Td Estetica dentara cursul 1 -27.02.

2023

In literatura de specialitate din ţara noastră, se vehiculează trei noţiuni diferite: fizionomie,
cosmetic şi estetic; indiferent de termenul folosit, autorii se referă, practic, la acelaşi lucru:
aspectul agreabil, plăcut, frumos al unei persoane, al unui zâmbet, al unei restaurări
dentare...
De ce există diferenţe de terminologie ?
Cu alte cuvinte, de ce unii medici vorbesc despre „restaurare fizionomică", iar alţii,
despre „restaurare estetică", atunci când vor să spună, de fapt, că restaurarea (obturaţie,
inlay, lucrare protetică) este frumoasă, se încadrează în ansamblul arcadei şi imită bine
structura naturală.
De ce unii spun „estetică dentară", iar alţii, „cosmetică dentară" - la prima
vedere, ambele noţiuni par să semnifice acelaşi lucru: frumosul în medicina dentară.
Pornind de la definiţiile date de Dicţionarul explicativ al limbii române, voi incerca, să
vedem cine are dreptate.
Considerăm că prima eroare constă în utilizarea - pentru o perioadă
îndelungată de timp - a noţiunii de „restaurare fizionomică" şi aceasta deoarece
cuvântul „fizionomic"- preluat din fr. physionomique - se referă la fizionomie, adică
la „totalitatea trăsăturilor feţei cuiva, care determină expresia ei particulară:
chip", definiţie care nu are nimic în comun cu frumosul. Chipul unei persoane poate
să fie agreabil sau chiar frumos, sau din contră, dezagreabil, urât.
Frumosul - din lat. formosus - este o „categorie fundamentală a esteticii
prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă,
a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia
simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia
sunetelor" etc.
In al doilea rând, cosmetica - din fr. cosmetique - este „arta de a îngriji în mod
igienic tenul, părul, întrebuinţând metode şi preparate adecvate".
Estetica - din fr. esthetique - este „ştiinţa care studiază legile şi categoriile artei,
considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi receptare a frumosului".
Pornind de la definiţiile de mai sus, pare evident faptul că, termenul de
ESTETICĂ DENTARA este cel potrivit, deoarece medicina dentară modernă nu se
ocupă doar cu
„îngrijirea igienică" a dinţilor, ci urmăreşte să corecteze şi să trateze afecţiunile
dentare şi parodontale bazându-se pe principii general valabile, cum ar fi
raporturile, armonia şi proporţiile. în plus, prin natura profesiei noastre, noi nu putem
interveni decât la nivelul cavităţii bucale, unde, prin manevre terapeutice
corespunzătoare (din punct de vedere al principiilor estetice), putem ameliora
aspectul etajului inferior al feţei; asta nu înseamnă însă, modificarea fizionomiei unei
persoane.
In consecinţă, prin extrapolare, am putea defini ESTETICA DENTARĂ ca o
ramură a medicinei dentare moderne, care studiază legile şi principiile ce stau la
baza aprecierii şi creării frumosului în practica medicală dentară.
Psihologia pledează pentru necesitatea înţelegerii pacientului ca „persoană" şi acordarea
unei importanţe crescute comunicării efective. Personalitatea, motivaţiile, dorinţele,
aşteptările, aprecierea propriei persoane, capacitatea de a dori şi de a accepta schimbarea şi
disponibilitatea de a coopera, sunt factori importanţi în realizarea cu succes a
tratamentelor.
Cunoaşterea teoriei Eului şi aplicarea largă a principiilor psihologice şi
sociologice pot îmbunătăţi semnificativ calitatea asistenţei medicale ce acordă
importanţă esteticii.
