LINIA, PUNCTUL, FORMA SI CULOAREA - ELEMENTE PRINCIPALE DE LIMBAJ ARTISTICO -PLASTIC

III.1.PUNCTUL PLASTIC
Se stie ca linia, punctul, forma si culoarea nu sunt numai simple elemente ale limbajului plastic ci reprezintainvelisul material al gandirii artistice a copiilor. Linia, punctul, forma si culoarea reprezinta elementele unui limbaj metaforic, induc asociatii, provoaca ecouri si atitudini estetice. Forta expresiei unui semn plastic depinde de relatiile acestuia cu alte elemente din cadrul compozitiei plastice. Aceste relatii dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresia compozitiei. Familiarizarea treptata a copiilor cu unele elemente de limbaj plastic este principalul mijloc de formare a viitoarei lor culturi artistice, si prin aceasta , de realizare a educatiei lor estetice. Punctul , cel mai simplu element de limbaj plastic ,alaturi de linie si forma au fost ,la inceputul manifestarii plastice multimilenare a omului ,cele mai simple si directe mijloace de comunicare vizuala ,imaginile pictate sau cioplite ale preistoriei fiind rezultatul spiritual al adaptarii omului la conditiile naturale. In pictura,punctul rezultat din simplul contact al unui instrument cu suportul devine material cu o anumita marime. Notiunea de "punct"poate capata multiple intelesuri datorita diversitatii domeniilor in care el este utilizal: in acceptie geometrica, punctul este figura geometrica care nu are nici o dimensiune; paradoxal insa are toate dimensiunile numai in acest ultim rol este mijloc de expresie vizuala, element de limbaj; in pictura, in grafica, in sculptura etc., punctul este pata, amprenta sau tusa minuscula, exact cat poate fi urma cea mai mica a instrumentului cu care se lucreaza (pensula, pix,pana);

punctul se poate constitui prin repetare in forme abstracte sau figurale, poate capata aspect structural sau numai ornamental, decorativ; in asociere cu linia si pata (el insusi devenind uneori pata) punctul capata noi valente expresive printre care si una spatiala, adica sugerarea apropieri si departarii, a plinului sau a golului, etc.; Efectul spatial al punctului se realizeaza prin diferentieri de: marime -se imparte in cinci categorii: foarte mica, mica,medie, mare si foarte mare ; distanta - mai aglomerate sau mai dispersate; stralucire - viu colorate sau grizate; luminozitate - luminoase sau degradate; sens - dispuse drept sau curb, orizontal sau oblic etc.;

Efectul de spatialitate al punctului l-am marit prin aplicarea contrastului cald-rece.Pentru a sugera acest efect am asociat marimile mici cu cromatica rece si cele mari si foarte mari cu cea calda.Sugerarea efectului greu-usor al punctului prin culoare am facut-o prin plasarea culorilor deschise(usoare) sus si a celor inchise(grele) jos. Metode de obtinere a diferitelor puncte:

In artele plastice, punctul se obtine prin procedee tehnice diverse: Pulverizarea consta in imprastierea pe suport a culorii in stare lichida, cu ajutorul pulverizatorului, stropii rezultati se prezinta sub forma de puncte fine, de dimensiuni apropiate. Stropirea poate fi efectuata cu diverse instrumente: stilou, pensula, periuta de dinti, etc. punctele efectuate pot fi diferite ca forma si marime. In ambele cazuri, suportul poate fi umed sau uscat.
STROPIRE PE SUPORT USCAT STROPIRE PE SUPORT UMED

Colajul ofera posibilitatea obtinerii unor puncte diverse, ca forma si marime - prin ruperea in mod spontan a hartiei in mici bucatele - sau egale - prin taierea sau cu preduceaua ori cu perforatorul.
COLAJ

Cu sablonul putem desena puncte avand aceeasi forma si aceeasi dimensiune. 757b15h Amprenta reprezinta urma lasata de un obiect prin apasare pe o suprafata. Apasand cu varful creionului, al penitei ori al pixului, vom obtine puncte fine, aproximativ egale ca marime. Daca folosim varful pensulei, capatul neascutit al creionului sau chiar varful degetelor - dupa ce au fost

impregnate in culoare - punctele rezultate pe suprafata hartiei vor fi mai mari si diferite ca forma si dimensiune. 757b15h
AMPRENTE

Expresivitati si semnificatii

Punctul poate avea semnificatii diverse: inceput, sfarsit, limita, germinatie, Concentrare, etc. Ca element independent, in lucrarile de arta plastica punctul are o prezenta diversa; o element singular, forma a unor obiecte mici: gaze, fluturi, frunze, flori, etc., sau obiecte care par mici datorita departarii, element ornamental al unor obiecte folosite in compozitie sau al unor forme create de artist, de autor;

PUNCTUL ELEMENT SINGULAR "FLORI"

o element de constructie rezultat din autor: pointilism, mozaic, colaj tip mozaic etc;
MOZAIC BIZANTIN "PUNCTUL - ELEMENT DE CONSTRUCTIE"

tehnica

folosita de

o element constructiv care, prin modul in care este dispus, sugereaza miscarea sau volumul;
GEORGES SEURAT "CIRCUL"FRUNZE"-( CONSTRUCTIV) (PUNCTUL - ELEMENT CONSTRUCTIV) PUNCTUL ELEMENT

Marind sau micsorand dimensiunile punctelor, in cadrul aceluiasi suport se poate sugera apropierea sau departarea.
FRANCO BOCCHI " FLOAREA SOARELUI"(PUNCTUL EFECTUL APROPIAT - DEPARTAT)

Daca se coreleaza culoarea cu marimea, efectul de spatialitate se amplifica. In acest mod se pot sugera efectele greu-usor, sus-jos: puncte mari, inchise, grele in partea de jos a suportului, iar in cea de sus puncte mici, usoare, deschise la culoare. Dupa modul in care sunt dispuse pe suport, punctele pot sa exprime: ordine - dezordine;

DEZORDINE

- aglomerat - aerat;
CARL HOLTY "CALIOPI" (EFECTUL AGLOMERAT -AERAT)

static - dinamic, etc. Inca de la clasa I ,in orele in care am urmarit familizarea cu materialele si disciplina de lucru am introdus deja(fara ca elevii sa stie) trei elemente de limbaj plastic -punct,linie,forma-prin diverse exercitii-joc desfasurate.Astfel elevii s-au jucat imprastiind pe foaie puncte de diferite culori si marimi,mai apropiate sau dispersate,dezordonate sau intr-o

anumita ordine in functie de dorinta fiecaruia. In activitatile desfasurate le-am precizat copiilor ca punctul,ca element de limbaj plastic in cadrul unei compozitii ,cand se prezinta sub forma unei suprafete,are doua dimensiuni:inaltime so latime.Daca marim vizibil una din ele,reducand-o pe cealalta,obtinem o linie,deoarece la punct cele doua dimensiuni sunt aproximativ egale,Pentru a fi punct,suprafata lui trebuie sa fie minuscula in raport cu celelalte elemente. Referitor la formele materiale din natura,le-am spus ca putem considera ca puncte atat formele marunte(granule de nisup,pietricele,cristale),dar si forme mai mari(seminte,flori)Punctul poate marca diferite valori, nuante de culoare si diferite tensionari. Este indivizibil, are semnificatia unui moment cosmogonic. Lui ii corespunde ideea de orice inceput. De la punctul plastic asezat pe o suprafata (hartie) poate sa radieze in toate directiile ordinea cu care incepe viata (miscarea) compozitiei. Aceasta face ca suprafata hartiei sa devina spatiu plastic. In acest caz el are valoare de centru de interes si poate reprezenta de pilda: o explozie, o miscare pirotehnica, miscare de rotatie, etc. Atunci cand punctul plastic este asezat in centrul de simetrie al hartiei el apare ferm cu miscarea zero. Asezat insa usor departat de centrul de simetrie al hartiei el este neutru. Devine activ cand este asezat pe diagonalele hartiei in sus sau in jos, iar prin multiplicare capata forta expresiva. In punctul plastic (ca simbol al dinamicii) exista virtual doua elemente figurative : linia si suprafata. Avansul productiv al punctului plastic este linia. Ea rezulta din miscarea lui sau din relatia de tensiune a unui punct plastic cu alt punct plastic. Doua puncte plastice in tensiune ideala fata de o linie dau un arc. In tensiune convergenta de-a lungul unei linii, cu viteza egala, ele se intalnesc la mijlocul ei. Punctul plastic in raport de tensiune, exercita o atractie fata de linie dezvolta un triunghi. Punctul plastic ca agent al miscarii concentrice dezvolta un cerc, iar ca agent al miscarii uniforme liniare, se deplaseaza sacadat spre dreapta si apoi in sus, poate sa dezvolte o retea. Mai multe puncte asezate aglomerat sau aerat pe suprafata hartiei sugereaza o miscare mai mult sau mai putin agitata. Miscarea in general sugereaza in cea mai mare masura atentia elevilor. De

