DIMITRIE GEROTA

Primul radiolog şi radioterapeut român.(n.17 iulie 1867, Craiova – d. 3 martie 1939, Bucureşti)

Personalitate remarcabilă a timpului său, chirurg specializat în chirurgia urologică, întemeietor de

așezământ medical, cercetător de excepție, profesor despre care Brâncuși spunea că era recunoscut
printre studenți pentru ”seriozitatea şi punctualitatea cu care îşi îndeplinea sarcinile didactice, pentru
expunerile clare şi deloc pedante”
Născut într-o familie cu opt copii, Dimitrie Gerota a dovedit, de mic, că are aplecare către studiu, astfel
că tatăl său, preot, îl susține în tot efortul de învățare pentru a deveni medic. Este admis în 1886 la
Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar în 1892 obține titlul de doctor în medicină. Un an mai târziu,
câștigă concursul care-i permitea să ocupe un post de medic de regiment și la diferență de o lună, bursa
„Simonide” acordatã de Ministerul Instructiunii Publice pentru perfectionare în străinătate, astfel că
următorii patru ani își continuă studiile medicale în Franţa şi Germania.
Întors în țară în 1897, devine profesor de anatomie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti,
unde l-aavut ca student pe Constantin Brâncuşi. Între cei doi se leagă o prietenie durabilă, primul
ecorseu(“Jupuitul”) realizat de Brâncuşi ca lucrare de absolvire a Școlii de Arte fiind, în bună măsură,
rezultatul învăţăturilor și îndrumării lui Gerota. Ulterior, Brâncuşi, susţinut de profesor, a mai făcut
câteva exemplare ale lucrării, acestea aflându-se acum în Colecţia Muzeului de Anatomie din Iaşi, la
Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca şi în patrimoniul Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Profesorul
Gerota îl va ajuta pe Brâncuşi să plece la Paris şi-i va asigura, pentru o bună perioadă, un venit lunar.
În anii următori, ocupă mai multe funcții: este asistent al Institutului de ginecologie din București (1898);
este angajat de Ministerul de Război pentru a preda cursul de Radiografie si Radioscopie la Institutul
Medico-militar din București (1899); devine asistent al Institutului de anatomie topograficăși chirurgicală
din București. În 1904, după terminarea secundariatului, candidează la catedra vacantă de urologie, dar
nu este numit, fiind astfel lipsit de posibilitatea de a practica chirurgia, ceea ce îl determină să se
gândeascã la construirea unui sanatoriu propriu. Cinci ani mai târziu, este inaugurat Sanatoriul „De
chirurgie și faceri”, proprietatea profesorului Dimitrie Gerota, unde va opera până la sfârsitul vieții.
Apropiații săi stau mărturie că profesorul a făcut numeroase acte de caritate, oferind îngrijire şi
efectuând intervenţii chirurgicale pro-bono persoanelor defavorizate; tot aici, profesorul Gerota a
înființat un muzeu de mulaje anatomico-chirurgicale, lucrate în întregime de el.
Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia şi fiziologia vezicii urinare şi a apendicelui; a
conceput o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate ca “metoda
Gerota”. A descris pentru prima dată fascia pararenală, care îi poartă numele, fiind denumită în tratatele
de urologie contemporane “fascia Gerota”.A făcut primele radiografii din România, fiind considerat cel
dintâi radiolog şi radioterapeut român.De altfel, introducerea în medicina românească a radiografiei şi
radioterapiei i-a adus,în anul 1916,titlul de membru corespondent al Academiei Române.
Dar portretul profesorului Gerota ar fi incomplet dacă am uita participarea sa la evenimentele sociale și
politice ale vremii sale; stau mărturie numeroasele sale articole de atitudine civică, unele dintre ele cu
consecințe pentru autor. În 1935, în urma publicării unor materialeîn care criticã aspru persoana și
politica regelui Carol al II-lea, Dimitrie Gerota este arestat și încarcerat la Malmaison. Este eliberat însă,
după câteva zile, în urma protestelor studenților mediciniști.
