Constantinescu Alexandra Ioana

Grupa 1, An VI

Data: 09.06.2021

Istoria medicinei dentare

Introducere

Istoria educației dentare este marcată atât de schimbare, cât și de

continuitate. Pe măsură ce știința și tehnologia dentară au avansat, instruirea în
practica dentară a devenit mai sofisticată atât în substanță, cât și în metodă. În
ultimul secol și jumătate, instruirea prin ucenicie - și competența pur autodidactă
și autoproclamată - au fost înlocuite de o lungă perioadă de instruire
formală. Școlile independente, profitabile, au cedat loc școlilor universitare de
stomatologie, iar învățământul postuniversitar în domeniile generale și
specializate de practică a devenit larg răspândit.

În ciuda convergenței în multe domenii, diferențele de opinie despre

practica dentară și educație persistă. Un dezacord fundamental implică relația
dintre medicină și stomatologie. Un altul implică importanța relativă a instruirii în
tehnică versus educația în gândirea științifică și critică. Întrebarea cine ar trebui să
evalueze practica și educația dentară - și în ce mod - a provocat controverse de
mai bine de un secol.

Conținut

Originea instrucțiunii dentare

Într-un sens foarte larg, originile educației dentare stau în lucrările

scriitorilor din Orientul Mijlociu și din Asia care au înregistrat explicații, descrieri

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 1/6

și sfaturi - adică instrucțiuni - despre o serie de probleme de sănătate, inclusiv
probleme de sănătate orală. Acești scriitori au amestecat adesea mituri cu rețete
potențial utile pentru plante și alți compuși pentru a trata durerea, curăța dinții și
combate respirația urâtă. O tabletă de argilă sumeriană de 5.000 de ani, de
exemplu, se referă la legenda „viermelui dinților” ca sursă a cariilor dentare
(„lasă-mă [viermele dinților] să beau printre dinți și să mă așeze pe gingii ")
(Prinz, 1945, p. 15). Tableta recomandă tratamentul cu henbane pulverizate,
mestecarea de gumă și o incantație repetată de trei ori. (Atribuirea cariilor dentare
viermilor nu a fost pusă definitiv în odihnă decât în secolul al XVIII-lea.)
Cea mai faimoasă discuție timpurie a problemelor dentare se găsește în
papirusul Ebers, care a fost datat la 1550 Î.HR. și poate include segmente din surse
mult mai vechi. Acesta prescrie mai mulți compuși pe bază de plante și alți
compuși pentru a trata durerea și umflarea, dar nu face referire la restaurări
dentare, extracții sau aparate. Mai târziu , texte grecești și romane medicale
de către autorități , cum ar fi Hippocrate (circa 460 de - 377 Î.HR) și Galen ( A.D.
129-201) au discutat în mod obișnuit probleme de sănătate orală și a sfătuit
strategii farmacologice și mecanice pentru gestionarea și, uneori, prevenirea
durerii , cariile dentare, slăbirea dinților, respirația urât mirositoare, umflarea
gingiilor și abcesele.
În anii 1500, progresele în anatomie, microbiologie și alte domenii au pus
bazele tratatelor specializate de stomatologie și pentru o abordare teoretică - nu
doar mecanică și empirică - a sănătății bucale. Aceste progrese au inclus descrieri
anatomice detaliate ale dinților și structurilor conexe, precum și identificarea de
către van Leeuwenhoek a organismelor microscopice din răzuirea dinților.
În 1728, Fauchard (1678 -1761), care este descris pe scară largă ca fiind
tatăl stomatologiei moderne, a publicat un text în două volume despre practica
stomatologiei, primul tratament cuprinzător al subiectului. Acest text a fost numit
„o piatră de hotar” în „separarea stomatologiei de disciplina chirurgiei, nu a

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 2/6

medicinei” (Bánóczy, 1993, p. 634). Fauchard a văzut necesitatea unor școli de
chirurgie care să includă instruire în stomatologie, dar a recunoscut că există o
lipsă de materiale scrise disponibile pentru a îndruma aceste instrucțiuni. Deși
câteva școli medicale au inclus prelegeri despre stomatologie, practica
stomatologiei a fost provincia fie a celor care și-au învățat „meseria” printr-un fel
de ucenicie (sau, mai târziu și mai formal, a unei precepte), fie a celor care pur și
simplu și-au oferit serviciile. fără măcar acest gen de antrenament.

Educație formală – dezvoltări timpurii

Educația dentară formală sau instituțională a început în Statele Unite în

1840, când statul Maryland a înființat Colegiul de chirurgie dentară din
Baltimore, posibil după ce departamentul medical al Universității din Maryland a
refuzat o cerere de includere a educației dentare în programa sa. Indiferent de
originile sale, colegiul a fost în cele din urmă încorporat în Universitatea din
Maryland în 1923.

Secolul al XIX-lea a văzut o dezbatere continuă despre dacă educația

dentară a fost organizată cel mai bine în cadrul unei școli de medicină sau în școli
independente. Unele grupuri au considerat înființarea de școli independente ca
fiind mai practică pe motiv că școlile medicale nu ar fi dispuse să furnizeze
spațiul fizic necesar și echipamentele scumpe, să susțină o pregătire tehnică sau
mecanică mai mare necesară de către dentiști sau să mențină relații cu adevărat
colegiale cu facultățile dentare (Sissman, 1971). Cu toate acestea, atunci când
comunitatea medicală a căutat dentiști, aceștia din urmă ar putea fi sceptici și
chiar ostili. De exemplu, „stomatologia este cu totul prea mare pentru a fi făcut
capătul zmeului practicii medicale” și „majoritatea școlilor medicale ...

