GHID ORIENTATIV

de îndrumare în vederea susținerii probei de creativitate (în culoare)

pentru admiterea în clasa a IX-a la SECȚIA ARTE PLASTICE

Noțiuni elementare privind COMPOZIȚIA PLASTICĂ

 CE TREBUIE SĂ REȚINEM?

Pentru testarea aptitudinilor în vederea admiterii la liceul vocațional de artă,

PROBA DE CREATIVITATE ÎN CULOARE presupune realizarea unei compoziţii cu
personaje.

Obiectivele pe care candidații trebuie să le urmărească în realizarea lucrărilor se referă

chiar la criteriile de apreciere și evaluare a compozițiilor.
Acestea sunt:
- unitatea compoziţiei;
- încadrarea în subiect;
- expresivitatea cromatică;
- nota personală, originalitatea, creativitatea.

Dintre aceste criterii, primele trei se raportează la modul de organizare a elementelor

figurate în lucrare, la respectarea tipului de compoziție impus și la armonizarea plăcută a
culorilor – aspecte care sunt însușite, în general, prin practică de atelier și documentare.
Pe de altă parte, nota personală, originalitatea și creativitatea sunt caracteristici date cel
mai adesea de aptitudinile înnăscute, posibil de dezvoltat prin educație.
Prin urmare, este nevoie atât de talent cât și de exersarea creativității pentru a forma și
desăvârși deprinderi de compunere a spațiului plastic, se cere atenție pentru încadrarea în
subiect și respectarea temei de culoare, precum și motivație pentru însușirea unui stil
personal.
 Compoziția
Pentru a defini conceptul de compoziție, ne vom referi la
„modalitatea specifică de structurare a elementelor unei opere de artă,
astfel încât să formeze un ansamblu omogen, echilibrat, capabil să transmită
privitorului ideea și emoția artistului”.
Liviu Lăzărescu

Prin urmare, în realizarea unei compoziții se urmărește crearea unei unități

coerente, în care elementele componente sunt ținute laolaltă de tensiuni, cu scopul de a
forma un ansamblu unitar.
Organizarea formelor în imagine se face pentru a evidenția un conținut, a impune o
structură plastică. De aceea, modul în care elementele de limbaj plastic (punct, linie,
formă, culoare, valoare) relaționează în compoziție este foarte important pentru a
transmite eficient mesajul lucrării, tema sau ideea de bază.
 Tipuri de compoziții în artă
1. După modul de structurare și dispunerea elementelor componente în cadrul
compoziției, aceasta poate fi închisă sau deschisă.
2. Totodată, în funcție de schema compozițională și direcțiile de forță ce stau la
baza configurării ansamblului, compoziția se clasifică în statică sau dinamică. 
3. Există, de asemenea, clasificări ce propun încadrarea în tipologia
compozițiilor figurative sau abstracte, picturale sau decorative.

Prin acest ghid se urmărește expunerea sintetică a caracteristicilor celor patru

tipuri de compoziție enunțate la punctele 1. și 2., cu precizarea că analiza și
exemplificarea prin imagini se raportează la compoziții care sunt implicit figurative și
pot fi prezentate ca picturale sau decorative doar prin prisma modului de tratare a
suprafeței: vibrată (picturală) sau, dimpotrivă, plată (decorativă).

Notă 1: Compoziția decorativă, ce are la bază stilizarea motivelor decorative și

în a cărei organizare se respectă principii specifice (simetria, repetiția, alternanța,
inversarea, suprapunere) nu face obiectul acestui ghid de îndrumare;
Nota 2: Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a probelor de
aptitudini în vederea admiterii în învăţământul liceal vocațional de artă, proba de
creativitate în culoare constă în compoziție cu personaje.
 Compoziția închisă

Compoziția închisă este compoziția în care toate liniile directoare conduc

privirea spre interiorul lucrării, unde se află centrul de interes. Toate celelalte
elemente se subordonează și înconjoară zona cu scopul de a marca direcția,
acțiunea, interesul sau relația intenționat aleasă.
Totul este structurat într-o formă care adună și se rezumă la o schemă
compozițională care poate fi: cerc, oval, pătrat, triunghi, piramidă.

Atenție!
Este greșit a crede că imaginea în care domină culorile sau valorile întunecate ar
fi compoziție închisă, la fel și aceea în care se figurează un spațiu limitat, închis,
fără comunicare cu exteriorul.
 Compoziția deschisă

Compoziția deschisă conține mai multe centre de interes și are linii directoare
care conduc privirea în afara cadrului lucrării. Acțiunea, liniile, formele, culorile
par a ieși din limitele suprafeței de lucru și s-ar putea continua în exteriorul
acesteia, înspre stânga sau în dreapta, în sus sau în jos.
Atunci când elementele compoziției dau senzația că depășesc marginile cadrului,
rezultatul se încadrează în categoria compoziției deschise.