exemplu, zborul unui avion la mare inaltime le sugereaza miscarea unui punct pe cer. Se stie ca receptarea vizuala a miscarii este perceputa sub trei forme: - miscarea fizica, miscarea optica si miscarea perceptuala, ca si a unor factori chinestezici care singuri, in anumite conditii pot provoca senzatii de miscare. In miscarea fizica cadrul (fondul) in care se misca figurile este perceput vizual ca fiind imobil. Aceasta dependenta este determinata de urmatorii factori: variatia receptorul cuprinderea Figurile percepute (obiectele), ca fiind in miscare, in cadrul unui fond imobil sunt de fapt forte ale caror miscari se interactioneaza impulsionand cadrul (fondul) lor. Am organizat mai multe exercitii cu elevii din clasele I-a si a II-a pentru a le dezvolta atat calitatile motrice cat si supletea articulatiilor mainilor. De exemplu, exercitiile se pot face pe grupe, fiecare grupa avand un obiectiv bine definit. Primele exercitii (in ansamblul gestual care are scopul de a obtine imaginea punctului) vor fi legate de actiunea de lovire. De pilda: lovirea ritmica a unei placute moi (de lut sau plastilina) cu pumnul de cateva ori si apoi cu degetul aratator. In continuare, lovirea ritmica cu pumnul si apoi cu degetul aratator a unei suprafete textile care nu pastreaza urmele. Aceeasi lovire se repeta pe suprafete tari (lemn, ciment). Apoi aceleasi loviri se fac pe o hartie cu pumnul si apoi cu degetul inmuiat in culoare. Aceste exercitii se pot repeta la diferite intervale obtinandu-se imagini ale punctului diferit grupate sau asezate in siruri pe directii cat mai variate. Ele pot fii insotite de unele elemente componente ca: melodii zgomote cu miscare ritmica mai mult sau mai putin accelerata, sunete diferite etc.

In activitatea mea am pornit,la clasele mici de la exercitii -joc de aplicare de puncte de diverse marimi,forme,culori,apoi am trecut la realizarea unor desene in cald-rece (Cer instelat,Cartierul -noaptea) ,am abordat termenii de aerat,aglomerat,grupat si dispersatrealizand desene ,fie in culori calde ,fie in culori reci(Flori de camp,Lanul de grau)

In alte exercitii, tot in finalitate cu imaginea punctului, am folosit anumite instrumente din materiale diferite (betisoare din lemn sau material plastic, capete din pixuri de metal, etc.), loviturile fiind facute mai de sus si mai mult sau mai putin tari. Se poate trece la o alta serie de exercitii care au ca scop desenarea punctului si cu alte instrumente. De pilda: vor fi realizate cu pensula sau cu ajutorul unor sabloane, etc., puncte de diferite forme, marimi si culori. Apoi pot fi modelate (in lut sau plastilina) diferite puncte in relief, fie direct, fie prin lipire folosindu-se anumite forme. Exercitii de acest fel pot fi facute si in scopul acoperirii unei suprafete cu puncte egale sau neegale, juxtapuse, insotite fiind de un ansamblu de miscari ritmice, muzica, etc. In acest fel se pot obtine efecte de spatialitate. La clasa a IV-a am realizat desene in exclusivitate din puncte prezentandu-le in prealabil reproduceri din "pictura pointilista",care a folosit punctul ca element de exprimare plastica. Prin acest exercitiu invatatorul trebuie sa faca pe elevi sa inteleaga ca spatiul plastic este un univers generat de nelinistea, zbuciumul, bucuria, dansul sau tristetea pe care punctul plastic in peregrinarile sale pe hartie, poate sa le exprime, precum si cele mai bogate game de idei si sentimente.

III.2.LINIA PLASTICA

"Dreapta sau curba, plana sau spatiala, linia dispune de un arsenal extins de elemente de expresivitate plastica, stand la baza unei gramatici fundamentale a imaginii plastice." (Z. Dumitrescu -"Structuri geometrice, structuri plastice", Bucuresti, 1984, Ed. Meridian, pag. 77) In desenul artistic, alaturi de punct, forma si culoare, se foloseste ca element de limbaj plastic. Tratata in acest mod, linia ia nastere dintr-un punct care "pleaca la plimbare". Este deci un punct in deplasare si devine mijloc de comunicare a afectivitatii si gandirii umane. Ea sugereaza ideea de forma si spatiu prin valoare (intensitatea culorii sau a liniei de la intens la transparent), modulare (de la subtire la gros) si miscare. Redarea volumului si a masei se poate realiza prin valoratie al bnegru, prin modulare cromatica sau prin hasurare. Sugerarea volumului prin linii imaginare, trasate de forma. Dimensiunea spatiului, directiile liniare si miscarile de directie difera datorita faptului ca obiectele si formele sunt diferite. Linia capata inteles si grai atunci cand o privim din toate punctele de vedere: forma, orientare, grosime si chiar culoare. Numai discutata din toate aceste aspecte capata expresivitate si sensuri.

LINIA PLASTICA - ductul - definita conventional ca fiind un punct in deplasare, poseda ca si acesta aceleasi stari potentiala, explozive si spatiale. Se prezinta in diferite ipostaze: linie de orizont ; linie de ochire ; linie de tramvai ; linie de cale ferata ; linie de granita ; linie electrica ; linie gradata ; linie telefonica ; linie aeriana etc. In scriere, in geometrie, in desen tehnic sau in alte reprezentari grafice, linia are aspect diferit, specific fiecarui domeniu si rol de semn grafic cu inteles clar, precis si delimitat. In desenul artistic, alaturi de punct, forma si culoare, se foloseste ca element de limbaj plastic, linia modulata, a carei grosime este variabila.

Spre deosebire de liniile simple, folosite in desenul tehnic sau geometri cu rol de semn grafic si inteles singular, linia modulata devine un simbol capabil sa redea starile sufletesti ale celui care deseneaza si sa adauge un plus de informatii de natura afectiva. Ea accentueaza caracteristicile obiectelor desenate si poate capata diferite expresivitati si semnificati. Liniile subtiri pot reda zonele luminate, colorile deschise si materialele fine, usoare, iar cele groase sunt folosite pentru redarea unei umbre, culorilor intunecate si materialelor grele. Dupa forma lor liniile pot fi: subtiri - groase;
PAUL KLEE DESEN (LINII SUBTIRI SI LINII GROASE)

continue - intrerupte;
LINII CONTINUE LINII INTRERUPTE

Ca sens,ca directie, liniile pot fi: curbe ;

ORNAMENT POPULAR DIN METAL(LINIE CURBA)

- frante ;
CRESTATURI (LINIE FRANTA)

- drepte ; Atat liniile frante cat si cele curbe pot fi deschise sau inchise. In functie de pozitia lor pe suport, distingem linii: o orizontale o verticale
PATRICIU MATEESCU PESCARII (LINII VERTICALE SI ORIZONTALE)

o oblice
LINII OBLICE (ALTERNANTA)

Expresivitati si semnificatii : In functie de forma, de sens sau de pozitie, liniile pot avea semnificatii si expresivitati diferite: linia subtire - gingasie, feminitate, lumina ; linia groasa - forta, vigoare, munca ; linia continua - siguranta, precizie, fermitate ; linia intrerupta - indecizie, cautare, nesiguranta ; linia dreapta - rigoare, logica, ratiune ; linia franta - asprime, vitalitate ; linia curba - emotivitate, sensibilitate, delicatete; linia orizontala - calm, repaus ; linia verticala - aspiratie, inaltare ; linia oblica - echilibru instabil, dezorientare;

Expresivitatile si semnificatiile liniilor depind si de modul in care sunt grupate :

linii verticale grupate in intervale egale - echilibru, sensibilitate; linii orizontale - stabilitate, liniste ; linii curbe, usor ondulate - gratie, miscare lina ; linii curbe in spirale, pe directii contrare - viteza, framantare ; linii de aceeasi grosime - simplitate ; linii de grosimi diferite - complexitate ; linii paralele (orizontale, verticale, oblice) - ordine, armonie;

Toate aceste expresivitati si semnificatii rezulta atunci cand liniile respective sunt dominante intr-o compozitie. Rolul liniei in compozitia pastica si decorativa

Linia poate fi intalnita ca linie - ornament al formelor materiale create de natura(fluturi, zebre, tigri) sau a formelor create de om (vase din ceramica, tesaturi si imprimeuri textile, obiecte de uz casnic din lemn etc.), precum si ca linie-obiect (ramurile pomilor, liniile de cale ferata, firele electrice, ulucile de la gard etc). Ca element de costructie, linia poate sugera forma, volumul si chiar culoarea. Cel mai des liniile sunt folosite in ansamblu si nu ca element singular. In aceste situatii, linia se prezinta sub forma unor multimi de linii paralele ca rezultat al tehnicii de lucru folosite. Intre linii se pot stabilii diferite relatii: mare - mic , aproape - departe, greu - usor etc. Dupa modul de organizare a liniilor se pot crea impresiile de ordonat dezordonat, static - dinamic etc.
BOB BEAK "COMPOZITIE" (LINII DINAMICE)

In compozitiile decorative, liniile pot uni, separa sau sustine doua elemente decorative, iar prin modul in care se grupeaza pot crea diverse armonii liniare. De asemenea, liniile pot fi folosite in diferite procedee specifice compozitiei decorative : repetitia, alternanta, simetria, asimetria etc. Linia a fost folosita cu mult succes in gravura sub forma de hasuri, de catre Abrecht Durer, in litografie de catre Honore Daumier, iar in desen si pictura de catre Vincent van Gogh, Henri Matisse, Pablo Picasso, Theodor Pallady s.a. In concluzie, linia este un mijloc de materializare a simturilor si conceptelor intelectuale ale elevilor. Ea este si mijloc de comunicare a afectivitatii si inteligentei omului. Linia, in diferitele ei ipostaze si de diferitele tipuri, poate fi dreapta, unghiulara, curbata. Ea poate fi element de sine statator sau linie de contur a unor forme. Poate sa exprime miscare, energie, spatialitate, sa prezinte forme, sa exprime dispozitii etc. Linia poate fi redata in diferite tehnici si procedee de lucru, acestea ducand la noi expresivitati plastice care poarta amprenta temperamentului fiecarui elev. Aceasta are potentialitatea de a sugera prin valoarea si miscarea ei ideea de forma, de spatiu si chiar de culoare. Un ansamblu de linii poate sa exprime o viziune cu un anumit continut de idei. Linia ca agent de expresie plastica poate fi discursiva, intrerupta, radiala etc., diversificandu-se in functie de capacitatea de creatie a fiecarui elev.

