PERSONALITĂŢI ALE STOMATOLOGIEI MILITARE ROMÂNEŞTI ÎN PERIOADA

1920-1990

După cum ştim, Primul Război Mondial a scos în evidenţă lipsa acută a unui corp
medical stomatologic, care să facă faţă patologiei de război buco-dentare, ca să nu mai vorbim de
faptul că, şi în condiţii normale lipsa stomatologilor a fost mult resimţită.

Astfel, în cadrul spitalelor militare din ţară (Iaşi, Bucureşti, etc) se găseau la acea vreme
câţiva dintre cei mai buni specialişti stomatologi din ţară, specialişti care s-au format profesional
în cursul operaţiunilor Primului Război Mondial. Dintre aceştia îi menţionăm în mod special pe
Dr. Constantin Dimitrescu şi Dr. Evloghie Staicovici, excelenţi profesionişti, care au contribuit
decisiv la formarea şi dezvoltarea stomatologiei româneşti în perioada interbelică.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial s-au remarcat ca medici stomatologi
militari Colonel Dr.Victor Ionescu şi General Dr. Gh. Stănicioiu, personalităţi de referinţă ale
medicinei stomatologice militare în perioada 1945-1990.

Constantin Dimitrescu s-a născut în anul 1888 în comuna Roman-Hurez, Jud. Vâlcea. A
studiat medicina ca student al Institutului Medico-Militar din Bucureşti şi a susţinut teza de
doctorat cu subiectul “Sinuzitele maxilare de origine dentară”, în anul 1916. A fost întâi medic de
regiment, apoi medic secundar al serviciului de stomatologie din Spitalul Militar Iaşi (1918) şi al
Spitalului Militar din Bucureşti (1919).

În anul 1920 a fost trimis ca bursier, pentru specializare, la Paris. În anul 1923,
Constantin Dimitrescu, ca urmare a promovării examenului a fost numit docent de stomatologie
la Facultatea de Medicină din Bucureşti, susţinând până în anul 1929 o serie de cursuri libere de
stomatologie.

În anul 1926 Constantin Dimitrescu este numit conferenţiar, iar după înfiinţarea
Institutului Stomatologic, acestuia i se încredinţează conducerea secţiei de patologie şi
terapeutică buco-dentară. În anul 1932, Constantin Dimitrescu este numit agregat, fiind pensionat
în anul 1948. Constantin Dimitrescu a comunicat şi a publicat numeroase lucrări de specialitate
singur sau în colaborare cu alţi colegi, atât în ţară, cât şi în străinătate.
 Evloghie Staicovici s-a născut la Bucureşti, în anul 1880. Urmează cursurile Facultăţii
de Medicină din Bucureşti, facultate pe care a absolvit-o în anul 1905.

Funcţionează apoi ca medic militar, iar în anul 1912 este trimis ca bursier la Paris, pentru
a fi specializat în stomatologie.

Întors în ţară, în anul 1914, Evloghie Staicovici conduce diverse servicii de stomatologie
din spitalele militare, iar din anul 1918 a fost medic şef al serviciului de stomatologie, din cadrul
Spitalului Militar din Bucureşti, spital unde a funcţionat până în anul 1937.

După înfiinţarea Institutului Stomatologic din Bucureşti de la Spitalul Colţea, în anul

1929, Evloghie Staicovici este numit conferenţiar universitar şi conduce secţia de proteză
restauratoare buco-dentară şi ortopedie maxilo-facială până în anul 1937, când se şi pensionează.
A publicat numeroase lucrări de specialitate, atât în ţară, cât şi în afara ţării şi a dirijat elaborarea
multor teze de doctorat cu subiecte de profil stomatologic. S-a stins din viaţă în anul 1960, iar ca
o recunoaştere a meritelor sale, o stradă din oraşul în care s-a născut (oraşul Bucureşti) îi poartă
numele.

Colonel Dr. Victor Ionescu s-a născut în anul 1904 la Craiova, unde a terminat şi liceul.
Urmează apoi cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, facultate pe care a absolvit-o în
anul 1929.

Ca student militar, Victor Ionescu a absolvit concursul de extern al Eforiei Spitalelor

Civile şi apoi de medic secundar de chirurgie, lucrând în cadrul Spitalului Militar din Bucureşti.
Se specializează în stomatologie între anii 1938-1939 sub bagheta reputatului Profesor Dr. Dan
Theodorescu, iar în anul 1942 Dr. Victor Ionescu promovează concursul de medic primar
stomatolog.

Necesităţile războiului impun înfiinţarea în anul 1943 a unui serviciu de chirurgie maxilo-
facială, a cărui conducere îi este încredinţată. Este vorba de Spitalul de Zonă Interioară nr. 303,
unde lucrează alături de Dr. Osipov-Sineşti, sub îndrumarea directă a Prof. Dr. Dan Theodorescu,
cel care este considerat ctitorul stomatologiei moderne din România.
 Din anul 1943 până în anul 1958, când s-a stins din viaţă în urma unui dramatic accident
de avion, Colonel Dr. Victor Ionescu a deţinut funcţia de medic stomatolog şef al Armatei
Române.

S-a remarcat şi printr-o activitate ştiinţifică şi organizatorică deosebită. Preocupat de

tratamentul răniţilor de război cu dominantă maxilo-facială, Col. Dr. Victor Ionescu a publicat în
Revista Română de Stomatologie o serie de articole extrem de interesante pe această temă.

În anul 1957, împreună cu un colectiv de chirurgi militari elaborează un îndreptar,

privind chirurgia de campanie, în care capitolul referitor la îngrijirea răniţilor cu leziuni orale şi
maxilo-faciale este scris de Colonel Dr. Victor Ionescu şi de cel mai apropiat colaborator al său,
viitorul General Dr. Gh. Stănicioiu.

Preocupările sale profesionale nu s-au limitat însă doar la problemele de chirurgie

maxilo-facială, ci şi la cele de protetică dentară, parodontologie şi odontologie. Serviciul de
stomatologie şi de chirurgie maxilo-facială de la Spitalul Militar din Bucureşti devine, sub
conducerea Col. Dr. Victor Ionescu o adevărată şcoală, unde s-au format pe parcursul anilor toţi
specialiştii militari de renume. Este vorba despre Gen. Dr. Gh. Stănicioiu, Gen. Dr. Ovidiu
Iliescu, Gen. Dr. Gh. Chiriţă, Gen. Dr. Augustin Mihai, Col. Dr. Viorel Ibric, Gen. Dr. Ioan
Sârbu, Col. Dr. Mircea Carabela, Col. Dr. Liliana Moraru şi alţii, care chiar dacă nu l-au
cunoscut pe creatorul şcolii, au beneficiat din plin de atmosfera de seriozitate şi profesionalism,
imprimată de personalitatea celui dispărut la doar 54 de ani, în plină activitate creatoare.

General Dr. Gheorghe Stănicioiu s-a născut pe data de 7 decembrie 1920 în comuna
Lereşti, Jud. Argeş, unde a urmat şi cursurile şcolii primare. A absolvit cursurile Liceului Militar
Regele Ferdinand din Chişinău, în anul 1940, după care a fost admis la Facultatea de Medicină
Militară şi la Institutul Medico-Militar, pe care le-a absolvit în anul 1947.

A continuat să rămână în cadrul armatei, parcurgând întreaga ierarahie militară, până la

gradul de general de divizie. În acelaşi timp a susţinut toate examenele medicale, ajungând medic
primar stomatolog şi medic primar gradul I – chirurgie maxilo-facială.
 Gen. Dr. Gh. Stănicioiu a fost şeful secţiei stomatologie şi chirurgie maxilo-facială din
cadrul Spitalului Militar Central între anii 1980-1990, când s-a pensionat, fiind totodată şi
veteran al celui de-al Doilea Război Mondial.

Gen. Dr. Gh. Stănicioiu a comunicat şi a publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice şi a
participat la numeroase manifestări de specialitate din ţară şi din străinătate. În perioada 1965-
1966, Gen. Dr. Gh. Stănicioiu a făcut stagii de specializare la Spitalul Salpetriere din Paris.

Pentru întreaga sa activitate pusă în slujba sănătăţii şi a armatei, Gen. Dr. Gh. Stănicioiu a
fost distins cu numeroase medalii şi ordine. În ciuda vârstei înaintate. Gen. Dr. Gh. Stănicioiu a
continuat să practice profesiunea de medic stomatolog, până în ziua morţii sale (s-a stins din
viaţă în anul 2010).

Deşi foarte mulţi dintre cei care vor citi acest material nu vor fi de acord cu încadrarea
Doctorului Osipov-Sineşti în categoria medicilor stomatologi militari, totuşi considerăm
colaborarea cu Col. Dr. Victor Ionescu în cadrul Spitalului Militar de Zonă Interioară nr. 303 în
perioada celui de-al Doilea Război Mondial, ca fiind un beneficiu adus nu doar stomatologiei
româneşti în general, ci stomatologiei militare în special.

Doctor Grigore Osipov-Sineşti s-a născut în anul 1907, în comuna Sineşti din
Basarabia. Urmează cursurile Liceului Internat din Iaşi şi apoi cursurile Facultăţii de Medicină
din acelaşi oraş, facultate pe care a absolvit-o în anul 1933.

Îşi face externatul şi internatul în clinicile Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, după care
devine medic secundar de chirurgie. Se specializează în stomatologie, iar în perioada 1938-1939
conduce serviciul de stomatologie al spitalului.