Atenție!
A nu se confunda compoziția deschisă cu situația în care imaginea este
dominată de culori sau valori luminoase și nici cu ipostaza de figurare a unui spațiu
cu deschidere către exterior!
 Compoziția statică

Compoziția statică are la bază o structură geometrică și schemă compozitională

generate din linii și forme dispuse pe orizontală și verticală, pe simetrie și echilibru,
pe figuri geometrice stabile (triunghi cu vârful în sus, pătrat, dreptunghi, trapez).
Direcționarea este dată atât de construcția liniilor, de poziția formelor cât și de
expresia cromatică. Ea poate fi atât închisă cât și deschisă.
Există echilibru între plin și gol, între linii și forme.
Personajele au atitudini firești și mișcări reținute, iar coloritul nu iese în
evidență prin contraste. 
Centrul de interes atrage atenția prin stabilitate, echilibru și simetrie.
Compoziția statică transmite o stare de calm, armonie care lasă impresia de
statornicie, consecvență și seninatate. 
 Compoziția dinamică

Compoziția dinamică se structurează pe diagonale, unghiuri ascuțite, are la

bază o schemă asimetrică, figuri geometrice instabile și conține mișcare, acțiune,
forță, instabilitate, cădere. Dinamisul este evidențiat prin folosirea expresiilor date
de linii curbe, frânte, oblice, agitate, contorsionate, energice, ca și de cele ale
contrastelor de culoare și de valoare puternice.
Personajele compoziției dinamice au mișcări exagerate, teatrale, sunt redate în
plin avânt, în cădere, în zbor, în luptă.
Centrele de interes indică direcția miscării și sunt susținute cu accente de
lumină sau de culoare. Compoziția dinamică impresionează prin organizare și redă
mișcarea, forța, exuberanța, dramatismul, încordarea.
 Principiile de organizare a compoziției
• • Structura compozițională se referă la shema de ansamblu, prin care elementele sunt
distribuite în spațiul plastic al compoziției.
• Echilibrul este principalul ordonator care stă la baza compoziției. Are în vedere atât paginația,
raportul dintre plin și gol, cât și poziționarea în suprafața de lucru a cantităților de culoare, valoare,
a formelor în sine.
• Armonia și unitatea sunt principii aflate în strânsă legătură cu echilibrul plastic, întrucât toate
asigură compoziției o organizare plăcută și transmiterea unei stări de împlinire vizuală.
• Unitatea compozițională poate fi raportată la utilizarea unui tip dominant de forme, dar și la
stabilirea unor acorduri cromatice, a unei culori sau game dominante, care să contribuie la
coeziunea configurării și, totodată, la legătura desăvârșită cu ideile transmise.
• Varietatea presupune prezența în compoziție a elementelor ce conferă noutate și stârnesc interesul
vizual al privitorului.
• Centrul de interes este acea zonă care atrage mai mult atenția privitorului, putând fi scoasă în
evidență prin accente cromatice sau valorice, prin direcția liniilor de forță, prin proporțiile
elementelor figurate, prin aglomerare, prin contrast, prin mișcarea cea mai accentuată.
• Contrastul se definește ca opoziție între două sau mai multe elemente plastice asociate, care crează
un ansamblu expresiv. Se poate vorbi despre contrast de linii și forme, de mărimi și structuri, de
textură, de umbră și lumină, de valoare, de culoare, de cald și rece, de puritate, etc.
• Ritmul reprezintă o desfășurare gradată, în cadențe simetrice sau asimetrice, a elementelor care
alcătuiesc ansamblul compoziției. Regăsit sub forma de „rime plastice”, ritmul sporește valoarea
compoziției, îi conferă ordine și „energie”.
• Expresivitatea- este acea proprietate care face o lucrare capabilă să atragă interesul, să comunice
emoții puternice, să pătrundă în sufletul privitorului. 
Exemple privind obținerea unității cromatice prin stabilirea
dominantei de culoare
Exemple de evidențiere a centrului de interes prin culoare
Exemple de evidențiere a centrului de interes prin tensiuni liniare
Exemple de evidențiere a centrului de interes prin accente valorice
Exemple de obținere a ritmului plastic
 Doar prin înțelegere profundă „cele opuse se acordă și
din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie”.
Heraclit

Surse:
• Anexa nr. 3 la ordinul MEN nr. 4432/ 29.08.2014 privind organizarea şi desfăşurarea
admiterii în învăţământul liceal și profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016
• Ion Truică, (2011), „Arta compoziției”, Editura Polirom, Iași
• Rudolf Arnheim, (2012), „Forța centrului vizual”, Editura Polirom, Iași
• XXX, (1972), „Dicținar de extetică generală”, Editura Politică, București
• INTERNET- Imagini
Material elaborat în cadrul Catedrei de Arte plastice și Arhitectură
Liceul de Arte „Bălașa Doamna” - Târgoviște
Prof. Cobianu Monica mai 2020