Academia de Studii Economice din București este prima instituție românească

de învățământ economic superior si a fost înființată prin Decret Regal, la 6

aprilie 1913, sub denumirea de „Academia de Înalte Studii Comerciale și
Industriale” (AISCI).
La 17 noiembrie 1927, apar două niveluri de pregătire: licență, de trei ani;
doctorat, de cel puțin un an.

Primii studenţi ai Academiei au fost în număr de 698 iar primul rector a fost
prof. dr. Anton Davidoglu.
Din anul 1913 și până în 1926, Academia de Înalte Studii Comerciale și
Industriale din București a funcționat într-un spațiu închiriat de pe Calea
Victoriei iar actuala locaţie a ASE-ului este situată în Piața Romană.

Primul corp a fost construit între anii 1924-1926, în Piața Lascăr Catargiu,
astăzi Piața Romană iar între anii 1932-1933 a fost realizată celebra frescă a
Ceciliei Cuțescu-Storck, 'Istoria comerțului românesc' în Aula Magna a
Palatului. In anul 1935 a fost inaugurată 'Clădirea Bibliotecii', cel de-al doilea
corp, în continuarea primului iar în 1940 a fost dată în folosință 'Clădirea
Muzeului Comercial și Biroului Comercial', al treilea corp.

Denumirea inițială de ”Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale

din București” s-a menținut până în anul 1947, când, în urma fuzionării cu
Academia de Studii Cooperatiste, a devenit Academia de Studii Comerciale și
Cooperatiste.

Cel de-al doilea nume nu a fost păstrat prea mult timp, astfel că, în 1948
Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste și-a schimbat numele în
Institutul de Științe Economice și Planificare (ISEP) iar din anul 1958 în
Institutul de Științe Economice (ISE).

În 1967, „Institutul de Stiințe Economice” (ISE) și-a schimbat denumirea în

„Academia de Studii Economice” (ASE)

În prezent, în Academia de Studii Economice din București funcționează 11

facultăți. ASE-ul oferă programe de studii academice postuniversitare,
departamente de cercetare, de studii postuniversitare și de perfecționare
didactică.

1
Invatamantul superior medical si farmaceutic din Bucuresti dateaza de mai
bine de un secol.

CAROL DAVILA, medic roman de origine franceza, in colaborare cu Nicolae

Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand,
in 1857 Scoala nationala de medicina si farmacie

Constructia Facultatii de medicina a fost complet terminata si inaugurata in

ziua de 12 octombrie 1903 cand s-a facut si inaugurarea statuii lui Carol
Davila, asezata in fata facultatii. Initiativa ridicarii unui monument al lui
Davila a fost luata la primul congres medical national care a avut loc la
Bucuresti in octombrie 1884. Statuia, opera valoroasa a lui Carol Storck, a
fost turnata in bronz in atelierele Scolii de arte si meserii din Bucuresti.

Inaugurarea edificiului facultatii inseamna o data importanta in evolutia

invatamantului medical din Bucuresti. Noul local a adus mari imbunatatiri in
functionarea laboratoarelor si organizarea lucrarilor practice, precum si in
intreaga activitate didactica. El a adapostit pentru o vreme si o parte a sectiei
de farmacie.

Cu toate greutatile intampinate, Scoala nationala de medicina si farmacie s-a

dezvoltat treptat, si la 12 noiembrie 1869, a devenit posibila infiintarea
Facultatii de medicina din Bucuresti, care si-a deschis cursurile in ziua de 22
noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicina in cadrul Universitatii din
Bucuresti, si, totodata, pe terotoriul tarii noastre; prin ea stiinta medicala a
reusit sa se impuna, atat in tara cat si peste granite.

