55 DE ANI DE LA MOARTEA PROFESOR DR.

DAN THEODORESCU

(Material publicat în anul 2003 în revista Sibiul Medical, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la
moartea Prof. Dr. Dan Theodorescu)

Profesor Dr. Dan Theodorescu s-a născut pe data de 2 martie 1899 în oraşul Tulcea.
Personalitate emblematică a stomatologiei şi chirurgiei maxilo-faciale româneşti, poate fi
considerat nu numai ctitor de şcoală, dar şi un mare vizionar al dezvoltării şi evoluţiei
specialităţilor stomatologice.
Asistent la “Catedra de Anatomie Topografică şi Chirurgie Experimentală” condusă de
Prof. Dr. Thoma Ionescu şi Prof. Dr. Ernest Juvara şi apoi asistent la Clinica a III-a Chirurgicală
condusă de un alt renumit chirurg, şi anume Prof. Dr. Amza Jianu, Dan Theodorescu pleacă la
Viena în anul 1934, pentru a face studii de specializare în stomatologie şi chirurgie maxilo-
facială la un alt maestru renumit, şi anume Prof. Dr. Pichler, considerat ca fiind creatorul
chirurgiei oncologice şi ortognatice în Europa.

Şcoala din Viena era recunoscută nu numai pe plan european, dar şi mondial, orice
specialist considerând că un stagiu la “Clinica Prof. Pichler”, este nu numai obligatoriu, dar
constituie şi o carte de vizită, care îl onorează. Prof. Dr Dan Theodorescu reuşeşte să-şi
îmbogăţească într-un singur an, nu numai cunoştinţele de stomatologie, dar şi pe cele de
chirurgie maxilo-facială, fiind remarcat de Prof. Pichler, cu care a rămas prieten şi a corespondat
până în ultimele luni ale vieţii sale. Cunoştinţele sale de medicină operatorie l-au impresionat pe
Prof. Pichler, care, l-a antrenat în activitatea clinică, încă din primele săptămâni de stagiu,
considerându-l în anumite domenii, nu doar un simplu medic venit să se specializeze, ci şi un
coleg, cu care avea discuţii de la egal la egal.

Revenit în ţară în anul 1936, Dr. Dan Theodorescu este numit conferenţiar prin concurs la
Catedra de Chirurgie Maxilo-Facială a “Institutului de Stomatologie“ din Bucureşti. Este vorba
de fapt de primul institut de specializare în stomatologie, înfiinţat în anul 1929, în cadrul
“Spitalului Colţea” din Bucureşti. Era prezidat de Prof. Dr. Mina Minovici şi era organizat în 3
secţii:

-o secţie de patologie şi terapeutică dentară, condusă de Conf. Dr. C. Dimitrescu, care

ţinea şi cursurile de stomatologie din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti;

-o secţie de chirurgie maxilo-facială, sub conducerea Conf. Dr. N. Sebastian;

-o secţie de protetică restauratoare buco-dentară şi ortopedie maxilo-facială, condusă de

Conf Dr. Ev. Staicovici.

Este interesant că primul Institut de Specializare Stomatologică din România a fost

încadrat cu cadre didactice provenite de la “Spitalul Militar Central”, un centru medical foarte
valoros, cu mare experienţă chirurgicală, ca urmare a plăgilor maxilo-faciale din Primul Război
Mondial.

Revenind la Prof Dr. Dan Theodorescu, trebuie specificat că în anul 1937 devine
conferenţiar şi la Catedra de Proteză Restauratoare Buco-Dentară şi Ortopedie Maxilo-Facială,
eliberată prin pensionarea Prof. Dr. Ev. Staicovici. Încă de la început nu a ezitat să se înconjoare
de medici tineri, colaborând în acelaşi timp cu specialiştii în stomatologie formaţi de alte şcoli,
toate acestea cu scopul de a organiza cursuri de specializare în stomatologie pentru absolvenţii
de medicină generală, care începeau să se deosebească de vechii dentişti.
 În anul 1939, ocupă prin concurs Catedra de Stomatologie a Facultăţii de Medicină din
Bucureşti, ale căror cursuri şi lucrări practice devin obligatorii. În continuare, Prof. Dr. Dan
Theodorescu preia şi conducerea Institului de Stomatologie, pe care-l reorganizează, imprimând
stomatologiei caracterul chirurgical şi totodată dezvoltând cercetarea ştiinţifică la nivel european.
Ca o recunoştinţă pentru maestrul său, Prof. Dr I. Iacobovici, care l-a sfătuit să facă specializarea
în stomatologie la cel mai bun centru european din acea perioadă, Prof. Dr. Dan Theodorescu
înfiinţează în anul 1937 Revista Română de Stomatologie şi în anul 1938 Societatea Română de
Stomatologie, unde Prof. Dr. I. Iacobovici a fost ales preşedinte de onoare.

În anul 1941 se înfiinţează la Spitalul Colentina un pavilion cu 3 nivele, amfiteatru, 74 de

paturi şi 60 de unităţi stomatologice complete, precum şi un laborator de tehnică dentară la nivel
european pentru acea vreme. Acest nou institut a format medici stomatologi de înaltă clasă şi o
pregătire tehnică de nivel european, lucrările de ceramică şi protezele scheletate realizându-se
aici în mod curent.

Absolvenţii acestui institut au devenit ulterior medici şefi în principalele oraşe din ţară, la
sate rămânând doar dentiştii improvizaţi empiric, protezişti de ocazie, care contrastau cu nivelul
ridicat al medicilor stomatologi pregătiţi la Institutul de Stomatologie din Bucureşti. Tot în
această perioadă s-au format şi s-au dezvoltat clinici de stomatologie cu cadre de conducere la
Iaşi, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, unde existau deja facultăţi de medicină.

În paralel, Societatea Română de Stomatologie ţinea şedinţe şi sesiuni de comunicări

ştiinţifice la Spitalul Colţea, o dată pe lună. Era vorba de şedinţe de dezbateri ştiinţifice
adevărate, în cursul cărora medicii din provincie îşi prezentau cu curaj şi competenţă experienţa
lor.

În toată această mişcare ştiinţifică, Prof. Dr. Dan Theodorescu s-a impus ca un mare
maestru, receptiv, îngăduitor, dispus la colaborarea ştiinţifică cu colegii din Târgovişte, Iaşi,
Brăila, Ploieşti, Constanţa, Braşov, şi chiar şi din celelalte centre universitare.

Prof. Dr. Dan Theodorescu a fost preocupat şi de dezvoltarea asistenţei stomatologice,

astfel că, pe lângă cursurile de specializare organizate pentru medici, înfiinţează tot în cadrul
Institutului Clinic de Stomatologie o şcoală de tehnicieni dentari şi o şcoală de asistente de
stomatologie, cadre didactice fiind colaboratorii săi. Este conştient de faptul că, o asistenţă
stomatologică de calitate nu poate fi acordată decât de o echipă, şi anume: medicul stomatolog,
asistenta de cabinet şi tehnicianul dentar.

Nu trebuie uitată contribuţia Prof. Dr. Dan Theodorescu la tratarea răniţilor din cel de-al
Doilea Război Mondial. Anul 1941 găseşte la Spitalul Colentina o echipă robustă, formată şi
antrenată, pentru îngrijirea răniţilor de pe Frontul de Răsărit, unde armata romănă lupta în
colaborare cu armata germană contra Rusiei Sovietice. Această echipă beneficiază de aportul
unor medici tineri, entuziaşti şi de mare viitor, care mai târziu vor constitui nucleul Catedrei de
Chirurgie Maxilo-Facială a Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti. Este vorba în special de Dr.
Cicerone Mihail şi de Dr Valerian Popescu, demni urmaşi ai Prof. Dr. Dan Theodorescu

Pentru medicii stomatologi, Dan Theodorescu publică în anul 1943 lucrarea intitulată
“Anestezia în Chirurgia Buco-Dentară”.

De asemenea, schiţează capitolele viitorului curs de chirurgie maxilo-facială, la care

lucrează împreună cu colaboratorii săi, până în ultimele luni de viaţă. Nu va avea satisfacţia de a-
l vedea tipărit, acest lucru realizându-se abia în anul 1955.
O suferinţă renală apărută după o scarlatină, de care s-a îmbolnăvit în timpul stagiului de
internat, îi va marca starea de sănătate din ultimul an de viaţă. Se stinge din viaţă în anul 1948,
la vârsta de 49 de ani, fără să aibă satisfacţia de a vedea înfiinţate facultăţile de stomatologie,
unde s-au transpus în viaţă concepţiile sale biologice moderne, în specialitatea căreia i-a
imprimat amprenta marii sale personalităţi.
Prof. Dr. Dan Theodorescu rămâne creatorul stomatologiei moderne din România,
deschizătorul de drum pentru o chirurgie maxilo-facială competitivă în Europa, cercetător
ştiinţific cu o putere mare de lucru, cu inventivitate în alegerea tehnicilor operatorii şi cu putere
de convingere, de a ridica nivelul stomatologiei din întrega ţară la nivel internaţional.
Integrând stomatologia în familia medicală şi biologică, Prof. Dr Dan Theodorescu a scris
primul curs de chirurgie maxilo-facială din România, rămas în manuscris şi tipărit de elevii săi
mai târziu. Totodată, este cert că a scris şi un curs de protetică dentară, rămas netipărit, deoarece
manuscrisul nu a mai fost găsit după moartea sa, în anul 1948.
Ca recunoştinţă a personalităţii acestui mare maestru, Facultatea de Stomatologie din
Bucureşti, cu sediul în Spitalul Clinic de Stomatologie a înscris pe frontispiciul său în anul 1998,
numele celui ce a fost “PROFESOR DR. DAN THEODORESCU”, cu ocazia comemorării a
50 de ani de la moartea sa.

STOMATOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎN ANUL 1940

Anul 1940. Anul tristeţii, anul dezamăgirilor, anul deznădejdii pentru România şi pentru
poporul român. Anul în care România a devenit prin revizuirea graniţelor, dintr-o ţară puternică
şi prosperă, o ţărişoară mică, cu o economie şi o agricultură dezorganizate, aproape distruse, cu
un rege şi un guvern total depăşiţi de situaţie. Anul în care, pentru prima dată în România
secolului XX, un rege a fost obligat să abdice în favoarea fiului său şi totodată anul care a
însemnat venirea la putere a unui guvern de extremă dreaptă (guvernul militaro-legionar, prezidat
de Generalul Ion Antonescu). Anul care a semnat intrarea României în cel de-al Doilea Război
Mondial, alături de Germania, Italia, Japonia şi Ungaria.

De fapt, ce s-a întâmplat. Totul a început pe data de 10 februarie 1938, atunci când
Regele Carol al II-lea a instaurat Dictatura Regală (1). Pe data de 21 septembrie 1939, primul
ministru al României din acea vreme, Armand Călinescu a fost asasinat de către membrii ai
Gărzii de Fier (1).

Urmează anul 1940, anul care ne interesează cel mai mult în acest moment:

- pe data de 26 iunie 1940, guvernul român a primit un ultimatum din partea guvernului
sovietic, ultimatum în urma căruia Basarabia şi partea de nord a Bucovinei au trecut
în componenţa Uniunii Sovietice (2);
- pe data de 29 august 1940, Germania Hitleristă şi Italia Fascistă au silit România, în
cadrul unei întâlniri care a avut loc la Viena să cedeze Ungariei partea de nord a
Transilvaniei cu o suprafaţă de 43000 de km 2, populată de aproximativ 2600000 de
locuitori, din care cea mai mare parte o constituiau românii (2);
- prin tratatul din 7 septembrie 1940, Bulgaria a încorporat din teritoriul României,
judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6921 de km 2 şi o populaţie de
aproximativ 410000 de locuitori (3).
Astfel, au fost pierdute pentru România teritorii ce însumau 100913 km 2 (33.8% din
întreg teritoriul ţării) şi 6777000 de locuitori (33.3% din populaţia României) (3).
 În această situaţie, pe data de 6 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea a fost obligat să
abdice. A fost înlocuit imediat de către de fiul său Mihai, iar cu această ocazie era instaurat şi
guvernul militaro-legionar, cu orientare fascistă, condus de Generalul Ion Antonescu (4). În
primele 3 luni de la instaurarea acestui guvern, „capitala ţării văzu scenele de răzbunare ale
legionarilor: asasinarea în noaptea de de 26 spre 27 noiembrie 1940, după miezul nopţii, în
cazematele fostului fort de la Jilava, a 67 de persoane (foşti demnitari ca generalul C. Argeşanu,
Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, foşti militari, ofiţeri şi subofiţeri, închişi în primele zile ale
noului regim). În aceeaşi zi în care avea loc măcelul de la Jilava, fostul ministru Virgil Madgearu
era dus în Pădurea Snagovului şi împuşcat. La fel şi marele istoric Nicolae Iorga împărtăşea
aceeaşi soartă tragică, fiind împuşcat în marginea comunei Strejnicu, la sud de Ploieşti” (1).

La aceste acte sângeroase se adaugă şi o calamitate naturală: este vorba de cutremurul

catastrofal din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, cel mai puternic cutremur din câte fuseseră
până atunci în ţară.

Pe acest fundal, plin de haos, dezastru şi teroare, societatea civilă din România suferă
profunde transformări. Astfel, lumea medicală românească din acea vreme se împărţea în 3
categorii:

- o categorie de medici şi cadre didactice din învăţământul medical, destul de puţin

numeroasă, care a susţinut cu convingere şi loialitate Garda de Fier şi care a
considerat, că tot ceea ce a înfăptuit aceasta era pentru binele României şi al
poporului român;
- cea mai numeroasă categorie de medici şi de cadre didactice, care a susţinut de frică
şi de nevoie Garda de Fier, şi care, la primele semne de slăbiciune ale acesteia, a
combătut-o cu toată hotărârea;
- o categorie destul de restrânsă a lumii medicale, care a condamnat cu tărie şi virulenţă
Garda de Fier şi care nu a fost deloc de acord cu atrocităţile comise de aceasta.
În aceste condiţii, în toate revistele medicale din România, din acea vreme, inclusiv în
Revista Română de Stomatologie (nr. 5 din sept-oct. 1940) (5) a apărut mesajul (manifestul)
„Colegiului Medicilor din România” cu un caracter profund legionar, din care spicuim:

„Către medicii români creştini

 Închegaţi într-o nouă armată am pornit să câştigăm bătălia sănătăţii poporului
românesc. Dar pentru a câştiga bătălia sănătăţii trebuie mai întîi să câştigăm bătălia
medicamentului, adică să avem în toată ţara medicament suficient şi ieftin. Pentru realizarea
acestui prim obiectv ne-am gândit la toate formele posibile. Instituţia de Stat omoară creaţia
atât de necesară. Societatea anonimă capitalistă nu poate fi altruistă. Astfel, am ajuns la
formula Societăţii Cooperative cu subsecţii autonome, dar toate strânse sub o comandă unitară.
Obiectivul societăţii noastre cooperative este să organizeze o instituţie românească de producţie
şi comerţ al întregului material sanitar sub toate formele lui. Prin această instituţie, ţara,
colectivitatea să obţie un medicament distribuit fără profit în masele ţărăneşti sărace şi să
promoveze prin investiţii de laborator o ştiinţă terapeutică modernă”

În continuare, manifestul adresează „un călduros apel către toţi medicii etnici români,
dar buni români, de pe întreg întinsul ţării”

În final, acelaşi manifest îi îndeamnă pe medicii români să se gândească la următoarele:

„o ţară mândră în independenţa ei nu poate absenta de la organizarea materialului sanitar în
mâini şi scopuri naţionale. Aceasta, atât în timp de război, cât şi în timp de pace, îndeosebi
pentru un popor ca al nostru, care numai prin vitalitatea rasială mai poate să se afirme în
concurenţa din ce în ce mai aspră dintre neamuri. Ne străduim pentru o colaborare totală cu
marea noastră aliată, Germania nouă”.

Acest mesaj al Colegiului Medicilor din România se vroia cu un conţinut profund

patriotic şi mai ales pro-german, dar foarte extremist şi şovin. Sub această formă, el se adresa
deopotrivă tuturor medicilor din România, deci implicit şi medicilor stomatologi.

În acest context social plin de incertitudine şi pe alocuri plin de pericole îşi desfăşurau
activitatea, cei care practicau stomatologia în România. Este vorba de medici absolvenţi ai
facultăţilor de medicină generală, dar care efectuaseră specialitatea de stomatologie în ţară sau în
străinătate (trebuie precizat faptul că, facultăţile de stomatologie din România s-au înfiinţat după
anul 1948). Conform unui studiu apărut la acea vreme (6), se precizează că „din cei 700 de
medici stomatologi existenţi în noile frontiere, numai 210 sunt etnici români, restul fiind evrei
sau minoritari.”
 Totuşi, nucleul de cercetare pentru stomatologie se găsea în acea perioadă la Spitalul
Colţea, unde sub conducerea şi îndrumarea reputatului Profesor Dr. Dan Theodorescu se găsea
Institutul de Stomatologie. Printre colaboratorii extrem de apropiaţi ai Profesorului Dan
Theodorescu se numărau şi Dr. Cicerone Mihail, Dr. Valerian Popescu, Dr. Eugen Costa, Dr.
Marcel Zambra, Dr. Ştefan Ţiculescu şi mulţi alţii.

În toamna anului 1940,” sub patronajul Regelui Mihai I, al Reginei Mamă Elena, al
Conducătorului Statului, Domnul Gen. Ion Antonescu, precum şi al Domnului V. Iasinschi
ministrul legionar al sănătăţii şi ocrotirilor sociale, în amfiteatrul mare al Spitalului Colţea s-a
ţinut prima şedinţă a Centrului Legionar de Studii şi Documentare”. În cadrul acestei şedinţe s-a
insistat mai ales asupra unei noi reforme, privind organizarea sanitară a României. La această
şedinţă au participat, printre mulţi alţi invitaţi, figuri proeminente ale medicinei româneşti în
acea perioadă, şi Profesor Dr. Dan Theodorescu, personalitate marcantă a stomatologiei moderne
din România.

În urma acestei şedinţe, considerată la acea vreme, ca fiind foarte importantă, Prof. Dr.
Dan Theodorescu a elaborat un material extrem de interesant privind „organizarea asistenţei
dentare la noi în ţară”, material revoluţionar la acea vreme, din care spicuim (6):

„Asistenţa dentară prezintă astăzi, un vădit caracter social, de cea mai mare
însemnătate. Această stare se bizuie pe următoarele 2 elemente:

- frecvenţa enormă a boalelor buco-dentare; (...)

- consecinţele lor sunt extrem de serioase. (...) Asistenţa dentară trebuie făcută la timp,
adică de la vârsta de 3 ani şi cel mai târziu la intrarea în şcoală, adică la 7 ani. (...). Şcoala este
organismul social, prin care asistenţa dentară poate fi făcută cu mai mult folos. Prin caracterul
obligator al şcoalei primare, copiii pot fi controlaţi, iar asistenţa dentară intervine la o vârstă
potrivită.”

De fap, ceea ce a propus Prof. Dr. Dan Theodorescu la acea vreme, şi anume organizarea
asistenţei şcolare în România, avea să fie pusă în practică, peste mai bine de 2 decenii de către
Prof. Dr. Ioan Gall, atunci când se afla la conducerea Centrului Metodologic din Bucureşti (7).
De asemenea, trebuie precizat faptul că, în deceniile 4 şi 5 ale secolului XX, doar în Austria şi
mai ales în Germania existau organizaţii dentare şcolare (de fapt cabinete şcolare de
stomatologie, la care erau arondate mai multe şcoli) foarte bine puse la punct (doar în Germania
existau peste 1300 de organizaţii dentare şcolare la nivelul anului 1935).

