ECORŞEUL lui BRÂNCUŞI - deschizător de drumuri pentru un geniu al sculpturii mondiale

Nicolae M. Constantinescu, Andra Panduru

Motto
„Sunt nebuni cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceeace ei numesc abstract este
cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din
spatele ei, de esenţa lucrurilor”
Născut în zodia Vărsătorului la 19 februarie 1876 la Hobiţa în munţii Gorjului şi trecut la Domnul la
Paris în 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi a fost sculptorul român cu contribuţii covârşitoare la
înnoirea limbajului şi a viziunii plastice în sculptura contemporană.
Considerat de criticul de artă francez Jean Cassou drept „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor
timpurilor” Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre”conştiinţa formei vii” după expresia
cunoscutului sculptor Henry Moore.
Obârşia sa ţărănească reprezintă una din rădăcinile trainice ale operei sale, prin care transpar
tradiţiile populare, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Viaţa lui Constantin Brâncuşi
este un roman al perseverenţei şi robusteţei ţăranului de la munte, atins de aripile harului divin.
Învaţă să scrie şi să citească de unul singur, învaţă să sculpteze uimindu-i pe cei prezenţi prin
performanţe uluitoare, care îşi au originea în transcendent şi în nici un fel de şcolire atunci când
întocmeşte o vioară din lemnul lădiţelor de fructe aduse la băcănia de lângă biserica Madona Dudu
din Craiova. Criticul şi istoricul de artă Barbu Brezianu declară: ”la talentul lui înnăscut, la experienţa
artizanală dobândită la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova şi la practica de o vară făcută la Viena,
vin să se adauge foarte serioasele studii întreprinse nu numai la Şcoala Naţională de Arte Frumoase
dar şi în sălile de disecţie ale Institutului de Medicină Legală şi ale Facultăţii de Medicină din
Bucureşti, unde sub îndrumarea pasionatului profesor de anatomie dr. Dimitrie Gerota, Brâncuşi va
cunoaşte în cele mai mici amănunte tainele osteo-artrologiei şi miologiei umane” (2). De altfel
talentul ieşit din comun îi fusese remarcat la Craiova de preotul Dimitrie Constantin Gerota, care l-a
sfătuit pe tânărul Brâncuşi să-şi continue studiile la Bucureşti şi i l-a recomandat fiului său, care era
profesor de anatomie topografică la Facultatea de Medicină din Bucureşti, dar preda şi anatomia
artistică la Şcoala de Arte Frumoase din capitală şi practica chirurgia la Sanatoriul, pe care îl
înfiinţase. Profesorul Dimitrie Gerota (1867-1939) era un anatomist de valoare internaţională fiind
cunoscute studiile sale despre fascia rinichiului, care-i poartă numele, studiile de anatomie a vezicii
urinare şi apendicelui, tehnica de injectare a vaselor limfatice şi a limfonodulilor, ca şi faptul că a fost
primul radiolog român. Iată ce spune Brâncuşi despre mentorul său: ” seriozitatea şi punctualitatea
cu care îşi îndeplinea sarcinile didactice, bogăţia documentării iconografice, expunerile sale clare şi
deloc pedante însoţite totdeauna de desene cu crete colorate făcute la tablă cu mâna lui, în timp ce
vorbea; construcţia regiunii (...) plecând de la simplu la compus, fermeca pe student şi-l obliga să
urmărească această construcţie pe care fiecare era tentat să o copieze pe caiet, desenând în
acelaşi timp cu profesorul...”. Cu acest om a legat Brâncuşi o durabilă „ prietenie medico-artistică”
(1), care s-a dovedit extrem de prolifică pentru artist.
La iniţiativa pictorului Mirea, director al Şcolii bucureştene de Arte Frumoase la început de secol XX,
i se cere profesorului Dimitrie Gerota realizarea unui ecorşeu, material didactic specific cursului de
anatomie artistică predat în toate academiile europene. În lume existau ecorşeuri celebre: cele ale
lui Cigoli, Antoine Houdon sau al lui Eugène Caudron. Profesorul Gerota îi încredinţează această
lucrare în 1900 lui Constantin Brâncuşi la care remarcase excepţionalul talent. Întâlnirea acestor doi
români cu valoare internaţională recunoscută trebuie că a avut acelaşi impact decisiv în explozia
talentului şi a viziunii artistice ale lui Brâncuşi ca în cazul anatomistului Colombo pentru Leonardo da
Vinci, al anatomistului Vesalius pentru Tizian, al lui Gachet pentru Van Gogh, al lui Carol Davila
pentru Nicolae Grigorescu, al lui Ernest Juvara pentru Theodor Pallady sau al lui Francisc Rainer
pentru Ştefan Popescu. Alegerea modelului care să fie „dezbrăcat” de piele, jupuit cum se spune în
româneşte s-a fixat de către conducerea şcolii bucureştene spre un monument statuar din arta
antică. Hotărârea finală i-a revenit profesorului Gerota, care preda anatomia artistică la Belle Arte şi
care a optat pentru statuia lui Hermes Capitolin. Brâncuşi a petrecut ore lungi în sălile de disecţie ale
Facultăţii de Medicină şi la morga Bucureştiului unde a studiat „zeci şi sute” de muşchi desprinşi cu
grijă din cadavru şi reconstituiţi individual (3), pentru a ajunge să aleagă forma perfectă pentru
modelul antic.
Într-o primă etapă Brâncuşi a modelat în lut ecorşeul după care timp de 2 ani a realizat forma finală
sub ochii atenţi şi sfaturile profesorului Gerota (3). Lucrarea finală este realizată din ghips colorat,
înconjurată de pereţi de sticlă şi poartă pe plintă inscripţia lucrat după natură de prof. D. Gerota şi
Brâncuşi-1902, deşi prof. Gerota a urmărit doar acurateţea execuţiei, care i-a aparţinut în întregime
lui Brâncuşi. Lucrarea este expusă în 1903 la Ateneul Român, fiind apreciată de presa locală, fapt
extrem de meritoriu pentru tânărul sculptor, care de abia împlinise 26 de ani. Ecorşeul a fost
multiplicat în mai multe exemplare vândute, aflate la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Craiova, ultimul fiind şi
cel mai bine păstrat. Trebuie menţionat că ecorşeul lui Brâncuşi este considerat de criticul de artă
Oscar Walter Cisek ca fiind cel mai exact din punct de vedere anatomic.
Supus unei analize axiologice ecorşeul lui Brâncuşi are în primul rând o valoare didactic-ştiinţifică,
care poate fi demonstrată, apoi are o valoare artistică fiindcă transmite mai mult decât o informaţie
ştiinţifică prin atitudinea profund omenească şi are în sfârşit şi o valoare filozofică, pe care s-a clădit
în mare parte opera ulterioară a artistului.
În ceea ce priveşte valoarea didactică ea este de necontestat. Prin compararea ecorşeului cu
tratatele moderne de anatomie, se constată păstrarea acurateţii ştiinţifice de cuplul Gerota-Brâncuşi,
însă ecorşeul fiind realizat în mişcare pare realmente umanizat, fiindcă unii dintre muşchii implicaţi în
mişcarea imprimată de sculptor sunt contractaţi. Prin această realizare, artistul premerge clasica