În anul 1941, Dr. Osipov-Sineşti publică în revista “Deutsche Zahnmund und

Kieferheilkunde” metoda sa de tratament a parodontozei, şi anume utilizarea de homotransplante
tibiale deproteinizate.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dr. Osipov-Sineşti lucrează în cadrul
Spitalului Militar de Zonă Interioară nr. 303 din Bucureşti, la serviciul de chirurgie buco-maxilo-
facială, sub conducerea Col. Dr. Victor Ionescu şi sub coordonarea Prof. Dr. Dan Theodorescu.
 În anul 1963, după eforturi susţinute, înfiinţează în Bucureşti Centrul de Parodontologie,
pe care îl va conduce până la moartea sa. Susţine o serie de prelegeri în ţară şi în străinătate,
privind conceptul de parodontopatie esenţială, fără însă a reuşi să îşi facă mulţi adepţi. Pornind
de la metoda sa originală de tratament a parodontopatiei, Dr. Osipov-Sineşti realizează homo- şi
heterotransplantele deproteinizate, sub denumirea de Os minerale, pe care le introduce în spaţiile
interdentare ale dinţilor parodontotici, fiind într-un fel precursorul metodei moderne de plombaj
a pungilor parodontale cu autotransplante sau chiar cu materiale alogene, care utilizează şi
membrane biologice.

În concluzie, putem aprecia faptul că, stomatologia militară românească a contribuit în

mod decisiv la formarea şi dezvoltarea stomatologiei româneşti. Şi nu trebuie uitat un lucru
esenţial, şi anume, că în anii celui de-al Doilea Război Mondial doi medici stomatologi militari
au fost preşedinţi ai Societăţii Române de Stomatologie, (cea mai importantă societate de profil
din acea vreme) şi anume Dr. M. Constantinescu şi Dr. Pandele Saru.

PAGINI DIN ISTORIA DEZVOLTĂRII ODONTOTERAPIEI RESTAURATOARE

A FACULTĂŢII DE MEDICINĂ DENTARĂ DIN BUCUREŞTI

Introducere

Dezvoltarea stomatologiei româneşti.

Stomatologia românească se afirmă ca specialitate medicală după Primul Război Mondial,

odată cu apariţia, în anul 1920, a primei clinici universitare de stomatologie la Cluj-Napoca, sub
conducerea Prof. Dr. Gheorghe Bilaşcu. În anul 1923, Prof. Dr. Gh. Bilaşcu împreună cu
D.D.Niculescu vor înfiinţa Asociaţia Medicilor Stomatologi din România şi Revista de
Stomatologie, prima revistă de profil din sud-estul european. (1,2,3,4)

În anul 1929 va lua fiinţă Institutul de Stomatologie cu sediul la Bucureşti, unde se vor
forma primii medici stomatologi proveniţi din medicii generalişti atraşi de această specialitate.
În paralel, apar primele cercetări originale în medicina stomatologică românească. În timp, se
ajunge la concluzia că, această modalitate de formare de medici stomatologi nu este suficientă,
pentru deservirea nevoilor populaţiei ţării, într-un moment în care menţinerea dentiştilor fără
studii de specialitate nu mai era acceptabilă, de accea se impunea înfiinţarea unor facultăţi de
profil.(3,4,5)

Adevărata specialitate stomatologică va apărea odată cu înfiinţarea în anul 1948, în 5

centre universitare din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Tg. Mureş) a primelor Facultăţi
de Stomatologie, care vor funcţiona în cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie (5,6), alături
de Facultatea de Medicină Generală, Pediatrie şi Facultatea de Higienă şi Organizarea Sănătăţii.
A fost organizată o comisie, din care au făcut parte Conf. Dr. Valerian Popescu (chirurgie maxilo-
facială), Conf. Dr. Andrei Nass (odontologie), Conf. Dr. Eugen Costa (protetică) şi ca delegat al
Ministerului Sănătăţii, care să lucreze împreună cu aceştia Prof. Dr. C. Marcu (farmacologie).
(3,4) Comisia avea drept scop realizarea planurilor de învăţământ şi a programelor analitice
pentru Facultatea de Stomatologie.

Activitatea în Facultăţile de Stomatologie din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Tg.Mureş

se desfăşura pe parcursul a 6 ani de studiu, ultimul an fiind consacrat exclusiv activităţii practice
în policlinici din centre universitare. În anul 1951, considerându-se că nu toate cele 5 centre
universitare deţin baza materială necesară unui învăţământ de calitate se renunţă la o parte din
ele, rămânând doar Facultaţile de Stomatologie din Bucureşti şi Cluj, studenţii facultăţilor
desfiinţate fiind transferaţi la cerere aici.(3)

Medicii stomatologi, absolvenţi ai acestor facultăţi deţineau noţiuni de biologie şi

medicină generală şi noţiuni de strictă specialitate, facultăţile formându-şi cadrele didactice
necesare.

În anul 1975 se renunţă la învăţământul de 6 ani, la practica din policlinici şi ia fiinţă o

nouă disciplină de Policlinică Stomatologică, care urmărea sintetizarea cunoştinţelor de
specialitate, obţinute în facultate de către studenţi. (3,6)

În anul 1980 se trece la învăţământul profilat, formă în care ponderea cunoştinţelor de

medicină generală şi biologie se reduc substanţial şi deşi în anul 1991 se va reveni la
învăţământul de 6 ani, baza materială din policlinici nu mai permite reluarea învăţământului
stomatologic în forma iniţială, ci va avea un pronunţat caracter teoretic.
 Şcoala de Odontologie a Facultaţii de Stomatologie din Bucureşti

Una din principalele specialităţi, care a luat fiinţă odată cu apariţia Facultăţii de
Stomatologie din Bucureşti a fost Odontologia, cu reprezentanţii săi de marcă de marcă: Prof.
Dr. Nass Andrei, Prof. Dr. Gafar Memet şi Prof. Dr. Andreescu Constantin, cei care au creat prin
întreaga lor activitate o şcoală de Terapie Buco-Dentară prestigioasă şi medici stomatologi cu o
pregătire superioară.(7,8,9)

Prof. Dr. Andrei Nass (1897-1988)

Născut în anul 1897 în comuna Bălceşti, judeţul Cluj, urmează cursurile Facultăţii de
Medicină din Cluj-Napoca unde îşi susţine doctoratul, după care se va specializa în clinica
condusă de Prof. Gh. Bilaşcu. Face un stagiu de specializare la clinicile de stomatologie din
Viena, după care se stabileşte ca practician la Bucureşti. Între anii 1941-1945 Prof. Dr. Dan
Theodorescu îl solicită pentru pregătirea medicilor, care doreau să se specializeze în
stomatologie. În anul 1949, după înfiinţarea Facultăţii de Stomatologie este numit şef al
Disciplinei de Terapie Buco-Dentară. (5,6)

Împreună cu profesorii Valerian Popescu şi Eugen Costa va contribui la dezvoltarea

învăţământului stomatologic şi a bazei sale materiale reuşind, în anul 1949, să instaleze sediul
facultăţii în clădirea în care funcţionează şi astăzi, pe Calea Plevnei nr.19. (7,8,10) (fig.1)

Fig.1. Sediul Facultăţii de Stomatologie

Ca sef de clinică, Prof. A.Nass şi-a format, din foşti practicieni, dar şi din absolvenţi ai
cursurilor de specializare în stomatologie (dr. I. Gall, dr. Livia Zarnea, dr. Gafar Memet, dr.
Florica Motaş, dr. C. Andreescu, dr. E. Popa, etc.) un colectiv de specialişti, alături de care va
dezvolta şi moderniza odontologia şi parodontologia. În intervalul 1954-1955 apare, sub redacţia
sa, primul manual de stomatologie terapeutică şi parodontologie, acesta constituind, pentru multe
generaţii de studenţi, cea mai importantă sursă de informare în domeniu.(7,10) Manualul avea 3
volume: primul volum despre clinica şi terapia odontologică, al II-lea volum de pedodonţie şi
vol.III de parodontologie şi afecţiuni ale mucoasei bucale. (Fig.2)

Fig.2. Primul manual editat pentru uzul studenţilor în 1954-1955

Coperta vol, I şi III.

În anul 1965 va apărea sub conducerea Prof. Nass Andrei, un volum editat la litografia
IMF, pentru uzul studenţilor în stomatologie. (Fig.3)

Fig. 3. Coperta şi contracoperta cu autorii volumului de

Terapie Buco-Dentară apărută în anul 1965.

 Cei care l-au cunoscut pe Prof. Nass, îl descriu ca un om mai degrabă slab, mic de statură,
deosebit de sprinten, cu părul alb şi tenul palid, cu o uşoară roşeaţă a pomeţilor, care la 90 de
ani urca scările facultăţii cu o viteză, la care cei tineri cu greu îi făceau faţă.

Nu a fost un om comod, având un temperament mai degrabă vulcanic, conflictual. Nu a

fost un bun orator, vorbea o limbă română destul de stâlcită, cursurile sale nu excelau prin
claritate, nu erau deosebit de atrăgătoare, dar îndemânarea, profesionalismul şi pedanteria sa
practică erau cele ale unui mare maestru, ale unui foarte bun practician, un pasionat al meseriei,
pe care a practicat-o la cele mai înalte exigenţe profesionale.

Apărea pe nesimţite în sala de tratament (sala 1 de azi), unde studenţii îşi desfăşurau
stagiile clinice şi îi pedepsea adeseori fizic, pe cei care nu aveau o poziţie de lucru
corespunzătoare, le oferea indicaţii utile din experienţa sa practică, le demonstra uneori tehnici
de lucru.