Trecerea de le o linie greoaie inexpresiva catre o linie expresiva este indiciul unei transformari calitative in gandirea copiilor. Aceasta se realizeaza treptat pe baza diferitelor exercitii-joc si pe baza cercetarii unei lucrari de arta plastica. Linia in diferite ipostaze expresive poate fi redata in diferite modalitati, fie discursiva cu rol principal in spatiul plastic, fie in ansambluri liniare, folosindu-se monocromia, policromia, contrastele albnegru etc In activitatea mea la clasa am inceput cu exercitii de recunoastere a liniei pe desene ale elevilor,pe reproduceri de arta,pe obiecte care ne inconjoara.Elevii au descoperit ca nu exista obiecte care sa nu aiba in componenta lor linii,si ca liniile pot fi drepte sau curbe,oblicesau frante,continui sau discontinui.Linia -ca agent de expresie plastica poate fi discursiva,intrerupta,radiala,etc. ,ea intrand in componenta structurilor. Se pot pune si obstacole in calea liniei sau se pot incorpora in ea. In alte cazuri obstacolul poate deveni generator de linii sau liniile se pot modula. Am folosit linia in efecte de textura materiala(cu linii in cercuri). . La clasa a II-a am introdus ,pe langa instrumentele cunoscute, creta sub forma de baton atragandu-le atentia ca vor putea obtine ,cu aceasta ,atat linii subtiri ,cat ti linii groase si ca fiecare bucatica de creta rupta poate fi folosita si ca in functie de apasarea ei pe hartie se pot obtine cateva valori ale aceleiasi culori.Repetand pe parcursul explicarii si demonstrarii termenii de limbaj plastic:punct,linie,ton,suport,se imbogateste de la sine limbajul lor plastic,fara a se incerca niciun fel de fortare a copilului. Le-am sugerat elevilor sa redea desenul obtinerii culorii verde in linii neintrerupte si ca sa fie mai lamuriti asupra cerintelor, le-am prezentat si imagini: In orele urmatoare folosind jocul "Ce pot face instrumentele noastre" elevii au trasat linii mai groase,mai subtiri,cu pensula,cu creionul,cu betisorul,distantate sau apropiate,curbe sau frante,ascendente sau descendente,intersectate sau nu.Ora urmatoare am trecut deja la combinarea elementelor obtinute prin joc in diferite compozitii care le-au fost sugerate sub forma unor titluri ca :"Livada cu pomi",Baloane

colorate","Pasari pe sarme de telegraf".Le-am dat astfel posibilitatea ca ei sa faca lucrari interesante,originale si inedite jucandu-se fara teama de-a gresi,pentru ca nu le-am impus niciun fel de sarcina. La clasele mai mari s-au realizat cu ajutorul liniilor, fructe si flori,animale si pasari,combinand,dupa dorinta liniile frante,curbe,ascendente,descendente,groase,subtiri,continui sau intrerupte,separate sau suprapuse. Avand in vedere anumite consideratiuni de ordin optic pe o suprafata data, linia are mai multe posibilitati de expresie acestea sugereaza stari stationare, de miscare accentuata ,de miscare libera etc. Concluzia finala ar fi ca exista o autoritate a expresivitatii liniei care nu poate fi contestata .

III. 3. FORMA PLASTICA

Forma este conturul unui corp, silueta, chipul unei fapturi; in general, ea reprezinta aspectul exterior, infatisarea sub care se prezinta orice lucru din natura. Formele create de natura sunt de numite forme naturalesau forme materiale. Majoritatea au o structura interna care influenteaza forma exterioara.
CONSTANTIN (FORMA BRANCUSI "GANDITORUL"-CERAMICA

PLASTICA) "DOMNISOARA POGANNY"(FORMA PLASTICA)

ANDY WARHOL " MARYLIN MONROE"MATERIALE FORMA PLASTICA

ALPII FOTOGRAFIE DIN SATELIT-FORME

Forma plastica prezinta mai multe unghiuri de vedere: al istoriei, teorie si analizei operei de arta, ea reprezinta ansamblul elementelor si mijloacelor gramaticale si tehnice care, intr-o colaborare voita de creator, se constituie in invelisul, in "coaja", in exteriorul perceptibil al unei opere de arta, cu intentia nemarturisita de a transmite un mesaj; al procesului de creatie, forma reprezinta rezultatul final al elaborarii, inclusiv al desavarsirii ideii de forma gandita, imaginata, interioara, in confruntare cu diferitele forme naturale; in scop analitic reprezinta element de limbaj in doua variante. forma = semn, forma = culoare forma totala = compozitie

sens general: imagine concretizata grafic, pictural, etc.prin elemente si mijloace specifice pentru a deveni functionala Clasificari si criterii: dupa cele doua proprietati, calitate si caracter:

1. dupa calitate: - proprietate a materiei dea a fi lemn, marmura, etc, rezulta forme naturale, spontane, accidentale;(bicontinue)

- aceeasi proprietate, prelucrata rezulta forma artistica, elaborata, inventata;(tridimensionale) 2. dupa caracterul: - structurii: - forme deschise (statice, dinamice) - forme inchise (statice, dinamice) - vectorului ultim, al relatiei semnelor intre ele si ale acestora cu suprafata suport (topologice si tensionale) - conturului: forme rotunde, colturoase, dantelate, lanceolate. - tratarii suprafetei suport: - forme picturale plastice plate. - dupa origine: - forma spontana = forma naturala (intamplatoare) sau produsa accidental, in al carui proces de aparitie si selectare este implicata, fie vointa dea cauta si descoperi, fie de a provoca cu o anumita intentie dea prelucra, elabora ceea ce se obtine prin procedee precum: monotipie, suprapunere prin indoirea suportului, dirijarea culorii printr-un jet de aer - prin suflare libera sau printr-un tub, picurare sau stropire cu pensula a suportului umezit sau uscat, prin "imprimare" cu diferite structuri naturale , textile, etc., prin scurgere aderenta s. a. - forma elaborata = forma creata, fie pe baza a numeroase sugestii naturale, abstrasa prin observarea atenta a naturii si confruntata cu alte forme: fie prin prelucrarea unei forme spontane, in ambele variante transfigurarea facandu-se pentru un anumit context spatial, compozitional. Dialogul cu natura este sine qua non a fiecarui creator. Prin investigarea specifica omului, orice forma este inteleasa mai mult decat permite exteriorul, aparente ei, intervenind intuitia, sinteza, viziunea, ia nastere o forma noua, forma creata. forme decorative, forme

- dupa diferitele ei ipostaze functionale forma -culoare(=cromorfema) : perceptie vizuala concomitenta a formei si culorii unui obiect sau a unei suprafete rezultata din suprapunerea lor simultana(perceptiv). forma deschisa = forma care rezulta din ductul (trasatura) care nu se mai intoarce la punctul initial, sensul ei general fiind centrifugal; excentrica; forma inchisa = forma alcatuita din detalii liniare a caror dispunere spatiala tinde spre centru, spre interiorul ei; centrica, forma semnificativa = forma care se poate lipsi de semnificatia ce i-o poate oferi elementul reprezentativ sau abstract in sine, devenind ea singura intruparea unui alt sens decat cel initial, local, propriu forma simbolica, forma in care poate fi cuprinsa o idee picturala, sculpturala, etc. Generalizatoare sau evocatoare, prin transfer de semnificatie de la mai multe forme similare la una mai potrivita, si de regula, similara structural. Forma totala, forma rezultata din parti organice, unitar si echilibrat articulate, care au cedat ceva din autonomia lor de semne potentiale pentru a se putea asocia, accepta reciproc, sau din contra, pentru ase respinge expresiv, in ambele variante: ca detalii ale aceleiasi configuratii; sinonima compozitiei.