Un alt aspect extrem de important abordat de către Prof Dr. Dan Theodorescu în studiul
său se referea „la modalitatea practică de recrutare şi instruire a medicilor stomatologi
necesari. Se pot folosi medicii şcolari de la Ministerul Sănătăţii, respectiv cei de la municipii şi
comune, de la Ministerul Educaţiei, medicii profesori de higienă şi medicii Eforiilor şcolare”.
(6)

De asemenea, în acelaşi studiu, Prof. Dan Theodorescu insistă mai ales asupra
obligativităţii specializării în stomatologie (aproximativ 1 an). „Specializarea va fi obligatorie.
Durata cursurilor şi lucrărilor de specializare va fi de un an. Actuala lege a învăţământului
prevede 2 ani. Cred că un an, timpul fiind judicios întrebuinţat este deajuns ca un doctor în
medicină să devină un bun stomatolog. Legea trebuie modificată”

Totodată, în acest material există instrucţiuni foarte concrete asupra salarizării şi

concediilor de studii ale medicilor, care efectuau specializarea în stomatologie: „Medicii aleşi
vor căpăta concedii pentru studii cu plata salariului. De la caz la caz, dat fiind diferenţa de
retribuţie, salariul va fi completat de minister prin indemnizaţia necesară. Mijloacele didactice
(taxe, instrumente şi materiale) vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii”. (6)

Nu sunt uitaţi nici tehnicienii dentari. „Rolul tehnicienilor dentari este foarte important,
căci ei fac toate lucrările şi aparatele protetice, ortopedice şi chirurgicale. Ei se vor recruta din
elemente susceptibile de a primi o astfel de pregătire: absolvenţi ai şcolilor de meserii, agenţi
sanitari, etc. Durata studiilor va fi de un an, pregătirea lor făcându-se în clinicile
stomatologice”(6). Din fericire, peste doar 3 ani, la data de 1 noiembrie 1943, Prof. Dr. Dan
Theodorescu a deschis prima Şcoală de Tehnicieni Dentari din România, la Institutul Clinico-
Stomatologic, mutat între timp la Spitalul Colentina (8)

Un rol deosebit este acordat şi „surorilor de asistenţă dentară”. „În acest domeniu nu este
cu putinţă o activitate în condiţii de bună higienă şi de randament mulţumitor, fără aceste
preţioase auxiliare. Ele au nevoie de o pregătire de specialitate. Nouă ni se dau astăzi moaşe –
în instituţii de specializare pentru asistenţa dentară. Se vor recruta elemente cu 4 clase
secundare sau cu studii echivalente. Durata studiilor va fi de un an. Ele vor trebui să fie
adăpostite şi hrănite, ca şi surorile din celelalte discipline.

Surorile de asistenţă dentară nu sunt prevăzute în legea noastră sanitară. Este o lacună
care trebuie înlăturată, ele fiind necesare atât asistenţei dentare de stat, cât şi particulare”(6).

Reuşeşte să rezolve această problemă a asistentelor de stomatologie în mai puţin de un an

de zile, înfiinţând pe data de 1 noiembrie 1941 două şcoli de „surori-infirmiere de asistenţă
dentară”, una la Bucureşti (Spitalul Colentina) şi alta la Sibiu=Cluj-Napoca (la acea vreme Clujul
era ocupat de trupele hortyste, iar Institutul de Stomatologie din această localitate se mutase la
Sibiu) (9).

În acelaşi timp acordă o importanţă deosebită “aplicării pe teren a asistenţei dentare.

Asistenţa dentară se va aplica în 2 feluri: prin centre fixe (clinicile stomatologice universitare,
serviciile de stomatologie, dispensarele, etc.) sau prin centre mobile (remorci dentare speciale),
care se află în dotarea Ministerului Sănătăţii”(6).

Acest plan de organizare a asistenţei dentare din România, elaborat de către Profesorul
Dan Theodorescu în anul 1940, a fost utilizat ca model de organizare a stomatologiei şi de către
autorităţile comuniste din România, după anul 1948.

În acest fel, poate fi caracterizată situaţia stomatologiei şi în general a medicinei

româneşti, în anul de graţie 1940. Totuşi, spre deosebire de celelalte specialităţi medicale,
stomatologia a beneficiat în acele vremuri tulburi, de aportul remarcabil al celui care a fost
”Profesor Dr. Dan Theodorescu”. Blamat de unii, datorită convingerilor sale politice, dar apreciat
în unanimitate de toată lumea, datorită profesionalismului său, putem afirma cu certitudine că
Prof. Dr. Dan Theodorescu a fost nu numai un chirurg maxilo-facial desăvârşit, dar şi un medic
stomatolog extrem de bine pregătit. Astfel, Prof. Dr. Dan Theodorescu rămâne creatorul
stomatologiei moderne din România, deschizătorul de drum pentru o chirurgie maxilo-facială în
Europa, cercetător ştiinţific cu o mare putere de lucru, cu inventivitate în alegerea tehnicilor
operatorii şi cu putere de convingere de a ridica nivelul stomatologiei din întreaga ţară la nivel
internaţional.
Fig. 1. Tarife manopere stomatologice în anii 1940-1942
 ÎNCEPUTURILE UTILIZĂRII ALIAJELOR INOXIDABILE (NENOBILE) ÎN
ROMÂNIA

Ideea elaborării unor alte tipuri de aliaje, decât cele nobile, a apărut pentru prima dată,
atât în Europa, cât şi în SUA, după încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), în timpul
„Marii Crize Economice”, ca o alternativă pentru aliajele nobile devenite prea scumpe şi mai ales
inaccesibile pentru utilizatori. Au rezultat astfel aliajele inoxidabile (nenobile).

Primele aliaje din această grupă au fost cele pe bază de Ni-Cr, realizate de firma
„FRIEDRICH KRUPP AKTIENGESELLSCHAFT” cu sediul în Essen, Germania (fig. nr 1).
Era vorba de una din cele mai celebre firme în domeniul metalurgiei din Germania, firmă care s-
a remarcat prin producţia de material militar, atât în timpul Războiului Franco-Prusac (1870), dar
şi a Primului Război Mondial (1914-1918) şi ulterior, în cel de-al Doilea Război Mondial (1939-
1945).

Fig. nr. 1. Vedere generală a Atelierelor Wipla şi Vitallium ale Uzinelor Fried. Krupp A.G.,
Essen (colecţie foto Prof. Dr. C. Burlibaşa)
 Aceste aliaje inoxidabile au fost utilizate în domeniul medical, mai întîi prin forjare-
laminare, la începutul anilor 1920 (aliaje tip Wipla), iar mai apoi şi în practica dentară, pentru
turnarea componentei metalice a protezelor scheletate (Vitallium, în anii 1930-1940) (1).
Ulterior, în perspectiva declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania, condusă la
acea vreme de Adolf Hitler s-a intensificat activitatea de cercetare şi dezvoltare în absolut toate
domeniile, inclusiv în cel stomatologic.

Iată cum era descrisă în literatura de specialitate a anului 1941 din România, deci chiar în
plină desfăşurare a celui de-al Doilea Război Mondial (România, condusă la acea vreme de către
Generalul Ion Antonescu, era aliată, atât pe plan economic, cât şi în plan militar cu Germania lui
Adolf Hitler şi Italia lui Benito Mussolini), atât calitatea industriei dentare germane, cât şi rolul
acesteia în dezvoltarea ştiinţelor stomatologice: „industria dentară germană a recunoscut de
foarte multă vreme importanţa principiului calităţii. Produsele ei servesc unor lucrări artistice,
ce sunt o binefacere pentru omenire, şi pentru aceasta perfecţiunea şi siguranţa mijloacelor
întrebuinţate trebuie să-şi dea efectul deplin. Conştientă de acestea, industria dentară germană
nu s-a lăsat oprită la produse ce erau tradiţionale, ci ea a dezvoltat mai departe, a căutat
materiale şi metode noi, mereu mai bune, pentru uzul practic. Chiar şi atunci când aceste
căutări au reclamat cheltuieli mari, ea le-a făcut şi a parcurs cu stăruinţă toate fazele
dezvoltării, deplin conştientă de scopul înalt şi luminoasele noi orizonturi, la care ajunge. În
felul acesta, industria dentară germană se bucură astăzi de recunoştinţa lumii întregi şi poate
simţi mulţumirea, că munca ce a depus-o şi calitatea produselor la care a ajuns, sunt astăzi
respectate şi date ca exemplu, în toate ţările lumii (...).

Cine priveşte mai de aproape dezvoltarea metodică a stomatologiei şi a tehnicii dentare,

trebuie să constate că ambele sunt ţinute să aibă legături foarte strânse cu industriile furnizoare,
care sunt foarte diferite, mai mult decât poate fi cazul la alte activităţi. Practica tratamentului
stomatologic, cu varietatea imensă a cazurilor, creează medicilor şi tehnicienilor dentari
experienţe şi năzuinţe, ce merită ca industria să se ocupe de ele şi să le servească practic.
Deservirea în felul acesta este idealismul înalt, care predomină industria dentară germană şi
tocmai cu acest fel de a vedea s-a ajuns la realizări deosebit de fructuoase. Puterea de
înţelegere şi adaptare, în scopul de a da bolnavului un tratament perfect şi sigur, au pus în joc
toate forţele şi foarte multe mâini şi minţi s-au angajat dezinteresate din punct de vedere
material, spre a se ajunge la ideal.

Recompensa a fost apoi asigurată, lucrurile bune şi-au croit totdeauna drumul lor. Astăzi
este cunoscută în întreaga lume, strânsa colaborare a industriei dentare germane cu
practicianul şi cu însăşi ştiinţa acestuia. Dovada cea mai frumoasă o face şi bogăţia literaturii,
plină de realizări, recunoscută şi apreciată mult peste frontierele teritoriilor în care se vorbeşte
limba germană” (2).

În acest context, au apărut şi aliajele tip Wipla (V2A-Normal şi V2A-Supra), Vitallium

V 180, Vitallium V 260 şi ulterior KLW 120.

