PRINCIPALELE ELEMENTE DE

LIMBAJ PLASTIC

1
 LIMBAJUL ARTISTIC – PLASTIC

Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori

în viaţa spirituală a elevilor şi le dezvoltă entuziasmul pentru cultura
artistică, dar este totodată şi un sistem de relaţii stabilite convenţional
între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană,
volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva
unei semnificaţii şi atunci când sunt structurate expresiv. Relaţiile dintre
semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresivitatea
compoziţiei.
„Într-o pânză totul e semn. Câteva pete colorate, nişte simple
trăsături pot include în ele o forţă expresivă egală cu a celei mai
complicate şi mai reprezentative figuri.”
(Gaston Diehl –citat de Rene Passeron – „Opera picturală”,
Bucureşti,1982, Ed. Meridiane, pag.251)
Tot ce ne înconjoară are o formă. Culoarea şi forma reprezintă
principalele mijloace de expresie şi de comunicare artistică. Ele formează
un tot unitar deşi sunt relativ solitare şi constituie elemente comune ale
tuturor obiectelor lumii materiale.
Ca semne şi stimuli , culoarea şi forma au nu numai o funcţie
impresivă ci şi o funcţie expresivă. Culoarea determină efecte subiective

2
în legătură cu specificitatea configuraţiei şi a semanticii fiecărui obiect;
forma contribuie la transmiterea unor gânduri şi stări psihologice atât în
artă cât şi în afara ei. Dacă pete de culoare provoacă pe plan subiectiv,
reacţii afective, forma implică participarea intelectului.
Punctul şi linia definesc forma şi sunt elementele care fac obiectul
studiului şi exerciţiului în învăţământul primar, sunt temelia înţelegerii
artei şi completarea adusă problemelor de culoare.

1.PUNCTUL
ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC
a) Caracteristici

„Punctul este un amănunt şi cine stăpâneşte amănuntul, cucereşte

universul” (M. Niculae- artist plastic contemporan)

Punctul poate fi orice formă mai mică sau mai mare care are un
centru. Are semnificaţia unui moment cosmologic, cuprinzându-i ideea de
orice început, semnificaţie care este exprimată şi prin versurile lui Mihai
Eminescu (Scrisoarea I-a)
„Dar deodat-un punct se mişcă…cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii…
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Punctul (etimologic de la latinescul punctus, punct, loc) este singurul

element fără dimensiuni geometrice, infinit de mic.
Este cunoscut sub diferite ipostaze: semn grafic, semn de punctuaţie,
semn muzical, punct cardinal, punct tipografic, punct de pornire, punct
medical, etc..
Din punct de vedere plastic, el este un simbol. Este elementul
generator din care evoluează întreaga creaţie ca dintr-un germen: din el se
naşte linia, prin simpla deplasare într-o anumită direcţie, apoi suprafaţa
prin deplasarea liniei pe grosimea ei. Orice compoziţie începe cu simpla
aşezare a punctului pe suport, prin care se crează spaţiul plastic.(Planşa 1)
O analiză a imaginilor pictate, cioplite sau modelate ale preistoriei
ne arată că punctul nu se detaşează de un ansamblu organic în care este

3
inclus, fiind utilizat la diferite reprezentări: ochi, ornamente, pete pe
pielea animalelor. Cultura Cucuteni include în ornamente de pe vase şi
idoli, pe lângă linii, puncte de diferite mărimi. Arta egipteană , cea
cretană, greacă sau romană au apelat de cele mai multe ori la forme
figurative în reprezentarea punctului. Acesta îşi va manifesta
independenţa în mozaicul bizantin, care pune la început divizări ale
suprafeţei în mici zone colorate distinct. Aici punctul este material, cu o
cromatică proprie, construieşte linii sau suprafeţe, este singular sau
multiplicat.
În creaţiile plastice punctele au o gamă largă de manifestare, putând
reprezenta orice formă plană sau spaţială, cu condiţia să fie reduse
dimensional şi să respecte principiile compoziţionale.
Când capătă forma unei suprafeţe plane punctul are două
dimensiuni: lungime şi lăţime aproximativ egale. Dacă se măreşte una din
dimensiuni, respectând-o pe cealaltă se obţine o linie.
Punctul poate fi mic, mediu, mare, foarte mare. Forma poate căpăta
un infinit de configuraţii. Pot fi considerate puncte figurile geometrice de
bază (triunghi, pătrat, romb, cerc, etc.) atunci când au dimensiuni foarte
mici; forme naturale de mici dimensiuni (seminţe, pietricele, insecte,
nisip, cristale, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, etc.) precum şi acele
forme care par mici datorită depărtării ( păsări, vapoare, aştri, etc.).
(Planşa 2 )

