Mihai Ciucă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Membru titular al Academiei Române

Mihai Ciucă

Acad. Mihai Ciucă

Date personale

Născut 18 august 1883

Săveni, România

Decedat 20 februarie 1969

București, Republica Socialistă România

Naționalitate română

Cetățenie România

Ocupație medic

Activitate

Rezidență România
 Domeniu Medicină, bacteriologie

Instituție Facultatea de Medicină din Iași

Facultatea de Medicină din București

Alma Mater Universitatea din București

Societăți Academia Română

Academia de Medicină
Societé de Pathologie exotique (Paris)
Société de Médecine tropicale (Bruxelles)

Modifică date / text

Mihai Ciucă (n. 18 august 1883, orașul Săveni, județul Botoșani; d. 20

februarie 1969, București a fost un om de știință român, cercetător și profesor în
domeniul bacteriologiei, a bolilor infecțioase și a vaccinurilor, membru al Academiei
Române.[1]

Cuprins

• 1Biografie
• 2Realizări științifice și medicale
• 3Decorații
• 4In memoriam
• 5Note
• 6Vezi și
• 7Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiu al unor institutori din Săveni, județul Botoșani, Mihai Ciucă a urmat liceul
la Botoșani și Iași (Liceul Costache Negruzzi din Iași), apoi Facultatea de Medicină
la București absolvită în 1907.[1] Specializarea în domeniul bacteriologiei, igienei și
bolilor infecțioase a făcut-o în cadrul institutelor conduse de Victor Babeș și Ioan
Cantacuzino din București.
Din 1905 lucrează benevol în Laboratorul de Medicină Experimentală.
Perioada 1907 – 1912 o petrece lucrând ca preparator în același laborator și ca medic
la Spitalul Militar. Începe să facă diverse experimente singur sau în colaborare cu
diverși cercetători în imunologie sau clinica bolilor infecțioase, cu referire în special la
infecțiile streptococice și tetanice. Mihai Ciucă este numit șef de secție în Institutul „Dr.
I. Cantacuzino”, în anul 1921, după ce se întoarce de la studii realizate în Franța la
„Institutul Pasteur Paris” și la Bruxelles, la „Institutul Pasteur Bruxelles”.
Profesorul Ion Cantacuzino îl recomandă în 1922 pentru a fi profesor de igienă
la Facultatea de Medicină din Iași, unde va sta timp de 12 ani. Ciucă participă împreună
cu profesorul Ion Cantacuzino la luarea și aplicare măsurilor de combatere a holerei.
În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din
București, și numit subdirector al Institutului „Dr. I. Cantacuzino”, desfășurând, în
paralel, o intensă activitate la Institutul de Seruri și Vaccinuri.
Din 1938 este membru al Academiei Române, al multor academii și societăți științifice
străine, secretar general al Comisiei Internaționale de Malarie de pe lângă Liga
Națiunilor (1928 - 1938).
Perioada 1952 – 1963 o petrece la cârma catedrei de specializare și perfecționare a
medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii și cursuri).
Aportul științific al lui Mihai Ciucă acoperă o arie foarte vastă. Astfel, pornind de la
studiile sale asupra malariei, a fost un pionier al tratamentului prin infectarea malarică al
paraliziei generale progresive.
Printre „dușmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza,
diferite boli tropicale la a căror cunoaștere și combatere a participat hotărâtor.

Realizări științifice și medicale[modificare | modificare sursă]

Numele profesorului Mihai Ciucă este legat de:

• primele vaccinări cu vaccin antiholeric;

• eradicarea malariei în România și utilizarea acestei experiențe pentru misiunile
internaționale îndeplinite din însărcinarea Ligii Națiunilor și, după al Doilea Război
Mondial, a Organizației Mondiale a Sănătății de pe lângă ONU. Pentru toate aceste
realizări a fost distins cu premiul Fundației Darling la ședința festivă a celei de a 19-
a Adunări Mondiale a OMS din 12 mai 1966 la Geneva[2]
• tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos și organizarea primului centru de
malarioterapie;
• cercetări privind biologia bacteriofagilor care au dus la descoperirea, în 1920
împreună cu Jules Bordet, a fenomenului de lizogenie;
• organizarea Centrului Național de Referință pentru bacteriofagi la București.
A participat, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris unde a susținut idealul Marii
Uniri.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Profesorul Ciucă a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913)
și Primul Război Mondial (1916-1918) și a fost avansat până la gradul de colonel de
rezervă. A fost decorat cu următoarele ordine și medalii române, franceze și bulgare:[3]

• Ordinul Coroana României cu spade în grad de ofițer;

• Ordinul Steaua României în grad de ofițer;
• Ordinul Virtutea Militară;
• Ordinul Meritul Sanitar;
• Medalia pentru bărbăție și credință;
• Legiunea de onoare (Franța);
• Croix de guerre (Franța);
• Ordinul Meritul civil⁠(it) (Bulgaria).
• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie
1941)[4]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

• Mihai Sefer - Bacteriofagii. Volum omagial „Mihai Ciucă - 120 de ani”. Editura Cartea
Universitară, București, 2003, ISBN 973-86231-3-8

• Liceului Teoretic „Mihai Ciucă” din Săveni