formulă a lui Francisc Rainer, creatorul învăţământului anatomic modern în România: ”anatomia este
ştiinţa formei vii” şi demonstrează faptic că muşchii sunt instrumentele mişcării în diversele ei
ipostaze şi performanţe. În plus zâmbetul aproape imperceptibil şi gestica exponatului, îl apropie
mult de o operă de artă.
Într-adevăr valoarea artistică a ecorşeului stă în modul în care se oferă privitorilor; orice om constată
cu surprindere nu numai vioiciunea şi naturaleţea mişcării dar şi zâmbetul de care am amintit, care
treptat te cucereşte. Criticul de artă Sidney Geist consideră la rândul lui că un artist de geniu nu
putea face numai un obiect didactic, lăsând la o parte arta sa, amănunt cu totul neobişnuit pentru un
simplu ecorşeu (4) iar alt critic de artă, românul Petru Comarnescu se declară impresionat că „ deşi
jupuit, capul are o expresie vie, datorită ochilor, nasului şi mai ales zâmbetului”.
Dar poate că importanţa majoră a realizării ecorşeului este că i-a deschis lui Brâncuşi un nou drum
în artă, drumul şi gustul pentru căutarea esenţei, a realităţii din spatele aparenţei, în cazul în speţă
fiind vorba de învelişul cutanat. Pentru Brâncuşi esenţa este cea care defineşte fiinţa şi care
realizează unitatea dintre sensibil şi spiritual. El însuşi declara: ”artistul trebuie să ştie să scoată la
suprafaţă fiinţa din interiorul materiei, să fie unealta care dă la iveală esenţa cosmică a acestei fiinţe,
aducându-ne-o într-o existenţă cu adevărat vizibilă”. Brâncuşi se defineşte astfel profund creştin,
fiindcă asemenea lui Leibniz consideră creaţia actul prin care Dumnezeu realizează trecerea de la
esenţă la existenţă. Iată de unde vine sentimentul liniştitor, de transcendenţă, de recuperare a
simbolurilor şi formelor sacre la sculpturile lăsate de Brâncuşi umanităţii, în reprezentări plastice
moderne ce eludează prin simplitatea lor trecerea timpului, devenind atemporale. „Simplitatea nu
este un scop în viaţă” spunea Brâncuşi „dar de obicei ajungem la simplitate atunci când ne apropiem
de adevăratul sens al lucrurilor”.
Imboldul lăuntric către esenţe l-a dus pe Brâncuşi către o perspectivă artistică a musculaturii, văzută
de el ca motor al mişcării. Această evoluţie a reflectării filozofice a artei a mai apărut şi la alţi mari
artişti plastici ca Picasso şi Dali, care au avut la început o abordare fidelă a modelului, o exprimare
artistică într-un limbaj clasic pentru a-şi construi apoi o viziune proprie, care i-a făcut celebri. În cazul
lui Brâncuşi sculptura lui „Pasărea în spaţiu” a fost declarată sculptura secolului XX de către revista
americană Newsweek, in urma unui sondaj de opinie. Ea „nu este sculptura unei păsări dar
sugerează zborul, cu o neasemuită graţie, sugerează aspiraţie, vigoare, frumuseţe, toate acestea
fiind atribute pe care le găsim la păsări” spune criticul de artă Frank Crowninshield chemat în 1926
în procesul intentat de Brâncuşi Statelor Unite, întrucât vameşii americani consideraseră sculpturile
lui trimise pentru o expozţie la galeria Brummer, ca obiecte casnice taxabile şi nu ca opere de artă.
Hotărârea revistei Newsweek ne apare astfel şi ca o reparaţie morală faţă de un artist de geniu. În
anul 2000 fiind la Los Angeles în calitate de Consul General al României, având sarcina asumată de
a contribui la acceptarea intrării ţării noastre în NATO, la marşul festiv dedicat împlinirii a 150 de ani
de atestare a oraşului Los Angeles, la sugestia mea, comunitatea română a prezentat publicului
privitor- după steagul României- o fotografie a sculpturii. Adaug că la celebrul MOMA din New York
(Museum of Modern Arts) prima piesă expusă este The Newborn. Privind această sculptură
înţelegem de ce Brâncuşi declara că unicul lucru aflat în natură în însăşi esenţa lui este oul, pe care
de altfel îl găsim ca leit-motiv în foarte multe din sculpturile lui. Spre deosebire de alţi artişti plastici,
drumul lui Brâncuşi de la ecorşeu la arta arătată de el la maturitate, l-a dus spre esenţializare şi nu
spre abstractizare sau formalism aşa cum au înţeles în mod greşit contemporani ai lui în cadrul unei
memorabile şedinţe de tristă amintire a Academiei Republicii Populare Române de la începutul
anilor ’50. Ce nu înţeleseseră sau nu vroiau să recunoască apologeţii realismului socialist era faptul
că la Brâncuşi sculptura a avut o aură de simbol sau sacralitate, că menirea lui ca sculptor era de a
găsi esenţele ascunse în materialul brut. Privit astfel, ecorşeul lui Brâncuşi poate fi considerat avant
la lettre drept prima lucrare în care artistul a dezbrăcat la propriu fiinţa umană, pentru a ne sugera
esenţa mişcării corpului reprezentată de planul muscular. Nu vreau să trec peste un moment penibil
şi descalificant petrecut după ce Brâncuşi şi-a manifestat dorinţa de a dona României atelierul lui din
centrul Parisului. A fost timisă din ţară o delegaţie compusă din Constanţa Crăciun, ministru al
culturii şi Teohari Georgescu, ministru de interne - fost muncitor tipograf - pentru a vedea
exponatele. La întoarcere aceştia i-au declarat lui Gheorghiu-Dej că asemenea pietroaie poate face
orice ţăran. Şi aşa am pierdut o moştenire a cărei valoare au apreciat-o mai întâi străinii. Am ţinut să
dau aceste amănunte dureroase pentru a da adevărata dimensiune a perioadei proletcultiste pe
care a trăit-o România.
În concluzie prin expozeul meu pornit de la ecorşeul realizat la sugestia şi sub îndrumarea
profesorului Dimitrie Gerota, artistul de geniu Constantin Brâncuşi nu a realizat un simplu exponat
didactic, ci o statuie care să şi placă, să şi atragă nu numai să-l intereseze pe privitor. Pentru
sculptor ecorşeul a fost însă şi uşa deschisă spre eternitate. Iar pentru noi, muritorii de rând cheia
înţelegerii operei Brâncuşiene ne-o dă sculptorul însuşi: „nu căutaţi formule obscure sau mister în
operele mele. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie pură. Uitaţi-vă la sculpturile mele până le vedeţi
cu adevărat. Cei care sunt mai aproape de Dumnezeu le-au văzut deja”.
Bibliografie:
1.Bogdan C : Brâncuşi : arta sa, legăturile lui cu medicina şi slujitorii acesteia. Lucrare nepublicată
2.Brezianu Barbu: Constantin Brâncuşi, ed. All, Bucureşti, 1999
3.Velescu CR: Constantin Brâncuşi : învăţăturile academice ale ecorşeului şi extensiile lor în corpul
matur al creaţiei. Com Acad Rom 5 mai 2014, cu ocazia Conferinţei Naţionale 150 de ani de
învăţământ artistic naţional şi Academia Română.
4.Paleolog VG: Tinereţea lui Brâncuşi, editura Tineretului, 1967
5.Geist S: Brancusi-a study of the sculpture. New York, Grossman, 1968
A sculpture masterpiece for the teaching of anatomy
DINU IULIU DUMITRASCU, CARMEN BIANCA CRIVII, and IULIAN OPINCARU

