COMPOZITIA IN ARTELE PLASTICE

Capitolul I: COMPOZITIA PLASTICA

Compozitia in general, semnifica organizarea unor elemente intr-un ansamblu

unitar. In toate domeniile creatiei este folosita organizarea compozitionala-are la baza
elemente de limbaj si mijloace de expresie specifice (literatura, muzica, teatru, film,
coregrafie, arte plastice).
Clasificarea compozitiei specifice artelor plasticese face in functie de destinatia
acesteia, de principiile care stau la baza organizarii, precum si a tehnicilor si
materialelor de lucru utilizate. Din aceste considerente, compozitia poate fi de doua
feluri: plastica si decorativa.
Raportarea la realitate, alaturi de caracterul elementelor compozitionale si de mesajul
mijloacelor de expresie continute, determina departajarea compozitiilor in alte doua
categorii. Din acest punct de vedere, compozitia poate fi: figurativa si nonfigurativa.
Compozitia plastica reprezinta modul de organizare a unei suprafete, a unui spatiu sau a
unui volum. Relatiile stabilite cu ajutorul elementelor de limbaj (puncte,linii, forme,
culori sau valori) si al mijloacelor de expresie plastica (contrast,ritm,armonie,
proportie,echilibru,simetrie-asimetrie, suprapunere,juxtapunere) se supun problemelor
specifice artelor plastice.
Intr-o compozitie, imaginile din natura, formele si culorile nu copiaza
realitatea ci o transforma. Creatorul foloseste o noua ordine, o noua expresie, care este o
noua realitate continuta intr-o expresie plastica subordonata unei teme si unui scop.
La alcatuirea compozitiei plastice se tine seama de principiile compozitionale
care sunt:
- paginatia ( dispunerea elementelor in spatiu plastic );
- structura (shema de ansamblu , prin care elementele sunt distributive );
- proportia (armonia stabilita intre elemente );
- contrastul (opozitia dintre elemente: mare-mic, cald-rece, inchis-deschis);
- ritmul (repetarea voita a unui element) s.a.

1
 Distribuirea si ordonarea elementelor de limbaj pe suprafata sau in spatiu
reclama dispunerea pe axe orizontale, verticale, sau oblice, o asezare simetrica sau
asimetrica fata de axe si gruparea sau raspandirea lor pe toata suprafata . In acest
mod, se asigura echilibrul maselor si raportul intre plin si gol, ritm si miscare,
armonia formelor si a culorilor,contrastul si accentele.
Un element specific oricarei compozitii plastice il constituie centrul de interes care
poate fi singular sau multiplu.

Capitolul al II-lea: CENTRUL DE INTERES

Centrul de interes reprezinta locul sau zona dintr-o compozitie care atrage
privirea din primul moment. Acest loc nu coincide cu centrul geometric al
compoztiei, decat in cazuri rare,si nici cu centrul paginii. Centrul de interes poate fi
orice semn, un fragment dintr-un intreg sau un detaliu al fondului si poate fi pus in
evidenta printr-o serie de modalitati, printre care se afla:
- directionarea alementelor spre locul ales;
- aglomerarea unei anumite zone cu detalii;
- dispunerea contrastului cel mai puternic;
- atribuirea celei mai pure culori;
- asezarea petei celei mai valorate sau a celei mai grizate;
- stabilirea celei mai accentuate miscari.

Cu elevii, vor fi urmarite pe reproduceri de arta centrele de interes si modul in

care au fost evidentiate. Pot fi facute analogii cu eroii din desenele animate sau cei
desprinsi din lecturile cunoscutev care joaca rolul de eroi principali deveniti centre
de interes in desfasurarea unor actiuni. Asa sunt Tom si Jerry, Ratoiul Donald, Fat-
Frumos, Cocosul nazdravan etc.
Ca exemple demne de a fi illustrate sugeram Pestisorul de aur, Vulpea si
corbul, Broscuta calatoare, La cirese, Pupaza din tei, Mos Craciun, Cu steaua,
Colindatori.