Aliajele Wipla (aliajele Fe-Ni-Cr clasice) erau cunoscute şi ca aliajele 18/8, datorită
conţinutului de Ni (18%) şi Cr. (8%) (1). Au fost elaborate de către firma Krupp la începutul
anilor 1920 (au fost utilizate mai întâi în alte domenii medicale), fiind prelucrabile în
stomatologie prin forjare-laminare (1) (vezi coroanele ştanţate care s-au confecţionat cu succes în
România, încă mai bine de 40 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial) şi nu
prin turnare . “In forme laminate şi trase, Wipla s-a dovedit de 2 decenii excelentă pentru:
proteze şi croşete dentare, coroane, feţe triturante şi alte proteze dentare, precum şi pentru
părţile ajutătoare ortodontice şi pentru chirurgia maxilară. Acest aliaj nu-şi schimbă culoarea,
nu se alterează în mediul bucal şi are eminente calităţi de durabilitate”. Astfel erau prezentate
aliajele Wipla, în anul de graţie 1941 (3).

De fapt, sub denumirea Wipla se înţelegea la acea vreme “un oţel de Cr-Ni, cu conţinut
mic de cărbune, cunoscut în general în tehnică sub denumirea de V2A-Supra. Acest oţel de Cr-
Ni are baza de fier şi conţine în afară de fier circa 18% Cr, 8% Ni şi max. o,o8% cărbune. Secţia
de Wipla a firmei Fried. Krupp A. G. din Essen a transformat intenţionat metalul ei Wipla vechi,
ceva mai bogat în cărbune (V2A-Normal), în V2A-Supra. Prin această transformare s-a obţinut
posibilitatea de a executa fără pericol a lipiturii tari la protezele dentare, precum şi sudurile
ulterioare la reparaţiile şi completările protezelor. Din cauza conţinutului minim de cărbune,
eliminarea carbidului la acest material în timpul încălzirii la 600-900 oC este înlăturată, aşadar
o culoare închisă sau o descompunere a oţelului în regiunea lipiturii sau la locul sudurii nu se
mai poate produce la purtarea protezei (1941) ” (4). Conţinutul real al aliajuluiV2A-Supra era
de: Ni 8.1%, Cr 18%, Fe 72,73%, C 0,06%, Mn. 0,6%, şi Si 0,5% (4).

Aliajele Ni-Cr moderne sunt aliaje turnabile, au în compoziţie 2 metale de aliere

principale: Ni (60-70%) şi Cr (15-20%), la care se adaugă microprocente de Mo, Al, Mn, Si, Be,
Cu, Co, Ga, Fe, pentru echilibrarea aliajului (1).

Conform unei terminologii specifice anilor 1930-1940, aliajele de Ni-.Cr, care au fost
introduse în stomatologie purtau denumirea de “metale albe”(4) şi alcătuiau o grupă deosebită:
“Ele nu sunt identice cu metalele albe de mult cunoscute în tehnică, folosite ca metale de
cuzinete. Cele din urmă au o structură cu baza de cositor sau plumb şi afară de aceasta mai
conţin încă antimoniu, cupru şi cantităţi neînsemnate de alte metale şi metaloizi. Metalele albe,
despre care vom vorbi aici sunt aliajele cu un conţinut mare de Ni-Cr. Compoziţiunea acestor
aliaje variază foarte mult la diferite fabricate indigene şi străine. Se poate indica un conţinut de
nichel variabil de la 75% la 90%. Cu cât conţinutul de nichel creşte, scade conţinutul de crom,
component al doilea al aliajului. In parte, sorturile de metal alb mai conţin încă fier la un
conţinut de nichel redus şi într-un procentaj minim şi alte metale (1941)” (4).

De fapt, ceea ce propuneau profesioniştii de la firma Krupp în anul 1941 erau 2 aliaje
(metale albe), având următoarea compoziţie (4):

- metal alb 1: Ni. 83%, Cr.12,9%, Fe.1,7%, C.0,19%, Mn.1,27%, Si.0,9%.

- metal alb 2: Ni.78%, Cr.19.7%, Fe.0,9%, C.0,19%, Mn.0,94%, Si.0,37%.
Probabil, era vorba despre o compoziţie asemănătoare cu cea a aliajelor pe bază de Ni-
Cr, comercializate de firma Krupp în acea perioadă. In numărul 1, din luna ianuarie a anului
1941 a revistei “Buletinul Laboratoarelor”, deci în plin război, firma Fried. Krupp A.G., Essen,
Germania, adresa un apel “către toate laboratoarele dentare autorizate din ţară”, privind
utilizarea noilor “metale albe” elaborate de ei, apel din care cităm (5):

“Vitallium este un aliaj din metale nenobile, absolut stabil faţă de lichidele bucale.
Aliajul este pus la dispoziţia clientelei sub denumirile: Vitallium V 180 (moale) şi Vitallium V
260 (tare). Cele mai principale avantaje prezentate de acestea, sunt următoarele:
 1. Vitallium V 180 se potriveşte prin duritatea sa mică, la executarea de Inlay-uri
şi Bridge-uri.
2. Vitallium V 260 este foarte dur şi are o rezistenţă foarte mare la roadere. Prin
aceasta, el se opune prin excelenţa forţelor ce intervin la masticaţie. Tot prin
duritatea sa ridicată, se pretează la turnarea de tot felul de piese accesorii
pentru lucrările dentare.
Ambele aliaje Vitallium sunt foarte uşor curgătoare. Punctul de topire este de cca.
14250C. Această temperatură poate fi uşor obţinută cu aparate potrivite şi cu un mare
randament termic.

Vitalliumul se poate lipi uşor. La punctele de lipit se produce o difuziune intensă între el
şi metalul de lipire. Nici sudarea electrică nu oferă greutăţi. De asemenea, trebuie adăugat, că
încălzirea la lipire nu influenţează prin nimic proprietăţile metalului, în ceea ce priveşte
stabilitatea lui faţă de lichidele bucale. Un tratament termic ulterior al metalului turnat, cu
scopul de a-l căli sau pentru neutralizarea tensiunilor, nu este necesar. Pentru prelucrare,
trebuiesc avute în vedere următoarele:

Modelarea are loc în ceară după metoda cunoscută. Nu trebuie totuşi uitat că Vitalliumul
V 260 este foarte dur. Din această cauză, se recomandă să se ia modele foarte exacte, spre a se
evita ajustări ulterioare.

Ambalarea are loc într-o masă de ambalare specială cu expansiune: VIDUR, care după
cercetări atente a fost adoptată pentru acest caz special şi care permite compensarea perfectă a
contracţiunii Vitallium-ului. Expansiunea formelor de turnare se obţine prin încălzirea acestora
la 10000C. Întrebuinţarea acestei mase de ambalat este indispensabilă pentru evitarea greşelilor.
Pentru a obţine suprafeţe netede la turnare se întrebuinţează o metodă cu conuri de turnare.

La topirea aliajului se potriveşte mai bine un aparat cu oxigen-hidrogen cu mai multe

duze. Însă este mai avantajos să se întrebuinţeze becuri de topit, care după schimbarea
dispozitivelor corespunzătoare, să poată fi folosite şi la lipituri făcute cu un amestec de gaz
aerian-oxigen. Ele trebuiesc de asemeni, să fie prevăzute cu sisteme de siguranţă.
 Introducerea Vitallium-ului în formele de turnare se face pe calea cunoscută. In cazul
bucăţelelor mici introducerea se face cu mâna, iar cele mari cu aparate puternice. Se pot
întrebuinţa de asemeni şi aparate de turnare prin presare.

Prelucrarea piesei turnate se face mai bine cu instrumente speciale, mai ales pietre de
şlefuire şi discuri de cauciuc. Astfel de instrumente îşi arată toată valoarea, folosindu-se
motoare cu turaţie foarte mare. La întrebuinţarea obişnuitelor burghie, freze şi pietre în legătură
cu motoare fără turaţie mare, Vitallium-ul este atacat numai în mică măsură.

La polizare se obţine un luciu perfect. Ca paste de polizare se întrebuinţează din acelea

utilizate şi la prelucrarea oţelului inoxidabil. Dacă prelucrarea a fost făcută cu grijă şi dacă se
întrebuinţează perii şi motoare puternice, polizarea nu cere decât un scurt timp.

Cele mai importante aparate pentru prelucrarea Vitallium-ului sunt (fig. nr. 2,3,4):

- un aparat pentru topire, cu oxigen şi hidrogen, care permite o încălzire rapidă a

metalului până la 14250C, chiar şi atunci când trebuiesc topite mai multe blocuri
deodată;
- un cuptor de preîncălzire electric sau cu gaz aerian, care permite obţinerea
temperaturii de 10500C, chiar când spaţiul interior este plin;
- un aparat de turnare (manual, mecanic sau prin presare);
- un bec pentru gaz aerian şi oxigen, care lucrează cu flacără fierbinte şi atinge cu
siguranţă temperatura de topire de 9500C la metalele de lipit;
- un motor puternic cu 3000 de ture pe minut şi cu o capacitate de ¼ c.p.”(5).
 Fig. nr. 2. Aparat mic Drager pentru topit si sudat, utilizat în laboratoarele de tehnică
dentară (1940) (preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).

Fig. nr. 3. Aparat « Tripla » tip IK pentru lipituri şi suduri punctiforme, utilizate în
laboratoarele de tehnică dentară (1940) (preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII,
ian. 1941).
 Fig. nr. 4. Aparatul « Tripla » tip IIK pentru lipituri şi suduri punctiforme utilizate în
laboratoarele de tehnică dentară (1940) (preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII,
ian. 1941).

În continuare, acelaşi apel al firmei Krupp precizează faptul că „prelucrarea în proteze

dentare a aliajelor de compoziţia Vitallium-ului, face obiectul mai multor brevete germane sau
străine. Totodată, numele Vitallium este înregistrat ca marcă”(5).

Ca o încheiere a acestui manifest adresat laboratoarelor dentare din România, firma

Krupp atenţionează: „În urma situaţiunii cauzate de război, adică a necesităţilor crescute de
cobalt furnizăm de câtva timp, în locul Vitallium-ului moale V 180, un aliaj nou produs de noi:
KLW 120, care nu mai este alcătuit pe bază de crom-cobalt, ci pe bază de crom-nichel-fier.
Adaptarea la condiţiunile bucale ale acestui nou aliaj s-au dovedit în urma unor lungi
examinări, perfecte. Ca maleabilitate întrece mult pe Vitallium V 180. Noul aliaj se potriveşte
deci mai cu seamă pentru punţi, coroane, piese intermediare şi turnări mici similare.
Prelucrarea lui este aceeaşi ca şi a Vitallium-ului V 180.”(5).

