor
electrofiziologice in mecanismele imunitare. Pe baza cercetarilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus
la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, metoda folosita si astazi in tarile unde
se mai semnaleaza cazuri de holera. Datorita lui Ion Cantacuzino, Romania a fost a doua tara din lume, dupa
Franta, care a introdus in 1926 vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guerin”), avand germeni cu virulenta atenuata,
pentru vaccinarea profilactica a nou-nascutilor impotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil
organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o in combaterea epidemiei de tifos
exantematic si holerei in timpul primului razboi mondial si in campania antimalarica.
Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Romane din anul 1925, membru in Comitetul de Igiena al Ligii
Natiunilor, al societatilor de Biologie, de Patologie Exotica si al Academiei de Stiinte din Paris. Numeroase
universitati i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena
(1932) si Bordeaux (1934).

În Primul Război Mondial, Ion Cantacuzino, în calitate de conducător al

serviciilor sanitare militare şi civile a luat măsurile de combatere a marii
epidemii de tifos exantematic, cunoscut şi ca tifosul de război. Epidemia
de tifos a ucis, în România în timpul războiului, nu mai puţin de 300.000
de oameni, mai mult decât 10 mari bătălii până la începerea campaniei de
vaccinare.

Medic, microbiolog şi fondator al şcolii române de imunologie şi patologie

experimentală, Ion Cantacuzino, a produs între anii 1910-1913, primele
două vaccinuri, tifoidic şi holeric.
În cursul Războaielor Balcanice, echipa profesorului Cantacuzino a furnizat
vacinul holeric necesar prevenirii bolii în rândul armatei şi opririi extinderii
epidemiei la nord de Dunăre. Aceasta a fost şi prima vaccinare în plin
focar epidemic recunoscută internaţional sub titulatura de „marea
experienţă românească”.

În perioada 1916-1920, a început prepararea serului antidifteric şi ulterior

a serurilor antimeningococic şi antigangrenos, iar campania din Primul
Război Mondial desfasurată la Iaşi şi la Odessa a fost o probă de
profesionalism desăvârşit.

www.universulargesean.ro/ion-cantacuzino-a-salvat-mii-de-vieti-in-primul-razboi-mondial-epidemia-
de-tifos-a-ucis-in-timpul-razboiului-300-000-de-romani/

Născut la 25 noiembrie 1863, Ion Cantacuzino este una dintre cele mai ilustre
personalităţi ştiinţifice ale României.
Tatăl său, Ion Cantacuzino, era jurist şi a fost ministru în timpul domniei lui Alexandru
Ioan Cuza, iar mama sa, Maria, era fiica generalului Mavros, secretarul şi
ajutorul lui Kiseleff.
Pentru a înţelege cât de bogată, renumită şi influentă era familia în care s-a născut,
trebuie înţeles că neamul Cantacuzinilor este descendentă din Imparatul Bizantului
Ioan al IV-lea Cantacuzino (a domnit între 1347–1354) şi a numărat domnitori şi prinţi
ce au condus Valahia, Moldova şi Rusia.

Povestea vieţii doctorului Cantacuzino este cu atât mai

interesantă cu cât rudele sale îi puteau asigura un trai cu
adevărat regal.
Palatele Cantacuzino din Bucureşti şi Buşteni sunt doar două dintre edificiile
monumentale clădite de către acest neam de adevaraţi nababi.

Tatăl său, Ion Cantacuzino, a fost ministru sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, iar
mama sa, Maria Cantacuzino, era fiica generalului Mavros, secretarul şi ajutorul lui
Kiseleff şi guvernatorul Ţărilor Române.

După cum era de aşteptat, pentru bogaţia mediului din care provenea, primii ani de
şcoala i-a făcut acasă, cu profesori particulari.