2
 Capitolul al III-lea: TIPURI DE COMPOZITII PLASTICE

Modul de structurare si dispunere a elementelor componente in cadrul

compozitiei determina tipul acesteia care poate fi inchisa sau deschisa. Totodata,
schema compozitionala si directiile de forta fac compozitia sa fie statica sau
dinamica.

a) Compozitia inchisa este compozitia in care toate liniile directoare conduc

privirea spre interiorul lucrarii,unde se afla centrul de interes. Toate celelalte
elemente se subodoneaza si inconjoara zona cu scopul de a marca directia, actiunea,
interesul sau relatia intentionat aleasa. Totul este structurat intr-o forma care aduna
si se rezuma la o schema compozitionala care poate fi: cerc, oval, patrat, triunghi,
piramida.(anexa 72).
O compozitie incadrata in cerc semnifica perfectiune, cea incadrata in
triunghi cu baza jos sau in patrat da senzatia de de stabilitate, echilibru,liniste. Cand
este incadrata in triunghi cu varful in jos , compozitia sugereaza instabilitate, lipsa
echilibrului si un potential pericol. Elevii au tendinta sa confunde termenii si sa
considere ca “inchisul” se refera la tonalitatile culorilor si vor fi tentati sa folosesca
mult negru. Se poate apela la exemple de genul: “usa inchisa”, “fereastra inchisa”,
“gura inchisa”etc. Toate exemplele arata ca “inchisul” nu se refera la culoare , ci la
faptul ca nu iese sin acel spatiu. Subiectele adevcvate ar fi: Hora, Masa festiva, Foc
de tabara, La circ, Baba-oarba etc

b) Compozitia deschisa contine mai multe centre de interes si are linii

directoare care conduc privirea in afara cadrului lucrarii. Actiunea, liniile, formele,
culorile par a iesi din limitele suprafetei de lucru si s-ar putea continua in exteriorul
acesteia,inspre stanga sau in dreapta in sus sau in jos. Atunci cand elementele
compozitiei dau senzatia ca depasesc marginile cadrului, rezultatul se incadreaza in
categoria compozitiei deschise( anexa 73).

3
 Ca si compozitia inchisa, se va recurge la exemple familiare copiiior, pentru a
intelege specificul compozitiei deschise, care nu isi are explicatia in folosirea
culorilor deschise. Exemple posibile: usa deschisa lasa sa se vada in afara casei, din
penarul deschis sunt scoase creioanele, cartea deschisa ocupa mult spatiu. Elevii pot
fi indrumati sa realizeze scenarii care sa se preteze la compozitia deschisa. Astfel,un
elev sterge tabla, altul isi pune haina in cuier,unii elevi citesc, altii vorbesc, unii se
joaca. Toate elementele prezentate se pot comasa intr-o singura compozitie cu tema
“In recreatie”.
Subiectele adecvate pentru ilustrarea acestui tip de compozitie pot fi: In excursie,
Ciclism, La piata, In parc etc.

c) Compozitia statica are la baza o structura geometrica si schema

compozitionala compuse din linii si forme dispuse pe orizontala si verticala, pe
simetrie si echilibru , pe figuri geometrice stabile ( triunghi cu varful in sus, patrat,
dreptunghi,trapez). Directionarea este data atat de constructia liniilor, de pozitia
formelor cat si de expresia cromatica. Ea poate fi atat inchisa cat si deschisa. (anexa
71) . Staticul sugereaza repausul,lipsa miscarii, echilibrul. La studiul linii ca element
de limbaj plastic, s-a constatat ce semnificatii poate dobandi in functie de calitatea
ei, de modul de trasare sau de grupare cu alte linii. Liniile verticale si orizontale sunt
linii pasive, care sugereaza calm, liniste, repaus, odihna, stabilitate. “Odihna” sau
“lectura “ se constituie ca elemente preponderente in abordarea compozitiei deschise
in cazul pictorilor Camil Ressu, Ion Tuculescu, Stefan Popescu, Corneliu Baba, Ion
Musceleanu. Intr-o compozitie statica elementele sunt ordonate in planuri paralele
sau perpendiculare cu marcinea tabloului. Exista echilibru intre plin si gol,intre linii
si forme. Personajele au atitudini firesti si miscari retinute, iar coloritul nu iese in
avidenta prin contraste. Centrul de interes atrage atentia prin stabilitate,echilibru si
simetrie. Compozitia statica transmite o stare de calm, armonie care lasa impresia de
statornicie,consecventa si seninatate.