Un alt aspect extrem de interesant abordat în acest material este modalitatea inedită, în
care revistele de specialitate din România anului 1941 (deci aliată cu Germania condusă de Adolf
Hitler şi în război cu Marea Britanie şi Franţa), susţineau utilizarea acestor aliaje dentare: „O
deosebită activitate vom desfăşura la stârpirea voiajorilor clandestini în branşa dentară, care,
cu mărfurile lor de provenienţă şi calitate îndoielnică, induc în eroare, atât pe medic cât şi pe
conducătorii laboratoarelor, scoborând prestigiul comerţului autorizat cu produse dentare.
Plaga dezastruoasă a metalelor dentare de o calitate şi provenienţă neclară, atât de răspândită
în ţara noastră, în dauna sănătăţii poporului nu poate fi înlăturată, fără ajutorul Domnilor
medici stomatologi. Astăzi sunt autorizate în România, conform Deciziunei Ministeriale Nr.
24569 din 7 iunie 1940 (fig. nr. 5,6,7,8,9) (Mon. Of. Nr. r36/1) numai metalele nenobile Wipla şi
Vitallium, iar dintre aliajele nobile: Alba şi Ergo. Oricare alt metal sau aliaj bineînţeles, afară
de aur şi platină, trebuie considerat clandestin şi urmărit pe cale penală. Stârpirea comerţului
de tinichele de fier ordinar, în dauna sănătăţii publice este imperativul vremurilor de înălţare
morală, conform orientării sănătoase din conducerea ţării. Numai Domnii medici şi
conducătorii de laboratoare dentare, care ţin la stabilirea prestigiului unei specialităţi atât de
folositoare tuturor, au cuvântul”(6).
Fig. nr. 5. Avizul de funcţionare al aliajelor inoxidabile în România (preluat după Rev.
Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
Fig. nr. 6. Utilizarea aliajelor inoxidabile în ortodonţie (preluat după Rev. Buletinul
Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
Fig. nr. 7. Reclamă pentru un atelier utilizat pentru prelucrarea metalelor preţioase (1940)
(preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
Fig. nr. 8. Aliaje nobile comercializate în România între anii 1939-1944 (preluat după
Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
Fig. nr. 9. Cuptor pentru mase ceramice comercializat în România între anii 1940-1944
(preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
 Un rol deosebit în dezvoltarea comerţului cu produse dentare performante din România şi
deci implicit şi a acestor aliaje, nu numai de o excelentă calitate, dar care au şi revoluţionat
industria stomatologică a acelei vremi, se pare că l-a avut însuşi Prof. Dr. Dan Theodorescu
(fig.nr 10), personalitate marcantă a stomatologiei româneşti din acea perioadă (7, 8). În sprijinul
acestei afirmaţii, vine apelul comercianţilor şi producătorilor de articole stomatologice din
România (ianuarie 1941), din care cităm (9)
 Fig. nr. 10. Prof. Dr. Dan Theodorescu (colecţie foto Prof. Dr. C. Burlibaşa)

„Către Prof. Dr. Dan Theodorescu.

Organizarea primei clinici de stomatologie din Bucureşti, la Spitalul Colţea, încredinţată

Domnului Prof. Dr. Dan Theodorescu umple nu numai lipsa de până acum la pregătirea
viitorilor medici stomatologi, ci prin organizarea acestei clinici se pune chiar baza unui înalt
focar cultural contra empirismului, atât de dăunător sănătăţii poporului, stomatologiei române
şi comerţului dentar.

Ca titular al acestei importante catedre, Dl. Prof. Dr. Dan Theodorescu, cu pregătirea-i
ştiinţifică bine cunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate, cu darul de a face şcoală, ridică
stomatologia română la locul de cinste, ce i se cuvine.

În afară de preocupările sale ştiinţifice, Dl. Prof. Dr. Dan Theodorescu se ocupă cu
pregătirea viitorilor tehnicieni români, organizând un învăţământ practic şi în această direcţie.
Vor dispare deci actualele aşa zise laboratoare dentare clandestine, ce sunt ale nepregătiţilor şi
sunt atât de dăunătoare.

Viitorii maeştrii români pregătiţi în spiritul şi disciplina cinstei şi a muncii, pe care le vor
găsi la clinică în timpul practicei, vor deveni adevăraţi maeştrii specialişti, perfect pregătiţi şi
corecţi, spre binele stomatologiei noastre.

Comerţul dentar românesc, care este încă în formaţie face un călduros apel la Dl. Prof.
Dr. Dan Theodorescu, ca prin sfaturile ce le va da pentru alegerea instalaţiilor şi materialelor,
să fie un îndrumător, spre a putea avea şi difuza, în cercurile medicilor stomatologi şi a
tehnicienilor dentari, numai articole de primă clasă.

Pe lângă medicii stomatologi şi tehnicienii dentari, comerţul de articole dentare din

întreaga ţară speră şi aşteaptă de la distinsul Prof. Dr. Dan Theodorescu o ridicare morală a
acestui comerţ şi pentru acest scop îi oferă tot sprijinul şi însufleţirea ce o are, spre binele
obştesc” (9).

În acelaşi an, spre primăvară, Clinica de Stomatologie de la Spitalul Colţea a fost mutată
la Spitalul Colentina.

Nu putem încheia acest referat, fără a aminti de donaţia Uzinelor Krupp din Essen din
data de 27, respectiv 30 august 1940 către Facultatea de Medicină din Bucureşti, şi anume către
Clinica Stomatologică a Spitalului Colţea, al cărei director nu era altul, decât distinsul Profesor
Dr. Dan Theodorescu. Această donaţie care cuprindea de fapt un laborator modern pentru
prelucrarea aliajelor Vitallium (fig. nr. 11,12): „Această instalaţie pentru lucrat Vitallium va
servi la pregătirea technicienilor specialişti care, în această Clinică îşi vor găsi locul cel mai
potrivit unde să primească specialitatea lor. Totodată, Facultatea a acordat un concediu de o
lună Domnului Alfred Reiter tehnician în această Clinică, pentru a merge în Germania în scopul
pregătirei lui în acestă privinţă”(10).
Fig. nr. 11. Donaţie linie de prelucrare a aliajelor inoxidabile Ni-Cr din partea Uzinelor Krupp
din Essen, către Clinica de Stomatologie a Spitalului Colţea, condusă de Prof. Dr. Dan
Theodorescu (preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941).
Fig. nr. 12. Donaţie linie de prelucrare a aliajelor inoxidabile Ni-Cr din partea Uzinelor Krupp
din Essen, către Clinica de Stomatologie a Spitalului Colţea, condusă de Prof. Dr. Dan
Theodorescu (preluat după Rev. Buletinul Laboratoarelor nr. 1, an VII, ian. 1941.)
 FILE DIN ISTORIA SOCIETĂŢII ROMÂNE DE STOMATOLOGIE (1940-1943)

După cum foarte bine se cunoaşte, Societatea Română de Stomatologie reprezintă cea
mai importantă societate cu caracter ştiinţific şi profesional din România secolului XX.

Înfiinţată în anul 1938 de către Prof. Dr. Dan Theodorescu (probabil cea mai proeminentă
figură a stomatologiei româneşti contemporane), Societatea Română de Stomatologie (SRS) a
dominat lumea stomatologică românească atât înainte, cât şi după cel de-al Doilea Război
Mondial. Astfel, Prof. Dr. Dan Theodorescu a fost primul preşedinte al SRS, preşedinte de
onoare fiind ales Prof. Dr. I. Iacobovici.

Înfiinţarea SRS a fost precedată, în anul 1937 de apariţia „Revistei Române de

Stomatologie”, devenită ulterior revista oficială a Societăţii Române de Stomatologie.

Sub patronajul Societăţii Române de Stomatologie (SRS) au comunicat, au publicat şi s-

au evidenţiat toate marile personalităţi ale stomatologiei şi chirurgiei maxilo-faciale româneşti,
care au profesat înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial (inclusiv perioada 1948-1989).
Totuşi, poate una din perioadele cele mai controversate din existenţa Societăţii Române de
Stomatologie, rămâne cea cuprinsă între anii 1940-1943, perioadă în care Prof. Dr. Dan
Theodorescu s-a impus ca un mare maestru, receptiv, îngăduitor, dispus la colaborarea ştiinţifică
cu colegii din Bucureşti şi din provincie.

În acea perioadă, SRS a ţinut şedinţe de comunicări ştiinţifice la Spitalul Colţea (aici se
găsea Institutul de Stomatologie) şi ulterior la Spitalul Colentina (Institutul de Stomatologie s-a
mutat ulterior în această nouă locaţie), şedinţe de dezbateri ştiinţifice adevărate, în cursul cărora
medicii stomatologi din Bucureşti şi din ţară îşi prezentau cu curaj şi competenţă experienţa lor.

Totuşi, dacă ne referim la anul 1940 care, după anul 1916 (anul în care România a fost
ocupată de trupele germane, bulgare şi austro-ungare şi guvernul a fost evacuat la Iaşi) a fost
anul în care poporul român a fost cel mai greu încercat. Acest an s-a caracterizat în mod special
prin:

- revizuirea graniţelor;

- abdicarea regelui Carol al II-lea şi înlocuirea acestuia cu fiul său Mihai;

- instaurarea guvernului militaro-fascist, condus de generalul Ion Antonescu;
- atrocităţile legionare;
- cutremurul din 10 noiembrie 1940.
În acest context social plin de incertitudine şi pe alocuri plin cu pericole îşi desfăşurau
activitatea, sub egida Societăţii Române de Stomatologie, cei care practicau stomatologia în
România. Este vorba de medici absolvenţi ai facultăţilor de medicină generală, dar care
efectuaseră specialitatea de stomatologie în ţară sau în străinătate.