După retragerea la pensie a continuat să lucreze în clinic, unde cadrele didactice mai
tinere, care îi admirau talentul profesional au profitat, ori de câte ori a fost posibil, de calităţile
sale de dascăl şi mare practician, de experienţa sa profesională. Nu accepta cu uşurinţă să fie
urmărit în activitatea sa practică, dar atunci când accepta acest lucru, beneficiarii puteau fi siguri
că vor învăţa lucruri utile. Observaţiile pertinente făcute cadrelor didactice mai tinere vor rămâne
pentru totdeauna în memoria celor, care au avut privilegiul să-l cunoască şi să înveţe din
experienţa sa practică de excepţie.

S-a stins din viaţă în anul 1988, A lucrat până în ultimele zile ale vieţii sale cu aceeaşi
vioiciune, pricepere şi artă, cu care s-a dedicat meseriei sale de-a-lungul întregii sale cariere
profesionale.
 Prof. Dr, Gafar Memet (1923-2004)

1923 - 2004

Născut la Constanţa în anul 1923, se înscrie şi urmează 5 ani la Facultatea de Medicină

Generală şi 3 ani la Facultatea de Farmacie din Bucureşti. În anul 1950 a funcţionat ca extern
benevol la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Bucureşti după care, pasionat de
stomatologie, se va înscrie în anul IV al Facultăţii de Stomatologie, pe care o va absolvi în anul
1952 (7).

A lucrat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Calea Plevnei Nr.19 până în anul 1962
când, la cererea Prof. Nass, se transferă la Clinica de Terapie Buco-Dentară, unde se va încadra
cu uşurinţă în colectiv şi îşi va consolida rapid cunoştinţele teoretice şi practice în odontologie şi
parodontologie, sub îndrumarea şi sprijinul Prof. Nass. Graţie pregătirii sale deosebite în
domeniul medicinei generale şi farmacie, chirurgiei maxilo-faciale, va deveni curând un foarte
bun profesionist, un bun practician în stomatologie.(7)

În anul 1967 îşi susţine Teza de Doctorat în domeniul parodontologiei cu titlul „Corelaţia
dintre formele clinice şi aspectele histologice ale parodontopatiilor marginale cronice
progresive”, abordând o problemă de mare interes în domeniu.

Va fi promovat conferenţiar, şi după pensionarea Prof. Nass va prelua funcţia de profesor

şi şef de disciplină, angrenând în procesul de pregătire profesională continuă şi în activitatea de
cercetare ştiinţifică pe toţi membrii catedrei. Reuşeşte, printr-un adevărat spirit de organizator să
închege un colectiv unit, în care a domnit înţelegerea şi conlucrarea, datorate în mare parte
diplomaţiei sale de conducător.(7)

Considerând, pe bună dreptate, că manualul de Terapie Buco-Dentară al Prof. Nass apărut

în anul 1965 nu mai este de actualitate, va elabora împreună cu Conf. Mihai Sitea şi Conf
Constantin Andreescu un manual de curs de Terapie Buco-Dentară pentru uzul studenţilor şi al
medicilor stomatologi, apărut în anul 1975, urmat în anul 1977 de un îndrumar practic “Metode
şi tehnici curente în odontologie” publicate întâi la Litografia IMF “Carol Davila” Bucureşti şi
mai târziu, în anul 1980 la Editura Medicală-Bucureşti. (fig.5)

Fig.5. Cursul şi caietele de lucrări practice apărute în anul 1977 şi în anul 1980

În decursul anilor în care şi-a desfăşurat activitatea în clinică, putea fi adesea văzut
dimineaţa sau după-amiaza printre studenţi, învăţându-i cu răbdare şi competenţă profesională să
examineze pacienţii, să pună un diagnostic corect şi complex fiecărui pacient, să aleagă conduita
terapeutică cea mai potrivită cazului, să completeze corect o fişă de tratament, să organizeze
corect locul de muncă etc., continuând această activitate de îndrumare o perioadă de timp şi după
pensionare.

A fost exigent cu colectivul de cadre didactice, criticându-i cu asprime atunci când o

meritau, părându-i rău ulterior de asprimea vorbelor sale, asemenea unui aspru şi iertător părinte.
Cu răbdare şi profesionalism a oferit cadrelor didactice din tainele meseriei de pedagog, i-a
iniţiat în munca de cercetare ştiinţifică, le-a creat baza clinică, unde să desfăşoare o activitate
clinică integrată. De la fiecare membru al colectivului didactic pretindea corectitudine şi o bună
pregătire profesională, o conduită ireproşabilă faţă de studenţi. În egală măsură a fost şi omul la
care găseai înţelegere, care avea pentru fiecare un sfat bun la nevoie, care îşi apăra şi proteja
colectivul, pe care îl conducea

A fost prezent la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, reprezentând cu cinste

şcoala românească de odontologie şi parodontologie şi a reuşit să antreneze întreg colectivul la
acest gen de manifestări.

În anul 1995 publică volumul de Odontologie (fig.7) la Editura Medicală unde, ulterior va
apărea în 2 volume : Cariologie şi Endodonţie Clinică şi Practică, în colaborare cu Prof. Andrei
Iliescu, carte de referinţă pentru multe generaţii de studenţi şi medici stomatologi.

Fig. 7. Volumul de Odontologie apărut în 1995 la Ed. Medicală-Bucureşti

După retragerea sa de la catedră activează ca profesor consultant şi continuă să publice în

colaborare cu Prof. Iliescu A. un nou volum de odontologie. A predat până în ultimele sale zile
la Facultatea de Stomatologie din Constanţa şi în învăţămăntul superior privat.

Moartea nemiloasă îl va surprinde într-o frumoasă zi de primăvară, în plină forţă creatoare,

în anul în care ar fi implinit 81 de ani şi după primirea unui important premiu oferit la Constanţa,
pentru întreaga sa activitate în domeniul stomatologiei şi i-a răpit bucuria de a-şi vedea unicul
nepot, pe care l-a iubit şi căruia i-a fost mereu alături, admis la examenul de admitere la liceu.

Amintirea chipului său luminos, învăţăturile sale în domeniul stomatologiei, sfaturile sale
de viaţă, vor rămâne mereu în sufletele celor care l-au cunoscut şi au avut şansa să înveţe din
vasta sa experienţă de om şi pedagog.

Prof,Dr. Andreescu Constantin

1931-2009

Atunci când am început redactarea acestei lucrări, nu ne-am închipuit că la finalizarea sa

vom fi nevoiţi să vorbim la trecut, de cel care a fost Prof. Dr. Andreescu Constantin, a cărui
inimă a încetat să mai bată la vârsta de 78 de ani, într-o seară de 14 aprilie 2009, după o scurtă şi
grea suferinţă, cu care nu a dorit să lupte.

S-a născut în 19 ianuarie 1931 la Călăraşi, unde şi-a făcut studiile primare şi liceale, acolo
unde s-a reîntors pentru odihna cea veşnică, pentru a fi alături de cei pe care i-a iubit şi stimat,
părinţii săi. Urmează cursurile Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în
anul 1956, unde în 1957 revine în calitate de asistent la Catedra de Terapie Buco-Dentară
condusă de Prof. A. Nass, dedicându-se carierei didactice . A urmat toate gradele didactice şi în
anul 1972 devine conferenţiar la aceeaşi catedră şi profesor titular în anul 1990. În anul 1997, la
pensionarea Prof. Gafar M. , îi urmează acestuia la conducerea catedrei, funcţie pe care o deţine
până în anul 2001, când devine profesor consultant prin pensionare.(7,11)

Între anii 1974-1984 ca prodecan şi apoi, între anii 1990-1992 ca decan al Facultăţii de
Stomatologie din Bucureşti şi-a dăruit toată priceperea şi spiritul său organizatoric pentru bunul
mers al facultăţii, activând în paralel în diferite comisii şi societăţi de profil, ca şef de redacţie şi
apoi redactor şef al revistei Stomatologia (1967-2000), pe care a condus-o cu dăruire şi
profesionalism.(7,11)

A avut o activitate ştiinţifică foarte bogată şi meritorie, concretizată prin multe lucrări
ştiinţifice, a redactat în calitate de autor sau colaborator 14 manuale pentru studenţi, a condus
peste 20 de teze de doctorat, recunoscute pentru probitatea lor ştiinţifică.

Pentru întreaga sa activitate dedicată învăţământului stomatologic, pe lângă numeroasele

distincţii şi medalii, a obţinut în anul 1996 titlul de membru emerit al Academiei de Ştiinţe
Medicale (11).

În activitatea didactică a fost perceput ca un foarte bun pedagog, cursurile sale erau foarte
concise şi bine sistematizate, foarte apreciate de studenţi, cărora le oferea toate noţiunile
necesare pregătirii teoretice. Exigent cu sine însuşi, cu studenţii, dar şi cu membrii colectivului
pe care l-a condus, a fost preocupat permanent de pregătirea didactică a tinerilor asistenţi şi
preparatori, îndrumându-i, împărtăşindu-le din vasta sa experienţă, cu mult tact şi dăruire.

Înalt, brunet, cu ochii mari, expresivi, cu o calviţie precoce, mai degrabă solid decât slab,
ştia să glumească şi să râdă molipsitor, să ofere un sfat avizat celor care aveau nevoie, să fie
alături de colectiv în clipe de veselie şi relaxare sau de tristeţe şi exigent atunci când situaţia o
cerea.