Mama sa a fost si cea care a observat calitatile intelectuale desavârsite ale fiului sau
si l-a îndemnat sa-si continue studiile la o scoala renumita din Paris.
Interesant este faptul că Facultatea de Medicină nu a fost prima sa opţiune. Ion
Cantacuzino a studiat mai întâi literele, filosofia şi ştiinţele. Destinul însă, aşa cum se
întâmplă tuturor în viaţă, i-a îndreptat paşii în Franţa spre Facultatea de Medicină,
acolo unde s-a înscris în 1887.

Interesant este faptul ca Facultatea de Medicina nu a fost prima sa optiune. Ion

Cantacuzino a studiat mai intai literele, filosofia si stiintele. Destinul insa, asa cum se
intampla tuturor in viata, i-a indreptat pasii in Franta spre Facultatea de Medicina,
acolo unde s-a inscris in 1887. In patria lui Voltaire Cantacuzino a inceput sa lucreze
in Institutul Pasteur, iar studiul imunitatii a ramas principala sa linie de cercetare
pentru intreaga viata.

La întoarcerea în tara, datorita rezultatelor deosebite, Ion Cantacuzino este numit

profesor de Medicina experimentala la Facultatea de Medicina din Bucuresti si
director general al Serviciului Sanitar din România.

Mai mult de atat, Cantacuzino a înfiintat Institutul de Seruri si Vaccinuri, care astazi
îi poarta numele, Laboratorul de Medicina Experimentala si doua reviste medicale,
Revista Stiintelor Medicale si Annales de Biologie.

Metoda de vaccinare antiholerica inventata de el, numita „Metoda Cantacuzino” in

lumea intreaga, este folosita si astazi în ?arile unde se mai semnaleaza cazuri de
holera.

Romania este, datorita lui Ion Cantacuzino, a doua tara din lume dupa Franta, care a
introdus în profilaxie vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”) pentru vaccinarea
nou-nascutilor împotriva tuberculozei.

Ion Cantacuzino a dovedit o remarcabila putere de organizare a campaniilor

antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos
exantematic si holerei în timpul primului razboi mondial si în campania antimalarica.

Un episod dramatic pentru intreaga tara, in care totul depindea de el, a avut loc in
1913, atunci cand trupele române s-au contaminat cu holera, iar raspunderea pentru
stavilirea epidemiei i-a revenit profesorului Cantacuzino.

Astfel a ajuns Ion Cantacuzino sa creeze remediul împotriva holerei, in incercarea de

a salva armata romana intr-o perioada extrem de instabila pentru regatul Romaniei.
Pana la urma, aplicarea acestei vaccinari antiholerice s-a bucurat de un real succes,
trupele române fiind salvate de o epidemie care putea oricând sa se extinda. Relatia
profesorului cu armata a continuat si în Primul Razboi Mondial, timp în care i-a
revenit responsabilitatea de a combate epidemiile de holera, febra tifoida, tifos
exantematic si febra recurenta care amenintau permanent trupele care luptau pentru
realizarea Romaniei Mari.

In toata activitatea sa de cercetare profesorul a fost unul dintre cei mai dedicati
cercetatori la nivel mondial in studierea epidemiilor de tuberculoza si holera si a
activat pentru combaterea malariei, fiind organizatorul primei campanii antimalarice
din tara noastra.

Activitatea sa in beneficiul Romaniei nu s-a rezumat la stralucita cariera medicala,

Ion Cantacuzino semnand, ca prim-delegat, Tratatul de la Trianon din 1920.

Chiar daca a ramas infirm in urma unui accident, profesorul a muncit pana la
sfarsitul vietii.

Ion Cantacuzino a murit la 14 ianuaire 1934, mormantul sau aflandu-se in cladirea

institului pe care l-a creat si condus.

Ioan Cantacuzino (1863-1934) a fost un academician, medic,

microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii
romanesti de imunologie si patologie experimentala.