b)Expresivităţi

Pentru a fi punct suprafaţa colorată trebuie să fie minusculă, în raport

cu celelalte elemente plastice şi cu suprafaţa, pentru a nu deveni el însuşi
suprafaţă. Mărimea punctului se corelează cu efectul de distanţă, de
sugerare a spaţiului prin modificarea dimensiunilor. Astfel punctele mici
sugerează depărtarea, spaţiul, distanţa şi impune profunzime, iar cele mari
sugerează apropierea, greutatea. De exemplu, când sunt departe, devin
puncte păsările de pe cer, frunzele copacilor, fluturii, florile de pe câmp,
picăturile de ploaie. (Planşa 3)
Efectul spaţial poate fi mărit prin aplicarea contrastului cald-rece,
deoarece nu putem despărţi forma de culoare, ele fiind legate prin
semnificaţii şi expresivităţi.
Compoziţional, punctul poate fi structurat într-o infinitate de
localizări, poziţionate în câteva zone importante: sus, jos, central, pe
diagonala ascendentă, pe diagonala descendentă.
Punctele pot fi:
 statice (puncte pătrate)
 dinamice (puncte rotunde sau triunghiulare)
4
  grupate
 distanţate
 ordonate
 haotice

După modul de aşezare, punctele pot avea diverse semnificaţii:

 dispuse orizontal crează un efect static
 dispuse vertical produc senzaţia de urcate
 ordonate radial dau senzaţia de mişcare continuă sau de rotaţie

Punctul plastic aşezat pe o suprafaţă poate să radieze în toate

direcţiile ordinea cu care începe viaţa compoziţiei. Astfel face ca
suprafaţa hârtiei să devină spaţiu plastic. El are o valoare de centru de
interes şi poate reprezenta : o explozie, iradiaţiuni, mişcarea de rotaţie.
Când este aşezat în centrul de simetrie el apare ferm, cu mişcare zero
( plastic-pasiv). Aşezat însă uşor depărtat de centrul de simetrie, este
neutru (fixează, stabilizează). Devine activ când este aşezat pe diagonala
hârtiei, iar prin multiplicare capătă forţă expresivă. (Planşa 4)