Viaţa sa, întreruptă mult prea devreme, într-un moment în care mai avea multe de oferit
celor dispupşi să-l consulte, a fost dedicată exclusiv meseriei, pe care a iubit-o şi căreia i s-a
dăruit cu tot sufletul şi priceperea, cu spiritul său organizatoric deosebit, pe care l-a folosit şi în
ultimele sale zile de viaţă, regizându-şi atent toate momentele plecării sale din această lume, pe
care a iubit-o şi a trăit-o cu demnitate. Chipul său luminos, învăţămintele sale, vor rămâne veşnic
în amintirea celor care au avut şansa să-l cunoască şi să se instruiască sub îndrumarea sa.
 Nu putem finaliza această lucrare fără a ne aminti de truditorii care, alături de mentorii de
frunte ai acestei discipline stomatologice au contribuit la pregătirea multor generaţii de medici
stomatologi, dascăli pe care implacabila trecere a timpului i-a răpit dintre cei dragi şi a căror
activitate, dedicată bunului mers al învăţământului stomatologic românesc merită a fi readusă în
actualitate, a fi cunoscută de generaţiile actuale de studenţi. Cei care i-au cunoscut pe Conf. Dr.
Sitea Mihai, Şefi de Lucrări : Sireteanu Ana, Popa Elena, Motaş Georgescu Florica, Marinescu
Alexandru, Măgureanu Gheorghe, Asistent Constantinescu Ion îşi vor reaminti cu recunoştinţă
şi pioşenie de ei, de dascălii dedicaţi cu toată priceperea instruirii studenţilor, călăuzindu-le paşii
timizi în arta stomatologică. Cuvintele sunt prea puţine şi prea seci, pentru a-i putea evoca pe toţi
dascălii noştri trecuţi în veşnicie, pe toţi dascălii pensionari, care merită toată dragostea şi
respectul nostru pentru umanitatea lor, ţinuta morală, probitatea ştiinţifică, dedicate
învăţământului stomatologic românesc.

Concluzii

Şcoala românească de stomatologie şi odată cu aceasta şi cea de odontologie s-au

dezvoltat cu sacrificii şi dăruire din partea unor profesori dedicaţi învăţământului stomatologic, a
unor cadre didactice din colectivul condus de aceştia, a căror activitate prestigioasă este prea
bogată, iar cuvintele prea sărace pentru a o descrie şi a o reda la adevarata sa valoare. În
virtutea tradiţiilor, urmaşii acestora sunt datori să le continue activitatea cu aceeaşi dăruire,
dedicată dezvoltării învăţământului naţional de stomatologie, astfel încât acesta să ţină pasul cu
medicina stomatologică din lume, să fie competitivă cu oricare altă şcoală de stomatologie din
Europa şi din lume, cinstind prin aceasta memoria înaintaşilor şi întreaga lor activitate în
domeniu.

PERSONALITĂŢI ALE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI UNIVERSITAR BUCUREŞTEAN DE

PROTETICĂ DENTARĂ ŞI PROPEDEUTICĂ STOMATOLOGICĂ, ÎN PERIOADA
1948-1988

Stomatologia adevărată începe în România în anul 1948, odată cu înfiinţarea primelor

facultăţi de stomatologie, în cele 5 centre universitare: Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş, Cluj
Napoca şi Iaşi, alături de facultăţile de medicină generală, pediatrie, higienă şi organizarea
sănătăţii, în cadrul Institutelor de Medicină şi Farmacie.
 Această organizare fericită a fost realizată, datorită Prof. Dr. N.G. Lupu, care a susţinut
stomatologia, ca specialitate medicală. Acestei idei i s-au alăturat ulterior şi alte personalităţi
medicale, cum ar fi Prof. Dr. Haţieganu şi Prof. Dr. Goia. Ministerul Învăţământului l-a delegat
pe Prof. Dr. C. Marcu (farmacologie) să lucreze cu un comitet de stomatologie, pentru realizarea
planurilor de învăţământ şi a programelor analitice, pentru Facultăţile de Stomatologie. Au fost
desemnaţi în această comisie Conf. Dr. Valerian Popescu (chirurgie maxilo-facială), Conf. Dr.
Eugen Costa (protetică dentară), Conf. Dr. Andrei Nass (odontologie).

Înfiinţarea facultăţilor de stomatologie în anul 1948 se impunea, întru-cât posibilităţile de

formare ale medicilor stomatologi din absolvenţi ai facultăţilor de medicină generală erau
insuficiente, iar menţinerea dentiştilor fără studii de specialitate nu mai putea fi tolerată.

În cadrul acestor facultăţi de stomatologie proaspăt înfiinţate au funcţionat încă de la

început clinici de specialitate, cum ar fi: protetică dentară, chirurgie maxilo-facială, odontologie,
etc.

În cadrul Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, conducerea Clinicii de Protetică

Dentară îi este încredinţată Doctorului Eugen Costa, personalitate remarcabilă formată sub
bagheta inegalabilului Prof. Dr. Dan Theodorescu.

Prof. Dr. Eugen Costa s-a născut în anul 1904, în comuna Iara, din apropierea localităţii
Turda. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, susţinând teza de doctorat
în anul 1928.

Ca medic militar, Dr. Eugen Costa lucrează la diferite clinici din Cluj-Napoca, iar din
anul 1939 activează la Clinica de Stomatologie de la Spitalul Colţea din Bucureşti, secondându-l
pe Prof. Dr. Dan Theodorescu, atât în problemele profesionale în domeniul proteticii dentare, cât
şi în rezolvarea unor probleme administrative (vezi înfiinţarea în anul 1941 a noului Institut de
Stomatologie de la Spitalul Colentina).

Sub conducerea Prof. Dr. Dan Theodorescu, noul Institut de Stomatologie de la Spitalul
Colentina devine locul unde se formează, nu doar specialiştii stomatologi, ci şi tehnicienii dentari
şi asistentele de stomatologie. Eugen Costa, Valerian Popescu, Mihail Cicerone sunt cei care îl
secondează îndeaproape pe Prof. Dr. Dan Theodorescu, angrenându-se în acelaşi timp şi într-o
activitate profesională şi ştiinţifică remarcabilă.

În anul 1948, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, Dr. Eugen
Costa este numit conferenţiar universitar al Disciplinei de Ortopedie Stomatologică.

Având un colectiv de cadre didactice recrutate, atât din specialişti formaţi în străinătate,
cât şi din cei care făcuseră specializarea în cadrul Institului de Stomatologie din Bucureşti, Dr.
Eugen Costa reuşeşte să facă din protetica dentară o specialitate cu largi implicaţii medicale şi
sociale, deosebită de vechea dentistică de cabinet.

Dr. Eugen Costa se implică şi în realizarea unor noi materiale utilizate în protetica
dentară fixă, pune bazele gnatologiei moderne, intuind înaintea altor cercetători străini
implicaţiile articulării interdentare şi a componentei neurologice centrale, în apariţia
manifestărilor clinice din articulaţia temporomandibulară şi elaborează totodată o clasificare a
tipurilor de edentaţie, clasificare ce îi poartă numele şi este utilizată şi astăzi în practica
stomatologică curentă. „Manualul de Protetică Dentară”, elaborat în colaborare cu Prof. Dr.
Lucian Ene şi cu Prof. Dr. Stelică Dumitrescu şi apărut în cadrul Editurii Medicale a fost utilizat
în învăţământul stomatologic din ţară peste 20 de ani.

Prof. Dr. Eugen Costa a fost ctitorul sediului Clinicii de Protetică Dentară din Bucureşti.
Fără să precupeţească nici un efort, a amenajat în Strada Progresului nr 12 (actuală Ionel Perlea)
din Bucureşti, Clinica de Protetică Dentară, cu 57 de unităţi de lucru, laboratoare didactice şi de
cercetare ştiinţifică, bibliotecă, laboratorul de propedeutică stomatologică. A realizat pentru acea
vreme cele mai moderne condiţii în desfăşurarea învăţământului practic şi teoretic de protetică
dentară şi de propedeutică stomatologică. Se pensionează în anul 1973 şi se stinge din viaţă în
anul 1987, la vârsta de 83 de ani.

După pensionarea Prof. Dr. Eugen Costa, în anul 1973, conducerea Disciplinei de
Protetică Dentară este preluată de către Prof. Dr. Lucian Ene, iar Conf. Dr. Stelică Dumitrescu
preia prin concurs conducerea Disciplinei de Propedeutică Stomatologică.

Dr. Lucian Ene s-a născut în anul 1926. Se înscrie la Facultatea de Medicină Generală din
Bucureşti în anul 1947 şi se transferă la Facultatea de Stomatologie, nou înfiinţată, în anul 1950.
Susţine examenul de stat în anul 1953, fiind numit preparator la Disciplina de Ortopedie
Stomatologică, condusă de către Prof. Dr. Eugen Costa.

Face un stagiu de perfecţionare la clinicile de protetică dentară din Paris, unde este
preocupat în special de problemele de restaurare protetică a edentaţiilor dentare. De fapt, şi teza
de doctorat a Dr. Lucian Ene tratează în mod exhaustiv metodele de amprentare ale câmpului
protetic edentat total. Se poate afirma faptul că, în acest domeniu devine o autoritate de
necontestat.

În anul 1964 se înfiinţează Disciplina de Propedeutică Stomatologică, a cărei conducere îi

este încredinţată Conf. Dr. Lucian Ene. Odată cu înfiinţarea noului local din Strada Progresului
nr. 12, vor funcţiona atât Clinica de Protetică Dentară, cât şi Disciplina de Propedeutică
Stomatologică.

În anul 1973, după pensionarea Prof. Dr. Eugen Costa, Prof. Dr Lucian Ene preia
conducerea Clinicii de Protetică Dentară din Bucureşti.