d) Compozitia dinamica se structureaza pe diagonale,unghiuri ascutite, are

la baza o schema asimetrica, figuri geometrice instabile si contine miscare, actiune,
forta, instabilitate, cadere. Dinamisul este evidentiat prin folosirea expresiilor date

4
 de linii curbe,frante,oblice,agitate,contorsionate,energice, ca si de cele ale
contrastelor de culoare si de valoare puternice. Personajele compozitiei dinamice au
miscari exagerate, teatrale, sunt redate in plin avant, in cadere,in zbor, in lupta.
Centrele de interes indica directia miscarii si sunt sustinute u accente de lumina sau
de culoare. Compozitia dinamica impresioneaza prin organizare si reda
miscarea,forta, exuberanta, dramatismul,incordarea. Poate avea aspect inchis si
deschis(anexa 70).
Compozitia “Guernica”a pictorului Pablo Picasso reda in stil expresionist
bombardarea orasului,episod dramatic al razboiului civil din Spania(1937). Formele
ascutite,insotite de o multitudine de elemente simbolice alese drept centre de interes,
sugereaza ideea de lupta,de agresivitate si contribuie la dinamismul
compozitiei(anexa 70,fig. 1).
Compozitia “Vioara rosie”a pictorului Marc Chagall este structurata pe o
linie serpuita descendenta pe care coboara violonistul si copilul cersetor.
Dinamismul aparent absent este prezent prin drama celor doi,insotiti de senzatia de
apasare si compasiune. Dramatismul situatiei este accentuat prin contrastul
clarobscur(anaxa70,fig.2).
“Plutasii de pe Bistrita” a pictorului Stefan Szonyi reprezinta un exemplu
tipic de compozitie dinamica deschisa. Gruparile liniilor ce alcatuiesc pluta din
barne de lemn traverseaza pe diagonala in ritm descendent cadrul. Contrapondrea la
curgerea vijelioasa a apei raului de munte o da miscarea celor doi barbati care lupta
sa mentina directia.

Capitolul al IV-lea: PAGINATIA, CONSTRUCTIA SI VALORATIA

Paginatia este primul pas ce trebuie facut într-o compozitie plastica indiferent
de subiect. Punerea în pagina înseamna organizarea echilibrata si armonioasa a
elementelor ce urmeaza a fi desenate si pictate. Prima miscare este sa asezam foaia sau
pânza pe orizontala sau verticala, în functie de caracterul obiectelor ce compun natura
statica. A doua miscare este

5
trasarea axelor orizontale si verticale ale pânzei. Dispunem obiectele pe suport
echilibrat, astfel încât compozitia sa nu cada în stânga sau în dreapta

Constructia cuprinde elemente analizate si desenate separat, apoi organizate ca

naturi statice, peisaje, ornamente decorative. Constructia obiectelor se realizeaza prin
masurarea corecta cu creionul, cu coada unei pensule subtiri sau cu un bat, tinut in
pozitie.verticala,.cu.bratul.perfect.intins.si.cu.un.ochi inchis pentru mai multa precizie.
Masurarea consta in corelarea dimensiunilor principale ale unui obiect, de ex: de cate
ori intra latimea in inaltime. Constructia unui element implica mai multe faze:
-trasarea axei verticale;
-stabilirea inaltimii si latimii maxime;
-masurarea latimilor minime si medii;
-desenarea elipselor;

Valoratia se refera la redarea volumului, a umbrei si a luminii prin hasura

obiectelor se disting: demitenta, lumina, pasajul, umbra proprie, reflexul si umbra
purtata. Valoratia alb-negru se executa in creion sau carbune prin hasura. Modeleul
valoric se refera la vibrarea zonelor de lumina, umbra si penumbra. Prin modelarea
valorica se redau reflexele pe care orice obiect le primeste de la celelalte elemente.

Capitolul al V-lea: ELEMENTE ALE COMPOZITIEI PLASTICE

Modelarea este un procedeu de tratare picturala practicat din vechime si pana in

zilele noastre. El consta din redarea efectelor de lumina si umbra prin amestecul treptat
al culorilor cu din ce in ce mai mult alb sau cu negru sau siena arsa-maro inchis.