In 1872, White a amintit că, în profesia de medic dentist, este necesară corelarea
aspectului dinţilor cu conturul facial, vârsta şi temperamentul pacientului. Mai târziu,
White a încercat să aplice această teorie în selectarea dinţilor pentru proteze; formele
temperamentale ale dinţilor au fost produse ca „seturi nominale" (acestea se referă la
forma dinţilor din regiunea antero-superioară).
Utilizarea unor dinţi care să îmbunătăţească aspectul estetic şi să fie în concordanţă cu
temperamentul fiecărui individ a devenit un obiectiv central.
In 1895, J. Leon Williams (medic şi artist deopotrivă) şi-a exprimat îngrijorarea faţă de
aspectul nenatural al dinţilor utilizaţi pentru proteze. Efectuând o cercetare asiduă asupra
formei şi mărimii dinţilor, cercetare care s-a bazat pe „seturile nominale" ale lui White,
Williams a clasificat dinţii frontali superiori astfel: pătraţi, ovoizi, conici, sau o combinaţie
a acestor tipuri.
O companie nou fondată, la acea vreme, (denumită ulterior Dentsply International
Inc.), a utilizat cercetările lui Williams pentru a crea un sistem de ghidare, care a
permis pentru prima oară medicului dentist să selecteze forma şi mărimea dinţilor, în
funcţie de forma feţei. Se consideră că Williams a descoperit legea naturală a armoniei
dintre forma dinţilor şi forma feţei. House a aprofundat şi a dezvoltat lucrările lui
Williams, incluzând armonia formei şi a culorii în estetica protezelor. Teoriile lui
Williams şi House constituie şi astăzi elementul de referinţă în alegerea dinţilor, fiind
încă studiate în numeroase şcoli medicale. în 1950, a devenit populară mişcarea
dentogenică, a cărei adepţi (Frush şi Fisher) au acordat o importanţă deosebită
considerării personalităţii, sexului şi vârstei la purtătorii de proteze; ei au adăugat la
forma dinţilor şi a feţei, factorul SPA (sex, personality, age), respectiv SPV (sex,
personalitate, vârstă). Dentogenia a fost definită ca fiind „convergenţa artei, practicii
şi tehnicilor care permit unei lucrări protetice să se alăture şarmului, caracterului,
integrităţii şi frumuseţii unei persoane, printr-un zâmbet expresiv" (Rufenacht).
Alegerea şi individualizarea dinţilor pentru proteze au fost ghidate, în parte, de
aprecierea tipului de personalitate din care face parte pacientul. Frush şi Fisher au subliniat
necesitatea modelării dinţilor şi a selectării culorii şi a poziţiei, în scopul accentuării
caracteristicilor de masculinitate sau feminitate ale pacienţilor.
Ei au accentuat importanţa individualizării dinţilor, pentru a influenţa favorabil vârsta sau
sexul pacientului. Influenţa favorabilă a vârstei constă în a face ca cineva să pară mai
tânăr; influenţa favorabilă a sexului constă în a face ca un tip masculin „colţuros", să pară
mai „aspru masculin", sau un tip feminin „delicat", să pară mai „delicat feminin".
Intr-un studiu efectuat pe 300 de modele, cu scop diagnostic (aparţinând unui număr
egal de femei şi bărbaţi), aprecierea sexului s-a făcut de către nespecialişti. Rezultatele
au arătat o relaţie inversă între aprecierea corectă a sexului şi nivelul cunoştinţelor
şi experienţei medicale a observatorului. Oricum, din perspectivă artistică,
delicateţea desăvârşită a feminităţii şi asprimea masculinităţii rămân criterii
acceptate, care susţin teoria dentogenică; în plus, există, şi în ziua de azi, companii
producătoare de materiale dentare care sunt încă adeptele considerării
personalităţii, vârstei, sexului şi caracteristicilor psihologice în realizarea dinţilor
artificiali.