PABLO PICASSO "FEMEIA CARE PLANGE" (FORMA PLASTICA PLANA)

Forma plastica plana poate fi denumita forma spontana si se poate realiza prin: fuzionare,curgere libera,stropire fortata,scurgere aderenta,dirijarea jetului de aer,sfoara colorata,monotipia, etc. Fuzionarea este un amestec care se relizeaza intre pete sau linii umede relativ spontane, fara a folosi relativ pensula. Cand se alatura pete sau linii umede care se intrepatrund, fuzionarea are loc la margini. Daca petele sau liniile umede se suprapun prin atingere cu pensula, fara a le freca, se relizeaza fuzionarea in masa. Termenul de fuzionare este greu pentru elevii mici si de aceea se va inlocui cu cel de imprastiere ,risipire a culorilor,fie la limita dintre ele ,fie in toata masa lor.Prin acest procedeu, delimitarea intre culori este topita si se obtine un aspect catifelat.
"PORTRET"- FUZIONARE

Curgerea libera se relizeza prin depunerea culorii bine fluidizate pe suportul umed sau uscat, prin curgere dintr-un recipientla clasele mici facandu-se tot sub forma de joc
HANS HOFFMANN "PRIMAVARA"- CURGERE LIBERA

Stropirea fortata se poate face pe suport umed sau uscat, cu orice fel de instrument: pensula, tocul, periuta de dinti etc. Scurgerea aderenta se realizeaza prin dirijarea culorii fluidizate, depuse pe suport, schimband pazitia acestuia,in diferite sensuri. Operatia se poate repeta de mai multe ori, cu diverse culori, urmarindu-se chiar suprapunerea urmelor de culoare.
"PERSONAJ ROSU" - SCURGERE ADERENTA

Dirijarea jetului de aer consta in suflarea culorii fluidizate depusa pe suport in diferite sensuri, liber sau folosind unele obiecte aflate la indemana: un pai, un tub de plastic sau cauciuc etc.

DIRIJAREA JETULUI DE AER "COMPOZITIE"

Sfoara colorata este un procedeu in care se foloseste o bucata de sfoara, imbibata in culoare care se aaseaza pe o hartie, ce se va plia, avand grija sa se lase afara un capat al sforii. In timp ce se preseaza hartia cu o mana, cu cealalta se trage de capatul sforii ramas liber, pana cand acesta va iesi dintre filele hartiei. Desfacand foaia se va observa forma obtinuta.
"DRESOR" - SFOARA COLORATA

Monotipia se relizeaza pe hartie alba sau colorata de preferinta lucioasa, pe care se aseaza una sau mai multe pete de culoare, cat mai grupate. Se pliaza hartia peste ele si se preseza. Dupa desfacerea foii va rezulta o imagine a carei forma si intindere depind de cantitatea de culoare folosita si de sensul de apasare.
TIGRU CU OCHI ALBASTRI (FORMA MONOTIP SIMETRICA) INGER PORTOCALIU (FORMA MONOTIP

Forma spatiala spre deosebire de cea plana, este forma care se incadreaza in spatiu pentru ca poseda volum si are trei dimensiuni: lungime , latime si inaltime. Ea este folosita mai ales in artele spatiale: sculptura, ceramica, sticlarie etc.formele spatiale se pot obtine si prin plierea hartiei sau cartonului rezultand diverse forme. Unul dintre cele mai vechi si des folosite sete tehnica"origami", cuvant de origine japoneza care inseamna "arta plierii hartiei".acest procedeu evidentiaza forma spatiala si pune accentul pe volum.dintre cele mai simple forme de baza sunt:"cartea", "batista", "barca", "scara " etc.
DAN BANCILA "CORPURI SPATIALE"- STICLA FORMA SPATIALA

ORIGAMI - FORME COMPLEXE

Semnificatii: dupa caracterul liniar al conturului: in linii drepte = hotarare, vointa puternica, agresivitate, spirit inchis, marginit, "coltos", insensibil; in linii curbe = vointa, veselie, dinamism, spirit deschis, calmitate, sensibilitate; dupa dispunerea, ponderea, pozitia in spatiul creat: progres, miscare avantata, cadere, dezechilibru, ordine, stabilitate, echilibru, etc. forma -culoare: se amplifica, se completeaza sau voit se diminueaza cu semnificatiile culorilor.

Deoarece activitatea de creatie artistica se desfasoara pe baza observarii lumii inconjuratoare, trebuie sa ne obisnuim de timpuriu sa observam natura, sa studiem formele naturale. Imaginea creata de artist cu ajutorul liniei si culorii in pictura, este forma plastica.

III. 4. CULOAREA

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atrasi de culori si de tainele acestora, deoarece existenta noastra nu poate fi conceputa fara ambianta colorata a lucrurilor care ne inconjoara. Culoarea dezvolta primele forme ale personalitatii si emotivitatii omului, ii stimuleaza spiritul creator si exercita o deosebita influenta asupra sa, provocandu-i diferite stari psihice, impresii si sentimente.
Culoarea este o insusire a luminii determinata de compozitia sa spectrala, care face ca ochiul sa perceapa diferit radiatiile de pe retina, avand aceeasi intensitate, dar lungimi de unda diferite. Culoarea are influenta asupra omului, provocandu-i impresii, sentimente sau stari psihice diferite. Notiunea de culoare apare numai atunci cand exista lumina. Culorile pot fi clasificate in: culori primare (de baza) : rosu (R ), galben (G), albastru (A).

La clasa I am pornit ,in predarea acestei teme ,de la versurile: "Albastru e cerul in zare, Cu galbene stele ma joc Si rosu e sangele care Ne arde in inimi de foc" , cerandu-le scolarilor sa spuna despre ce culori au auzit in aceasta strofa si comentand impreuna semnificatiile lor.Dupa ce m-am convins ca elevii cunosc aceste culori,fara a mai face confuzie intre ele,am facut precizarea ca aceste culori sunt cele mai importante,sunt principale pentru ca din ele se obtin toate celelalte culoro.Le-am mai spus ca ele se numesc primare pentru ca nu se obtin din alte culori,ele existand ca atare in natura.Pentru fixarea celor trei culori am desfasurat jocul "Ce culoare are"prin care ei trebuia sa recunoasca si sa denumeasca ce culoare are unul din obiectele prezentate sau am spus ghicitori sub forma de concurs: "In soba dar si in vatra Arde azi cu fata toata" "Stiloul meu azi nu vrea

(focul-rosu)

Ca sa scrie fara ea,"

(cerneala-albastru)

"Noaptea pe cer,daca vrei,

Ai sa vezi mii de scantei"

(stelele-galben)

culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, doua cate doua): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A= violet (Vi);

HENRI MATISSE - "MADAME MATISSE"(culori secundare)

culori binare de gradul II: amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul I (ex R+O=rosu aprins) culori tertiare: se obtin prin amestecul culorilor binare de gradul I, doua cate doua (ex. V+O=ocru , O+Vi=maro-roscat;

La clasele urmatoare am trecut la obtinerea si cunoasterea culorilor binare. Avand in vedere ca la aceasta varsta elevii sunt atrasi de povesti ,am ales pentru obtinerea fiecarei culori binare o poveste din care elevii au dedus modul de obtinere a acestora,lasand ca despre semnificatia lor sa se vorbeasca la o alta tema,cu accent la clasele III-IV,cand puterea de abstractizare si desprindere de concret este mult mai pronuntata.De exemplu ,pentru obtinerea culorii verde am folosit povestea: "A fost odata,cand Pamantul nu era decat o intindere imensa de apa albastra ce se oglindea in cerul azuriu,a fost odata o apa care era imparatia unei zane rele-Marea-Albastra,ce domnea peste intinderile albastre ,fara ca cineva s-o supere.Aceasta pana intr-o zi ,cand pe cerul azuriu a aparut un mic punct galben.Zana cea

rea nici macar nu l-a luat in seama ,dar pe zi ce trecea punctul devenea tot mai mare,mai arzator si mai stralucitor.Multi "stropi" din imparatia craiesei Marea-Albastra,nemaiputand suporta rautatea zanei,se faceau nevazuti si urcau spre cer,infratindu-se cu imparatul cel nou:regele Soare-Galbior.Vazandu-se astfel tradata ,craiasa a trimis un credincios sa rapeasca pe regele Soare.Furat in timpul somnului,acesta visa ca pluteste in vazduh si se racoreste intr-o apa mare si albastra.Cand s-a trEzit insa,a vazut ca intr-adevar el era cufundat si ferecat in adancul unei ape.Neputandu-se misca a trimis in raze stralucitoare in toata inparatia MariiAlbastre,schimband astfel culoarea acestei imparatii.Ttiti voi ce culoare noua s-a format? Incecati sa aflati punind albastru peste galben sau invers.Aceste povesti au activizat elevii starnindu-le interesul si participann cu placere la realizarea sarcinilor .Dupa aceasta tema copiilor le-a fost mai usor sa inteleaga si sa foloseasca celelalte grupe de culori,descoprrindu-le prin jocuri. culori complementare: sunt culori asezate pe cercul cromatic pe acelasi diametru.

Galben este complementar cu violet. Rosu este complementar cu verde. Albastru este complementar cu oranj. culori calde: rosu, oranj, galben;

"PASARI IN CUIB"- culori calde

culori reci: verde, albastru, violet;

GHEORGHE PETRASCU "PODUL SAN MARTIN" (culori reci)

NONCULORILE

culoarea cea mai deschisa: galben; culoarea cea mai inchisa: violet;

Nonculorile nu apar in spectrul solar si sunt repreyentate prin alb si negru.

