V.

Elementele de limbaj plastic

Elementele plastice devin semne ale limbajului plastic numai dacă au un sens, conţin un mesaj. Un semn
plastic capătă forţă, putere de expresie în relaţie cu alte elemente din compoziţie. Aceste relaţii dintre
elemente , prin limbajul lor specific duc la expresia unei compoziţii.

1. Punctul

„Punctul este amănuntul şi cine stăpâneşte amănuntul

cucereşte universul”

Elementul cel mai simplu, punctul apare în orice domeniu de studiu, fiind rampă de lansare
pentru celelalte elemente:
„Dar deodat-un punct se mişcă… cel dintâi şi singur. Iată-l
Cum din haos face mumă, iar el devine Tatăl
Punctu – acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”
Mihai Eminescu – „Scrisoarea I”

1.1 Punctul în istoria Artelor Plastice

Problema punctului a fost tratată eficient de către profesorii de la BauHaus :

Vassili Kandinsky, plastician dar şi teoretician al gramaticii plastice, a realizat prima pictură abstractă
în 1910 (unde punctele, liniile, formele şi culorile se îmbină în mod armonios) şi a editat lucrarea “Punctul,
linia în raport cu suprafaţa” în 1926.
Paul Klee, de asemenea un valoros pictor, a efectuat studii asupra elementelor de limbaj plastic în
lucrarea ”Schiţe pedagogice” în 1925. El a dat punctului sensuri profunde, cosmogonice. A căutat să rezolve
interacţiunea dintre artă şi realitate.
Punctul alături de linie şi suprafaţă au fost cele mai simple şi mai directe mijloace de comunicare
vizuală între oameni. Imaginile pictate, cioplite sau modelate de preistorici nu au fost decât rezultatul
adaptării omului la condiţiile naturale. Încă de la începutul omenirii, punctul a fost inclus în ornamentaţia
vaselor, a hainelor (sub formă de pete de pe pieile animalelor), etc. În grotele preistorice, la Altamira şi
Lascaux, s-au descoperit puncte alături de linii realizate prin diferite zgârieturi duble – triple înfăţişând
animale şi uneori oameni (vezi “Antropologia structurată” a lui Levi Strauss). Caracterul general în arta
preistorică era obţinut prin stilizare, geometrizare, abstractizare. Majoritatea artei preistorice lua forma de
expresie magică (imprimarea mâinilor pe pereţii peşterilor, etc.) Aranjamentele cromlehurilor de la
Stonehenge a pietrelor în formă de cercuri: menhiri sau a pietrelor masive suprapuse: dolmene sunt alte
exemple în care punctul poate fi luat ca pretext.
Cultura Cucuteni include în ornamentica vaselorşi a idolilor asamblări liniare diverse şi puncte de
diferite mărimi cu diferite structuri interne.
În arta Mesopotamiei punctele apar sub forma unor scrieri cuneiforme (ex. Codul lui Hanurabi) şi în
diferite frize cu scene diverse din viaţa regelui Asurbanipal.
Punctul înafară de forma sa exterioară geometrică circulară, pătrată sau triunghiulară mai poate căpăta şi
înfăţişări figurative. În arta egipteană unele imagini mărunte ale scrisului, fructe, frunze, podoabe ordonate
simetric sau asimetric pot fi considerate puncte (ex.Vânătoare de păsări în deltă, Cartea morţilor, spătarul
tronului lui Tutankamon, interior de sarcofag, papirusuri, etc.)

1
 Arta cretană, greacă, romană, etruscă au apelat de cele mai multe ori la figurativ în reprezentarea
punctelor. Toată ceramica antică are ornamentaţii stilizate duse până la abstractizare (frescele din Cnossos,
Prinţul cu crini, etc.).
Punctul devine mai independent în arta mozaicului, în special în perioada bizantină. Pietricelele iau
forme de pătrat, triunghi, cerc, dreptunghi şi capătă puteri cromatice deosebite, diferenţiate. Pictura
Pompeiului conţine de asemenea diferite efecte iluzioniste prin pictarea de puncte-hieroglife sau imită
marmura uneori. Mozaicurile de la Ravenna care îi reprezintă pe împăraţii Teodora şi Iustinian sunt exemple
reprezentative în acest sens.
Arta gotică aduce ca noutate vitraliul unde împărţirea, structurarea rozetelor sau a ferestrelor catedralelor
în mici bucăţele de sticlă colorată de forme diferite este de fapt o altă faţă a folosirii punctelor în mod
expresiv.
Renaşterea obţine efecte de împărţire punctiformă a unor zone sau de suprapunere de elemente
geometrice-figurative de dimensiuni reduse pentru a crea iluzia tridimensionalului.
O etapă demnă de reţinut este apariţia curentului artistic impresionist şi neoimpresionist. Aici artiştii
lucrează cu tente cromatice juxtapuse, divizate. Pe baza amestecului optic şi a degradeului neoimpresioniştii
dau punctului o existenţă individuală. Punctul nu este însă un scop ci un mijloc. Mărimea punctului diferă în
funcţie de format astfel încât suprafaţa devine mai vibrată. Artiştii ce au reuşit să facă din pictarea cu
ajutorul punctelor o adevărată artă sunt : Seurat, Signac. Acest curent artistic special mai poartă numele de
pointilism (point = punct ).
Arta optică este un alt curent artistic care se bazează pe folosirea expresivă a punctelor obţinându-se
diferite efecte, iluzii pe anumite suprafeţe (Vasarelly).