Între preocupările sale ştiinţifice, problemele de gnatologie devin prioritare, el dezvoltând

secţia de cercetări ştiinţifice în acest domeniu. Abordează şi problemele de implantologie orală,
punând un accent deosebit pe aspectele restaurării protetice.

Este preşedintele Societăţii Române de Stomatologie din anul 1975, la ora actuală
deţinând funcţia de preşedinte de onoare. Continuă să activeze şi în prezent ca profesor
consultant.

Prof. Dr Stelică Dumitrescu este absolvent al Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti,

după ce în prealabil a absolvit Şcoala de Tehnicieni Dentari din cadrul Institutului de
Stomatologie.

Colaborator extrem de apropiat al Prof. Dr. Eugen Costa, Dr. Stelică Dumitrescu devine
cadru didactic la Catedra de Ortopedie Stomatologică, lucrând în primii ani şi la secţia de
ortodonţie. După înfiinţarea Disciplinei de Propedeutică Stomatologică, Dr. Stelică Dumitrescu
se dedică în totalitate învăţământului universitar. Fiind numit şeful acestei noi discipline, Dr.
Stelică Dumitrescu are meritul de a fi pus la punct programa analitică şi metodologia desfăşurării
procesului de învăţământ, care este utilizată şi astăzi, cu foarte mici modificări. Dotat cu o
manualitate foarte bună şi cu un simţ practic deosebit, Prof. Dr Stelică Dumitrescu şi-a conturat
foarte bine personalitatea proprie.

A menţinut permanent o colaborare foarte strânsă cu Catedra de Protetică Dentară, ceea

ce a permis o repartizare judicioasă a noţiunilor, care să fie predate la fiecare din cele 2
discipline, obiectul pregătirii fiind comun. Activitatea ştiinţifică şi-a făcut-o cunoscută, prin
comunicări la conferinţe, congrese sau articole şi alte materiale ştiinţifice publicate în reviste,
cursuri şi manuale de specialitate. După plecarea sa definitivă în Germania Federală, conducerea
Disciplinei de Propedeutică Stomatologică este preluată de Dr. Ion Rândaşu. Prof. Dr. Stelică
Dumitrescu se stinge din viaţă în anul 2010.

Dr. Ion Rândaşu s-a născut în anul 1930 la Telega, în Jud. Prahova şi a urmat cursurile
Facultăţii de Medicină Generală. În anul şcolar 1958-1959, Dr. Ion Rândaşu urmează un curs de
specializare în stomatologie la Bucureşti, sub conducerea Dr. Mihail Cicerone şi a Dr. Ioan Gall,
curs urmat de aproximativ 30 de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină Generală şi care urmărea să
diminueze lipsa acută de medici stomatologi din teritoriu.

Se remarcă printre cursanţii interesaţi de însuşirea specialităţii, dar şi printre practicienii

talentaţi, ceea ce determină numirea sa la Disciplina de Propedeutică Stomatologică. Aici
lucrează sub îndrumarea Prof. Dr. Lucian Ene şi a Prof. Dr. Stelică Dumitrescu, impunându-se în
faţa colegilor prin perseverenţa cu care se angajează în munca didactică şi prin activitatea clinică
de protetician, însuşindu-şi de la cei doi profesori cunoştinţe teoretice şi practice de necontestat.

Dr. Ion Rândaşu îşi susţine teza de doctorat pe o problemă clinică, legată şi de activitatea
laboratorului de tehnică dentară, privind protezarea imediată. În anul 1980, când Prof. Dr. Stelică
Dumitrescu părăseşte ţara, Dr. Ion Rândaşu preia conducerea Disciplinei de Propedeutică
Stomatologică. Întru-cât disciplina nu dispunea de un manual, după care să se pregătească
studenţii, Dr. Ion Rândaşu publică la Editura Medicală cele două volume de „Proteze Dentare”,
actualizate de mai multe ori după anul 1989.

După retragerea sa de la disciplină, Dr. Ion Rândaşu continuă să activeze în domeniul

învăţământului privat, în cadrul facultăţilor de stomatologie şi al colegiilor de tehnică dentară.
 PROFESOR DR. IOAN I. GALL, ÎNTEMEIETORUL CENTRULUI METODOLOGIC
DE STOMATOLOGIE DIN BUCUREŞTI

Profesor Dr. Ioan Gall s-a născut în anul 1921. După terminarea studiilor liceale, Dr. Ioan
I. Gall a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Tot în cadrul Facultăţii de
Medicină din Bucureşti, Dr. Ioan I. Gall şi-a dat şi doctoratul.

Între anii 1945-1947, Prof. Dr. Ioan I. Gall a făcut specializarea în cadrul Institutului de
Stomatologie de la Spitalul Colentina, institut aflat sub conducerea reputatului Prof. Dr. Dan
Theodorescu. De remarcat faptul că, în cursul anului 1941 s-a amenajat la Spitalul Colentina din
Bucureşti noul Institut de Stomatologie (cel vechi a funcţionat până în anul 1941 în cadrul
Spitalului Colţea din Bucureşti), de fapt un pavilion cu 3 nivele, amfiteatru, 74 de paturi şi 60 de
unităţi stomatologice complete, un laborator de tehnică dentară la un nivel european. Acest
institut a format medici stomatologi cu o pregătire medicală de înaltă clasă şi o pregătire tehnică
la nivel european, lucrările din ceramică şi protezele scheletate, realizăndu-se aici în mod curent.

Revenind la Dr. Ioan I. Gall, acesta a activat întâi ca medic stomatolog în reţeaua CFR,
iar din anul 1949 a activat ca asistent universitar în cadrul Disciplinei de Terapie Buco-Dentară
(disciplină condusă de Prof. Dr. Andrei Nass) a proaspetei Facultăţi de Stomatologie din
Bucureşti, înfiinţată în anul 1948.

Pentru început, Doctorului Gall i s-a încredinţat conducerea serviciului de pediatrie

stomatologică (pedodonţie), unde a ţinut şi primele cursuri pentru studenţi profilate pe acest
domeniu.

După anul 1953, Doctorului Ioan I. Gall i s-a încredinţat conducerea serviciului de
parodontologie, reuşind sub îndrumarea Profesorului Andrei Nass să fundamenteze teoria
factorilor multifuncţionali în etiologia parodontopatiilor marginale cronice progresive, cât şi
principiile de tratament complex ale acestei afecţiuni. În preocupările sale, Dr. Ioan I. Gall s-a
axat, atât pe studiul epidemiologic al acestei afecţiuni, corelat cu etiologia multifuncţională,
terapia chirurgicală, cât şi pe principiile, care trebuie să stea la baza restaurărilor protetice.
 Timp de un an de zile, Dr. Ioan I. Gall a condus Disciplina de Odontologie şi
Parodontologie a Facultăţii de Stomatologie din Timişoara, unde a reuşit să organizeze
învăţământul şi să impună unele concepţii moderne în specialitate.

În anul 1962, Prof. Dr. Ioan Gall a preluat conducerea Centrului Metodologic de
Stomatologie din Calea Plevnei nr. 44, proaspăt înfiinţat de Direcţia Sanitară a Municipiului
Bucureşti. Totodată, Dr. Ioan Gall a fost numit şi îndrumător al reţelei de stomatologie din
Bucureşti.

Înconjurat de un colectiv de colaboratori tineri, entuziaşti, Prof. Dr. Ioan Gall a

desfăşurat, nu numai o activitate de perfecţionare a medicilor stomatologi din reţea, dar şi de
creştere a accesibilităţii populaţiei adulte şi a copiilor la asistenţa de specialitate. Totodată, Prof.
Dr. Ioan Gall s-a zbătut pentru crearea centrelor de stomatologie din toate sectoarele capitalei.

Profesor Dr. Ioan Gall a contribuit în mod nemijlocit la înfiinţarea cabinetelor de

stomatologie şcolare, dând un conţinut acestei asistenţe, asistenţă pe care ulterior a controlat-o cu
foarte multă rigurozitate.

Împreună cu un vast colectiv de medici stomatologi, tehnicieni dentari şi asistente de

stomatologie, Prof. Dr. Ioan I. Gall a organizat cursuri de specialitate în toată ţara, dând dovada
unei energii şi a unui entuziasm deosebite.

Alături de Prof. Dr. Alex. Epurescu, Dr. Ioan Gall a organizat şi activitatea practică a
studenţilor din anul VI a Facultăţii de Stomatologie în policlinicile de specialitate din Municipiul
Bucureşti.

În anul 1971, s-a organizat la Bucureşti Congresul Mondial al Federaţiei Dentare

Internaţionale, eveniment remarcabil pentru o ţară cu un regim comunist. Participanţii la acest
congres s-au arătat entuziaşti, dar mai ales surprinşi şi impresionaţi, de ceea ce se realizase sub
conducerea Profesorului Ioan Gall, în domeniul asistenţei stomatologice.

Rezultatele obţinute au determinat forurile competente să construiască un nou sediu al

centrului metodologic, în strada Eforie nr. 4-6. Proiectată şi construită sub supravegherea
permanentă a Profesorului Gall, policlinica a fost astfel organizată, încât pe o suprafaţă de câteva
mii de metri pătraţi, dispusă pe patru nivele, s-a realizat atât o asistenţă stomatologică complexă,
cât şi o activitate de perfecţionare a tuturor cadrelor, care lucrau în stomatologie.

Sub conducerea Profesorului Ioan Gall s-au iniţiat şi s-au format pentru prima dată
asistente de profilaxie stomatologică, recrutate dintre cele mai bune asistente de stomatologie,
formate prin învăţământul post-liceal, s-au perfecţionat tehnicienii dentari din ţară, iar cursurile
de perfecţionare ale medicilor stomatologi au căpătat un conţinut foarte bine gândit, în raport cu
nevoile asistenţei stomatologice din teren.