ASPECTE SOCIALE ŞI SOCIOLOGICE

Medicul dentist trebuie să fie conştient de diversitatea categoriilor sociale şi
culturale care solicita tratament de specialitate sis a adopte o atitudine corespunzatoare
fiecarui caz in parte.
Influenţe sociologice
Condiţia socio-economică a pacienţilor, deşi un reper important, de multe ori nu este
hotărâtor în luarea deciziei terapeutice, deoarece unii pacienţi, care par a fi capabili să
suporte costul tratamentului, probabil nu acordă sănătăţii şi aspectului lor estetic suficientă
atenţie pentru a fi de~acord cu cheltuielile pe care acestea le reclamă. De aceea, iniţial,
medicul nu trebuie să se lase influenţat de condiţia socio-economică a pacientului, ci
trebuie să prezinte pacientului tratamentul pe care îl consideră „ideal", dar şi alternativele
„acceptabile".
In prezent, atenţia medicilor dentişti se orienteză din ce în ce mai mult spre
tratamenul profilactic şi de menţinere a sănătăţii dentare, apelându-se, acolo unde
situaţia o cere, la tratamente estetice şi/sau bioestetice
Influente mass-media
în accentuarea conştiinţei estetice a populaţiei, un rol deloc de neglijat, îl are mass- media;
avalanşa de reviste şi programe televizate, care promovează cu agresivitate modelul vedetelor
hollywood-iene, au avut drept consecinţă, pe de-o parte, rafinarea gustului, iar pe de altă
parte, creşterea standardelor de aspiraţie către frumos.
De asemenea, reclamele publicitare pentru diferite produse, tehnici sau tehnologii au
determinat creşterea nivelului de informare în rândul pacienţilor; aceştia îşi manifestă dorinţa
de a fi avizaţi în legătură cu toate etapele de tratament, fiind, în acelaşi timp, interesaţi să
cunoască toate opţiunile posibile, toate argumentele pro şi contra pentru fiecare variantă, un
aspect important constituindu-1 atitudinea lor faţă de costul tratamentului.
Rolul mass-media, în opţiunea terapeutică a pacienţilor, este evident în cazul în care aceştia
refuză sau cer înlocuirea reconstituirilor din amalgam de argint (cunoscută fiind campania
dusă în Occident cu privire la efectul toxic al mercurului), sau atunci când solicită înlocuirea
lucrărilor protetice realizate din gaudent (ca urmare a popularizării reacţiilor adverse apărute
din cauza utilizării acestui material).

Consideraţii financiare
Asistenţa medicală dentară este de foarte multe ori condiţionată de posibilităţile financiare ale
pacienţilor. Cu toate acestea, este bine ca medicul să evite discutarea
onorariului în momentul planificării tratamentului, concentrându-se mai ales asupra opţiunilor
terapeutice.
In afară de ajutorul acordat în decizia structurării onorariului, costul tratamentului nu ar
trebui să reprezinte elementul hotărâtor. Aceasta nu înseamnă însă că decizia
pacientului nu poate fi influenţată, în mare măsură, de preţul de cost al tratamentului.
Uneori însă, pacienţii pot fi dispuşi să investească mai mult timp şi bani decât a presupus
medicul, iniţial.
Referindu-ne la intervenţiile terapeutice care vizează exclusiv aspectul estetic al unei
persoane, se pune problema dacă tratamentele estetice sunt etice şi aceasta deoarece, în aceste
cazuri, nu este vorba de boală, pacienţii fiind perfect sănătoşi.