THEO VAN DOESBURG "COMPOZITIE"ULEI (NONCULORI)

CULORI LUMINA SECUNDARE

Contraste cromatice
1.Contrastul complementar. Rezulta din alaturarea culorilor complementare, care se cer reciproc. Juxtapuse, isi maresc puterea de stralucire pana la maxim.

HENRI MATISSE "TANGER" GAMA GALBEN - VIOLET

GRAZIA CANCIULLO "COMPOZITIE" - GAMA R- V

ALFRED SISLEY "BARCA IN TIMPUL INUNDATIEI" - GAMA A - O

2.Contrastul inchis- deschis (clarobscur) se obtine prin alaturarea unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut si sub denumirea de perspectiva tonala. 3.Contrastul de calitate rezulta din alaturarea unor culori stralucitoare cu unele stinse. Calitatea unei culori este data de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri. 4. Contrastul de cantitate rezulta din alaturarea unor culori ce acopera suprafete de marimi diferite. 5. Contrastul simultan si succesiv are la baza legea complementaritatii si se manifesta atunci cand o culoare pura cere fiziologic culoarea ei complementara. 6. Contrastul culorii in sine apare prin alaturarea unor culori pure, curate. 7. Contrastul cald-rece apare in situatia in care culorile calde sunt alaturate celor reci.

ALEXANDRU CIUCUREANU "CAPITE DE FAN"(culori calde in prim plan si culori reci in planul indepartat)

Pentru o descriere mai amanuntita a culoarii exista trei unghiuri de abordare:

1. in sens fizic, obiectiv-culoarea este proprietate naturala, in doua variante: culoare-lumina, componenta sau element structural al luminii solare, raza de o anumita lungime de unda, emisa monocromatic direct din soare sau de alta sursa prin fenomenul numit dispersia luminii sau reflectata prin fenomenul numit absorbtie-reflexie. culoare-substanta, materie naturala, substanta de o anumita calitate cromatica(pigment natural) prezenta si la suprafata obiectului, dar si ca rezultat al ambitiei omului de a descoperii sau de a produce echivalente substantiale ale culorilor-lumina (pigment de sinteza chimica)

2.in sens psiho - fiziologic culoarea este raport sau perceptie conditionata simultan de mai multi factori, intre care - si cel mai important lumina. deci, "variabila de lumina", sursa si calitatea ei (naturala, artificiala), predominant calda/rece; momentul optim (teoretic): la pranz in miezul verii -> intensitatea maxima a emisiei si luminozitatea atmosferei/ luminiscenta ambiantei: cand galbenul este situat la aproximativ mijlocul benzii spectrale vizibile; suprafata obiectului rugoasa etc.); calitatea acestuia ochiului; (mata, boli: lucioasa,

acuitatea vizuala(sanatatea discromatism, daltonism etc.);

acromatism,

distanta(+luminozitatea atmosferei+acuitate); de aici : culoare proprie ->culoare - impresie, ton local

3. In sens gramatical - element de limbaj cu diverse roluri: creeaza spatiu = rol constructiv de spatiu vizual cu doua dimensiuni (spatiu decorativ) sau cu trei dimensiuni(a treia dimensiune = sugerata), deci spatiul pictural, plastic;

Structura cromatica ordinea naturala (spectrala) a principalelor culori: ROG VAW si nu ROGVAIW culori primare (baza, tricromia): spectrale, tricromia spectrala: - rosu vermillon - verde galbui - albastru violet pigmentare, tricromia pigmentara: - rosu magenta (un rosu purpuriu) - galben primar - albastru verzui - culori secundare(binare): spectrale: - galben(din rosu vermillon + albastru violaceu) = " jaune " - violet magenta (din rosu vermillon + albastru violaceu) = "pourpre" - albastru verzui (din verde galbui + albastru violaceu) = "bleu cyan" pigmentare: - ranj (R+G) sau "rouge (pourpre + jaune)" - verde(A+G) sau "vert(jaune+bleu cyan)" - violet(R+A) sau "bleu fonce bleu cyan+pourpre" - culori calde si reci: argumente: - influenteaza pulsul(cu 2-3 subdiviziuni in plus sau in minus fata de "normalul momentului")

- experiente: - grajdurile vopsite in rosu si in albastru si caii de curse - cusca rosie a pisicii - grabirea formarii calusului cu ipsos rosu - insomnii in dormitoare cu pereti in nuante calde - senzatie de frig in baia albastra sau verde cele doua grupe termodinamice principale, ROG si VAW, dau echilibrul spectrului si stau la baza echilibrului perceptiei vizuale

culori semene: vecine in spectru, inrudite natural(ex.: rosu si orange sau rosu si violet etc.) sau prin analogie (actiune de apropriere a contrariilor), ex.: rosu racit usor cu albastru sau cu violet si albastru incalzit usor ci violet sau cu rosu. culori complementare(perechi principale): culori lumina complementare: - galben si albastru violaceu("bleu fonce")

- albastru verzui ultramarin ("bleu cyan") si oranj(rosu vermillon, "rouge") - rosu purpuriu("pourpre") si verde culori pigment complementare: - albastru violaceu si galben - oranj si albastru verzui - verde si rosu purpuriu("pourpre") Tricromia, structura duala a retinei si legea complementaritatii Intregul lumini(spectrul cromatic) se poate reduce la cele trei culori de baza (=tricromia).

Aceste ( doua calde, rosu si galbenul si una rece, albastru) se regasesc in fiecare din cele trei perechi de complementare principale: ex.: R si V (V rezultat din G+A), A si O (O rezultat din R+G), G si W (W rezultat din A+R). De-a lungul mileniilor experienta cromatica a speciei umane s-a specializat retinian prin prezenta simultana, dar inegala, a celor doua grupe termodinamice; de aici structura duala, a retinei, conurile si bastonasele exercitandu-se echilibrat, deci asimetric, la unde colorate predominant calde si, simultan, la reci. Altfel spus fiecare culoare isi cere alaturi complementara proiectando prin ceea ce numim inductie reciproca, dinspre retina chiar si cand aceasta exista, rezulta legea complementaritatii. Calitatea si caracterul culorii; amestecuri Culorile-substanta pot fi clasificate si dupa alte criterii, dupa calitatea si caracterul lor (rezulta doua trasaturi, una modificabila, si alta relativ stabila). - calitatea culorilor: trasatura distinctiva, precizata printr-o denumire generica (ex,. albastra), insotita de un atribut de precizare: fie a locului de utilizare - afirmare (albastru de Voronet) fie a nuantei de producere (albastru ceruleum), fie a sursei fizice sau fizico-chimice de obtinere (albastru de mangan). Dupa calitate culorile sunt pure-rupte(in mod natural sau prin amestec de complementare). - caracterul culorilor: trasatura relativ stabila, "mostenita" prin origine sau dobandita. Dupa caracterul lor, culorile sunt: calde - reci sau racite - incalzite prin juxtapunere, prin amestec fizic de analogie sau prin suprapunere principale -secundare, usoare - grele, inchise - deschise. Amestecul este un proces de modificare a calitatii si caracterului culorii - lumina si a culorii - substanta:

fie prin insumare: amestecul optic ca procedeu utilizat si in tehnica mozaicului, si , mai ales, in etapa poantilista a Impresonismului, procedeul amestecului prin suprapunere de pelicule translucide etc. fie prin scaderea lungimilor lor de unda emise sau reflectate monocromatic; ex. toate tipurile de amestec fizic: prin ruperea tentei (grizare),prin nuantare, prin ruperea tonului (degradare).

De asemenea si culorile au anumite semnificatii pentru oameni, si nu putini sunt aceia care tin cont de semnificatia culorilor. Ex: rosu: Efecte fiziologice:creste tensiunea arteriala, mareste tonusul muscular, activeaza respiratia; Efecte psihologice: irita, excita, nelinisteste usor, activeaza mintea, facilitaza asociatia de idei; Indicatii terapeutice: anemie, astma, reumatismale, oboseala, migrena, etc. bronsita, depresie, dureri

Contraindicatii: stari inflamatorii, tulburari emotionale; Opusul rosului este verdele. In vederea desprinderii semnificatiilor culorilor am pornit de la povestirile pe care le-am alcatuit in vederea intelegerii modului de obtinere a culorilor binare: -galben-stralucirea si lumina data de soare,dragostea pe care SoareGalbior o impartaseste cu maretie tuturor,amprastiind prosperitate; -pretiozitate-bijuteriile si podoabele din aur; -invidie-gelozie-am pornit de la explicarea unor alocutiuni ca :"galben de invidie,de gelozie"; -albastru-puritate,delicatete ca cerul azuriu care nu s-a suparat nici pe soarele ce i-a luat o parte din imensitatea intinderilor sale,nici pe marea care l-a improscat cu valurile ei inspumate; -raceala-Craiasa Mare -Albastra era rece,dura cu supusiietc.

-verde-speranta,multumire si liniste,odihna,tinerete,in verdele fraged al primaverii; -siguranta,refugiu-pentru a scapa de primejdie animalele si oamenii se adapostesc in verdeata tufisurilor,in inima codrilor; -rosu-inflacarare,lupta,agresivitate-cand Flacara Rosie a plecat sa nimiceasca pe tradatorii Marii-Albastre; -entuziasm,iubire-atunci cand Flacara Rosie s-a imprietenit cu Soare-Galbior; -oranj-veselie,exuberanta,bucurie; -dorinta de a invinge,caldura; -violet-tristete,durere ,ingandurare,etc.

ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC Punctul plastic este o forma plana sau spatiala, ale carei dimensiuni sunt reduse in raport cu suprafata sau spatiul in care se afla. Aceste dimensiuni trebuie sa fie aproximativ egale. Punctul plastic poate avea marimi diferite in raport cu marimea suprafetei pe care el se afla. Punctul plastic are diferite forme: pete obtinute prin atingerea suprafetei cu un instrument de lucru; forme geometrice diverse; forme abstracte;

forme inspirate din natura.

Compunerea unei suprafete cu ajutorul punctului se realizeaza linear (vertical, orizontal, oblic) sau intr-o suprafata in ordine - dezordine. Ordinea sau dezordinea se refera la marimea, culoarea, pozitia si forma punctelor. Punctul poate avea rol in sine sugerand florile pe camp, stele pe cer, spectatori in tribuna, flori, fructe sau frunze in pomi etc. Punctul are si un rol secundar, subordonat unei forme. In acest caz punctul structureaza forma - tehnica folosita de pictorii impresionismului. Punctul are si rol decorativ de infrumusetare a unor suprafete conform principiilor artei decorative (repetitia, altemanta, simetria, asimetria, inversiunea etc.). intr-o compozitie plastica cu ajutorul punctului se obtin si unele efecte cu caracter expresiv determinate de marimea, culoarea si pozitia acestora: punctele de marimi diferite pot da impresia de spatiu (mare - aproape, mic - departe); punctele realizate in culori calde au tendinta de apropiere, pe cand cele reci se departeaza; caracterul greu - usor este obtinut prin inchiderea sau deschiderea culorii (punctele deschise par usoare, iar cele inchise devin mai grele);

Intr-o compozitie plastica, punctul poate fi centru de interes fie prin contrast de culoare, de marime, de directie, fie prin locul pe care-1 ocupa in cadrul compozitiei. Punctul expresiv, cu rol in sine, poate reprezenta elemente plastice legate de efectul de distanta, cum ar fi: casute indepartate, explozii de artificii, stoluri de pasari, cer instelat.

LINIA

Linia, in artele plastice, este o suprafata care are una din dimensiuni (lungimea) mult mai mare fata de cealalta dimensiune (latimea). Teroretic, linia ia nastere prin deplasarea pe o suprafata a unui punct intr-o anumita directie linia este creata deplasand un varf de pix, penita, creion, pensula, carbune, bat etc. dupa o anumita directie. In acest caz instrumentul de lucru determina grosimea liniilor (subtiri, medii, groase).Structura si aspectul liniei sunt determinate de natura instrumentului care o creeaza. Linia mai poate fi creata din insiruirea unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, suprafete) pe o anumita directie. Linia are un rol de sine statator, poate fi subordonata suprafetei ca structurare interioara a acesteia sau poate contura o forma .In functie de directia pe care se deplaseaza punctul, linia poate fi: dreapta, franta etc. Traseul continuu sau intrerupt determina caracterul intrerupt sau continuu al ductului liniei. Pozitia liniei pe suprafata de lucru poate fi: verticala, orizontala, oblica. Expresivitatea liniei se obtine in functie de traiectorie, structure, lungime, grosime pozitie, culoare, valoare, amplasare in spatiul plastic si de natura instrumentului de lucru. Linia verticala ca element dominant intr-o compozitie plastica da sentimentul de inaltare, monumentalitate, fermitate. Linia oblica in compozitia plastica creeaza miscare, instabilitate si agitatie. Linia curba sugereaza armonie, miscare, dinamism. Linia franta reda neliniste, duritate, tensiune.

FORMA

In general forma este aspectul exterior al unei figuri, determinata de limitele fizice ale acesteia. Figura perceptuala se poate modifica odata cu orientarea ei spatiala sau cu cea a mediului ambiant. Cand percepem o figura o interpretam constient sau inconstient, ea reprezentand forma unui continut si fiind forma vizibila a continutului, determinata de regulile intrinseci ale structurii care dau cheia nevazuta a configuratiilor formale ale sistemului reprezentat de fenomene, obiecte, procese indiferent de natura lor. In artele plastice forma are mai multe acceptii, dintre care cele mai uzuale sunt - forma spontana; - forma elaborata;

Forma spontana in pictura se poate obtine accidental sau dirijat prin diferite procedee tehnice cum ar fi: monotipia, dirijarea culorii cu un jet de aer, prin suflarea libera sau printr-un tub in diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizata, prin stropirea cu pensula pe foaia umeda sau uscata, prin imprimarea cu ajutorul unor materiale textile imbibate cu una sau mai multe culori etc. Forma elaborata este creata de om pe baza sugestiilor din natura, ea poate lua infatisari de ornament sau de semn plastic comunicand idei, cunostiinte sau provocand sentimente si trairi. Forma plastica elaborata se realizeaza in mod constient pe baza transfigurarii unor forme naturale.

CULOAREA

Culoarea este realitatea subiectiva generata de interactiunea a trei factori: ochiul, lumina si suprafata obiectului. Culoarea se percepe numai in prezenta luminii naturale (solare) sau artificiale. In afara de culoarea formelor si fenomenelor din natura, exista culori lumina (spectrale) si culori pigment (vopsele). Culorile spectrale se obtin prin descompunerea unei raze de lumina solara trecuta printr-o prisma triunghiulara de cristal proiectata pe un ecran, obtinandu-se cele sapte sapte culori pure (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Fenomenul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de catre savantul englez Isaac Newton. Culorile pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate combinate cu diferiti lianti. In functie de liantul folosit sunt vopsele pe baza de apa (acuarele, tempera, guase) si vopsele pe baza de ulei.
Combinarea culorilor

Cercul cromatic al lui Johannes Itten este alcatuit din: culori primare, binare, nuante, culori calde si reci, complementare. Culori primare(rosu, galben si albastru) numite si fundamentale sau de baza deoarece nu iau nastere din combinarea altor culori pigment. Culori binare de gradul I (oranj, verde, violet) care se obtin din amestecul fizic a culori primare (R + G = O;A + G = Ve; A + R = Vi) in cantitati aproximativ egale.

Culori binare de gradul II (tertiare) se obtin prin amestecul unei culori primare cu o culoare binara de gradul I (R + O; G + Ve; A + Vi). Culori ternare (binare de gradul III) se obtin din amestecul fizic in anumite cantitati a doua culori binare de gradul I (O + Vi = maro; Vi + Ve = gri albastruS Ve + O = acru inchis). Culori luminoase si culori intunecate. Daca vrem sa definim gradul de luminozitate sau de intunecime a unei culori, atunci vorbim de tonalitatea sau valoarea ei. Tonalitatea o putem varia prin amestecarea unei culori pure cu alb sau negru. Culori calde si culori reci Culorile din cele doua categorii sunt determinate de impresia calorica pe care o culoare sau alta ne-o produce cand o privim. Astfel culorile galben, oranj, rosu ne dau senzatia de caldura, ne duc cu gandul la soare, foc, zilele calduroase etc. Din contra, culorile albastru, verde, violet, ne dau senzatia de frig, rece, racoare, ne due cu gandul la zilele friguroase, la racoarea padurilor, a apei etc. Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece este obtinuta din amestecul fizic a doua culori calde(R +G). Cea mai rece culoare din categoria culorilor reci este considerata culoarea albastru pur, deoarece celelalte culori reci au in amestec si culori calde (verde = albastru, violet = rosu + albastru). Culori complementare Complementara elementara unei culori primare este acea culoare asezata diametral opus in cercul cromatic si nu are in componenta ei culoarea primara respectiva. Perechile de culori complementare sunt: - rosu - verde (G + A); galben - violet (R + A) si albastru - oranj (G + R); Din amestecul fizic al celor trei culori primare rezulta griul neutru, griul perfect, deoarece el contine toate culorile spectrului luminii (R, O, G, Ve, A, I, Vi). Din amestecul fizic a doua culori complementare rezulta, de asemenea, griul neutru: R + Ve = R + (G + A). Alaturate aceste perechi se resping, se exalta reciproc, se pun in valoare una pe alta, iar asezate la distanta, se atrag reciproc.
Amestecul fizic al culorilor si nonculorilor

Prin amestecul fizic a doua sau trei culori din cercul cromatic se pot obtine un numar foarte mare de tente distinctive pentru retina. Amestecul fizic poate fi

realizat prin tehnica fuzionarii culorilor transparente pe suport umed, prin tehnica indoirii si presarii hartiei, dupa ce, in prealabil, au fost asezate pete de culori pe suprafata interioara prin tehnica amestecului pe paleta ori direct pe suportul de lucru.
Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilor

Amestecul fizic de alb si negru. Prin amestec de alb si negru se poate obtine o scara a valorilor constand in numeroase trepte de griuri neutre (valorice). Amestecul culorilor cu alb sau negru. Prin amestecul fizic cu alb culorile se deschid, isi pierd stralucirea, intensitatea si se lumineaza. Prin amestecul fizic cu negru culorile isi pierd stralucirea, luminozitatea, intunecandu-se. Cand o culoare se amesteca cu negru tonul ei se stinge (se rupe); prin amestec cu alb tonurile se lumineaza. In amestec treptat cu alb sau negru se obtin tonuri deschise si respectiv inchise ( scara tonala ). De remarcat este faptul ca unele culori in amestec cu negru isi schimba caracterul, de exemplu galben plus negru da un verde kaky. Amestecul fizic dintre culorile vecine. Prin amestecul a cate doua culori vecine, semne pe cercul cromatic, una fiind luata in cantitate mai mare, se vor obtine diferite nuante ale acelei culori. Acestea juxtapuse (succesiv dupa stralucirea lor) formeaza game complexe ale culorii respective. Amestecul fizic dintre culorile opuse pe cercul cromatic. Din amestecul fizic a doua culori complementare, luate in cantitati diferite, plus alb sau negru se obtin griuri colorate (grizare). Ruperea unei culori pure se realizeaza prin: a) - amestec cu complementara sa (R + Ve; Ve + R) in cantitati neegale; b) - amestec cu alta culoare rupta R + (A + 0); c) - amestec cu alb sau negru; d) - amestec cu gri neutru. Game cromatice

Gama cromatica este o succesiune de culori dispuse intr-o gradatie armonioasa. Ea este conditionata de existenta unei anumite dominante cromatice si realizeaza unitatea coloristica a compozitiei plastice. Clasificarea gamelor: a) gama simpla, care se formeaza prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua culori opuse (una calda, cealalta rece); gama compusa , care se realizeaza dezvoltand paralel doua sau trei perechi de complementare.

b)

Contraste cromatice si de alb-negru

Contrastul presupune existenta a doua elemente opuse. Vorbim despre contrast atunci cand intre doua efecte de culoare pe care le comparam, se constata deosebiri si intervale clare. Cand aceste diferente cresc la maximum, se realizeaza un contrast de opozijie sau polaritati (mare - mic, negru - alb, rece cald). Contrastele se pot percepe numai prin comparatii: un element este mai mic sau mai mare cand il raportam la alt element. Contrastele joaca un rol de seama in lumea culorilor. Cand sunt juxtapuse, creeaza efecte deosebite, conflicte dintre culori sau dintre alb - negru. Teoria despre culoarea constructiva a lui Johannes Itten consemneaza sapte contraste: 1. contrastul culorii in sine este cel mai simplu contrast cromatic si se obtine prin juxtapunerea tentelor de culori pure (culori primare si culori binare). Efectul obtinut prin juxtapunerea culorilor primare este cel mai puternic. Puterea contractului culorii in sine scade cu cat culorile folosite se indeparteaza de culorile primare. Prezenta albului si negrului amplifica expresivitatea acestui contrast deoarece intervin efectele caracteristice de crestere a luminozitatii, respectiv stralucirii culorilor. O pata de culoare primara sau binara, inconjurata de negru, devine mai palida ca intensitate cromatica, dar mai luminoasa. Pentru a realiza acest contrast sunt necesare cel putin trei culori. Contrastele culorilor in sine sunt nenumarate si prin urmare si posibilitatile de varietate a expresiei coloristice sunt nesfarsite (exemplu: modificarea valorii culorii sau a raporturilor cantitative).

2.

contrastul deschis - inchis ( clar-obscur ) Acest contrast se obtine prin juxtapunerea unor culori cu luminozitati diferite ( valori total diferite). Pentru a obtine efectul de contrast deschis - inchis este necesara alaturarea culorilor si a nonculorilor cu luminozitati egale sau apropiate de culori si nonculori de intunecime egala sau apropiata, respectand cerintele acordului cromatic. Folosind albul si negrul, cu toata gama valorica rezultata din amestecul acestora, florile luminoase cu toate seriile de griuri colorate, se poate realiza contrastul inchis - deschis sau clar - obscur. Acest contrast sugereaza si unele efecte impresive: aproape - departe, greu usor. contrastul cald rece se realizeaza prin alaturarea culorilor calde cu cele reci. Un contrast pur se poate obtine inlaturand efectele celorlalte contraste (in special de clar - obscur), aducand culorile calde si reci la aceeasi treapta de luminozitate sau intunecime. Pentru obtine efectul maxim de cald - rece se juxtapune culoarea cea mai rece albastru - cu cea mai calda oranjul. Intr-o compozitie culorile calde dau impresia de aproape, iar cele reci - de departare. Contrastul prezinta si importanta pentru efectele perspectivale si plastice. Raportului cald - rece din coloristica ii pot corespunde si altc efecte expresive dupa Itten: rece - cald, umbros - insorit, transparent - opac, linistitor agitat, rar - des, vaporos - de pamant, departe - aproape, usor greu, umed - uscat. Aceste efecte arata posibilitatile expresive ale contrastului cald - rece. In natura obiectele indepartate apar intotdeauna de culoare mai rece, din cauza stratului de aer interpus intre privitor si aceste obiecte. contrastul complementarelor Doua culori pigmentare, care amestecate dau griul neutru, sunt culori complementare. Legea complementarelor este baza creatiei armonice deoarece prin indeplinirea ei, in ochiul nostru, se creeaza un echilibru deplin. Pe cercul cromatic al lui J. Itten complementarele sunt diametral opuse: R <> Ve; G <> Vi; A <> O; sau: G + O <>A + Vi;R + O <> A+ V; R + Vi <> O + Ve. Culorile complementare folosite in raporturi juste de

3.

4.

cantitate dau stabilitate compozitiei, fiecare culoare ramanand neschimbata in puterea ei stralucitoare. Fiecare pereche de complementare are caracteristicile ei. Astfel, perechea culorilor G Vi, prin natura ei contine nu numai contrastul complementar, ci si clar- obscur, deoarece galbenul este cea mai luminoasa culoare iar violetul cea mai intunecoasa. In contrastul complementar se cere ca una din cele doua culori sa fie dominanta ca intindere, stralucire si ca suita de tente rupte ale acesteia. Intr-o compozitie plastica se pot dezvolta si doua sau trei perechi de complementare. 5. contrastul simlutan Prin contrastul simultan intelegem fenomenul prin care ochiul nostru cere, pentru o culoare pura data, in mod simultan, culoarea ei complementara, producand-o de lasine, daca aceasta nu este prezenta. Acest efect optic se obtine, practic, prin suprapunerea unui gri neutru, de intindere redusa (patrat, cerc, linie), pe o suprafata de dimensiuni mari, intens colorata, griul aflandu-se optic spre culoarea complementara culorii pure pe care el este suprapus. contrastul de calitate Contrastul de calitate consta in opozitia dintre culorile saturate, stralucitoare si culorile amestecate, tulburate Culorile pot fi tulburate in mai multe moduri. O culoare pura se tulbura cu alb, negru, gri, cu complementara respectiva. contrastul de cantitate Contrastul de cantitate se refera la raportul de marime a doua sau mai multe suprafete colorate. Este contrastul mult putin sau mare mic. Caracterul activ al unei culori este determinat de puterea ei de stralucire si marimea petei colorate. Pentru a evalua puterea de stralucire sau lumina, trebuie sa comparam culorile pure fata de un fond gri - negru. Vom constata in acest sens ca valorile de lumina ale fiecarei culori in parte nu sunt egale . Astfel Goethe a stabilit raporturile numerice de luminozitate a culorilor spectrale: galben =9, portocaliu = 8, rosu = 6, violet = 3, albastru = 4 si verde = 6. Valorile perechilor de culori complementare sunt: G-Vi=l/4:3/4 ; A-O=l/3:2/3 ; R-

6.

7.

Ve=l/2:l/2 Raporturile de cantitate mentionate sunt valabile numai in cazul cand culorile sunt folosite la puterea lor de stralucire maxima.

COMPOZITIA PLASTICA

Compozitia consta in modalitatea organizarii elementelor de limbaj plastic intr-un ansamblu omogen, echilibrat, indistructibil, capabil sa transmita privitorului emotia si mesajul autorului. Modalitati de organizare a compozitiei plastice - scheme compozitionale: compozitie in friza; compozitie in registru; compozitie in triunghi; compozitie circulara; compozitie in spirala; compozitie radiala; compozitie pe verticala; compozitie pe orizontala; compozitie pe diagonala (oblica); In functie de schema de organizare se obtin compozitii inchise si deschise cu efect statice si dinamice. Compozitia inchisa sugereaza ca actiunea se desfasoara in interiorul spatiului plastic avand un centru de interes. In acest caz elementele sunt ordonate pe scheme compozitionale in forma de triunghi, patrat, cerc, oval. Compozitia deschisa sugereaza ca actiunea se continua si in afara spatiului plastic avand unul sau mai multe centre de interes. Centrul de interes este zona din compozitia plastica catre care se indreapta prioritar privirea si se obtine prin: aglomerare de detalii; - modulari liniare (subtire - gros); - contraste (inchis - deschis, cald - rece, mare - mic, aglomerat curat). Compozitia cromatica are o importanta deosebita in raport cu compozitia suprafetelor si valorilor. Astfel, caracterul static sau dinamic, liniile de forta, cel de interes, tensiunile, cromatica, ritmul ca si orice alt mijloc de expresie plastica subordonate structurii compozitionale de baza, singura in stare sa le reuneasca intr-un tot omogen. In ordonarea elementelor compozitiei plastice inchise sau deschise trebuie sa se tina seama de ritm, intrucat prin el se structureaza miscarea, dinamismul compozitiei. Ritmul plastic ia nastere prin succesiunea gandita, intentionala a elementelor de limbaj plastic. Expresivitatea ritmului plastic consta in modalitatea de ordonare a elementelor de limbaj plastic si, cu cat