Ca dovadă a importanței moștenirii medicale lăsate de profesorul Dimitrie Gerota, actualul spital al
Ministerului de Interne din București, care s-a dezvoltat plecând de la fostul Sanatoriu,îi poartă numele.
(surse: Medicalstudent.ro, http://www.medicalstudent.ro/publicatii/dimitrie-gerota-si-jupuitul-lui-
brancusi.html

Revista Chirurgia, http://www.revistachirurgia.ro/cuprinsen.php?EntryID=236)

Ieșeanul care a meritat un bust de Brâncuși
Viața Medicală
DR. RICHARD CONSTANTINESCU
LUNI, 21 NOIEMBRIE 2016
S-a vorbit mult anul acesta de Mircea Cărtărescu, de „Cumințenia pământului“ și de Universitatea de
Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași. Ce legătură poate fi între acestea? Prin „Solenoid“,
Cărtărescu l-a adus în actualitate pe Nicolae Vaschide, cel care, sub pseudonimul Ion Măgură, a semnat
prima cronică plastică despre Constantin Brâncuși, în presa din spațiul românesc (Les Roumains aux
Salons în „L’Indepéndence Roumaine“, din 20 mai 1906). Sculptorul român a realizat, între 1900 și 1902,
sub supravegherea dr. Dimitrie Gerota, cunoscutul „Ecorșeu“. O replică a acestuia se află expusă în
Muzeul Institutului de Anatomie din cadrul instituției ieșene de învățământ medical superior. La
Institutul de Anatomie a funcționat odinioară ca profesor dr. Zaharia Samfirescu, socrul lui Vaschide,
comanditar a două busturi, realizate de Brâncuși în 1905, la Paris – unul o portretizează pe soția sa,
Victoria Vaschide, iar celălalt pe socrul său (după fotografii). Brâncuși primea lunar câte 25 de franci din
țară, de la prof. Gerota. Fratele acestuia, farmacistul buzoian Sava Gerota, dar și Nicolae Vaschide îi mai
suplimentau veniturile, direct sau prin recomandări pentru executarea unor lucrări.

Erori jurnalistice

Ecorșeul, „această tulburătoare capodoperă anatomică“ ce reprezintă „unul din hrisoavele de noblețe
cu care Brâncuși se poate, cu drept cuvânt, lăuda“, cum îl caracteriza Waldemar-George (1893-1970),
unul din cei mai influenți critici de artă ai perioadei interbelice, deși este în cea mai reprezentativă
clădire a UMF Iași, fiind recent restaurat, nici măcar cei care trec pragul zilnic Institutului de Anatomie
nu știu de existența lucrării brâncușiene. În presa locală circulă regretabile erori: „Peride l-a angajat pe
tânărul viitor sculptor universal Constantin Brâncuși să realizeze un schelet, cunoscut ca Ecorșeu“; „O
statuie realizată de Constantin Brâncuși și profesorul de anatomie Ion Gherota“, „Ecorșeul este o creație
a lui Brâncuși și a fost realizat în anii 1916-1918“ sau că „statuia datează din anii ’30“. Cei care au oferit
ziariștilor informația pesemne că nu au citit dubla inscripție de pe suprafața plintei și de pe latura din
față: „Lucrat după natură de prof. dr. D. Gerota și Brâncuș 1902“.