RELAŢIA MEDIC-PACIENT
Există o complexitate de factori care îl determină pe pacient să solicite tratament medical de
specialitate, sau care, din contră, îl determină să renunţe:
- durerea sau frica de durere;
- nevoia de a avea un confort masticator;
- dorinţa de a-şi îmbunătăţi fonaţia;
- teama de a-şi pierde dinţii în urma distrucţiilor dentare sau parodontale întinse;
- dorinţa de a avea o respiraţie proaspătă;
- dorinţa de a-şi îmbunătăţi aspectul dinţilor pentru a se face mai atractiv etc.
Dacă pacientul este preocupat în mod deosebit de aspectul dinţilor săi, medicul este dator să
afle motivaţia care stă la baza doleanţelor lui, pentru a-i putea evalua cât mai corect
personalitatea, în scopul stabilirii unui plan de tratament adecvat, care, în final, să producă
satisfacţie pacientului.
Sunt situaţii în care aşteptările pacienţilor nu pot fi îndeplinite şi aceasta deoarece uneori
apar probleme de personalitate sau probleme sociale legate de relaţiile
interpersonale, a căror corectare sau îmbunătăţire nu se poate realiza prin tratament
dentar.
Medicul trebuie să fie pregătit pentru aceste probleme şi să evite situaţiile nerezolvabile; el nu
trebuie să promită pacientului mai mult decât poate realiza.
Medicul trebuie să aibă în vedere toate aspectele prezentate de pacient sau de însoţitorii
acestuia şi să-şi pună o serie de întrebări: „care este motivaţia prezentării la tratament a
persoanei respective?" Dacă pacientul este preocupat în primul rând de aspect, care este
motivaţia care stă la baza acestei preocupări? Dacă o anumită situaţie a persistat pentru o
perioadă lungă de timp, ce schimbare a intervenit în viaţa pacientului, astfel încât să-1
determine să se prezinte acum la tratament?
în cazul în care pacientul este capabil să explice motivaţia sau îngrijorarea sa, medicul are un
punct de plecare în stabilirea unui plan de tratament corespunzător.
Dacă pacientul observă că medicul este receptiv la problemele sale, va fi mai dispus să
accepte sugestiile acestuia. De exemplu, dacă problema principală a pacientului este
incapacitatea de a mânca confortabil, se va opta pentru acea soluţie terapeutică care să
îmbunătăţească masticaţia. După ce această necesitate va fi satisfăcută, se poate urmări şi
îmbunătăţirea aspectului estetic, prin modul de concepere a lucrării.

Interacţiunea medic-pacient
într-o oarecare măsură, pe parcursul tratamentului, între medic şi pacient se
stabileşte o legătură psihologică; aceasta este posibilă numai dacă personalitatea
medicului este compatibilă cu cea a pacientului.
După stabilirea diagnosticului, informaţiile clinice sunt corelate cu informaţiile
psihologice şi sociologice referitoare la pacient; se formulează apoi un plan de tratament
care va prezenta, în primul, rând tratamentul optim, dar şi variantele posibile acceptabile.
Acestea vor fi susţinute de argumente, dând posibilitatea pacientului de a exercita un rol
activ în luarea deciziei. Alegerea soluţiei terapeutice va fi influenţată de personalitatea
pacientului, dar şi de o serie de factori economici.
Medicul trebuie să fie pregătit pentru unele reacţii negative faţă de planul de tratament propus,
deoarece acesta poate să fie deosebit de complex în cazul pacienţilor care şi-au neglijat
timp de mai mulţi ani sănătatea dentară, situaţie în care pot apărea reacţii de genul: „de
ce nu-i scoateţi pur şi simplu?" în faţa unei asemenea reacţii, medicul este dator să
explice pacientului, cu tact, numeroasele probleme care pot apărea în cazul protezelor
acrilice mobile (instabilitate, incapacitatea de a mânca anumite alimente, necesitatea
căptuşirilor etc.). în plus, medicul trebuie să sublinieze problema etică pe care o ridică
extracţia unor dinţi, care, din punctul său de vedere, pot fi recuperaţi terapeutic.
Alţi pacienţi nu doresc să fie implicaţi, atribuindu-i medicului rolul de a lua decizii; în
această situaţie, el trebuie să aleagă varianta optimă care corespunde din toate punctele
de vedere personalităţii pacientului şi nu în ultimul rând, posibilităţilor sale financiare.
Pentru aceasta, medicul trebuie să facă, cu tact, o analiză psihologică discretă a
pacientului, care să evidenţieze dorinţele şi aşteptările acestuia, atât din punct de vedere
al sănătăţii cât şi al aspectului estetic.
Pacientul trebuie să aibă încredere în dentistul său şi să fie convins că acesta înţelege perfect
dorinţele sale, că posedă cunoştinţe temeinice şi stăpâneşte tehnica necesară rezolvării acestor
necesităţi.
Relaţia de încredere fiind stabilită, pacientul va fi mult mai deschis la sugestiile
medicului cu privire la etapele terapeutice necesare pentru atingerea scopului propus.
Pentru a obţine rezultatele scontate şi pentru a întări motivaţia pacientului, tratamentul trebuie
finalizat în timp cât mai scurt, dar fără a face compromisuri sub aspect calitativ.