1.2 Definiţii date punctului

Punctul este figura geometrică cu dimensiune variabilă care poate fi reprezentată prin intersectarea de
linii sau prin atingerea a două curbe tangente, etc.

În artele vizuale, punctul este tuşa lăsată de pensulă, creion, băţ muiat în tuş, etc. pe orice tip de
suprafaţă.
Este rezultatul primului contact dintre un instrument de scris (pensulă, creion) cu suportul de bază
(hârtie, creion, pânză,...).
,,nod terminal” , loc de intersectare a dreptelor.
Poate fi elaborat – ca element plastic. De exemplu, ochii copiilor la N. Tonitza.
Punctul poate căpăta interpretări ca : ,,unica unire dintre tăcere şi vorbire ” - V. Kandinsky,
,,rezonanţă interioară ”, ,,o mică lume izolată ”, ,,sonoritate primară ”.
Alte interpretări metaforice date punctului : început, sfârşit, concentraţie maximă, limită, întrerupere,
zonă conflictuală, element de scriere.
1.3 Caracteristici ale punctului 

Punctul plastic are două dimensiuni : h = înălţime ; l = lăţime. Dacă mărim una dintre dimensiuni,
obţinem linia.

2
 Mărimea punctului este variabilă, depinde de suprafaţa suportului de bază. Stabilirea mărimii se face
intuitiv, în raport cu suprafaţa. Mărimea punctului este corelată şi cu efectul distanţei. Efectul de sugerare a
spaţului prin modificarea dimensiunilor punctului se face astfel: puncte mărite (în special albe pe fond
negru) redau apropierea iar puncte micşorate (negre pe fond alb) exprimă adâncimea, depărtarea.
Mărimile punctelor pot fi:

foarte mică mică medie

mare foarte mare

Un punct se poate integra în mod armonios sau contrastant într-o suprafaţă din punctul de vedere al
mărimii.

În natură pot fi considerate puncte: granule de nisip, pietricele, cristale, seminţe, insecte, picături, fulgi,
scântei, soarele, luna, etc..

O casă poate deveni punct atunci când este redusă ca mărime în raport cu un munte (privite de exemplu
din avion).

1.4 Forme exterioare ale punctului:

- forme geometrice de bază:

- forme geometrice compuse prin - juxtapunere

- suprapunere

- secţionare

- forme geometrice spaţiale: corpuri-volum: con, sferă, paralelipiped, piramidă

3
- forme abstracte : obţinute prin stilizare (reducere la esenţă):
.

- forme figurative: floră, faună, case, etc.

Structura internă a punctului: poate fi plană sau spaţială (depinde de valoare).

Exemple:

1.5 Expresivităţi ale punctului se obţin prin:

- repetiţie, grupări de puncte, şiruri în diferite sensuri – curbe (exprimă fantezie, rostogolire)

- orizontale – efecte de fugă

- verticale – echilibru, înălţare

- oblice – suişuri şi coborâşuri

4
- şiruri duble sau triple, şiruri progresive prin gradare

- localizări sus – jos, aglomerări, forme diferite

- contraste de culoare, formă şi mărime

De exemplu: - puncte negre pe fond alb – exprimă vioiciune

- puncte albe pe fond negru – exprimă claritate

- puncte negre pe fond gri – exprimă delicateţe

Avem patru tipuri de variaţii ale punctului prin care se pot obţine diferite expresivităţi:

Variaţie dimensională
(mari, mici)

Variaţie de dispersare
(aglomerate sau rărite)

5
 Variaţia dispunerii
(orizontal, vertical, oblic, concentric, etc.)

Variaţie de intensitate
(intensitatea valorică închis-deschis)

1.6 Relaţii ale punctului în suprafaţa de bază

Punctul capătă expresivitate combinat cu alte elemente de limbaj plastic şi diferite mijloace de
expresie artistică (linia, suprafaţa, pete, culoare, ritm, contrast, mişcare, simetrie, asimetrie, etc.) În acest
sens avem:
- relaţii de echilibru
- simetric- simetric
- relaţii de dominanţă şi subordonare dimensională
- relaţie static – dinamic
- relaţie ordonat – haotic
- relaţie grupare – dispersare
- relaţii liniare
- relaţii de figură
- relaţii mare – mic, aproape – departe, aerisit – condensat, greu – uşor,
gol – plin, neted – granulat
- relaţii cu suprafaţa de bază structurată prin
- puncte
- linii
- forme
- culoare

1.7 Punctul decorativ

În desenul decorativ punctul reprezintă un mic semn sub formă de pată limitată de un anume contur şi
realizat prin diferite mijloace. Punctul decorativ poate avea diferite forme, geometrice sau abstracte,
figurative sau nonfigurative, etc.