Printre profesorii de seama care au contribuit la dezvoltarea invatamantului

in Facultatea de medicina din Bucuresti, se numara alaturi de Carol Davila,
Iacob Felix (1832-1905), fondatorul scolii de igiena, cu preocupari de medicina
generala, Alexandru Marcovici (1835-1886), initiatorul clinicii medicale;
Nicolae Turnescu (1819-1890) si Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-
1930), intemeietorii clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu (1841-1901),
fondatorul terapeuticii medicale; Alexandru Sutzu (1837-1919), care pune
bazele medicinii legale si ale psihiatriei.

Anul 1887 a marcat o noua etapa in dezvoltarea Facultatii de medicina din

Bucuresti, si o data memorabila in istoria stiintei romanesti. In acel an, trei
eminenti savanti au fost chemati ca profesori la conducerea unor catedre
2
principale ale facultatii. Victor Babes (1854-1926), unul din marii bacteriologi
si anatomo-patologi ai epocii sale; George Assaky (1855-1899), fondatorul
scolii de chirurgie experimentala si Nicolae Kalinderu (1832-1902), eminent
clinician, initiatorul orientarii anatomo-clinice in medicina romaneasca.
Dupa 1890, alti savanti completeaza corpul profesoral al Facultatii de
medicina din Bucuresti; in 1895 este numit profesor de anatomie topografica
si de clinica chirurgicala Thoma Ionescu (1860-1926), fondatorul chirurgiei
moderne romanesti, inovator in domeniul rahianesteziei; in 1899, Gheorghe
Marinescu (1863-1938), intemeietorul scolii romanesti de neurologie; in 1901,
Ion Cantacuzino (1863-1934), bacteriolog si biolog, imunolog si epidemiolog,
creatorul scolii romanesti de medicina experimentala.
In 1898, Scoala de Farmacie devine sectie a Facultatii de Medicina,
recunoscandu-i-se caracterul de institutie de invatamant superior. Ea
functioneaza in aceasta situatie pe langa Facultatea de medicina pana in 1923,
cand se infiinteaza Facultatea de farmacie, ca institutie separata, in cadrul
Universitatii din Bucuresti. Un rol insemnat la crearea Facultatii de farmacie
si la stimularea cercetarii stiintifice farmaceutice l-a avut profesorul Stefan
Minovici (1867-1935).

Universitatea din București, a doua înființată în România, dupa cea de la Iași,

în 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, are un istoric glorios, în care
regăsim nume marcante precum Gheorghe Lazăr sau Titu Maiorescu.
Existența ei își are rădăcinile în Școala de la Sfântul Sava, cu predare în limba
română, înfiițată în 1818 de Gheorghe Lazăr, cel care a intrat în istorie ca
fondator al învățământului românesc în Țara Românească.
În 1832 se pun bazele primelor cursuri superioare juridice și științifice, ce vor
fi dezvoltate în următorii 20 de ani, pentru ca în 1854 să iasă din școală prima
promoție de juriști la București.
În paralel, Carol Davila înființa Școala Națională de Medicină și Farmacie.
Construcția Palatului Universității a început în 1857, pe fostul amplasament al
Mănăstirii Sfântul Sava, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, la
acea vreme președintele arhitecților români.
Doi ani mai târziu, în 1859, se înființa Facultatea de Drept, iar în 1863
Facultatea de Științe și Facultatea de Litere.
Astfel, cu aceste facultăți, se deschide în 1864 Universitatea din București

3
În ceea ce privește Universitatea, ca instituție de învățământ, aceasta a
continuat să se dezvolte până în 1948, când a suferit un regres din cauza
reformării comuniste.
În 1989, Universitatea București avea doar 6 facultăți și 8000 de studenți.
Imediat după căderea comunismului, începe procesul de renaştere a
Universităţii din Bucureşti: se creează noi facultăţi, se reorganizează radical
învăţământul, se înfiinţează noi catedre şi centre de cercetare și se măreşte
semnificativ numărul de studenţi. Se remarcă în special creşterea
spectaculoasă a contactelor şi colaborărilor internaţionale ale Universităţii din
Bucureşti.