În anul 2005, pe vremea când eram coordonator al Muzeului de Istorie a Medicinei al UMF Iași am
solicitat rectorului ca ecorșeul să fie mutat din incinta Muzeului Institutului de Anatomie, deoarece
clădirea se afla în proces de restaurare, și expus la muzeul universității. Până la finalizarea lucrărilor,
importanta piesă brâncușiană a putut fi văzută de mulți vizitatori. Cotidianul „Ziua“, din 7 mai 2005,
scria: „Opera tânărului Brâncuși este expusă, de ieri, în Muzeul Universității de Medicină și Farmacie
«Gr. T. Popa» din Iași. Chiar dacă se află în custodia Universității din Iași de mai mulți ani, «Ecorșeul»
realizat de Brâncuși a fost lăsat în paragină, într-o magazie uitată de lume, din cauză că Muzeul
Institutului de Anatomie, unde a fost expus, se află din 1998 în reparații capitale. Acum, datorită faptului
că s-a găsit o locație, «Ecorșeul» poate văzut de orice vizitator, așa cum s-a întâmplat ieri cu ministrul
Justiției, Monica Macovei, venită la o întâlnire cu magistrații din Moldova. Singura protecție de care se
bucură statueta este greutatea sa de peste 200 de kilograme. Pe lângă neputința potențialilor hoți,
reprezentanții Universității s-au mai bazat și pe vigilența portarilor care asigură paza Aulei UMF. «Nu ne
temem de hoți, deoarece «Ecorșeul» realizat de Brâncuși cântărește peste 200 de kilograme, se află într-
o cutie de sticlă și numai postamentul are în jur de 40 de kilograme. Nu cred că are cineva cum să îl ia de
aici, mai ales că s-au pus jaluzele la fereastră, iar muzeul este păzit», este de părere doctorul Richard
Constantinescu, persoana care are grijă de Muzeul UMF“. Chiar dacă m-au citat greșit, totuși, acel articol
a avut efect, numeroase persoane venind să vadă ulterior „Ecorșeul“.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECOMANDĂRI
ISTORIA MEDICINEI
Viața Medicală
Hipocrate din Kos
„Viața e scurtă, meșteșugul cere timp, prilejul e fugitiv, experiența e înșelătoare, iar judecata – dificilă.”
Acesta este începutul „Aforismelor” lui Hipocrate, a cărui operă a exercitat asupra gândi...
ISTORIA MEDICINEI
Viața Medicală
Moștenirea lui Victor Babeș
Construită în stilul eclectic specific anilor ‘20, casa de la numărul 14 A, gazda unei colecții impresionante,
mărturie a vieții spectaculoase a marelui savant român Victor Babeș, și-a redeschis recen...
Opere dispărute
Chipurile a doi ieșeni au fost plămădite de Constantin Brâncuși în anul 1905: al prof. dr. Zaharia
Samfirescu, anatomist și chirurg, și al fiicei sale, Victoria Vaschide. Operele acestea, după cum susțin
mulți din cei care au scris despre sculptorul român, au dispărut. Au rămas ca mărturie doar fotografii ale
acestora. „La începutul perioadei parisiene, când o ducea foarte greu, Brâncuși își fotografia lucrările de
cele mai multe ori format carte-poștală, din care comanda mai multe bucăți pe care, apoi, le trimitea
prietenilor“ (Ion Cuciurcă, Brâncuși fotograf, în „Steaua“, an. XXV, nr.1, ianuarie 1974, Cluj, p. 53).
Mircea Deac amintește de bustul-eboșă realizat chirurgului ieșean, modelat „în spiritul statuarei
academice și oficiale“, dar plasându-l pe dr. Samfirescu în Craiova și scriindu-i greșit numele –
„Zamfirescu“ (Constantin Brâncuși, Editura Meridiane, București, 1966, p. 11). În multe din cărțile sau
albumele dedicate lui Brâncuși se repetă aceeași greșeală de transcriere a numelui; pesemne că au făcut
asocierea cu Ioan Zamfirescu, cel la a cărui magazin de mărfuri și coloniale se angajase Brâncuși în anul
1892. O confuzie a făcut și Victor Gomoiu în cartea sa „Din istoria medicinei și a învățământului medical
în România. Înainte de 1870“ (Tipografia „Cultura“, București, 1923), publicând fotografia dr. Zaharia
Samfirescu la pagina 828, ca pe următoarea pagină să îl pomenească pe dr. Sava Zamfirescu din Slatina,
jud. Olt. Și unele publicații străine comit eroarea de a scrie forma greșită a numelui – Zamfirescu și nu
cea corectă – Samfirescu (în Bulletin de Psychologie, tome 61[2], 494, mars-avril 2008, materialul
semnat de Michel Huteau, „Un météore de la psychologie française: NicolaeVaschide“, pp. 173–199).
