Estetica și compoziția.

Principii, percepții
 Estetica compoziției
I. Unitatea
II. Variația
III. Simetria
IV. Proporția
V. Echilibrul
VI. Dominanța
VII.Materialul

2
 Estetica și compoziția

• Compoziţia, din punct de vedere artistic, reprezintă

„repartiţia şi utilizarea raţională, ritmică a elementelor
plastice într-un câmp de tratare, fie el pictural sau
sculptural" (Croce); compoziţia este, de fapt, tema sau
subiectul operei de artă.
• Vizualizarea unei compoziţii nu este posibilă decât în
prezenţa luminii şi datorită contrastului de lumină, de
culoare, de contur şi de textură care există între diferitele
elemente ce compun creaţia respectivă.
• Astfel, din punct de vedere fiziologic, relaţia stabilită între
diferite obiecte devenite vizibile prin contrast, defineşte
compoziţia.
3
 Estetica și compoziția
• Totuşi, pentru ca o aglomerare de linii, forme şi culori, uneori
contrastante, să poată avea o semnificaţie estetică, adică să
trezească privitorului anumite sentimente, ele trebuie să
respecte anumite reguli sau principii general valabile, în toate
compartimentele posibil estetice din viaţă.
• Ele au fost enunţate din necesitatea de a avea repere stabile,
care să poată sublinia ideea de frumos, armonios, de estetic,
fiind deosebit de utile tehnicianului dentar, dornic să realizeze
performanţe remarcabile în acest sens.

4
 Estetica și compoziția

• În estetica dentară, conceptul de compoziţie se referă la:

- compoziţia facială
- compoziţia dento-facială
- compoziţia dentară

• Aceste compoziţii, pentru a putea fi percepute ca fiind

estetice, trebuie să întrunească anumite caracteristici, adică
trebuie să se supună aceloraşi principii estetice care
guvernează orice compoziţie artistică, în adevăratul sens al
cuvântului.

5
 II. Variația
• În cadrul unei compoziţii acţionează două categorii de
forţe:
a) forţe coezive, care tind să unifice compoziţia
b) forţe segregative, care asigură varietatea în unitate,
necesară pentru a conferi individualitate compoziţiei
• O compoziţie în care domină numai forţele coezive
este monotonă, iar o compoziţie guvernată numai de
forţe segregative dă impresia de haos.
• Pentru ca o compoziţie să dea impresia de frumos, de
armonie, trebuie să existe un echilibru între forţele
coezive şi cele segregative
6
 II. Variația
• In estetica dentară, forţele coezive se
obţin printr-o construcţie dentară sau
un aranjament al elementelor dentare,
care dă tărie compoziţiei; acest
aranjament se caracterizează prin:
– vizualizarea, din perspectivă frontal și a
– convergenţei axelor mediane ale dinţilor
spre incizal.
Aranjament dentar
• Forţele segregative sunt reprezentate sugerând forţe coezive
de acei dinţi a căror poziţie reprezintă
abateri de la regulă

7
 II. Variația
• Într-o compoziţie dento-facială armonioasă (stare de
echilibru între forţele coezive şi segregative), dinţii
frontali, de exemplu, nu trebuie să fie identici între ei ca
formă şi mărime, iar alinierea lor perfectă pe orizontală
este chiar contraindicată pentru a da o imagine de
ansamblu reuşită.
• Este suficient ca aranjamentul dentar al unei
hemiarcade să fie imaginea în oglindă a celui de pe
hemiarcada opusă.

8
 III. Simetria
• Simetria reprezintă una din cerinţele principale în estetică; ea se
referă la „regularitate în aranjamentul formelor şi obiectelor“
(Furtwander).
• Se diferenţiază două feluri de simetrii:
- simetrie orizontală - se obţine atunci când compoziţia (aranjamentul)
conţine elemente similare de la stânga la dreapta, într-o succesiune
ordonată;
- simetrie radiară - este rezultatul unui aranjament în care elementele se
extind de la nivelul unui punct central, iar partea dreaptă şi stângă
reprezintă „imagini în oglindă".