Activitatea desfăşurată în cadrul Centrului Metodologic de Stomatologie din Bucureşti a

fost argumentul cel mai convigător, pentru a fi promovat profesor universitar la Clinica de
Perfecţionare în Stomatologie.

În activitatea de perfecţionare a medicilor stomatologi, a tehnicienilor dentari, dar şi a

asistentelor de profilaxie stomatologică, Prof. Dr. Ioan I. Gall a folosit nu numai cadre didactice,
ci şi medici stomatologi din reţeaua capitalei, pe care i-a recrutat cu foarte multă scrupulozitate.

În perioada respectivă, Centrul Metodologic din Bucureşti a devenit o adevărată şcoală,

în care se promovau nu numai principii de organizare, dar şi o viziume sistemică a tratamentelor
stomatologice.

Dintre colaboratorii Profesorului Ioan Gall s-au remarcat o serie de medici tineri, de
perspectivă, medici care au ajuns ulterior reputate cadre didactice sau membrii în structurile de
conducere ale asociaţiilor profesionale de stomatologie (de medicină dentară). Este vorba de
Prof. Dr. Dumitru Oltean, de Dr. Alexandru Brezoescu, Dr. Şerban Popescu, Dr. Corneliu Toma,
Dr. Horia Georgescu, Dr. Dan Georgescu, Dr. Corneliu Jula, Dr. Iancu Diaconescu, etc. Bine-
nţeles, cu această ocazie se impune a fi pomenită activitatea remarcabilă depusă în cadrul
Centrului Metodologic de Stomatologie de regretatul Dr. Lorin Sănciulescu, poate unul din cei
mai buni şi mai pragmatici specialişti în organizare sanitară, pe care i-a avut România.

Profesor Dr. Ioan I. Gall a publicat la Editura Medicală, împreună cu colaboratorii săi
lucrări remarcabile, privind organizarea asistenţei stomatologice, precum şi de parodontologie şi
protetică dentară.
 Din păcate, ceea ce a realizat Prof. Dr. Ioan I. Gall, atât în domeniul organizatoric, cât şi
în orientarea diferitelor domenii ale stomatologiei nu a plăcut unor colegi, care în loc să depună
eforturi pentru a-l depăşi, au ales calea denigrării şi a calomniei.

Astfel, Profesor Dr. Ioan I. Gall a fost înlocuit de la Conducerea Centrului Metodologic
din Bucureşti, iar protestul său s-a materializat prin solicitarea ieşirii anticipate la pensie.

După anul 1990, Prof. Dr. Ioan I. Gall a continuat să profeseze în domeniul
stomatologiei, mai ales al parodontologiei, dar în cadrul activităţii private. S-a stins din viaţă,
după o în delungată suferinţă în anul 2004, la vârsta de 83 de ani.

PERSONALITĂŢI ALE STOMATOLOGIEI ROMÂNEŞTI CONTEMPORANE:

PROF. DR VALERIAN POPESCU

(Material publicat în revista Sibiul Medical în anul 2006)

Anul acesta (2006), cu ocazia desfăşurării celui de-al X-lea Congres al Uniunii Naţionale
a Stomatologilor din România (U.N.A.S.), desfăşurat în perioada 4-8 octombrie la Sala
Palatului din Bucureşti au fost decernate premiile blend-a-med pentru „Excelenţă în
Medicina Dentară”.

Printre numeroasele personalităţi ale stomatologiei (medicinei dentare) din România

nominalizate (Prof. Dr. Lucian Ene, Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa, Prof. Dr. Mircea Rusu, Prof.
Dr. Lucian Ieremia, Prof. Dr. Gh. Timoşca) se remarcă în mod deosebit figura Profesorului
Valerian Popescu, considerat a fi cea mai „proeminentă personalitate a stomatologiei
româneşti din a doua jumătate a secolului XX”.

Profesor Dr. Valerian Popescu s-a născut în anul 1912 în comuna Negreşti, Judeţul Argeş.
A făcut studiile liceale şi medicale în Bucureşti, oraş, unde în anul 1939 şi-a susţinut şi teza de
doctorat intitulată „Tratamentul fracturilor gâtului femural; osteosinteza extraarticulară
după tehnica Prof. Dr. Amza Jianu”.
 Este întîi extern şi apoi intern al Eforiei Spitalelor Civile, devenind ulterior medic
secundar prin concurs, în cadrul Clinicii de Stomatologie a Spitalului Colţea din Bucureşti.

Împreună cu Doctorul Mihail Cicerone se alătură Profesorului Dan Theodorescu în

organizarea serviciului de chirurgie maxilo-facială, proaspăt înfiinţat în cadrul Clinicii de
Stomatologie a Spitalului Colţea şi mai ales în îngrijirea bolnavilor.

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1941, găseşte în cadrul serviciului
de chirurgie maxilo-facială de la Spitalul Colţea, mutat ulterior la Spitalul Colentina o echipă
de chirurgi maxilo-faciali formată şi excelent antrenată pentru îngrijirea răniţilor (întâi de pe
Frontul din Răsărit contra URSS şi ulterior, după anul 1944, de pe Frontul de Vest, contra
Germaniei Fasciste).

Astfel, în anul 1941 s-a amenajat în cadrul Spitalului Colentina din Bucureşti un pavilion
cu 3 nivele, amfiteatru, 74 de paturi şi 60 de unităţi stomatologice complete, un laborator de
tehnică dentară la nivel european pentru acea vreme. Acest Institut de Stomatologie a format
medici stomatologi, cu o pregătire profesională de înaltă clasă şi o pregătire tehnică de nivel
european, lucrările protetice de ceramică sau protezele scheletate realizându-se aici în mod
curent.

Absolvenţii Institutului de Stomatologie din Bucureşti au devenit în timp medici şefi în

principalele oraşe din ţară, la sate rămânând doar dentiştii improvizaţi empiric, protezişti de
ocazie, care contrastau cu nivelul ridicat al medicilor stomatologi pregătiţi la Institutul de
Stomatologie din Bucureşti.

Astfel, în cadrul acestui Institut de Stomatologie îşi desfăşura activitatea şi Doctorul

Valerian Popescu. Beneficiază în toată această perioadă de pregătirea profesională a
Profesorului Dan Theodorescu, în scurtă vreme reuşind să dobândească experienţă
chirurgicală şi o competenţă clinică remarcabilă, amplificată în timp.

Face parte din colegiul de redacţie al Revistei Române de Stomatologie, unde publică,
singur sau în colaborare, articole privind aspecte bucale în diferite afecţiuni sanguine, de
patologie tumorală, infecţioasă şi traumatică buco-maxilo-facială.
 În cadrul reformei învăţământului din anul 1948, Dr. Valerian Popescu a contribuit
decisiv la organizarea învăţământului stomatologic, medicinei şi la întocmirea unuia dintre
cele mai medicale planuri de învăţământ din lume.

După moartea Profesorului Dan Theodorescu, Dr. Valerian Popescu preia conducerea
secţiei de chirurgie maxilo-facială, iar în anul 1949 este numit conferenţiar la aceeaşi clinică,
pe care o conduce până la pensionarea sa, în anul 1984, la vârsta de 72 de ani. Activitatea
ştiinţifică o împleteşte în mod fericit cu cea de îngrijire a bolnavilor. Extrem de muncitor, dar
şi excelent dascăl, Prof. Dr. Valerian Popescu îşi alcătuieşte un colectiv de cadre didactice de
primă mână (Prof. Dr. Al. Epurescu, Prof. Dr. C. Burlibaşa, Prof. Dr. M. Gafar, Prof. Dr. P.
Firu, Prof. Dr. St. Stănescu, Conf. Dr. C. Stieber, Dr. M. Sturza, Dr. Iulia Ghiţescu, Conf. Dr.
I. Stroescu), care se va constitui într-o adevărată şcoală. A fost profesor de clinică chirurgicală
buco-maxilo-facială. Totodată, între anii 1964-1976 a fost decan al Facultăţii de Stomatologie
din Bucureşti.

În anul 1955, Prof. Dr. Valerian Popescu publică, împreună cu colectivul clinicii pe care o
conduce, prima ediţie a cursului de chirurgie buco-maxilo-facială. În aceeaşi perioadă
activează şi revista Stomatologia, al cărui redactor responsabil va fi timp de peste 20 de ani.

Preocupările sale ştiinţifice au vizat aproape toate domeniile chirurgiei maxilo-faciale,

publicând peste 150 de lucrări în ţară şi în străinătate. Şi-a concentrat cercetările, atât asupra
problemelor specifice anesteziei în stomatologie, a traumatologiei feţei şi maxilarelor, dar şi
asupra malformaţiilor şi a tumorilor maxilo-faciale. Totodată, a avut şi preocupări legate de
acţiunea fluorului în combaterea cariei dentare, dar şi în depistarea şi diagnosticarea precoce a
cancerului bucal.

În anul 1952, Prof. Dr. Valerian Popescu publică în Revue de Stomatologie tehnica sa
originală de plastie de adiţie a crestelor alveolare edentate total, utilizând autotransplantul
cartilaginos costal. De asmenea, este printre primii în lume, care foloseşte în osteoplastia din
anchiloza temporo-mandibulară, interpoziţia de grefă totală de piele.