Modularea este o tehnica opusa modelarii. Ea consta in alte procedee picturale

de a reda volumul, lumina, umbra si spatialitatea. In afara de aceasta, unele forme ale
modularii exprima si alte efecte picturale cum ar fi vibrarea unor suprafete colorate
uniform,obtinerea detransparente coloristice, ornamentarea diferitelor zone pictate prin
suprapuneri garfice de lini, puncte si pete, divizarea tentei si altele. Modularea prin

6
suprapunere transparenta este un procedeu de a picta, peste culori semiuscate, cu zemuri
foarte subtiri de culoare, care sa permita observarea vaga a formelor de dedesubt.
Modularea prin divizarea tentei consta in asezarea culorii in tuse mici, juxtapuse
ori suprapuse partial. Ele dau tabloului luminozitate. Tusele se pun in valoare unele pe
altele, se exalta ori se sting in functie de efectele juxtapunerii. Amestecul cromatic se
face pe retina si el se datoreaza constructiei fiziologice ale ochiului uman. Daca niste
tuse galben-verzui, care sunt reci fata de culorile calde, sunt juxtapuse unor tuse
albastre, foarte reci, cele dintai se vor incalzi usor. Acest fenomen se numeste
amestecul optic al culorilor.

Unitatea reprezinta calitatea compozitiei de a se constitui intr-un intreg coerent ;

o compozitie este unitara daca nu se poate adauga sau scoate nimic din intreg , fara a
afecta compozitia.

Echilibrul este acel raport dintre partile unei compozitii prin care contrariile se
echivaleaza, iar contrastele se neutralizeaza prin complementaritate ; echilibrul se
realizeaza intre parti juxtapuse : sus-jos, apropiere-departare, gol-plin, dreapta-stanga.

Expresivitatea este acea proprietate care o face capabila sa atraga interesul, sa

comunice emotii puternice, sa patrunda in sufletul privitorului.

Simetria este structura compozitionala formata din doua parti , care suprapuse ,
imaginar sau real , ele corespund ; este o repetitie inversata in functie de o dreapta
numita axa de simetrie , o forma perfecta de echilibrare a partilor.
Asimetria este structura opusa simetriei ; pentru a obtine echilibru in acest caz
se cere un discernamant compozitional deosebit; ea se obtine prin folosirea unor cresteri
si descresteri ale cantitatilor sau calitatilor.

Disimetria este o simetrie in care sunt inversate culorile sau valorile .

Ritmul este repetitia elementelor intr-o anumita modalitate ; orice obiect

concret insufletit sau neinsufletit are forma, proportie si o anumita ordine, iar daca este

7
bine proportionat are si o armonie, adica aspect placut ; pentru ca un obiect sa fie bine
proportionat trebuie asigurate raporturi armonioase intre partile obiectului unele fate de
altele, precum si intre acele parti si intreg.
O proportie deosebita este sectiunea de aur , care este raportul constant dintre
elementele unui sir de cel putin trei elemente , in care unul se raporteza la cel precedent
, intocmai cum se raporteaza cel urmator la elementul reper ; raportul se poate aplica la
lungimi, suprafete, volume, culori, valori, goluri .

Proportia consta in armoonia creata intre elementele componente.

Contrastul reprezinta opozitia dintre diversele elemente de limbaj plastic :

mare-mic;
cald-rece ; inchis-deschis.

Capitolul al VI-lea: COMPOZITIA DECORATIVA

Înainte de a studia specificul compoziției decorative, se cuvine să cunoaștem ce este arta
decorativă. Decorul este un ansamblu de obiecte, un cadru sau o ambianță în care se
desfășoară o acțiune, un spectacol de teatru, un balet, un film etc. Observăm că el mai
apare și chiar joacă un rol important într-o mulțime de manifestări artistice. În contextul
nostru, arta decorativă este segmentul artelor plastice care se ocupă cu ornamentarea
suprafeței interioare și exterioare aarhitecturii, a spațiului urbanistic, a obiectelor de uz
curent, a mobilierului, vestimentației etc. Această artă apare în preistorie din nevoia
vitală a omului primitiv de a-și nota, pentru memoria sa ori a colectivității, prin
intermediul unor zgârieturi pe corpul obiectelor de uz , activități prestate cu acel obiect.
Aceste semne aveau pentru el și pentru comunitatea tribală semnificația unei fapte, a
unei idei, a unui obiect sau a unei ființe, fără ca acestea să fie înfățișate așa cum sunt
văzute în realitate. Prin studiul semnelor ornamentale la diferite etnii, chiar dacă acestea
nu erau în contact una cu alta, se constată că multe semne conțin simboluri acceptate
pretutindeni. Spre exemplu V-ul reprezintă o pasăre în zbor sau ideea de zbor, triunghiul
isoscel, asemănător cortului, reprezintă locuința omului, pătratul – un spațiu areal, un
cerc – soarele sau luna, S-ul reprezintă șarpele, cercul cu un punct negru – ochiul