Author information Article notes Copyright and License information Disclaimer

Abstract
Go to:

Introduction
Anatomy is the background of medical teaching and it remains in this cornerstone position,
despite the decrease in importance given to this discipline in recent decades [1]. From the start of
anatomical education, back during the first Renaissance century, carried out in the first
universities from Europe, the need of anatomical knowledge has always been emphasized [2].
Even now, when new surgical and imaging techniques develop from year to year, the need for a
better knowledge of basic anatomy [3] and of surgical anatomy including anatomical variations
from the average but clinically normal [4] is obvious.
The best way to study anatomy is still on the corpses or on casts reproducing the body. More
recent online systems [5] are for the moment somewhat inferior to class teaching of anatomy [6].
This also applies for students’ evaluation. Comparisons of different imaging methods for organ
evaluation do not always replace the anatomical assessment [7].
Hence the need to offer the students very accurate replicas of human bodies, enabling them the
access to human structures, in the absence of true corpses. We present in this paper one of the
most impressive didactic pieces available in the department of anatomy of the Iuliu Hatieganu
University of medicine and Pharmacy Cluj-Napoca, Romania. It was realized by the famous
sculptor Constantin Brancusi at the request of Professor Dimitrie Gerota.
Go to:

Constantin Brancusi (1876–1957)

He is a famous sculptor, considered one of the most famous Romanians. He had and still enjoys
a worldwide reputation, being one of the most expensive artists of the world. Some of his
sculptures were sold at different auctions for many millions of dollars, always over the estimated
price. His start was modest, in a rural environment, and started his training in Bucharest [8–10].
Around 1903–1904 he traveled to Paris via Munich and continued there a brilliant career, after a
short stage in the workshop of Auguste Rodin. He started to simplify the physical forms,
including the bodies, arriving to an essence of symbolism of great elegance and expressivity. His
destiny and work attracted many disciples and he is one of the most influential sculptors of the
first part of the 20th Century.
His artistic style was so original and seminal for the artistic world of his time, that he stimulated
psychoanalytical interpretations [11]. Also, one of his first works, more naturalistic, was
interpreted as a pathographic representation of a neurological hereditary disease [12].
When he left Bucharest for Paris, he left behind some sculptures, most of them preserved in the
Museum of Arts from Bucharest and Craiova.
In Bucharest, he interfered with the Professor Dimitrie Gerota and the meeting between the
young artist in quest of his way and a famous surgeon and educator left traces.
Go to:

Dimitrie Gerota (1867–1939)

Only 10 years older than Brancusi, Dr. Gerota had an established reputation in Bucharest when
the young sculptor started his career. They met when Gerota was teaching anatomy to the fine-
arts school in Bucharest where Brancusi was a student, and maybe the fact that they came from
the same province of Romania, Oltenia, enhanced their collaboration and friendship.
During that time they decided to work on a teaching material necessary to anatomy students (see
below).
Dimitrie Gerota was not only anatomist, but also surgeon, as many professors of surgery of that
time, when morphological sciences preserved their supremacy. He taught at the Faculty of
Medicine of Bucharest, but used free time intervals for continuous education abroad, mainly in
France and Germany. He had many scientific contributions and even a known medical dictionary
preserves his name, mainly in respect to the kidney fascia called also Gerota fascia [13,14]. The
inflammation of this fascia is called Gerota fasciitis.
Dimitire Gerota was very much interested in radiology, as the first morphological investigation
of that time and used one of the first Roentgen devices of this country. Later he also established a
surgical sanatorium. His political anti-dynastic conceptions cost him a short term emprisonment
during the Carlist dictature. However, during his life he became president of the Romanian
Society of Surgery, Urology and Gynecology, vice-president of the “Romanian Association
Against Cancer” and later a member of the Romanian Academy.
Now a hospital in Bucharest bears his name. More data have been published recently about his
biography [15]. In his book, Chira published unwonted document s like his birth certificate, his
graduation diploma, drawings by him destinad to anatomical lectures, etc.
Go to:

The muscle man by Brancusi (L’ Ecorché)

It was usual at that time to observe the anatomy of plastified bodies or on sculptures mimicking
the natural body, beside the dissection hours (as one can see in many anatomical museums in
Europe). The anatomy department in Bucharest needed such a model for the students. Skinless
bodies (or Ecorché from French) were real-life statues representing skinless bodies. The model
was frequently an antique sculpture, impressive by its beauty and harmony. It is said that the
model for the Brancusi work was the Greek statue of Antinous.
As described by the famous art historian Barbu Brezianu [8], Professor Dimitrie Gerota asked his
disciple Constantin Brancusi at the school of fine-arts in Bucharest to help him create a sculpture
realistically displaying a nude male, allowing anatomy students to learn the segments of the body
and the muscles. It means that Gerota had notices Brancusi’s talent and selected him for this task.
Brancusi agreed with Gerota (both were interested by drawings and modeling, also in realistic
display of human structures).
Together, they created a very impressive realistic model of a skinless male, where the muscles
are very obviously and correctly displayed. At that time body building was not discovered and
anatomy students were less familiar with the muscular system. The model was displayed in 1903
at the Atheneum building in downtown Bucharest and was admired by visitors [8].
Further, this ecorché was multiplied by the order of the Ministry of Public Education to serve in
main universities of the country. Thus, one copy arrived to Cluj after the World War 1, when the
medical faculty in Romanian was founded.
The copy in Cluj has the following dimensions: 172/52/32 cm and the inscription on the support
at the bottom is: “worked after natural model by dr. Gerota and Brancus (sic) [16,17]. This statue
was given personally by Professor Gerota to the lecturer of anatomy Constantin Velluda, as a
token of friendship, in the 30s, few years before Gerota’s death [16.
Few other copies exist in Bucharest, Iasi, Craiova and small differences exist between them [18].
While Brancusi has continued his artistic career in France and obtained celebrity in USA,
Romanian medical and fine art students continued to use his beginner’s work to increase the
anatomical knowledge.
Go to:

Conclusion
The anatomy department of Cluj-Napoca preserves a masterpiece of the famous sculptor
Constantin Brancusi, created with professor Dimitrie Gerota, in order to serve the anatomical
education.
Go to:

Acknowledgements
This paper was written in observation of the 140th birth anniversary of Constantin Brancusi.
Go to:

References
1. Turney BW. Anatomy in a modern medical curriculum. Ann R Coll Surg Engl. 2007;89:104–
107. [PMC free article] [PubMed] [Google Scholar]
2. Dumitrascu DI. Andreas Vesalius şi anatomia umană în Renaştere. [Vesalus and human
anatomy in the Renaissance]. Rev Med Romana. 2014;61(4):332–336. [Google Scholar]
3. Gettman M, Rivera M. Innovations in robotic surgery. Curr Opin Urol. 2016;26(3):271–
276. [PubMed] [Google Scholar]
4. Aragão JA, da Silva AC, Anunciação CB, Reis FP. Median artery of the forearm in human
fetuses in northeastern Brazil: anatomical study and review of the literature. Anat Sci Int. 2016
Jan 8; [Epub ahead of print] doi: 10.1007%2Fs12565-015-0322-x. [PubMed] [Google Scholar]
5. Attardi SM, Rogers KA. Design and implementation of an online systemic human anatomy
course with laboratory. Anat Sci Educ. 2015;8(1):53–62. [PubMed] [Google Scholar]
6. Attardi SM, Choi S, Barnett J, Rogers KA. Mixed methods student evaluation of an online
systemic human anatomy course with laboratory. Anat Sci Educ. 2015 Nov 20; doi:
10.1002/ase.1584. [Epub ahead of print] [PubMed] [CrossRef] [Google Scholar]
7. Badea R, Zaro R, Opincariu I, Chiorean L. Ultrasound in the examination of the gallbladder -
a holistic approach: grey scale, Doppler, CEUS, elastography, and 3D. Med
Ultrason. 2014;16(4):345–355. [PubMed] [Google Scholar]
8. Brezianu B. Brancusi in Romania. Bucuresti: Ed Acad; 1976. [Google Scholar]
9. Paleolog VG. Brancusi-Brancusi. Craiova: Ed Scrisul Rom; 1976. [Google Scholar]
10. Varia R. Brancusi. New York: Rizzoli International Publications; 1986. [Google Scholar]
11. Meares R. Body feeling in human relations: the possible examples of Brancusi and
Giacometti. Psychiatry. 1980;43(2):160–167. [PubMed] [Google Scholar]
12. Garcia Ruiz PJ, Martinez Castrillo JC. Cervical dystonia and Constantin Brancusi. Mov
Disord. 2009;24(12):1849–1850. [PubMed] [Google Scholar]
13. Fukuzawa H, Tamaki A, Takemoto J, Morita K, Endo K, Iwade T, et al. Thoracoscopic
repair of a large neonatal congenital diaphragmatic hernia using Gerota’s fascia. Asian J Endosc
Surg. 2015;8(2):219–222. [PubMed] [Google Scholar]
14. Hirota M, Ogawa M. No-touch pancreatectomy for invasive ductal carcinoma of the
pancreas. JOP. 2014;15(3):243–249. [PubMed] [Google Scholar]
15. Chira C. Profesorul Doctor Dimitrie Gerota-un om pentru eternitate. [Professor Dimitrie
Gerota - a man for all seasons]. Bucuresti: Ed Business Adviser; 2015. [Google Scholar]
16. Albu I. Un exemplar al ecorseului lui Brincusi in Muzeul Catedrei de Anatomie Umana din
Cluj-Napoca. [A copy of Brancusi’s ecorche at the Museum of the Human Anatomy Department
in Cluj]. Clujul Med. 1979;50:93–94. [Google Scholar]
17. Albu I. One of Brâncuşi’s youth works--the muscleman. Anat Anz. 1990;171(4):281–
283. [PubMed] [Google Scholar]
18. Chirculescu AR, Panduru A, Chirculescu M, Morris JF. Gerota and Brâncuşi: Romanian
anatomy and art face to face. J Anat. 2010;216:275–278. [PMC free article] [PubMed] [Google
Scholar]
ECORȘEUL“ SAU ”LECȚIA DE ANATOMIE” A LUI BRÂNCUȘI

[A-] [A+]
”Considerat „patriarhul“ sculpturii moderne și cel mai reprezentativ sculptor al secolului trecut,
Constantin Brâncuși a părăsit țara pentru a-și împlini idealul. A plecat pe jos spre Paris, în 1904, dar nu
înainte de a-și vizita mama în satul gorjean Hobița, unde a văzut lumina zilei la 19 februarie 1876.

Cel mai mic dintre cei cinci copii ai unei familii modeste de creștini, curios din fire, obișnuit cu munca și
independent, Brâncuși a plecat la o vârstă fragedă din satul natal, pentru a-și câștiga existența ca ucenic
în ateliere și prăvălii. Talentat la sculptatul în lemn, meșteșug tradițional în nordul Olteniei, el a fost
remarcat de un binefăcător care, impresionat de vioara ce o sculptase din lemnul lădițelor de portocale
luat dintr-o prăvălie, l-a trimis la Școala de Arte și Meserii din Craiova. După absolvire, Brâncuși s-a
înscris la Școala de Arte Frumoase din București, la secția de sculptură, unde a fost remarcat imediat, iar
lucrările sale au început să atragă atenția și să fie medaliate.

Paris: În drum spre orașul luminilor, fără a avea mijloace financiare suficiente unei asemenea călătorii,
dar obișnuit cu puțin și mânat de un ideal, atras de artă și de frumosul absolut, Brâncuși s-a oprit în
Viena, unde a lucrat într-un atelier de mobilă. Apoi, după mai bine de un an, ajuns la Paris, a fost admis
prin concurs la Școala națională superioară de arte frumoase de acolo, pe care o părăsește în 1906
pentru a-și deschide propriul atelier în Montparnasse. Toate acestea se întâmplau după ce a refuzat să
lucreze în atelierul lui Auguste Rodin, rostind memorabila sintagmă: „La umbra marilor copaci nu crește
nimic, decât iarbă“.

Timpul i-a dat dreptate. Constantin Brâncuși începe să sculpteze căutând simplitatea și esența în fiecare
obiect ce i-a ieșit din mâinile robuste. Cu dalta și ciocanul, cu mâinile goale, ajutat de foc și de apă, a
creat din lut, gips, piatră, marmură, lemn și metal îmbrățișări și săruturi, porți, domnișoare, ouă – ca la
„Începutul lumii“, busturi, păsări măiastre, capete, coapse, scaune, mese ale tăcerii, coloane infinite,
alegorii precum „Cumințenia pământului“.

Se afirmă că în lucrările sale frumusețea vine din armonia formelor și jocul discret al luminii pe
suprafețele șlefuite cu dragoste și măiestrie. Consacrarea internațională i-a fost adusă și de ansamblul
de sculptură din Târgu Jiu. „Calea eroilor“ este compusă din „Coloana infinitului“, „Poarta Sărutului“ și
„Masa Tăcerii“ cu „Aleea Scaunelor“ și a fost închinat eroilor români căzuți la 14 octombrie 1916 în
bătălia de la Târgu Jiu împotriva germanilor. Definitivat în 1938, ansamblul monumental va fi ignorat de
autoritățile vremii și, scăpat ca prin minune de la demolare, va fi pus în valoare după 1964, odată cu
reabilitarea lui Brâncuși ca artist de renume mondial. Până atunci, sculptorul fusese considerat „un
reprezentant al formalismului burghez cosmopolit“. Operele sale de seama create în anii ʼ40 vor fi
prezente în cele mai importante expoziții de sculptură din Statele Unite ale Americii și Europa.

Cabinetul Brâncuși: În ultimii ani de viață, Brâncuși a fost îngrijit de doi refugiați români ce locuiau în
apropierea sa. La vârsta de 81 de ani, trece în veșnicie în atelierul său din Paris, fără a se fi împăcat
vreodată cu exilul și cu faptul că nu a fost lăsat să se întoarcă în țară. Guvernul român i-a refuzat
moștenirea, determinându-l astfel să devină cetățean francez, pentru a dona ce îi aparținuse. Cele 1.200
de fotografii, 215 lucrări și atelierul din Paris au revenit statului francez, care l-a onorat prin locul creat
special pentru el la intrarea în Centrul Pompidou din Paris. „Atelier Brâncuși“ de la Muzeul național de
artă modernă din Paris este o reconstituire fidelă a atelierului său, cu aproape toate obiectele împreună,
așa cum a cerut artistul.

Muzeele de artă din Târgu Jiu și Craiova adăpostesc colecții modeste cu opere și obiecte aparținând lui
Brâncuși, alte câteva fiind răspândite în muzee precum: Muzeul de artă modernă și Muzeul „Solomon R.
Guggenheim“ din New York, Muzeul „Wilhelm Lehmbruck“ din Duisburg, Muzeul „Peggy Guggenheim“,
Veneția, Muzeul „Kröller-Müller“ din Otterlo (Olanda).

Muzeul de Artă din Craiova a fost inaugurat în 1954 în frumosul și luxosul palat, între timp declarat
monument de arhitectură, al bogătașului Jean Mihail. Capitalul artistic al muzeului este constituit în
mare parte din opere de artă românești, majoritatea picturi incluse în patrimoniul național alături de
pictură, sculptură, grafică și artă decorativă străină.