Operații speciale
Zaharia Samfirescu și-a făcut studiile medicale la Torino, iar în anul 1866 a obținut și un certificat de
„laureat“. Revenit în țară, a fost numit medic al orașului Iași și ulterior al județului, iar din anul 1882 s-a
retras în viața privată. „Perzându-și averea în întreprinderi nenorocite, s-a reîntors la medicină, și în
1893, după o muncă încordată a obținut catedra de medicină operatorie pe care a ocupat-o până la
încetarea din viață“ (Anuarul Universității din Iași pe Anii școlari 1904–905 și 1905–906,Tipografia
„Dacia“ Iliescu, Grossu & Comp., Iași, 1907, p. 16). Vizita adesea clinicile occidentale din Italia și Franța
„să vadă lucrând somitățile medicale“. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice face cunoscut că dr.
Zaharia Samfirescu a fost numit profesor cu titlu provizoriu la catedra de Anatomie Topografică și
Medicină operatorie, în urma concursului depus, catedră instalată temporar în Muzeul de Anatomie.
Oficialitățile centrale emit adresa cu nr. 1463 din 13 martie 1896, comunicând Universității ieșene Înaltul
Decret Regal nr. 1385 din 9 martie 1896, prin care dr. Samfirescu devine profesor definitiv. În programa
Facultății de Medicină din Iași pe anul școlar 1895–1896, dr. Samfirescu susținea marțea și joia, între
13,30 și 15, cursul de „Legături, amputații, resecții și operații speciale“; lucrările practice aveau loc la
Institutul de Anatomie, sâmbăta, între 13 și 15.
Profesorul Samfirescu a trimis Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice un atlas, „lucrat în pictură“,
cuprinzând nouă tabele, „prezentând fiecare câte o inovațiune în chirurgia modernă din seria
osteoplastiilor și fiecare dintre aceste tabele au în față câte o altă tabelă cu un rezumat explicativ al
efectuării timpilor operatorii, atât în românește cât și în franțuzește“. Operațiile sunt: amputațiile
osteoplastice – metacarpo-radio-cubitală („s-a aplicat pe viu cu bun succes, atât în țară cât și în
streinătate“); brahio-olecraniană; modificarea operației lui Pasquier Le Fort; modificarea operației lui I.L.
Faure; în continuitatea osului de la braț; în continuitatea oaselor antebrațului; în continuitatea osului
coapsei; în continuitatea oaselor gambei și costotomia provizorie în exudat pleuretic acut („s-a făcut de
dr. S. numai pe viu“). Expediind studiile privind osteoplastiile oaselor lungi ale Academiei de Medicină
din Paris, după examinarea acestora, acest important for științific, la 4 decembrie 1899 emite o adresă
prin care îl înștiințează pe dr. Samfirescu că i-a acordat „une mention honorable (…) au concours du prix
Laboire 1899“ pentru lucrarea „Amputația osteoplastică în continuitatea osului de la braț“.
La 12 decembrie, Academia pariziană, în ședința sa anuală, a făcut publică această distincție acordată
medicului român (Anuarul Universităței din Iași pe Anul Școlar 1898–99,Tipografia-Editoare „Dacia“ P.