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 3/6

 Indiferent dacă strategia independentă a fost sau nu relativ ușoară decât
încorporarea într-o școală medicală, doar patru școli stomatologice erau în vigoare
până în 1865. Toate erau independente. Creșterea lentă a școlilor stomatologice a
reflectat rezistența atât a studenților, cât și a practicienilor. Potrivit medicilor
potențiali stomatologi, este mai puțin perturbator și mai scump să ofere o ucenicie
la un dentist local stabilit decât să se înscrie într-un program formal într-un oraș
îndepărtat. La rândul lor, stomatologii consacrați au profitat financiar acționând ca
preceptor. Argumentând că conceptul de preceptor era inadecvat, se argumentează
că majoritatea practicienilor existenți erau prost instruiți. Aceasta a fost o poziție
neatrăgătoare din punct de vedere politic, dat fiind că probabil 15% din cei
aproape 8.000 de stomatologi ai națiunii erau absolvenți ai școlii dentare până în
1870; restul fuseseră instruiți în conformitate cu dispozițiile preceptorilor sau pur
și simplu s-au autoproclamat ca dentiști.

Stomatologia, ca ramură de sine stătătoare a medicinii, începe să fie

reglementată în România abia din secolul al XIX-lea. Inițial, tratamentele dentare
erau realizate de medici cu studii efectuate în străinătate, veniți în țară cu diplome
obținute la școlile din Viena, Polonia sau Pesta. Spre deosebire de alte țări
europene, până în anul 1885 arta dentară a fost considerată "cu totul în fașe" în
România.
Doctorul Pavel Macarovici a fost considerat unul dintre părinții
stomatologiei românești. Acesta înființează la Iași, pe 3 aprilie 1890, prima
societate a dentiștilor din stat, intitulată "Chirurgia dentistică". Abia la începutul
secolului XX stomatologia devine oficial ramură a medicinii, odată cu emiterea
legii sanitare nr. 447/1910. Cu doar un an înainte, în 1909, doctorul Paul
Marcovici pusese bazele la București ale unei noi instituții de specialitate, "Școala
superioară dentară liberă".

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 4/6

 Anul 1919 este marcat de deschiderea la Cluj, în cadrul Facultății de
Medicină, a unei clinici de stomatologie. În capitală, începând cu anul 1926 se
organizează la Facultatea de Medicină conferințe de patologie bucodentară. Trei
ani mai târziu, se înființează aici un program de învățământ stomatologic cu
durată de un an, ce permitea celor ce studiau medicina generală să se specializeze
ulterior ca stomatologi. Absolvenții din promoțiile anterioare beneficiază din
același an de posibilitatea studierii în cadrul Institutului Clinico-Stomatologic.
Acesta funcționează în cadrul Spitalului Colțea, sub conducerea profesorului
doctor Mina Minovici.
Doctorul Dan Theodorescu obține în 1935 titlul de medic primar pentru
chirurgie maxilo-facială și înființează prima secție clinică de chirurgie oro-
maxilo-facială din România. Sub conducerea sa, Institutul Clinico-Stomatologic
se mută la Spitalul Colentina. În 1948 Institutul se transformă în Facultatea de
Stomatologie pe care o cunoaștem astăzi.
Întors din Franța ca “membru al Academiei Naţionale din Paris”, după 18
ani de practică în domeniu, Constantin Theodor Bartolomei își deschide în
București, la începutul secolului trecut, un "cabinet dentar de primul rang".
Conform reclamei existente în epocă, pacienții erau asigurați de lipsa oricărei
dureri în cazul extracțiilor dentare, iar plombele primeau garanție pe viață.
Pierderea dinților nu este nici ea o problemă, căci serviciile oferite permit
înlocuirea lor cu "dinți americani" artificiali. Problemele apărute ulterior la nivelul
acestora erau remediate în doar trei ore. Cabinetul doctorului Bartolomei era ușor
accesibil, fiind situat în centrul capitalei, pe strada Carol, numărul 40, vizavi de
Palatul Poștelor (actualul Muzeu Național de Istorie a României).

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 5/6

 Concluzii

Ca rezultat, se poate afirma că inovațiile la nivel mondial în modelele

educaționale au provocat schimbări sistemice care contribuie la avansarea
educației dentare. Întrucât caracteristicile dezvoltărilor științifice și tehnologice,
precum și repercusiunile acestora asupra educației dentare, vor avea întotdeauna
cea mai mare importanță în stomatologia modernă, integrarea rapidă a inovațiilor
în programa dentară joacă un rol cheie în atingerea unor standarde mai înalte în
tratamentul pacienților și în prevenirea bolilor.

Referințe bibliografice

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3009547/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15307211/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5624148/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK232261/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19619191/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18289267

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22129463

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12056771

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12147742

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-la-plombele-cu-garantie-pe-
viata-la-infiintarea-facultatii-de-medicina-dentara-scurta-incursiune-prin-istoria-
stomatologiei-romanesti

CONSTANTINESCU ALEXANDRA IOANA 6/6