Pentru a pune în valoare creația marelui sculptor în acest muzeu, a fost creat cabinetul Brâncuși, unde
sunt expuse lucrări din prima sa perioadă de creație. Brâncuși și-a descoperit talentul de sculptor – mai
întâi în lemn, la Craiova, la Școala de Arte și Meserii. Aici a realizat primele lucrări, a participat la prima
expoziție și a fost pentru prima oară menționat în presă, ceea ce l-a îndreptățit să declare peste ani că
„la Craiova m-am născut a doua oară“. În Cabinetul Brâncuși, compus din două săli, sunt expuse
„Vitellius“, „Orgoliu“, „Cap de băiat“, „Coapsa“, „Domnișoara Pogany“, „Scaun colțar“, „Ecorșeul“ și
câteva obiecte personale.

„Ecorșeul“: Până să ajungă la uimitoarea putere de abstracție dovedită în creațiile sale, Brâncuși a
studiat cu asiduitate tehnici de modelaj și anatomia umană. Inspirat după statuia lui Hermes expusă în
Muzeul Capitoliu din Roma, timp de aproape doi ani, între 1900 și 1902, avându-l coordonator pe dr.
Dimitrie Gerota, Brâncuși a realizat „Ecorșeul“, o statuie din gips colorat care prezintă fidel din punct de
vedere anatomic sistemul muscular și ligamentele unui trup omenesc în mărime naturală. Această
adevărată lecție de anatomie a primit o medalie de bronz și a fost multiplicată în patru exemplare,
vândute instituțiilor de învățământ medical. Ultimul exemplar s-a vândut înainte de a pleca spre Paris,
după ce Brâncuși a adresat o petiție președintelui Societății Studenților în Medicină, care până la urmă a
achiziționat sculptura.

După ce a fost cumpărat, „Ecorșeul“ a fost folosit ani de-a rândul ca model de anatomie pentru studenți.
Singurul exemplar păstrat intact se află din 1966 la Muzeul de Artă din Craiova și poartă pe plintă
următoarea inscripție: „Lucrat după natură/de Prof. dr. D. GEROTA /și Brâncuși /1902“.
Pentru a-l ajuta să strângă bani ca să-și plătească drumul la Paris, dr. D. Gerota i-a mijlocit sculptorului și
realizarea bustul medicului Carol Davila. Aflat din 1912 în curtea Spitalului Militar Central, acesta este
singurul monument realizat de Brâncuși și așezat într-un loc public din București.

Putem spune că, indirect, lumea medicală de la acea vreme a contribuit la realizarea visului lui Brâncuși
de a studia sculptura la Paris și de a demonstra, așa cum declara, că „realitatea nu este reprezentată de
forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor“. Pentru aceasta, el a mărturisit că: „Am
șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă
cineva nevăzut mi-a dat peste mâini“.

PS. No comment despre subscripția națională pentru achiziția operei intitulată „Cumințenia
pământului“, realizată în 1907, sculptură în piatră, de mici dimensiuni, una dintre emblemele sculpturii
moderne universale.

Constantin Brâncuşi: învăţăturile academice ale Ecorşeului şi extensiile lor în corpul matur al creaţiei¹

Deşi anii pe care Constantin Brâncuşi i-a petrecut în ţară, formându-se ca sculptor, au fost cu acribie
reconstituiţi în ediţiile succesive ale catalogului Brâncuşi în România², întocmit de Barbu Brezianu, cât şi
într-un studiu pe care acelaşi autor îl consacră începuturilor sculptorului, o analiză de detaliu ar putea
conduce la evidenţierea influenţei amintitei perioade asupra ansamblului creaţiei.

Un articol de Cristian-Robert Velescu|29 Mai 2014

Constantin Brâncuşi: învăţăturile academice ale Ecorşeului şi extensiile lor în corpul matur al creaţiei¹

O atare ipoteză ar presupune că anii formaţiei din România au determinat opţiunile de principiu ale
sculptorului³, punându-şi în mod hotărâtor pecetea asupra creaţiei din anii care au urmat anului 1904,
când, instalându-se la Paris, Brâncuşi devine, pentru o scurtă perioadă, elev al lui Antonin Mercié la
École Nationale des Beaux Arts, şi tot aşa, pentru o foarte scurtă perioadă – între ianuarie şi cel mai
devreme aprilie 1907 [4] –, practician în atelierul lui Auguste Rodin de la Meudon.

Aplecându-ne cu precădere asupra scrierilor autobiografice aflate în arhiva sculptorului [5], vom observa
că din parcursul cronologic nu lipsesc episodul craiovean al Şcolii de arte şi meserii, acela al Şcolii de arte
frumoase din Bucureşti şi – în directă relaţie cu acesta din urmă – episodul căruia îi vom spune „al
Ecorşeului” (fig. 01), fără a se face însă vreo referire la lunile petrecute în atelierul lui Rodin.
(fig. 01)

Fig. 1

Cel dintâi care a scris în mod substanţial despre Ecorşeu a fost Vasile Georgescu Paleolog. Nu o face în
primele trei cărţi consacrate lui Brâncuşi [6], ci abia în Tinereţea lui Brâncuşi, apărută în 1967 [7]. În acel
moment, dintre monografiile pe care le considerăm „canonice”, apăruse doar aceea a Carolei Giedion-
Welcker, în 1958 [8].

Monografia pe care Sidney Geist [9] i-o consacră lui Brâncuşi avea să apară la un an de la publicarea
Tinereţii lui Brâncuşi. Carola Giedion-Welcker şi Sidney Geist abia dacă amintesc Ecorşeul în paginile
cărţilor lor [10] , consacrându-i, fiecare, câteva rânduri.

Paleolog, în schimb, descrie cu lux de amănunte circumstanţele în care opera a fost proiectată şi
modelată, insistă asupra etapelor realizării ei, o analizează şi o aşază în contextul mai larg al creaţiei
sculptorului, iar la sfârşitul consideraţiilor sale construieşte o ipoteză verosimilă cu privire la
repercusiunile pe care Ecorşeu le-a putut avea asupra întregului parcurs creator al artistului.

Informaţiile despre Ecorşeu au fost preluate de exeget direct de la sculptor (fig. 02). Scurte, însă
preţioase referiri la Ecorşeu pot fi descoperite în paginile monografiei pe care Natalia Dumitrescu şi
Alexandru Istrati i-o închină lui Brâncuşi [11].

Cei doi soţi şi artişti, poposiţi la Paris în 1947, s-au instalat în „colonia” artistică din Impasse Ronsin,
devenind la început vecini, apoi prieteni şi în cele din urmă executori testamentari ai sculptorului.
Consideraţiile lor – ca şi acelea ale lui Paleolog – sunt întemeiate pe aceeaşi sursă, Brâncuşi în persoană.

Prin simpla alăturare a celor două fragmente ce au drept temă Ecorşeu, se observă că textul căruia îi
vom spune „fragmentul Paleolog” este mult mai amplu decât fragmentul Istrati-Dumitrescu. Având în
vedere că sursa din care exegeţii şi-au extras informaţia este unitară, confundându-se cu însăşi persoana
sculptorului, cele două fragmente dobândesc valoarea unor mărturii sinoptice. Oglindindu-se unul în
celălalt, ele se validează reciproc, dar, totodată, se şi completează.