8
omului sau văzul divinității, linia frântă – dinte de lup, linia frântă repetitivă orizontal –
unda râului etc. Inițial aceste semne erau risipite haotic pe suprafața obiectului de uz și
își păstrau semnificația fără să aibă între ele o ordine plăcută văzului. Ele nu erau mai
mult decât un răboj prin care erau notate o seamă de activități executate cu acel obiect.
Fiindcă materialul din care e făcut obiectul e perisabil și omul primitiv, când își
confecționa o altă piesă, inciza mai întâi pe suprafața sa vechile semne, le ordona în așa
fel încât să mai încapă și alte notări. Nevoia acestei ordonări născocește gruparea
ordonată a acelor incizii. Cu timpul, pe măsură ce semnele își pierd conotația de răboj,
toate acestea, prin forme, mărimi, înșiruiri și colorit, vor deveni ornamente estetice. Zeci
de milenii însă, aceste grafieri, prin forma lor, nu transmiteau decât informații și idei
stricte.
Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot
armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor antice,
din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca, unitara si
armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe
baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul
obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta, simetria
etc.
Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor elemente,
motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea unui element de
limbaj plastic (punct, linie, pata, forma), fie repetarea unui motiv decorativ.
Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma,
marime, culoare si pozitie.
Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea presupune existenta
unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate la distante egal departate
de ea. O forma este simetrica daca axa de simetrie o imparte in doua parti egale, ale
caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu compozitional poate deveni
simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau verticala separa compozitia in
doua parti identice. Formele naturale sau create pot avea una sau mai multe axe de
simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic. Simetria este una dintre legile
fundamentale de structurare a formelor naturale.Formele compozitionale folosite in arta
decorativa sunt: friza, chenarul decorativ, jocul de fond etc.

9
 Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si elemente
dupa legile artei decorative.
Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur.
Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele
decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative.

COMPOZITIA DECORATIVA

In reprezentarea decorativa compozitia reprezinta modalitatea de organizare a

elementelor de expresie specifice domeniului, intr-o imagine unitara, echilibrata,
expresiva si purtand anumite semnificatii simbolice.
Organizarea imaginii se face oarecum asemanator compozitiei plastice, in sensul ca
poate fi:
- compozitie deschisa prin prezentarea formelor in imagini pe orizontala,
verticala, oblica, in crestere sau descrestere a elementelor (cazul frizelor sau ale
chenarelor);
- compozitie inchisa care are un centru spre care se indreapta privire, iar imaginile
nu au tendinta de a iesi din cadru

STILIZAREA DECORATIVA

a) Regulile stilizarii si interpretarii decorative.

Imaginile artistice ale reprezentarilor decorative sunt simple, schematice, pastrand
in ele doar aspectele de expresie a unor forme ce se gasesc in lumea vizuala sau
abstracta. Simplitatea folosita in creatia decorativa s-a produs si dezvoltat in procesul
activitatilor cotidiene si al vietii, ca o necesitate vitala in satisfacerea nevoilor materiale
si spirituale ale omului, care si-a infrumusetat uneltele, vesmintele, casa, decorandu-le
cu ornamente inspirate din natura.
Operatia de simplificare a aspectului diferitelor forme, pentru a deveni ornamente,
se numeste stilizare.

10
Stilizarea inseamna simplificare, esentializare, inventie si interpretare. A stiliza
inseamna a extrage dintr-o forma deteliata caracterul sau particular, renuntand la
formele marunte si scotand in evidenta particularitatile sale expresive.
In figura de jos se da ca exemplu o frunza de iedera asa cum ar fi reprezentata
mimetic, respectiv stilizarea frunzei pana la simlificarea ei geometrica, sub forme de
triunghiuri ascutite si triunghiuri cu cate o latura curbata:

In procesul de stilizare se recomanda folosirea formelor geometrice. Pentru stilizarea

unei petale, sepale, frunza, boboc de floare sau o samanta, acestea se vor inscrie in
diferite figuri geometrice (patrate, triunghiuri, romburi, cercuri si alte forme):

b) Continutul si destinatia formelor stilizate.

