ELEMENTE ALE

DESIGNULUI
ESTETICII
MĂRFURILOR (II)
 LINIA

 Delimitează şi circumscrie toate obiectele

vizibile, producând o infinită diversitate de
forme. Linia poate avea conotaţii multiple în
funcţie de traiectorie, lungime, grosime, poziţie,
grupare, succesiune, amplasare. Se evidenţiază,
ca importanţă în raport cu forma obiectelor,
liniile drepte şi liniile circulare.
 Liniile subţiri sunt mai flexibile, mai suple, un
mijloc de expresie a mişcării; liniile groase sunt
mai rigide şi mai greoaie.
 Liniile orizontale sunt calme şi statice, cele
verticale par ferme, iar cele oblice par
întodeauna dinamice şi sugerează deplasarea.
 Liniile frânte par neliniştite şi rupte, liniile curbe
care se dezvoltă larg pot sugera plenitudinea, iar
o linie care curge dezordonat creează impresia
de agitaţie.
 Liniile circulare, mai ales cele combinate, devin
ornamentale, includ conţinuturi variate şi atrăgătoare.
 Asocierea mai multor feluri de linii amplifică rezultatele
expresive, datorită contrastului lor implicit.
 Raporturile dintre linii duc la intuiţia de forme. Aceste
raporturi pot fi examinate din punct de vedere
matematic, arhitectonic, estetic, al proporţiilor. Prin linii
se separă şi se subdivide suprafaţa, se exprimă
proporţiile şi se simbolizează mişcarea.
 Cu ajutorul liniilor se transpune imaginea unei idei,
obţinându-se desenul.
 DESENUL

 Este un concept estetic autonom, o

consecinţă a schiţării liniilor şi formării
conturului, care dau imaginea unei idei, a
unui obiect sau chiar a unei persoane. El
este operaţia de bază care construieşte,
verifică, elimină sau adaugă.
Desenele care se pot realiza sunt:

 desene lineare;
 desene figurative;
 desene nefigurative;
 desene statice;
 desene dinamice.
 STILUL
 Categoria stilului are o semnificaţie deosebit de
cuprinzătoare şi cunoaşte interpretări din cele
mai variate.

 Din punct de vedere al apartenenţei se vorbeşte

despre:
- Stil individual
- Stilul naţional
- Stilul epocii
 ORNAMENTUL
 Chiar dacă estetica mărfurilor apare ca o
implicare organică a elementului estetic în
producţia industrială, ea nu poate eluda valoarea
ansamblului decorativ şi, în cadrul acestuia, a
ornamentului.

 Ornamentele se pot combina prin repetiţie,

simetrie, progresie sau liber. Ele sunt adeseori
distincte de la un popor la altul, constituind un
simbol, cu un pronunţat caracter naţional.
 SIMETRIA
 Este calitatea obiectivă şi expresia unor raporturi
de mărime şi formă, de ordine şi dispunere, de
potrivire şi concordanţă pe care o au părţile unui
întreg între ele şi în totalitate.
 Fiind proprietatea reală a unui ansamblu alcătuit
din elemente care răspund anumitor
reglementări, părţile se pot raporta la un centru,
la o axă, la o distanţă, la un plan etc. Ordinea şi
o anumită distribuţie internă a elementelor unui
produs sunt calităţi estetice incontestabile.
 PROPORȚIA ȘI ARMONIA
 Sunt legi ale unităţii care tind să găsească un motiv, fie
central, fie periferic, după care diferite elemente se leagă
între ele, formând unităţi.
 Proporţia reprezintă raportul elementelor din punct de
vedere cantitativ, din punct de vedere al mărimilor
(dimensiuni, suprafeţe, volume). Un element se găseşte
în raport cu altul, într-o anumită mărime, cel următor se
găseşte în raport cu celelalte, iar întreg ansamblul este
alcătuit din raporturi precise, reductibile la formule
matematice.
 Armonia redă raportul elementelor din punct de vedere
calitativ, formând impresia finală de agreabil, plăcut.
 CONTRASTUL

 Contrastul face parte din legile care privesc

variaţia, constituind un element care stimulează
percepţia. Contrastul înlătură situaţia de
monotonie, stimulează variabilitatea, ţinându-se
seama în acelaşi timp de unitate.

 Cu ajutorul contrastului se compară unele valori

estetice cu altele, astfel încât să existe un efect
pozitiv, de realizare armonioasă a obiectelor.