Iliescu & D. Grossu, Iași, 1900, p. 110)
Cercetări originale
Menționăm o parte din lucrările dr. Samfirescu: „Evacuarea humorului apos în maladiile profunde ale
ochilor. Teză de Doctorat“, Torino, 1866; „Se poate considera sinucis un om ori de câte ori se găsește
mort în camera sa cu ușa încuiată și revolverul în mână?“, studiu în limba italiană prezentat Societății
Italiene de Freniatrie și Medicină legală în Reggio Emilia, 1871; „Fracturile circonscrise ale oaselor
craniului sunt mai grave decât comoțiile meningo-cerebrale?“, studiu în limba italiană prezentat la
Societatea de Chirurgie din Torino, 1875; „Legile și regulamentele sanitare, culese după Monitorul
Oficial“, 1880; „Forcepsul. Teză (centigrafiată) pentru concurs“, 1882; „Rupturile colului uterin în timpul
facerei. Teză pentru concurs“, 1882; „Quadricepsul sural. Memoriu pentru concursul de prosector la
Facultatea de Medicină“, Iași, 1889; „Costotomia provizorie în ecsudat pleuretic acut. La costotomie
provisoire dans l’exudat pleurétique aigu“ (Tipografia Națională, Iassy, 1896) – „Lucrarea acesta (…) mi-
am inspirat-o și am executat-o în spitalul timporal din Caracal, pe timpul războiului din 1877-78“; „O
nouă operațiune osteoplastică în regiunea tibio-tarsiană. Modificarea operațiunei lui I.L. Faure. Lucrare
de laborator. Nouvelle opération osteoplastique dans la région tibio-tarsienne. Modification de
l’operation J.L. Faure. Travail de laboratoire“ (Tipografia Națională, Iassy, 1898); „Amputațiile
osteoplastice aplicate în continuitatea oaselor lungi ale extremităților. Amputations ostéoplastiques
appliquées dans la continuité des os longs des extrémités“ (Tipografia Națională, Iassy, 1901);
„Amputations ostéoplastiques expérimentales (Imprimeriile Naționale, Iassy, 1901) – depusă la
Academia Română pentru premiere; dr. Gr. Romniceanu, raportor, susținea că „lucrarea dr. Samfirescu
este o lucrare meritorie și că autorul a arătat multă pricepere în studiul acestei cestiuni“, dar nu o
recomandă pentru Premiul „Lazăr“, în valoare de 5.000 de lei, și a fost respinsă în unanimitate.
Dr. Zaharia Samfirescu, care-și însoțea mereu prelegerile și broșurile cu incursiuni în trecut, a întocmit
un scurt istoric al laboratorului pe care l-a condus, din care redăm un fragment: „Când s-a înființat
Facultatea de Medicină, catedra de Chirurgie operatorie a fost instituită într-o singură catedră, cu
Anatomia topografică, și diferite împrejurări au contribuit ca să fie predată de titularul Clinicei
chirurgicale, întocmai cum se făcea și cum se practică încă în unele facultăți din Germania. Pentru acest
curs nu se întrebuințau alte instrumente decât acele scoase din serviciul clinicei, iar ca instrumente noi,
n-avea decât o cutie cu instrumente pentru chirurgia dentară, pe care nici n-am primit-o. Când am fost
însărcinat ca să predau acest curs, n-am găsit decât o cutie cu instrumente rămase după timpul
războiului și, până la 1893, nu s-a prevăzut nicio sumă pentru procurarea de material sau instrumente și
abia la începutul acelui an școlar Ministerul Instrucțiunii a aprobat înființarea laboratorului, pentru care
s-a acordat un preparator și un servitor și 700 lei pentru material întrebuințat o bună parte pentru
procurarea și de material de injectat cadavre. Cu atât mai mult cu cât numărul neîndestulător de
cadavre ce are școala, m-a făcut să încerc toate preparațiile ce se utilizează de anatomiști ai diferitelor
facultăți. Cu aceste preparații am ajuns la un bun rezultat, însă acest rezultat nu era durabil deoarece ele
sunt făcute pentru școli cu abundență de cadavre. Neputând să am întotdeauna material pentru curs și
lucrări practice, am făcut numeroase experiențe cu diferite substanțe, încât am ajuns a avea o formulă
de un lichid compus astfel, că cadavrele injectate sistematic, se pot conserva la aer liber multe
săptămâni și luni, fără vreo alterare a țesuturilor și dacă cadavrul injectat îl așază în baia cu același lichid,
poate să rămână mulți ani fără ca țesuturile să sufere vreo transformare.