b) Punctul- element decorativ

Folosit ca element de decor, punctul reprezintă un semn mic ce poate

avea contur poligonal cu dimensiuni foarte reduse. Decorarea presupune
repetarea după anumite reguli, dinainte stabilite, a punctului în grupări şi
culori variate. El apare adesea întâlnit cu alte elemente, în special linii, cu
un mare efect ornamental.
Punctul ornamental poate avea formă de cerc foarte mic, pătrat,
triunghi, romb. Cel mai des utilizat este punctul în formă de cerc pentru
că sugerează senzaţia de mişcare, de rostogolire, este vesel. Se foloseşte
pe imprimeuri de pânză, hârtie, material plastic, încălţăminte sub formă
de perforaţii, în modele diferite. Pentru obţinerea unor efecte decorative,
punctul se grupează după anumite ritmuri binare:
 şiruri orizontale, verticale, sub formă de linie frântă, curbă sau
sinuoasă sau grupări de puncte;
 şiruri orizontale, duble, având aceeaşi axă, prin repetarea
simplă, alternanţă sau suprapunere;
 şiruri de puncte de aceeaşi mărime, dar de culori diferite, prin
alternanţă sau grupare de puncte mai mici în jurul unui punct mai mare;
 şiruri de puncte prin gradaţie;
 şiruri de puncte prin suprapunere;
 şiruri de puncte prin alternanţă de poziţie;
5
 În unele forme compoziţionale, punctul este însoţit de grupări de
linii simple sau duble, de alte suprafeţe.(Planşa 5)
Valoroase aranjamente decorative se pot obţine cu ajutorul punctului
într-o aşezare cu efect de iluzie optică. Pe o suprafaţă de culoare închisă,
punctele albe par mai mici, iar pe o suprafaţă deschisă ele par mai mari;
de asemenea concentrarea lor pe o anumită porţiune produce impresia de
greutate în partea suprafeţei decorate.
Punctele înşirate în anumite sensuri produc stări sau tendinţe:
înşiruirea punctelor pe orizontală produce efect de fugă, pe verticală
urcuş, pe rotund fugă la infinit, fantezie, rostogolire.
2. LINIA
ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

a) Caracteristici

Din punct de vedere semantic, linia ca şi punctul, se prezintă în

diverse ipostaze: linia de orizont, linie de ochire, linie de tramvai, linie de
cale ferată, linie aeriană, etc.
În scriere, în geometrie, în desen tehnic sau alte reprezentări grafice,
linia are aspect diferit, specific fiecărui domeniu şi rol de semn grafic cu
înţeles clar, precis, delimitat.
Mişcarea unui punct sub acţiunea unei forţe generează o linie.
„Dreaptă sau curbă, plană sau spaţială, linia dispune de un arsenal
extins de elemente de expresivitate plastică, stând la baza unei gramatici
fundamentale a imaginii plastice.”
(Z. Dumitrescu –„Structuri geometrice, structuri plastice”,
Bucureşti, 1984, Ed. Meridian, pag. 77)
În desenul artistic, alături de punct, formă şi culoare, se foloseşte ca
element de limbaj plastic. Tratată în acest mod, linia ia naştere dintr-un
punct care „pleacă la plimbare”. Este deci un punct în deplasare şi devine
mijloc de comunicare a afectivităţii şi gândirii umane. Ea sugerează ideea
de formă şi spaţiu prin valoare (intensitatea culorii sau a liniei de la intens
la transparent), modulare (de la subţire la gros) şi mişcare. Redarea
volumului şi a masei se poate realiza prin valoraţie alb-negru, prin
modulare cromatică sau prin haşurare. Sugerarea volumului prin linii
imaginare, trasate de formă. Dimensiunea spaţiului, direcţiile liniare şi
mişcările de direcţie diferă datorită faptului că obiectele şi formele sunt
diferite. (Planşa 6)
Linia capătă înţeles şi grai atunci când o privim din toate punctele de
vedere: formă, orientare, grosime şi chiar culoare. Numai discutată din
toate aceste aspecte capătă expresivitate şi sensuri.

6
 b) Expresivităţile liniei

După forma lor , liniile pot fi drepte, curbe şi frânte.

Liniile drepte nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase din
structuri cristaline, amorfe, care dau senzaţia de rigid, drept, distant. Sunt
folosite ca elemente de construcţie sau decorative, sugerând liniştea,
împlinirea şi descătuşarea, crează impresia de spaţiu deschis, rece.

Liniile curbe oarecare sau arc de cerc, exprimă căutarea, neliniştea,

tensiunea. Când curbele sunt închise dau naştere formei, volumului,
spaţiului tridimensional. Linia curbă are un caracter feminin, cald, lipsit
de asprime. Ea crează sensibilitate şi emotivitate, redă ritmul regnului
viu, fiindcă sugerează creşterea, dezvoltarea, formele de relief care au
luat naştere prin mişcare.(Planşa 7)
Liniile frânte sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive
exprimând caractere dure, puternice dar şi neliniştea, zbucium sufletesc.
(Planşa 8)

După orientare liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.

Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniştea, siguranţa,
cu cât sunt mai apropiate de linia dreaptă cu atât sunt mai liniştite.
Îmbogăţite cu expresivităţi de culoare şi formă, construiesc suprafeţe de
odihnă. (Planşa 9)
Liniile verticale ascendente caută înălţimile către care tind să se
înalţe. Exprimă ideea de aspiraţie spre înalt. (Planşa 10)
Liniile oblice exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi
confruntarea de forţe. Ele rup echilibrul, care poate fi restabilit prin
folosirea altor linii oblice în sens opus.(Planşa 11)

După grosime liniile pot subţiri şi groase. Expresivitatea sporeşte

atunci când nu este uniformă, adică este modulată, cu diferite îngroşări.
Aceasta în raport cu porţiunile subţiri dă volum şi umbre.
Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un
anume ritm compoziţiei. Oricare ar fi forma, orientarea sau lungimea lor,
fiecare capătă expresivitate când este în raport cu altele pe aceeaşi
suprafaţă, într-un ansamblu de linii.( Planşa 12)

7
 c) Linia- element decorativ

Într-o compoziţie decorativă două sau mai multe linii drepte pot
avea poziţiile: orizontale, verticale, oblice; pot avea lungimi şi grosimi
egale sau să se afle în diferite contraste : subţire – groasă, lungă – scurtă,
sus – jos, etc.. Gruparea şi multiplicarea liniilor, raporturile de poziţie ale
dreptelor între ele sunt procedee ce se folosesc în rezolvarea problemelor
de ornamentaţie în care linia este element de bază.
Linia are un rol important în obţinerea chenarelor, ea putând uni,
separa, susţine două elemente decorative. Poate fi folosită în paraleleism,
cu repetare, simetrie, alternanţă sau îmbinări cu elemente geometrice
diferite.

Linia frântă este formată din întâlnirea a două drepte oblice ; sau
una verticală alta oblică; una orizontală alta verticală cu balansuri
regulate, neregulate, alungite sau restrânse. Prin diverse combinaţii ale
liniei frânte, dublată, triplată, multiplicată, cu suprapuneri, contraste şi
îmbinări cu alte forme geometrice se pot obţine frumoase compoziţii
decorative.

Linia curbă poate fi convexă, concavă, compusă. Poate fi restrânsă

sau alungită, şerpuită sau arcuită, poate produce la una din extremităţi o
spirală. Pentru a obţine efecte de bun gust , linia curbă trebuie supusă
diferitelor procedee de grupare, multiplicare şi armonizare. Este folosită
conform principiilor de bază ale compoziţiei decorative: repetiţia,
alternanţa, simetria, asimetria, contrastul, suprapunerea, conjugarea.
Spirala este folosită în compoziţia decorativă într-o construcţie liberă,
fără rigurozitate geometrică, dând un aspect foarte plăcut, plin de
mişcare.
Linia curbă a fost folosită în ornamente cosmomorfe, larg răspândite
pe ţesăturile de casă, ceramică, sculptură în lemn.

8
 3. CULOAREA

Culoarea este o însuşire a luminii determinată de compoziţia sa

spectrală, care face ca ochiul să perceapă diferit radiaţiile de pe retină,
având aceeaşi intensitate, dar lungimi de undă diferite.
Culoarea are influenţă asupra omului, provocându-i impresii,
sentimente sau stări psihice diferite.
Noţiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.
Culorile pot fi clasificate în:
 culori primare (de bază) : roşu (R ), galben (G), albastru
(A):
 culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor
primare, două câte două): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V),
R+A= violet (Vi);
 culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu
una din culorile vecine binare de gradul I (ex R+O=roşu
aprins)
 culori terţiare: se obţin prin amestecul culorilor binare de
gradul I, două câte două (ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roşcat)
 culori complementare: sunt culori aşezate pe cercul cromatic
pe acelaşi diametru.

Galben este complementar cu violet.