Potrivit lui Paleolog, etapele penibile ale disecării, urmate de acelea ale modelării şi asamblării, sunt
încadrate – exact ca în cazul mărturiei Istrati-Dumitrescu – în vara anului 1901, de vreme ce autorul
oltean aduce precizări privitoare la mijloacele rudimentare de conservare a materialului biologic,
caracteristice epocii.
Dacă mărturia Istrati-Dumitrescu este mai degrabă laconică, acesteia vine să i se contrapună caracterul
detaliat al mărturiei Paleolog, perfect convingătoare prin amănuntele pe care i le înfăţişează cititorului.
Avem în vedere mai cu seamă acele pasaje în care este descris procesul disecţiei, urmat de cel al
recompunerii materialului rezultat din disecare.

(fig2

Fig. 2

Parcurgând mărturia, aflăm că şedinţele de disecţie se prelungeau pe intervalul mai multor ore,
„Brâncuşi şi doctorul Gerota compulsând zeci de cadavre şi sute de părţi anatomice” [12] . Exegetul mai
precizează că „[…] fiecare muşchi era desprins cu grijă din legături şi luat în parte: studiat şi închipuindu-
i-se paragon-ul cu cel ideal, asemănându-i acestuia valoarea în cel modelat de Brâncuşi şi apoi inserat
anatomic lui Antinous” [13] .

Paleolog semnalează că, „uneori”, muşchii erau aşezaţi „unul peste altul”, fapt confirmat de simpla
examinare a Ecorşeului. Considerându-l de aproape, privitorul realizează că relieful muşchilor „aflaţi la
vedere” este determinat de acela al muşchilor aflaţi în adânc, ascunşi privirilor, dar prin aceasta nu mai
puţin prezenţi.

În sfârşit, să mai observăm că referirile lui Paleolog la modul de funcţionare a sistemului muscular sunt
perfect concordante cu observaţiile referitoare la Ecorşeu cuprinse în textul pe care Tristan Tzara i l-a
consacrat lui Brâncuşi, semn sigur că Paleolog nu inventează, nu înfloreşte şi nu răstălmăceşte cele ce i-
au fost comunicate de sculptor, ci încearcă o formulare cât mai apropiată de ceea ce auzise în atelierul
din Rue de Montparnasse, la numărul 54, apoi la numărul 47.

Iată un extras din textul lui Tzara: „O sculptură de-a sa, datând din această perioadă, înfăţişează pe-un
Adonis dezbrăcat de propria-i piele. Muşchii şi nervii demonstrează modul interior de funcţionare a
atitudinilor greceşti. [14]”

În opinia noastră, „jocul de pârghii fără pereche, complexul mecanic al corpului omenesc” – formulare
prezentă în scrisul lui Paleolog – şi „modul interior de funcţionare a atitudinilor greceşti” – la care se
referă Tzara –, chiar dacă nu sunt lexical identice, se referă la una şi aceeaşi realitate, fiind aşadar
perfect echivalente în substanţa lor.
În epocă, „atitudinile greceşti” nu l-au preocupat doar pe Brâncuşi şi pe profesorul Gerota. Mare
admirator al statuarei greceşti şi colecţionar de antichităţi, Auguste Rodin trăsese şi el învăţăminte din
operele antice aflate în propria-i colecţie (fig. 03).

(fig. 03)

Fig. 3

Judecând după un fragment al cărţii pe care Rainer Maria Rilke (fig. 04) i-o consacră, maestrul ştiuse să
depăşească simpla mecanică a „atitudinilor greceşti”. Cartea a prilejuit întâlnirea şi apropierea celor doi,
astfel încât poetul exeget, înarmat cu o formaţie de istoric de artă, a devenit în cele din urmă, la
insistenţele lui Rodin, secretar al acestuia.

Iată un fragment extras din cartea lui Rilke, apt să ilustreze noua dinamică, pentru care Rodin a optat:

„[…] mişcările sale [cele imaginate de Rodin – n.n.] au devenit şi ele din ce în ce mai şovăitoare. Nu mai
au acea liniaritate gimnastă şi hotărâtă, cu care oamenii de odinioară îşi însuşeau lucrurile. Nu se mai
aseamănă cu mişcările păstrate de vechile statui, în ale căror gesturi numai punctul de plecare şi cel de
sosire contau. Între aceste două mişcări simple, s-au inserat nenumărate secvenţe tranzitorii, şi a
devenit limpede că tocmai în aceste stări intermediare se petrece viaţa omului de azi, putinţa şi
neputinţa lui de acţiune. [15]”

Fig. 4

Fig. 4

Ştiut fiind că Brâncuşi soseşte la Paris înarmat cu o considerabilă zestre de cunoştinţe anatomice,
dobândită în cursul elaborării Ecorşeului, deducem că, devenit practician al lui Rodin între ianuarie şi
aprilie 1907, ar fi dorit să deprindă tocmai această nouă, mai complexă şi totodată mai subtilă dinamică.

A fost nevoie ca Brâncuşi să părăsească atelierele de la Meudon, după cum a fost nevoie ca, modelând
Rugăciune (fig. 05), să purceadă la o deconstruire mentală a Ecorşeului, spre a se putea apropia
asimptotic de ceea ce avea să devină propriul său drum în creaţie.

(fig. 05)

Fig. 5
Acelaşi lucru ne este comunicat, pe o cale ocolită, de V.G. Paleolog, atunci când afirmă că dezgustul
încercat în timpul şedinţelor de disecţie – adânc şi trainic sălăşluit în memoria tânărului Brâncuşi – a fost
acela care l-a îndepărtat, în cele din urmă, de viziunea rodiniană. Deopotrivă carnală şi senzuală, aceasta
avea – după cum bine se ştie – temeiuri profunde în creaţia lui Michelangelo.

Paleolog, dar şi Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati – raportându-se la cele ce le-au fost cândva
încredinţate de Brâncuşi –, afirmă că, în anii maturităţii creatoare, acesta avea să caracterizeze sculptura
lui Michelangelo drept „biftec uman” [16].

Ţinând seamă de tot acest concurs de împrejurări, se poate admite că „stilul brâncuşian”, marcat de
ştiuta abstracţie geometrică – prin aceasta chiar refuzând orice referire la realismul anatomic, marcat de
accente senzual-carnale –, stătea deja ascuns în adâncul Ecorşeului, fiind nimic altceva decât dublul, în
negativ, al acestuia.

NOTE

[1] Articolul este o adaptare a comunicării noastre susţinute în 5 mai 2014, în aula Academiei Române,
cu prilejul Conferinţei naţionale „150 de ani de învăţământ artistic naţional şi Academia Română”
organizate de Academia Română, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Secţia de Arte, Arhitectură şi
Audiovizual, împreună cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

[2] Barbu Brezianu, Brâncuşi în România, Editura Academiei, Bucureşti, 1974; Idem, Brâncuşi în România,
Editura Academiei, Bucureşti, 1976; Idem, Brâncuşi în România, All, Bucureşti, 1998.

[3] Idem, „Les débuts de Brancusi”, în Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, tome 1, no 1, 1964.

[4] Pentru datarea exactă a şederii lui Brâncuşi la Meudon, vezi comunicarea Doinei Lemny « Chez
Rodin, je traîne tous les jours… » Lettre à des amis de Craiova, prezentată în cadrul sesiunii After
Brancusi, din perioada 4 – 6 octombrie 2013, organizată la Bucureşti de Institutul de Istoria Artei
„George Oprescu” al Academiei Române şi de Universitatea Naţională de Arte. Comunicarea se
întemeiază pe o scrisoare datată 22 aprilie 1907 şi trimisă de sculptor unor prieteni craioveni. Din
cuprinsul acesteia aflăm: „[…] dar din ianuarie, de când mă ajutară madamele Bengescu şi Cosmuţă să
ajung la Rodin, tot la el în atelier îmi amărăsc zilele”.
[5]Vezi „Schiţe autobiografice”, în Doina Lemny şi Cristian-Robert Velescu (editori), Brâncuşi inedit –
Însemnări şi corespondenţă românească, Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 43-44 şi 56 – 60.