9
 III. Simetria
• Principiul simetriei nu este întotdeauna conform cu dorinţele
pacientului, care preferă formele şi aranjamentele repetitive; sunt
preferaţi mai degrabă dinţi sau aranjamente dentare cu aspect mai
puţin natural, dar în conformitate cu concepţia individuală despre
aspectul estetic ideal.
• Simetria orizontală, deşi este confortabilă, tinde să fie monotonă, ea
fiind guvernată doar de forţe coezive.
• Simetria radiară este guvernată, în general, de forţe segregative, ceea
ce dă compoziţiei viaţă şi dinamism (dacă forţele sunt bine dozate);
ambele forme se întâlnesc frecvent în aranjamentele dentare.

10
 III. Simetria
• În realizarea unei compoziţii
dentare, se va ţine cont de acest
aspect estetic, considerat ideal de
pacient; această conduită
reprezintă, de cele mai multe ori,
garanţia obţinerii unui confort
psihic, datorită raportării
pacientului la standardele estetice
proprii.
• În consecinţă, simetria trebuie
introdusă în compoziţia dentară şi
dento-facială, pentru a crea un
răspuns psihic pozitiv.
11
 IV. Proporția
• Conceptul de frumuseţe se asociază, cel mai
adesea, cu armonia proporţiilor.
• Legea proporţiilor cuprinde o relaţie de
procentaj sau o valoare numerică, care se poate
aplica oricărei relaţii fizice,
• Ideea aplicării acestui limbaj în artă, ca un
criteriu obiectiv de evaluare, a incitat mintea a
generaţii întregi de filozofi, dornici să
demonstreze că frumuseţea poate fi exprimată
şi matematic sau analitic.
12
 IV. Proporția
• S-a observat că „numărul de
aur„ folosit în mod intuitiv în
construcţia monumentelor
antice, de la piramide până la
catedralele gotice
• Încă de la formularea lui în
Antichitate, „numărul de aur" a
atras atenţia artiştilor şi
cercetătorilor
13
 IV. Proporția
• Elaborarea unei formule de către
Pitagora, denumită „teoria
numărului de aur" sau „proporţia
de aur", a permis redarea în
termeni numerici a armoniei dintre
două părţi; conform acestei teorii,
„raportul dintre două elemente
mic/mare, trebuie să fie egal cu
raportul mare/întreg".
• Pitagora spunea: „Totul este în
număr"; el aplica numărul la orice
formă din natură definită de
materie, demonstrându-i
universalitatea.
14
 IV. Proporția
• Ulterior, după ce conceptul lui
Pitagora a fost unanim acceptat,
Phidias l-a folosit în mod
deliberat la construcţia
Partenonului
• Valoarea estetică a acestuia,
raportată la dimensiunile
corpului uman, a fost pe larg
dezbătută şi ulterior ilustrată de
Leonardo da Vinci
15
 IV. Proporția
• Această lege a proporţiei (numărul de aur al lui Pitagora) a fost
combătută ulterior, de „numărul lui Platon", potrivit căruia şi alte
rapoarte numerice pot dezvolta o frumuseţe particulară; Platon
descalifica astfel pretenţia de universalitate a numărului de aur.
• Extinderea studiului asupra „numărului de aur" de la forma sa
liniară la forma în suprafaţă, îi revine lui Hambridge şi, mai recent,
lui Le Corbusier care a creat o scală bazată pe „proporţia de aur" a
corpului uman pe care a încercat să-l integreze într-un spaţiu
definit, în funcţie de mişcarea şi poziţia sa.
• Adepţii caracterului universal al „proporţiei de aur" afirmă că:
există multe manifestări de proporţionalitate în natură şi artă, dar
împărţirea unei suprafeţe prin „numărul de aur" creează un
echilibru ce nu poate fî atins prin divizarea la oricare alt număr
(Rufenacht). 16
 IV. Proporția
• Aplicabilitatea „numărului de aur", în medicina dentară, a
fost menţionată pentru prima dată de Lombardi şi dezvoltată
ulterior de Levin; acesta, utilizând instrumente tip şubler cu
deschidere invariabilă (conform proporţiei de aur), a observat
că, în dentiţiile cu estetică satisfăcătoare (privind frontal),
lăţimea incisivului central superior este în proporţie de aur cu
lăţimea incisivului lateral, care, la rândul său, este în
proporţie de aur cu jumătatea mezială a caninului

Impresia de armonie obținută prin aplicarea proporției de aur la dinții frontali superiori
17
 IV. Proporția
• În plus, el a demonstrat că spaţiul lateral negativ (aria
întunecată ce apare între segmentul dentar anterior şi
comisuri, în timpul zâmbetului) este în proporţie de aur
cu jumătate din lăţimea segmentului anterior.
• Pornind de la această observaţie, autorul a elaborat o
grilă cu ajutorul căreia se poate testa valabilitatea
afirmaţiilor sale

Impresia de armonie obținută prin aplicarea proporției de aur la dinții frontali superiori
18
 IV. Proporția
• Relaţiile de proporţionalitate, care se stabilesc
între diferitele elemente ale compoziţiei faciale,
dento-faciale şi dentare, pot fi diferite de la o
persoană la alta, ele permiţând aprecierea
calitativă a aspectului estetic.