Roşu este complementar cu verde.
Albastru este complementar cu oranj.
 culori calde: roşu, oranj, galben;
 culori reci: verde, albastru, violet;
 culoarea cea mai deschisă: galben;
 culoarea cea mai închisă: violet:

9
 Contraste cromatice

1.Contrastul complementar. Rezultă din alăturarea culorilor

complementare, care se cer reciproc. Juxtapuse, îşi măresc puterea de
strălucire până la maxim.
2.Contrastul închis- deschis (clarobscur) se obţine prin alăturarea
unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut şi
sub denumirea de perspectivă tonală.
3.Contrastul de calitate rezultă din alăturarea unor culori
strălucitoare cu unele stinse. Calitatea unei culori este dată de gradul ei de
puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.
4. Contrastul de cantitate rezultă din alăturarea unor culori ce
acoperă suprafeţe de mărimi diferite.
5. Contrastul simultan şi succesiv are la bază legea
complementarităţii şi se manifestă atunci când o culoare pură cere
fiziologic culoarea ei complementară.
6. Contrastul culorii în sine apare prin alăturarea unor culori pure,
curate.
7. Contrastul cald-rece apare în situaţia în care culorile calde sunt
alăturate celor reci.

Semnificaţia culorilor

10
 În decursul timpului, culorile au dobândit diverse semnificaţii care
pot trezi anumite sentimente, gânduri, reacţii, etc.
Galben – semnifică lumină, măreţie, inteligenţă, gelozie, invidie,
stimulează gândirea creatoare, stimulează nervul optic, influenţează
funcţionarea normală a sistemului cardiovascular. Este culoarea cea mai
veselă, exprimă spontaneitate şi predispune la comunicativitate.
Oranj – simbolizează căldura, dogoarea soarelui, energia, bucuria,
încordarea. Accelerează pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică.
Degajă optimism, veselie, este o culoare sociabilă, dă impresia de
sănătate.
Roşu –simbolizează iubirea, focul, lupta, puterea, pasiunea, exaltă,
încurajează. Creşte presiunea sangvină, activează respiraţia, dă senzaţia
de căldură. Culoare caldă, stimulator general, irită, mobilizează. Este
specifică tipului activ, ofensiv-agresiv, competitiv.
Violet – înseamnă tristeţe, durere, sfiiciune, sinceritate. Intensifică
activitatea cardiovasculară, accelerează respiraţia. Culoare rece,
descurajatoare. Exprimă tristeţe, melancolie, penitenţă. Dă senzaţia de
gravitate.
Albastru – semnifică puritatea spirituală, delicateţe, răceală,
credinţă, predispune la reflecţie. Scade presiunea sangvină şi frecvenţa
pulsului, calmează respiraţia. Culoare rece, odihnitoare, îndeamnă la
calm, concentrare şi linişte interioară, nostalgie şi dor. Exprimă linişte,
satisfacţie, iubire şi afecţiune.
Verde – semnifică mulţumire, linişte, tinereţe, speranţă. Scade
presiunea sangvină, dilată vasele capilare. Relaxare, meditaţie, bună
dispoziţie. Culoare rece, odihnitoare, calmantă. Exprimă concentrare,
siguranţă, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv.
Alb – simbolizează lumina, curăţenia, nevinovăţia, puritatea, pacea.
Dă contracţia pupilei şi a muşchilor globilor oculari.
Negru – înseamnă moarte, doliu, mister, întuneric, solemnitate,
sobrietate. Reduce activităţile metabolice, produce nelinişte, depresie,
înduioşare, exprimă tristeţe, singurătate, despărţire.