Ioan Cantacuzino a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibrionul

holeric si vaccinarea antiholerica, imunizarea activa impotriva dizenteriei si febrei
tifoide, etiologia si patologia scarlatinei.
Incepand cu anul 1896, publica lucrari despre sistemele si functiile fagocitare in
regnul animal si despre rolul fenomenelor electrofiziologice in mecanismele
imunitare.
Pe baza cercetarilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o
metoda de vaccinare antiholerica, numita „Metoda Cantacuzino”, metoda folosita si
astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera.
Datorita lui Ioan Cantacuzino, Romania a fost a doua tara din lume, dupa Franta,
care a introdus in 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guerin”), avand germeni cu
virulenta atenuata, pentru vaccinarea profilactica a nou-nascutilor impotriva
tuberculozei.
Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice,
calitate pe care a demonstrat-o in combaterea epidemiei de tifos exantematic si
holerei in timpul Primului Razboi Mondial si in campania antimalarica.
Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Romane din anul 1925, membru
in Comitetul de Igiena al Ligii Natiunilor, al societatilor de Biologie, de Patologie
Exotica si al Academiei de Stiinte din Paris.
Numeroase universitati i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922),
Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) si Bordeaux (1934).

http://romanidinromania.ro/inventii/chimie/ioan-cantacuzino-descoperitorul-vaccinului-
antiholeric.html

Ioan Cantacuzino
Creatorul vaccinului anti-holeric

Data și locul nașterii

25 Noiembrie 1863, Bucureşti

Data și locul morții

14 Ianuarie 1934, Bucureşti

Educație
 • A urmat atât studiile liceale, câte şi pe cele superioare (filosofie, ştiinţele naturii şi
medicină) la Paris.
• În 1895 obţine titlul de doctor cu lucrarea „Recherches sur le mode de destruction du
vibrion cholerique dans l’organisme” (Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului
holeric în organism).

Activitate
• Înfiinţează „Institutul de Seruri şi Vaccinuri” (în 1921, cunoscut azi drept „Institutul de
microbiologie, parazitologie şi epidimiologie Dr. I. Cantacuzino”)
• Cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă
împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei
• A pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”,
metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră
• A fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a
demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic şi holerei în timpul primului
război mondial şi în campania antimalarică.
• A fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al
şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală
• Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academie Române din anul 1925, membru în
Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor al societăţilor de Biologie, de Patologie Exotică şi al
Academiei de Ştiinţe din Paris.
• Numeroase universităţi i-au oferit titlul de Doctor honoris causa printre care: Lyon
(1922), Bruxelles (1924), Atena (1932), Bordeaux (1934).

Povești care ne merg la suflet

• Ioan Cantacuzino s-a născut într-o familie care a dat ţării oameni de seamă: tatăl său
Ion Cantacuzino a fost ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza, iar mama sa este fiică a
generalului Mavros, şeful cancelariei generalului Pavel Kiseleff la Bucureşti.
• Un lucru interesant este că şi-a luat licenţa în ştiinţe ale naturii în 1891, odată cu
compatriotul său, Emil Racoviţă, de care a fost legat printr-o strânsă prietenie tot restul
vieţii.
• Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a
introdus în 1926 vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulenţă
atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei.
Mai mult +

Autori
 Grasu Marian Andrei
 Siriţeanu Emanuel Andrei

Bibliografie
 Revista Ştiinţe medicale 1936, N. Iorga, în memoria lui I. Cantacuzino
 Legături utile
 Viaţa şi opera profesorului Ioan Cantacuzino
 Wikipedia

 La 25 noiembrie 1863 s-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei
Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
 Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator
al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata
activitate de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica.

In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase,
cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca", care a salvat multe mii de vieti, si a initiat
masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de conducator
al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos
exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale,
sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial
asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul
antitific.

A murit la 14 ianuarie 1934.

http://www.descopera.ro/cultura/14898116-savantul-roman-care-a-salvat-mii-de-vieti-prin-marea-
experienta-romaneasca