organizarea ritmurilor este mai inedita prin noutatea ei, cu atat compozitia este mai expresiva. Compozitia statica se realizeaza prin organizarea semnelor plastice intr-un echilibru stabil, elementele constitutive incadrandu-se intr-o forma geometrica stabila (triunghi, patrat, dreptunghi, piramida). Compozitia dinamica presupune structurarea semnelor plastice intr-un echilibru instabil prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, intretaiate, ce dau configuratiei ansamblului miscare, dinamism. Daca compozitia statica are in general un singur centru de interes, compozitia dinamica poate avea mai multe centre de interes. Important este sa existe in compozitie unitate ce se manifesta prin legatura logica, constructiv - formala, propozitionala dintre parti si ansamblu, dintre continut si forma. Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor antice, din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca, unitara si armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta, simetria etc. Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor elemente, motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea unui element de limbaj plastic (punct, linie, pata, forma) fie repetarea unui motiv decorativ. Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma, marime, culoare si pozitie. Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea presupune existenta unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate la distante egal departate de ea.O forma este simetrica daca axa de simetrie o imparte in doua parti egale, ale caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu compozitional poate deveni simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau verticala separa compozitia in doua parti identice. Formele naturale sau create pot avea una sau mai multe axe de simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic. Simetria este una dintre legile fundamentale de

structurare a formelor naturale. Formele compozitionale folosite in arta decorativa sunt: friza, chenarul decorativ, jocul de fond etc. Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si elemente dupa legile artei decorative. Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur. Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative .

TEHNICI DE LUCRU SI MATERIALE

Tehnica acuarelei Acuarela se fluidizeaza cu apa, obtinandu-se un lichid colorat si care asternut cu pensula pe hartie, nu se sterge prin atingere, dupa uscare. Ea se poate folosi pe hartie uscata sau umeda. Pe suprafata umeda fuzioneaza cu usurinta obtinandu-se amestecuri diverse de culoare, cu efecte neasteptate si expresive. Principiile acuarelei constau in transparent, prospetime, luminozitate si puritate. Tehnica Temperei si a Guasei Tempera si guasa sunt culori opace si dense. Ele se deschid numai in combinatii cu alb, spre deosebire de acuarela, care se poate deschide prin transparenta si diluare cu apa. Tehnica colajului si decolajului Colajul este un procedeu de organizare a unei forme sau compozitii plastice cu ajutorul unor materiale diverse (hartie colorata, plante, fire etc.). Colajul se realizeaza prin taierea sau ruperea formelor intregi, a unor parti ale acestora din hartie, materiale textile etc. si lipirea totala sau partiala pe suportul compozitii plastice. Decolajul este procedeul prin care efectele expresive se obtin prin dezlipirea, prin ruperea

fragmentara a unor materiale lipite in prealabil pe un suport de hartie panza, lemn, carton etc. Tehnica monotipiei Acest procedeu face parte din tehnicile grafice, prin el obtinandu-se anumite efecte. Tehnica are un caracter de unicat cu efecte coloristice si decorative copmozitionale. Lucrarile prin tehnica monotipiei presupun folosirea ca suport de lucru a unor materiale ca sticla, metalul, linoleumul, pe care se realizeaza imaginile propuse. Se metode de lucru: 1.- Acoperirea suportului cu cerneala tipografica, culori de ulei subtiate, tempera, pe care se deseneaza, prin zgariere, cu un varf de bat, pasla, deget etc., imaginile propuse. Deasupra se aseaza coala de hartie si apoi se preseaza cu ruloul intreaga suprafata. Se ridica cu grija hartia care va avea imprimata pe verso compozitia cu linii deschise pe fond colorat. 2. Peste suportul acoperit cu cerneala tipografica cu ruloul, se pune usor coala de hartie ( poate fi si divers colorata) peste care se va transpune, cu un creion prin conturare, hasurare sau prin apasare cu degetul in anumite portiuni, compozitia plastica ( partea colorata a hartiei se va aseza cu fata spre suport). Se vor imprima numai zonele care au fost presate cu creionul sau degetul. Ridicandu-se plansa de pe suport, aceasta va avea un aspect grafic in culoarea cernelei de imprimare. Dupa uscare, se mai poate interveni cu acuarela transparenta in zonele neimprimate pentru a mari expresivitatea ansamblului. 3. Desenarea sau pictarea pe suport a compozitiei cu pensula folosind una sau mai multe culori ( tempera, guasa, ulei, tusuri etc.) combinate sau nu, peste care se suprapune coala de hartie presandu-se apoi pe toata suprafata. Prin tehnica monotipiei al doilea exemplar imprimat apare mult mai slab colorat, culoarea cu intregile ei calitati expresive, transpunandu-se doar pe primul exemplar. Tehnica linogravurii Se foloseste ca suport de lucru o suprafafa de linoleum (suprafata lucioasa se va inlatura cu o hartie abraziva) pe care se schiteaza compozitia plastica cu creionul sau pixul. Avand in vedere ca se vor imprima numai suprafetele nescobite ale suportului, se vor inlatura cu ajutorul unor daltite de un anumit

tip, toate suprafetele care nu dorim sa fie imprimate ( scobirea nu este profunda). Peste linoleumul gravat se transpune o pelicula subtire de cerneala tipografica cu ajutorul unui rulou, apoi se pune peste aceasta suprafata coala de hartie care va fi presata bine in final. Specific linogravurii este aspectul grafic, linia avand un rol preponderent. Tehnica desenarii cu ceara Se deseneaza cu ceara bruta, solida, formele plastice pe hartie, dupa care se astern culorile de apa (acuarela, guasa diluata) in functie de subiectul compozitiei, sau in prima faza se realizeaza un fond colorat peste care se deseneaza cu o bucata de ceara, apoi acoperindu-se cu o culoare intreaga suprafata . Tehnica decolorarii cu pic Se acopera intreaga suprafata a hartiei cu cerneala apoi cu varful unei pensule subtiri sau al unui betigas inmuiat in solutia de pic, se deseneaza deasupra o compozitie plastica. Solutia de pic decoloreaza cerneala si desenul apare deschis, aproape alb, pe fondul acesteia. Se poate folosi picul si sub forma de pulbere presarata neuniform peste cerneala umeda cu care a fost acoperita o compozitie mai veche. Tehnica imprimarii cu tesaturi rarite Se aseaza pe o coala de hartie materialul textil, dupa ce in prealabil a fost imbibat in culoare si apoi stors, peste care punem alta foaie de hartie pe care o presam. Aceste foi imprimate pot constitui fondul unor compozitii cu subiecte diferite. Tehnica picturii pe sticla Se realizeaza pe hartie, peste care se aseaza sticla, transpunand desenul cu tus negru prin intermediul unei pensule fine, al penitei cu toc, sau al altor instrumente. Tusul se fixeaza, dupa caz. Culoarea de tempera in amestec cu aracet sau de ulei mai diluat va acoperi la inceput detaliile, peste care, dupa uscare, se va suprapune peste intreaga lucrare. In pictura pe sticla se folosesc culori vii, armonioase, cu aspect decorativ, acestea devenind placute si

atragatoare. Trebuie sa tinem cont de faptul ca imaginea pictata apare pe spatele sticlei, inversata dreapta-stanga fata de desenul de pe hartia model. Tehnica frotajului Este tehnica imprimarii dupa suprafetele unor structuri din natura. Se imprima prin suprapunerea foii de hartie peste structura aleasa, usor denivelata, cu ajutorul creionului negru moale sau al creioanelor colorate, cu care se freaca atent hartia. Se poate freca si cu minele colorate asezate pe lat. Tehnica amprentei si a stampilei Stampilele se confectioneaza din diferite materiale cum ar fi: plastilina, guma de cauciuc, cartof, pluta etc., prin gravarea desenului pe suprafata materialului respectiv. Stampila se acopera cu culoare umeda, dupa care se aseaza pe suprafata de hartie prin presare urmarind anumite retele compozitionale. Tehnica amprentei se refera la imprimarea unor structuri usor denivelate din natura. Suprafata structurata se acopera cu un amestec fluid de culoare si apoi se preseaza cu fata colorata peste foaia de desen, urmarind intentia compozitionala. Tehnica modelajului Prin aceasta tehnica se realizeaza prelucrarea artistica a unor materiale maleabile cum ar fi: lutul, argila, plastilina etc. Modelarea se realizeaza cu ajutorul palmelor si al degetelor. Pentru obtinerea unor forme in aceasta tehnica, se folosesc si instrumente speciale, numite ebosoare, care au diferite profile si forme (semirotunde, triunghiulare). Se pot realiza: - basoreliefuri (gen de modelaj in relief putin profilat fata de suprafata de fundal; - altorelief (gen de modelaj in relief, puternic profilat fata de suprafata plata de fundal); - rond bosse (forma care poate fi vazuta de jur - imprejur, forma in sine ce poate reprezenta diferite obiecte, portrete, pasari).