11
12
13
 PROIECT DIDACTIC

Şcoala :
Învăţător: Dima Mariana Cristina
Data:
Clasa a IV- a
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Ed. Plastică
Curriculum :nucleu
Unitatea se învăţare: Elemente de limbaj plastic: punctul, linia, pata
cromatică şi acromatică, plată şi vibrată, forma
Tema plastică: Linia şi punctul – elemente de limbaj plastic – efecte
obţinute prin multiplicare, aglomerare şi
supradimensionare
Subiectul: „Furtuna”
Tipul lecţiei: Formare de priceperi şi deprinderi
Scopul: Însuşirea şi folosirea elementelor de limbaj plastic
Obiective operaţionale:
1. –să enumere diferite tipuri şi expresivităţi ale liniei pe baza
planşelor demonstrative;
2. –să folosească linia pentru a reda structura copacilor;
3. –să moduleze linia prin grosime şi culoare pentru a obţine
expresivităţi plastice;
4. –să aplice procedee de multiplicare, aglomerare,
supradimensionare pentru crearea efectelor şi impresiilor;
5. – să organizeze o compoziţie plastică cu tema „Furtuna”;

14
 6. – să folosească culori semnificative acestui subiect pentru a
realiza armonia cromatică a lucrării;
Strategia didactică: inductiv-investigativă
a) Metode şi procedee: explicaţia, conversaţia,
demonstraţia, exerciţiul;
b) Mijloace de învăţare: planşe demonstrative,
reproduceri de artă, culori de apă, pensoane, foi de
bloc;

15
 Etapele lecţiei Ob. Conţinutul instructiv-educativ Metode şi Evaluare
op. procedee
1. Etapa Pregătirea şi organizarea elevilor pentru desfăşurarea Capacităţi ce
pregătitoare: lecţiei. conversaţia vizează :
a)moment Se prezintă planşe demonstrative pe care elevii enumeră observaţia -organizarea
organizatoric 3 min. O1 diferite tipuri de linii şi expresivităţile acestora. locului de
b) discuţii muncă;
pregătitoare şi -reactualizarea
anunţarea temei 5 cunoştinţelor
min. însuşite anterior;
2. Etapa de Noţiunea de multiplicare se va explica pe baza structurii Prelucrarea şi
comunicare şi unui copac. Tulpina principală se ramifică, iar pe exprimarea
înţelegere a ramificaţii cresc mlădiţe. Această structură se redă printr-o concluziei
noţiunilor 12 min. linie supradimensionată, apoi prin linii din ce în ce mai
subţiri şi aglomerate, se redau crengile.
Supradimensionarea poate crea şi efectul tridimensional: Alegerea
O4 liniile care se îngroaşă din ce în ce mai mult spre plan culorilor
apropiat. explicaţia
Aglomerările de puncte pot sugera mulţimea frunzelor exerciţiul
unui arbore, iar dispersarea lor împrăştierea acestora de
către vânt. Aglomerarea, multiplicarea, micşorarea
progresivă a punctelor pot crea efecte spaţiale.
În plan apropiat se folosesc puncte supradimensionate,
dispersate şi se micşorează , se aglomerează spre planul
depărtat.

16
 Se anunţă tema. Se reamintesc caracteristicile furtunii şi a
elementelor prin care se poate sugera. Se analizează planşa
demonstrativă. Se propune realizarea unui support plastic
monocrom (tonuri de verde).
3.Etapa de creaţie şi Se sugerează modul de construire a unor arbori în aşa fel
de formare a încât poziţia liniilor şi mărimea lor să sugereze furtuna.
priceperilor şi Drept culoare vom folosi tonul cel mai închis din culoarea exerciţiul
deprinderilor O2 suportului. Crearea
O3 Din puncte vor construi frunzele copacilor, realizând lucrărilor
O4 aglomerarea lor pe ramuri şi apoi dispersând şi micşorând
O5 punctele vor construi frunze desprinse şi purtate de vânt.
4.Etapa finală de O6 Se analizează lucrările pe bază de criteriile date : Exprimarea
analiză şi evaluare -s-au construi şi grupat liniile conform cerinţelor date? părerii personale
-s–au construi şi grupat punctele conform cerinţei? observarea în legătură cu
–aglomerarea, supradimensionarea liniilor şi a punctelor compoziţiile
s-a realizat corect? realizate.
-s–a creat un spaţiu plastic conform subiectului propus?

17
18
19