Toate formele stilizate se preteaza la numeroase interpretari, in acelasi timp ele
avand un caracter simbolic. In ornamentele populare formele stilizate reprezinta viata si
lumea inconjuratoare. Florile si petalele redate pe covoarele romanesti sunt de o mare
sinteza, in ele concretizandu-se aspiratiile pentru frumos ale poporului.
Motivele stilizate se grupeaza in trei categorii:
- motive stilizate concrete ce au un corespondent in lumea inconjuratoare;

11
 - motive stilizate/interpretate; acestea pot fi folosite, implicate sau aplicate pe
diferite obiecte confectionate, cu conditia ca intre acestea sa existe o relatie ce se
conditioneaza reciproc, determinata de o anumita ambianta sau functionalitate;
- motive stilizate cu caracter pur abstract.

1. Modalitatile de organizare a compozitiei decorative.

Formele compozitionale decorative destinate infrumusetarii unor suprafete sau

forme, trebuie sa fie clare indiferent de formele de exprimare. Elementele
compozitionale se pot lua din natura (flora, fauna,) sau din geometrie.
Pe baza cunoasterii unor principii decorative, elementele vor fi adecvate
materialului, formei sau fondului conceput, alaturand elementele in grupe organizate, pe
diferitele suprafete ce urmeaza a fi decorate.
Principiile de baza ale compozitiei decorative sunt: repetitia, alternanta, conjugarea,
simetria, gradatia, suprapunerea si echilibrul.

a) Repetitia. Procedeul cel mai simplu in formarea deprinderii de a repeta un

element prin succesiune, la distante egale si in pozitii identice pe o directie data, este
repetitia. Se pot repeta elementele siimple ca: puncte, linii, patrate, cerculete, frunze si
flori stilizate, motive de flora, fauna sau fanteziste.
Repetitia simpla prin succesiune sau cea cu inversare se poate desfasura in linie
dreapta, oblica, verticala, radial sau semiradial. Intervalele dintre elemente fiind
uniforme, repetitia se compune din elemente, ritm si cadenta.

b) Alternanta. Obtinerea unor forme compozitionale variate prin imbinarea a doua

motive diferite, se numeste alternanta. In arta decorativa, alternanta este o succesiune a
doua forme, doua culori, doua pozitii diferite, care revin pe rand intr-un fenomen de
insiruire. Aceasta poate fi: de motiv; de pozitie; de culoare. In procedeul de alternanta se
pot grupa doua sau cel mult trei motive decorative:

12
 Alternanta de : motiv; de pozitie;
de culoare.

d) Simetria a fost si este folosita in arhitectura si in artele plastice si decorative. Ea

este un criteriu estetic, un canon al frumosului. Notiunea de simetrie are doua sensuri:
- simetrie prin care se intelege ceva bine proportionat si echilibrat, o concordanta a
mai multor parti care, la un loc, se inglobeaza intr-un tot armonios;
- simetrie bilaterala, simetrie intre drept si stâng (simetrie geometrica), evidenta la
animale, la corpul omenesc, aripile zburatoarelor, unele plante, etc.

e) Gradatia este o alta modalitate de realizare a formelor compozitionale. Acest

procedeu presupune o trecere lenta de la o marime la alta, de la o culoare mai intensa la
una mai putin intensa, sau de la o tenta de gri neutru pana la cele mai deschise sau
inchise tonalitati. Gradatia este un fenomen al naturii unde elementele se grupeaza dupa
reguli precise. De exemplu, semintele de floarea soarelui, cele de porumb pe stiulete,
aripioarele conului de brad, boabele intr-o pastaie, frunzele de feriga, etc. Gradatia poate
fi de motiv, de culoare, sau ca rezultat al functionalitatii.