De fapt, nucleul de cercetare pentru stomatologie se afla în acea perioadă la Spitalul

Colţea, unde sub conducerea reputatului Profesor Dr. Dan Theodorescu se găsea Institutul de
Stomatologie (mutat un an mai târziu la Spitalul Colentina). Printre colaboratorii extrem de
apropiaţi ai Profesorului Dan Theodorescu se numărau şi Dr. Cicerone Mihail, Dr. Valerian
Popescu, Dr. Eugen Costa, Dr. Marcel Zambra, Dr. Ştefan Ţiculescu şi mulţi alţii.

Făcând totuşi abstracţie de situaţia politică din România anului 1940, pe data de 29
noiembrie 1940 (era într-o zi de vineri), la ora 9 seara, în Amfiteatrul Spitalului Colţea a avut loc
şedinţa ştiinţifică a Societăţii Române de Stomatologie, cu următoarea ordine de zi:

- Prof. Dr. Dan Theodorescu: Prezentări de bolnavi;

- Dr. Ştefan Jianu: Un caz de cisticeroză a feţei;
- Dr. N. Duţescu: Turnarea aurului prin metoda de expansiune;
- Dr. M. Gugulide: O metodă practică de extracţie a vârfurilor de rădăcină fracturate.
Preşedintele SRS din acea vreme a fost Medic General Dr. N. Constantinescu, secretar
general a fost Dr. N. Duţescu, iar secretar de şedinţă a fost Dr. M. Gugulide.

Vom face de fapt, doar o trecere succintă în revistă a mai multor şedinţe ştiinţifice ale
SRS desfăşurate în această perioadă (1940-1943), spaţiul redus nepermiţându-ne să intrăm în
detalii, privind acurateţea şi profunzimea datelor ştiinţifice exprimate. Totuşi, pentru nivelul
anului 1940, temele ştiinţifice exprimate erau extrem de avansate, multe dintre acestea fiind încă
de actualitate şi în secolul XXI.

În cadrul şedinţei ştiinţifice a SRS, care a avut loc în ziua de 1 iunie 1941 în Amfiteatrul
Spitalului Colţea, ordinea de zi a fost următoare:
- Prof. Dr. Dan Theodorescu: Prezentări de cazuri;
- Dr. N. Duţescu: Principiile lui Black în prepararea cavităţilor. Observaţiuni asupra
punctului de contact;
- Colonel Dr. Pandele Saru: Tulburări oculare de origine dentară;
- Ing. Gottfried Roth, Frankfurt a/Main: Conferinţă asupra materialelor protetice provenite
din răşini sintetice: Paladon şi Palapont.
Tot în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost ales şi noul comitet al Societăţii Române de
Stomatologie. Dr. N. Duţescu a dat citire cu ocazia acestui eveniment „Raportului asupra
activităţii Societăţii Române de Stomatologie pe anul 1940-1941”, raport din care spicuim:

„Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi Domnilor Colegi,

Se împlinesc 3 ani de când Societatea de Stomatologie a luat fiinţă. Din activitatea

desfăşurată de societate în acest răstimp s-a dovedit pe deplin rostul ei de a fi, dându-ne seama
că noi aşteptasem mult, până a vedea realizat un asemenea focar de cultură.

Setea de a continua să ne instruim, să se împărtăşească toţi colegii la noile aporturi

ştiinţifice în domeniul nostru profesional a fost preocuparea de căpetenie a Societăţii noastre.
Pentru aceste nobile scopuri, Clinica Stomatologică a fost mereu prezentă prin distinsul său
titular, Domnul Prof. Dan Theodorescu şi valoroşii săi colaboratori şi elevi.

De asemenea, o mare contribuţie şi un aport deosebit au adus D-nii Doctori Stroescu şi

General Constantinescu ca preşedinţi ai societăţii, care împreună cu Prof. Dan Theodorescu ca
primul preşedinte au făcut ca Societatea de Stomatologie să fie în scurt timp, ridicată la nivelul
superior la care se găsesc celelalte societăţi de specialităţi medicale mai vechi.

În ultimul an activitatea societăţii a fost mult redusă şi aceasta se datoreşte unui factor
psihologic: atenţia noastră a fost acaparată de marile pierderi, pe care a fost nevoită să le
sufere ţara noastră.

...........................................................................................................................
 Astăzi, când actualul comitet îşi depune mandatul, eu, în calitatea de secretar general fac
mărturisirea de a mă fi simţit onorat, de a fi fost colaboratorul unor atât de distinşi colegi, care
au condus societatea în primii trei ani de existenţă; iar pentru noii conducători fac urarea ca să
conducă societatea cu aceeaşi spiritualitate şi înaltă ţinută, socotind că eforturile noastre de
astăzi vor fi pilduitoare şi fructuoase pentru generaţiile viitoare”

În urma consultului adunării generale, în cadrul şedinţei desfăşurate pe data de 1 iunie

1941 în Amfiteatrul Spitalului Colţea, a fost ales următorul comitet de conducere al Societăţii
Române de Stomatologie pe perioada 1940-1941:

- Preşedinte: Lt-Col. Dr. Saru Pandele;

- Vicepreşedinţi: Dr. N. Duţescu şi Dr. N. Poenaru;
- Secretar General: Dr. Ţiculescu Ştefan;
- Secretari de Şedinţă: Dr. Victor Ionescu şi Dr. Phleps Gerhard;
- Casier: Dr. C. Dimitriu.
După cum se observă, majoritatea celor care au fost aleşi în funcţii de conducere ale SRS
în anul de graţie 1941, vor reprezenta cu cinste stomatologia românească în deceniile care vor
urma, mulţi dintre ei devenind cadre didactice cu experienţă în noile facultăţi de profil, înfiinţate
după anul 1948.

În încheierea acestei şedinţe de o deosebită importanţă pentru desfăşurarea activităţii

Societăţii Române de Stomatologie în anul 1941, proaspătul preşedinte ales, Lt-Col. Saru
Pandele a ţinut următoarea cuvântare, din care spicuim:

„Iubiţi colegi,

Astăzi îndeplinesc pentru prima oară funcţiunea de Preşedinte al Societăţii Române de

Stomatologie, în urma bunăvoinţei Dv, a tuturor care v-aţi dat votul pentru alegerea mea cu
atâta entuziasm.

Mi-aţi făcut o mare onoare astăzi şi ocupând acest fotoliu, pe care l-au ilustrat ani de-a
rândul cu atâta competenţă o serie de eminenţi şi distinşi maeştrii, primul meu cuvânt este acela
de a vă mulţumi iubiţi colegi, pentru încrederea şi onoarea ce mi-aţi mărturisit.
 Voi căuta, iubiţi colegi, ca în perioada aceasta de un an de preşedinţie să dau un impuls
şedinţelor noastre, rugând pe fiecare în parte, să se silească a face un mic efort pe tărâmul
ştiinţific sau practic, aducând în şedinţă comunicări sau prezentări de cazuri.

Nu este nevoie ca aceste comunicări sa fie atât de savante, încât să vă pună pe gânduri şi
să nu aveţi curajul de a le studia şi prezenta. Chestiuni practice, de uzul curent al specialităţii
noastre, studiate şi puse la punct, vor fi un izvor de cultură pentru noi toţi, tineri sau vechi în
specialite”.

Cu acest discurs şi-a început activitatea de preşedinte al SRS pe perioada 1941-1942 Lt-
Col Dr. Saru Pandele.

Odată cu intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Germania
Hitleristă şi Italia Fascistă, precum şi invadarea URSS de către trupele germane, alături de cele
româneşti din vara anului 1941 s-a diversificat foarte mult cazuistica cu plăgi maxilo-faciale de
război, cazuistică prezentată în cadrul şedinţelor ştiinţifice ale SRS. Răniţii de război erau
reprezentaţi nu doar de soldaţi români, ci şi de soldaţi germani şi chiar ruşi, trataţi cu deosebită
abnegaţie şi profesionalism de către personalul medical românesc, atât din spitalele de campanie,
cât şi din cadrul Institutului de Stomatologie de la Spitalul Colţea şi ulterior de la Spitalul
Colentina. Până în acel moment, singurii răniţi de război trataţi de către personalul medical
românesc au fost reprezentaţi de către refugiaţii de război polonezi (odată cu ocuparea Poloniei
de către trupele germane, aproximativ 100000 de refugiaţi polonezi au tranzitat România, în
drumul lor către vest).

Între timp, în vara anului 1941 Basarabia a fost recucerită de către trupele române şi
germane. Cu această ocazie a crescut substanţial numărul morţilor şi al răniţilor de război din
rândul trupelor române. În iarna anului 1941-1942, trupele germane au suferit prima înfrângere
majoră din partea ruşilor, şi anume, în faţa Moscovei.

Pe acest fond, activitatea Societăţii Române de Stomatologie ia amploare. Cu ocazia

alegerilor pentru SRS în perioada 1942-1943, funcţiile de conducere au fost ocupate astfel:

Preşedinte: Dr Nicolae Duţescu;

Vicepreşedinţi: Dr. Ştefan Ţiculescu; Dr. Victor Ionescu

 Secretar de şedinţă: Dr. Valerian Popescu

În toamna anului 1942 au avut loc două şedinţe ştiinţifice ale SRS, de astă dată în
Amfiteatrul Spitalului Colentina (Institutul de Stomatologie, sub direcţia Prof. Dr. Dan
Theodorescu se mutase între timp de la Spitalul Colţea la Spitalul Colentina).

Prima şedinţă s-a desfăşurat pe data de 25 octombrie 1942 şi a avut următoarea ordine
de zi:

- Dr. Nicolae Duţescu: Osteita (osteodistrofia) fibroasă localizată la maxilarul inferior;

- Dr. Petre Stroescu: Coroana dublu telescop şi utilizarea ei în proteza de război;

- Dr, Ştefan Ţiculescu: Un caz de nevralgie facială simptomatică;
- Dr. Nicolae Duţescu: Canin inclus şi osteita maxilarului superior.
Cea de-a doua şedinţă ştiinţifică din cadrul SRS din toamna anului 1942, s-a desfăşurat
pe data de 29 noiembrie a aceluiaşi an, ordinea de zi fiind următoarea:

- Dr. Ştefan Ţiculescu şi maestrul tehnician A. Stroescu: Procedeu practic pentru reducerea în
bună poziţie a fragmentelor şi luarea de amprente corecte în fractura maxilarului inferior
cu pierdere mare de substanţă osoasă;
- Dr. Gerhard Phleps: Reimplantarea dinţilor;
- Dr. Valerian Popescu şi int. Aurora Marinescu: Angioamele feţei.
Anul 1943 a debutat dezastruos pentru trupele germane şi româneşti: înfrângerile de la
Cotul Donului şi Stalingrad au complicat situaţia politică şi militară din România. A crescut
aversiunea opiniei publice pentru guvernul condus de Mareşalul Ion Antonescu şi faţă de
prezenţa trupelor româneşti pe frontul de răsărit, alături de trupele germane.