Totodată, Prof. Dr. Valerian Popescu este considerat pe drept cuvânt, ca fiind părintele
implantologiei orale din România. Astfel, la nivelul anilor 1950-1960 acest domeniu de foarte
mare viitor era încă în fază de pionierat, nu doar în România, ci şi în Europa şi în SUA.
Adevărata dezvoltare a implantologiei orale în România apare abia după anul 1990, când, sub
conducerea reputatului Gen. Prof. Dr. Augustin Mihai se înfiinţează primul Centru de
Implantologie Orală din cadrul Spitalului Militar Central din Bucureşti şi totodată prima
Clinică de Implantologie Orală din cadrul Facultăţii de Stomatologie a UMF „Carol Davila”
din Bucureşti.

În anul 1961, Prof. Dr. Valerian Popescu publică în cadrul Editurii Medicale, împreună cu
dr. Corneliu Burlibaşa, manualul intitulat Tehnici curente de chirurgie stomatologică. Ediţia a
II-a a acestei lucrări, apărută în anul 1966 este premiată de Ministerul Învăţământului.

În anul 1964, sub redacţia Prof. Dr. Valerian Popescu apare un tratat de chirurgie buco-
maxilo-facială în 2 volume. Împreună cu şefii disciplinelor din celelalte centre universitare
din ţară, publică în anul 1967 Manualul unic de chirurgie buco-maxilo-facială, iar împreună
cu C. Stieber şi Al. Epurescu publică Urgenţele în stomatologie şi în anul 1971 Anestezia în
stomatologie.

A mai publicat: Dificultăţi de diagnostic în sindromul dureros cranio-facial (1967),

Igiena gurii şi a dinţilor (prevenirea cariilor şi a prodontopatiilor) (1967), Radiodiagnosticul
în stomatologie (1973), Depistare şi diagnostic precoce în cancerul bucal (1973), Radiologie
stomatologică (1985).

Prof. Dr Valerian Popescu a fost şi este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale

de Stomatologie (ASI) şi totodată redactor al revistei acesteia (Acta Stomatologica
Internationalia), publicată un timp la Bucureşti.

Perioada în care Prof. Dr. Valerian Popescu a fost preşedintele ASI este considerată o
perioadă de vârf din viaţa acestei asociaţii. S-a preocupat constant să facă cunoscută în lume
stomatologia românească şi reprezentanţii ei.

Prof. Dr. Valerian Popescu a fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România,
al Academiei de Chirurgie Dentară din Franţa, al Societăţii de Medicină din Anglia, al
Societăţii Belgiene de Stomatologie, al Societăţii Internaţionale de Chirurgie Maxilo-Facială,
al Asociaţiei Stomatologice Internaţionale. A fost distins cu Premiul Internaţional al Filmului
Dentar şi cu Premiul Magitot al Academiei de Medicină din Paris. Timp de 3 ani a fost
preşedintele Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (USSM). Este laureat al premiului Gh.
Marinescu al Academiei Române
 În anul 1963, Prof. Dr. Valerian Popescu a fost ales membru corespondent al Academiei
Române, fiind de altfel, până în ziua de astăzi singurul reprezentant al stomatologiei, care a
beneficiat de această recunoaştere supremă a meritelor sale.

ÎNAINTAŞI DE SEAMĂ AI FACULTĂŢII DE STOMATOLOGIE DIN BUCUREŞTI:

DR. CICERONE MIHAIL

(material publicat în anul 2001 în Revista Română de Stomatologie, în memoria Dr.

Cicerone Mihail)

Dacă prezentul este consecinţa trecutului şi temelia pentru ce va fi, este datoria noastră, a
celor de acum, să ne reamintim inaintaşii, pentru memoria celor ce vor veni după noi.

Şi pentru şcoala noastră de stomatologie, care abia că a depăşit vârsta de o jumătate de

secol, atât în ceea ce priveşte conţinutul ei de disciplină medicală, dar şi ca institut de invăţământ
superior, dacă ne gândim la primii descălecatori, alături de Profesorul Dan Theodorescu trebuie
să ni-l reamintim şi pe cel care a fost Doctorul Mihail Cicerone.

Generaţiile tinere nu au auzit de Doctorul Mihail, iar cei care l-au cunoscut sunt din ce în
ce mai puţini.

S-a născut în anul 1912 în oraşul Tulcea, tatăl său, Dumitru Mihail, ofiţer de carieră şi-a
purtat familia din garnizoană în garnizoană, aşa că, şcoala primară a urmat-o la Galaţi, unde a
absolvit în continuare cursurile liceului "Vasile Alecsandri", în anul 1931.

Urmează apoi cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care o termină în anul
1937, iar în anul 1938 obţine doctoratul în medicină şi chirurgie.

Încă din studenţie se orientează către disciplinele chirurgicale, pentru care fapt, în anul
1934, după ce reuşeşte la concursul de externat la Eforia Spitalelor are şansa de a lucra sub
îndrumarea marilor profesori chirurgi: Amza Jianu la Spitalul Colentina şi Nicolae Hortolomei la
Spitalul Colţea.

În anul 1936, după expirarea stagiului de externat, tot prin concurs revine ca intern la
Eforia Spitalelor. Cu această ocazie, în timpul stagiului în Spitalul Colţea îl cunoaşte şi lucrează
sub indrumarea Profesorului Dan Theodorescu, de care va rămâne legat profesional şi
sentimental, până la moartea acestuia.

Funcţionează ca intern până în anul 1941, între timp terminându-şi studiile universitare şi
obţinând doctoratul în medicină şi chirurgie.

În anul 1940 urmează cursurile Şcolii de Ofiţeri Medici în rezervă şi fiind ani de război
este concentrat şi trimis ca medic militar chirurg la un spital de front. În anul 1943 revine în viaţa
civilă şi se prezintă la concursul de secundariat in chirurgie, continuându-şi activitatea în
Serviciul de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială al Clinicii de Stomatologie condusă de Profesorul
Dan Theodorescu, care funcţiona în incinta Spitalului Colentina.

Concomitent işi începe şi activitatea didactică, întâi ca preparator şi din anul 1945, ca
asistent al Profesorului Dan Theodorescu.

În anul 1947 devine prin concurs medic primar chirurg, iar în anul 1949 obţine titlul
didactic de şef de lucrări la Catedra de Chirurgie B.M.F. a Facultăţii de Stomatologie din
Bucureşti, atunci înfiinţată.

Referitor la activitatea Dr. Mihail Cicerone în anii de început ai Facultăţii de

Stomatologie din Bucureşti, Prof. Dr. Eugen Costa, un alt mare pionier al învăţământului nostru
stomatologic, nota în ianuarie 1967: “...pe linie didactică, din anul 1941 când a fost numit
preparator, apoi asistent, iar în 1949 şef de lucrări la Clinica de Chirurgie B.M.F., funcţie
didactică, pe care a îndeplinit-o până în 1959, pe lângă o documentare neîntreruptă în
specialitate, a avut o contribuţie esenţială în organizarea acestei clinici, în pregătirea tinerelor
cadre didactice, preparatori şi asistenţi. Multe cadre didactice existente actualmente în Facultatea
de Stomatologie, cu perspective de evoluţie sunt elevii doctorului Mihail Cicerone...” nota Prof.
Costa în anul 1967. Posedând şi cunoştiinte profunde de protetică dentară, a introdus în chirurgia
stomatologică tratamentul protetic prin aparate chirurgicale în fracturi, rezecţii de maxilar şi
mandibulă, osteotomii, etc. De asemenea, a avut contribuţii deosebite la redactarea diferitelor
ediţii ale cursului de chirurgie B.M.F.
 În anul 1959 Dr. Mihail Cicerone, în urma competenţelor profesionale şi didactice urma
să devină conferenţiar la Clinica de Chirurgie a Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti dar, nu a
fost să fie...

În anul 1959 a părăsit Clinica de Chirurgie B.M.F.

"Cum omul e sub vremuri", după spusa cronicarilor, Doctorului Mihail Cicerone i-a fost
oprită ascensiunea în cariera didactică, deoarece nu a fost membru al Partidului Comunist,
condiţie esenţială în acele timpuri, pentru a fi conferenţiar şi profesor universitar. Şi nu putea fi
primit în Partidul Comunist, deoarece tatăl său, Generalul Mihail, fusese deţinut politic la Poarta
Albă, fără să fi fost judecat şi condamnat, asemeni multor români căzuţi victime luptei de clasă,
instaurată de regimul comunist, după preluarea puterii politice în România, odată cu terminarea
celui de al Doilea Război Mondial.

Şi ca o ironie a soartei, Generalul Dumitru Mihail moare la scurt timp de la eliberarea din
inchisoare, din cauza unui adamantinom, care a evoluat în urma unei extracţii făcute în condiţii
de penitenciar.

După îndepărtarea din rândul cadrelor didactice de la Clinica de Chirurgie B.M.F.,

Doctorul Mihail îşi va continua activitatea, fără grad didactic însă, la Centrul Stomatologic
Regie, unde a condus stagiul clinic al studenţilor stomatologi din anul VI, iar din anul 1962 la
Centrul Metodologic de Stomatologie al Municipiului Bucureşti, devenit apoi baza clinică de
perfecţionare postuniversitară, pentru medicii stomatologi. În această instituţie a funcţionat
Doctorul Mihail Cicerone, până în anul 1977, când a fost pensionat.

Deşi fusese nedreptăţit, deşi nu mai avea funcţie didactică, Doctorul Mihail nu a încetat
nici un moment să fie un dascăl, pentru cei care s-au aflat în preajma sa. Doctorul Mihail a avut
vocaţia să fie profesor şi cine a avut dorinţa şi răbdarea să-l înţeleagă şi să se ridice la nivelul
pretenţiilor sale, a devenit mai bogat pentru profesiunea de medic.