13
 f) Suprapunerea. Doua motive decorative de acelasi fel sau diferite se pot aseza
suprapuse, acoperindu-se partial, avand pozitie spre stanga sau spre dreapta, mai sus sau
mai jos:

Aranjamentul se poate face prin repetare, repetare cu inversare, sau prin alternanta,
cand elementele sunt diferite ca forma si culoare.

g) Echilibrul este un principiu al organizarii compozitionale de o foarte mare

importanta. Intre diversele elemente sau forme care alcatuiesc o imagine unitara trebuie
sa existe raporturi compatibile cu imaginea intregului.
Echilibrul se obtine prin proportionarea judicioasa a diverselor forme, balansul intre
diferitele registre, forme, miscari, culori, contraste, densitati sau dinamica. o

14
proportionare judicioasa se realizeaza printr-un acordaj fin, o potrivire optica si uneori
chiar o asimetrie (daca raportul de ponderi o cere).

2. Forme compozitionale.

Tinand seama de constructia, gruparea si organizarea elementelor decorative pe

un anumit spatiu, cele mai obisnuite forme compozitionale sunt: motivul tip, motivul
unic (suprafete inchise), chenarul, jocurile de fond si compozitia semiotica (seriala).
Pentru organizarea unei forme compozitionale se va tine seama de armonia de
culoare, de interdependenta dintre formele componente, etc.
a) Motivul decorativ (tip si unic).
- Motivul decorativ este alcatuit din diferite elemente ce urmeaza sa acopere o
suprafata. Unele se vor desfasura prin repetitie, alternanta, simetrie si se numesc motive
tip.
- altele vor suferi transformari exterioare si interioare, ocupand singure o suprafata
determinata, purtand denumirea de motive unice.

Motive tip

Pentru realizarea motivului unic, din punct de vedere compozitional se vor respecta
anumite reguli: compunerea unui element, asezarea acestuia potrivit principiilor
decorative (repetitie, alternanta, simetrie, gradatie, etc, stabilirea unor forme de
echilibru care sa sustina intreaga compozitie.

15
 Motiv unic

Pentru compunerea motivelor decorative se folosesc mult formele geometrice.

Motivele pot fi create dintr-o pata decorativa (masa decorativa), inscrise initial intr-o
forma geometrica care, prin diferite modificari contribuie la definirea acestora.

b) Chenarul decorativ
- este format dintr-o margine de o anumita culoare sau un desen deosebit aplicat
la unele confectii, stofe, rame, cadre, etc.

16
 - Chenarul liniar este format de o linie de o anumita grosime sau de o anumita
culoare, alcatuita prin deplasarea unui element simplu de-a lungul unui ax, care
imprejmuieste total sau partial o suprafata. Poate fi trasat dintr-o linie continua sau cu
intreruperi, o linie mai groasa alaturi de una mai subtire, sau amandoua de aceeasi
grosime.

- Chenarul plan se obtine din doua linii paralele, asezate la o distanta nu prea
mare, care formeaza intre ele o suprafata mai ingusta sau mai lata. Aceasta suprafata
poate fi decorata cu diferite motive, potrivit principiilor decorative:

Pentru compunerea unui chenar plan sunt necesare urmatoarele elemente:

- doua drepte care limiteaza suprafata chenarului;
- o linie directoare, care, in practica artei decorative sustine sau separa grupul
elementelor; aceasta poate avea directie centrala (in acest caz serveste si ca ax a de
simetrie), pe margine, cu forma ondulata, in zigzag, de bucle, sinuoasa, meandrica, etc.;

- motivele componente si axele acestora care pot fi verticale, oblice sau

orizontale.

17
 b) Fonduri decorative.
Compozitiile decorative construite pe suprafete mai mari in care motivele
decorative se impanzesc in toate directiile, poarta denumirea de fonduri decorative
sau jocuri de fond.

Se impune totuși să reținem că arta decorativă se ocupă doar cu ornamentația și că în

raportul dintre valoarea estetică și funcțională, primează funcționalitatea obiectului
decorat. În același timp constatăm că arta decorativă, din cauză că folosește o mulțime
de semne nonfigurative, special inventate de comunitățile umane, are posibilitatea de a
ne transmite mult mai multe peisaje, încărcate de semnificații, decât arta figurativă. Așa
cum s-a văzut, multe din motivele specifice artei decorative sintetizează idei prin care ni
se pot transmite nemijlocit mesaje, în timp ce arta figurativă doar le sugerează, și
aceasta numai în măsura posibilităților. La urma urmei, alfabetul nu reprezintă altceva
decât suma unor semne decorative, cu totul abstracte, prin care omenirea își comunică,
tăcută, întreaga sa gândire.

18