Între timp, la Bucureşti, sub egida Societăţii Române de Stomatologie au avut loc
lucrările Congresului Naţional de Stomatologie. Iată cum a fost prezentată cronica acestui
congres în „Revista Română de Stomatologie”(anul VII, nr.2, martie-aprilie 1942):

„ Anul acesta a avut loc la Bucureşti, în zilele de 29 şi 30 mai, Congresul Naţional de

Stomatologie, la Clinica Stomatologică de la Spitalul Colentina. Scopul congresului a fost de a
reuni laolaltă medicii stomatologi din întreaga ţară, pentru ca realizările făcute în acest
domeniu să poată fi cât mai larg dezbătute şi împărtăşite.
 Deschiderea congresului a coincis şi cu inaugurarea noului amfiteatru din localul
Institutului Clinico-Stomatologic.

Şedinţa solemnă de deschidere, prezidată de Domnul Prof. Dr.I. Iacobovici a fost onorată
cu prezenţa Domnului Ministru al Sănătăţii, Prof. Dr. Petre Tomescu, participând un mare
număr de medici din provincie şi capitală, printre care au fost remarcaţi: Domnul Prof. V.
Ciocâlteu, Decanul facultăţii de medicină, Domnii Profesori: Ionescu-Siseşti, N. Lupu, Niţescu,
Ţeţu, Ion Aleman-Cluj, Th. Vasiliu, Agregat Dr. C. Dimitrescu, Domnul Efor Dr. Burileanu, Dl.
Insp. General Sanitar al Armatei General Dr. Capitanovici, Domnul General Dr. N.
Constantinescu, Domnii Dr. Pandele Saru, Dr. Făgărăşanu, Dr. Albu Mircea Constantinescu, Dr.
Stroescu, Dr. Patraş, Dr. Vasile Vasilescu, Dr. I. Niculescu, Doamnele Dr. V. Suhăţeanu, O.
Dimăncescu, M. Jianu, Scorţeanu, Dobrovici, Stroescu, Fotiade, Dumitrescu şi o delegaţie de
medici stomatologi germani.

Festivitatea a început printr-o slujbă religioasă, după care a luat cuvântul Domnul
Profesor Dr. Dan Theodorescu, Directorul Institutului Clinico-Stomatologic, Domnul Prof. Dr. I.
Iacobovici, Domnul Prof. Dr. N. Duţescu, Domnul Prof. Dr. Ţeţu, Domnul Prof. Dr. Aleman,
Domnul Prof. Dr. Ciocâlteu, seria cuvântărilor fiind închisă de Domnul Ministru al Sănătăţii,
Prof. Dr. P. Tomescu.

După amiază şi în ziua următoare a urmat desfăşurarea programului ştiinţific de

comunicări şi demonstraţiuni practice de chirurgie maxilo-facială, de proteză, de terapie
conservativă şi de radiologie stomatologică. Congresul a luat sfârşit prin alegerea noului
comitet, după care a urmat o masă colegială.”

În paralel, Societatea Română de Stomatologie şi-a ţinut şedinţele ştiinţifice cu

regularitate, referatele prezentate fiind ulterior publicate în Revista Română de Stomatologie.
Această revistă a apărut în mai multe numere pe tot parcursul anului 1943. În tot acest interval
(1940-1943) Revista Română de Stomatologie a apărut sub direcţia Prof. Dr. Dan Theodorescu şi
a fost autorizată prin „Ordonanţa Prezidenţială No. 9790 din 11.6.1940 a Tribunalului Ilfov,
Dosar No. 1703/040, Cenzura Militară No. 374 din 26.6.1940.

Iată cum au fost etapizate aceste şedinţe ştiinţifice ale SRS:

1) pe data de 31 ianuarie 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, cu următoarea ordine de zi:
- Prof. Dr. Dan Theodorescu, Dr. Valerian Popescu: Complicaţiile supurative pulmonare
în fracturile maxilarului inferior;

- Dr. Victor Ionescu, Dr. Alexandru Scărlătescu: Asupra imobilizării elastice pe atele
metalice în fracturile de mandibulă;

- Dr. Alexandru Scărlătescu: Prolaps labial operat (tehnică şi rezultat).

2) pe data de 28 februarie 1943, şedinţa ştiinţifică a SRS s-a ţinut cu următoarea ordine de
zi:
- Prof. Dr. Dan Theodorescu, Dr. Valerian Popescu: Flegmon al orbitei, osteomielita
necrotică şi sinuzita maxilară de origine dentară;

- Dr. Petre Stroescu: Un caz de fractură dublă, orizontală a maxilarului superior;

- Dr. Valerian Popescu: Reconstituirea plastică a buzei inferioare;

- Dr. Victor Ionescu, Dr. Alexandru Scărlătescu: Două rezultate în tratamentul plăgilor
maxilo-faciale de război.

3) pe data de 28 martie 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, având următoarea ordine de
zi:
- Dr. Valerian Popescu: Consideraţiuni asupra fistulelor salivare glandulare;

- Dr. Victor Ionescu, Dr. Alexandru Scărlătescu: Două cazuri de neoplasm al buzei
inferioare;

- Dr. Nicolae Duţescu: Parodontopatii şi diabet;

- Dr. Ştefan Ţiculescu: Aplicarea acidului tricloracetic în tratamentul canalelor şi al

focarelor apicale;

- Dr. Victor Ionescu, Dr. Alexandru Scărlătescu: Două operaţiuni plastice în plăgile
maxilo-faciale de război.

4) pe data de 2 mai 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, având următoarea ordine de zi:
 - Dr. Alexandru Scărlătescu: Părul uman ca material de sutură în chirurgia estetică;

- Dr. Alexandru Scărlătescu: 3 rezultate operatorii în plăgi de război maxilo- faciale.

5) pe data de 17 iulie 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, având următoarea ordine de
zi:

- Prof. Dr. Dan Theodorescu, Dr. Valerian Popescu: Rezecţia de urgenţă într- un caz de
tumoră malignă a mandibulei cu hemoragie;

- Dr. Valerian Popescu, Ext. Cornelia Frăţilescu: Fractura arcadei zigomato- malare
operată după procedeul Prof. Dr. Dan Theodorescu.

6) pe data de 29 septembrie 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, având următoarea
ordine de zi:

- Dr. Pandele Saru: Un caz de gingivo-stomatită ulceroasă gravă (vindecat în 5 zile);

- Dr. I. Th. Riga, Dr. C. Dimitriu; Dr. P. Stroescu; Dr. V. Diaconescu: Tratamentul
plăgilor maxilo-faciale de război;

- Dr. C. Dimitriu; Dr. P. Stroescu, Dr. I. Th. Riga: Plastia primitivă în plăgile maxilo-
faciale cu lipsă de substanţă din părţile moi.

7) pe data de 28 octombrie 1943 s-a ţinut şedinţa ştiinţifică a SRS, având următoarea ordine
de zi:

- Dr. Valerian Popescu: Contribuţiuni practice la tratamentul flegmonului difuz al

planşeului bucal;

- Dr. Nicolae Duţescu; Dr. Dan Gerota: Consideraţiuni asupra unui caz de
adamantinom al maxilarului inferior;

- Dr. C. Dimitriu, Dr. I. Th. Riga: Epiteliom spino-celular întins al buzei inferioare
operat, cu evidare ganglionară şi cheiloplastie după procedeul Bruns;

- Dr. P. Stroescu, Dr. I. Th. Riga, Dr. C. Dimitriu: Epiteliom gingivo-palatin stâng
bazocelular (rezecţie de maxilar);
 - Dr. P. Stroescu, Dr. I. Th. Riga, Dr. C. Dimitriu: Consideraţiuni asupra constricţiilor
permanente ale maxilarelor;

- Dr. Ştefan Popian. Consideraţiuni asupra inflamaţiunilor perimandibulare de origine

dentară, în campanie;

- Dr. Ştefan Popian: Sutura canalului lui Stenon, consecutiv unei plăgi de război.

8) au mai avut loc şedinţe ştiinţifice ale SRS şi pe datele 28 noiembrie şi pe 17 decembrie
1943.

Tot sub patronajul SRS şi al Profesorului Dan Theodorescu s-au deschis pe data de 1
noiembrie 1943 cursurile Şcolii de Tehnicieni Dentari. Solemnitatea de deschidere a avut loc în
amfiteatrul Institutului Clinico-Stomatologic al Spitalului Colentina. A fost prima astfel de şcoală
deschisă în România.

Astfel se încheia anul 1943, un an plin de evenimente, atât în sfera politico-militară a

României şi a aliaţilor săi, cât şi în sfera ştiinţifică şi profesională a Societăţii Române de
Stomatologie.

Nu putem să nu remarcăm faptul că, într-o perioadă atât de tulbure, cum a fost intervalul
1940-1943, Societatea Română de Stomatologie a funcţionat, şedinţele ştiinţifice desfăşurându-
se cu destul de multă regularitate. Este adevărat, a beneficiat şi de motorul său principal, şi
anume de aportul Domnului Profesor Dr. Dan Theodorescu. Societatea Română de Stomatologie
a funcţionat şi după anul 1944 (an extrem de haotic pentru România: a fost bombardat
Bucureştiul de către aliaţi şi de către germani, a fost Insurecţia de la 23 august, ţara a fost
ocupată de către trupele sovietice, etc), dar şi după moartea Profesorului Dan Theodorescu, în
anul 1948.