Acest mijloc mi-a permis să am material îndestulător și să întreprind o serie de experiențe din
chirurgia modernă a osteoplastiilor. Scopul mi-a fost ca acest laborator să nu existe numai pentru curs și
prepararea studenților prin lucrări practice, dar să aibă o importanță cu mult mai mare, prin faptul de-a
produce inovații, lucru care face ca să răspândească bunul nume al școlii de care laboratorul depinde“
(1903–1904, Dosar „Medicină Operatorie“, Arhiva Disciplinei Istoria Medicinei, UMF Iași).
Manual pentru moașe
Activității practice din Institutul Gregorian i-a adăugat și o componentă educațională publicând un
„Manual de obstetrică teoretică și practică pentru elevele școalelor de moșit, cules după mai mulți
autori“, încurajat fiind de prof. Anastasie Fătu (1816–1886). În prefața manualului scria: „Mi-a fost lesne
a face aceasta, căci obstetrica a fost ramura asupra căreia am făcut studii mai întinse, atât în timpul
internatului din țară și streinătate, cât și în timpul întinsei mele cliantele, când am observat și lacunele în
studiul ce făcuse moașele răspândite prin comunele rurale, căci ajutorul ce moașele eșite de prin școli
trebue să-l dea, este mai principal în facerile dificile, iar nu atâta în cele fisiologice, unde se cer foarte
puține cunoștințe spre a putea se asiste o femeie“. Cartea a fost semnalată în diverse publicații centrale
precum „România liberă“. În ziarul liberal-opoziționist al lui G. Panu, „Lupta“, în numerele 89 și 90, din
18 respectiv 21 august 1885 putem citi o polemică științifică între dr. Samfirescu și prof. V. I. Bejan,
profesor și administrator al Institutului Gregorian din Iași, generată de „Observațiunea femeiei Maria Ion
Enuță“.
Profesorii Samfirescu și Leon Scully au făcut parte din comisia care a examinat lucrările candidaților G.
Nanu, I. Chiriac, N. Bardescu, C. Angelescu și D. Gerota, ce concurau pentru a deveni profesor agregat la
catedra de Clinică Chirurgicală a Facultății de Medicină din București. Universitarii ieșeni precizau:
„deoarece Colegiul Universitar din București s-a pronunțat recomandând pe dl dr. C. Angelescu ca
profesor agregat la catedra în chestiune și având în vedere că complectul profesorilor Facultății de
Medicină din București, cunoscând mai bine decât oricine, atât utilitatea acestei catedre, cât și persoana
de a ales, pe aceste considerente dar, declarăm că ne unim în totul cu deciziunea emisă de Colegiul
Universitar din București“.
Etica profesională
Din procesele-verbale ale ședințelor Senatului Universității din Iași se poate lesne observa că dr.
Zaharia Samfirescu dorea ca toate concursurile și numirile în posturile didactice să se desfășoare corect,
nu prin legi speciale și să nu fie implicați în comisii profesori ce se înrudesc cu vreun candidat. De
asemenea, dr. Samfirescu împreună cu prof. dr. Leon Scully, prof. dr. Aristide Peride și prof. dr Emil
Pușcariu fac „opinie separată“ la recunoașterea agregatului de anatomie topografică la Facultatea de
Medicină din Iași, dr. Ernest Juvara, și pentru catedra de clinică chirurgicală – admis cu 10 voturi pentru
și 3 contra.
În anul 1881, dr. Samfirescu a devenit membru al Societății Medico-Naturaliste din Iași; un an mai
târziu este ales bibliotecar al societății, iar din 1893 este numit Secretar II. S-a aflat printre cei 46 de
acționari ai Tipografiei Asociațiunii „Unirea“ din Bârlad și a fost Cavaler al Ordinului Steaua României și
Coroana României.