• Componentele faciale, dento-faciale şi dentare

conţin o varietate de linii şi forme geometrice,
care, dacă se găsesc în proporţie de aur,
generează un aspect estetic deosebit.
19
 IV. Proporția
• Armonia proporţiilor este considerată un
principiu estetic, parte a „frumuseţii esenţiale",
iar „numărul de aur" s-a dovedit a fi un
exemplu de armonie în care forţele coezive şi
segregative sunt integrate în mod egal.

20
 V. Echilibrul
• Echilibrul poate fi definit ca o stare de stabilitate, care
reprezintă consecinţa echilibrării forţelor opuse.
• În Estetică, el nu se referă strict la forţa înţeleasă în
sens fizic, ci reprezintă, mai degrabă, o stare de confort
psihic.

21
 V. Echilibrul
• În general, echilibrul stânga-dreapta poate fi apreciat în
termeni vizuali, sub formă de forţe situate de-o parte şi
de alta a liniei mediene centrale; elementele mai
îndepărtate de centru vor avea un impact mai mare
decât cele mai apropiate asupra organului vizual.

22
 V. Echilibrul
• În Estetica dentară pot exista
numeroase dezechilibre care, în
funcţie de amploarea lor şi de
indicaţia terapeutică, se pot clasifica
astfel:
1) Dezechilibre severe sau majore -
sunt acele dezechilibre pentru a
căror rezolvare este:
• necesar un tratament complex şi o
colaborare interdisciplinară diversă
(odontologie, protetică, ortodonţie,
implantologie, parodontologie,
chirurgie maxilo-facială şi estetică);
• este cazul asimetriilor scheletice sau
dobândite în urma unor accidente;

23
 V. Echilibrul
• În Estetica dentară pot exista numeroase dezechilibre care, în funcţie
de amploarea lor şi de indicaţia terapeutică, s-ar putea clasifica în:
2) Dezechilibre minore - sunt cele care se pot trata strict la nivelul
specialităţilor medicinei stomatologice;
– este cazul dezechilibrelor de culoare,
– ale celor de formă şi/ sau mărime,
– ale celor de poziţie şi ale
– dezechilibrelor complexe, care reprezintă combinaţii ale
formelor descrise

24
 V. Echilibrul
• Cavitatea bucală, faţa şi extremitatea cefalică
reprezintă câmpuri de forţe dificile şi complicate,
în care echilibrul depinde direct de alegerea
centrului faţă de care privitorul îşi elaborează
judecăţile estetice.

25
 VI. Dominanța
• Dominanţa reprezintă prima cerinţă pentru asigurarea
unităţii, aşa după cum, unitatea este prima cerinţă
pentru asigurarea compoziţiei, ca un întreg; dominanţa
caracterizează atât unitatea statică, cât şi unitatea
dinamică.
• Dominanţa presupune prezenţa unor elemente
alăturate, dintre care unul este principal sau dominant,
iar celălalt este secundar.
– Cu cât elementul secundar celui dominant este mai puternic,
cu atât se va accentua şi puterea elementului dominant, iar
compoziţia va fi mai viguroasă;
– de aceea, o dominanţă puternică necesită prezenţa
elementelor consecutive (alăturate) celor centrale,
viguroase.
26
 VI. Dominanța
• În practica dentară, o structură centrală puternică, bine definită,
înconjurată de elemente cu caracteristici asemănătoare, creează
imediat o compoziţie armonioasă; este tehnica dominanţei de grup.
• Astfel, la nivelul compoziţiei dentare, prezenţa în regiunea mediană
centrală a unor incisivi centrali mari, cu o morfologie bine conturată,
urmaţi de incisivi laterali de aspect apropiat, reprezintă o dominanţă
de grup sau segmentară
• Aceasta va fi percepută, din punct de vedere estetic, mai puternic
decât o dominanţă individuală - incisivi laterali şi canini cu morfologie
ştearsă (elemente secundare), alături de incisivi centrali viguroşi
(element principal, dominant).