Odată cu înfiinţarea facultăţilor de stomatologie din România şi cu instaurarea regimului

comunist, Societatea Română de Stomatologie a rămas singura societate profesională şi
ştiinţifică de profil, prin intermediul căreia specialiştii stomatologi şi chirurgii maxilo-faciali şi-
au făcut publice realizările profesionale şi ştiinţifice.
 Societatea Română de Stomatologie a rezistat cu succes sub 3 dictaturi: dictatura regală,
dictatura antonesciană, regimul comunist; a supravieţuit unei revoluţii (revoluţia din decembrie
1989), dar şi la peste 20 de ani post-decembrişti de vremuri extrem de tulburi, în care s-a încercat
în mai multe rânduri desfiinţarea ei. Se pune problema reală: „ce o să se întâmple cu Societatea
Română de Stomatologie în anii care vor urma: va mai rezista sau nu ?”

Nu putem încheia acest referat, fără a aminti faptul că, istoria Societăţii Române de
Stomatologie se confundă cu însăşi istoria stomatologiei româneşti contemporane. Trebuie să
recunoaştem, că fără Societatea Română de Stomatologie nu ar fi existat o comunicare reală între
profesioniştii stomatologi, dar şi între chirurgii maxilo-faciali din ţară şi nu ar fi existat o
recunoaştere internaţională a valorii stomatologiei şi chirurgiei maxilo-faciale din România.

PUBLICAŢII DE STOMATOLOGIE ÎN ROMÂNIA: 1916-1945

După cum foarte bine se ştie, Primul Război Mondial a scos în evidenţă lipsa unui corp
stomatologic, care să facă faţă patologiei de război buco-dentare, ca să nu mai vorbim de faptul
că, şi în condiţii normale lipsa stomatologilor a fost mult resimţită.

În acest context, în anul 1923 are loc la Bucureşti Congresul Asociaţiei Doctorilor în
Medicină Stomatologi, la care a luat parte şi o delegaţie a studenţilor bucureşteni, care au cerut
cu insistenţă să se înfiinţeze şi în capitala ţării un învăţământ stomatologic de calitate.
 Un rol important în dezvoltarea stomatologiei în România l-a avut şi Legea Ministerului
Sănătăţii, Muncii şi Ocrotirii Sociale din anul 1923, în care se prevedea ca, pe lângă toate
facultăţile de medicină să fiinţeze câte o catedră de odontologie, pentru învăţământul medical
general şi câte un institut de stomatologie, pentru specializarea medicilor în arta dentară.

Remarcăm faptul că, în această perioadă o serie de chirurgi de seamă s-au preocupat de
îmbunătăţirea tehnicilor chirurgicale în domeniul stomatologiei. Se pot menţiona astfel,
contribuţiile aduse de C. Dimitrescu-Severeanu, privind procedeeele originale de sutură
intradermică şi de sutură în zig-zag, precum şi metoda de rezecţie a maxilarului superior.

S-au remarcat de asemenea Dr. I. Iacobovici, care a realizat sialografia, recunoscută ca

metodă românească de explorare radiologică a arborelui salivar, după injectarea intracanaliculară
a unei substanţe de contrast, Th. Ionescu prin tratamentul anchilozei temporo-mandibulare, V.
Gomoiu, în ceea ce priveşte anaplastiile feţei şi capului, precum şi implantarea dinţilor, E. Juvara
cu anestezia regiunii pterigo-maxilare (lucrare premiată de Facultatea de Medicină din Paris), A.
Jianu prin procedeeele de palatoplastie, etc.

În cadrul acestei susţinute preocupări ale celor mai de seamă chirurgi ai vremii se va crea
şcoala de stomatologie românească.

În această perioadă se înfiinţează prima disciplină de stomatologie, în cadrul Facultăţii de

Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca condusă de către Prof. Dr. Gh. Bilaşcu (1919) şi la
Bucureşti în anul 1924, disciplină condusă de C. Dimitrescu. Acesta din urmă este şi cel care ţine
prima lecţie inaugurală cu titlul „Stomatologia, specialitate medicală”.

Tot acum apar mai multe publicaţii cu un pronunţat caracter de apărare al intereselor
profesionale ale dentiştilor: Buletinul Societăţii Sindicatului Doctorilor Dentişti din România
(fig.1), Revista Ştiinţifică Dentară (fig.2), Presa Dentară (fig. 3), etc.
 Fig.1 Fig.2

Fig. 3

Cât priveşte pregătirea medicilor stomatologi dintre absolvenţii Facultăţii de Medicină

Generală, a început abia în anul 1919 la Cluj-Napoca şi în anul 1929 la Bucureşti, atunci când s-
au înfiinţat primele institute de stomatologie.

În anul 1929 la Spitalul Colţea se înfiinţează primul institut de specializare în

stomatologie prezidat de către Prof. Dr. Mina Minovici cu 3 secţii:
 - o secţie de patologie şi terapeutică dentară condusă de de Conf. Dr. C. Dimitrescu,
care făcea şi cursuri de stomatologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti;
- o secţie de chirurgie maxilo-facială sub conducerea Conf. Dr. N. Sebastian;
- o secţie de protetică restauratoare buco-dentară şi ortopedie maxilo-facială condusă
de Conf. Dr. Ev. Staicovici.
Este interesant că primul institut de specializare stomatologică din România este încadrat
cu cadre didactice provenite de la Spitalul Militar Central, un centru medical foarte valoros, cu
mare experienţă, ca urmare a plăgilor maxilo-faciale din Primul Război Mondial.

Pe lângă deja consacraţii C. Dimitrescu, N. Sebastian, Ev. Staicovici se afirmă în această

perioadă şi Prof. Dr. Dan Theodorescu considerat pe drept cuvânt, ca fiind cel care a înfiinţat
stomatologia modernă în România.

Tot în perioada interbelică se înfiinţează o serie de asociaţii de profil, din care

menţionăm: Sindicatul Dentiştilor din România (1916), Asociaţia Medicilor Stomatologi din
România (1923), Societatea Română de Stomatologie (1938), etc.

Odată cu dezvoltarea şi evoluţia stomatologiei pe plan mondial, în special în perioada

interbelică putem menţiona faptul că, în acest timp apăreau deja o serie de publicaţii de profil în
domeniul dentisticii, unele de o certă valoare ştiinţifică, altele de însemnătate naţională, dar care
arată eforturile susţinute, pentru o publicistică stomatologică extrem de bogată.

Dintre publicaţiile de renume în domeniul stomatologiei apărute în perioda interbelică, în

Europa, dar şi în SUA, putem menţiona:

- Journal of Dental Research – SUA, 1919-1949;

- Sovetscaia Stomatologhia - URSS, începând cu anul 1936;
- Annals of Dentistry - SUA, 1934;
- Revue de Odontologie - Stomatologie, Bordeaux, 1937;
- Deutsche Zahn, Mund und Kieferheilkunde, Leipzig, 1937;
- Cooperation – periodique dentaire - Organe de la Societe Cooperative Dentaire Belge,
Bruxelles, 1940, etc.
Dintre publicaţiile de specialitate, stomatologie şi chirurgie buco-maxilo-facială apărute
în România, trebuiesc menţionate:
 - Revista de Chirurgie (fig.4);
- Monitorul Medical (fig.5);
- Progresul Medical Român (fig.6);
- România Medicală (fig.7),
- Revista Dentară Română (fig.8);
- Apărătorul Dentiştilor (fig.9);
- Unirea Dentară (fig.10);
- Viaţa Dentară (fig.11);
- Viaţa Stomatologică (fig.12).
Astfel, aceste publicaţii reflectă activitatea stomatologică, ce se afirmă pe plan mondial,
din ce în ce mai mult ca o ştiinţă medicală. În aceste publicaţii erau prezentate achiziţiile, pe care
stomatologia le făcea cu atâta repeziciune, în special în perioada interbelică.

Trebuie să menţionăm faptul că, dintre ţările balcanice, România a fost prima ţară, care a
reuşit să realizeze apariţia unor publicaţii din domeniul stomatologiei.

Totuşi, momentul cu adevărat crucial în dezvoltarea stomatologiei în România îl

constituie înfiinţarea în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti a Catedrei de Clinică
Stomatologică, pe care o va ocupa prin concurs Conf. Dr. Dan Theodorescu, ce va imprima
acestei specialităţi un caracter ştiinţific actual şi va urmări dezvoltarea ei continuă, în special a
laturii chirurgicale.

În acest sens, se înscrie şi apariţia Revistei Române de Stomatologie în anul 1937, cea
mai longevivă (apare şi astăzi) şi cea mai consistentă revistă din punct de vedere ştiinţific, al
cărei scop era să stabilească o legătură permanentă între medicii stomatologi din întreaga ţară,
fiind nu doar un organ de informare ştiinţifică, dar şi de dezbatere a diverselor probleme legate
de practica dentară. Importanţa acestei reviste mai constă şi în lărgirea schimburilor ştiinţifice cu
revistele de specialitate din străinătate, în paginile ei întâlnindu-se numele unor medici
stomatologi de prestigiu din alte ţări.
Fig.4 Fig.5

Fig.6 Fig.7
 Fig.8 Fig.9

Fig. 10 Fig. 11

Fig. 12
 Este de remarcat şi diversitatea tematicii acestei reviste, în paginile căreia se întâlnesc şi
recenzii ale unor lucrări străine de specialitate, prezentări de cazuri clinice mai deosebite sau
chiar lucrări originale, ce cuprind şi tehnici noi de practică stomatologică.

Înfiinţarea Societăţii Române de Stomatologie în anul 1938, care constituia un deziderat

mai vechi al medicilor stomatologi reprezintă un eveniment de mare însemnătate, ce va juca un
rol important în apariţia Revistei Române de Stomatologie, revistă care şi-a pus la dispoziţia
societăţii paginile sale, pentru publicarea integrală a comunicărilor ştiinţifice şi a celorlalte
manifestări ale societăţii, făcând astfel posibilă cunoaşterea activităţii societăţii, atât în ţară, cât şi
peste hotare.

Nu putem încheia acest referat, fără a menţiona rolul organizatoric îndeplinit de Revista
Româna de Stomatologie, unind pe planul gândirii ştiinţifice pe toţi practicienii stomatologi.