La 9 februarie 1905, era făcut public rezultatul alegerilor pentru Colegiul II Senat din întreaga țară. La
Suceava, din 131 de alegători înscriși și 106 voturi exprimate, candidații înscriși, dr. Zaharia Samfirescu și
Gh. Softa au obținut un număr de 75, respectiv 25 de voturi. În consecință, Biroul Electoral l-a proclamat
ales pe dr. Samfirescu – senator de Suceava. Președinția Senatului publica un tabel cu absențele
motivate și nemotivate ale senatorilor pe zilele de ședințe, pentru luna martie; dr. Z. Samfirescu
figurează cu „4 absențe pentru caz de boală aprobate se Senat“. La puțină vreme, Suveranul semna
următorul act oficial: „Carol I, Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României, La toți de
față și viitori, sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de
interne sub No. 24.697; Pe baza art. 2 și 3 din legea asupra procedurei electorale, Am decretat și
decretăm: Art. I. Colegiul II electoral pentru senatori din județul Sucéva este convocat a se întruni în ziua
de 8 Mai 1905, pentru a împlini printr-o nouă alegere vacanța declarată în Senat, în locul d-lui Dr.
Zaharia Samfirescu, decedat. Art. II. Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret dat la Bucureșci, la 14 Aprilie 1905. CAROL, Ministru de interne,
G. Gr. Cantacuzino.“
O pierdere dureroasă
Dr. Zaharia Samfirescu s-a sfârșit din viață la 8 aprilie. În „Registrul pentru Actele Stărei Civile ale
anului 1905. Morți. Județul/ Comuna/ Circumscripția Iași. Biroul II. 1905“, se precizează: „Decedat de:
Emphisem pulmonar“, certificat de către dr. Gheorghe I. Botez, medic și verificator de morți, în prezența
scriitorului Gheorghe Teodorescu și a lui Dimitrie Hornea (Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale).
În presa locală se publica: „Inconsolabilii: Hortense dr. Samfirescu, Elvire Barz, Victoria Vaschide, Daniel
Barz, Nicolae Vaschide, Rennelt-Capucinska, Sita Rădulescu, Dan Vaschide, soție, fiu, fiice, ginere, soră,
nepoți și soacră, au durerea de a face cunoscut încetarea din viață a mult iubitului lor: Dr. Zaharia
Samfirescu“.
Cortegiul funerar a plecat de la locuința defunctului, din Aleea Principesa Maria, a străbătut centrul
Iașului și a ajuns la Cimitirul Eternitatea, locul unde a fost înhumat. Nu știu cum va fi fost locul de odihnă
veșnică a rămășițelor pământești ale dr. Samfirescu la vremea îngropăciunii și după, însă astăzi, din
ansamblul funerar a rămas integru doar monumentul central pe care e săpat în piatră numele său și a
rămas montată o fotografie, care poate că a fost una din cele pe care le-a analizat Constantin Brâncuși
atunci când i-a plăsmuit chipul în atelierul său.
„Om foarte sever, dar extrem de inteligent și integru.“ Așa era caracterizat dr. Zaharia Samfirescu de
către D. Cluzel, profesor din Misiunea Universitară Franceză în România, în discursul rostit la Buzău, cu
ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea ginerelui său, Nicolae Vaschide. Profesor universitar,
autoritate în chirurgie și obstetrică, inovator, recunoscut și premiat de Academia de Medicină din
Franța, senator și autor al unor lucrări importante, dr. Zaharia Samfirescu este necunoscut ieșenilor.
Când se va vorbi despre Brâncuși la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ trebuie să
se vorbească nu numai despre „Ecorșeu“, ci și despre bustul realizat medicului ieșean al cărui ansamblu
funerar ar fi indicat să intre în atenția celor în măsură a-l îngriji și pune în valoare.