Profesor a fost şi pentru cadrele medii; între anii 1941-1949 a condus cursurile pentru
Şcoala de Surori de Asistenţă Dentară, fiind şi îndrumător la Şcoala de Tehnicieni Dentari.

Impresionantă este şi activitatea ştiinţifică a Doctorului Mihail Cicerone.

 Între anii 1941-1950 a fost secretar de redacţie al Revistei Române de Stomatologie, iar
din anul 1950 până la pensionarea sa a făcut parte din colegiul de redactie al Revistei
Stomatologia. A fost vicepreşedinte al Societăţii de Stomatologie, Filiala Bucureşti.

A comunicat la diferite reuniuni ştiinţifice şi a publicat în reviste de specialitate, în ţară şi

în străinătate peste 400 de lucrări ştiinţifice, multe având un conţinut original. În anul 1960 i-a
fost brevetată inovaţia "Atela ocluzală din acrilat, pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă la
copii".

Iar cei care l-au cunoscut mai îndeaproape, ştiu că Doctorul Mihail Cicerone cânta la pian
şi improviza cu multă uşurinţă; poate de aceea, în egală măsură, a iubit şi muzica simfonică şi
jazzul. A umblat mult pe munte cu rucsacul în spate, pentru că a dorit mereu să ajungă sus. Cât a
putut. Cât i s-a permis. S-a stins la 74 ani, în anul 1985.

DASCĂLUL, CHIRURGUL ŞI OMUL DE ŞTIINŢĂ CORNELIU BURLIBAŞA

Mariana Brânduşa Popa, Dana Cristina Bodnar

(material publicat în anul 2008 în Revista Dental Target, la un an de la moartea Prof. Dr.
Corneliu Burlibaşa)

In memoriam:

Era o dimineaţă senină şi calmă, de început de toamnă. L-am întâlnit, ca în atâtea alte
dimineţi, aşteptând liftul în holul de la parter al facultăţii.

- Bună dimineaţa domnule profesor !

- Bună dimineaţa. Ce mai faci ? şi chipul blând i s-a luminat de un zâmbet plin de
căldură şi bunătate.
A fost să fie ultima întâlnire.
 1928 - 2007

Alături de mulţi alţi reprezentanţi ai stomatologiei româneşti, Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa
va rămâne în memoria urmaşilor, ca unul din întemeietorii şcolii moderne de chirurgie oro-
maxilo-facială. Pe parcursul a peste 45 de ani de activitate neîntreruptă a format multe generaţii
de studenţi, de specialişti în chirurgie, a ajutat mulţi oameni aflaţi în suferinţă şi a oferit din
generozitatea inimii sale ajutor, tuturor celor care i s-au adresat. Readucem azi în memorie, în
semn de omagiu, la un an de la dispariţia sa, pe dascălul, chirurgul, omul de ştiinţă, care a fost
Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa, cel care a contribuit la prestigiul medicinei dentare din România.

Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa s-a născut în anul 1928 în comuna Băleni, judeţul Galaţi.
După absolvirea liceului “Vasile Alecsandri” din Galaţi, pleacă la Bucureşti, pentru a-şi urma
chemarea şi devine, în anul 1947, student al Facultăţii de Medicină Generală. În anul 1950 se
transferă la Facultatea de Stomatologie, imediat după înfiinţarea acesteia, considerând că această
facultate se potriveşte mai bine aspiraţiilor sale.

În anul 1953, la terminarea facultăţii, ca urmare a rezultatelor bune obţinute în anii de

studiu devine preparator şi apoi asistent universitar al Clinicii de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială
din Bucureşti. În paralel, între anii 1954-1959, Dr. Corneliu Burlibaşa va funcţiona ca asistent
prin cumul la Disciplina de Anatomie a Facultăţii de Medicină, condusă de reputatul Prof. Dr.
Emil Repciuc. Această perioadă îi va fi benefică proaspătului absolvent al Facultăţii de
Stomatologie şi tânărului chirurg, permiţându-i acumularea unor cunoştinţe solide de anatomie,
necesare exercitării profesiei de medic chirurg.

În anul 1956 va participa benevol, alături de alte cadre medicale la acţiunea de depistare şi
eradicare a leprei din Delta Dunării, confruntându-se cu suferinţa produsă de această boală gravă,
invalidantă.

În primii ani de practică are şansa de a lucra sub îndrumarea Dr. Mihail Cicerone, o figură
luminoasă a stomatologiei româneşti şi un reprezentant de seamă al chirurgiei maxilo-faciale,
dominat de dorinţa de a-i învăţa pe cei cu care a lucrat, împărtăşindu-le din experienţa sa, dar şi
din eşecurile şi îndoielile sale. Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa, plin de recunoştinţă, îl va
caracteriza pe acesta ca pe “un clinician remarcabil şi un dascăl înzestrat cu mult har”.

Un alt mentor cu har de chirurg cu care a avut şansa să lucreze şi de la care a învăţat (a
furat) din tainele meseriei a fost Prof. Dr. Valerian Popescu, care i-a marcat evoluţia profesională.
Sub îndrumarea acestuia a colaborat la realizarea unor lucrări ştiinţifice şi manuale, din care
“Tehnici curente de chirurgie stomatologică” apărută la Editura Medicală în anul 1961 (a doua
ediţie a lucrării va lua premiul II acordat de Ministerul Învăţământului), manual care a constituit
mulţi ani o carte de referinţă pentru specialiştii în domeniu..
 Manual “Tehnici curente de chirurgie stomatologică” 1961

Avansând în ierarhie pe post de şef de lucrări, conferenţiar (1967) şi profesor (1972) la

Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială a Facultăţii de Stomatologie Bucureşti în anul 1972,
Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa a fost perceput de cei care, de-a lungul anilor au avut şansa să-l
aibă mentor, să-şi desăvârşească pregătirea profesională sub îndrumarea sa, ca un cadru didactic
exigent, un om care prin structură şi educaţie, marcat de modestie exagerată, degaja în jurul său
tuturora (colegi, colaboratori, învăţăcei, etc.) bunătate, blândeţe, calm şi o mare încredere celor
aflaţi pe patul de suferinţă.

Devine doctor în medicină în anul 1965, medic specialist, medic primar şi ulterior, din
anul 1981, medic primar gr.II de chirurgie buco-maxilo-facială şi şef al Clinicii de Chirurgie
Buco-Maxilo-Facială a Facultăţii de Stomatologie Bucureşti.

Între anii 1984-1990 ca decan, va conduce destinele Facultăţii de Stomatologie din

Bucureşti.

Pentru activitatea sa prestigioasă în domeniul chirurgiei maxilo-faciale este ales, între anii
1990-1994 reprezentantul României în Consiliul European al Asociaţiei Europene de Chirurgie
Cranio-Maxilo-Facială

A elaborat peste 230 de lucrări ştiinţifice publicate sau comunicate în ţară sau în
străinătate, este unic autor al monografiei “Extracţia Dentară” apărută în anul 1971, autor a 5
capitole de chirurgie buco-maxilo-facială incluse în Tratatul de Chirurgie Generală Vol.III
apărut în anul 1977 sub redacţia reputatului Prof.Dr. Theodor Burghele şi împreună cu Prof. Dr.
Gh. Timoşca autor al manualului de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, publicat în anul 1983 la Ed.
Didactică şi Pedagogică. Manualul va fi reeditat la Chişinău în anul 1990, pentru uzul
studenţilor din Republica Moldova. În anul 1995 va apare sub redacţia sa, în colaborare cu cadre
didactice de valoare din centre universitare din ţară, Tratatul de Chirurgie Orală şi Maxilo-
Facială vol.I care s-a epuizat rapid, fapt pentru care, la cererea Editurii Medicale va apare un
singur volum de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială cu 1300 pagini, lucrare cu caracter exhaustiv,
la care contribuţia Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa este meritorie.
 Activitatea sa clinică şi ştiinţifică remarcabilă, extinsă pe mai multe domenii ale chirurgiei
maxilo-faciale (anomalii dento-maxilare, malformaţii congenitale, traumatisme buco-maxilo-
faciale, leziuni tumorale ale regiunii maxilo-faciale, implantologie, etc.) fac ca în anul 1996 să
fie ales membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale .

A fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în colectivele
ştiinţifice ale unor reviste de specialitate din domeniu, participând cu pricepere şi spirit
organizatoric la ridicarea nivelului ştiinţific al acestora.

După ieşirea la pensie şi-a continuat activitatea ca profesor consultant, îndrumând în

continuare doctoranzii în finalizarea tezelor de doctorat, a activat ca medic chirurg la Spitalul
Clinic “Prof. Dr. Dan Theodorescu” din Bucureşti şi în domeniul privat.

Activitatea multilaterală, deosebit de bogată şi prestigioasă, personalitatea sa de dascăl

plin de tact şi răbdare, cu simţ pedagogic deosebit, exigent cu studenţii şi cu sine însuşi, dar cu o
blândeţe care emana din întreaga sa fiinţă şi o ghiduşie în priviri de neconfundat, fac ca dascălul,
specialistul, omul care a fost Prof. Dr. Corneliu Burlibaşa să rămână veşnic în memoria celor
care l-au cunoscut şi au avut privilegiul să înveţe din experienţa sa .

A venit ziua de 4 noiembrie 2007, care a curmat mult prea devreme viaţa celui care a fost
dascăl, medic, soţ, părinte şi bunic, cu toate cele bune şi rele ale sale, lăsând în urmă o amintire
luminoasă

Timpul n-a mai avut răbdare !