[6] V.G. Paleolog, C. Brâncuşi, 1938 (fără editură şi loc al apariţiei); Idem, Cartea a doua despre C.
Brâncuşi, Ramuri, Craiova, 1944; Idem, C. Brancusi, Forum, Bucarest, 1947.

[7] V.G. Paleolog, Tinereţea lui Brâncuşi, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967.

[8] Carola Giedion-Welcker, Constantin Brancusi, Benno Schwabe & Co. Verlag, Basel-Stuttgart, 1958.

[9] Sidney Geist, Brancusi – A Study of the Sculpture, Grossman Publishers, New York, 1968.

[10]Vezi Carola Giedion-Welcker, op. cit., p. 194 şi 235; Sidney Geist, op. cit., p. 15, pp. 213 – 314.

[11] „La început, Constantin nu lua deloc în serios anatomia artistică, însă dr. Gerota, care o profesa, a
ştiut să-l convingă să se supună unei atare discipline. Înarmat cu sfaturile acestuia şi la îndemnul
pictorului Mirea, director al şcolii, trecu la realizarea unui Ecorşeu după un Antinous aflat în posesia
şcolii. Având acces la sala de disecţii a Facultăţii de medicină, el diseca muşchii fiecărei părţi a corpului, îi
turna în ghips şi îi asambla. Lucrarea fu premiată, astfel încât îşi petrecu vara cu desăvârşirea ei, într-un
atelier îmbibat de formol. Un certificat atestă că opera fu terminată pe 20 septembrie 1901.” Pontus
Hulten, Natalia Dumitresco, Alexandre Istrati, Brancusi, Flammarion, Paris, p. 60.

[12] V.G. Paleolog, Tinereţea…, pp. 90 – 94.

[13] De fapt, este vorba de o statuie a lui Hermes Capitolin, aflată la Roma. De mulajul acesteia –
prezent, în epocă, în inventarul Şcolii de arte frumoase din Bucureşti – s-au slujit Brâncuşi şi profesorul
Dimitrie Gerota în alcătuirea Ecorşeului. În ambianţa Şcolii de arte frumoase, Hermes Capitolin trecea
drept Antinous. Diferitele exegeze, apărute în decursul timpului, au perpetuat această greşită
identificare.

[14] Tristan Tzara, « Brancusi », în Œuvres complètes, tome I, 1912-1924 (text stabilit, prezentat şi
adnotat de Henri Béhar), Flammarion, Paris, 1975, pp. 619-620.

[15] « Mais, en même temps, ses mouvements se sont aussi faits plus hésitants. Ils n’ont plus cette
rectitude physique et résolue avec laquelle les hommes d’autrefois ont tout empoigné. Ils ne
ressemblent plus à ces mouvements qui sont conservés dans les statues anciennes, aux gestes dont le
point de départ et le point final importaient seuls. Entre ces deux mouvements simples, d’innombrables
transitions se sont insérées et il apparut que, justement dans ces états intermédiaires, se passait la vie
de l’homme d’aujourd’hui, son action et son impuissance à agir. […] » Rainer Maria Rilke, Auguste Rodin,
Éditions Émile-Paul Frères, Paris, 1928, pp. 67 – 69. Vezi şi ediţia românească, Idem, „Auguste Rodin”, în
Scrisori către Rodin – Auguste Rodin, Meridiane, Bucureşti, 1986, pp. 126-127.

[16] V.G. Paleolog, Tinereţea…, pp. 90 – 94.

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-brancusi-invataturile-

academice-ale-ecorseului-si-extensiile-lor-in-corpul-matur-al-creatiei%C2%B9/

Dimitrie Gerota s a nascut pe 17 iulie 1867 in Craiova, fiind fiul preotului Dimitrie Constantin Gerota si a Mariei
Gerota. In 1886 e admis la Facultatea De Medicina din Bucuresti pe care o termina in 1892.Timp de 4 ani si a
continuat studiile la Paris. Intors in tara, a inceput sa practice medicina, in paralel fiind cadru didactic.
Incepand cu octombrie 1897, preda anatomia la Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti, unde il are, ca si
student pe celebrul Constantin Brancusi. La inceputul secolului trecut, Brancusi, elev la Scoala de Arte si Meserii din
Craiova a fost remarcat de tatal profesorului Gerota, care l-a sfatuit pe tanarul Brancusi sa-si continue studiile in
Bucuresti si i l-a recomandat fiului sau. Aceasta este doar inceputul unei frumoase prietenii care va dura o viata
intreaga. Gerota va sustine plecarea celui mai promitator dintre studentii sai la Paris, asigurandu-i chiar o bursa
lunara de 24 franci.
Brancusi comenta despre mentorul sau:'Seriozitatea si punctualitatea cu care isi indeplinea sarcinile didactice,
bogatia documentarii iconografice, expunerile sale clare si deloc pedante insotite intotdeauna de desene in crete
colorate facute la tabla cu mana lui, in timp ce vorbea, constructia regiunii sau a aparatelor facute, plecand de la
simplu la compus, fermeca pe student si-l obliga sa urmareasca aceasta constructie pe care fiecare era tentat sa o
copieze pe caiet, desenand in acelasi timp cu profesorul, fara ca aceasta sa fie o indatorire imensa.'
Colaborarea lui Brancusi cu Gerota a fost prolifica si a dat nastere celebrului ecorseu, adica o reprezentare a corpului
omenesc fara piele, bazat pe disectiile facute in cadrul Facultatii de Medicina si Muzeului de Anatomie Comparata.
Aceasta lucrare cunoscuta si sub numele de 'Jupuitul' i-a permis lui Brancusi absolvirea Scolii de Arte Frumoase.
Plina de finete, lucrarea e o impletire intre talentul si cunostintele anatomice ale lui Brancusi.
Comentand aceasta piesa, D. Haulica face o observatie:
'In fresca Judecatii de apoi a lui Michelangelo se gaseste un sfant. Bartholomeu, dupa legenda jupuit de viu, care
intinde spre Hristos un soi de sac atarnand lamentabil, care e propria piele. Insa "jupuitul" poarta trasaturile lui
Michelangelo insusi, e unul dintre portretele sale cele mai plauzibile. La Brancusi, aceasta cruzime a observatiei
anatomice e obiectiva, absolut impersonala, ea isi impune sa nu spuna nimic despre sufletul artistului, sau mai
degraba, spune vointa de a se detasa de prestigiile anatomiei, prin acest studiu aplicat si fara iluzii. Evident, o lucrare
comandata in scopuri didactice'
Ceea ce este neobisnuit la ecorseu si arata ca poate nu e o lucrare asa impersonala, e ca ....'Jupuitul'are un zambet
abia schitat.
Unul din profesori marturisea:
'Dupa cateva saptamani, Constantin modela muschii folosind ilustratiile unei carti medicinale, pentru ca profesorul
sau sa nu poata gasi nici o greseala. Statuia semana cu un om cu pielea jupuita. Venele si arterele erau foarte bine
reliefate, copie fidela a realitatii.'
Da, este un Brâncuşi!