Punctul decorativ, prin legile compoziţiei decorative, are diverse efecte în ornamentaţie şi accesorii
(mărgele, nasturi, cercei, ...), în fonduri decorative, imprimeuri (cu reţele de puncte în formă de cerc, romb,
pătrat, triunghi, dreptunghi.

6
 Punctul decorativ este un motiv – tip supus repetiţiei şi îmbinării cu alte elemente de limbaj plastic

Punctul sub formă de cerc este foarte des folosit şi se obţin efecte decorative cu senzaţii de mişcare. În
scopul obţinerii diferitelor expresivităţi şi efecte decorative, punctele se grupează în şiruri orizontale,
verticale, frânte, curbe, grupări de puncte, şiruri duble, gradate, oblice, şiruri de aceeaşi mărime, mărimi
diferite, aceeaşi culoare, culori diferite, etc.

Punctul se poate diviza cu ajutorul altor elemente. Ele pot fi aşezate radial sau concentric. Un punct
poate fi înconjurat de mai multe puncte mai mici, cu modalităţi de aranjare diferite. Uneori punctul este
însoţit de linii simple sau grupate, de exemplu în covoare, în mozaicuri, etc.

În compunerea formelor decorative terbuie să se ţină seama de alcătuirea unor reţele (□, Δ, ○) care
servesc ca “schelet”. Pe acest “schelet” se vor răspândi punctele, fie singure fie însoţite de alte elemente.
Răspândirea se poate face prin etajare, alternanţă, zone îmbinate cu diferite grupe de linii, cu întretăieri de
linii sau prin puncte contrastante sau altfel aranjate. Toate depind de natura materialului folosit şi de
destinaţia fondului decorativ.

Se pot de asemenea obţine aranjamente decorative cu puncte aranjate în suprafeţe astfel încât să se
obţină efecte – iluzii optice (curentul artistic ‘OP ART).

1.8 Punctul. Aplicaţii practice.

Se pot realiza :
 exerciţii-joc în scopul obţinerii de puncte spontane, dirijate, elaborate;
 exerciţii de interpretare pe bază de fantezie a unor forme obţinute în mod spontan;
 elaborări de compoziţii figurative şi nonfigurative ce au la bază folosirea punctelor;
 exerciţii de obţinere a punctelor pe suporturi umede şi uscate ( diferă efectele), se reprezintă forme din
natură urmărind redarea conţinutului, a structurii, textura, ornamentaţia prin puncte;
 exerciţii-joc luând ca pretext subiectul, urmărind valorificarea posibilităţilor diferite de expresie a
punctului;
 combinaţii de puncte cu alte elemente de lombaj plastic (linii, pete,etc.)
 exerciţii şi compoziţii grafice decorative sau studii după natură doar din puncte;
 exerciţii de recunoaştere şi desenare-pictare a diferitelor elemente din natură ce pot fi luate ca puncte:
elemente din natură : vegetale, zoomorfe (pot fi abordate subiecte ca : Girafa, Păstrăvul, Fluturele),obiecte
7
create de om: Strachina, Ulciorul, Ştergarul sau imaginate: obiecte ca pretext: baloane, bulgări de zăpadă,
ghemul bunicii, stadionul văzut de sus, oraşul văzut de sus, proiecte pentru pavimente, proiecte pentru
vitralii, pentru mozaicuri, etc.;
 exerciţii de obţinere a unor compoziţii doar cu ajutorul punctelor;
 exerciţii de obţinere a unor puncte care nu se văd: nod de cale ferată, pânză de paianjen, constelaţii, etc.
 explicarea şi folosirea centrului de interes ca punct de maximă atracţie într-o lucrare, a punctului de
fugă- perspectivă;
 exerciţii de descoperire a punctului în diferite ipostaze analizând imagini, reproduceri de artă (de
exemplu cum sunt pictaţi ochii la Tonitza comparativ cu alţi pictori: Modigliani, Picasso,etc.)şi se dau
exemplificări din istoris artelor;
 exerciţii de descoperire a punctelor în diferite ipostaze: scriere, note muzicale, fenomene meteorologice,
afişe, etc.

Subiecte pretext pentru studiul liniei:

Preşcolari:................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................

Şcolari:......................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................

Tehnici de
realizare:............................................................................................................................................... ...................
...................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................