27
 VI. Dominanța
• Pentru a crea senzaţia de armonie, în tehnica dentară, se
obişnuieşte frecvent, trasformarea unei dominanţe
individuale în dominanţă segmentară; cea mai evidentă
exemplificare constă în anularea dominanţei individuale,
reprezentată de o diastemă largă, prin închiderea acesteia

28
 VI. Dominanța
• Din punct de vedere al psihologiei estetice, principiul dominanţei
poate deveni paradoxal, prin faptul că aceleaşi elemente pot genera
tipuri psihologice diferite;
• Deşi în ambele cazuri este vorba de un aranjament dentar caracterizat
de diasteme, aspectul din prima figură (A) sugerează mai multă voinţă
şi ambiţie, datorită uzurii dinţilor din zona frontală, ceea ce duce cu
gândul la o persoană energică şi puternică - tipul managerului.
• Compoziţia dento-facială din figura a doua (B) este mai puţin
personalizată, morfologia dinţilor fiind intactă, ceea ce sugerează un
caracter mai domol, mai comod, mai predispus la compromisuri.

A. 29
B.
 VI. Dominanța
• În estetica decorativă, armonia se obţine, de obicei, prin aşezarea
alături de o culoare de bază dominantă, nestridentă şi caldă (galben),
a unei culori opuse, tari (violet), care va accentua frumuseţea
compoziţiei, prin tehnica contrastelor
• Nuanţele utilizate în medicina dentară reprezintă interrelaţii, care pot
fi demonstrate cu ajutorul paletei de culori (R O G V A I V ).

30
 VI. Dominanța
• În practica dentară, dominanţa poate fi creată de următorii factori:
- culoare
- formă
- linii
• Aceşti factori pot fi decelaţi în orice compoziţie naturală, dar
importanţa lor variază în raport cu aspectul de ansamblu.

31
 VII. Materialul
• Noţiunea de material trebuie înţeleasă sub
aspectul semnificaţiei estetice a materialului: o
dată ce un material (lemn, marmură, ceramică) a
fost prelucrat artistic, noţiunea pur fizică de
material dispare, făcând loc noţiunii de „material
artistic".

32
 VII. Materialul
• Pentru a crea un obiect cu semnificaţie estetică,
orice material utilizat prezintă:
– o valoare intrinsecă: în funcție de natura materialului
utilizat
– o valoare estetică: în funcție de calitatea materialului

33
 VII. Materialul
• Privite din această perspectivă, materialele
utilizate în tehnica dentară se pot diferenţia în:
- materiale cu valoare estetică înaltă
- materiale cu valoare estetică mică
- materiale inestetice (cele metalice)

• Ceramica, polisticlele şi răşinile compozite pot fi

considerate materiale estetice.
34
 VII. Materialul
• O altă semnificaţie estetică, a materialului din
care se realizează diferitele obiecte de artă, se
referă la faptul că „materialul are o vocaţie
formală": există materiale care se potrivesc numai
anumitor forme de reprezentare artistică şi nu
altora.

35
 VII. Materialul
• În ceea ce priveşte vocaţia materialului, este ştiut faptul că:
– restaurările directe cu răşini compozite (dacă respectă principiile
estetice) sunt mult mai reuşite decât cele din ciment ionomer de
sticlă, după cum,
– restaurările indirecte, care utilizează polisticla sau ceramica, sunt
mult mai aproape de natural (deci de estetic), decât cele care
utilizează acrilatul.

36
 VII. Materialul
• În estetica dentară, evaluarea frumosului nu se limitează la
compoziţia dentară, ci este important ca aceasta să se
integreze armonios în compoziţia dento-facială şi facială.
• Această integrare este posibilă doar încorporând în compoziţia
dento-facială elemente ce ţin de personalitatea individului,
deoarece cavitatea bucală, prin dimensiunea, mobilitatea şi
semnificaţia sa filozofică şi psihologică, este un element
dominant al feţei.

37
 CONCLUZIE
• Succesul terapeutic depinde, în mare parte, de percepţia
obiectivă şi de integrarea, în tratamentul restaurator, a
acelor elemente de estetică, care să sublinieze
personalitatea şi să realizeze armonia de ansamblu,
considerând calitatea tehnică o cerinţă primordială.

38
Vă mulțumesc!

39