Cand Brancusi a intrebat un vechi prieten 'Ce ti spune statuia cand o privesti?',acesta a raspuns
'Imi arata cat de perfect sunt asezati muschii, cei care pot fi vazuti cand scoti pielea.'E tocmai
ceeea ce am intentionat sa reprezent', marturisea Brancusi. Modelul statuii a fost inspirat totusi
dupa mulajul lui Hermes aflat in Muzeul Capotolium din Roma.
In mai 1903 cand a fost terminat a fost expus la Ateneul Roman, iar Societatea Studentilor de la Institutul de Arte
Frumoase a trimis o petitie ministrului educatiei de atunci, Spiru Haret, sa-l achizitioneze.
Beneficiind de sustinere din partea profesorului Gerota, Brancusi si-a multiplicat lucrarea in patru exemplare. Unul din
ele a fost pastrat de doctorul Gerota, altul a ajuns la colegiul Carol I din Craiova, Celalalt a intrat in Colectia Muzeului
de De Anatomie Din Iasi, iar ultimul la Facultatea de Medicina din Cluj-Napoca. Se pare ca a mai existat o copie care
a apartinut Scolii de Arte Frumoase si apoi a intrat in patrimoniul Facultatii de Medicina din Bucuresti.
Condamnat la uitare, 'Jupuitul' lui Brancusi, aflat inca in posesia diverselor institutii de invatamant medical din tara s-
ar putea sa va schiteze un zambet, asteptand cuminte sa aflati povestea creatiei si a creatorului.
In ceea ce priveste activitatea lui Gerota, acesta a fost primul radiologist roman si initiatorul studiului radiologiei.
Cativa ani mai tarziu a abandonat radiologia din cauza unei dermite a mainii care a necesitat amputarea.
In 1909 a deschis un sanatoriu cu numele sau, unde practica chirugia fiind adeptul actelor de caritate.
Profesorul Gerota a studiat anatomia si si fiziologia vezicii urinare si a apendicelui si a dezvoltat o metoda de
injectare a vaselor limfatice cu o vopsea solubila in cloroform(mercur, albastru de Prusia), cunoscuta sub numele de
metoda Gerota.
In literatura medicala, termenul de fascia lui Gerota e utilizata pentru a denumi fasciile renale, anterioara si
posterioara. In realitate, fascia posterioara a fost descoperita de Zuckerkandl in 1883 si abia in 1895 Gerota a
descoperit-o si pe cea anterioara. De asemenea sindromul Ormond (fibroza retroperitoneala de cauza inflamatorie) a
mai fost numit si sindromul lui Gerota.
In noiembrie 1935, a trimis ziarului Universul articolul 'Monarhie cu camarila sau republica', articol care era o critica la
adresa regelui Carol al II lea. De aceea, Dimitrie Gerota a fost trimis la inchisoare. A fost eliberat patru zile mai tarziu
dupa protestele studentilor la Medicina din Bucuresti. In 1936, a fost arestat din nou si trimis la Jilava. A fost eliberat
si a murit in 1939.
Ca dovada a importantei mostenirii lasate de Dimitrie Gerota , Spitalul MIRA din Bucuresti (pe locul fostul Sanatoriu
Prof. D. Gerota numit Spitalul Militar M.I. " Dr. Victor Babes" in perioada comunismului) ii poarta numele.
Bibliografie
1)http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gerota
2)http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2682777-Gerota versus Zuckerkandl: the renal fascia revisited.
3)www.colegiulcarol.ro
4)www.whonamedit.com
5)http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/jupuitul-lui-brancusi/2906/
FOTO: LIVIU SCRIPCARU

O prietenie celebră - Prof. dr. Dimitrie Gerota şi

Constantin Brâncuşi
Categorie: Actualitate
Publicat: 02 Martie 2016 09:19
Accesări: 974
În excepţionalul volum pe care mi l-a oferit, cu dedicaţie, bine cunoscutul doctor Chira
Constantin, am fost încântat să descopăr pagini fermecătoare, închinate prieteniei între doi
olteni, a căror evocare se înscrie în datoria sacră de a nu-i uita. Este vorba despre cartea
„Profesorul Doctor Dimitrie Gerota - un om pentru eternitate“, apărută la Editura Business
Adviser în 2015. Astfel, aflăm că sub  atenta îndrumare a lui Dimitrie Gerota, Brâncuşi şi-a
însuşit acele noţiuni care l-au ajutat să poată rezova problemele legate de proporţii, fiziono-
mia şi calităţile fizice ale subiectelor abordate.
Brâncuşi comenta despre mentorul său: „Seriozitatea şi punctualitatea cu care îşi îndeplinea
sarcinile didactice, bogăţia documentării iconografice, expunerile clare şi deloc pedante
însoţite întotdeauna de desene în crete colorate făcute la tablă cu mâna lui în timp ce
vorbea, construcţia regiunii sau a aparatelor făcute, plecând de la simplu la compus,
fermeca pe student şi-l obliga să urmărească această construcţie, pe care fiecare era tratat
să o pozeze pe caiet, desenând în acelaşi timp cu profesorul, fără ca aceasta să fie o
îndatorire imensă.“
În această ambianţă remarcabilă a relaţiei dintre Dimitrie Gerota şi studentul Brâncuşi
se „naşte“ aventura celebrului ecorseu, adică o reprezentare a corpului omenesc fără piele,
bazat pe disecţiile făcute în cadrul Facultăţii de Medicină şi Muzeului de Anatomie
comparată.
Pe această linie se situează şi aceasă operă de început a lui Brâncuşi. Prin ea, tânărul
student a dat măsura meşteşugului său profesional, a unei temeinice documentări ştinţifice
şi, totodată, a unei subtile capacităţi de exprimare artistică. Această lucrare, cunoscută şi
sub numele de „jupuitul“, i-a permis lui Brâncuşi absolvirea Şcolii Naţionale de Belle-Arte.
Plină de fineţe, lucrarea este o împletire între talentul şi cunoştinţele anatomice ale lui
Brâncuşi.
Pe data de 24 septembrie 1902 i se eliberează diploma de absolvire, după care, potrivit
legendei, Brâncuşi porneşte spre Paris „pe jos“.
În anul 1903, ecorseul va fi expus la Ateneul Român în semn de preţuire din partea lumii
artelor, stârnind uimire şi admiraţie. La finalul acestei succinte referiri la ambianţa
remarcabilă a relaţiei existente între D. Gerota şi C. Brâncuşi, socot potrivit a sublinia
influenţa exercitată de către Gerota asupra lui Brâncuşi, care i-a fost îndrumător protector,
colaborator şi, nu de puţine ori l-a susţinut material. Această relaţie deosebită poate fi
consecinţa  afinităţilor între cei doi fii ai Olteniei, despărţiţi de vârstă de un interval de nouă
ani.
Nu cumva, se întreabă autorul cărţii, domnul doctor Chira Constantin, la această prietenie şi
colaborare a contribuit şi faptul că ţârcovnicul şi cântăreţul Brâncuşi de la Madona Dudu a
slujit un număr de ani alături de preotul Constantineanu Gerota, tatăl lui Dimitrie Gerota.
Această „prietenie“ dintre cei doi a fost reconfirmată peste ani, prin vizitele făcute de către
Brâncuşi la moşia lui Dimitrie Gerota de la Săftica (Ilfov), prilej cu care fostul student îi
împărtăşea din planurile şi realizările sale de la Paris. Importante mărturii ale acestei
prietenii sunt reprezentate de fotografiile de familie realizate de nepoata lui Dimitrie Gerota,
doamna Alisa Papadopol cu prilejul întâlnirilor celor doi prieteni.